The End

12/31/2008 04:55:00 AM 1 Comments

Cred că de trei ore mă gândesc ce să scriu aici. Nu, nici acum nu ştiu, dar voi scrie despre cum nu ştiu ce să scriu.

Un nou an, huh? Un nou an necesită schimbări. În bine. Aşa e. Vreau ca 2009 să fie ca 2008. Să vorbim despre Revelion. Unde îl petreceţi şi cu ce vă îmbrăcaţi? Eu mi-am propus să port o cămaşă roşie ca să am noroc în dragoste (pf, prostie, nici dacă m-aş îmbrăca din cap până în picioare în roşu n-ar schimba nimic, un pulover bej nou ca să am noroc, o să am mereu bani în buzunar ca să am tot anul... Azi am făcut curăţenie în casă, că cică iar e o superstiţie legată de asta. Nu cred în lucrurile astea, dar nu mă costă nimic să le încerc, nu? Dacă e să se întâmple ceva de bine măcar să îmi pot explica sau dacă nu se întâmplă măcar să am pe ce da vina.

Nu îmi propun nimic pentru noul an pentru că nu am niciun plan. Atâta vreau, sa fie la fel de bun ca ăsta. Să am înţelepciunea pentru a face întotdeauna deciziile corecte şi de a reacţiona întotdeauna după ce am gândit de două-trei ori înainte datele unei probleme. Anul ăsta am continuat să fiu impulsivă şi să insist asupra unor probleme care nu necesitau aşa ceva. Spre sfârşit pot spune însă că m-am redresat şi am acţionat aşa cum trebuia şi am gândit de două ori înainte să schimb o situaţie. Am continuat să fiu o persoană optimistă în ceea ce îi priveşte pe cei din jurul meu, dar nu şi pe mine. Am continuat să sper la schimbări ce nu s-au făcut, să sper la oameni care nu necesitau speranţă. Am regretat cuvinte aruncate la nervi, am regretat oameni, am regretat uneori până şi modul meu de a fi sau de a gândi.

Seara asta nu e însă despre ce am făcut şi ce nu am făcut, ci despre ce urmează sau nu să facem. Aşa că... după câtă apă am bătut în piua... vă urez din nou, LA MULŢI ANI şi distracţie plăcută!



Mika - Happy Ending

Aici se încheie "Imagination is more important than knowledge".

Cu bine,
Alexandra Ghiţă.

Anul 2008

12/30/2008 08:59:00 AM 0 Comments

Să tragem linie dedesubtul anului 2008. Pentru mine a fost un super an. Cred că, cel mai grozav... toate au mers bine şi chiar dacă s-au mai ivit mici neplăceri, în toate a existat un bine. Să vedem câte s-au petrecut...

Începem cu Revelionul din 2007 înspre 2008, seară pe care am petrecut-o alături de două prieten foarte bune. Ţin minte că nu am avut un sentiment plăcut în legătură cu anul 2008 în seara aia. O prostie fiereşte. A fost un an grozav, contrar aşteptărilor. Ianuarie, februarie, martie, aprilie au trecut fără prea multe evenimente. Din mai n-am mai scris pe blog din cauza bacalaureatului.

