Sunt ceea ce gândesc

Încep postarea asta prin a zice: F*** YOU! Şi nu ţie cititorule, ci tuturor celor care ne conduc ţara: F*** YOU ALL!

Vreţi să vă zic eu, băi băşinoşilor, care sunt problemele ţării?

1. turismul nu e de calitate şi nu este exploatat suficient
2. "corupţie" e un cuvânt ce defineşte ţara
3. cultura e, potrivit vouă, un căcat, vă cacaţi pe oamenii noştri inteligenţi sau talentaţi. Vă bateţi joc de oamenii cu studii superioare lăsându-i să moară de foame după zeci de ani de studiu. Au salarii mizere şi şanse minime să capete un job bun dacă nu cunosc pe cine trebuie.
4. Investiţi bani în ce nu trebuie, băi mocofanii lu' peşte, daţi nu ştiu câte milioane de euro pe un căcat de pârtie, când sunt atâtea sate care încă nu au electricitate. SAU MAI MULT! Drumurile sunt praf! Şoselele sunt ferfeniţă! Şi voi le lăsaţi aşa, dar taxe măriţi şi pârtii deschideţi...
5. Pentru asigurare medicală şi nuş ce p*** mea îmi luaţi 250 de ron din salariu, dar în spitale fără şpagă nu se dă niciun scuipat pe tine.
6. Politica din România are o singură deviză : Take from the poor to feed the rich!

Where the f*** is Robin Hood?

În primul rând pentru ca eu nu pot să i-o ofer. Mă pricep la blogger, mă pricep la făcut cercei cât de cât, pot să fac supă sau omletă, să fiu amuzantă sau enervantă, mă pricep la lucruri în general, dar la găzduire web, nu. Încerc să fiu cineva, de mulţi ani încerc asta şi am avansat în propriul meu top puţin câte puţin, am avansat în maturitate şi iau decizii mai bune decât înainte. Presupun că şi participarea la acest concurs e tot o decizie mai bună decât cea dinainte (a sta deoparte în ideea că oricum nu câştig pentru că sunt doar o altă persoană anonimă cu blog). Cred în ceea ce scrie pe blogul meu, cred în mica lui deviză, aceea că „cel mai lung drum începe cu un pas”. Şi drumul meu tot cu un pas a început şi încă îl parcurg cu paşi mici, de bebeluş, pentru că nu am curajul de a face un pas mai mare, pentru a parcurge o distanţă mai lungă deodată.

În sensul acesta, nu am avut niciodată curajul să îmi iau un domeniu pentru că mi se părea inutil, dar acum îndrăznesc să spun că nu e deloc inutil. Nu e inutil pentru că îmi place ceea ce fac şi investesc timp şi suflet în asta. Aşadar, cred că găzduirea profesională ar reprezenta pasul acela mare care m-ar ajuta să mă dezvolt mai mult, să cresc în proprii ochi, dar şi în ochii celorlalţi.

Şi chiar dacă nu câştig la acest concurs organizat de http://www.tlh.ro al cărui juriu e format din Marius Sescu , Cristian “Piticu” Dorombach , Marius Patrascu , Razvan Pascu si un reprezentant TLH., oricum mulţumesc tuturor pentru iniţiativă pentru că mi se pare grozavă şi cel mai cool e faptul că nu se ţine cont de influenţă. Aşa mi se pare cel mai corect şi sper că se respectă regula obiectivităţii.

Prima mea supă arată aşa.. bineînţeles, fără pătrunjel, piper şi smântână sau crutoane... ingrediente pe care şi le-a adăugat fiecare cum a vrut.

Supa e bună la răceli, e economică şi sănătoasă. Şi ce am aflat azi ? Că e şi foarte simplu de făcut. Sincer, am făcut cum m-a tăiat capu'. Adică am urmat doar un sfat al unui prieten (printre singurele lucruri pe care le-am reţinut, sorry) şi restul handmade :))

Pentru 4-5 porţii am folosit:
2 morcovi cât două degete arătătoare şi în lungime şi în grosime (mie îmi plac morcovii, aşa că nu m-am ferit să pun mai mult)
o jumătate de ţelină (ce am găsit şi eu prin casă)
o ceapă medie
2 cartofi medii (şi cartofii îmi plac)
sare/piper/zeamă de lămâie/smântână/pătrunjel/crutoane făcute la prăjitorul de pâine (adică fiecare şi-a pus ce a vrut)

Mod de preparare: Am fript o ceapă pe grătar, apoi am mărunţit-o şi am pus-o în apa care fierbea. După câteva minute am pus cartofii tăiaţi cubuleţe. După 15 min de clocot or so, am pus ţelina şi morcovul pe care le-am tăiat ba mărunt-ba le-am lăsat rondele.... Am amestecat mereu, am mai pus sare, am mai verificat să văd dacă s-au fiert bine, apoi am pus pastele. Dintr-alea în spirala, am pus şi io "la ochi" şi am mai lăsat să fiarbă puţin. Am pus şi nişte maggi sau ce condiment am mai găsit prin bucătărie şi asta a fost tot.

