M-am mutat

5/30/2011 12:19:00 AM 3 Comments

V-am zis ca ma mut pe .com, iata ca a venit momentul !

De azi ma puteti citi la adresa: http://alte-povesti.com

Ardeii si roscovana lu' tata

5/28/2011 02:34:00 PM 1 Comments

Verile pe la 12-13 ani le petreceam in mare parte ori acasa, ori la tara, in Nicolae Balcescu-Lehliu unde un unchi de-al meu avea casa. Imi amintesc cu drag zilele petrecute acolo pentru ca era liniste si duceam o viata simpla, plina de bucurii mici. Prima oara cand am fost acolo imi amintesc curtea ca fiind o padure si buda un loc departat la care cu siguranta nu ajungeai la timp.

Statusem deja o saptamana in acel loc frumos, unde numai trenul viola tacerea locului. Tata se ivi deci pe la 10-11 sa ne ia cu masina, ai mei mereu au fost matinali cand a venit vorba de plecari din locuri,  deci 10-11 era chiar o ora decenta, eu cu sor’mea ne asteptam sa vina pe la un 8-9, ca “nu se stie niciodata”.

Ne-am urcat in dacia break a lu’ tata, veterana fata roscovana, femeia perfecta in care iti bagi picioarele si tot ce-ai mai drag, tace si tot duce si duce… Roscovana asta a noastra nu comenta de fel nimic, cara marfa, lazi, era plina de aschii, dar era buna la suflet, ne facuse chiar si aer conditionat prin podea. Gaura din podea acoperita cu presul de cauciuc era ca un fel de simbol, un triumf, o marca inregistrata clasic romanesc. Gaura aia era un fel de Triunghiul Bermudelor, dar sa nu ne pierdem ideile.

Si-am luat-o noi spre casa, eu bucuroasa tare ca ma plimb, ca doar eram copil si-aveam voie sa ma bucur din tampenii. Stateam pe bancheta din spate si imi plaaacea de muream sa merg cu masina, as fi stat toata ziua acolo, sa calatoresc, sa ma plimb…. de altfel, nu-i mare diferenta de acum numai ca acu’ am ceva mai multa logica in cap si nu as mai da raspunsul pe care l-am dat atunci la urmatoarea dilema pe care o avea taica miu:

- Ce ziceti? Sa mergem pana in Boranesti sa iau niste marfa sau sa va duc acasa si sa ma intorc eu? Hai ca pan’ la Boranesti stiu eu o scurtatura, facem o juma de ora…
La care eu, copilu’ lu’ tata fiind, zic:
- Hai sa iei marfa, ne lasi dupa aia acasa!
 
Vedeti ce face dragostea de masina din om? Dar eram mica, prunc fragil cu mintea si cu inchipuirea. Cine si-ar fi dat seama ca atunci cand tata zice “stiu o scurtatura” inseamna ca se va pierde in probabil cel mai pustiu loc din Romania?

Tata e pesimist in general, dar optimist cand vine vorba de lucruri pe care le poate face el. Si de bine ce a stiut scurtatura de “juma’ de ora, ma!”, am mers in cerc vreo trei ore… ma! Trebuia sa ajungem in Boranesti-”satu’- natal-al-lu’-ma’ta-mare” si da, am ajuns acolo intr-un final, dupa ce am trecut prin cele mai pustii sate si cele mai parasite campuri. Jur ca dupa cativa ani, cand am vazut filmul Jeepers Creepers am zis “mama, ce tare, am fost acolo! Astia au filmat in Romania!”

Am ajuns la targul respectiv, a cumparat taica miu marfa, ardei gras si mere parca, pana cand s-a suparat Roscovana pe tata si i-a tras un scuipat de ulei pe frunte. S-a rupt in doua… masina… pe dedesubt, cumva, nu stiu cum, nu stiam eu masini pe atunci, gandul meu era “bine ca avem ardei si nu murim de foame”. Copil naiv.

A legat-o tata, a gadilat-o, nu stiu ce i-a facut Roscovanei da’ pana la urma a convins-o sa mearga pan’ la mecanicul din sat sa o sudeze. Si-am mers noi vreo juma de ora cu Roscovana in a-ntaia, ca nu voiam sa o suparam mai rau decat era.

Eu eram entuziasmata, ma si vedeam plecand in lume, lasandu-l pe tata in urma, pe sor’mea cu el. Mecanicul statea si el in apropiere de calea ferata si vedeam trenul ce trecea pe acolo, ma urcam in el imaginar si plecam departe cu ardei multi in buzunar. In timp ce eu visam la aventuri nemaivazute, nemaiintalnite, nemaiauzite, sor’mea citea pe o patura, undeva pe marginea drumului, langa curtea mecanicului. Vedeam niste nori timizi ca se apropiau de noi, da’ am zis ca ziua noastra nu putea merge CHIAR atat de prost. Si ploaia nu imi placea nici mie ca nu mai puteam vana trenurile, dar inevitabilul s-a produs si a inceput o furtuna de vara, cu trasnete si urlete si extorsiuni de degajamente.

Ne-am varat in masina pen’ ca nici nenea mecanicu’ nu putea lucra pe timpul ala si masina, rupta, gaurita, asa cum era, la momentul respectiv era singurul nostru adapost. Acum sentimentul ma enerva, nu imi placea sa stau in masina mai ales ca sor’mea nu facea altceva decat sa citeasca. Era mult mai misto senzatia de afara, cu trenurile care treceau, aventurile imaginare si cascatu’ la pomi, omizi si altele de-ale naturii.

Intr-un final, mecanicul a reusit sa repare Roscovana si de la un drum de o ora, de la Lehliu pana la Bucuresti, am ajuns la un drum de 8 ore. Saraca mama ne astepta cu masa pusa, ingrijorata si imi aduc aminte destul de clar ca am mancat cartofi prajiti cu ceva pui si ca m-am uitat in sufragerie la un film pe protv (Freddie Kruger cred) A fost una din cele mai bune mese din viata mea si dupa ce am stins totul cu un pahar de apa minerala mi-am zis :
- Tot mai buni decat ardeii.

[p.s. in curand ma mut pe .com, fiti pe faza]

P.S. Postarea asta am scris-o special pentru concursul Petrom din cadrul campaniei Redescopera Romania
P.P.S. Am vorbit cu taica miu azi  despre patania asta. Mi-a adus aminte ca nu am mers in a-ntaia pana la mecanicul din sat, ci in marsarier… Mult mai palpitant :D

5 filme de Oscar

5/28/2011 02:13:00 AM 0 Comments

Stiti bine ca filmele sunt viata mea, deci cum as fi putut sa refuz o leapsa de acest fel din partea lui Dan Marius...

Trebuie deci sa aleg 5 filme pe care le consider de Oscar... doar 5, asta e o sarcina grea.

Tangled

Probabil primul film demn de un Oscar, dintr-un sir de animatii care mi-a trecut prin minte, ar fi Tangled. A fost nominalizat, insa nu a castigat, dupa cum puteti verifica si pe pagina de IMDB. Despre Tangled am scris si aici.


Where the wild things are a căpătat un loc special in inima mea de la prima vizionare şi cred că merita cel puţin să fie nominalizat. Este un film spectaculos despre singurătate şi prietenie, despre abandon şi sentimentul că nu aparţii lumii în care eşti.

Gran Torino
Uitându-mă peste lista de nominalizări şi premii, mi-am dat seama că Gran Torino nu are un Oscar luat. Singura întrebare care mi-a venit în minte a fost "de ce?" Gran Torino este un film exceptional, cu mult superior celor de mai sus pe care le-am menţionat. Regizat şi jucat de Clint Eastwood, Gran Torino este o dramă care te ţine cu sufletul la gură, cu un nod în gât şi cu zâmbetul până la urechi în acelaşi timp. M-am îndrăgostit de personajul Walt Kowalski de la prima glumă acidă şi căutătură urâtă pe care le-a trimis-o celor din jurul său. Walt este genul de om care îşi ascunde sentimentele în spatele sarcasmului, este realist, puţin bitter chiar, dar nimic din toate astea nu îl ajută până la urmă să arate că este o persoană sufletistă şi că e în stare să sacrifice totul pentru persoanele la care ţine cu adevărat.

Le Concert
Incerc să dau puţina viaţă selecţiei mele şi aleg acum un film regizat de un român, Radu Mihaileanu. Am vizionat Le Concert de curand şi mi-a plăcut extraordinar de mult. Deoarece au trecut atâtea decenii de când a apărut cinematografia, e foarte greu să faci un film care să nu aibă clişee. Cred că numărul de clişee este un factor important în clasificarea unui film bun şi Le Concert mi-a întrecut aşteptările şi mi-a demonstrat că se poate originalitate 100%. Este un film cu ruşi şi cu francezi, deci se vorbesc aceste două limbi.

Subiectul este unul relativ simplu, un dirijor de muzică clasică (Andrey Filipov) dat afară din teatrul Bolshoi în urmă cu 30 de ani, decide să plece la Paris, la Châtelet Theater în locul actualilor muzicieni din Bolshoi. Acesta îşi "încropeşte" vechea orchestră, în speranţa că vor reuşi să cânte Ceaikovski pe scena din Paris, alături de Anne Marie Jacquet, o tânără artistă. Filmul este mai complex de atât, dar nu vreau să stau să vi-l povestesc pe tot pentru că TREBUIE să îl vedeţi. La început, până se construieşte intriga, s-ar putea să pară puţin plictisitor, dar nu vă speriaţi şi nu renunţaţi. Este un film pe care cu siguranţă o să îl apreciaţi şi înţelege dacă sunteţi români, conţine elemente care pot fi întâlnite şi la noi în ţară... ba chiar mai multe decât mă aşteptam. Nu este un film musical, este dramă şi comedie... Iar la scenele de comedie vă spun că am râs aproape cu lacrimi. Este bine filmat, e original, bine interpretat, are idei bune şi cu siguranţă este un film demn de Oscar.