Mai şi Iunie au fost nişte luni pline ochi. În mai am învăţat până mi-a ieşit pe nări, dar am şi petrecut la momentul oportun. Am avut atestatul la engleză, pe care l-am luat cu notă maximă. S-a încheiat anul şcolar. Ultimul an în liceul Mihail Sadoveanu. Am avut apoi festivitatea cu robe din Parcul 23 august, la teatrul de vară. O zi de neuitat. Iunie a venit cu emoţii de examene. Am trecut prin peripeţii, probe orale şi scrise, formalităţi... apoi am aşteptat rezultatele la începutul lui iulie. Căcaţi pe noi toţi. Am trecut de Balaureat cu notă foarte mare, 9.42. Am avut un sentiment de uşurare nemaipomenit. E plăcut să ştii că în sfârşit poţi lenevi cât doreşte inima ta. Am trecut şi printr-o admitere, dar şi iulie a fost un vis scurt.
În august ne-am zbătut cu văruieli, curăţenii etc. apoi am plecat în Argeş unde we had the time of our lives. Am urcat la Cetatea Poenari 1480 de trepte prin pădure cu emoţii că va ploua... am întâlnit un tip super de gaşcă ce strângea banii de bilete şi care ne-a şi lăsat să pozăm cu două aparate la preţ de unul. Aş fi stat toată ziua la taclale cu omul ăla, era o persoană foarte glumeaţă şi deschisă. Am ajuns acasă o dată cu septembrie. Septembrie mi-a adus o altă admitere, un nou val de emoţii. Examenul de admitere nu a fost tocmai ce mă aşteptam, ca dovada nici nu am intrat la cursurile de zi, dar după cum spuneam în fiecare mic rău a existat un mare bine pentru că în octombrie m-am angajat unde am rămas şi unde am cunoscut oameni deosebiţi, am intrat într-un colectiv OK şi am rămas acolo. De la jumătatea lui octombrie s-a produs o schimbare, mi-a trebuit tărie să fac ce-am făcut, dar... am reuşit să judec limpede şi să îmi dau seama de ce e bine să faci la un anumit moment în viaţă şi ce nu e bine să faci. Revenind, le-am dus pe amândouă, şi şcoala şi munca. Greu dar plăcut şi util. A trecut şi noiembrie. Decembrie mi-a adus lipsa unei zi naţionale pentru că am lucrat... dar nu-i nimic, pentru că sărbătorile mai mari au venit repede. Moş Nicolae nu mi-a adus o nuia, ci dulciuri, iar de Crăciun am primit aproape tot ce îmi doream. Iată-ne în prezent. Mâine e ultima zi dintr-un an grozav şi sper ca 2009 să fie măcar la fel de bun cum a fost ăsta. Sper că şi voi aţi avut un an bun şi dacă nu, lasă că o să aveţi... ştiu eu...

La mulţi ani!

Lexis.

Penultima zi cu voi

12/30/2008 03:12:00 AM 0 Comments

Diseară o să postez împlinirile/dezamăgirile anului acestuia, fiţi pe fază.
Se pare că nici azi nu voi putea învăţa. Ce trebuie să fac pentru a avea o ţâră de linişte? Tare aş pleca, până şi într-o cafenea e mai linişte decât în camera asta. Începe să îmi placă Twitter din ce în ce mai mult.

Să vorbim despre vreme... s-a înnorat la mine. Sper să ningă ca lumea în pana mea de curent... Că până acum s-a scremut cu câte un fulg pe ici-pe colea. Am încercat să îi fac o poză copilului meu când se admira în oglindă. Moare de dragul propriu, narcisista. Bineînţeles, când a auzit ariciul de la husa aparatului foto imediat şi-a schimba poziţia ca să îmi facă mie în ciudă.

Am adormit uitându-mă la Jerry Maguire, nu că ar fi fost filmul plictisitor, dar mi-era mie somn şi era şi târziu. Am visat şi am şi ţinut minte de data asta. Am visat că voiam să îmi fac omletă şi nu mai ştiam cum se prepară şi am visat că Deea nu a ştiut să se întoarcă acasă şi mă sunase să vin să o ajut (prietenii ştiu de ce). Culmea e că îmi era foarte greu să mă îmbrac şi să mă încalţ, cred că mi-a luat o oră să fac toate astea... în vis

Cine iese cu mine la o plimbare? Mă duc să îmi iau ziarele... ca să fac şi puţină mişcare. V-am pupat... Pa-pa.

Miracol de Craciun si un final cu adio

12/29/2008 07:33:00 AM 5 Comments

Am uitat să vă spun în postările anterioare faptul că în a doua zi de Crăciun mi-a dispărut subit durerea de măsea. Sper să nu fie liniştea dinaintea furtunii. Azi am ieşit cu Deea, am găsit în sfârşit un moment liber în care să vedem un film şi să bem o cafea. Şi revenind la dureri, azi de dimineaţă m-a trezit o durere de rinichi (cred) ce nu mi-a mai dat pace până nu am luat un algocalmin. A fost ceva destul de ciudat. În orice caz, după ce am ajuns acasă de la film m-a luat ameţeala şi acum suport o durere de cap enervantă. Nu mă mir dacă răcesc, având în vedere că ieri am făcut baie la -3 sau -2 grade... din motive... ce prefer să rămână secrete. Pe de altă parte cred că sunt şi foarte deshidratată pentru ca pur şi simplu nu pot să beau silit apă/ceai/suc dacă nu mi-e sete. Ştiu că e recomandat să bei nuştiucâtă apă şi bla bla, dar pur şi simplu nu pot. Acum nu ştiu dacă o fi cauza durerilor mele diversificate, dar nici bine nu cred că e. Pe de altă parte nici nu mănânc ce trebuie. Îmi stric foamea cu porcării. Când mergeam la birou aveam orar de masă ca lumea pus la punct, da' acuma... haos.

Eh, să vă zic ce film am văzut la cinema. Ala cu Pământul care se opreşte bla bla. Cu Keanu *daydreaming* care a cam îmbătrânit de altfel, dar rămâne un actor bun în continuare... şi un tip chipeş pe măsura vârstei. Deh. Şi a fost OK. Mi s-a părut scurt, timpul a cam zburat. Am ajuns la fix, exact când a început şi a fost tare bine că am avut cu cine să comentez. Adică, na, e cum zicea Seinfeld, dacă te duci la un film fără companie e ca şi când te-ai duce într-un loc să vorbeşti de unul singur. It sucks. Nu vă înţeleg pe voi, singuraticilor, care vă duceţi la film doar pentru film... cine se duce doar pentru film? Doh! :)) Oricum, o să merg eu într-o bună zi şi singură, doar să văd cum e... poate încep să vorbesc cu oamenii străini de pe lângă mine :)) Deci eu mă duc la film din următoarele motive în ordinea asta...

1. pentru tipul care rupe biletele/vinde biletele (pentru că întotdeauna unul dintre ei este f drăguţ ca să îmi facă mie în ciudă)
2. pentru popcorn şi pentru mirosul de popcorn
3. pentru comentarii şi atmosferă (nu vorbesc tare să mă audă toată sala cum sunt unii ţărani... nu mă înţelegeţi greşit)
4. pentru film.

Aşadar... După ce s-a terminat filmul, am vrut să mergem să bem o cafea, dar unde voiam noi nu s-a putut pentru că era absolut full, aşa că am mers într-un alt loc unde mai fusesem. Şiii... cam atât, acum mă bat cu durerea de cap... suportabilă dar enervantă, cu toate că până la urmă cred că voi lua nişte medicamente.

V-am spus de o surpriză pe care v-o pregătesc. Nu este una bună şi nu o să mai fie surpriză, pentru că o să vă dezvălui acum ce urmează să se întâmple. Cred că o să închid blogul ăsta. Ori îl şterg de tot, ori vedem noi. Mă mai gândesc, dar în principiu cam asta intenţionez. Motivele sunt mai ciudate. Adică nu ciudate, dar se contrazic cu ce am spus acum ceva vreme.

Am zis că nu îmi pasă dacă mă citeşte lumea şi dacă am trafic. Ei bine, faptul că verific în fiecare zi să văd câţi utilizatori intră tre' sa îmi spună ceva, nu ? Şi îmi spune că blogul ăsta e pe ducă. Cu toate că îl am de doi ani de zile... şi am o experienţă de trei ani... şi cu toate că am încercat cât de cât să îl fac cunoscut, nu am avut niciodată mai mult de 60 de vizitatori într-o zi. Şi ăia 60 au venit mulţumită unei lepşe. După cum vedeţi nu am adsense pe pagină sau reclame, ca să zic că vreau să scot bani din asta, voiam doar să citească lumea... să zică frate, uite un blog bun... îmi place cum scrie fata asta şi ce scrie aşa că de acum înainte o să îl vizitez mai des. Am încercat eu metode de promovare, dar nu a mers. Soluţia e să scriu comercial, să fac reviewuri, să preiau ştiri, să le comentez şamd, dar... eu nu vreau asta... eu vreau să scriu ce îmi place mie să scriu şi să critic ce îmi place mie să critic. Aşa că zilele astea vor fi probabil ultimele zile în care "Imagination is more important than knowledge" va mai exista sau va mai putea fi citit de toată lumea şi nu restricţionat.

Există şi bloggeri care s-au făcut cunoscuţi şi care scriu în stilul meu, dar nu ştiu cum şi de ce au ajuns cunoscuţi. Le zic bravo dacă au reuşit să atragă lumea. Eu nu. Şi nu m-am folosit de trucuri ieftine (gen, ieşit la beri) pentru ca alţii să pună constant link la pagina mea.. cine a pus, a pus că aşa a vrut şi gata... Nu m-am milogit de nimeni, nu am plătit pe nimeni să îmi facă reclama... În fine. Eu m-am obişnuit să scriu aici şi îmi face plăcere să recitesc şi să îmi aduc aminte întâmplări ce s-au petrecut în urmă cu săptămâni, luni, ani... Îmi place să observ cum am evoluat, de la scris în engleză-română, cu smiley-uri excesive care oricum nu apăreau cum trebuiau, la scris cu diacritice, pe paragrafe, mult mai ordonat şi etc. Îmi place să reascult melodii pe care vi le-am recomandat şi vouă la un moment dat şi să îmi aduc aminte şi de ce îmi plăceau melodiile alea. Îmi place să mă uit la poze, la screensavere, la... tot. Probabil o să îmi fie greu să mă despart de pagina asta. Chiar a fost şi este un jurnal şi... cred că o să mă opresc aici.

Mai scriu şi zilele care urmează.

Lexis.

Postare noua, dorinta noua

12/28/2008 08:52:00 AM 2 Comments

Acum, aici... îmi doresc să dispar sau pur şi simplu să NU MĂ AFLU AICI! Doamne, oare cât o să reziste Zenul meu... sper că îndeajuns de mult încât să nu disper de tot.

Christmas pictures

12/27/2008 07:49:00 AM 2 Comments

Am făcute nişte poze la împodobirea bradului, din aproape 50, astea sunt singurele care au ieşit acceptabile/publicabile. Nu ştiu ce naibii a avut aparatul meu, dar s-a decis ca toate să mi le blureze aproape pe toate, deşi l-am setat atât încât să nu se întâmple lucrul ăsta. Cu astea l-am păcălit eu cumva. Sper să vă placă şi vouă ce a ieşit.

Mereu verde





Eclipsă de glob




Ţurţurele spiralat






LOUIS ARMSTRONG - What A Wonderful World

26 decembrie 2008

12/26/2008 01:33:00 PM 0 Comments

M-am săturat de statusurile cu "ninge" şi de mincinoşii care spun că ninge în Bucureşti! Nu ninge, măi copii... nu mă mai amăgiţi şi pe mine şi întreaga populaţiune din acest oraş...

Azi din nou s-a întrerupt curentul! Dar am fost norocoşi pentru că a ţinut doar o jumătate de oră. Cu toate astea, eu tot m-am culcat şi m-am trezit după vreo două ore... Mă simt aşa stupid şi bine în acelaşi timp... Peste mai puţin de o lună intru în sesiune şi nu am învăţat absolut nimic. Mintea îmi stă la cu totul ALTCEVA! Un altceva de care nu mai scap. De fapt, altceva-uri... Serviciu, colegi, liceu, ratb, veveriţe în copaci, Marius Ţeicu, Moş Crăciun... lucruri care nu au niciun sens, dar care se află în capul meu din nuştiucemotive. Ajutor.

Am descoperit în seara aceasta minunată, valul Twitter. Am înţeles şi eu cum stă treaba şi dacă vreţi (deşi ştiu că nu vreţi) mă puteţi urmări anul ăsta, aici.

M-am uitat la un film destul de.. hmm... previzibil, în seara asta... Se numeşte The Duchess şi e cu nesuferita aia de Keira Knightley. Nu aveam nimic cu tipa asta până de curând când am tras cu ochiul la The Edge of Love şi am avut revelaţia asta... ca nu prea îmi place de ea. E tare enervantă în... modul ei caracteristic. The Duchess se asemănă foarte mult cu The Other Boleyn Girl şi chiar nu îmi aduce mai nimic nou. Aceeaşi poveste: el mare patron, ea mică, se căsătoresc, el o înşală-e ditamai gigoloiul, ea toarna plozi da' niciunul nu e băiat, fac crize amândoi (ea că e înşelată, el că nu are baiat cu coaie) şi gata, the end. M-am uitat şi la un episod din Chip&Dale, din păcate nu am mai avut răbdarea să mă uit şi la al doilea...

Cam asta a fost a doua mea zi de Crăciun... E totul cât-de-cât OK... În momentul ăsta sunt singură, cu fi-mea în cameră şi vorbesc cu o prietenă pe mess întrebându-ne la ce oră să plecăm din Bucureşti spre Buşteni pentru a petrece Revelionul în gară, cu boschetarii. Eu zic că planul ăsta încă merge... E valabil... Şi boschetarii sunt fideli, nu mi-e frică că nu îi găsim acolo.

Hai, pe data viitoare...