Eu am mâncat cu pâine (aka crutoane) şi piper. Aşa că poftim... prima mea supă... a fost comestibilă şi oarecum bună...

Poftă bună şi noapte bună!
P.S. Check out my new handmade stuff.

J.D. Salinger a murit in miecurea asta. M-a intristat foarte mult vestea asta din mai multe motive.
Pentru prima oara am citit randurile lui in liceu, de la Andreea. De veghe in lanul de secara. Mi-a placut foarte mult asa ca am mai citit si restul lucrarilor lui celebre. Recunosc: nu toate. In orice caz, acum cativa ani am cautat mai multe date despre el cand am vazut filmul Chapter 27. Am citit despre faptul ca este in varsta (sincera sa fiu m-am mirat ca era inca in viata) si ca a ales sa traiasca in singuratate, izolat de lume intr-un orasel unde sa nu-l stie nimeni. Mi s-a parut un fapt curios, de ce ar vrea cineva sa traiasca izolat, de ce nu ar vrea faima si bani?
Azi cand am citit despre moartea lui am inteles de ce. Dragostea lui pentru scrierea cartilor a fost prea mare pentru a dori faima si bani. Nu cred ca mai exista astfel de oameni care traiesc numai pentru a scrie. Este incredibil cat poti sa iubesti ceea ce faci, ceea ce creezi, atat incat sa uiti de ceilalti si sa ii faci (sau sa incerci sa ii faci) pe ceilalti sa uite de tine. Si normal, lumea nu l-a uitat, i-a purtat si ii poarta un respect bine meritat.

A murit de batranete. Moartea lui nu e o stire spectaculoasa pentru ca nu a murit cu "fast". Eh, un astfel de om merita ceea ce isi doreste-liniste si sper ca a avut parte de ea si ca a fost fericit. Dumnezeu sa il odihneasca!

Si acum despre handmade si alte chestii... M-am hotarat sa comand de pe internet accesoriile de care aveam nevoie pentru a face cercei, brose, etc... Asta din 2 motive:
1. nu aveam timp sau chef sa umblu in magazin dupa prostii
2. mult mai ieftine daca le comanzi online

Si prima oara am incercat lamargeluta.ro de unde imi alesesem tot felul de lucruri. Am fost foarte entuziasmata si uite asa a trecut o zi, au trecut doua, au trecut trei pana am constatat ca s-au cacat pe mine si pe comanda mea. Nu a mai raspuns nimeni nici cand i-am contactat, nu mi-a fost trimisa nicio confirmare a comenzii, NIMIC!

Eh si ma cac si eu pe ei la randul meu si ma duc pe un forum despre handmade sa aflu ce magazine sunt de incredere. Astfel aflu de acest allex.ro, ma uit pe site si fac comanda. Primesc confirmarea comenzii si apoi inca un update in legatura cu statusul comenzii. Fiind nerabdatoare i-am contactat, sa nu imi iau teapa ca data trecuta, si m-am cam ratoit la ei ca intarzie. S-au ratoit si ei la mine si mi-au zis ca e vorba de 3-4 zile lucratoare si ca o sa o trimita in timp util. Am facut mea culpa si am inghitit in sec, sperand totusi ca o sa se tina de cuvant. Am primit notificare ca mi-au livrat comanda miercuri. Disperata din fire, azi (vineri) m-am dus la posta sa verific daca a venit ceva... Si, cu toate ca pana si cea de la ghiseu era sceptica ca un colet ar ajunge asa repede, uite ca venise... Am deschis cutia si culmea, in el nu se afla o flegma si un bilet cu injuratura, ci chiar produsele comandate de mine acum o saptamana. Deci sunt seriosi! Si uite asa, am iesit topaind din posta si acasa m-am apucat de lucru. Rezultatele le vedeti maine pentru ca acum sunt prea obosita pentru a le mai posta pe blog, oricum o sa vedeti linkul la statusul de messenger, pe twitter sau facebook.

