Fetiţo, aici e Gicu?

3/29/2011 12:40:00 AM 3 Comments

Ştiu că n-am mai trecut demult pe aici cu tasta, dar revin azi în forţă ca să vă povestesc prin ce peripeţii am mai trecut în mijloacele de transport în comun.

Întâmplarea a fost acum aproape o lună, dacă nu mai mult... Am plecat eu pe la 13-14 cred, cu minunata "căruţă" trasă de boi, care în mare parte transportă cartofi şi alte animale raţionale sau nu. Am făcut 2 km în 30 de minute, ca de obicei. În fine, eu m-am obişnuit suficient cât să nu mai am aşteptări de la boii noştri, pentru că sunt şi ei sleiţi şi aleargă stând pe scaun după bani ca fiecare om (bou?) fără standarde în viaţă, fără moralitate sau alte cuvinte jignitoare.

Să trecem totuşi la acţiune: mă aşez pe ultimul loc din căruţă, pe ultimul rând de scaune unde nimeni nu te deranjează cu sacoşe, sarsanale, peşti, varză murată, castraveţi, bere Noroc sau mai ştiu eu ce poartă ei p-acolo. Căruţa opreşte şi urcă o femeie în vârstă, dar nu foarte, cu un cojoc "de Leana Ceauşescu" (cum obişnuia să spună un fost coleg de birou) Până una alta ca să uit de viteza căruţei cu totul şi să intru în lumea mea, ascultam muzică la mp4. Doamna Cojoc a venit chiar lângă mine. Nasul meu a tras timid aer, ca să nu aibă nicio surpriză, dar era OK, mirosea a naftalină... după cum mă aşteptam, aşa că mi-am văzut de muzică în continuare până când a mea Dragoste Cosmică a celor de la Florence and the Machine a devenit un: "A falling star..." Da??? Ce zici mă acolo?? Aloo!! "Fell from your heart and landed in my..." "Da, cobor acolo, n-auzi?"... "The stars... the moon.." Aloo???

Am oftat... am încercat să dau mp4-ul mai tare, dar dna. Cojoc avea plămânii luaţi de la Apple şi IRiverul meu nu putea face faţă. De fapt, femeia aia vorbea atât de tare la telefon încât sunt sigură că şi ceilalţi participanţi la trafic o auzeau din maşinile lor. Îmi pun muzica pe pauză chiar la fix când dna. Cojoc mă întreabă:
- Auzi, fetiţo, aici scrie Gicu??
Şi îmi arată telefonul. Dă mai jos, îi zic că acolo era... Şi iar vorbeşte la telefon de mi se umflă creierii în cutie. Spre norocul meu... s-a dus pe scaunul din spatele şoferului şi acolo a vorbit. Bineînţeles, se auzea până la mine limpede ca apa ce spunea, dar era mult mai bine mai departe de scenă. Şi spre norocul şoferului, dna. Cojoc a coborât cam la jumătatea drumului. Vă imaginaţi cum ar fi fost dacă ar fi mers până la capăt?

Horror.

Despre cum am cunoscut-o pe Ioana

3/21/2011 01:15:00 AM 0 Comments


Despre campania Ioanei am aflat în aprilie 2010, când cineva de pe Twitter m-a contactat în vederea donării unor accesorii handmade. Am aflat atunci despre povestea ei, povestea unei mânuţe pierdute.

Ioana s-a născut pe 15 iulie 2008, cu fix o lună înaintea zilei mele de naştere (nu şi a anului). Am cunoscut-o personal pentru prima oară în februarie 2011, când am fost în vizită la părinţii ei. Eu nu mă pricep la copii mai deloc, aşa că ne-am intimidat amândouă şi nu prea am vorbit. A doua oară însă, Ioana a spart gheaţa şi m-a cucerit. Mi-a arătat păpuşile ei, un băieţel, o fetiţă şi un pinguin care se pare că era „tăticul lor”. Ioana era răcită atunci, aşa că mama ei a trebuit să îi dea un sirop de tuse. Ea s-a ridicat de lângă păpuşi şi s-a dus lângă mami să o ajute să pună în lingură, apoi a luat siropul de tuse fără să se plângă de nimic. M-a uimit pentru că îmi aduceam aminte câte tertipuri avea mama să mă facă să iau medicamente şi mi-era o silă de ele de nu pot să vă descriu...

După ce a luat siropul, Ioana s-a dus înapoi să se joace cu păpuşile. Am vorbit de căsuţa ei de păpuşi, de căţei (Bella şi Max) şi i-am făcut cadou (de fapt erau pentru mama ei, pentru că ea nu are găuri în urechi) o pereche de cercei. I-au plăcut şi m-a pupat pe obraz, bineînţeles că nu m-am putut abţine să nu o pup şi eu înapoi. Şi asta a fost pentru prima oară când un copil de doi ani jumate mi-a fost atât de drag, a fost momentul în care Ioana m-a cucerit total.