Craciun in bezna

12/25/2008 11:33:00 AM 3 Comments

Nu m-am enervat că s-a întrerupt curentul aseară (24 decembrie 2008) pentru că mă aşteptam. Pentru că la noi nu există Crăciun în care să avem curent (de trei ani încoace, cu excepţia anului trecut) Faza e că a ţinut mai mult decât mă aşteptam. Fără exagerare, pe ceas, 24 de ore. De la ora 21-24 decembrie la ora 21-25 decembrie. Şi nu m-am enervat pentru că pe 24 m-am pregătit minuţios. Mi-am pus filme pe mp4, mi-am băgat la încărcat telefonul, am făcut bradul, am făcut duş, am împărţit cadouri etc. În mod normal ţinea mai puţin pana de curent. Cel puţin dimineaţa aveam, dar anul ăsta a fost special. Nici acum nu ştiu cât o să ţină. Să sperăm că nu se va mai întrerupe, văd că le-a luat ceva să se prindă că trebuie să stingă becurile de pe stradă pentru a face economie. Foarte inteligenţi...

În orice caz, nici acum nu sunt nervoasă, trebuia să se rezolve o dată şi o dată. Şi cu această pană lungă... că ce pana mea de curent vreţi... am avut ocazia să îmi limpezesc gândurile şi să petrec timp cu ai mei. Am jucat remi, şah, am cântat de nebună tot ce mi-a venit prin minte, am dormit... şi astfel a trecut a doua zi de concediu, prima zi de Crăciun. De sunat nu m-a sunat nimeni, apreciez. În schimb am primit câteva mesaje, apreciez pe bune de această dată. A primit maică mea mai multe telefoane decât mine, nu că aş fi invidioasă, Doamne fereşte... dar aşa ca idee. Eh, în fine... mă doare la bascheţi la al doilea gând. Ieri şi alaltăieri am avut probleme cu o măsea de am zis că îmi dau duhul de durere, cu atât mai mult cu cât mă durea toată partea dreaptă a feţei. Azi a fost mai bine, sper că n-am vreo infecţie sau ceva mai grav. Şi-aşa mă simt obosită ruptă, mais je ne sais de ce. Oricum, per total mă bucur de ce am... cu lumină e mai bine, am şi net şi cablu... dar şi fără, merg pe principiul noi să fim sănătoşi şi trec peste disconfort.

Sper să nu mă întrebaţi de Revelion că n-am chef să îmi aduc aminte de faptul că nu ştiu unde o să mă aflu în acea zi specială. Mai bine întrebaţi-mă dacă mi-e dor de birou... DA, mi-e dor! Ştiu, sunt o anormală, dar aşa e la modă. Anormalitatea e la modă. Sunt într-o stare de complet Zen. Nimic nu cred că mă poate enerva. Cred că merg şi pe principiul mă doare la bascheţi... Hm...

Şi apropo! Am condus azi. Am făcut pe şoferu'. M-am jucat niţel pe şoselele Bucureştiului incredibil de aglomerat (în special pe Pantelimon) pentru o zi de Crăciun. Ca să vezi! Şi până şi de Crăciun există şoferi idioţi pe drum... sau mai bine zis şoferiţe... în pana mea de curent... Era să intre în mine o tanti... Aşa m-am abţinut să o înjur... Chiori sunt unii să moară je. Deci să vă explic, îmi vedeam de drumul meu, înainte... si de pe prima bandă vrea una să intre în depaşire, deşi era aproape paralelă cu mine... a trebuit să pun o frână bruscă să o las să intre pe cretină, că e mai grea partea cu gânditu' pentru unii şi apoi să o iau iar din loc, oprind în spatele meu alte nu-ştiu-câte maşini. În fine, bine că nu s-a întâmplat nimic... Zen! Oricum, am fost foarte aproape de o coliziune...

Şi că mi-am adus aminte faza cu suportul de brad. Pfoai, deci ieri n-am fost Zen la faza aia. Nu ştiu dacă putea fi cineva calm la aşa ceva. Cică aveam un suport băşit de brad, vechi de sute de ani, de fier, înalt şi naşpa... şi acu vreo săptămână îi zic lu' taică-miu să cumpere şi el unul ca lumea, de lemn, frumos, ca să nu mai stăm cu prostia aia. Cât putea să fie? Şi mă trezesc în ajunul Crăciunului că suportul de brad cumpărat de curând este făcut prost... treabă de mântuială. Maică mea s-a apucat să cioplească bradu' să îl pună în urâţenia veche de fier. Şi io când am văzut... am zis... Neah-neah-neah... Let me work my magic. Şi ca să mă dau mare, am refăcut eu suportul de brad cumpărat, confecţionat de cine-ştie-cine. Şi io care sunt AS la tâmplărie puteam să fac suportul ăla mai bine *după cum l-am şi făcut de altfel* HA! Eat that... Şi suportul îl vedeţi în poză. Nu e perfect, i-am bătut câteva cuie şi i-am băgat nişte bucăţi de scotch ca să ţină ca lumea şi asta a fost.