Restul e tacere
Last but not least, cum zice americanu', o să trec în lista un film pur romanesc. Restul e tacere e filmul meu românesc preferat, la egalitate cu filmul Cuibul de viespi din 86' (despre care, candva, in viata asta, am să scriu) Diferenta între cele două este una majora din punct de vedere tehnic (bineinteles, trebuie luata in considerare si perioada de timp in care au fost facute) şi da, ştiu că este puţin exagerat să spui ca "Restul e tăcere" este un film chiar de Oscar, dar mi-a plăcut atât de mult. Este un film în regia lui Nae Caranfil care aduce în prim plan începuturile cinematografiei în România, înainte de primul Razboi Mondial. Este un film bine realizat, bine jucat, un proiect cu o istorie în spate, cu o poveste, însă a cărui realizare tehnică (mă refer mai mult la editarea video) lasă de dorit. Oricum ar fi, în ochii mei acest film ramane demn de Oscar.

Gata, astea au fost cele 5 filme pe care le-am ales. Leapsa se duce mai departe inspre Ariel, Pavel Arcana, Oana şi Giorgiana.

Problema cu Blogger

5/27/2011 10:19:00 AM 0 Comments

Cred ca multi dintre voi stiu senzatia de oh-Doamne-am-muncit-degeaba-si-am-pierdut-tot de care o sa va vorbesc.

O prietena si-a pierdut lucrarea de licenta pentru ca i s-a ars hardul, un alt prieten a batut drum 3 ore ca sa nu rezolve nimic si asa mai departe. Sunt "n" exemple pe care as putea sa vi le dau de lucruri pentru care muncim degeaba. La naiba, exista chiar si faze de film cu chestia asta! Deja munca si timpul investite in ceva care pana la urma se dovedeste a fi inutil reprezinta un cliseu. Din pacate este un cliseu care se intampla in viata de zi cu zi, pentru ca nu suntem robotei, ci oameni care gresesc din neatentie sau pe care sansa pur si simplu nu ii ajuta. Oricum, lucrul de retinut e ca totul se intampla cu un motiv. Iata si motivul meu pe care l-am descoperit azi in urma unei patanii asemanatoare.

Ieri am vrut sa intru in "tabloul de bord" al Bloggerului asa ca am accesat, conform obiceiului de 4 ani, blogger.com. Am introdus parola... si n-a mers. Am introdus parola din nou crezand ca am scris-o gresit pentru ca este destul de lunga si complexa. Nimic. A treia oara am tastat-o cu cea mai mare precizie si cu siguranta era corecta. Nimic. Blogger nu voia sa imi accesez contul. Am avut un moment de panica in care nu am injurat (wow), dar nu-i nimic, o sa o fac in aceasta postare. Toata viata mi-a trecut prin fata ochilor pentru ca, la propriu, toata viata mea e scrisa intr-un mod mai mult sau mai putin direct aici. M-am calmat, am zis totusi tre' sa fie o solutie.... Am incercat sa schimb parola, sa dau refresh, restart si sign in/sign out. Tot nimic.

Intreb in stanga si in dreapta, toata lumea e obscura, nimeni nu zice nimic concret pana cand la un moment dat cineva imi zice ca o sa imi inchida contul. Ma gandesc... zic, n-are cum... de ce pizda patrupedu' ma'sii sa il inchida? Ca postez constant, il am de mult timp. N-are de ce. Cum necum, cuvintele "o sa iti inchida contul" au fost ca o lovitura sub centura si m-au bantuit toata noaptea.

M-am speriat din nou si am dat navala pe wordpress sa imi import blogul. L-am importat si gata, din punct de vedere al continutului m-am simtit in siguranta. Si totusi... am aici vizitatori, etichete, bannere, mi-am facut si eu o imagine cu blogul asta... am reusit si eu sa intru si sa urc in Zelist cu blogul asta... cum sa renunt asa la el? Am zis sa astept. Am invatat sa astept, stiu sa astept... e OK. Astept.

Azi, dupa 24 de ore, tot nu ma puteam loga pe blogger. Azi am injurat, azi am clacat... am zis gata, nu se mai poate! Foarte multa lume m-a sfatuit sa imi iau domeniu, da' eu nu si nu... ca ma inteleg bine cu blogger, ca ce-are blogger, ca n-am bani, ca pizda paralela ma'sii. Eh, dupa faza asta cu blogger am zis "gata, cine a zis ca pot sa imi iau la revedere de la cont avea dreptate, nu o sa il mai vad in veci, imi bag pula placintele!", asa ca am acceptat ajutorul unui prieten si mi-am cumparat domeniu. Hah! Da, o cheltuiala neplanificata, o sa ma doara cand o veni factura, dar asta e! Nu puteam sa renunt la 4 ani de munca, nu?

Dupa vreo 3 ore de la mirabolantul fapt implinit, cineva imi sugereaza sa vorbesc cu Daninho.  Sincera sa fiu prima oara am fost sceptica... pentru ca in general ma descurc si pe cont propriu cand vine vorba de chestii din astea si eram destul de sigura ca nu merge orice ar fi... Dar... iata ca mi s-a aratat unde greseam. A fost ca o palma peste fata, ca un porumbel impuscat, ca o faza de camera ascunsa, ca o faza de uite-cat-de-proasta naiva-esti. Mi-a stat inima in loc, am facut trei cruci, am pupat icoana si am zis "multumescu-ti tie Doamne ca cel putin stiu sa formatez un calculator si sa reinstalez windowsu' ca asa imi mai spal si eu onoare".

In doua minute mi-am recapatat contul pentru ca (si aici este, ce-i drept, si vina celor de la Blogger ca nu au scris undeva pe pagina principala) singura problema era ca accesam url-ul gresit: nu blogger.com, ci draft.blogger.com. So here I am now... inapoi pe blogspot, injurand cu cele mai urate cuvinte pe care le am in stoc si cu ditai menghina de factura de platit la telefon pentru domeniu.

Buna! Ce faci? (review)

5/24/2011 10:44:00 AM 3 Comments

- Esti acolo? - Da.

Nu mai stiu cand sau daca am scris faptul ca "ce faci?" mi se parea la un moment dat o intrebare foarte stupida. Cu timpul, am ignorat faptul ca exista un milion de raspunsuri existente la aceasta intrebare si am acceptat faptul ca toata lumea incepe asa conversatiile. In mod ironic, azi am vizionat filmul "Buna! Ce faci?" regizat de Alexandru Maftei.

Nici nu stiu cum sa incep recenzia asta... Sa vedem... e vorba despre un pusti... de 17-18 ani in permanenta in calduri. E vorba despre parintii lui care desopera internetul si chatul si fara sa stie unul de altul incep sa vorbeasca unul cu celalalt. Pustiu isi inregistreaza viata pe o caseta, un fel de jurnal audio si viseaza sa ajunga actor de filme porno in prima faza... apoi ne dam seama ca are multe frustrari etc.

Acum... vreau sa fac urmatoarele observatii de bine:

1. este filmat foarte bine, desi partea audio lasa de dorit din nou.
2. actorii joaca decent, bine... Preferata mea e Ana Popescu, in rolul lui Toni.
3. sfarsitul nu mi s-a parut a fi previzibil
4. cadrele au cu siguranta o nota de originalitate, sunt sigura ca cei de la McCann Erickson au venit cu cateva dintre idei. Am recunoscut imediat creativitatea de "publicitar" in productie (apoi cand am vazut sponsorii m-am lamurit)
5. este amuzant, am ras la unele faze... deci nu a lipsit umorul, dar nici drama.
6. Si drama nu a fost la un nivel din ala de nu-mi-ajung-servetelele-de-cat-am-plans
7. muzica a fost (IN SFARSIT) bine aleasa! Nu au mai existat melodii cu fanfara pe cadre ce contin sex (ma refer la discordanta care poate fi intalnita la unele filme romanesti si nu numai, mai vechi in general)

Si-acum punctele slabe:

1. Sa ma trazneasca Hefaistos daca stiu ce se intampla cu partea audio la ORICE film romanesc.... pare ca inregistreaza partea audio separat si o sincronizeaza (mai mult sau mai putin) cu cea video. Intrebarea mea e DE CE?? Exista camere de filmat profesioniste cu sunet, cu microfon... cu p...ainea ma'sii...
2. (un pic de spoiler, nu cititi daca nu vreti sa aflati) Ma enerveaza rau cliseul cu pustiu' faimos care se indragosteste de tocilara. Fratilor.... lucrul asta nu se intampla NICIODATA, cat cacat puteti sa mancati?
3. Mi s-a parut aiurea si chestia cu micul jurnal audio, pentru ca in primul rand nu prea sunt pusti sa faca asta (prefera jurnalul scris) si in al doilea rand limbajul pustiului mi-a sunat putin fals, nu stiu de ce.

Fireste, ce am scris sus sunt impresiile mele. Puteti sa nu fiti de acord. Nu e un film pentru copii, nu este potrivit pentru a fi urmarit in familie. Contine scene de sex, dar as putea zice ca nu sunt neaparat un minus intrucat ajuta la construirea imaginii unei vieti de pustan emochidan in calduri. In distributie ii intalnim pe: Dana Voicu (Gabriela), Ionel Mihailescu (Gabriel) si Paul Diaconescu (Vladimir, N.B. cine mama naibii isi striga copilul Vladimir? era mai verosimil daca il strigau simplu Vlad).

Concluzie:
Judecand si dupa numarul de puncte pro si contra de mai sus cred ca va dati seama ce o sa spun. Nimic altceva decat ca este un film romanesc reusit, care merita cel putin o vizionare. Voi, cei care l-ati vazut deja, ce parere aveti? :)

Stand up... and laugh!

5/22/2011 01:44:00 AM 0 Comments

Aseara am stat pana la 3 dimineata pentru ca m-am pierdut in filmuletele de pe youtube cu cei de la fosta trupa Deko de stand up comedy. Stiustiu... ma plang demult ca nu am fost la nici un show de-al lor pana acum, de fapt, chiar de ani de zile tot vreau sa ma duc si de fiecare data a intervenit cate ceva: ba lipsa de bani, ba una, ba alta... Deja nu mai zic. Dupa cum stiti, preferatul meu este Costel. Imi place foarte mult de el si ii savurez glumele cu lacrimi pe obraji si lipsa de oxigen. Cu siguranta am mai scris si in trecut despre baietii astia, dar azi nu m-am putut abtine sa nu deschid din nou subiectul.

Stiti, uneori e cam aiurea sa razi singur... si chiar ai vrea, pentru ca ai avut o zi mohorata sau pur si simplu simti nevoia sa te descarci intr-un fel. Ei bine, daca ajungi sa urmaresti filmuletele de pe youtube nu te mai uiti in jur si pur si simplu razi garantat.