Am ajuns acasă şi câteva zile nu mă puteam gândi decât la Ioana şi la povestea ei. Am încercat chiar să fac unele lucruri numai cu mâna stângă, cum ar fi să mă spăl pe dinţi, să tastez sau să scriu. Totul mi s-a părut greu. După asta am început să mă gândesc la ce joburi ar putea să aibă când va fi mare dacă nu face rost de proteza bionică, din păcate lista era foarte scurtă. A urmat o documentare asupra cazului ei şi am aflat cu uimire că mai există şi altele asemănătoare, pentru că medicii din România nu ştiu să preţuiască o viaţă aşa cum ar trebui. Am încercat să imi imaginez şi ce au simţit părinţii Ioanei în primul an de viaţă al micuţei, dar nu am putut, nu mi-a fost cu putinţă. M-am întristat, dar totodată speranţa a crescut în sufletul meu gândindu-mă că pot să îi ajut într-un fel sau altul.

Părinţii fetei sunt nişte oameni cum rar întâlneşti şi Ioana la fel, este un copil special. Şi când spun că e specială nu mă refer şi nu mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat, ci la cum e ea ca om, la faptul că e deschisă cu ceilalţi şi râde sau zâmbeşte mereu, că e cuminte şi se vede că are numai iubire de dăruit.

Povestea în detaliu şi modalităţi în care o puteţi ajuta pe Ioana găsiţi pe site-ul http://helpioana.ro

Scurte recenzii - 4 filme

3/07/2011 12:05:00 AM 2 Comments

Pentru că am văzut atât de multe filme în ultima perioadă de timp, m-am hotărât să fac scurte reviewuri cu un comentariu-2 şi cu note cât să vă daţi seama dacă merită văzute sau nu. Bafta mea a fost că majoritatea au fost filme f. bune...

The Next Three Days are ca subiect condamnarea unei femei la inchisoare pe viata. Toate dovezile o incrimineaza pe Lara Brennan (Elizabeth Banks): amprentele ei pe obiectul cu care a fost omorata victima, a fost vazuta plecand de la locul crimei si o pata de sange de-al victimei a fost gasita pe haina sa. Toate astea au facut un caz imposibil de castigat in instanţă asa ca sotul ei (interpretat de Russell Crowe) se decide sa "o evadeze" din puscarie. Subiectul mi s-a parut foarte interesant, jocul actorilor a fost OK, dar ceea ce il face un film "de vazut" sunt credibilitatea reacţiilor omeneşti (adică e verosimil până la un anumit punct) şi modalitatea în care te ţine pe jar, cu sufletul la gură. Nota mea este de : 10 din 10

Tangled sau "O poveste incâlcită", cum au tradus-o la noi, este o animaţie în primul rând foarte bine realizată. Subiectul este acelaşi cu cel din basmele clasice: ea prinţesă blondă ţinută într-un castel de o babă care o răpise de la părinţii ei când era mică , el vine şi o salvează... numai că nu tocmai. El nu e prinţ, e tâlhar... şi unul chiar foarte frustrat pentru că cei care pun afişe "Wanted", nu îi desenează bine nasul. Ea are un păr de vreo 3 metri, magic, cu care se dă în leagăn şi face curat în casă până când Flynn (Zachary Levi) ajunge din întâmplare la ea la castel. Cred că aţi văzut trailerul şi dacă nu... dacă vi s-a părut prea încâlcită descrierea mea, uitaţi-vă pe pagina de IMDB. Iniţial voiam să îl văd la cinema pe acesta, nu Unknown, dar n-am mai ajuns. Oricum mi-a plăcut foarte mult, pe alocuri a fost foarte amuzant, pe alocuri cu ceva muzică (dar nu foarte multă), aşa că nota mea este 9 din 10.

The Aviator a fost un film al cărui început l-am văzut prin 2006-2007, dar pe care la momentul respectiv l-am abandonat pentru că mi s-a părut foarte plictisitor. Ei bine, de această dată nu mi s-a mai părut plictisitor, a fost chiar interesant cu atât mai mult cu cât rolul principal îl detine Leonardo DiCaprio care face o treabă excelentă. Filmul înfăţişează povestea lui Howard Hughes, un tip putred de bogat, tânăr şi pasionat de avioane şi filme. 3 cuvinte îmi vin în minte care rezumă acest film: bani, femei şi nebunie. Restul sunt detalii pe care le veţi descoperi pe parcursul vizionării. În film le mai întâlnim şi pe Cate Blanchett, în rolul lui Katherine Hepburn şi Kate Beckinsale ca Ava Gardner. Dacă nu vi se pare atractiv subiectul, acordaţi-i o şansă lui Leonardo D. pentru că în filmul ăsta îşi arată pe deplin talentul actoricesc. Nota mea e 9 din 10.

