Despre medicii din Romania

4/01/2010 12:34:00 AM

Grey's Anatomy, Private Practice, Dr House (probabil), ER sunt doar povesti. In Romania si poate nu numai, medicii nu stiu sa se comporte cu pacientii lor. Asta e parerea mea despre majoritatea cadrelor medicale, in special cei din spitalele de stat. Cei din particulare sunt o idee mai calmi, dar cei din spitalele mari, de stat, au un comportament care iti da de gandit sau chiar te pun pe fuga. Nu mai zic nimic de aparatura medievala, holurile deprimante si alte chestii de genul... vorbesc doar de o chestie simpla. Stiu ca si ei sunt oameni si gresesc, dar nu vorbesc de greseli, vorbesc de o atitudine fatza de pacient total nepotrivita. Am auzit/vazut prea multe ca sa raman pasiva si sa nu spun nimic

Primul lucru pe care ar trebui sa il invete un viitor medic este ca oamenii bolnavi sunt ca niste copii mici. Nu trebuie sa tipi la ei, sa te rastesti, sa le vorbesti de sus, sa ii jignesti, sa ii iei peste picior. Oamenii bolnavi sunt cu mult mai sensibili decat in mod normal, omul ala deja sufera, psihic nu ii face bine ca tu (cel care teoretic ar trebui sa il ajute, sa ii inspire incredere) sa te comporti urat cu el, sa ii tii morala sau altele de genul. Omul respectiv o sa inteleaga daca a gresit si fara ca tu sa urli la el. Meseria ta inseamna si comunicare buna cu pacientii, fii calm, respectuos si cel mai important - explica. Necunoasterea, misterul, nu tin de meseria asta. Un om neinformat este un om orb, poate tu stii ce e de facut si stii ce ai de facut ca sa il ajuti, insa daca pacientul nu stie pas cu pas ce se va intampla se vor instala panica, frica, stresul etc. si ii va afecta psihicul.

Psihicul influenteaza enorm starea de sanatate si voi stiti asta, numai ca va doare cumva la basca de aspectul asta. Sunteti prost platiti si nu sunteti multumiti de conditiile in care lucrati ? Nu va place meseria? Nu v-a obligat nimeni sa o alegeti, stiati foarte bine care sunt "termenii si conditiile". Daca aveti nervi si suferiti de sindromul Tourette sau nu va puteti stapani agresivitatea poate vreti sa va ganditi din nou la cariera pe care o alegeti/o veti alege.

Nu am fost in spitale din alte tari, dar din ce am auzit, medicii si asistentele stiu ce inseamna profesionalism atat in tratarea pacientului cat si in comunicarea cu el. Poate cineva o sa confirme aici lucrul asta, eu nu pot sa spun decat ce am auzit.

Oricum ar fi, ce am expus in articolul asta reprezinta o problema grava, din punctul meu de vedere, dar care poate fi reparata cu putina bunavointa.

4 commentsuri:

brontozaurel said...

[De la inceputul lunii ma tot racaie chestia asta, dar stiam ca o sa ma intind la un comentariu kilometric]

Sunt oameni si oameni. Atat printre medici cat si printre pacienti. Eu incerc sa ma ghidez dupa "before you shake your head, think if it wasn't your mistake".

Nu pot spune ca am o experienta bogata la capitolul asta. Acum aproape doi ani am fost agresata pe strada si m-am ales cu aripa dreapta rupta la modul urat si cu picioarele sfasiate in tepii gardului peste care m-au imbrancit. Comentariul asta este despre experienta de atunci.

[Nu spun ca nu exista uscaturi si printre medici, ca am dat si de asa ceva acum multi ani (acum multi ani nu vrea sa insemne ca uscaturile sunt extrem de rare, ci doar ca, din fericire, n-am prea avut probleme de sanatate) si inca la particular, nu la stat.]

Revenind la momentul cu aripa rupta.Toata lumea s-a purtat extraordinar de frumos cu mine, mult dincolo de acea minima politete. Cred ca nici un medic nu e obligat sa se apuce sa culeaga paiele si pamantul din parul si hainele pacientilor. Sau sa le dea telefonul sa anunte lumea ce au patit (ajunsesem acolo fara telefon). Si pe langa telefon m-a mai si servit cu dropsuri :) Adevarul e ca prinde bine, foarte bine sa se poarte frumos.

OK, trecem acum la alti pacienti care erau in spital in acelasi timp cu mine. Niste indivizi mai negriciosi. Ca asa e soiul lor, desi mirosul lor parea sa indice ca si frecventa cu care se spalau avea si ea o contributie. Indivizi care ajunsesera in spital dupa ce se luasera la omor cu sabiile la o nunta. Si care fumau in spital, desi erau lipite din 5 in 5 metri hartii de A4 pe care scria "Fumatul interzis!" Sa zicem ca poate nu stiau sa citeasca, da' era si semnu' acolo si li s-a mai si atras atentia in mod repetat. Si da, asistenta sefa s-o rastit la ei. Da' sa fi fost eu in locu' ei cred ca scoteam usa din balamale si-i pocneam fix cu "Fumatul Interzis!" in cap. Erau si asistente si medici care fumau. Asistentele atarnand pe jumatate afara pe geam, iar medicii ieseau afara. Insa indivizii aia fumau in saloane si pe culoar. Si bineinteles ca injurau personalul medical.