Moş Crăciun a fost foarte generos. Ba, extrem de generos... Data viitoare de-a dreptul mă supăr dacă îl mai văd aşa. Mă face să mă simt prost. :D Eu nu i-am dat decât lapte şi biscuiţi... hehehe, glumesc. La noi fiecare a fost Moş Crăciun pentru fiecare şi toţi am primit câte ceva. Şi eu am fost moş crăciuniţă cu toate că am cumpărat pe ultima sută de metri nişte chestii de umplutură. Gnihi. (deci am primit un medalion superb cu o stea, un fel de lănţişor cu două cercuri pe el, unul negru si unul alb ce se suprapun, e foarte elegant, un alt lănţişor cu un zar, două pulovere, un balsam de buze cocoa butter care miroase yummy, dulciuri ofc, bani... o zi liberă -ba chiar mai multe, că tot erau pe listă lucrurile astea- şi linişte... deci destul de super tare, nu?)

Of, ce mult am scris, mă întreb dacă a citit cineva toate chestiile astea până la capăt. Per total, starea mea de spirit variază. Uneori sunt tristă şi îmi aduc aminte de unele chestii, uneori sunt OK, dar zilele astea mi-am păstrat optimismul în orice moment şi nu mi-a prins rău deloc. Îmi place să fiu o persoană optimistă chiar dacă nu îmi reuşeşte mereu.

Hai, e rândul vostru să îmi povestiţi ce-aţi făcut de Crăciun! Deci... ce-aţi făcut de Crăciun? Cum v-aţi distrat? Prin ce peripeţii aţi trecut? Ce cadouri aţi primit?

Şi ca urări: mulţumesc celor care mi-au răspuns la mesaje şi online şi cele de pe telefon. Vreau să mulţumesc şi celor care mi-au urat să am lumină de sărbători (chiar dacă s-au referit la cea sufletească) pentru că mi-au ajutat moralul. Şi de asemenea, vreau ca tuturor cititorilor acestui blog să le urez sărbători fericite în continuare! Să aveţi parte de lumină atât în casă, cât şi în suflete, să fiţi sănătoşi, calmi şi prietenoşi şi sper să zâmbiţi mai mult de acum încolo pentru că trebuie să vedem la vie en rose.

Cu bine,
Lexis.

23 decembrie 2008

12/23/2008 01:36:00 PM 2 Comments

Spiritul meu nu a fost azi apreciat. Ba dimpotrivă, am dat-o în altceva şi am ajuns să enervez lume. Măcar am încercat să fiu şi eu... altfel. N-a mers. Sorry că am sărit calul cu fredonatul, cu vorbitul... aşa se întâmplă uneori când taci prea mult. Nu ştii ce să spui mai repede şi uiţi că răbdarea celui care ascultă are limite. Firea mea nu e acceptată de toată lumea, dar eu ar trebui să accept asta până la urmă. Mă simt caraghios. Din nou nu îmi găsesc locul. Nu credeam că o să mă simt iar ruptă de lume în halul ăsta, dar iată-mă din nou... Printre mii de gânduri care nu îşi au propria cutie în capul meu, sau propriul pat ca în spital.

Am scăldat-o cu cadourile Crăciunul ăsta. Am pus din puţin la puţin, nu ştiu dacă o să le placă ce le-am cumpărat, dar cum se zice? Gestul contează? Am mai luat ceva cu adresa inscripţionată, dar cine ştie dacă expeditorul ăsta o să mai aibă "cuaele" dinainte pentru a trimite ce are de trimis. Presupun că nu o să aibă. De fapt, nu mai vrea să aibă, dar de ce am cumpărat din start respectivele obiecte... Probabil pentru a avea pentru ce plânge. Cui dracu' îi mai pasă.

Am observat un lucru zilele astea. Cu cât eşti mai trist şi mai deprimat, cu atât eşti mai neobservabil, comun şi normal. Ce bine, nu mai tre' să mă prefac. Pot să fiu şi eu ordinară.

