Nokia N79 - Review

6/09/2010 07:35:00 AM

Update: Nu mi s-au dat bani pentru a scrie acest articol şi nu am avut beneficii de pe urma sa, este unul scris cu titlu pur informativ (valabil pentru toate reviewurile pe care le-am scris şi pentru toate produsele, serviciile, instituţiile şamd. pe care le-am menţionat de-a lungul timpului în acest blog).

Nokia N79 a fost primul telefon pe care am fost cu adevărat geloasă că nu îl am. Cu o cameră de 5MP şi Wi-fi, acest tip de Nokia oferă cam tot ce ai nevoie în materie de comunicare. Din păcate, are şi defecte, dar pe astea le vom puncta pe parcurs.

Cât costă?

Cu reînnoire a abonamentului pe o perioadă de 2 ani, la Vodafone este circa 200 de euro. La liber, acest model poate fi găsit la preţul de 1200-1300 de RON în funcţie de magazinul de unde îl achiziţionaţi.

Ce oferă?

Oferă internet Wireless, o a doua camera pentru 3G, o memorie internă de 50 de MB care poate fi extinsă printr-un card MicroSD până la 8GB. Tastatură numerică şi touch-sensitive Navi Wheel. De asemenea, camera de 5MP are blitz integrat şi numeroase setări, iar durata de convorbire ajunge până la 5 ore. SMS, MMS, Email şi Instant messaging pot fi folosite, ca şi aplicaţii de tipul Twitter, Facebook şi jocurile Java. Mai multe detalii tehnice privind procesorul si altele puteti găsi aici

Ce conţine pachetul Nokia N79?

Căşti stereo, adaptor căşti, 3 carcase de culori diferite a părţii din spate (cum este cea maro din imagine), încărcător, cablu de date pe micro USB, DVD cu soft şi un card microSD de 4GB. Nu ştiu dacă pachetul e standard sau diferă în funcţie de magazinul de la care cumperi aşa că nu bag mâna în foc pentru acel card şi cablu de date, ar fi mai bine să vă interesaţi mai întâi înainte să cumpăraţi.

Ce îmi place la Nokia N79?

Cel mai mult sunt uimită de calitatea pozelor. Dacă doriţi un aparat foto încorporat într-un Nokia de calitate, asta e alegerea pe care ar trebui să o faceţi. Aplicaţiile multimedia merg bine, iar paginile de internet se încarcă uşor până şi cu un card de 4GB integrat. Nu am testat calitatea sunetului la căşti, însă în difuzor se aud foarte clar melodiile şi volumul se ţine bine (aici mă refer mai mult la cum se aud melodiile în format .mp3 pe care le pui ca ringtone, nu dau petreceri cu telefonul, fireşte). Totodată mi se pare foarte util modul de redare al pozelor şi cred că ar trebui să primească un plus şi pentru rapiditatea cu care se mişcă la cei 4GB. Ecranul primeşte şi el un plus pentru cei 2,4 inchi.

Ce nu îmi place la Nokia N79?

Păi, am citit şi pe internet şi observ că softul este o problemă generală la acest model. Sunt diverse probleme (de tipul: nu auzi cealaltă persoană când răspunzi la telefon), dar probabil se pot rezolva cu o vizită la "medic". Pe de altă parte, eu nu mă prea împac cu designul, mi se pare puţin greoi şi tastele sunt cam mici, astfel poţi întâlni probleme la tastare. De aceea o să spun că este un telefon mai mult pentru doamne, chiar dacă aspectul per total e puţin masiv. Totodată, dat fiind faptul că poţi face atâtea cu el, un scroll ar fi fost foarte util, Navi Wheel nu ajută cu nimic, ba uneori chiar incomodează. Ah da, bateria ţine între 2 şi 5 zile (depinde de cât este folosit), deci nu e chiar o bulină albă. Până la urmă dacă stau să mă gândesc, ce telefon ţine mai mult de atât?

Care ar fi concluzia mea?

Că e un telefon bun, dar supraestimat ca preţ din pricina problemelor destul de grave de software. Cu toate astea, fără a fi atins de febra touch-screen, Nokia N79 oferă destul de multe pentru un telefon din generaţia 2009 şi l-aş recomanda cu căldură celor care vor să aibă parte de poze de o calitate net superioară faţă de alte camere cu mai puţini megapixeli.



2 commentsuri:

Ionut said...

E uratzel foc.
Sorry.
E mai dragut al tau.

Lexis said...

eh, merci :)