Dupa serviciu, examen, angoase si lucrat la cercei, va pot spune cu drag...
noapte buna!

Unde ma duc? Nu stiu, dar ma duc.

Examenele au stors toata energia din mine, toata dorinta de a trai viata pe care o traiesc si de a fi studenta. Nu mai sunt om, sunt robot. Dar de azi sunt un robot care refuza sa mai invete. O sa pic ultimele doua examene, I don't give a shit, pur si simplu nu mai pot. Ma seaca, imi rod neuronii, o sa innebunesc daca nu ma opresc. De aproape o luna n-am mai iesit undeva, in oras si tot ce stiu e: munca-scoala-munca-scoala-munca-scoala.

Vreau sa fac cercei si bratari si pandantive...

Apropo, sa va povestesc despre magazinele online de la care am comandat materiale, ca sa stiti si voi cateva lucruri, dar asta data viitoare....

Ma duc sa imi pic ultimele doua examene, wish me luck :))

Cea mai clişeică dorinţă e sănătatea, dar asta nu înseamnă că oamenii care îşi doresc asta sunt lipsiţi de idei. Cei care pun sănătatea pe primul loc sunt doar conştienţi de viaţă. Oricât de mulţi bani aţi avea, sănătatea nu se poate cumpăra. Ce-i drept, ajută în caz de boală pentru medicamente şi tratament de calitate superioară, dar nu banii decid ce se întâmplă în cele din urmă.

Aşa că da, de fiecare dată când cineva o să mă întrebe ce-mi doresc, o să dau acest răspuns clişeic. După cum zicea şi unchiul meu: dacă sănătate ai, poţi face şi banii.

Vreau să mulţumesc mult oamenilor care m-au făcut să râd şi să zâmbesc azi...

şi vreau să mulţumesc oamenilor care m-au făcut să plâng, că există.

1 ianuarie 2010

Pentru prima oara constientizez ca au trecut 2010 ani de la inceputul numaratoarii. Wow. Si constientizez ca sunt o mica pagina din lume, ca un graunte de zahar dintr-un cub de 2 metri. Dar 2010 se simte bine, anul asta nu am mai facut nici o recapitulare, am lasat totul sa fie cum e. Poate din pricina faptului ca nu a fost un an atat de plin de evenimente sau poate din cauza faptului ca am fost ocupata cu plecatul la munte (salutari de la Bran) si nu am avut acces la internet pana azi. Pe scurt, in anul 2009 am condus mai mult, am trecut de 2 sesiuni cu bine, am facut practica la Adevarul 2 saptamani, m-am apucat de hand-made, am plecat pe cont propriu la munte timp de 3-4 zile si am reusit sa imi iau laptop, sa instalez un router wireless si sa dau peste cap calculatorul de acasa nereusind sa ii scot virusii si sa reinstalez windowsul. (update: unul dintre evenimentele foarte importante de anul trecut a fost si publicarea cartii Bucurestiul in 22 de povesti in care a aparut si povestea mea "Aici e locul domnisoarei M", aparent o poveste pentru copii)

Si hai sa zic... in 2010 vreau schimbari mari, vreau alt job si vreau sa termin cu succes un "proiect" la care lucrez de foarte mult timp (poate asta imi doresc cel mai mult pana la urma), sa trec cu bine de sesiuni si sa reusesc sa investesc mai mult timp in accesoriile hand-made daca nu gasesc alt job. Bineinteles, pe primul loc e sanatatea, daca am sanatate am sanse sa apuc sa fac tot ce am scris mai sus, nu? Stiu ca e un cliseu, dar asa stau lucrurile ce sa facem....

Revelionul l-am petrecut frumos, alaturi de familie... o familie care mi-a aratat cat de plina de viata e, s-a dansat si s-a chiuit ca niciodata. Si pentru asta va multumesc! Si multumesc celor care si-au adus aminte de mine si mi-au dat mesaje cu urari de La multi ani!

La multi ani si voua si multa fericire va doresc!

Primul telefon a fost un Bosch. Era telefonul familiei de fapt, dar statea mai mult acasa, deci era mai mult la dispozitia mea.