Mai departe. O dama trecuta de 60 de ani in acelasi salon cu mine care stia ea mai bine ce trebuie sa-i dea. Degeaba o incercat sa-i explice asistenta (intr-un mod cat se poate de civilizat), asta o tinea pe a ei. Si, mai tarziu, cand i-au venit rudele a inceput sa o faca in toate felurile pe asistenta care n-a vrut sa-i dea medicamentele pe care i le ceruse. Na, femeia s-o trezit facuta vaca pentru ca o stat sa-i explice pentru ce e fiecare si de ce nu e bine sa-i dea un anumit medicament in situatia aia.

Si mai departe. In salonul care era de partea cealalta a culoarului. O doamna tanara. Fumatoare. Care si ea a fumat cat a fost acolo. Asta din ce i-a spus anestezistului de fata cu mine. Ca eu n-am vazut-o fumand si la ea in salon nu se simtea miros. Pe ea n-am auzit-o sa se planga de atitudinea cuiva.

brontozaurel said...

Ce incerc sa spun e ca trebuie bunavointa din ambele parti. Eu am iesit din spital convinsa ca n-as rezista in meseria asta in primul rand din cauza specimenelor cu care trebuie sa dea nas in nas zilnic un medic. Crede-ma ca am avut un moment in care chiar am vizualizat ca ii crapam unui nesimtit o vaza in cap pe modelul Tom & Jerry. Desi, na, asta ar fi insemnat timp suplimentar petrecut de respectivul in spital si presupun ca nimeni nu-si dorea sa-l suporte cateva zile in plus.

OK, inteleg, oameni in suferinta, nu se pricep, nu inteleg, sunt speriati, isi imagineaza tot felul de scenarii catastrofice. Asa am fost si eu, eram speriata de moarte de ideea de anestezie generala, cred ca am intrebat de o mie de ori "cat de adormita o sa fiu?" si am ilustrat in cele mai caraghioase moduri ca imi vine sa-mi rod incaltarile si peretii de frica. Da, au ras de mine. Glume, au incercat sa ma inveseleasca, mi-au facut pieptanatul inutil :)) (mereu se gasea careva sa ma ciufuleasca). Dar nu a ridicat nimeni tonul la mine pentru ca eram speriata si ignoranta.

Doar ca eu n-am vandalizat nimic pe acolo (chiar daca spitalul arata oricum jalnic), nu i-am injurat aiurea pe oamenii aia care aveau grija de mine si nu m-am apucat sa le zic eu ce sa-mi faca. A, si nu emanam un miros care sa darame si un taur. Si s-au purtat foarte frumos cu mine.

Un fel de culegi ce semeni. Daca ma apucam si eu sa fumez langa o foaie d-aia de A4 cu "Fumatul interzis!" cred ca se gasea careva sa se rasteasca si la mine.

Lexis said...

Am citit comentariile si pot sa te intreb la ce spital ai fost? Eu nu ma indoiesc de ceea ce ti s-a intamplat sau ai spus. Sunt sigura ca sunt si cadre medicale care stiu sa se poarte frumos si sa ajute, cu atat mai mult cu cat erai intr-o stare destul de nasoala. Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva si sper ca esti bine acum.

Eu am scris postarea cu gandul la ce mi s-a intamplat mie dupa o operatie, cand plangeam de durere si am auzit asistenta cum a aruncat cu sictir un "ei i-am dat un algocalmin, nu stiu de ce se tot plange" (si chiar nu era cazul sa spuna asta avand in vedere ca nu ii cerusem nimic, doar plangeam) sau cand o asistenta a inceput sa traga de maica mea la schimbarea pansamentului si sa tipe la ea fara motiv, dupa ce trecuse de o operatie cu mult mai grea si mai importanta decat a mea. Mai am exemple in minte, dar nu pot sa le scriu chiar pe toate aici. Oricum ma infurie cand imi aduc aminte si nu pot sa imi dau seama cum exista asemenea oameni.
Cu toate astea, repet, cred ca exista si medici/asistente "normali/normale" care stiu sa se comporte cu pacientii lor.

brontozaurel said...

Am fost la Sf. Pantelimon. Si sunt in regula acum.

Imi pare rau ca ai avut parte de experiente neplacute. Sunt si eu constienta ca padure fara uscaturi nu exista. Acum nu sunt eu in masura sa judec procentul uscaturilor in situatia asta pentru ca, din fericire, nu am o experienta bogata aici... insa in Bucuresti nu mi s-a intamplat sa ma lovesc de sictirul vreunui medic, exceptie facand trei din cele patru situatii in care am avut nevoie niste hartii de la un cabinet de la facultate si m-am trezit ca-mi spune ca nu se poate din cauza ca am venit intr-o anumita zi a lunii/ la o anumita ora. Si macar prima si ultima oara mi-a dat nenorocita de hartie dupa ce m-am milogit sa nu ma mai puna iar pe drumuri.

Iar experienta de acum doi ani (prima data cand am fost internata) a schimbat destul de tare felul in care vad lucrurile pentru ca nu a semanat deloc cu povestile auzite pana atunci. Pentru prima data, m-a facut sa ma gandesc ca oamenii vor sa vada lucrurile in asa fel incat sa nu fie ei insisi de vina. Pot sa inteleg ca e si asta un mecanism de protectie. A da vina pe altii chiar ajuta la pastrarea propriei sanatati mentale si a unui anumit nivel de fericire. Si e mult mai simplu decat a studia problema pe toate partile, de a incerca a studia problema prin ochii altcuiva. Who is wrong and who is right... Acum nu inseamna ca toate povestile urate pe care le-am auzit or fi exagerari, insa indivizii aia tuciurii si dama aia in varsta chiar nu aveau dreptate atunci cand se plangeau de personalul medical.