Tu cum iti stimulezi creativitatea?

5/18/2011 12:04:00 PM 0 Comments

Be creative, Creative! (Mad Men)

Exista cateva domenii in care creativitatea e un element obligatoriu. In publicitate, jobul de copywriter ar putea fi foarte bine sinonim cu "creativ". Si tre' sa gandesti strategic, pana si pentru asta iti trebuie creativitate pentru ca lipsa ei inseamna si lipsa banilor. Si nu numai... daca te gandesti la folosul creativitatii ajungi la alte domenii si chiar la alte benficii. Pentru mine creativitatea e un fel de nevoie.

De cele mai multe ori, la ore tarzii in noapte, cand sunt obosita, imi vin cele mai bune idei. Alaltaieri s-a intamplat ca una dintre cele mai bune idei sa ma loveasca pur si simplu in timpul zilei. Am realizat un slogan pentru Coca-Cola pe care imediat l-am scris cuiva ca sa nu il uit (nu, nu o sa vi-l zic... decat daca sunteti vreun HR specialist de la McCann). Momentul de creativitate intensa, de imaginatie si idee buna si foarte buna vine uneori cand te astepti cel mai putin asa ca primul meu sfat pentru cei care au nevoie de aceste idei ar fi sa aiba intotdeauna la ei un mini-carnetel si un pix sau macar un telefon mobil. Bineinteles, tot ce am spus mai devreme se aplica si simplilor scriitori.

In orice caz, oamenii apeleaza la tot felul de metode ca sa le vina inspiratia. Raspunsul la intrebarea din titlu este o alta intrebare: who the fuck knows what to do for inspiration?

Vreau sa zic ca asa cum personalitatile noastre sunt diferite si stimulii cretivi difera. Cu toate astea, as vrea sa fac o lista cu sfaturi si lucruri de facut atunci cand esti in pana de inspiratie:

1. testeaza produsul daca trebuie sa scrii despre el. Din pacate, nu e intotdeauna un prezervativ asa cum ti-ai dori. Daca esti barbat s-ar putea sa dai de obstacole ca: sa iti razi parul de pe picioare, sa porti pantofi cu toc sau sa te dai cu ruj, farduri de ochi, obraz si ce alte dracii s-au mai inventat. Daca esti femeie s-ar putea sa trebuiasca sa iti dai cu after shave sau sa bei bere ieftina si sa iti faci semn in frunte... sau... nu, atat.
2. iesi la plimbare, daca ai facut un text pentru o campanie care sustine curatenia si verdele vei fi total inspirat de rahatii de caine din parcuri si de pe strazi.
3. fumeaza iarba, dar fii sigur ca exista cel putin o persoana in firma care stie ca ai fumat si nu fumeaza la randul sau. Asa te vei asigura ca nu ajungi la spitalul de urgenta cercetat de conjunctivita si oamenii nu te vor trata ca pe un infectat.
4. pune capul pe masa/birou, poate adormi si ai un vis care te inspira. P.S. daca visezi pe cineva in rochie de mireasa nu inseamna ca ai gasit reclama perfecta pentru o firma de pompe funebre.
5. intinde-te pe jos sau pe canapea. Da, ai dreptate, nu o sa iti vina inspiratia, dar "looking for inspiration" e scuza perfecta pe care o poti spune sefului cand te decizi ca vrei sa tragi un pui de somn.
6. fa sex sau uita-te la filme porno, dar nu gandindu-te la reclame pentru laxative sau la crema anticelulitica pentru femei mai in varsta de 50 de ani.
7. clasicul "inspiratia vine pe toleta" ar trebui folosit doar in cazul in care vrei sa faci bani pana si din rahat.
8. cauta oameni cu care sa porti conversatii aprinse - de preferinta prieteni sau anonimi de pe internet. Daca discuti cu vreun client si te astepti sa rada la glumele cu Bear Grylls sau la viralele scarboase de pe internet, s-ar putea... pe romaneste - sa belesti cariciu'.
9. gusta arta din filme, muzica, poze, literatura etc. S-ar putea sa gasesti inspiratia de care ai nevioe in ele, dar atentie... inspiratia nu inseamna plagiat!
10. relaxeaza-te citind tabloidele de la noi, strica-te de ras la filmuletele de pe youtube, pune-te la curent cu facebook si twitter si uita de taskul pe care il ai de facut... dar nu-l uita de tot ! N.B. nu stiu cati sefi sunt de acord cu metoda asta...

Si ca o ultima observatie... e important sa comunici cu subconstientul tau, cica de acolo vin ideile bune. De obicei subconstientul nostru e un pustan hazliu si de treaba, chiar daca seara ne face sa ne visam fricile - intunericul si luminita de la capatul tunelului. Desi... daca stau bine sa ma gandesc... luminita de la capatul tunelului poate inseamna si altceva... Are you thinking what I'm thinking? *big grin*

Concurs digipedia.ro

5/16/2011 10:15:00 AM 0 Comments

Articol pentru concursul digipedia.ro

Reviewul meu o sa contina 2 sectiuni pro si ce ar trebui adaugat/schimbat. O sa fiu scurta si la obiect.

Pro:
- site-ul este bine intretinut, este destul de la curent cu ce se intampla in lumea gadgeturilor.
- are stiri bune si mod de prezentare OK
- categoriile sunt bine impartite si amplasate
- are toate canalele de social media si poti sa ii contactezi cu usurinta cu ajutorul lor, ma refer la twitter, youtube, facebook etc.
- numele este foarte bine ales "digipedia"


Ce as adauga/schimba:

1) As muta iconitele de la messenger, twitter etc. deasupra promotiei Emag. Sub iconite as lasa aboneaza-te la newsletter si as pune imediat sub acesta RSS feed-ul.

2) As adauga sub aceste butoane Search-ul.

3) As adauga un widget cu cele mai citite sau comentate articole de pe blog (la fiecare sa fie trecute cifre vizete sau nr total de comments).

4) As egaliza casutele articolelor de pe prima pagina. Layout-ul actual arata mult mai fain cand toate articolele sunt egale si as pune un dropshadow fiecarui chenar.

5) Daca in coloana din stanga am reclama, adaug si in coloana din dreapta reclama. Pastram aranjamentul.

6) As lasa pe coloana din stanga widgetul cu comments, widgetul cu articole si arhiva. In dreapta as pune autorii, blogroll.

7) Momentan ai un spatiu mult prea mare lasat nefolosit intre logo-ul digipedia si reclama emag. Mareste locul pentru reclama din cod.

8) Adauga la fiecare articol un textbox cu descrierea autorului si link catre blogul lui, contul lui de twitter etc.

9) As umbla la CSS si as modifica casuta de reply. De asemenea, as modifica din CSS cum arata Recent comments (widget) as pune o culoare pentru persoana care a comentat si alta culoare pentru linkul articolului.

10) Tags si Twitter counter apar doar pe paginile secundare. Le-as pune si pe principala.

11) La paginile cu subcategorii as lasa un spatiu intre articole si le-as incadra intr-un chenar ca pe prima pagina. Momentan arata ca si cum ar fi pur si simplu o enumerare pe o singura pagina.

12) As muta Home, Echipa si Contact in meniul principal si le-as uni sub un singur buton: Home.

De asemenea, poate ca ar trebui sa integrezi si Facebook social plugin.

Ideea geniala pentru site nu ti-o dau pe un mouse. O discutam la o cafea. Facem un brainstorming. Ce zici? Batem palma?

10 lucruri care ma bucura

5/16/2011 08:46:00 AM 3 Comments

Pentru ca am scos de la naftalina obiceiul lepselor, Laurentiu m-a tras de maneca din nou sa scriu de data asta 10 lucruri care ma bucura.

1. cel mai si cel mai mult ma bucur atunci cand imi vin materiale noi pentru accesoriile mele handmade - sar in sus ca un copil, e un sentiment simpatic rau
2. apoi ma bucur cand cineva imi spune ca ii plac anumite accesorii pe care le fac
3. si ma bucur si mai mult cand am "comenzi" :D
4. ma bucur cand termin o carte buna sau cand termin de vazut un film foarte bun
5. ma bucur cand mama imi ia ceva bun (lucru pe care il aflu cand ajunge acasa), apropo de lucruri mici...
6. ma bucur cand vad oameni buni la suflet care sar in ajutor la nevoie sau cand imi fac prieteni noi
7. ma bucur cand imi zice tata ca am condus bine
8. cand termin un proiect sau curatenia in casa am o satisfactie teribila
9. cand o fac pe sor'mea sa rada cu lacrimi (desi nu se intampla chiar asa des) si de altfel, cand fac pe oricine sa rada sau sa zambeasca
10. si nu in ultimul rand ma bucur cand fi-mea (pisica) vine si se culcuseste in bratele mele cautand afectiune sau cand are chef de joaca

Astea sunt cele 10 lucruri simple care ma bucura peste masura. Leapsa se duce mai departe laaaa... Huculici, Omul cu cel mai misto nume de familie, Injineru si Dan Necsa

Art with salt

5/12/2011 04:56:00 AM 0 Comments

Am vazut sculptura in nisip si desene in nisip... La urma urmei, de ce nu s-ar putea desena si in sare? :)

[daca preluati videoclipul pe blogul vostru, va rog mentionati sursa. merci]

7 lucruri neobisnuite care ma enerveaza

5/11/2011 02:42:00 AM 0 Comments

Dupa leapsa de la Tata Dan, m-am gandit sa creez si eu una. Exista cateva lucruri care nu imi plac deloc, care ma enerveaza peste putinta desi nu sunt atat de importante. Nu vi s-a intamplat de exemplu sa urâţi sa va carati cu umbrela dupa voi? Sau sa cautati o carte la "n" chioscuri de ziare sau librarii si sa nu o gasiti? Vorbesc despre genul acesta de lucruri.

Asadar, lucrurile cu care am o problema sunt urmatoarele:

1. Taiatul cascavalului. Mi se pare ca se taie greu si feliile ies intotdeauna inegale si ma enerveaza la culme.
2. Vacile de la RATB care iau personal faptul ca nu vrei bilete pe cacatul ala de card, ci bilete de hartie. Vorbeam si cu sora mea ieri-alaltaieri ca nu inteleg de ce se strofoaca atat cand le ceri bilete (si asta cu strofocatul se intampla cu mult inainte de 1 mai)
3. Noroiul sau praful pe incaltamintea proaspat curatata, stearsa si lustruita... Ma enerveaza si cea mai mica pata de noroi la vedere.
4. oamenii care ma depasesc pe strada sau la metrou mergand cu 100km/h, pufnind ca le stau in cale - fuck you... really :)
5. visele care imi aduc aminte tot felul de lucruri neplacute, subconstientul mi-e dusman de moarte uneori !
6. site-urile care nu se incarca sau care sunt foarte prost realizate... pur si simplu imi pun creierii pe moaţe
7. scamele de pe covor

Leapsa mea, originala si super shukara se duce mai departe la: Motonio, Dan Necsa si Laurentiu Horubet

10 lucruri care nu aduc profit

5/09/2011 12:12:00 PM 3 Comments

Tata Dan (dupa cum o sa ii zic de acum inainte pentru ca mi se pare funny) mi-a trimis o leapsa pe twitter/blog care a picat tocmai la fix pentru ca nu gaseam niciun subiect despre care sa scriu aici. Trebuie sa va spun 10 lucruri pe care le fac si din care nu scot profit:

1. scriu moca pe acest blog si pe PercivalComics (pe Fb, Tw si scripturile)
2. opresc la trecerile de pietoni
3. dau like, share si retweet postarilor care imi plac
4. din cand in cand realizez accesorii pe care le donez in scopuri umanitare
5. fac curat in casa si uneori ii mai pregatesc micul dejun sora mii dimineata (desi nu s-a mai intamplat demult)Link
6. cant la dus si prin casa - s-ar putea in curand sa ii platesc eu pe ceilalti sa ma asculte
7. si eu dau locul in autobuz ca Tata Dan, dar prefer de obicei ori sa nu ma asez din start ori sa ma asez cat mai in spate ca sa nu fiu nevoita sa dau locul cuiva :))
8. dau sfaturi in domenii in care ma pricep si despre lucruri pe care le cunosc fara sa astept ceva in schimb
9. ... imi pup pisica de cel putin 5 ori pe zi
10. Last but not least... intotdeauna injur gratuit! :) Niciodata nu percep taxa pe asa ceva...

Ca sa nu ramana leapsa asa in aer, o dau mai departe, ca sa nu se supere nici Tata Dan si sa nu cream un jinx. Asadar se duce mai departe la Andreea si domnul Vasile Sensual.
Link

Era sa ajung ca ala cu halatu'

5/02/2011 03:20:00 AM 4 Comments

In saptamana dinainte de Paste am inceput niste investigatii medicale. M-am dus initial la medicul de familie ca sa imi dea o trimitere spre un ORL si cu ocazia asta, sa imi fac si analizele de sange. Imi spune ca nu poate sa imi dea decat cu 2 adeverinte. De una puteam face rost, dar de cealalta (de la administratia financiara, pentru care trebuie sa stai 5 zile sa ti-o elibereze) nu. Medicu' mi-a dat trimiterea spre ORL (ca sa citez "du-te la ce medic vrei cu ea") si a ramas sa ii duc una din adeverinte.

In fine, long story short... am lasat-o balta cu statul... chiar daca nu aveam bani de privat, tot acolo am ajuns. Am apelat la fondurile de rezerva si m-am dus la ceva particulara pentru ca nu mai puteam de durere si chestia cu statu' lua mai mult de 2 saptamani.

Initial am gasit un CMI pe Google (hai ca nu zic la ce medic, sa nu fiu naspa). M-am dus la cabinet in ideea de a ma programa pe loc. La intrare 2 femei de serviciu (cel putin asa pareau) stateau la ghiseul de informatii. Intreb daca e medicul respectiv la cabinet si ele imi dau o foaie de hartie cu numarul de telefon ca sa ma programez.

OK, numarul de telefon il aveam oricum de pe internet, dar voiam sa ma programez personal pentru ca oricum aveam treaba in zona. In fine, sun. Suna... si suna.. si suna.. si apoi cel mai enervant lucru de pe planeta mi se intampla: intra casuta vocala. Casuta vocala a lu' peste mai era si in alta retea... Am inchis. M-am enervat. Am injurat. M-am calmat.

A doua zi sun din nou si de data asta raspunde cineva (cre' ca era chiar medicu') imi zice sa vin la 13.00 urmatoarea zi, nu-mi cere numele, nu nimic... OK. Ma duc urmatoarea zi, la 13.00 la CMI, unde se presupunea ca e medicul cu care vorbisem si la care ma programasem cu o zi inainte.

La informatii nimeni. Pe hol statea o tanti in halat alb de vorba cu cineva. Am intrebat-o pe tanti in halat alb:
- Nu va suparati, cabinetul doamnei doctor... unde e ?
- Ah... pai doamna doctor nu e aici, e la Casa de sanatate (parca?)
- Pai cum? Ca m-am programat ieri si i-am zis ca vin azi la 13...
- N-a venit... ca nu era sigura daca mai veniti...

Am iesit. M-am enervat. Am injurat. Scot telefonul, sun si deodata:

Ding! Ati apelat casuta vocala a abonatului...

Source Code (review)

4/22/2011 11:15:00 AM 1 Comments

It's the same train, but it's different.

Am văzut la cinema Source Code săptămâna asta, în Liberty Center (unde de altfel, nu mai fusesem) şi am avut bafta de pe lume....

Biletele au fost câştigate la un concurs şi am mers în timpul zilei, pe la ora 14.00 din motive evidente... : no people. Din păcate, nu ştiam că poţi vedea un film cu bilete câştigate numai dacă sunt şi alţi oameni care vor să vadă acelaşi film şi şi-au plătit biletul. Aşa că vă daţi seama... în mijlocul zilei, la ora 14.00... că nu era mai nimeni pe acolo care să vrea să vadă filmul. Am vânat noi oamenii care se duceau la casă, dar acei câţiva erau cu plozii după ei şi mergeau la Hop Ţop (film pe care l-am văzut săptămâna trecută, tot la cinema, dar care mi s-a părut slab. De-aia nici nu o să îi fac review)

Planetele se aliniară şi norocul ne surâse când doi puştani au venit şi au cumpărat bilete la Source Code, de la 14.00, cu fix 5 minute înainte de începerea filmului. YEY! Aşa am reuşit să intrăm şi noi la film.

Am ales Source Code în primul rând pentru că are o notă mare pe IMDB (dpmdv). În al doilea rând chiar aveam chef de ceva mai serios, mai SF-ish şi ăsta era tocmai bun.

În rolurile principale îi avem pe: Jake Gyllenhaal, Michelle Monaghan şi Vera Farmiga (care are niste ochi superbi) Toţi joacă bine, no doubt about it, iar subiectul... este unul interesant, dar puţin greu de descifrat...

Jake Gyllenhaal joacă rolul lui Colter Stevens, un soldat rănit în Afghanistan ce se implică într-un experiment: Source Code. Acest experiment consta într-o transpunere a minţii în corpul altui om dintr-o lume paralelă (cel puţin aşa ne-am lămurit după ce am văzut filmul pentru că iniţial îţi dă impresia că se întoarce în trecut). Scopul acestui experiment era acela de a opri mari catastrofe ce se întâmplaseră, fiind concret vorba de un tren care explodase într-o dimineaţă. El avea rolul de a îl găsi pe cel care a produs catastrofa şi de a-l opri. În prima fază Colter este năuc, nu prea ştie ce se întâmplă şi iroseşte câteva "întoarceri" până se prinde ce tre' sa facă... dar mai departe rămâne să vedeţi pe cont propriu ce se întâmplă.

Mie mi-a plăcut foarte mult şi mi-a fost foarte util că nu a durat o veşnicie, cum m-aş fi aşteptat. Observ că în ultima perioadă de timp, majoritatea filmelor care au un subiect bun durează cel puţin 2 ore sau pe acolo. Unele sunt inutil de lungi şi ajung chiar să te plictisească, dar aici cu siguranţă nu a fost cazul. A avut lungimea potrivită şi mi s-a părut foarte interesant şi ca idee şi ca realizare.

Chiar este un film pe care îl recomand, e bine jucat, cu idei bune la bază, chiar dacă tinzi să fii puţin pierdut de întoarcerile dese "în timp". Zic "în timp" pentru că asta e prima impresie. Cam atât în rest, aştept părerile voastre în comentarii.

P.S. Sărbători fericite ! Multă sănătate tuturor! :)

Patania cu Emag si baietii de la Flanco

4/21/2011 01:17:00 PM 4 Comments

Vine Pastele, da? Si la noi in familie traditia este ca de Paste sa se ofere cadouri, la fel si de Craciun, zile de nastere, nume etc. Ai mei nu stiu sa lucreze pe calculator si deseori devin nostalgici si vor sa se uite la poze. Dupa cum majoritatea pozelor din ultimii ani sunt pe suport digital (dvd-uri sau pe hdd) m-am gandit sa le fac cadou anul acesta o rama foto digitala.

Am comandat astfel de la Emag cea mai ieftina rama foto digitala de 7 inchi (Serioux de 130 ron). Nu am comandat-o pentru ca sunt zgarcita, ci din 2 motive: 1. nu imi permit sa dau 500 de ron pe o rama foto digitala si 2. nu inteleg de ce as da atata pe o rama foto digitala.... ca pana la urma nu face nimic, e doar un ecran cu 3 butoane care are un slideshow...

In orice caz... ajung azi sa imi ridic comanda de la punctul de livrare de la Obor (din cadrul Flanco). Totul bine si frumos, pana cand ii rog pe baietii de acolo sa imi testeze rama foto. De la alte patanii deja prefer sa imi ridic comenzile personal si sa ii pun sa imi faca proba, ca asa e normal.... Si imi face tipul de acolo proba sau cel putin incearca si vede ca nu merge... Schimba priza... schimba iarasi priza... apasa pe alte butoane... nimic. Cheama pe cineva. Persoana respectiva repeta aceleasi chestii ca celalalt... Tot nu merge... Cheama pe altcineva... pe altcineva... De pana la urma au tras concluzia ca rama nu functioneaza.

Il cheama pe manager (presupun ca managerul era sau cel putin o ierarhie mai sus decat ei) si acesta imi spune ca daca vreau imi pot da banii inapoi si sa ma duc eu in Crangasi sa imi iau alta rama de la showroom-ul Emag. Le zic ca nu vreau... ca mie imi trebuie rama aia blestemata ca este cadou si am nevoie de ea azi (as fi facut un efort si as fi ridicat-o si maine la o adica da' maine am alte treburi si na.... mai greu)

In fine, dupa ce am stat pe acolo o juma' de ora.... apoi a primit managerul telefon de la Emag ca o sa imi aduca rama cu urmatoarea livrare de produse de dupa ora 18.00. Am zis OK, si-asa am treaba prin oras si pot trage de timp... merge.

O chestie de notat... in micul haos produs de rama mea nefunctionala un tip ma intreaba: cat ati dat pe rama? Ii zic ca 130 ron la care el scoate un "aaaah, da... " in sensul de "pai daca ai luat-o pe cea mai ieftina, normal ca nu merge". Da, eu am raspuns cu o injuratura in gand, da' nu am mai spus nimic cu voce tare ca nu e frumos si nu sunt o persoana agresiva verbal (yeah, right)

Anyways... au fost draguti in rest si am plecat de acolo in ideea ca vin dupa ora 18.

Am revenit pe la 17.45 si am intrat din nou in Flanco sa intreb de rama, ca poate venise mai devreme. Nu venise. OK, nici o problema. Am revenit la 18.30 si cand mi-a venit randul la coada sa imi ridic rama m-au luat astia care lucreaza acolo (era alta tura mi se pare) cu o atitudine de mi-a venit sa imi dau palme.

De fapt unul dintre ei era problema... Pentru ca in momentul in care l-am rugat pe tipul care mi-a aratat rama sa mi-o si probeze a sarit de cur in sus celalalt ca "Noi nu probam aici, ca n-avem ce sa probam"...
Zic "Domn'e cum sa nu probati? Pai azi de dimineata cum mi-ati probat-o? Nu tre' sa o bagati decat in priza si sa ii dati drumu'. De dimineata nu mergea si mi-au adus alta... "
La care asta micu' tot o tinea pe a lui ca nu probeaza ca nu si nu....

Eu sincer n-am inteles faza. N-am plecat de acolo pana nu mi-au probat-o pentru ca nu mi se parea normal si n-am inteles atitudinea tipului de a refuza sa imi faca proba la ea, care era faza? Ti-e lene? Ai nervi? Lasa-ma, frate, ca nu tie ti-au adus o rama defecta si a trebuit dupa aia sa pierzi timpul in oras ca sa poti sa ridici una buna... Unii oameni n-au nici un pic de logica in gandire si sincer, astia merita o partida de injuraturi ca la carte, da'-s fata finuta si oricum am fost multumita ca intr-un sfarsit mi-au adus o rama buna si cei de la Emag au fost profesionisti asa ca am zis treaca-mearga. Nu pot sa zic ca nu m-a enervat, m-a enervat... imi venea sa il bat, sa il injur da' asta e... I'm a lady... desi uneori e bine sa fii si de alta etnie.

Baietii de care zic lucrau la Flanco, deci Emag-ul a lucrat profesionist din punctul meu de vedere, n-am avut treaba cu ei, da' astia mici de la Flanco ar trebui sa faca ceva cursuri de relatii cu clientii ca unii sunt cam depasiti de unele situatii... adica da-o-n sconcs de treaba si managerul a fost mai dragut, bre :) Se poate?

Update 22.04.2011: Oh, wow... tocmai am primit un telefon de la directorul magazinului Flanco in care si-a cerut personal scuze si mi-a oferit si un card reducere. Nu-mi vine sa cred... exista astfel de atitudini in magazinele de la noi? Omg... exista... wow... sunt inca in soc... foarte tare! frate...

Cersetorul

4/19/2011 02:12:00 PM 1 Comments

[FRAGMENT]

hai sa vorbim in randuri
stafie a trecutului meu moale

mai stii cine sunt?
imi mai cunosti fiinta vie
pustie
pulsand
agatata de conturul tau?

suntem fum pe o carare
luminata
de vise
ramase vise.

clipeste o data
daca m-ai VAZUT

vreodata.

clipeste de doua ori
si scrie o data cu mine
striga o data cu mine
canta o data cu mine
razi o data cu mine
atinge-ma o data cu mine
sufla o data cu mine
un zbor,
un fulg
o nea.
cazi...
o data cu mine.

pe pamant.

loveste-mi ochii
ce viseaza
la berze pe stalpi de ceara
la copaci mutilati de viteza masinii
la cantecul tau de vioara
la cerul privit in ochi
cu atata obraznicie,
de mine,
un copil.

arde-ma salbatic.

hai sa plecam
cuvintele-mi sunt cadavre
fara sicriu
si fara cruce
si-necate
litere imprastiate

[...]

Lumea viseaza

4/19/2011 01:02:00 PM 0 Comments

Zilele trecute cautam ceva melodii romanesti bune. Dupa Vama Veche, Vita de Vie si Sistem am dat de aceasta minunatie. Cateva zile am avut pe repeat Vama Veche cu La Radio (care are niste versuri tare stupide, dar nu stiu de ce imi place) si acum probabil o sa urmeze cea de mai jos pe repeat...


Noutăţi

4/13/2011 02:37:00 AM 0 Comments

Am 2 noutati, tin să le scriu şi aici pe scurt, deşi ştiu că majoritatea sunt la curent cu activitatile mele pe Twitter şi Facebook.

În primul rând am deschis o nouă licitaţie pentru Ioana. Aveti sansa sa va pricopsiţi cu niste accesorii handmade dragute si sa ajutati un copil in acelasi timp! Pentru mai multe detalii intrati pe site-ul ei, linkul aici: http://www.helpioana.com/ro/licitatii-site/36-licitatii-site/85-cercei-handmade-scosi-la-licitatie

În al doilea rând am lansat în echipă cu Răzvan şi cu încă un prieten, site-ul de webcomics http://percivalcomics.com de care sunt foarte entuziasmată şi pentru care am muncit ceva vreme. Sper să vă placă cel puţin cât îmi place şi mie! :)

În rest... vă pup, mă!

A injura e o arta

4/10/2011 01:02:00 PM 0 Comments

Cautand niste poze cu Rapirea din Serai cand am fost in Arges (august 2008) am dat peste niste articole vechi si am avut o revelatie... adica ce revelatie? Am fost de-a dreptul socata.

Socul a venit din stilul diferit pe care il foloseam in articolele mele. Injuram asa cum imi venea si articolele erau scrise din suflet. Acu' m-am bosorogit de tot. Ce dracu' fac aici? Scriu de cateva ori pe luna si atunci n-au niciun pic de vlaga cuvintele mele sau mi se pare mie? Inainte scriam des... si ce daca injuram? A injura e o arta, am spus-o si o sa o spun cate zile oi mai avea. M-am temperat mult pentru ca mi s-a atras atentia ca vorbesc urat si ca "nu se cuvine". Faceam o poveste din orice... poate nu imi iesea mereu bine articolul, dar stiti ce? Am recitit lucruri si am ras... am ras de una singura ca o troglodita de lucrurile pe care le-am scris acu' 3 ani.... si m-am intristat cand am vazut diferenta. OK, nici atunci nu aveam cititori, dar so what? Mi-ar placea sa stiu ca in ultimul timp am scris articole de care o sa rad peste ani de zile, dar stiu ca nu e cazul... m-am lasat influentata si uite ca... am pierdut timp, ce Santana o fi fost in creierii mei.

O sa incerc sa ma resuscitez, sincer.... si celor carora nu le place ca injur pot sa le spun un singur lucru: SCREW YOU, I WAS FUNNY! (da, Jeff (fa-fa-fa) Dunham avea gluma asta)

Accesorii pentru Ioana

4/04/2011 05:26:00 AM 0 Comments

De saptamana trecuta am scos la licitatie pentru Ioana (despre care v-am vorbit acum cateva postari) niste accesorii handmade facute de mine. Banii de pe accesorii se vor duce in contul pentru proteza bionica, puteti lasa comentarii pe site-ul helpioana.ro. Puteti ajuta si doar dand link-ul se mai sus mai departe ! Licitatia se va incheia pe 7 aprilie.



Puştii din metrou

4/03/2011 01:31:00 AM 0 Comments

Adolescenţa e o perioadă interesantă din viaţa unui om, au tot felul de schimbări.... mai plăcute, mai neplăcute. Mă rog, cred că în mare parte sunt neplăcute. Când suntem puşti atitudinea pe care tindem să o adoptăm este aceea de rebeli (că doar de-asta au şi făcut şi numit filmul Rebel Without a Cause, nu?:) )... Recunosc că şi eu am trecut prin ea, dar nu a fost o atitudine faţă de părinţii mei sau faţă de anumite persoane, ci doar faţă de subiectele zilnice, faţă de sistem... ştiţi voi "fuck the system". Argumentam cu înverşunare, scriam cu înverşunare... uneori mi-e dor de acea "înverşunare", dar anii mi-au potolit setea de teribilism... aşa cum trebuia să se şi întâmple.

Ca adolescentă am fost mult mai liniştită decât cei pe care i-am văzut în metrou acum câteva săptămâni. Întâmplarea fu aşa:

Vreo 4 indivizi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani să zicem, îmbrăcaţi în haine "cool" dă hip-hapări vorbeau despre "părinţii" lor. În primul rând ei erau "cool" nu numai pentru că erau îmbrăcaţi în haine dă hip hapări, dar şi pentru că vorbeau unii cu alţii de pe o parte şi alta a metroului. Adică unul dintre dăştepţi stătea pe un rând de scaune care era paralel cu celelalte şi fireşte îşi vorbeau cu un sonor suficient de puternic să se audă între ei şi să audă şi tot vagonul ce căcaturi le ies din gură.

- Aualeu, frate, am vorbit aseara cu aia... m-a stresat mai rău ca maică mea, frate...

- Da, frate, să vezi maică mea ce mă enervează, frate... Mă sună mereu că aah, Florine să ajungi la 22 că ţi se răceşte mâncarea, Florine hai în casă să ne uită la televizor, Florine să ajungi devreme că vreau să stai în casă, că aşa vreau eu...

- Da, bă, da... aşa şi cu maică mea... Să vezi ce mă bate la cap şi începe să se roage de mine. Frate, păi io pă taică miu îl respect, că dacă nu fac ce zice nu stă la discuţii cu mine, îmi baga mâna în gât şi mă dă cu capu' de perete de nu mai zic nimic.

Mă rog, au mai zis ei nişte prostii pe acolo... pe-astea le-am reţinut pentru că mi s-au parut... epice. Deci dragi mame... daţi-vă copiii cu capul de pereţi la propriu, se pare că le place!

Şi când a coborât teribilistu' ăla mic, care se împiedica în pantaloni, le spune ceva băieţilor si foarte şmecheraş, cu o figură de poppin' le arată dej'tu mijlociu şi coboară. Vai di mini, ce cul eştimăăă, ptiuu....

Fetiţo, aici e Gicu?

3/29/2011 12:40:00 AM 3 Comments

Ştiu că n-am mai trecut demult pe aici cu tasta, dar revin azi în forţă ca să vă povestesc prin ce peripeţii am mai trecut în mijloacele de transport în comun.

Întâmplarea a fost acum aproape o lună, dacă nu mai mult... Am plecat eu pe la 13-14 cred, cu minunata "căruţă" trasă de boi, care în mare parte transportă cartofi şi alte animale raţionale sau nu. Am făcut 2 km în 30 de minute, ca de obicei. În fine, eu m-am obişnuit suficient cât să nu mai am aşteptări de la boii noştri, pentru că sunt şi ei sleiţi şi aleargă stând pe scaun după bani ca fiecare om (bou?) fără standarde în viaţă, fără moralitate sau alte cuvinte jignitoare.

Să trecem totuşi la acţiune: mă aşez pe ultimul loc din căruţă, pe ultimul rând de scaune unde nimeni nu te deranjează cu sacoşe, sarsanale, peşti, varză murată, castraveţi, bere Noroc sau mai ştiu eu ce poartă ei p-acolo. Căruţa opreşte şi urcă o femeie în vârstă, dar nu foarte, cu un cojoc "de Leana Ceauşescu" (cum obişnuia să spună un fost coleg de birou) Până una alta ca să uit de viteza căruţei cu totul şi să intru în lumea mea, ascultam muzică la mp4. Doamna Cojoc a venit chiar lângă mine. Nasul meu a tras timid aer, ca să nu aibă nicio surpriză, dar era OK, mirosea a naftalină... după cum mă aşteptam, aşa că mi-am văzut de muzică în continuare până când a mea Dragoste Cosmică a celor de la Florence and the Machine a devenit un: "A falling star..." Da??? Ce zici mă acolo?? Aloo!! "Fell from your heart and landed in my..." "Da, cobor acolo, n-auzi?"... "The stars... the moon.." Aloo???

Am oftat... am încercat să dau mp4-ul mai tare, dar dna. Cojoc avea plămânii luaţi de la Apple şi IRiverul meu nu putea face faţă. De fapt, femeia aia vorbea atât de tare la telefon încât sunt sigură că şi ceilalţi participanţi la trafic o auzeau din maşinile lor. Îmi pun muzica pe pauză chiar la fix când dna. Cojoc mă întreabă:
- Auzi, fetiţo, aici scrie Gicu??
Şi îmi arată telefonul. Dă mai jos, îi zic că acolo era... Şi iar vorbeşte la telefon de mi se umflă creierii în cutie. Spre norocul meu... s-a dus pe scaunul din spatele şoferului şi acolo a vorbit. Bineînţeles, se auzea până la mine limpede ca apa ce spunea, dar era mult mai bine mai departe de scenă. Şi spre norocul şoferului, dna. Cojoc a coborât cam la jumătatea drumului. Vă imaginaţi cum ar fi fost dacă ar fi mers până la capăt?

Horror.

Despre cum am cunoscut-o pe Ioana

3/21/2011 01:15:00 AM 0 Comments


Despre campania Ioanei am aflat în aprilie 2010, când cineva de pe Twitter m-a contactat în vederea donării unor accesorii handmade. Am aflat atunci despre povestea ei, povestea unei mânuţe pierdute.

Ioana s-a născut pe 15 iulie 2008, cu fix o lună înaintea zilei mele de naştere (nu şi a anului). Am cunoscut-o personal pentru prima oară în februarie 2011, când am fost în vizită la părinţii ei. Eu nu mă pricep la copii mai deloc, aşa că ne-am intimidat amândouă şi nu prea am vorbit. A doua oară însă, Ioana a spart gheaţa şi m-a cucerit. Mi-a arătat păpuşile ei, un băieţel, o fetiţă şi un pinguin care se pare că era „tăticul lor”. Ioana era răcită atunci, aşa că mama ei a trebuit să îi dea un sirop de tuse. Ea s-a ridicat de lângă păpuşi şi s-a dus lângă mami să o ajute să pună în lingură, apoi a luat siropul de tuse fără să se plângă de nimic. M-a uimit pentru că îmi aduceam aminte câte tertipuri avea mama să mă facă să iau medicamente şi mi-era o silă de ele de nu pot să vă descriu...

După ce a luat siropul, Ioana s-a dus înapoi să se joace cu păpuşile. Am vorbit de căsuţa ei de păpuşi, de căţei (Bella şi Max) şi i-am făcut cadou (de fapt erau pentru mama ei, pentru că ea nu are găuri în urechi) o pereche de cercei. I-au plăcut şi m-a pupat pe obraz, bineînţeles că nu m-am putut abţine să nu o pup şi eu înapoi. Şi asta a fost pentru prima oară când un copil de doi ani jumate mi-a fost atât de drag, a fost momentul în care Ioana m-a cucerit total.

Am ajuns acasă şi câteva zile nu mă puteam gândi decât la Ioana şi la povestea ei. Am încercat chiar să fac unele lucruri numai cu mâna stângă, cum ar fi să mă spăl pe dinţi, să tastez sau să scriu. Totul mi s-a părut greu. După asta am început să mă gândesc la ce joburi ar putea să aibă când va fi mare dacă nu face rost de proteza bionică, din păcate lista era foarte scurtă. A urmat o documentare asupra cazului ei şi am aflat cu uimire că mai există şi altele asemănătoare, pentru că medicii din România nu ştiu să preţuiască o viaţă aşa cum ar trebui. Am încercat să imi imaginez şi ce au simţit părinţii Ioanei în primul an de viaţă al micuţei, dar nu am putut, nu mi-a fost cu putinţă. M-am întristat, dar totodată speranţa a crescut în sufletul meu gândindu-mă că pot să îi ajut într-un fel sau altul.

Părinţii fetei sunt nişte oameni cum rar întâlneşti şi Ioana la fel, este un copil special. Şi când spun că e specială nu mă refer şi nu mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat, ci la cum e ea ca om, la faptul că e deschisă cu ceilalţi şi râde sau zâmbeşte mereu, că e cuminte şi se vede că are numai iubire de dăruit.

Povestea în detaliu şi modalităţi în care o puteţi ajuta pe Ioana găsiţi pe site-ul http://helpioana.ro

Scurte recenzii - 4 filme

3/07/2011 12:05:00 AM 2 Comments

Pentru că am văzut atât de multe filme în ultima perioadă de timp, m-am hotărât să fac scurte reviewuri cu un comentariu-2 şi cu note cât să vă daţi seama dacă merită văzute sau nu. Bafta mea a fost că majoritatea au fost filme f. bune...

The Next Three Days are ca subiect condamnarea unei femei la inchisoare pe viata. Toate dovezile o incrimineaza pe Lara Brennan (Elizabeth Banks): amprentele ei pe obiectul cu care a fost omorata victima, a fost vazuta plecand de la locul crimei si o pata de sange de-al victimei a fost gasita pe haina sa. Toate astea au facut un caz imposibil de castigat in instanţă asa ca sotul ei (interpretat de Russell Crowe) se decide sa "o evadeze" din puscarie. Subiectul mi s-a parut foarte interesant, jocul actorilor a fost OK, dar ceea ce il face un film "de vazut" sunt credibilitatea reacţiilor omeneşti (adică e verosimil până la un anumit punct) şi modalitatea în care te ţine pe jar, cu sufletul la gură. Nota mea este de : 10 din 10

Tangled sau "O poveste incâlcită", cum au tradus-o la noi, este o animaţie în primul rând foarte bine realizată. Subiectul este acelaşi cu cel din basmele clasice: ea prinţesă blondă ţinută într-un castel de o babă care o răpise de la părinţii ei când era mică , el vine şi o salvează... numai că nu tocmai. El nu e prinţ, e tâlhar... şi unul chiar foarte frustrat pentru că cei care pun afişe "Wanted", nu îi desenează bine nasul. Ea are un păr de vreo 3 metri, magic, cu care se dă în leagăn şi face curat în casă până când Flynn (Zachary Levi) ajunge din întâmplare la ea la castel. Cred că aţi văzut trailerul şi dacă nu... dacă vi s-a părut prea încâlcită descrierea mea, uitaţi-vă pe pagina de IMDB. Iniţial voiam să îl văd la cinema pe acesta, nu Unknown, dar n-am mai ajuns. Oricum mi-a plăcut foarte mult, pe alocuri a fost foarte amuzant, pe alocuri cu ceva muzică (dar nu foarte multă), aşa că nota mea este 9 din 10.

The Aviator a fost un film al cărui început l-am văzut prin 2006-2007, dar pe care la momentul respectiv l-am abandonat pentru că mi s-a părut foarte plictisitor. Ei bine, de această dată nu mi s-a mai părut plictisitor, a fost chiar interesant cu atât mai mult cu cât rolul principal îl detine Leonardo DiCaprio care face o treabă excelentă. Filmul înfăţişează povestea lui Howard Hughes, un tip putred de bogat, tânăr şi pasionat de avioane şi filme. 3 cuvinte îmi vin în minte care rezumă acest film: bani, femei şi nebunie. Restul sunt detalii pe care le veţi descoperi pe parcursul vizionării. În film le mai întâlnim şi pe Cate Blanchett, în rolul lui Katherine Hepburn şi Kate Beckinsale ca Ava Gardner. Dacă nu vi se pare atractiv subiectul, acordaţi-i o şansă lui Leonardo D. pentru că în filmul ăsta îşi arată pe deplin talentul actoricesc. Nota mea e 9 din 10.

Casablanca. Cum aş putea să încep micile observaţii pentru un film atât de... celebru? În primul rând sa vă spun că este realizat prin 1942, iar rolul principal îl deţine Humphrey Bogart (Rick Blaine). Din punctul meu de vedere este un film... "cult" ca să zic aşa, despre Al Doilea Război Mondial, fuga de regimul nazist şi haosul din Europa. Nu o să încerc să vă dau mai multe detalii pentru că e un film clasic, care pur şi simplu trebuie văzut cel puţin o dată în viaţă :)) E bine realizat (mai ales pentru vremurile alea), e bine jucat, dar n-aş spune că e genul de film pe care poţi să îl vezi cu juma de ochi. Adică dacă te apuci să îl vizionezi, tre' să îi acorzi întreaga atenţie pentru că altfel rişti să nu înţelegi despre ce e vorba. Nota mea nu poate fi alta decat 10 din 10.

Sper că v-au plăcut micile recenzii de mai sus, aştept comentarii cu păreri şi poate chiar sugestii de alte filme la care aţi vrea să citiţi un artiol.

Unknown (review)

3/05/2011 10:37:00 AM 2 Comments

Do you know what it feels like to become insane? It's a war between being told who you are and knowing who you are... Which do you think wins?

După o săptămână care mi-a redeschis apetitul pentru filme si carti, dupa cateva zeci de inceputuri pe care le-am gandit pentru recenzii si critici menite sa va dea o idee despre cat de bune sau proaste au fost filmele pe care le-am vazut, am ajuns aici... la unul singur pe care l-am văzut azi în cinematograf, pentru că in the end, there can be only one... si acesta este Unknown.

Probabil ca v-am mai zis că Liam Neeson este unul dintre actorii mei favoriţi, nu? Îl iubesc pe omul ăsta din toate punctele de vedere şi probabil dacă aş ajunge să îl cunosc personal aş plânge de fericire şi entuziasm (bine că nu o să fie cazul, nu? Ar fi cam penibil... ) Încerc să îmi dau seama dacă am mai văzut vreun film cu subiectul pe care îl are Unknown, da' nu-mi aduc aminte. Mintea mea e puţin înceţoşată, dar parcă seamănă cu ceva...

Martin Harris (L. Neeson) este un botanist excepţional, demn de liga întâi a oamenilor de ştiinţă. El ajunge la Berlin, împreună cu soţia sa Elizabeth Harris (superba January Jones) pentru un meeting cu cei mai mari oameni de ştiinţă şi prinţul Shada (clasicul personaj important cu bani). La aeroport taximetristul îi uită în cărucior bagajul cu acte şi bani, când ajunge la hotel Martin îşi dă seama că unul dintre bagaje îi lipseşte şi se urcă într-un taxi să îl recupereze. Pe drum suferă un accident, intră în comă şi iese din ea dupa 4 zile, dar când se duce înapoi la soţia lui, aceasta susţine că nu îl cunoaşte şi i-l prezintă pe soţul ei Martin, un bărbat care aparent i-a furat identitate.

Sunt câteva lucruri pe care aş vrea să le scot în evidenţă. Liam Neeson e un actor foarte bun şi pentru prima oară îl vedem într-o poziţie care aş spune că nu îl avantajează, aceea de om bătrân, bezmetic un pic, cu mâini tremurânde. Problema e că la un moment dat mi-a stârnit puţin mila starea lui şi mi s-a părut ciudat pentru că am rămas întotdeauna cu impresia că ar juca rolurile unor personaje foarte puternice atât fizic cât şi spiritual/psihic (în Taken de exemplu, Clash of the titans unde joaca rolul lui Zeus şi chiar în Cronicile din Narnia, unde este vocea lui Aslan). Sincer sper să nu ni-l mai arate în posturi aşa vulnerabile, deci să trecem cu vederea pentru că oricum a împărţit pumni în stânga şi în dreapta şi aici.

January Jones a jucat, ca de obicei, un rol impecabil. E una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood după părerea mea (deşi recunosc că machiajul şi coafurile potrivite îi scot frumuseţea în evidenţă). Per total a fost un film de acţiune foarte bun, pe care l-am urmărit cu interes şi care a avut nişte cadre ceva mai neobişnuite, mai palpitante. Jaume Collet-Serra, regizorul filmului, a avut o viziune aparte, cu mici cadre în slow motion. Nu cred că m-ar fi deranjat dacă ar fi abuzat un pic mai mult de "slow-motion" şi ar fi fost chiar mai mişto dacă dupa partea de slow motion ar fi folosit un pic de fast-forward, ca după momentul tensionat să ai un mic impact la schimbarea explosivă a acţiunii...

Am apreciat că au menţinut firul acţiunii logic şi a ieşit ceva omogen, în comparaţie cu 21 grams care mi-a dat dureri de cap acute, de exemplu. Nu zic ca 21 grams a fost un film slab, dar a fost complicat... ceea ce Unknown nu este. Eu il recomand, cel puţin pentru actorii care joacă bine. Ah şi a mai fost o chestie mişto în el: imprevizibilul, eu aş fi crezut că se termină altfel... aşa că merită văzut, fie ca e acasă sau la cinema.

American Idol 2011

2/24/2011 01:28:00 AM 0 Comments

Dupa atatia ani de American Idol nu credeam sa mai existe auditii si interpreti care sa ma dea pe spate... Well, I was wrong. Jacob Lusk is amazing, so full of passion! Incredibil...


Never Let Me Go (review)

2/21/2011 04:56:00 AM 1 Comments

Maybe none of us really understand what we've lived through, or feel we've had enough time.

Am ales ieri sa vad doua filme: Never Let Me Go si (500) Days of Summer. Sa incepem cu inceputul...

Nu am citit despre ce e vorba in Never Let Me Go inainte sa il vad (nu imi place sa citesc rezumatul), am vazut ca are nota mare pe IMDB si l-am ales doar pe criteriul asta si pe faptul ca era pus la "romance". Da, de fapt voiam o comedie si cum mi-am imaginat ca majoritatea comediilor sunt romance, am zis hai... Din pacate nu a fost comedie, ci doar romance, dar OK oricum, m-a prins din primele minute.

Am avut in mare parte 2 reactii la el. Prima a fost de "uraaa", cand am vazut-o pe scumpa de Carey Mulligan in rolul lui Kathy şi a doua a fost aceea de "bleah" cand am dat de Keira Knightley in rolul lui Ruth. Mie nu imi place deloc Keira, dar mi-a parut bine ca nu a aparut tot filmul. E o actrita buna, nu neg, dar mie nu imi place.

Filmul e de fapt o ecranizare a cartii cu acelasi nume scrisa de Kazuo Ishiguro, publicata in 2005. Are la baza o poveste trista, fictiva (cred) despre 3 oameni - doua tipe (Kathy si Ruth) si un baiat (Tommy interpretat de Andrew Garfield) crescuti intr-o scoala din Anglia, izolati de lume. De ce izolati de lume? Pentru ca cei 3 si toti copiii din acea scoala aveau un scop stabilit clar de la inceputul vietii. Atunci cand ajungeau la maturitate trebuiau sa fie donatori de organe. E putin ambiguu filmul, pe mine m-a lasat cu cateva intrebari asa ca o sa va spun ce am inteles fara sa caut raspunsurile pe internet. Din film am inteles ca erau crescuti pentru a-si dona organele unor sosii de-ale lor - numiti Possibles. De asemenea, din ce am citit despre carte, imi dau seama ca in film au facut-o pe Kathy personajul principal. In carte se pare ca povestea e impartita in 3, fiind spusa de fiecare in parte... chiar mi-ar placea sa citesc cartea sau macar sa arunc un ochi pe ea, a vazut-o careva prin librarii/biblioteci/magazine?

Revenind la subiect, fireste intre Tommy si Kathy exista o atractie, insa la inceput nu se intampla nimic "serios" intre ei. Mai incolo o sa vedeti voi.

Ceva opinii despre film... In primul rand mi se pare un subiect sinistru... Practic oamenii astia erau crescuti ca niste animale, nu erau integrati in societate si era obligatoriu sa poarte niste ochelari de cal pentru a nu vedea alte posibilitati de viata. In al doilea rand mi se pare tras de par, oricum ai fi crescut, la un moment dat in viata iti dai seama ce vrei sa faci mai departe si imi vine greu sa cred ca niciunul dintre ei nu putea sa fuga sau sa se impotriveasca intr-un fel. De-aia si zic ca e fictiune, cu atat mai mult cu cat intreg procedeul sau experimentul incalca numeroase drepturi fundamentale ale omului. Mi se pare o perspectiva trista asupra vietii si nici nu vreau sa imi imaginez ca s-ar ajunge la asa ceva.
In al treilea rand, pe langa micile goluri din povestea spusa de film, mai ramane o intrebare importanta: copiii aia erau orfani? Nu aveau parinti?

Pe la jumatatea filmului aflam ca mai exista si optiunea de a fi "carer" adica ingrijitorul celor care donau. Acum.... din nou reactiile umane nu sunt firesti. Cine nu ar vrea mai degraba sa aiba grija decat sa fie macelarit pana la moarte?

Si un alt dubiu il constituie chestia cu donatul... In film spun ca puteai dona de 3-4 ori. Frate... ce puii mei donezi de 3-4 ori? Din cunostintele mele generale singurele parti care pot fi donate sunt 1 rinichi, o parte din ficat pentru ca se regenereaza si maduva spinarii (cred)- care oricum nu e organ.... ah si pancreasul cred ca poti sa il donezi, dar apoi trebuie sa iti injectezi insulina, nu? In fine, corectati-ma daca gresesc, nu ma pricep foarte bine. Oricum nu poti sa zici ca poti sa donezi o inima sau un plaman fara sa dai coltu'... Deci partea asta iar m-a lasat in ceata.

Concluzii? Sunt idei interesante in film, dar neverosimile si exceptand micile goluri, e un film inchegat, cursiv, care nu plictiseste. Pe mine m-a tinut atenta si chiar eram curioasa cum se va termina. Din pacate cu finalul chiar au dat-o in bara, s-a terminat brusc si nesarat, dar asta e. Abia astept sa imi spuneti parerile voastre, e un film care merita discutat....

Flash Forward (review)

2/19/2011 03:46:00 AM 2 Comments

Cred ca ar trebui sa fac un pact cu mine insami sa nu mai promit niciodata articole. Se pare ca de fiecare data cand "promit" sa scriu despre ceva, Universul ma izbeste cu o lipsa de inspiratie.

Am zis ca scriu despre serialul Flash Forward si am deschis fereastra asta de "postare noua" de vreo 10 ori si de vreo 5 ori am scris un inceput de articol caruia i-am dat delete pentru ca nu mi-a placut, asa ca inceputul meu este acesta:

Tu unde te vezi peste 6 luni?

Nu, nu esti la un interviu in care astept sa imi spui ca o sa mori in compania mea. In timp ce ma uitam la serialul asta ma gandeam "eu unde as fi peste 6 luni? Ce as face?" si raspunsul meu era unul optimist. Asadar... serialul incepe cu un blackout mondial in care toata lumea lesina pentru cateva minute, vazandu-si viitorul. Totul se intampla pe 6 octombrie 2009 si ziua pe care oamenii o vad (cei care o vad si cei care supravietuiesc) este 29 aprilie 2010. Fireste ca daca o lume intreaga lesina, cum de nu mor cei care sunt la volan sau cei care inoata, piloteaza avioane etc.? Pai raspunsul e simplu: mor peste 20 de milioane de oameni.

Serialul are un sezon si se bazeaza, fireste, pe cele mai importante lucruri vazute de oameni cheie. Mark Benford (interpretat de Joseph Fiennes) este personajul principal, lucreaza in FBI si are o familie ideala, pana cand in ziua de 6 octombrie 2009 "vede" in viitorul sau cum investigheaza acest fenomen the blackout si cum in sediul FBI intra niste raufacatori care incearca sa il omoare. Nevasta lui vede cum il insala cu un alt barbat, un coleg de serviciu nu vede nimic (semn ca ar muri si n-ar mai prinde ziua de 29 aprilie), o colega vede ca e insarcinata (desi era lesbiana) si asa mai departe. In mare parte oamenii cheie la care ma refeream mai devreme sunt cei din sediul FBI si cei de pe langa ei. Majoritatea viziunilor sunt "imposibile" si de aceea oamenii nu prea stiu ce sa creada, o sa se intample sau nu? Unii se chinuie din rasputeri sa isi schimbe viitorul, altii incearca sa faca tot posibilul ca ceea ce au vazut sa se indeplineasca si mai sunt cativa care pur si simplu au interpretat gresit ceea ce au vazut.

Trebuie sa recunosc ca Flash Forward are din start un punct forte: subiectul inedit. Vedem seriale cu spitale, clinici, chestii supranaturale de la extraterestrii pana la fantome si vampiri, actiune, drame (Brothers and Sisters) si asa mai departe. Subiectele serialelor tv incep deci sa devina un cliseu si mi se pare greu sa gasesti un subiect bun ca acesta.

Actorii sunt OK, desi mie nu mi se pare o alegere buna personajul principal, iar actiunea... Avand in vedere ca tine de domeniul fictiunii... as zice ca au facut o treaba buna in ceea ce priveste credibilitatea reactiilor personajelor desi... na, pe alocuri au dat-o in bara. Faptul ca toata lumea afla ce face FBI-ul si se vorbeste cu atata usurinta despre misiunile lor mi se pare o greseala de scenariu pe care o puteau evita, iar unele scena sunt din nou trase de par. Lucrurile devin complicate, dar nu atat de mult incat sa te pierzi in ele, cred ca a fost un lucru bun criza si lipsa de spectatori pentru ca un sezon-maxim doua e exact potrivit acestui tip de show.

Cred ca a fost o decizie buna ca au lasat un final deschis, pentru un al doilea sezon... dar sper sa il continue logic, corect, sa nu se complice intr-atat incat sa se piarda si scenaristii si telespectatorii in actiune, sa nu mai stie ce si cum s-a intamplat cum a fost cu Heroes.

Sunt multe de zis, dar nu vreau sa va mai plictisesc. In concluzie, Flash Forward a fost pe gustul meu, am urmarit unele episoade cu sufletul la gura chiar si daca aveti ocazia sa il vedeti sa nu ezitati, mai ales daca sunteti iubitori de fictiune.

Romanii au talent (?) (review)

2/18/2011 12:41:00 PM 2 Comments

Dupa ce am facut un dus si am fiert raceala din mine, m-am bagat in pijamale si in patura pentru a privi cu inima indoita emisiunea de pe ProTV "Romanii au talent".

Daca imi cititi blogul de mai mult vreme stiti bine ca eu am o pasiune pentru emisiunile de acest gen realizate in SUA si Marea Britanie. Pentru ca de data asta emisiunea purta marca romaneasca, am stiut ca nu o sa faca mare branza, dar m-am uitat pentru a vedea cat de jos au putut duce show-ul si conceptul lui.

Mihai Petre, Andra si Andi Moisescu fac parte din juriu. Fiecare presteaza dupa cum le spune regizorul. Mihai Petre joaca rolul unui Simon Cowell cu 20 de cm. mai mic de statura si 10 zerouri mai putine la contul din banca, Andra e "the nice lady" pe care o place toata lumea si care nu are de fapt nimic de spus decat Da sau Nu si Andi Moisescu e tipul glumet si deschis care mai spune o gluma-doua pentru a destinde atmosfera.

Prima editie pentru mine a inceput incredibil de patetic. 3 barbati imbracati in femei intra pe scena, foarte destinsi, fara niciun fel de emotie si incep sa danseze pe diferite melodii. Avem unul gras, unul slab si unul pe la mijloc. Cel gras pe ce credeti ca danseaza? Shakira, ma! Hmmm... oare nu tot la una dintre emisiuni era un gras care dansa tot Shakira? (nu mai stau sa caut linkul, dar credeti-ma pe cuvant ca era cam acelasi lucru).

Primul gand? Cat i-au platit pe astia sa urce pe scena si sa se dea in spectacol?

Apoi vin cateva talente care salveaza seara. Un pusti cu voce de soprana (desi m-am intrebat daca e pe bune si nu e de fapt playback, recunosc), vreo cateva trupe de dansatori, etc. Cat de talentati sunt romanii? Nu foarte. Am vazut trupe de dans de 10 ori mai bune la emisiunile din UK si USA, dar hai sa trec cu vederea, ce conteaza...

Cei care nu merg mai departe chiar credeti ca sunt pe bune? Eu cred ca pe unii ii platesc si cred ca ii platesc si pe cei care vin in amfiteatru ca sa formeze "publicul". Hai frate, nu-mi spune ca in Cluj 2000-3000 de oameni nu aveau ce face si s-au dus sa se uite la un spectacol negarantat. De fapt.... garantat... de replicile juriului, pardon!

Pe langa toate astea, ProTV-ul a mai dat si reclame cu tona! Si reclame proaste... stiam eu de ce nu ma uit la TV! Reclamele la Cosmote ma dau pe spate, la cat de "inteligent" sunt facute... Sa inteleg ca pe unii ii plateste cineva sa faca reclame proaste si eu nu reusesc sa prind nici macar un internship in domeniu? Super! Una singura mi s-a parut reusita, la Panzani si probabil aia era preluata, nu era romaneasca... No comment there.

Cateva concluzii ? Pai...

  • Mihai Petre imi seamana cu un pitic de gradina care se urca pe doua papainoage si de acolo incepe sa strige cat de tare si inalt e el (de fapt nimeni nu-l crede). Mai arunca si cu o grebla-doua in stanga si dreapta...
  • Show-ul e regizat ca la prosti.
  • Ii cred pe cei care chiar sunt talentati, dar totodata cred ca pe unii i-a adus chiar ProTV-ul pentru ca nu aveau cu ce sa umple emisiunea.
  • Pana si intrebarile mi s-au parut traduse de la astia din strainatate... Cred ca le-au tradus chiar cu Google Translate. "Ce cautati aici?" "De ce ati venit?"Ce mama naibii e asta? Nu puteau sa fie si ei mai credibili? Guess not.
  • E penibil ca nu se poate face nici macar o emisiune pe bune, ca totul trebuie planuit dinainte, pana si glumele juriului pareau citite.

Acum sunt tot in pijama, am deschis notebookul si citesc pe Twitter ce spune lumea despre emisiune, parca Twitter e mai distractiv decat emisiunea. Pana una alta am deschis si o pagina de blogpost sa va spun impresiile mele. O sa ma mai uit la urmatoarea editie? Pe de o parte ma doare sufletul cand vad ce-au facut din emisiune, pe de alta parte ma amuza piticul si toata regia, iar intr-un mic procent sunt curioasa de "talente". Cred ca asta spune ceva.

Pe curand.

12.12 am

2/17/2011 02:10:00 PM 0 Comments

Din motive de sanatate subreda (am luat-o pe urmele prietenilor mei) nu am putut sa fac azi recenzia la Flash Forward... Va cer iertare si ramane pe o data viitoare incerta deocamdata...

Un site de seriale eficient

2/16/2011 08:28:00 AM 3 Comments

Cand eram in sesiune am aflat despre un site, Vplay.ro, unde poti viziona seriale online. Nu credeam ca cineva a reusit sa puna la punct un site de acest gen, unde nu trebuie sa instalezi nimic pentru a viziona serialele... nu tu plugin, nu tu quickplayer, vlc sau alte programe. Si daca exista un asemenea site sigur nu imi mergea mie, nu era la curent cu serialele aparute si asa mai departe. Mi s-a dovedit contrarul.

Mai pe scurt: vplay.ro e o raritate de site pentru ca are o gramada de chestii misto...

1. pentru a urmari serialele trebuie doar sa iti faci un cont.
2. serialele sunt updatate constant
3. se vede bine, se aude bine
4. nu trebuie sa iti instalezi absolut nimic in plus pentru ca merge cu Flash
5. pe langa toate astea, serialele au si subtitrare (majoritatea)! Si e o subtitrare chiar acceptabila...

Singurul inconvenient (daca il pot numi asa) este limita de episoade pe zi. Nu ai voie sa vezi mai mult de 3 episoade! Pentru a vedea nelimitat trebuie sa platesti un fel de abonament VIP. Mi se pare super OK pentru ca... e comod si se vede foarte bine. Daca as avea bani as fi tentata sa imi fac si eu abonament, dar dat fiind faptul ca imi plac foarte mult serialele, cred ca nu as mai avea niciun fel de viata. Non-stop as sta pe site, urmarind seriale.

Saptamana asta echipa vplay mi-a facut o surpriza - 7 zile de VIP. Asa am vazut in 2-3 zile un intreg sezon Flash Forward, serial la care o sa fac un review maine...

Pe curand!

Update: In urma schimbarilor de categorii si difuzare a serialelor, postarea nu mai e valabila. Au facut siteul muci !