Al doilea telefon care a fost cu adevarat al meu a fost un Nokia gen caramida, chiar nu mai stiu cum se numea tipul. Oricum era destul de cunoscut pe atunci, toata lumea avea. Mi l-au luat ai mei cu o cartela al carui numar il am si acum. Mi l-au luat in urma unui incident pe care l-am avut in care nu stiau unde sunt si nu au avut cum sa dea de mine. A fost acum foarte mult timp si urmatorul telefon l-am primit cand am implinit 15 ani si am intrat la liceu. Siemens A50. Damn cat am iubit telefonul ala la inceput, mi l-am dorit foarte mult si uite ca l-am si avut. Iubeam tot la el, cum arata, cum suna, butoanele, tot. La un an-doi de cand am primit Siemensul au aparut cele cu ecran color si camera foto. Obsedata de tehnologie, m-au fascinat din prima telefoanele alea. Clar voiam si eu unul candva.

In fine, timpul a trecut si Siemensul meu a imbatranit. Toata lumea avea telefon cu camera foto, pana intr-o zi de 2007 in care taica-miu a cumparat un Sony Ericsson k310i si mi l-a dat mie. Toate telefoanele mele au ajuns la tata, asa ca Siemensul a ajuns la el in timp ce eu imi faceam damblaua cu noul SE. SE a fost cel mai bun telefon pe care l-am avut dintre toate. Cel mai bun! Niciodata nu mi-a facut figuri, pozele se vedeau cam prost, dar presupun ca era din pricina camerei foto de slaba calitate. Who cares, ideea e ca nu mi s-a blocat niciodata si intotdeauna a sunat si am primit mesaje. Bateria m-a tinut brici mereu, Sony Ericsson rulez. Eh, un an mai tarziu am mers iar sa luam alt telefon pe puncte. Taica miu a insistat, in ideea ca o sa aibe el SE meu. Si asa s-a si intamplat, numai ca in momentul in care am ales noul telefon am fost posedata. In loc sa iau Nokia 2330 (parca), am lut un telefon tip Vodafone, Vodafone 715. Adica telefon de-al lor. De 2 ori mai slab decat Nokia. Mi-am dat pumni in cap din prima ora de cand am iesit din magazin. A fost cea mai proasta alegere, cel mai prost telefon pe care l-am avut vreodata. De fapt inca il am.

Problemele pe care le are?

Mi s-a intamplat sa se restarteze in timpul convorbirilor. Castile s-au stricat si nu le-am folosit decat de 2 ori maxim si sunetul din casca principala face uneori urat. Dupa o jumatate de ora de vorbit imi ia mana foc pe el si bateria cade instantaneu, alarma nu suna niciodata, nu stiu nici acum cum se blocheaza tastele, l-am pus sa se blocheze automat dupa 30 de secunde. Am incercat toate combinatiile de taste posibile si chiar am citit manualul de utilizare si nimic nu merge. Se blocheaza cand intra in jocuri uneori. Cand am cumparat telefonul, am luat si un bluetooth in ideea sa imi pot scoate pozele si tot ce am pe el. Cei de la Vodafone mi-au tras o mare tzeapa pentru ca nu mi-au dat cd de instalare la bluetooth si deci am dat banii inutil pe el. Multi au patit-o de fapt si pe net nu exista niciun kit de instalare. Bine ca e pe USB si a mers sa descarc un program de la ei de pe site cu care sa imi pot scoate cateva poze, pentru ca dupa aia sa nu il mai recunoasca calculatorul. Yey. Si last but not least, ca era sa uit, nu pot sa ii scot vibratiile cand e pe silentios. Deci daca vreau sa nu aud deloc cand cineva ma suna sau primesc mesaje, nu pot. El vibreaza si nu ma lasa sau nu am meniu din care sa ii scot vibratiile. Sa nu mai zic de faptul ca nu pot sa imi aleg alta sonerie cand primesc mesaje... foarte enervant.

Un an de zile l-am tinut in buzunarul cel mai la indemana hotilor si nu l-a luat nimeni. E cel mai prost telefon pe care l-am avut vreodata si nici acum, dupa un an jumate de cand il am nu incetez sa imi dau pumni in cap pentru alegerea facuta. Azi de dimineata m-am trezit si era inchis. I se descarcase bateria peste noapte cu toate ca ieri arata ca e plina.

Una din dorintele de anul viitor: alt telefon.

Sa va dea Dumnezeu sanatate, noroc, bani, iubire si cat mai putina durere (de orice tip). Si sa stea virusii departe de voi si cei virtuali si cei care ne leaga de pat. Nu de alta, dar scanez calculatorul de 10 ore si nu reusesc sa ii scot toti troienii si cu toate astea, sper ca o sa reusesc intr-un final.

Craciun fericit!