Am avut parte de ultima zi. Am mers singură spre casă şi mi-a plăcut într-un mod sadomasochistic. În metrou m-am aşezat lângă un el şi o ea care se hârjoneau simpatic. Urâţi amândoi, dar mi-a plăcut de ei. Am plecat, pentru că mi-au adus aminte de singurătate. Mai încolo, tipi dubioşi în împrejurimi şi în faţa mea, dar dacă stau bine să mă gândesc... nu cred că ar fi trebuit să îmi fie mie frică de ei, ci viceversa :) .

Mă duc şi eu să mă înfund în gânduri (altele).

Noapte bună

O viata de om

12/22/2008 01:10:00 PM 5 Comments

Mi-aş fi dorit să fiu în stare să scriu un adevărat articol emoţionant despre titlul acesta... dar uitându-mă la pozele astea... mi-am dat seama că este inutil. Am dat de poze mai vechi, făcute cu telefonul. Calitate proastă, dar ipostaze de nepreţuit. Ce bine ca totuşi le am. Iubesc să îmi derulez zile întregi în cap, să îmi aduc aminte şi să retrăiesc stări de emoţie. Ştiu că stările astea sunt doar iluziile timpurilor trecute, dar sunt frumoase aşa cum sunt.

Mă uitam peste nişte poze făcute acum doi-trei ani... mai mult de doi ani. Eram în parcul Obor şi râdeam... râdeam mult, m-am decis. Mâine o să fiu de două ori mai veselă decât azi. Măcar de dragul faptului că atunci nu eram singură. Aveam prieteni de nădejde, fie că erau reali sau nu. Aveam o a doua casă, unde simţeam că nu îmi lipseşte nimic, că acolo sunt în siguranţă. Aveam multe. Şi acum am. Cu toate că sunt extrem de melancolică la momentul actual şi extrem de tristă (mi-e somn şi mi-e greu să mă abţin) o să vă arăt puţin din viaţa mea de acum, pe care o voi regreta cândva. Cum e şi normal, până la urmă.

Mă trezesc la fel de dimineaţă ca în ultimii doi ani. La ora 7 sună telefonul. Mă dau jos din pat cu părul zbârlit. Mă aşez pe scaunul de la birou ca să dezmeticesc. Dacă aş face asta în pat, sigur aş adormi la loc. Mi-e lene să îmi mai pun ciorapi în picioare aşa că plec desculţă la baie. Merg pe trei cărări. După ce mă spăl cu apă rece pe faţă mă uit în oglindă şi văd o pereche de ochi roşii ce se belesc la mine. Revin îngheţată în camera călduroasă cu patul atât de moale ce mă îmbie la somn. Dar rezist şi îmi iau trusa de machiaj. În cinci minute termin şi cu ea, mă îmbrac. Îmi pun haina, îmi pun fularul, apoi mă încalţ şi îmi pun geanta pe un umăr. Asta e ordinea în care fac EU lucrurile. Nimeni nu trebuie să respecte nimic. De ce trebuie totul să fie standard şi făcut cu cap? Eu vreau să fac lucrurile ca mine. Şi aşa le fac. Urmează o zi de birou în care încerc să găsesc surse de bucurie. Adică încerc să râd. Tot timpul aş râde, dar rămân cu dorinţa. Uneori fac glume proaste, dar proaste rău. Poate chiar puerile aş zice. Le fac cu bună ştiinţă pentru că în momentul ala nu îmi trebuie de fapt un impuls să râd, ci doar un pretext. Uneori aş râde şi de una singură, dar pare ciudat pentru cei normali de pe lângă mine. De sus privesc lumea cum trece pe stradă, toţi ocupaţi cu diverse chestii atât de semnificative pentru ei. Mi-ar plăcea să ştiu în anumite momente, ce gândeşte fiecare. Şi se pare ca nu sunt singura care îşi doreşte lucrul ăsta...


Cerul nu îmi zâmbeşte des, dar şi atunci când o face... ajunge să oprească timpul într-o culoare.


Şi dacă privesc în faţă, drumul nu mi se mai pare aşa singur la sfârşitul zilei.


Nu ştiu de ce am scris ce am scris mai sus. Chiar nu ştiu care e scopul, dar ştiu că asta mi-a venit pe moment să fac. Şi chiar dacă nu mi-a ieşit bine, mie nu prea îmi pasă pentru ca acum sunt acasă.

Daca pana si Dumbledore trece pe aici...

12/21/2008 10:39:00 AM 1 Comments


De amuzament. :D

Miracolul naturii si frumusetea Romaniei in cateva poze

12/21/2008 05:17:00 AM 0 Comments

Vă vine să credeţi că pozele astea sunt din România? Mi-au încântat sufletul, la propriu...