Casablanca. Cum aş putea să încep micile observaţii pentru un film atât de... celebru? În primul rând sa vă spun că este realizat prin 1942, iar rolul principal îl deţine Humphrey Bogart (Rick Blaine). Din punctul meu de vedere este un film... "cult" ca să zic aşa, despre Al Doilea Război Mondial, fuga de regimul nazist şi haosul din Europa. Nu o să încerc să vă dau mai multe detalii pentru că e un film clasic, care pur şi simplu trebuie văzut cel puţin o dată în viaţă :)) E bine realizat (mai ales pentru vremurile alea), e bine jucat, dar n-aş spune că e genul de film pe care poţi să îl vezi cu juma de ochi. Adică dacă te apuci să îl vizionezi, tre' să îi acorzi întreaga atenţie pentru că altfel rişti să nu înţelegi despre ce e vorba. Nota mea nu poate fi alta decat 10 din 10.

Sper că v-au plăcut micile recenzii de mai sus, aştept comentarii cu păreri şi poate chiar sugestii de alte filme la care aţi vrea să citiţi un artiol.

Unknown (review)

3/05/2011 10:37:00 AM 2 Comments

Do you know what it feels like to become insane? It's a war between being told who you are and knowing who you are... Which do you think wins?

După o săptămână care mi-a redeschis apetitul pentru filme si carti, dupa cateva zeci de inceputuri pe care le-am gandit pentru recenzii si critici menite sa va dea o idee despre cat de bune sau proaste au fost filmele pe care le-am vazut, am ajuns aici... la unul singur pe care l-am văzut azi în cinematograf, pentru că in the end, there can be only one... si acesta este Unknown.

Probabil ca v-am mai zis că Liam Neeson este unul dintre actorii mei favoriţi, nu? Îl iubesc pe omul ăsta din toate punctele de vedere şi probabil dacă aş ajunge să îl cunosc personal aş plânge de fericire şi entuziasm (bine că nu o să fie cazul, nu? Ar fi cam penibil... ) Încerc să îmi dau seama dacă am mai văzut vreun film cu subiectul pe care îl are Unknown, da' nu-mi aduc aminte. Mintea mea e puţin înceţoşată, dar parcă seamănă cu ceva...

Martin Harris (L. Neeson) este un botanist excepţional, demn de liga întâi a oamenilor de ştiinţă. El ajunge la Berlin, împreună cu soţia sa Elizabeth Harris (superba January Jones) pentru un meeting cu cei mai mari oameni de ştiinţă şi prinţul Shada (clasicul personaj important cu bani). La aeroport taximetristul îi uită în cărucior bagajul cu acte şi bani, când ajunge la hotel Martin îşi dă seama că unul dintre bagaje îi lipseşte şi se urcă într-un taxi să îl recupereze. Pe drum suferă un accident, intră în comă şi iese din ea dupa 4 zile, dar când se duce înapoi la soţia lui, aceasta susţine că nu îl cunoaşte şi i-l prezintă pe soţul ei Martin, un bărbat care aparent i-a furat identitate.

Sunt câteva lucruri pe care aş vrea să le scot în evidenţă. Liam Neeson e un actor foarte bun şi pentru prima oară îl vedem într-o poziţie care aş spune că nu îl avantajează, aceea de om bătrân, bezmetic un pic, cu mâini tremurânde. Problema e că la un moment dat mi-a stârnit puţin mila starea lui şi mi s-a părut ciudat pentru că am rămas întotdeauna cu impresia că ar juca rolurile unor personaje foarte puternice atât fizic cât şi spiritual/psihic (în Taken de exemplu, Clash of the titans unde joaca rolul lui Zeus şi chiar în Cronicile din Narnia, unde este vocea lui Aslan). Sincer sper să nu ni-l mai arate în posturi aşa vulnerabile, deci să trecem cu vederea pentru că oricum a împărţit pumni în stânga şi în dreapta şi aici.

January Jones a jucat, ca de obicei, un rol impecabil. E una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood după părerea mea (deşi recunosc că machiajul şi coafurile potrivite îi scot frumuseţea în evidenţă). Per total a fost un film de acţiune foarte bun, pe care l-am urmărit cu interes şi care a avut nişte cadre ceva mai neobişnuite, mai palpitante. Jaume Collet-Serra, regizorul filmului, a avut o viziune aparte, cu mici cadre în slow motion. Nu cred că m-ar fi deranjat dacă ar fi abuzat un pic mai mult de "slow-motion" şi ar fi fost chiar mai mişto dacă dupa partea de slow motion ar fi folosit un pic de fast-forward, ca după momentul tensionat să ai un mic impact la schimbarea explosivă a acţiunii...

Am apreciat că au menţinut firul acţiunii logic şi a ieşit ceva omogen, în comparaţie cu 21 grams care mi-a dat dureri de cap acute, de exemplu. Nu zic ca 21 grams a fost un film slab, dar a fost complicat... ceea ce Unknown nu este. Eu il recomand, cel puţin pentru actorii care joacă bine. Ah şi a mai fost o chestie mişto în el: imprevizibilul, eu aş fi crezut că se termină altfel... aşa că merită văzut, fie ca e acasă sau la cinema.