Câteva vorbe despre interviurile la care am fost

10/09/2010 12:20:00 PM

3 luni de căutat un job sau ceva de făcut şi abia în ultimele săptămâni am fost la 2 interviuri. Unul dintre ele pentru un job în bătaie de joc şi un al doilea, interviu pentru un internship. Despre primul nu am mare lucru de zis. O să vorbesc puţin despre interviul pentru internship şi despre interviuri în general.

Astea două au fost primele interviuri la care am participat vreodată, în viaţa mea. Internshipul mi l-am dorit/mi-l doresc foarte mult, măcar să ajung să văd cum se desfăşoară activitatea şi dacă îmi place. Nu este pe domeniul meu, dar cred că trebuie să înţeleg sau să cunosc mai multe domenii pentru a mă stabili în totalitate pe unul. Totodată este de viitor, mult mai de viitor decât orice am făcut până acum. Bineînţeles, dacă eşti bun într-o arie, restul e istorie, dar în fine.

Aşadar, acest al doilea interviu la care am fost... m-a pus puţin pe gânduri şi mi-am dat seama de importanţa faptului că pur şi simplu iau parte la ele. Să zicem că prezentarea mea... nu a fost tocmai ce voiam să fie, nu am putut fi suficient de convingatoare, nu am putut să îmi argumentez suficient hotărârea de a învăţa, de a pune osul la muncă... În loc să mă axez pe lucruri relevante capacităţilor mele profesionale, am dat-o în altceva... deşi sincer, multe din activităţile astea se regăsesc în CV şi nu văd folosul repetării lor. Consider că un interviu vrea să scoată la iveală ce fel de persoană eşti, dacă eşti capabilă să duci la capăt un proiect, dacă eşti dezinvolt, comunici bine cu oamenii sau nu, dacă te adaptezi repede situaţiilor, etc.

M-am măcinat o zi întreagă şi am reluat de o mie de ori ce am spus la întâlnirea cu cei care fac preselecţiile pentru internshipul de care vă vorbesc. Sunt destul de... pesimistă că o să mă aleagă pentru că au fost persoane mult mai... capabile, mai experimentate în domeniu, decât mine, dar este OK pentru că cel puţin mi-am dat seama că data viitoare o să trebuiască să îmi scriu speech-ul pe o foaie de hârtie. Altfel, emoţiile get the best of me şi încep să spun chestii total dezorganizate care tind să ducă în eroare oamenii sau să îi zăpăcească de cap.

Până la urmă, din greşeli se învaţă şi toţi greşim. Trebuie să avem capacitatea de a nu considera ăsta un lucru rău, ci unul benefic, să învăţăm şi să ţinem capul drept şi fruntea înainte. Raţionamentul fiecăruia şi deciziile luate mai departe definesc un om, nu greşelile pe care le face, nu ?

Cheers :)

0 commentsuri: