Cocktail de gânduri

10/18/2010 12:28:00 PM

Toamna e problematica atunci când vine vorba de sentimente şi gânduri. Cel puţin azi a fost un pic de haos la mine. Am fost cam morocănoasă, anti-socială (cu toate ca ce urmeaza sa va povestesc o sa demonstreze contrariul) si iar am dat atenţie cuplurilor. Nu vorbesc neapărat despre cuplurile el-ea, mă refer şi la grupurile de prieteni. Ştiu că anul ăsta o să fie şi mai singuratic decât până acum pentru că aveam o singură prietenă cu care mă înţelegeam la facultate şi ea de anul ăsta nu mai vine.

Am urcat în "căruţă". Mulţi copii, pentru că mai nou se ia căruţa la şcoală, nu se mai merge pe jos cum făceam noi "pe vremea noastră". Chiar mă scoate din sărite lucrul ăsta cu copiii... chiar încep să mă enerveze copiii şi dacă aveţi de gând să îmi daţi replica cu "şi tu ai fost aşa cândva" eat shit and die că nu eram aşa prost crescută, nu vorbeam tare şi nu împingeam lumea. Când căruţa e oricum aglomerată îi vezi şi pe ăştia că vor să se urce că le e lene sa meargă pe jos... şi asta pe orice timp. Hai că poate înţeleg dacă e viscol afară, poftim... că nici mie nu îmi era uşor, chiar dacă erau doar 10-15 minute de mers pe jos, dar când e acceptabil afară cred că poţi să îţi foloseşti picioarele că n-au să cadă.

După ce coboară plodărimea la şcoală, cineva în spatele meu se apucă să vorbească la telefon... Şi am aflat... aproape tot programul persoanei respective pe ziua de azi. Se ducea undeva la Foisorul de Foc, unde îi trebuia nu ştiu ce adeverinţă că "are grijă de ăla bătrânu" şi toate astea "pentru ce? pentru 10 pachete de biscuiţi şi 1 kg de făină? un rahat!"

Nu mai suport... îmi pun căştile pe urechi până îmi vine rândul să cobor. Când îmi vine rândul să cobor, o femeie mai în vârstă se bagă în faţa mea (moment în care a trebuit să strig şoferului peste ea unde să oprească) şi apoi se aşază într-o parte, semn că îmi lasă spaţiu să cobor... cobor şi apoi coboară şi ea... deci... ce ?

Ajung unde aveam treabă şi aştept nu mai puţin de o oră şi un sfert să las o chitanţă. Chitanţă pe care de altfel am mai încercat să o las şi mai devreme, dar nu mi-au primit-o pentru că "după 15 să veniţi"... şi continuarea era probabil "... pentru că atunci puteţi să aşteptaţi mai mult, acum suntem prea liberi să vă primim chitanţa". Nu-i nimic. Suntem în România şi sistemul e de căcat, de ce să angajeze pe cineva mai competent? Uite, mă ofer eu să le fac treaba contra cost.. acelasi pe care il primesc si ele, dar nuuuu... că ce experienţă am eu într-ale chitanţelor. Fine.

Şi mă întorc acasă, după 3-4 ore de stat în picioare şi mers pe jos. Vânez un loc în metrou, pentru că mă durea spatele de credeam că am să mă rup în două şi nimeresc în faţa unui om care se uita la mine fix. Ştiu că se uita prin mine, înţeleg, dar nu poţi să te uiţi prin încălţările mele? Prin geanta mea? Prin picioare? Mâini? De ce tre' prin faţă? E atât... de naşpa chestia. Urăsc să se uite oamenii prin mine aşa...

Şi urăsc ploaia mult de tot când trebuie să ies din casă pentru că o mână clar o ai ocupată cu umbrela. Mi se făcu foame şi poftă de o perniţă cu caşcaval de la Fornetti. Cum Fornetti era chiar lângă locul de unde luam "căruţa", am zis să îmi iau o perniţă... cu toate că într-o mână aveam umbrela şi într-alta o sticlă cu suc. Bag mâna în buzunar sigură că aveam banii ficşi, scot un leu... şi o moneda care s-a dovedit a fi de 10 bani, nu 50 cum ştiam.

M-am dat într-o parte (urăsc când se întâmplă chestia asta, fie că e la mine sau la alţii), mi-am pus umbrela între umăr şi gât şi apucă-te de scotocit după bani în portofel, portofel care era în geantă. Cu o mână ţineam sucul. În fine, dau 5 lei şi îmi rest 3,20. Mă uit... scumpiseră perniţa, deci chiar dacă aveam moneda potrivită tot trebuia să scotocesc după mai mulţi bani. Haos. Acum cum era să mănânc când într-o mână ţineam umbrela şi în cealaltă sucul? Până la urmă mi-am pus sucul în buzunarul hainei, de zici că eram boschetarul de la semafor care tre' să se hidrateze la locul de muncă sau tre să aibă cu ce să spele parbrizurile şi am mâncat.

Căruţa a venit mai târziu aşa că am avut timp să termin ce aveam de mâncat şi să revin la regimul sticlă de suc-umbrelă. Spatele încă durea chiar dacă avusesem privilegiul să stau câteva staţii jos în metrou. Fiind oră de vârf, mă aşteptam să nu prind loc şi aşa a şi fost. Acum vine partea amuzantă şi contradicţia stării mele anti-sociale de azi....

Plătesc biletul şi mă duc în spatele căruţei. Acolo ma uit la un băiat şi băiatul se uită la mine. Băiatul semăna foarte bine cu un vecin aşa că i-am zis "bună" şi la sfârşitul cuvântului rostit mi-am dat seama că nu era el şi m-am înroşit toată la faţă dându-mi palme invizibile peste frunte. M-am întors cu spatele simţind cum mă încălzesc toată. Tipu' n-a zis nimic, s-a uitat aşa... de genul... "cine eşti şi de ce m-ai salutat? eşti nebună", de parcă putea gândi altceva. În fine, după primul sfert sau jumătate... (cine mai ştie la cât de încet a putut să meargă) am prins loc şi fireşte mirosurile au început să apară precum fulgerele într-o furtună.

Am ajuns acasă pe la 17. La 18 am pus capul pe pernă şi am adormit instantaneu.

0 commentsuri: