Nu va mai deranjati, nici eu nu o fac

12/30/2010 08:55:00 AM 1 Comments

1. blogul meu nu este foarte cunoscut pentru ca
2. e personal, nu comercial si
3. nu ma intereseaza comentariile rautacioase date de dragul de a ma enerva
4. adica chiar nu ma intereseaza si nu o sa mai raspund la ele
5. nu va convine ce cititi, inchideti tab-ul sau fereastra, etc.
6. nici nu trebuie sa va placa
7. realitatea fiecaruia difera
8. La multi ani tuturor!

Cuvinte

12/30/2010 07:38:00 AM 0 Comments

Va scriu de pe un peron. In fata mea sta Don Draper, cativa cred ca stiu despre cine vorbesc. E anul o mie noua sute saizeci si ceva... poate si 4, poate si 5. De cateva zile, de fapt, de o luna, sunt in anul asta. Miros a whiskey si ma vad ca fiind Peggy, doar putin mai aratoasa, slaba si poate nu atat de usuratica. Sunt in New York si iubesc ce fac.

Va scriu de pe un peron. Am schimbat magistrala la Dristor. Stiu ca nu sunt speciala cu nimic, chiar daca am trecut prin lucruri dureroase. Putea fi mai rau si sunt foarte multi ca mine, care sufera in taina. Mai sunt si cei care intra in cafenele si se uita dupa tipe si exclama deloc discreti "mama, ce pizda buna". In anii 60' nu cred ca strigau asa. Nu ma sinucid pentru ca nu vreau sa supar pe nimeni. Daca as fi singura pe lume tot nu as face-o. Sunt curioasa ce-mi rezerva viitorul si e chiar nostim daca te gandesti la zicala "curiozitatea a omorat pisica". Ei bine, curiozitatea tine in viata pisica.... asta. Ma uit la oamenii din jurul meu, multi au facut aceiasi pasi ca mine, au gandit aceleasi lucruri, poate au facut chiar aceleasi gesturi. Ce farsa proasta, sa crezi ca esti special, ca esti unic. Esti unic fizic. Nimic din ce gandesti si din ce ai facut sau faci nu e unic, nu stiu daca stii cat de banali suntem.

Aseara, dupa cearta pe care am avut-o, am mancat jeleuri in forma de inima. Am auzit ca dulciurile sunt bune la nervi. Jeleurile sunt niste chestii foarte interesante, daca le turtesti revin la loc. Ma gandeam ca e valabil si pentru o inima adevarata, daca o turtesti, calci pe ea, dar ii dai drumul, revine la aceeasi forma. O sa incerc si eu.

Am niste cercei draguti si imi place cum sunt imbracata. Miros a tigari din cap pana in picioare si am propriul meu birou. Se afla in emisfera sudica a creierului meu. E cald, e bine si acolo imi sunt propriul copywriter. Fumez iarba acolo si beau mult, visez si ma gandesc intens la idei cretive. In general am multe idei, dar nici asta nu ma face speciala. Probabil din 10 oameni (sunt optimista) care au inceput sa citeasca articolul asta doar 2 l-au dus pana la capat. Unul dintre ei il citeste pentru ca are impresia ca are sa se regaseasca aici si al doilea pentru ca spera sa scriu ceva interesant pana in final, sa am o idee buna. Stiu un lucru sigur, cel de-al doilea e un curios si nu o sa se sinucida in viata asta.

Din pacate creierul meu nu are o fereastra. De fapt, din fericire. Fumul nu se duce nicaieri, impute peretii biroului si plamanii mei creativi, poate o sa dau in cancer creativ, desi nu cred ca ma omoara si probabil nu o sa trebuiasca sa ma operez. Nu sunt intr-o pasa buna, nici rea. In continuare nu am nimic de zis. Hey, tu, cel de-al doilea care citesti.... nu mai citi... nu am nimic interesant de spus, serios!

Nu sunt prima care pleaca de aici. Am vrut sa cred mult timp ca nimeni nu e ca mine, de fapt, asta esti invatat sa crezi. Nu e deloc asa, uneori nici nu stiu de ce mai fac unele lucruri. Uneori ma simt ca un cerc. Trasata cu un creion care se sterge, un cerc gol, poate inegal. Sunt un cerc nu foarte aratos. Imi placea cercul asta fara sa imi dau seama, l-am trait si l-am trasat, l-am ingrosat zilnic cu iluzii. Mi-am traiat propriul cerc. Cum suna asta?

Pana acum nu suna foarte optimist ce am scris, dar sunt optimista. M-am programat si de pe 1 o sa gandesc optimist. Am citit in ziar mai devreme, in "Adevarul de seara" pe care l-am luat asteptand masina, am citit ce-a spus un pusti de vreo 22... a zis ca nu-i plac oamenii pesimisti si ca... nu-i plac... cei care se uita in trecut si nu in viitor. M-am mirat putin pentru ca eu ma uit in trecut foarte mult. Am crezut ca tipul are 32 de fapt, la 22 e cam putoi. Asta a fost gandul meu, dar ceea ce a zis mi s-a parut interesant, oare cand intalneste oameni noi ii intreaba? Oare ii ia la un interviu si ii intreaba cat de mult se uita in trecut si cat de mult in viitor? Eu tind sa cred ca ma uit si in viitor si in trecut... Bine, poate mai mult in trecut, dupa cum am recunoscut si mai devreme, dar trecutul te construieste, viitorul ne motiveaza, au scopuri diferite, dar fiecare are un scop, mai putin prezentul. "Traieste clipa" e o gluma, prezentul nu tine mai mult de 1 secunda. Spune "prezent" si la sfarsitul cuvantului vei afla ca e de fapt trecut. Culmea, asa crede si Faulks, din nou am spus ceva banal.

E acea perioada a anului....

12/25/2010 12:31:00 AM 0 Comments

... in care va urez Craciun fericit! Multa sanatate, multe bucurii si liniste sufleteasca! E timpul sa va indopati, sa beti, sa dormiti si sa va uitati la filme sau seriale sau sa ascultati muzica.... sa faceti ce vreeeeti vooooooooi....

Si daca va uitati la filme, nu uitati in dreapta exista eticheta "recenzii" care va poate ajuta sa alegeti unul sau lasati un comentariu si va recomand eu daca vad la timp :D

12/23/2010 01:44:00 PM 0 Comments

"- Oh, I wish I could take you there...
- I know.
- I swear I'm not talking about our future. I entered this with my eyes open.
- I pushed you.
- What does it matter? Here we are and I look at your life... and even if I remove myself from the picture, I see a man who is not happy.
- I'm happy now."

(Mad Men, ep. 11, season 3)

Pastratoarea de secrete

12/21/2010 01:05:00 PM 0 Comments

cand m-am inecat
in gri
am vazut o pata de lumina alba
era capatul
unei lumanari
era visul unui copil
un geam aburit,
mazgalit.
coaja unei nuci verzi.
picaturi de ploaie sarata.
o imaginatie
plantatie
de iluzii.

am simtit mirosul proaspat
al ierbii sangerande.
atinge-mi ochii.
ma prabusesc
peste cactusi
si tulpini de trandafiri
si obsesiile-mi
stau la adapost
intr-un depozit de
mucegai.

m-am apropiat
cu pasi de aer
de ceramica
fara suflare
si-am atins lumina
cu palma vie
pulsand caldura prin arterele
principale
ale drumului meu.

te-am auzit
in gri.
transpirai ganduri,
iti scriai viata
cu un pahar de whiskey
in care puneai cuburi de ignoranta
si fumai tigari
din care ieseau lespezi
cu numele meu
gravat
macinat
de vreme
adanc
gresit
avid
de gura ta.

in cel mai intunecat mormant
apare o lumanare
cineva
in lume
stie.
ca exist.
lumanare de amintiri,
sa nu te stingi
nici la sfarsit...
pastreaza-ma
in trupul tau de ceara.

Intalnirile amoroase si interviurile pentru joburi

12/18/2010 02:19:00 AM 0 Comments

Nu stiu daca si-a mai dat cineva seama de asemanarea amuzanta dintre intalnirile amoroase si interviurile pentru joburi. O sa scriu cateva chestii pe care le-am copt toata saptamana...

Poate in mod exagerat sau nu, mie mi se par foarte amuzante primele intalniri dintre un el si o ea (nu stiu daca la persoanele atrase de acelasi sex se aplica). In primul rand e interesant cum fiecare sta sa isi aleaga hainele, ce i se potriveste mai bine, ce ii pune anumite caracteristici in valoare, ce-l face sa para interesat, serios, loial... jobului sau jobului de a fi cu cineva intr-o relatie.

Parul pieptanat atent, farduri si accesorii pentru femei, barbierit si aftershave pentru barbati. Ideea e sa apara in fata celuilalt prezentabil, ca cineva cu care ai vrea sa mergi la brat pe strada inspre un restaurant sau... inspre un birou.

Partea cea mai amuzanta din proces o constituie intalnirea in sine. Am fost la intalniri foarte aiurea la viata mea, cu oameni tacuti care ma lasau numai pe mine sa vorbesc 3 ore in sir sau care nu ma lasau sa vorbesc deloc, palavragind intr-una despre propria persoana. "Angajatorul" se schimba de la unul la altul intr-o conversatie, o data incearca ea sa il impresioneze pe el, altadata el pe ea (daca e cazul si persoanele se plac).

E vorba de ce zici, e vorba de gesturi, de expresia fetei, de ce expresii folosesti, de ce cuvinte folosesti, ce pareri ai despre anumite subiecte, ce statut social (zic asta pentru ca sunt foarte rare cazurile in care 2 persoane se cupleaza si au statuturi sociale diferite... de fapt, eu am auzit numai in filme si povesti chestia asta... deci...) si multe multe alte chestii care pana la urma presupun ca tin de comunicare si de compatibilitate, fie ca e cu jobul sau cu o alta persoana.

- Ce liceu ai facut... ce facultate... ce specializare... da' ai mai lucrat pana acum? Si cum ti s-a parut jobul?
- OK, vrei sa mai comandam ceva?

sau

- Ce asteptari ai ?
- 300 de euro pe luna.

Deci daca te uiti atent, multe dintre intrebari poti sa le intalneti si la intalnirile amoroase si daca a doua zi nu suna telefonul te incearca aceleasi sentimente: dezamagire daca voiai sa sune sau usurare daca nu voiai. Acum raman cu o curiozitate, oare a incercat cineva sa trimita un mail persoanei cu care a iesit la "date", prin care sa ii zica ca nu se "potriveste profilului"? Eu nu am primit din astea decat din partea angajatorilor... deocamdata :))

Lucruri de facut inainte de 2011

12/16/2010 03:39:00 AM 0 Comments

Salut tuturor.

Stiu ca mai este o saptamana pana la Craciun si 2 pana la Anul Nou, dar as vrea sa scriu deja cateva cuvinte despre acest sfarsit de an.

Nu cred ca o sa mai fac o retrospectiva cu ce s-a intamplat si ce nu s-a intamplat anul asta in viata mea si in lume. De la moartea presedintelui Poloniei, pana la lansarea Ipadului si Iphone-ului 4, de la faptul ca mi-am schimbat telefonul cu un BB Pearl si am ramas fara serviciu, anul asta a fost destul de plin gandindu-ma per total.

M-am hotarat sa fac o lista cu lucruri pe care mi-ar placea sa le fac/termin anul asta, adica in urmatoarele 2 saptamani... iata lista:

- vreau sa ma reapuc de facut cercei din FIMO (ne-am luat azi un aragaz nou)
- vreau sa termin cele 2 carti pe care le-am inceput "Engleby" de Sebastian Faulks si Anger Management for Dummies (desi nu cred ca o sa o termin, mai am 300 de pagini)
- vreau sa imi fac o parte din temele pentru facultate
- vreau sa fac un tort sau prajituri, sa gatesc niste dulciuri in mare parte
- sa imi reglez programul de somn
- sa nu cheltui mai mult de 50 de lei pana la Revelion
- vreau sa fac niste decoratiuni de Craciun (mi-am luat azi un spray auriu, niste hartie glasata, etc.)
- sa termin de vazut toate episoadele din Cake Boss (dar probabil o sa le las pentru zilele de Craciun)
- imi doresc sa te mai vad o data, pentru ultima oara anul asta :)

Voi ce planuri aveti de dus la capat in restul asta de 2010?

14 decembrie 2009

12/13/2010 09:41:00 AM 0 Comments

sunt treaza,
dar nu chiar.
lumini palpaitoare.
o pisica pe gard.
o spranceana ridicata.
si miros putred
de licoare.

aceleasi intrebari
fara zambete
stelele sunt moarte
luna nu se arata
florile au atipit
sunet
o sageata.

in spitalul
constiintei mele
reanimarea de hartie
amintiri ca o primejdie
un incediu pornit din
pieptul
furiei mele.

Asistentele rad de mine
ca n-am putut sa ma abtin
sa iubesc
sa sufar
un monstru
am devenit.
geamurile se sparg
vreau sa zbor
peste tine
peste voi
departe
sa pasesc
pe timpul ingerilor
cu aripi
de nisip.

Aripi de pluta

12/13/2010 05:29:00 AM 0 Comments

pot sa dispar
in emisfera sudica
a sufletului
lumii.
in vis.
in material.
in corp.
placere.

am plecat si am atins pamantul
cu glasul stins,
cu palma stransa
si nici macar o privire
nu ai trimis spre samburii de iubire
care aduna durere
care aduna tacere
care striga
chinuiti.

indiferenta e un raspuns
e o solutie
e un munte de catifea alba
cand e frig
cand tremur.
cand tremuri.

sclipiri in amanunt,
particule de fericire
Toate prabusesc
un om.
dilata dorinte.
rup ratiunea in multe
bucati de nemurire.
de insomnie.

Controlarea furiei

12/12/2010 08:35:00 AM 0 Comments

"Controlarea furiei" e traducerea pentru "Anger Management" pentru cei care nu stiau. Nu o sa folosesc denumirea romaneasca pentru ca 1. suna fals si 2. nu asta e titlul cartii despre care o sa scriu (nici nu vreau sa o traduc, ar suna cam aiurea... Controlarea furiei pentru dobitoci?) .

Cartea pe care am inceput sa o citesc azi se numeste Anger Management for Dummies. M-am apucat sa o citesc pentru ca uneori (nu foarte des, ce-i drept) ma enervez foarte rau si reactionez putin exagerat. Poate toata lumea are momentele astea, de fapt... mai mult ca sigur, dar eu as vrea sa am control mai mult asupra lor. Un al doilea motiv ar fi pentru ca mi se pare un subiect interesant si pur si simplu as vrea sa stiu mai multe informatii despre furie si despre emotiile puternice.

Cartea e scrisa de un psiholog pe nume W. Doyle Gentry si e simpla, usor de citit, desi inca nu am terminat-o si nu pot sa va prezint o parere generala. Articolul asta nu se vrea a fi un review, evident, vreau doar sa va spun cateva lucruri pe care le-am aflat pana acum.

Mie mi se pare important sa iti recunosti greselile, defectele si sunt mai mult ca sigura ca aceasta carte ar ajuta multe persoane care nu-si pot tine in frau emotiile puternice de acest fel.

Cele mai tari chestii pe care le-am citit pana acum sunt urmatoarele:

Before you can manage your own anger, you need to be aware of what anger
is and isn’t. Unfortunately, myths about anger seem to abound. Here are
some of the myths I want to dispel right from the get-go:

  • Males are angrier than females. If by angrier you mean how often people experience anger, it’s simply not true that men are angrier than women. Surveys show that women get mad just as frequently as men — about once or twice a week on average. On the other hand, men tend to report more intense anger, while women tend to hang on to anger longer.
  • Anger is bad. Anger serves a variety of positive purposes when it comes to coping with stress. It energizes you, improves your communication with other people, promotes your self-esteem, and defends you against fear and insecurity. (Jesus, Gandhi, and Martin Luther King, Jr., were all angry men — but they turned that anger into social reform that made the world a better place.)
  • Anger is good. When it leads to domestic violence, property damage, sexual abuse, drug addiction, ulcers, and self-mutilation, anger is defi- nitely not good.
  • Anger is only a problem when you openly express it. As few as 10 per- cent of people act out their feelings when they get angry. The other 90 percent either suppress their anger (“I don’t want to talk about it!”) or repress their anger (“I’m not angry at all — really!”). People who express their anger are the squeaky wheels who get everyone’s attention; people who repress or suppress their anger need anger management just as much.
  • The older you get, the more irritable you are. It’s the other way around — as people age, they report fewer negative emotions and greater emotional control. People — like wine and cheese — do tend to improve with age.
  • Anger is all in the mind. Nothing could be farther from the truth. Emotions are primarily physical in nature. If anger were only a state of mind, why would someone say, “I feel like I have a big fist in my chest when I get that angry”? Believe me, when you get mad, that emotion is instantly manifested in muscles throughout your entire body, the hairs on the back of your neck, your blood pressure, your blood sugar levels, your heart rate, your respiration rate, your gut, even your finger temper- ature (it warms up!) — long before you’re aware of what’s happening.
  • Anger is all about getting even. The most common motive behind anger has been shown to be a desire to assert authority or independence, or to improve one’s image — not necessarily to cause harm. Revenge is a secondary motive. A third motive involves letting off steam over accumulated frustrations — again with no apparent intent to harm anyone else.
  • Only certain types of people have a problem with anger. Actually, over the years I’ve spent helping people with anger management, I’ve worked with all types of people — truck drivers, college professors, physicians, housewives, grandmothers, lawyers, policemen, career criminals, poor people, millionaires, children, the elderly, people of various colors, nationalities, and religions. Anger is a universal emotion!
  • Anger results from human conflict. Sometimes yes, sometimes no. One of the leading experts on anger has found that people can get angry by being exposed to foul odors, aches and pains, and hot temperatures — none of which involve (or can be blamed on) the actions of others.

La un moment dat am citit ca pentru a te auto-educa (pentru ca pana la urma despre asta e vorba) trebuie sa ai parte de sustinerea morala a rudelor, a prietenilor si asa mai departe, asa ca pentru toti apropiatii mei, nu uitati...

Si printre ultimele randuri pe care le-am citit, am gasit fragmentul asta care da niste sfaturi bune pentru toata lumea, as zice eu:

  • Keep in mind that most people want to be supportive — they’re just waiting on you to give them an opportunity. Take the initiative and ask your closest friends and family members for their support. Support that goes unrecognized or unused does you no good. Most people have far more support than they take advantage of. This is no time to think, “I don’t want to be a burden on anyone.” Believe me, you’re more of a burden when you’re angry than when you’re not!
  • Be willing to give support to your friends and family in turn. Support must be reciprocal. In order to receive it, you must give it.
  • Keep in mind that no one person can satisfy all your support needs. One person may be able to offer emotional support, while another may help out in a more tangible way.

Anger Management (review)

12/10/2010 11:46:00 AM 2 Comments

May I have your first name mr. Head? Tell me it isn't Dick.

Am inceput sa ma gandesc la anger management. Suna bine "anger management", nu? De fapt este vorba despre cum ne controlam reactiile, nervii si de cele mai multe ori auzim sintagma referitoare la persoanele care au probleme cu asta. Uneori am si eu problemele astea, destul de rar la intensitate maxima, dar nu pot sa spun ca sunt chiar o persoana calma.

Sunt mai calma decat unii si mai nervoasa decat altii. In orice caz, am dat un mic search pe sfantul Google si primul rezultat se referea la un film, din 2003, numit Anger Management. Am facut imediat rost de el, mai ales ca am vazut ca e cu Adam Sandler si Jack Nicholson. Cum Dumnezeu am ratat eu un film cu Adam Sandler? Imi place foarte mult actorul, la fel si Jack Nicholson care a crescut in topul meu de la vizionarea filmului Zbor deasupra unui cuib de cuci. In film am regasit-o si pe blonda absolut superba din Mad Men - January Jones (acolo joaca rolul lui Betty Draper), careia nu i s-a potrivit rolul asa bine cum i se potriveste ca Betty.

Dave e un tip destul de normal, cu ceva traume din copilarie totusi (cine nu le are?). Intr-o calatorie pe care trebuia sa o faca in interes de serviciu, Dave il cunoaste pe Buddy Rydell si este implicat intr-un incident minor, cu repercursiuni mari. In urma intamplarii, Dave ajunge in instanta si este obligat sa ia parte la sedinte de terapie pentru controlarea furiei.

Au fost niste chestii foarte interesante in film care ar putea chiar sa ajute in viata reala. Nu, nu vorbesc despre oprirea circulatiei pentru a canta "I'm so pretty, oh, so pretty" si nu vorbesc nici de "goosfraba" sau goos-bla-bla, vorbesc de faza in care Buddy ii spune lui Dave sa nu mai asculte muzica care implica un anumit grav de furie, care induce sentimente negative si scenele in care iti comunica non-verbal sentimentele personajului (asta e interesant de observat). Chestia cu cenzurarea pentru sine a chestiilor negative o sa incerc si eu cat pot, adica deja ascult Enya...

In fine, filmul are niste faze de te cracanezi de ras si e foarte bun pentru a te relaxa intr-o seara de vineri, dupa o saptamana de munca, dupa un weekend de cacat, dupa o zi de cacat sau pentru a-ti calma nervii. Filmul nu iti face un curs de anger management, pentru ca, la fel ca orice productie, trebuie sa fie comercial, sa placa aproximativ oricarui tip de public. Merita vazut pentru scenele amuzante, pentru actorii foarte buni si pentru ideea de la sfarsit.... pe care o sa o aflati voi dupa ce il urmariti.

Sa imi spuneti si mie daca v-a placut! Cheers.

Scriu o carte

12/03/2010 07:56:00 AM 0 Comments

Cativa stiu chestia asta. Altii nu stiu. Acum stiu sigur ca stie toata lumea. Nu stiu daca lucrul asta ma defineste ca persoana, dar m-am apucat pentru ca asa am simtit. De fapt, exista un concurs: NaNoWriMo. Tre sa scrii un roman intr-o luna (noiembrie) si initial am zis sa incerc si m-am inscris, dar apoi mi-am dat seama ce tampenie e aceasta limita de timp. Initiativa e buna si ideea la fel, dar limita de timp nu mi se pare potrivita.

De aici am inceput sa scriu un roman si sunt mandra ca am trecut de 30 de pagini. Trebuie sa insemne ceva si mai mult, inca scriu periodic... cred ca e bine, sunt sperante ca o sa il termin. Lucrez la el cu trup si suflet, lucrez pe notebook de obicei pentru ca imi place tastatura. Contine intamplari adevarate, sentimente adevarate, dar contine si fictiune foarte multa.

Cineva m-a intrebat ce gen e... I-am spus ca e "fantastic", dar nu m-am referit la zane-si-elfi-fantastic, ci Mircea-Eliade-fantastic, cu simboluri si intelesuri ascunse. (p.s. a nu se intelege ca ma compar cu Eliade, era doar o explicatie a genului de fantastic pe care il scriu) E o chestie complexa, in care si eu ma pierd uneori. Trebuie sa recitesc pasaje ca sa imi aduc aminte unde am ramas sau ce am mai facut. Trebuie sa imi scot la imprimanta pagini ca sa imi dau seama unde am gresit, sa il corectez. Poate ar fi trebuit sa imi fac un plan inainte...

In final, ideea postarii ar fi ca scriu o carte, pe care nu stiu daca apuc sa o public, daca o sa fie ceva de capul ei, daca o sa vrea cineva sa o citeasca in afara de prieteni (si nici ei nu cred ca o sa o faca). Stiu ca un roman nu inseamna mai nimic pentru o persoana oarecare, dar mai stiu ca e greu sa il scrii si admir pe oricine reuseste. Mi se pare o provocare interesanta, grea si cred ca orice om care e pasionat de scriere ar trebui sa incerce. Totodata, un alt motiv pentru care m-am apucat de scris o lucrare asa lunga e pentru a avea un scop, un target, ceva de facut, de lucrat.

Ca sa termin intr-o nota literara... va las cu o prostioara scrisa pe moment:

scoici albe
si marea de argint
o suflare
doua suflari
o gura
batai in usa
batai de inima

miros sarat
fii al meu
si lasa
ma sufoc
straine
cat te iubesc

a ta e marea
sunt si eu
ma-nec
in gri.

vreau o culoare
un scop
piatra
la un capat
de curcubeu

fulgerul taie o pagina
din caietul meu
alb
asa e in jur
si asa se simte
tacere

Clipul meu, creatia mea, copilul meu

12/02/2010 05:51:00 AM 2 Comments

De cateva zile exersez Adobe Premiere si ieri am lucrat la clipul de mai jos. Am folosit secvente din filmul From Paris with Love la care am facut si review acum ceva vreme. Pentru filmuletul de mai jos nu am folosit numai Adobe Premiere, ci si Windows Movie Maker. Eu sunt multumita de ce a iesit, pentru un incepator intr-ale publicitatii si A. Premierului.... Si da, nu stiu daca exista bautura la care am facut reclama gratuit aici, dar mai conteaza?

Astept comentarii cu parerile voastre. E nevoie apriga de un feedback !

Mass-media poate schimba Romania

12/01/2010 10:18:00 AM 0 Comments

Acum cateva zile, intr-o seara... am ratacit pe strazile centrale ale Bucurestiului. De problema asta m-am mai lovit de o mie de ori in ultimii ani - unele strazi nu au placute cu numele lor si nu mai stii pe unde sa o iei. In fine... replica evidenta ar fi fost "Mda, Romania", spusa pe un ton de sictir. Mi se pare totusi foarte cliseica asa ca am inlocuit-o cu un "of, pe unde p... ma'sii am luat-o".

Am observat anul asta... 3 momente in care romanii s-au dovedit a fi foarte patrioti:
1. momentul in care comedianul francez i-a facut in mod indirect pe romani - tigani si cersetori cu un simplu, memorabil gest... ramas in istorie ca "salutul romanesc", stiti despre ce vorbesc, nu?
2. momentul in care cei de la McCann au facut campania ROM, relansand ciocolata cu steagul SU pe ambalaj
3. 1 decembrie (adica azi)

La un curs, profesoara ne-a vorbit despre efectul fluture, teoria haosului si gandirea pozitiva. Acum un an, atitudinea ei si incurajarea de a gandi pozitiv m-ar fi ambitionat sa gandesc si eu asa. De altfel, anul trecut chiar faceam experimentul asta cu gandirea pozitiva si consideram ca imi da roade, pana mi-am dat seama ca ma minteam in asa hal incat pana si rezultatul in sine era o minciuna si nu un adevar. Adevarul e considerat o valoare, iar gandirea pozitiva si conceptele prezentate in documentarul The Secret (pentru ca asta le rezuma cel mai bine) te indeamna sa te minti, nu? Deci nu prea inteleg cum vine chestia asta.... desi candva o intelegeam.

Nu spun ca gandirea pozitiva e un lucru rau, Doamne fereste.... indiferent ca te minti sau nu, numai ca eu nu mai stiu cum sa gandesc pozitiv. Si da, am observat ca optimistilor le merge mai bine in viata decat realistilor sau pesimistilor. Revenind la patriotism, la curs... profesoara ne-a mai spus ca Romania din cauza asta se afla in pozitia in care se afla, pentru ca suntem un popor de negativisti. OK, probabil e adevarat, dar cred ca asta se intampla pentru ca mass-media promoveaza ceea ce nu trebuie.

Asadar, in fiecare an (cu exceptie 2008 in care am lucrat) am urmarit la TV parada militara, programele special facute pentru sarbatorirea zilei nationale si altele. Anul asta imi dau seama ca 1 decembrie este singura zi din an in care poti vedea ceva pozitiv.... lucruri bune si despre tara si despre locuitorii sai. Cred ca daca programele s-ar face cu mai mult cap, s-ar observa o schimbare majora atat in ceea ce priveste mentalitatea oamenilor cat si atitudinea lor cand vine vorba de tara in care traiesc.

Am fost tentata sa scriu mai sus ca si de sarbatori vezi lucruri pozitive la TV, dar apoi mi-am adus aminte de stirile cu "un tanar s-a sinucis pentru ca era singur de Craciun" si altele pe care cu siguranta le stiti si voi.

Deci, as vrea din suflet o schimbare in mass-media din punctul asta de vedere. Sa fie mai multe legi aplicate, sa se mai interzica o pagina de Cancan, o pagina de Libertatea... un chilot, o ţâţă... si daca astea nu se schimba, mi-ar placea macar atitudinea mea sa se schimbe... numai de-as gasi ceva care sa ma motiveze suficient de mult...

Sa va mai zic ceva... si cu asta am incheiat. Nu e usor sa gandesti pozitiv, e chiar un efort in plus din partea oricui pentru ca e un fel de bariera mentala asupra tuturor chestiilor negative si nu stiu daca acest exercitiu poate deveni pur si simplu un obicei, daca devine vreodata simplu. Voi ce spuneti? Cati credeti ca aveti un mod de a gandi pozitiv?

Scoici

11/27/2010 12:06:00 PM 0 Comments

Am inotat cu draga inima in trecut si cand s-a terminat bazinul am iesit la suprafata unde m-a muscat ca un rechin, realitatea.

Cuvintele le-am tremurat si presarat peste al tau morman de suflet rece. Am strans din dinti si n-am lasat niciun suspin sa imi scape...

O elice de vant

11/25/2010 05:20:00 AM 0 Comments

flacari albe,
lumina vie
si un nou munte de suferinta.

visul placerii,
strabate un corp
mort.

pierzania
tacerii
si umbra
unui sarut.

buze imbibate.
minciuni
sfaramate.
o dragoste
pura
lasata in pamant.

putrezeste
se transforma
in ura,
deznadejde
si o elice de vant
arunca in apropiere
suspine si ploaie.

Cei mai... noi

11/24/2010 12:03:00 PM 0 Comments

2 pasi străini.
2 sfere metalice.
noi.

pleoape cazute,
ochi inecaţi,
voci ascuţite,
război.
eu.

raţiunea are bagaje în mână,
frica pândeşte după colţ,
durerea străbate drumul.
tu.

am aflat ce e dragostea:
o formă incurabilă a nebuniei.
nu există doctori,
doar cădere.
doar noi.

Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole (review)

11/11/2010 09:58:00 AM 0 Comments

Sursa poza: IMDB

There's nothing wrong with dreams.

Ii spuneam mai devreme unui amic ca daca ar exista un loc in care as vrea sa mi se intample cele mai frumoase lucruri sau un loc in care m-as refugia sufleteste, ar fi cinematograful. Iubesc sala de cinematograf si mi-ar placea sa merg mult mai des, dar din pricina preturilor ridicate la bilete nu am cum. Si cand zic mers "mult", ma gandesc la un de doua-trei ori pe saptamana. Probabil m-as satura (oare?), dar cam asta ar fi damblaua mea: cinema-ul. CineMA iubeste.

Am vazut demult trailerul la Legend of The Guardians si sincera sa fiu nu planuiam sa merg, adica ma gandeam "da, pare ca merita sa dau 20 de lei pe bilet, dar daca iar nu o sa am cu cine sa merg...". Si uite ca s-a ivit ocazia si am mers sa il vad.

Guardians of Ga'Hoole este un roman in serie scris de Kathryn Lasky, inceput in 2003, terminat prin 2008 si ecranizat anul acesta, disponibil in 3D si (cica) in IMAX. Am intrat pe site-ul aficotroceni.ro si vad ca programul IMAX e blank, ori nu se incarca, ori nu ruleaza nimic. Asta inseamna ca bufnitele nu au venit in IMAX si la noi, dar cu siguranta puteti merge sa le vedeti in 3D.

Soren si Kludd sunt doua bufnite-inca pui, care isi incep primele antrenamente de zbor. Cei doi frati au personalitati foarte diferite, Soren fiind mai mult genul aventurier care se hraneste din legendele spuse de tatal sau despre Gardieni. Kludd, pe de alta parte, se crede mai rational, cazand mereu in umbra lui Soren care era mult mai priceput, entuziasmul lui dandu-i forta si curaj. Cei doi sunt rapiti si ajung in regatul St. Aggie's, unde puii de bufnita sunt spalati pe creier si antrenati pentru a fi soldati. Soren reuseste sa scape si pleaca in cautarea Gardienilor pentru a le spune depre planul bufnitelor de la St.Aggie's care incearca sa puna stapanire pe toate tinuturile.

Nu ma mira ca am inceput sa ne uitam la filme cu bufnite, sincer. Si atata timp cat sunt foarte bune, nici nu ma deranjeaza. Mai degraba m-as uita la bufnite o zi intreaga decat la SAW, de exemplu. Care e faza cu filmele astea horror? De cand horror este egal cu sange si masacru? Uitati-va la Paranormal Activity, The Ring, El Orfanato, Mirrors, astea da filme de groaza. SAW si multe alte rahaturi aparute sub eticheta "horror" sunt doar o versiune necenzurata a Stirilor de la ora 17, zau.

In orice caz, revenind la The Owls of Ga'Hoole.

Parerea mea e urmatoarea: e un film foarte-foarte bun si usurel. Poate fi urmarit si in familie, desi cred ca in 2D isi cam pierde farmecul. 3D se vede foarte bine si efectele speciale sunt cu mult mai valoroase. Povestea e noua, e interesanta, unele lucruri sunt (cum e normal, de altfel) cliseice, cum ar fi lupta bine-rau si chestia cu rasa pura pe care o intalnim des de la o vreme incoace, dar nu plictiseste. Bufnitele sunt tare simpatice si unele scene sunt chiar spectaculoase. Vi-l recomand cu caldura! Daca nu aveti ce face, duceti-va sa vedeti acest film in 3D pentru ca merita. Pe mine nu m-ar deranja de ex. sa il mai vad inca o data chiar... hihi.

P.S. scuze pentru greselile de scriere/exprimare/gramaticale din acest review, dar din motive serioase atentia mea a fost cam redusa cand l-am scris.

Cum sa obtii garantat jobul pe care il vrei?

11/07/2010 09:16:00 AM 2 Comments

Pentru raspuns urmariti urmatorul filmulet...






Un prieten mi-a aratat reclama si mi s-a parut asa buna, incat n-am avut cum sa rezist tentatiei de a vi-o arata... Sper ca v-a placut!

In Orasul Reveriei (IOR)

11/06/2010 11:10:00 AM 2 Comments

Ziua de azi a fost irezistibil de frumoasă aşa că nu puteam sa pierd ocazia să ies. Parcul IOR fremăta de oameni, n-am mai văzut demult un parc atât de viu şi frumos. Colorat cu zâmbete, cu sărutări de îndrăgostiţi, colorat cu prietenii vechi, prietenii noi, familii, colorat cu toamnă, chiar am simţit că am ajuns într-un oraş al reveriei.

Pe un ton mai non-literar, ne-am plimbat, am vorbit, am pozat (şi am dat de foarte mulţi cu aparatul foto în mână) şi am râs, lasând totul în urmă. Mâine e un nou început.

NB: ştiu, prima poză e cea mai bună... şi mie îmi place :D
















Gran Torino (review)

10/30/2010 10:25:00 AM 0 Comments

I think you're an overeducated 27-year-old virgin who likes to hold the hands of superstitious old ladies and promise them eternity.

Am vazut filmul de vreo 2-3 ori. A aparut in 2008, iar rolul principal, detinut de Clint Eastwood, este punctul forte al filmului... cum sa zic, fara el n-am putea vorbi de Gran Torino. Spui Gran Torino, spui Clint Eastwood, cu atat mai mult cu cat tot el a si regizat filmul. Ce pot sa zic despre film? Stau si imi storc creierii sa ii gasesc un punct slab si nu reusesc. Ceva imi spune ca nici n-am sa gasesc ceva negativ de spus.

Filmul incepe cu inmormantarea sotiei lui Walt Kowalski, un fost ofiter din armata trimis in razboi, in Coreea. Moartea sotiei lui a scos aparent tot ce era mai rau din Walt, acesta fiind artagos cu toata lumea, rautacios, sarcastic, fara sa vada vreun bine in ceilalti (cam ca mine asa).... asta pana cand incepe sa ii cunoasca pe vecinii lui asiatici (Hmong people), care se diferentiaza de ceilalti prin inteligenta, bun simt si comportament civilizat, ceva mai rar intalnit la alti tineri.

