Popularitatea şi jocurile de noroc

3/10/2010 05:23:00 AM

Jocuri de noroc- mult zis. Nimeni nu plăteşte nimic pentru a participa. Să începem cu începutul:

Acum câteva zile m-am înscris pe tamagochi.ro. Îmi era dor de îngrijit animale virtuale. N-am citit toate instrucţiunile de la început, am zis că e o chestie simplă. De ce să dau 60 de lei pe un tamagochi nou doar de dragul zilelor de copil, după care să mă satur de el şi să îl pun într-un colţ uitat de lume prin casă? Avem internet.

A trecut o zi cu animăluţul. Au trecut două zile.... şi raţiile îi scădeau. Pentru a-i satisface nevoile (apă, hrană, joacă şi somn) treuia să ai un număr de puncte. Punctele le câştigai din două părţi: prin voturi de la alţi useri şi prin activităţi.

După 4 zile animăluţul meu a intrat în spital pentru că nu am avut grijă de el. De ce nu am avut grijă de el? Pentru că nu am avut suficiente puncte. De ce nu am avut suficiente puncte? Pentru că activităţile pe care jocul ţi le pune la dispoziţie nu sunt suficiente şi astfel ai nevoie de voturilor altor internauţi. Mi-am băgat picioarele şi mi-am abandonat animăluţul virtual la spital, am un animăluţ viu acasă mult mai uşor de îngrijit.

Problema? Nu înţeleg scopul voturilor celorlalţi participanţi. OK, I get it... e o metodă de a face lumea să intre pe siteul tău. Totodată e o modalitate de a face lumea să fugă de siteul tău. Eu, jucător... nu o să stau să mă rog de oamenii din lista de messenger şi twitter să îmi dea puncte ca sa pot îngriji animăluţul (deşi recunosc am făcut asta într-un twit but no more). Nu ştiu dacă asta e o modalitate eficientă de a-ţi creşte numărul de vizitatori, tind să cred că nu. Dacă jocul ăsta ar fi fost mai reuşit, eu una aş fi vizitat siteul (respectiv animăluţul) zilnic şi astfel căpătau mai mult trafic. Poate daca ar fi fost un site şi un sistem bine pus la punct, l-aş fi dat chiar mai departe, deci alţi vizitatori...

La competiţii e acelaşi lucru. De ce să pui votul publicului? Câţi crezi că o să voteze ce le place? 0000,2. De ce? Pentru ca omul nu se sinchiseşte să voteze dacă îi place ceva şi dacă o face, o va face pentru a ajuta pe cineva, ori nu toţi suntem populari şi ne rugăm de oamenii din lista de messenger să ne dea un vot. Deci de ce e modalitatea asta de a câştiga fair? (aici mă refer la concursurile în care premiul este acordat NUMAI în funcţie de voturile publicului)

0 commentsuri: