E bine să faci planuri?

2/23/2009 09:39:00 AM

Cred că îmi fac planuri cam multe pentru viitor, până la urmă nimeni nu ştie ce ne oferă. Duminică trebuia să ajung la Obor şi nu ştiam ce cale să aleg pentru a ajunge mai repede (întârziasem) . Ce decizie să iau? Autobuzul sau Metroul? Cu metroul era mai economic şi mă simt eu mai în siguranţă (e doar o impresie) pentru că văd oameni mai normali în majoritatea timpului. Dacă luam autobuzul mai aveam de mers pe jos şi era noroi mult pe jos. Plus că dădeam şi bani la bilet. Am ales metroul, am ajuns în 40 de minute, adică la fix. M-am gândit mult până am luat decizia şi mă întreb acum ce s-ar fi întâmplat dacă alegeam autobuzul. Nu, nu e o morală de trei lei. Asta chiar s-a întâmplat şi m-a făcut să mă gândesc la utilitatea planurilor de viitor. Mă refer la viitorul îndepărtat de ani şi ani. De când am terminat liceul am început cu planurile. Înainte nici n-aveam astfel de obiceiuri. Adică îmi imaginam ce o să fiu peste ani şi ani, dar nu erau nişte vise realiste. Cine n-ar vrea să îşi întâlnească jumătatea, să prindă un job care îi şi place şi care îi oferă şi bani căcălău? Hai să fim serioşi.

În orice caz, după îndelungi cugetări am decis care e concluzia. Eu înclin spre răspunsul negativ al întrebării de la titlul postării mele. Nu e bine... pentru că s-ar putea să fie inutile dacă mâine dă o maşină peste mine şi mor ori intru în comă, ori poate câştig la loto şi drumul meu se schimbă complet. Care sunt şansele să te ţii de plan? Aş zice că mari în cazul meu. De fapt, mă ţin de plan, dar nu ştiu dacă planul se ţine de mine. Nimeni nu poate prevede imprevizibilul.

Am decis. De azi nu îmi mai fac planuri pe viitorul îndepărtat.

Noapte bună.

3 commentsuri:

Lilia said...

Se zice ca in fata sortii, suntem ca un om in mijlocul marii: avem barca si vaslele: directia o alegem singuri. In dependenta de alegerea noastra ne vom indeparta sau ne vom apropia de mal. Daca e sa vedem vreo data Pamantul, numai de noi depinde si de alegerea facuta cu vaslele in mana.

Andreea.R said...

NU e bine sa iti faci planuri de viitor si cu atat mai putin sa spui si altora despre ele, ca apoi nu mai ai nicio sansa sa se implineasca :)) Suna a superstitie, dar la mine asa s-a intamplat de fiecare data, mai ales cand era vorba de ceva important, honestly gives me the creeps :|

Lilia said...

Bleed.Inside, nu ti s-au intamplat pentru ca TU ai crezut ca nu se vor intampla din cauza ca ai spus cuiva.
Faptul ca ai crezut intr-o superstitie, ti-a incurcat sa gandesti logic si sa faci alegerea corecta, ai fost cumva inhibata de gandul ca ai spus cuiva si nu se va intampla..
Eu cred ca anume planurile si dorinta de a evolua( chiar si faptul ca te-ai pornit spre magazin, e tot un plan pana la urma urmei), ele ne fac sa ne tinem pe linia de plutire. Daca nu am mai avea nici un scop in viata, fie el cat de mic, care ar fi sensul vietii noastre? ...