Sue si Tao sunt sora si frate, iar Walt se ataseaza de ei si intra in viata lor ca un erou, scapandu-i de gastile de cartier care nu ii lasau in pace, una dintre gasti fiind chiar rude cu cei doi. Sfarsitul este impresionant si filmul este croit pe relatia dintre batran si cei 2 tineri asiatici. Observam cum Walt nu reuseste sa gaseasca nici un pod de legatura intre el si propria familie, dar reuseste sa se integreze in familia vecinilor lui si sa ii ajute cu tot ce poate.

Concluzii sunt multe... Clint Eastwood nu ar fi putut face o treaba mai buna, nici ca actor si nici ca regizor. Personajul Walt nu putea fi interpretat de altcineva mai bine decat a facut-o el si lipit de o poveste la fel de buna, filmul devine exceptional, un adevarat must-see! E o adevarata capodopera din punctul meu de vedere. Are foarte multe secvente amuzante, sarcasmul lui Walt fiind ingredientul secret, totodoata este si emotionant, psihologic si inteligent. Are toate calitatile sa va tina lipiti de ecran/monitor pentru aproape 2 ore.

Lasa ca esti tanara...

10/29/2010 11:15:00 AM 0 Comments

In seara asta ma simt dezamagita. Ma simt debusolata si aproape ca mi-e rau de la stomac pentru ca nu ma pot exterioriza. E frig peste tot, mi-e frig tot timpul si ora 18 a trecut fara ca nimic sa se intample, ceea ce mi-a produs si mai mult greata. Am stat atat de incordata (de frig, de suparare) incat abia am putut sa mananc fara sa nu vars.

Ma zbat in ultimul hal. Ma zbat mental sa reusesc ceva in viata asta, in tara asta, pe Pamantul asta. Ma zbat ca un viermisor intr-un carlig numit... numit cum? Cum sa numesc carligul? Ghinion? Disperare? Sau pur si simplu "Romania"?

Sunt o mie de intrebari care imi trec prin minte: Ce fac? Ce sunt? Unde sunt? Unde o sa ajung? Cat o mai tin asa? De ce nu reusesc? De ce bat pasul pe loc? Cum sa mai fac, ce sa mai fac, cum sa nu exasperez? Cum sa ma abtin sa nu plang de disperare?

Stiu ca suna exagerat, dar nu mai pot... am obosit sa ma zbat, am ramas fara planuri, fara optiuni, nu stiu cum sa ma mai pun pe picioare. Nu am cu cine sa vorbesc, nu stiu cine ar intelege... De ce considerati ca faptul ca-s tanara inseamna asa mult? Credeti ca anii nu o sa treaca si la mine? Credeti ca vreau sa ajung abia la 40 de ani sa castig un salariu decent? Am planuri, vreau sa fac lucruri in viata asta, nu sa bat pasul pe loc asa cum sunt obligata acum si sa pierd timp, un timp pe care nu mi-l da niciunul dintre voi inapoi...

Citeam ieri un cacat de articol in care mari directori dintr-un anumit domeniu se plangeau ca nu mai merg lucrurile ca alta data. De ce ? Iti spun eu de ce... pentru ca nici macar o sansa nu li se acorda oamenilor ca mine, tineri, care vor sa invete, sa se formeze, sa faca ceva in viata asta. Nici macar o amarata de sansa... Toti sunt atat de egoisti... sa nu ajute si pe altii care-s la inceput, sa nu cumva sa le acorde o speranta, o oportunitate, ceva... orice...

Interviuri fara ca nimeni sa sune inapoi, stres, planuri, asteptari. Cat mai trebuie sa astept? De ani de zile astept... astept una, astept alta, in curand o sa astept sa mor si Romania tot n-are sa-si revina. La 60 de ani (daca apuc) cu o pensie de 100 de ron o sa imi spuneti la fel? Lasa ca esti tanara? Sau atunci imi spuneti "daca n-ai vrut sa muncesti"? Care o sa fie atunci? Tre' sa imi fac copii ca sa ma intretina? Pe cont propriu de ce nu pot sa ma descurc? De ce nu pot sa imi asigur o viata linistita prin propria munca? De ce nu merit si eu o sansa? Hmm? Doar am facut tot ce imi sta in puteri si nu inteleg... de ce?

Splice (review)

10/27/2010 10:45:00 AM 4 Comments

sursa poza: fusedfilm

Cautam in seara asta un film de familie, usurel, dar pentru ca la aceasta categorie, IMDB-ul mi-a sugerat in mare parte animatii, am decis sa ma uit la Splice.

Din start tre sa va spun ca o sa critic filmul integral, asadar o sa dati si de spoilere.

Filmul incepe promitator, cu un el si o ea, amandoi oameni de stiinta. Pun la cale un plan pentru a clona o fiinta umana, dar proiectul nu este aprobat de firma la care lucreaza, asa ca il fac pe cont propriu. Interesant inceputul, un fel de Alien... Creatura incepe sa prinda caracteristici umane, are si inteligenta, rationament si cu toate astea nu invata sa se controleze si scapa de sub control. Fuge, se intoarce... isi scoate aripile la iveala, tepii, o dam si pe un Jeepers Creepers emotional, in fine.

Partea care strica tot filmul e cea legata de sex. Creatura are ADN-ul fetei in sistem si cum-ne-cum omul nostru de stiinta, Clive Nicoli interpretat de Adrien Brody, se indragosteste de creatura (Dren) si face sex cu ea... Acu stiu ca sexu' vinde, da' din punctul meu de vedere a stricat filmul si credeam ca e doar o scapare, ca doar scena aia o sa fie de cacat... pentru ca na, inceputul si prima jumatate fusesere acceptabile. Dar nuuu... au trebuit sa prosteasca tot restul de jumatate si uite asa, la sfarsitul filmului n-am putut sa gandesc decat "Ce porcarie..."

Mare porcarie, oameni buni. Daca astia credeau ca "mama, ce film misto o sa facem, nu au mai vazut astia in viata lor cum un monstru' si-o trage cu un om", s-au inselat. Macar de-ar fi lasat povestea asa cliseica pana la sfarsit, ar fi fost mai OK, dar nu, au facut-o lata.

Concurs!

10/27/2010 03:14:00 AM 0 Comments

Cateva cuvinte si informatii:

1. mesajul trebuie postat pe Wall-ul paginii Handmade by Lexis

2. concursul se adreseaza celor care isi pot ridica premiul din Bucuresti

3. Exista 3 premii, pentru locul I, II si III

4. Concursul tine de la ora 13:00, Miercuri 27 octombrie pana la ora 13:00, Joi 28 octombrie. Mesajele postate inainte sau dupa termen nu vor fi luate in considerare.

5. Premiile trebuie ridicate pana marti, 2 noiembrie (inclusiv) altfel se anuleaza si intra in urmatorul concurs

Ce trebuie sa faci?

Sa imi spui cel putin o idee de accesorii, de ex. cercei in floarea soarelui, bratara in forma de pesti fixa pe mana (ideea trebuie un pic detaliata daca nu e suficient de clara), etc. Puteti lasa si tutoriale - linkuri spre Youtube. Vor castiga ideile cele mai creative! Like-urile primite la comentariu vor reprezenta un plus in caz de egalitate.

Premiile sunt:

1. Setul copacul vietii http://1.bp.blogspot.com/_zEmbhFtb5qA/TKrUFdT7HxI/AAAAAAAADiQ/oyYi9KLJdeQ/s1600/04102010608.jpg

2. Tabloul Quilling, realizat pe un carton A4, subtire, fara rama, exact ca in poza http://4.bp.blogspot.com/_zEmbhFtb5qA/TIZGHYUCVHI/AAAAAAAADe4/dUlX1nkTwKo/s1600/IMG_6527.jpg

3. Perechea de cercei flori rosii :)

http://3.bp.blogspot.com/_zEmbhFtb5qA/S4AqssGOmNI/AAAAAAAAC8o/7b5gqioYttA/s1600-h/IMG_4745.jpg

Castigatorii vor fi anuntati in decursul zilei de maine, dupa incheierea concursului, bineinteles....

Bafta tuturor!


update: s-au schimbat datele concursului.... vedeti noutatile aici

Two people, sitting in the subway...

10/26/2010 06:42:00 AM 0 Comments

Aveam drumuri de facut intr-o zi si am vazut cel mai dragut lucru la un cuplu. Un el si o ea stateau pe randul de scaune din fata mea, in metrou. Ea blonda, cu ten misto/curat (lucru care mi-a atras de fapt atentia), nemachiata si cu ochelari. El statea pe jumatate in bratele ei (nu invers, cum se intampla intotdeauna), cu capul pe umarul ei si ea il pupa pe frunte, usor, apoi pe nas.

Si in mod normal, m-as fi asteptat sa inceapa o limbareala dupa pupatul suav de pe nas, dar nu. Tipa a continuat sa il pupe maternal pe nas si mi s-a parut lucrul cel mai dulce. Adica sincer... cand vezi cupluri, te astepti la : pupat din 10 in 10 secunde, pupat din 5 in 5 secunde, priviri languroase la 2mm unul de altul, tinut in brate de genul lipiti si (partea mea favorita) limbareli aprige fara a tine cont de cei din jur, cu zgomote, cu maini prin locuri "nepermise"... Si uite culmea, cei doi nu s-au pupat deloc, cu siguranta erau de mult timp impreuna. Am incercat sa nu ma holbez, dar nu prea am reusit, bine, nu m-au observat din fericire si daca ma observau sper ca nu gandeau gresit. Eu doar ii admiram... ceea ce nu se intampla foarte des atunci cand vine vorba de cupluri.

The Google ad

10/24/2010 02:08:00 PM 0 Comments

Am batut darabana in birou mai devreme, cu pagina de blogger deschisa pe o noua postare. Cum sa incep? Ce sa spun? Am inchis-o si am deschis alta, inainte sa ma culc (la momentul actual), pe notebook si am inceput sa bat darabana langa touchpad. Cum sa incep? Ce sa scriu?

Ce-ar fi sa tac in seara asta pana la urma si sa va uitati la reclama asta pe care am vazut-o azi la un curs foarte misto, sa va minunati si voi de simplitatea... genialitatea ei si poate are sa va faca ziua mai buna. Mie mi-a facut bine sa stiu ca in lume sunt oameni atat de creativi, atat de inspirati si m-a facut sa sper ca o sa fac parte din acea categorie de oameni, ca o sa am si eu un proiect la care lumea sa ramana cu gura deschisa in mod admirativ si sa spuna "wow... genial!"

All in all... here's one Goodgle ad from Superbowl 2010 that I hope you will enjoy as much as I did.


Cea mai mare realizare de azi...

10/23/2010 01:41:00 PM 0 Comments

Am reuşit să îmi resuscitez routerul.... futu-i mama lui de router, ce drag mi-e.... !

Hahaaa... ca să vezi... am reuşit.. a doua oară... singură... fără să mă ajute cineva! How's that? I say pretty f-ing smart... and ambitious, ca ai nevoie de ceva ambiţie (si modestie)... muhahahahahaha... I shall rule the Universe with WIFI! singing * cuz i has the wiiii-fi, cuz i has the wiiiii-fi *shaking my bootie*

Ţie îţi place la cinema?

10/22/2010 10:07:00 AM 0 Comments

Mie îmi place la nebunie. Stiu persoane cărora nu le place din cauza faptului că împart spaţiul cu mai mulţi oameni, dintre care mulţi cocalari şi nesimţiţi.

Sunt de acord cu ei într-o oarecare măsură. Dacă mergi probabil seara sau în weekend, dacă e avanpremieră sau pur şi simplu Avatar sau Harry Potter, ai şanse mari să prinzi sala plină. Un sfat din partea mea, ar fi să mergi în mijlocul săptămânii şi în timpul zilei, când sunt 2-3 oameni la 200 de locuri. OK, unii aveţi joburi... sfatul meu e pentru persoanele care au un program flexibil, pentru studenţi şi şomeri sau oameni în concediu. Ştiu că mai sunt şi cei care trebuie musai să stea la birou 8-9 ore fără să se poată învoi, pentru voi n-am o soluţie, sorry.

Deci dacă puteţi merge în timpul săptămânii, în mijlocul zilei, faceţi-o. O să vă schimbaţi părerea în legătură cu mersul la cinematograf şi chiar unele filme merită văzute pe un ecran de câţiva metri înălţime, în întuneric deplin, la căldură, cu un suc şi o pungă cu popcorn lângă voi, într-un scaun comod. Pe lângă asta, întunericul (din sălile goale de cinema) e recomandat pentru giugiuleală. Mie mi se pare cel mai acceptabil loc public unde te-ai puta giugiuli cu cineva fără ca vreo babă nebună să îţi atragă atenţia că rămâi însărcinată de la pupat şi fără să îi dezguşti pe ceilalţi singuratici, dar na...

Fără nici o legătură cu ultimele două propoziţii de mai sus... şi eu plănuiesc o ieşire cu prietenii la un film în curând, dar să vedem... cine e disponibil pe la mijlocul săptămânii viitoare? :)

Îţi mulţumesc că îmi eşti alături

10/21/2010 08:53:00 AM 0 Comments

Duc un curs intensiv cu mine însămi. E un curs de optimism prin care încerc să îmi deschid ochii către lucrurile frumoase pe care le am, să las deoparte depresia care mă încearcă şi tristeţea singurătăţii.

Acum două zile am primit chiar un semn, ştiu că sună ciudat, dar simt că a fost un semn... ştiu că a fost un semn. Un telefon... azi un al doilea. Îţi mulţumesc că exişti, e pentru prima oară când o spun. Nu mă îndoiesc că mă ajuţi, că eşti alături de mine şi îţi mulţumesc din tot sufletul în fiecare seară şi acum îţi mulţumesc şi aici, mărturie virtuală, în scris, mărturie spirituală şi fizică prin grai.

Până şi azi m-ai ajutat când m-ai scos din casă şi mi-ai arătat cerul albastru şi frunzele pictate în toate culorile pe el, soarele care strălucea în stele pe apă, şoseaua curată şi mirosul dulce al libertăţii. Am încercat să simt pace şi am reuşit pentru că mi-ai dat atâtea lucruri fără de care n-aş putea trăi cum o fac acum şi poate cel mai important, mi-ai dat Speranţă. Am Speranţa că o să trec şi peste tot ce s-a petrecut, peste lacrimi, deznădejde, războaie cu mine însămi şi atâtea altele care m-au agasat fără rost, care m-au lăsat pur şi simplu fără suflare, fără simţire, credeam că-s amorţită, că n-am să mai iubesc vreodată. M-am zbătut fără rost, am fost atât de încăpăţânată pentru cineva care a primit de la mine de un milion de ori mai multe decât a dăruit. Tu eşti alături de mine acum (aşa cum ai fost mereu) şi ştiu că o să dai un rost vieţii mele dacă vreau cu adevărat. Şi vreau, aşa că o să fac tot ce îmi stă în puteri să profit de uşile pe care mi le deschizi. Am încredere.

Reality show sau freak show?

10/20/2010 01:52:00 PM 0 Comments

Nu se mai termină... vă spun, peripeţiile din lumea mea nu se mai termină şi mă bucur! Măcar am ce să vă povestesc pe de o parte, pe de alta... mă sperie, sincer.

Azi m-am plimbat mult prin Bucureşti, cu vreo... 3 mijloace de transport în comun, am luat-o şi pe jos, tramvaiul îmi lipsea. Pentru prima oară am auzit ca ringtone o slujbă din biserică şi pe lângă asta am mers şi cu mirosul de tămâie în nas o juma de oră (nb. urasc mirosul de tămâie). Era persoana din spatele meu, dar nu ştiu cum arăta sau cine era că mi-a fost frică să mă uit.

Pe la începutul drumului o femeie a urcat cu un copil în braţe. Nu i-am cedat locul pentru că mai era un loc liber în spate, dar femeia a aşteptat să îi cedeze altcineva locul. Ce e asta? Se folosesc de copil ca să se simtă superioare? Şi nu de alta, dar la 10 minute a urcat o a doua femeie cu copilul în braţe, care de data asta avea 2 locuri libere în spate şi a făcut la fel ca prima, a aşteptat să i se cedeze. Asta e noua modă la mămici?

Nu înţeleg oamenii care dau direcţii la metrou fără să ştie ce şi cum. Am avut o experienţă tare neplăcută la Gara de Nord azi. După harta de la metrorex pentru magistrala 4 se schimbă la Basarab şi Gara de Nord şi eu în loc să întreb pe cineva pe unde se schimbă pentru magistrala 4, am întrebat unde se schimbă pentru Basarb? Şi tipa o fi fost dezorientată că întrebasem cum ajung la trenul din care tocmai coborâsem. Na, chicken brain şi eu, nu zic nu.... dar nu mai chicken brain decât cei care au au gândit următoarea chestie...

Tipa pe care o întrebasem se uită la mine şi îmi zice că aaah... parcă pe acolo, ia-o şi tu pe scara aia rulantă... da, cred că pe acolo, hmmm.. Îi mulţumesc şi urc cu scara rulantă, acolo dau de barierele verzi... care clar erau pentru ieşit. Acum... mă uit în urmă şi alte scări nu mai erau decât cele rulante care urcau... nu erau şi altele care coborau, nici măcar unele statice. Aşa că aveam două opţiuni... ori să cobor ca tâmpita împotriva scărilor care urcă, ori să ies şi să vizez cartela iar şi să pierd o călătorie. Până la urmă, am zis că aş arăta mult prea penibil să cobor ca nebuna pe nişte scări rulante care urcă aşa că am ieşit cu costul unei călătorii. Sunt curioasă ce geniu răscolit de semiotica scărilor a făcut ieşirea aia.

Credeam că Unirii e un labirint, la metrou, dar azi am apucat să văd marea provocare: Gara de Nord. That's the shit. Noapte bună.

Cocktail de gânduri

10/18/2010 12:28:00 PM 0 Comments

Toamna e problematica atunci când vine vorba de sentimente şi gânduri. Cel puţin azi a fost un pic de haos la mine. Am fost cam morocănoasă, anti-socială (cu toate ca ce urmeaza sa va povestesc o sa demonstreze contrariul) si iar am dat atenţie cuplurilor. Nu vorbesc neapărat despre cuplurile el-ea, mă refer şi la grupurile de prieteni. Ştiu că anul ăsta o să fie şi mai singuratic decât până acum pentru că aveam o singură prietenă cu care mă înţelegeam la facultate şi ea de anul ăsta nu mai vine.

Am urcat în "căruţă". Mulţi copii, pentru că mai nou se ia căruţa la şcoală, nu se mai merge pe jos cum făceam noi "pe vremea noastră". Chiar mă scoate din sărite lucrul ăsta cu copiii... chiar încep să mă enerveze copiii şi dacă aveţi de gând să îmi daţi replica cu "şi tu ai fost aşa cândva" eat shit and die că nu eram aşa prost crescută, nu vorbeam tare şi nu împingeam lumea. Când căruţa e oricum aglomerată îi vezi şi pe ăştia că vor să se urce că le e lene sa meargă pe jos... şi asta pe orice timp. Hai că poate înţeleg dacă e viscol afară, poftim... că nici mie nu îmi era uşor, chiar dacă erau doar 10-15 minute de mers pe jos, dar când e acceptabil afară cred că poţi să îţi foloseşti picioarele că n-au să cadă.

După ce coboară plodărimea la şcoală, cineva în spatele meu se apucă să vorbească la telefon... Şi am aflat... aproape tot programul persoanei respective pe ziua de azi. Se ducea undeva la Foisorul de Foc, unde îi trebuia nu ştiu ce adeverinţă că "are grijă de ăla bătrânu" şi toate astea "pentru ce? pentru 10 pachete de biscuiţi şi 1 kg de făină? un rahat!"

Nu mai suport... îmi pun căştile pe urechi până îmi vine rândul să cobor. Când îmi vine rândul să cobor, o femeie mai în vârstă se bagă în faţa mea (moment în care a trebuit să strig şoferului peste ea unde să oprească) şi apoi se aşază într-o parte, semn că îmi lasă spaţiu să cobor... cobor şi apoi coboară şi ea... deci... ce ?

Ajung unde aveam treabă şi aştept nu mai puţin de o oră şi un sfert să las o chitanţă. Chitanţă pe care de altfel am mai încercat să o las şi mai devreme, dar nu mi-au primit-o pentru că "după 15 să veniţi"... şi continuarea era probabil "... pentru că atunci puteţi să aşteptaţi mai mult, acum suntem prea liberi să vă primim chitanţa". Nu-i nimic. Suntem în România şi sistemul e de căcat, de ce să angajeze pe cineva mai competent? Uite, mă ofer eu să le fac treaba contra cost.. acelasi pe care il primesc si ele, dar nuuuu... că ce experienţă am eu într-ale chitanţelor. Fine.

Şi mă întorc acasă, după 3-4 ore de stat în picioare şi mers pe jos. Vânez un loc în metrou, pentru că mă durea spatele de credeam că am să mă rup în două şi nimeresc în faţa unui om care se uita la mine fix. Ştiu că se uita prin mine, înţeleg, dar nu poţi să te uiţi prin încălţările mele? Prin geanta mea? Prin picioare? Mâini? De ce tre' prin faţă? E atât... de naşpa chestia. Urăsc să se uite oamenii prin mine aşa...

Şi urăsc ploaia mult de tot când trebuie să ies din casă pentru că o mână clar o ai ocupată cu umbrela. Mi se făcu foame şi poftă de o perniţă cu caşcaval de la Fornetti. Cum Fornetti era chiar lângă locul de unde luam "căruţa", am zis să îmi iau o perniţă... cu toate că într-o mână aveam umbrela şi într-alta o sticlă cu suc. Bag mâna în buzunar sigură că aveam banii ficşi, scot un leu... şi o moneda care s-a dovedit a fi de 10 bani, nu 50 cum ştiam.

M-am dat într-o parte (urăsc când se întâmplă chestia asta, fie că e la mine sau la alţii), mi-am pus umbrela între umăr şi gât şi apucă-te de scotocit după bani în portofel, portofel care era în geantă. Cu o mână ţineam sucul. În fine, dau 5 lei şi îmi rest 3,20. Mă uit... scumpiseră perniţa, deci chiar dacă aveam moneda potrivită tot trebuia să scotocesc după mai mulţi bani. Haos. Acum cum era să mănânc când într-o mână ţineam umbrela şi în cealaltă sucul? Până la urmă mi-am pus sucul în buzunarul hainei, de zici că eram boschetarul de la semafor care tre' să se hidrateze la locul de muncă sau tre să aibă cu ce să spele parbrizurile şi am mâncat.

Căruţa a venit mai târziu aşa că am avut timp să termin ce aveam de mâncat şi să revin la regimul sticlă de suc-umbrelă. Spatele încă durea chiar dacă avusesem privilegiul să stau câteva staţii jos în metrou. Fiind oră de vârf, mă aşteptam să nu prind loc şi aşa a şi fost. Acum vine partea amuzantă şi contradicţia stării mele anti-sociale de azi....

Plătesc biletul şi mă duc în spatele căruţei. Acolo ma uit la un băiat şi băiatul se uită la mine. Băiatul semăna foarte bine cu un vecin aşa că i-am zis "bună" şi la sfârşitul cuvântului rostit mi-am dat seama că nu era el şi m-am înroşit toată la faţă dându-mi palme invizibile peste frunte. M-am întors cu spatele simţind cum mă încălzesc toată. Tipu' n-a zis nimic, s-a uitat aşa... de genul... "cine eşti şi de ce m-ai salutat? eşti nebună", de parcă putea gândi altceva. În fine, după primul sfert sau jumătate... (cine mai ştie la cât de încet a putut să meargă) am prins loc şi fireşte mirosurile au început să apară precum fulgerele într-o furtună.

Am ajuns acasă pe la 17. La 18 am pus capul pe pernă şi am adormit instantaneu.

In maniera agresiva

10/14/2010 08:39:00 AM 0 Comments

Acum cateva luni (de fapt, cam juma de an-un an) am fost in Unirii sa caut un magazin de suveniruri, inscriptionari pe tricouri, cani, samd. Cumva am ajuns la etajul 4, unde am dat de multe mese, multi oameni (pentru ca era aproape de sarbatori si lumea era libera) si vreo 2-3 tipe, cu fluturasi in mana, care m-au intampinat si m-au intrebat ce caut. Probabil aratam total dezorientata, pentru ca habar nu aveam ca exista o asemenea portiune cu restaurante la ultimul etaj al magazinului Unirea. Le-am zis ce caut si foarte amabile mi-au zis ca nu se afla la etajul respectiv, mi s-au parut OK.

Azi chiar voiam sa ajung la etajul 4, la unul dintre localuri si am fost absolut asaltata de vreo 3 tipe care au inceput sa vorbeasca repede-repede, aproape legat si sa imi dea pliante de nu mai stiam ce se intampla. Una dintre ele, mai mica si blonda mi se pare a fost de-a dreptul terorista... Nu am dat in viata mea de o persoana mai disperata ca ea. O alta mi-a dat pliantul spunandu-mi "eu o sa va dau doar pliantul si o sa va las sa alegeti singura" si i-am zis "merci, chiar apreciez", pentru ca am apreciat chiar daca era si asta o strategie.

Jesus Christ, nu le-a spus nimeni oamenilor astora ca mai mult sperie clientii decat ii atrag? Jur ca primul instinct a fost sa fug, sa cobor inapoi cu scarile rulante. Chiar m-a speriat si sunt sigura ca in momentul in care o sa dea de cineva mai nervos, mai influent, mai important... care sa se duca la manager sa ii zica ca ii da in judecata pe motiv ca a fost agresat, o sa se potoleasca tipele... tipa... sau poate chiar o sa ramana fara un job. Cum sa te asezi in fata omului si sa nu il lasi sa treaca, sa ii scoti ochii cu pliante si... Doamne fereste :)) La momentul respectiv m-a socat si enervat, acum ma amuza teribil... totusi, daca mergeti la etajul 4 in magazinul Unirea, sa stiti la ce sa va asteptati.

Câteva vorbe despre interviurile la care am fost

10/09/2010 12:20:00 PM 0 Comments

3 luni de căutat un job sau ceva de făcut şi abia în ultimele săptămâni am fost la 2 interviuri. Unul dintre ele pentru un job în bătaie de joc şi un al doilea, interviu pentru un internship. Despre primul nu am mare lucru de zis. O să vorbesc puţin despre interviul pentru internship şi despre interviuri în general.

Astea două au fost primele interviuri la care am participat vreodată, în viaţa mea. Internshipul mi l-am dorit/mi-l doresc foarte mult, măcar să ajung să văd cum se desfăşoară activitatea şi dacă îmi place. Nu este pe domeniul meu, dar cred că trebuie să înţeleg sau să cunosc mai multe domenii pentru a mă stabili în totalitate pe unul. Totodată este de viitor, mult mai de viitor decât orice am făcut până acum. Bineînţeles, dacă eşti bun într-o arie, restul e istorie, dar în fine.

Aşadar, acest al doilea interviu la care am fost... m-a pus puţin pe gânduri şi mi-am dat seama de importanţa faptului că pur şi simplu iau parte la ele. Să zicem că prezentarea mea... nu a fost tocmai ce voiam să fie, nu am putut fi suficient de convingatoare, nu am putut să îmi argumentez suficient hotărârea de a învăţa, de a pune osul la muncă... În loc să mă axez pe lucruri relevante capacităţilor mele profesionale, am dat-o în altceva... deşi sincer, multe din activităţile astea se regăsesc în CV şi nu văd folosul repetării lor. Consider că un interviu vrea să scoată la iveală ce fel de persoană eşti, dacă eşti capabilă să duci la capăt un proiect, dacă eşti dezinvolt, comunici bine cu oamenii sau nu, dacă te adaptezi repede situaţiilor, etc.

M-am măcinat o zi întreagă şi am reluat de o mie de ori ce am spus la întâlnirea cu cei care fac preselecţiile pentru internshipul de care vă vorbesc. Sunt destul de... pesimistă că o să mă aleagă pentru că au fost persoane mult mai... capabile, mai experimentate în domeniu, decât mine, dar este OK pentru că cel puţin mi-am dat seama că data viitoare o să trebuiască să îmi scriu speech-ul pe o foaie de hârtie. Altfel, emoţiile get the best of me şi încep să spun chestii total dezorganizate care tind să ducă în eroare oamenii sau să îi zăpăcească de cap.

Până la urmă, din greşeli se învaţă şi toţi greşim. Trebuie să avem capacitatea de a nu considera ăsta un lucru rău, ci unul benefic, să învăţăm şi să ţinem capul drept şi fruntea înainte. Raţionamentul fiecăruia şi deciziile luate mai departe definesc un om, nu greşelile pe care le face, nu ?

Cheers :)

Bad Romance - Acapella Version

10/07/2010 07:44:00 AM 0 Comments

Din categoria "Hai sa ne relaxam cu ce am gasit pe youtube"....

Incă o peripeţie de milioane

10/01/2010 12:41:00 PM 2 Comments

În reality-showul zilelor mele se întâmplă lucruri anormale care după un anumit număr de repetări devin normale. Şi am întâlnit în ultima lună... toate speciile pământului. Când credeam că le-am experimentat pe toate, că le-am văzut pe toate... mi se dă o palmă peste faţă şi mi se strigă "NU! Stai să vezi!"

Ma trezesc la 8... foarte devreme pentru mine, dar nu ma deranjeaza. Ma duc si fac dus, ma parfumez, ma machiez, ma accesorizez, imi calc hainele, ca scoasa din cutie (/a Pandorei) ma duc sa iau "căruţa". Si fireste, in jurul meu pute, dar nu imi acopera parfumul, asa ca e inca OK. Mai merg ce mai merg, dorm pe mine, apoi in minte imi vin cuvintele unui fost coleg de serviciu....

Puiu', peştele şi p... se mănâncă cu mânuţaaaaa...

Bănuiesc că e doar o pală de vânt venită dinspre persoana nepotrivită, aşa ca nu bag de seamă... apoi din nou...

Puiu', peştele şi p... se mănâncă cu mânuţaaaaa...

Încep să îmi pun semne de întrebare şi să dau din nări. Deodată mă doboară... un miros puternic de peşte... Stomacul meu protestează, ficatul la fel... până şi parfumul cu care mă dădusem s-a ascuns pe sub haine.

Mă uit în jur... şi când văd... ceva ce n-am mai văzut până acum în viaţa mea. Cineva lângă mine... mânca peşte... dintr-o pungă... pungă care se afla în geantă. Era peşte... peşte prăjit acasă, peşte care pute, PEŞTE! Cum dracu' să mănânci peşte... în... e ca şi când te-ai apuca să mănânci în autobuz piure sau fasole. DAR peştele puţea în ultimul hal, în primul rând, în al doilea rând persoana respectivă mânca cu ambele mâini, nu era însărcinată şi lovitura de graţie a fost când a început să sugă oasele. GAAAAAH... bine că mi-a fost distrasă atenţia când a urcat un tip foarte drăguţ cu ochi albaştri şi bine că a trebuit să cobor, ca altfel...nu aş mai fi trăit să vă scriu despre asta.

Şi întrebarea rămâne: cum poţi să mergi cu împuţiciunea în geantă? Chiar şi în pungă... CUM?? Şi de ce te-ai apuca să mănânci împuţiciunea într-o maşină în care merg şi alţi oameni? Mi se întoarce stomacul pe dos şi când îmi aduc aminte...

Filme vs. Seriale

9/30/2010 01:04:00 AM 2 Comments

Cred ca perioada in care scriu despre filme a cam trecut pentru mine. De ce? Pentru ca nu prea ma mai uit, in primul rand. In al doilea rand rareori gasesc filme la care sa am ce sa scriu ( mai mult de 5 randuri) si in al treilea rand, imi vine greu sa scriu fara spoilere.

In sfarsit, am dat-o pe seriale pentru ca e toamna si au reinceput majoritatea. Eu si sor'mea suntem pasionate de seriale, asa ca avem o lista luunga de seriale pe care le urmarim de la bun inceput, pe care le-am abandonat si pe care le-am terminat. O sa incerc sa le enumar aici, imi amintesc ca am mai facut o data o lista, dar acum s-a cam dublat... asa ca, cele pe care le urmarim la momentul actual sunt: Grey's anatomy, Private Practice, Supernatural, Life Unexpected, True Blood (doar eu), The Vampire Diaries, The Tudors (doar eu) , Pretty Little Liars, Brothers and Sisters (ma mai uit eu din cand in cand la cate un episod), Gossip Girl (se uita numai sorela la el, desi am vazut si eu un sezon-doua), Californication (doar eu), Modern Family, Sex and the city...

Dintre cele pe care le-am abandonat: Heroes, Flash Forward, 30 rock, Desperate Housewives, Roswell, Romantically Challenged, V, ER, News Radio, 2 and a Half Men, Charmed... etc

Pe care le-am terminat: Kyle XY, Prison Break, Married with Children, Seinfeld, Sex and the city, Gilmore Girls, 10 things I hate about you, The Nanny, Ally McBeal, Friends, Felicity... etc.

Astea sunt cele de care mi-am adus aminte, cu siguranta sunt mai multe de adaugat la cele terminate, daca le luam in considerare pe cele de la TV pe care le urmaream inainte cu fidelitate. Nu stiu daca ati observat, Sex And The City se afla la ambele categorii pentru ca ne-am apucat sa-l revedem. E usurel, e amuzant si merita revazut.

Din punctul meu de vedere, serialele sunt foarte bune atunci cand nu ai chef de altceva. Stii despre ce e vorba, stii personajele, asadar e un film mai lung, la care poti viziona continuarea in fiecare saptamana sau zi, depinde cum ai acces. Si in timpul unui episod din SATC, saptamana asta, am observat... de fapt, sorela a observat o greseala de filmare. Hihi. Vedeti si voi ce vedem si noi? :-D


In timp ce scriam postarea, ma gandeam la pasionatii de seriale... Ce-ar fi sa ne adunam toti intr-o zi, intr-un loc? Sa vorbim despre toate, sa ne cunoastem, poate chiar sa urmarim niste episoade pe un laptop? Astept parerile voastre. Spread the word and the love for TV series!

Un semn

9/28/2010 10:09:00 AM 0 Comments

Ma intorc acasa. Drumul e lung. Iar am gresit, iar sunt o proasta. De ce fac eu asta? Raspunsul imi intra in minte firesc si mi se face frig si incep in jurul meu sa rasara ca niste ciuperci, intrebari. Intrebari peste intrebari... semne de intrebare, o curba, o linie dreapta si un punct stangaci, sters si totusi, un semn.

Intru pe strazi, stau in masina, intre alte 3 persoane. Sunt de fapt departe, in luminile strazilor, in parfumul lui, in ochii lui, atingerea lui, bratele lui. Si totusi femeia de langa mine ma loveste iar, ma impunge, sigur o sa imi invineteasca bratul pana ajung acasa si revin. Revin in masina in care sunt. Aud copilul mic care plange. Incerc sa inchid ochii, apoi sa ma uit pe fereastra, dar femeia iar ma loveste in brat. Iar. Iar. Iar.

Imi simt pleoapele foarte grele si iar gandul ma duce departe. E la Unirii, e noapte, dar e galagie. E multa lume pe strazi, toti sunt veseli, toti indragostiti, toti asteapta pe cineva, toti au un "cineva". Luminile sunt multe, frumoase, sunt reclame, afise, firme. Iubesc noaptea. Iubesc firmele luminoase. Imi plac cei care iubesc... da, in seara asta imi plac. Imi place sa ma plimb cu masina, imi place intunericul si imi plac luminile strazilor, imi plac mainile impreunate. Sunt numai tineri. Vreau sa ma asez pe sosea, sa ma uit la stele, la semafor. Nu vreau sa fiu singura, dar nu sunt. Esti langa mine si ma strangi in brate, ma saruti si mai mult decat mi-am imaginat vreodata, ma iubesti. E o iubire pura, de neclintit, de care nici nu ma indoiesc, care da clasa tot trecutului tau, o iubire care umbreste toata nefericirea din jurul tau. Esti fericit si sunt fericita. Imi place sa fim fericiti.

Alte ghionturi ma trezesc din vis, dar nu recunosc peisajul. Nu recunosc oamenii, nu recunosc casele, strazile. Unde sunt? Ma dau jos din masina, ii spun sa opreasca. Stiu unde sa ii spun sa opreasca, dar nu recunosc nimic. Nu stiu ce caut aici. Strazile nu mai sunt ca in copilarie, nu au dulceata tineretii in aer, nu mai sunt tantari cu roiul si gandaci pe stalpul de beton. Prietenii mei nu sunt aici. E doar un mare gol si am pornit la pas. Nu stiu unde sunt si nu stiu niciuna dintre strazile astea... nu cunosc nici orasul. Merg si merg incontinuu, imi vad umbra si cineva in departare imi face semn. Ma cunoaste. Cand vad persoana mai de aproape imi dau seama ca am ajuns acasa. Singurul loc pe care il cunosc. E singurul loc pe care il cunosc, pe care il iubesc, in care ma simt de cele mai multe ori in siguranta. E un fel de parte buna a marului stricat. Un mar stricat pe care zi de zi il urasc mai mult, in care nu ma regasesc. Casa mea e partea buna si tin la ea cu tot sufletul, asa cum tii la ultimele haine pe care le ai. Sunt multe de imbunatatit la ea, sunt multe defecte, multe lipsuri, dar e a mea, e locul in care sufletul meu rasufla usurat si spune "sunt acasa", apoi se scutura de praf, se asaza in fotoliu, isi pune un pahar de apa si incepe sa scrie pe blog.

Un review special: Panza de paianjen - Cella Serghi

9/27/2010 01:57:00 PM 1 Comments

"Am inteles ca trebuie sa plec singura. Mi-a fost teama ca, dupa ce nu am putut articula intaiul cuvant, nu voi putea face nici intaiul pas. Dar am pornit, cu sufletul strivit, cu greutatea cu care ai umbla daca ar trebui sa ridici, pentru fiecare pas, piciorul cu amandoua mainile. Ma lasai sa plec, dupa miezul noptii, in bezna, singura."

Stiti cu totii ca de mult timp imi caut de lucru. Zilele trecute ma uitam iar peste CV, pentru a mai pune o virgula, un semn diacritic, sa fac ceva pentru a fi mai atractiv. M-am uitat per ansamblu si m-am intrebat "ce striga CV-ul meu? Ce domeniu? La ce sunt eu buna?". CV-ul meu striga "literatura" si raspunsul m-a intristat pentru ca nimeni nu cauta "literatura". Toti cauta "marketing", toti cauta "economist", "contabil", "programator", pe cand al meu striga "literatura", adica "scriitor", adica "inutil", adica "muritor de foame". Nu striga numai asta, fireste, dar per ansamblu.... datorita (sau "din cauza"?) tuturor activitatilor/premiilor din liceu, CV-ul meu are stampila de "literatura".

Si iata-ma in seara asta, cu aceeasi carte a Cellei Serghi in fata, "Panza de paianjen", o carte pe care o savurez de o saptamana-doua si care nu as fi vrut sa ia sfarsit. Raspunsul imi apare din noua in minte, "Literatura", dar care este intrebarea?

Cum as putea sa descriu cartea acestei femei minunate? Autobiografie? Roman de dragoste? Nu. Nu este un roman de dragoste. In nici un caz asta. "Panza de paianjen" este de fapt o carte despre razboi. Da, e o carte cu lupte, cu victime si morti. E o carte trista, dar optimista in acelasi timp. E viata unui om. Oamenii sunt incredibil de barfitori in general, cum de cartea asta nu a avut mai mult succes? Cum de nu vorbeste toata lumea despre ea in sus si in jos? Cum de nu am citit recomandari? CUM??? Oamenii barfesc... si aici, in fata noastra, avem viata unui om. In pagini. In litere. In sentimente, emotii, trairi, descrieri, culori, dialog, naratiune, prejudecati, oameni. Oameni.

Nu am cuvinte sa descriu frumusetea acestei carti, complexitatea ei. Nu am puterea sa va spun de ce o recomand, pentru ca vorbele mele palesc in fata acestui talent. Si stau si ma gandesc... Stiti... in liceu... aveam de citit, ca fiecare generatie, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". In primul rand am gasit-o foarte greu la biblioteca. Mi-a cumparat-o sor'mea dintr-un anticariat si am inceput astfel sa o citesc, cu intarziere. M-am zbatut sa o duc la capat, m-a pierdut, m-a dezamagit pentru ca toata lumea era innebunita dupa ea si spunea ca e foarte misto si ca pe ici-si pe dincolo. Pe mine nu m-a prins. E un mister. Nu m-a prins niciodata. Am incercat in prima faza sa citesc rezumatul si sa invat pe dinafara ce se intampla in carte. Ca un papagal. Nu am reusit pentru ca eu de obicei nu reuseam sa scriu un comentariu sau o lucrare pe baza unui roman pe care nu il citisem. Si ce daca stiam ce se intampla in mare... era egal cu 0. Rezumatul imi intra pe o ureche si imi iesea pe alta.

Nu stiu daca acum l-as intelege diferit, daca m-ar atrage. Sincera sa fiu nici nu vreau sa mai incerc, la cat de mult m-am chinuit sa o duc la bun sfarsit. Nu, nu am reusit nici pana in ziua de azi sa termin "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Bate-ma. N-am putut. Asta e. Ma impac cu incapacitatea de a trece peste paginile romanului lui Camil Petrescu.

Fac aceasta comparatie si ma gandesc la Camil Petrescu pentru ca in cartile lui a fost un singur lucru ce mi-a lipsit si peste care n-am putut sa trec. E un lucru pe care l-am regasit din plin la Cella si anume, sufletul. Eu nu am simtit urma de sinceritate sau suflet in paginile scrise in 1930 de Camil Petrescu. Cine sunt eu sa critic? Un simplu cititor. E parerea mea. In orice caz, ma bucur ca Petrescu a fost unul dintre acei multi care au incurajat-o pe Cella Serghi sa scrie.

Viata ei, povestea ei, merita stiute, merita traite. Eu am trait si am plans alaturi de paginile ei. Si acum imi vine sa plang cand imi aduc aminte pasaje din carte, dar imi dau seama ca s-a terminat. Si viata ei si cartea. S-a terminat razboiul... s-a terminat lupta ei dusa cu viata. S-au terminat din momentul in care a inceput sa scrie tind sa cred.

Iata, ma regasesc in fata cartii inchise, cu intrebarea in gand... Ce i-a salvat pana la urma viata?

Si raspunsul mi se propteste in minte precum fulgerul care lumineaza firesc pe timpul furtunii: Literatura.

Si poate nu vi se pare mare lucru, intr-adevar scriitorii sunt muritori de foame. Nu ma consider scriitoare, nici macar cand mi-a aparut povestirea intr-o carte tiparita nu m-am considerat scriitoare. Poate norocoasa, dar nu "scriitoare" pentru ca nu ma vad capabila de asemenea maiestrie, de asemenea pagini, asemenea romane sau poezii. Nu mai scriu la modul serios de ceva vreme pentru ca... poate n-am suficienta incredere in mine, suficient curaj sau suficienta dorinta de afirmare. Poate n-am suficienta vointa sa scriu pur si simplu. Cui ii pasa? Nici nu vreau sa am poate, dupa ce ochii mei trec peste asemenea randuri, ca ale Cellei, am impresia ca nimic nu poate fi mai bun.

Ca sa inchei... pentru ca e foarte tarziu si mi-e somn. Raman cu o curiozitate: De cate ori "contabilitatea", "programarea" sau "marketingul" au salvat o persoana de la sinucidere, de la inec, de la mizerie si nefericire? Imi imaginez ca nu prea des. Ei bine, o sa pun capul pe perna in seara asta cu mandria ca CV-ul meu striga "literatura", chiar daca sunt somera, pentru ca cel putin stiu ca e mai mult decat un domeniu pentru cei care stiu sa inteleaga. Stiu ca e o stare. Stiu ca e o fericire pentru unii. Stiu ca unii o scriu si altii o citesc cu acelasi interes, cu bucurie, cu simplitate, cu usurinta, cu claritate. Stiu ca pentru multi e o salvare.

Noapte buna.

Am pagina pe Facebook

9/25/2010 08:05:00 AM 0 Comments

Mi-am facut pagina pe Facebook... despre lucruri Handmade. Pun de toate legat de subiectul asta, beauty, style, inclusiv ce mai lucrez eu.

Daca va intereseaza si va pasioneaza, dati un "Like" si fiti activi. Daca nu va pasioneaza, sugerati cuiva caruia i-ar placea... daca cunoasteti astfel de persoane.

Ne mai auzim :)

O zi de care chiar mi-era dor

9/23/2010 03:01:00 AM 0 Comments

Ieri a fost o zi plina, care a inceput interesant, apoi a evoluat spre bine si s-a sfarsit in rau.

Sa incep prin a spune ca am condus din nou singura (adica fara un sofer experimentat langa mine)... Prima oara a fost acum mai bine de un an... si atunci aveam cat de cat experienta deoarece conduceam zi de zi. Acum a fost ceva mai special pentru ca nu am mai condus de vreo luna si apropo, sa va spun cum m-am hotarat sa o fac.

Trebuia sa mergem la posta, sa ne luam faimosul somaj... (v-am vorbit si despre el) si cu toate ca aveam masina acasa si nimeni nu avea nevoie de ea, am decis sa mergem cu minunata "caruta" din motive de siguranta. Cand asteptam in statie, vad inaintea noastra un grup vesel de oameni care radeau si se bateau pe spate cu o sticla de bere ieftina in mana. Dupa experientele nefericite de zilele trecute in care era (serios vorbind) sa vomit din cauza mirosurilor din jurul meu, dupa ce am mers cu un betiv care dadea viata atmosferei si cocalari-pustani care tipau si faceau ca toate maimutele din jungla, dupa baba-muratura care a zbierat ca ea nu sta cu geamul deschis langa ea ca "sa vii DUMNEATA sa stai aici" (bine ca nu tipa la mine), deci dupa toate astea... am zis "stop".

Mi-am zis "daca astia cu berea in mana si glumele ieftine la bord se urca in masina, plec, ma urc la volan, gata!" Toate bâtele conduc şi fac greşeli de n-au stres, eu de ce să merg cu fauna? Dupa ce s-au urcat cei 3 crai de la rasarit, m-am întors cu soră-mea acasă şi deci, l-am întrebat pe tata dacă mai are nevoie de maşină şi mi-a zis că nu, aşa că mi-a dat cheile şi am plecat.

Nu am mai stat să mă gândesc la îndoielile pe care le aveam în legătură cu cât de bine o să conduc, dacă lovesc ceva pe drum sau dacă o să am vreo defecţiune tehnică, dat fiind faptul că este o Dacie 1310... nu m-am mai gândit la nimic şi totul a venit firesc. Nu mi-a fost nici măcar frică. Şi de ce mi-ar fi fost? Drumul era scurt şi liber, iar eu am permis de 3 ani... din care, ce-i drept, am condus mai putin, dar ce conteaza? :))

Şi a fost foarte OK per total :) Cred că am condus chiar mai regulamentar ca niciodată. Singurele mici probleme au fost... cu faptul ca nu am parcat fix pe mijlocul liniilor care marcheaza spatiile de marcare, ba o lasasem chiar stramb, dar am indreptat-o, apoi am avut ceva probleme ca nu intra in viteza I... şi cam atat. La semafor am ajuns o data prima si nici nu se daduse verde bine că idiotul din spate a şi claxonat, cu toate că am plecat cu rotile scârţâind ( i love to do that :)) ) , dar ce să le faci ? În orice caz, am fost foarte multumită de mine însămi. E un sentiment interesant, pe care il experimentez de-a dreptul rar. Ah da, un alt motiv pentru care am luat masina, a fost pentru ca aveam cumparaturi de facut si de carat, banii primiti trebuie si cheltuiti...

Si check this out... pe distanta parcursa, benzina ne-ar fi costat maxim 5 lei, pe cand biletele la caruta ar fi costat 8, eh? Afacere.

Şi dupa ce am terminat cu aceasta aventura, care m-a ajutat sa fac pace cu propria persoana in ideea de "am facut si eu ceva bun si util azi", m-am apucat sa il ajut pe tata sa stoarca strugurii pentru must. Acestea fiind spuse, am mai muncit 2-3 ore... si nu m-ar fi deranjat daca nu as fi facut o salbatica febra musculara la maini, care m-a facut sa urlu de durere in timpul noptii, pe la 1.30.

Nu puteam sa imi indrept mana, ca durerea mi se ducea in tot corpul. M-am trezit aproape in lacrimi si am luat un Nurofen dupa ce m-am dus si am cautat ca disperata un unguent, cu mana indoita de parca as fi avut un handicap. A fost oribil si durerile de tipul asta le-am mai experimentat la picioare, cand eram mai tanara si am coborat pe Kalidenru, nici nu va imaginati cat de cumplit e. Una e febra musculara normala, alta e sa te doara de sa te treaca toate apele. Apropo, chiar imi ardea faţa de la durere cand m-am trezit.

Fireste, febra nu a trecut, dar mi-e ceva mai bine si pot sa imi intind mana... desi nu pot sa o tin perfect dreapta. Cam asta a fost ziua mea plina de realizari si peripetii, o zi cum demult n-am mai trait, o zi de care chiar mi-era dor.

Cheers.

Springtime de la Universitate (review)

9/17/2010 10:16:00 AM 0 Comments

Am descoperit azi cum poti baga burta in draci pe bani putini. Nu prea am mai dat de locuri unde sucu' la 330ml sa coste mai putin de 4 lei, dar iata ca cei de la Springtime mi-au facut ziua frumoasa... si mai putin frumoasa...

O sa scriu aici cate cuvinte despre experienta Spring, pro-uri si contra-uri. Nu e o postare platita de nimeni, nici facuta cu reavointa, asta-i doar un blog, eu sunt doar un om, care azi a fost client in acest fast-food. Asta ca sa clarificam posibile neintelegeri care ar putea aparea.

La PRO:

  • Servire rapida
  • Mancare buna (cel putin pizza) si proaspata
  • Preturi exceptionale (a se citi foarte mici pentru centrul al Bucurestiului)
  • Pozitionare buna, la indemana, aproape de metrou
  • Cafea buna

La CONTRA:
  • Personalul de cacat
  • Putin cam inghesuit, tavanul jos imi dadea o teribila senzatie de claustrofobie. Si pe langa asta mai era si foarte cald pentru ca nu dadusera drumu la aparatul de aer conditionat
  • Serviciul de servire e cam aiurea. Platesti, apoi te duci sa lasi bonul, apoi astepti pana e gata comanda, apoi te duci sa o ridici... apoi... apoi... si se mai uita si alea urat la tine ca nu stii cum merg treburile, de parca eu mananc in fiecare zi acolo, parca n-a fost a treia oara in viata mea cand am intrat la ei.. Pfff, ma lasi...
Cam astea ar fi. Stiu ca avantajele sunt mai multe decat dezavantajele, dar pentru mine conteaza foarte mult personalul... asa ca a reprezentat un MARE minus partea asta. Recunosc ca preturile mi s-au parut foarte bune, mai ales ofertele speciale. Spre exemplu, eu mi-am luat o pizza si o cola la doza cu doar 10 lei, iar pizza a fost foarte gustoasa si nici nu am putut sa o termin. Sa nu mai zic de cafea, care pe langa faptul ca a fost buna, a fost doar 2.5 lei.

Concluzia... ? Am aflat un loc bun unde poti manca bine si ieftin, dar trebuie sa ai nervi de otel sa comanzi... si multa ignoranta la bord. That's all.

Cya.

Stele pe un cer care nu cere

9/16/2010 09:12:00 AM 0 Comments

Uita-te la noi:
Doi straini cu sentimente,
Doi straini ce se cunosc.
Patru ochi ce se privesc
Si privesc in jur, in gol.
Cautam tacere.

Doua inimi care bat.
Doua guri care zambesc.
Un geam transparent
Langa care se intampla
Realitatea.

Ne zbatem intre o Tigara si o Cafea.
Ne muscam orgoliile.
Ravnim ca doi straini care vor
Cunoastere.

Doua lacrimi stapanite si
Ascunse intr-un buzunar de ochi.
Un cutit incins si rosu
Ce trece prin stomac
Dar pe care
Un strain nu-l vede.

Poll si lista de filme

9/15/2010 07:52:00 AM 2 Comments

Muzica. Filme si seriale. Literatura scrisa si citita.

Muzica ma linisteste, imi permite sa fac lucrurile mai usor. Restul imi ocupa timpul si mintea, ceea ce e foarte relaxant.

Dupa ce am terminat Omul Invizibil, vazand-o si pe draga mea sora ca citeste Henry Miller cu asa patos, mi s-a cam facut si mie pofta de lecturat. Problema e ca nu stiu de ce sa ma apuc. Am 2 carti incepute, Marele Singuratic a lui Preda si Eat, Pray, Love de E. Gilbert. Eat, Pray, Love este o carte super tare, de care m-am indragostit si inca sunt indragostita, singura problema mi-e suportul. O am in format electronic si parca ma tenteaza sa o scot la imprimanta, dar... neah, nu stiu. Si Marele Singuratic... mmm, nu prea ma mai atrage, nu stiu de ce si e pacat ca am citit o parte considerabila din el, dar parca o lalaie... In orice caz, vreau ceva care sa imi placa de la inceput pana la sfarsit asa caaaa...

O sa pun un poll aici si o sa ii rog pe cei care au citit cartile pe care le enumar sa mi-o recomande pe cea care le-a placut cel mai mult. OK? O sa las poll-ul doar cateva zile, asa ca dati blogul mai departe, sa voteze cat mai multa lume si astfel sa ma apuc de citit. O sa fac si un review daca o sa imi placa foarte mult. Si probabil o sa fie un review care contine spoilere, dar o sa anunt de la inceputul articolului.

Pentru cei care iubesc filmele si care intra pe aici pentru reviewuri... Nu pot decat sa va fac o mica lista cu ce am vazut in ultima vreme, cu o parere si un scurt rezumat si sa va las pe voi sa decideti ce si cum.

Asadar, in ultima saptamana sa zic.... Am vazut in jur de 4-5 filme.

Mulholland Drive - film din 2001 cu o tipa superba, bruneta, de care pe parcursul filmului m-am indragostit. Sunt sigura ca si voua o sa va placa atat tipa cat si filmul (mai ales daca sunteti barbati.... ) Filmul incepe cu un accident de masina in care e implicata si bruneta de care va spun. Ea pleaca de la locul accidentului cu o rana la cap, ajunge intr-o casa si asa o intalneste pe Betty, o tanara talentata care a venit in Hollywood pentru a-si pune pe picioare o cariera. Bruneta sufera de amnezie, dar bine ca-i Betty acolo sa o consoleze si sa o ajute. Betty e blonda, apropo. Deci o blonda si o bruneta... ce poti sa vrei mai mult? Filmul e lung, are in jur de 2 ore jumate aproape, dar merita... dupa cum spuneam, oricum cred ca era de preferat sa fie mai lung.

Micmacs este un film frantuzesc, ingenios, facut de regizorul care a realizat si Amelie, adicatelea Jean Pierre Jeunet. E un film simpatic, care merita o vizionare, daca nu chiar doua pentru a-l intelege mai bine si pentru a observa detaliile.

Snatch, tot film mai vechi, de prin... nici nu stiu, 2000? Cam asa. Cu Brad Pitt. Un film... cu gangsteri, mafioti, care nu m-a impresionat. Adica are niste glume foarte simpatice si actorii joaca bine, dar modul in care e filmat.... te zapaceste de cap, mai ales ca nu eram in stare sa stau sa acord 100% atentie filmului. Deci daca nu stai sa macerezi filmul, sa ii acorzi atentia necesara, te pierde, te plictiseste sau poate s-a intamplat asta doar cu mine.

Ultimul film lansat al lui Edward Norton, Leaves of Grass, aduce in prim plan viata unui profesor de engleza, care ia o intorsatura neplacuta in momentul in care afla ca fratele lui geaman a murit. Si asta merita vazut bicoz.... e dragut, pune probleme interesante si Edward Norton... ramane Edward Norton... A DAMN HOT PIECE OF ASS!! :D

Cam atat pentru moment. Nu uitati de poll, please!

Free time

9/13/2010 04:53:00 AM 4 Comments

Poate nu imi mai vin idei de accesorii bune de pus pe Handmade by Lexis, dar din cand in cand imi place sa ma joc cu fardurile pe care le am si sa creez posibile combinatii de culori. Daca vreun barbat, vreodata, o sa ma iubeasca cu aceeasi intensitate cu care o sa il iubesc eu, vreau sa citeasca in ochii mei tot ce are de citit si sa ii aprecieze la adevarata valoare.

E singura parte din fizicul meu cu care nu am o problema, care imi place neconditionat, pe care o consider frumoasa si ii multumesc mamei nu numai ca mi-a dat viata si ca m-a crescut, dar si pentru ca mi-a dat ochii astia.

Ce pot sa zic? Am o pasiunea pentru iris. Toata lumea stie ca am o obsesie pentru ochii albastri, dar pe cat imi plac, nu stiu daca i-as da in schimb pentru ai mei. Ai mei mi se potrivesc mie. Sunt eu. Cred ca "ochii sunt oglinda sufletului", nu este o zicala, ci un adevar. Si mai cred ca in ochi poti citi atat sentimentele, emotiile unei persoane cat si vechimea sufletului ei. Am dat de oameni cu privirile crude, cu privirile inocente si de oameni trecuti prin viata, care privesc lumea cu o intensitate neobisnuita. Eu nu stiu in ce categorie intru.

Oricum, azi avem 2 machiaje, unul rosu si unul albastru. Nu pot sa ma hotarasc care dintre ele imi place mai mult, asa ca mai bine imi spuneti voi pe care il preferati.






Omul Invizibil - cartea (review)

9/12/2010 01:07:00 PM 0 Comments

Am trecut in revista lucrurile pe care o fiinta umana le socoteste demne de invidiat. fara indoiala ca fiind invzibil ai posibilitatea sa le capeti, dar odata obtinute, ti-e imposibil sa te bucuri de ele din aceeasi pricina.

O sa incep prin a spune ca H.G. Wells m-a atras ca autor, ca om, ca personalitate, inca de acum cativa ani. De fapt, de cand s-a facut filmul The War of The Worlds si m-am informat mai mult despre el.

Acum mult timp, nici eu nu mai stiu cat, m-am apucat de citit Omul Invizibil. E un roman micut, de vreo 200 de pagini in care Wells ne poveste despre intamplarea fericita sau mai bine spus necazul unui om de stiinta care fireste, dupa titlu, a reusit sa devina invizibil. Mi-a luat mult timp sa o termin pentru ca din pacate am intrat intr-o perioada in care am refuzat sa ma recreez citind sau uitandu-ma la filme, asa ca am tras de ea mult si bine. Abia in seara asta am terminat-o.

Exista si o ecranizare a cartii, de prin 1933, pe care nu am vazut-o inca.... adica cred ca nu am vazut-o. Nu stiu, imi amintesc ca era un film despre un om invizibil pe ProTV acum multi ani, dar nu stiu daca are de-a face cu cartea sau nu si sunt prea multe rezultate la IMDB ca sa imi dau seama. Poate era de fapt unul dintre seriale. Nu stiu.

Cartea a fost publicata in anul 1897 si vreau sa v-o recomand pentru ca... in mod normal mie nu imi plac romanele SF si chiar daca am lalait-o si am terminat-o greu, chiar merita, mi-a placut. Are un stil usor, chiar daca e scrisa la sfarsitul secolului al XIX-lea si Wells are intr-adevar un mod aparte de a spune o poveste.

Eu eram mai mult curioasa cum e The War of the Worlds, deoarece stiti cu totii ca lecturarea romanului la radio a lui Orson Welles, in 1938, a produs panica si haos general printre ascultatori. Si daca nu stiati, stiti acum. Asa ca mi-am zis "Cat de real poate fi scrisa?", ei bine, nu am aflat cat de real e scrisa, dar daca isi pastreaza stilul in absolut toate romanele, nu mi-e greu sa ghicesc.

Nu stiu daca o sa continuu cu H.G. Wells. Cred ca nu, dar cu siguranta intr-o zi o sa citesc si Razboiul Lumilor. Curiozitatile mele, mai ales in materie de carti si filme, trebuie mereu satisfacute.