In lauda de sine sta succesul

12/19/2008 01:06:00 PM 0 Comments

Există o zicală în popor... care zice că Lauda de sine nu miroase a bine. Măi, adevărul e că nu ştiu decât că miroase a bani şi celebritate şi nu văd un lucru rău în asta. O să vă explic şi de ce. Să zicem că Socrate *e un nume dat la plesneală* şi-a făcut blog. Socrate e un om obişnuit, dar cu o idee măreaţă şi cu un plan şi mai bine pus la punct. Aşadar Socrate îşi pune pe picioare un super blog, bazat pe o super idee. Are succes pentru că se află pe primul loc pe piaţa românească. Blogul devine cunoscut prin domeniul pe care îl promovează. De aici, de la acest proiect, Socrate mai întemeiază două. Unul propriu şi personal care nu implica alţi oameni. Adică îl crează şi îl conduce singur şi celălalt proiect este o ramură a primului, cu aceeaşi echipă.

Socrate e un tip deştept. Începe să facă bani din afacerea asta, are un simţ dezvoltat... Lui Socrate îi merge bine. Se întâlneşte cu oameni, îşi face relaţii, este promovat... însă în primul rând: SE PROMOVEAZĂ PE SINE! Socrate se laudă cu ce face, cu ce a făcut, cu ce a realizat, unde a ajuns, de unde a plecat, câţi oameni cunoaşte, ce va face mai departe, cât a crescut, unde e şi aşa mai departe. Socrate e deştept pentru că el a înţeles un lucru pe care mulţi nu îl înţeleg...

În lauda de sine stă succesul. În reclama pe care ţi-o faci tu însuţi şi nu uitaţi: cum vă percepeţi, aşa vă percep şi ceilalţi. Puneţi osul la treabă că asta e cheia existenţei... BANUL Şi CELEBRITATEA! Lăsaţi modestia la o parte că se pare că nu ajungem departe cu ea. Eu asta îmi promit pe anul viitor... să nu mai fiu modestă şi să mă laud cu ce sunt şi ce-am realizat şi ce voi realiza... pentru că m-am lămurit. Numai aşa o să îmi meargă bine. Artiştilor, luaţi şi voi aminte, sărăntoci modeşti boemi ce sunteţi!

Nu l-am salutat si probabil nici nu o voi face...

12/16/2008 06:59:00 AM 1 Comments

In clasa a 9a aveam un profesor de limba romana cu care (din pacate-pe atunci) nu faceam ore, insa tineam un cenaclu. La cenaclu eram 2-3 ca de obicei, deh interesul pentru literatura pe vremea aia... ca si pe vremea asta, era scazut. De fapt, exista o oarecare diferenta dintre atunci si acum daca stau bine sa ma gandesc. Daca atunci eram 2 care veneam la cenaclu acum cifra oamenilor care participa la astfel de activitati este de 5 ori mai mare insa cu minus. Pentru a participa la anemicul cenaclu lipseam de la informatica si sport. Cu sportul nu era problema pentru ca oricum era ultima ora (a 8a) si de multe ori profu se mai indura de noi si ne dadea drumul acasa. La info mai aveam ceva probleme avand in vedere ca era penultima ora si era o materie mult mai serioasa... in comparatie cu sportul.

Asadar, aveam trei motive pentru care ma duceam la acest cenaclu. Primul era lipsa de chef pentru cele doua ore plictisitoare ramase in program. Al doilea era ca imi placea sa imi citesc aberatiile in fata altor oameni cu mai multa minte la cap decat mine. Al treilea, si cel mai important, era pentru ca imi placea de acest profesor. Si nu va ganditi ca imi placea de el din punct de vedere amoros pentru ca nu era cazul. Imi placea de el ca om. Era tare simpatic, mai ales pentru ca aveam aceeasi pasiune de pe atunci... Ice Age si stiam replicile amandoi pe de rost. Uneori ne si completam. Imi aducea foarte mult aminte de Sid si el stia ca seamana cu acest personaj. Sa nu mai zic ca il imita bolnavicios de bine...
Obisnuiam atunci sa vorbim cu el pe messenger, dar ca orice om normal s-a saturat sa fie abordat din cinci in cinci minute de cate o eleva disperata sa vorbeasca cu el, sa glumeasca cu el si sa il impresioneze (sau cel putin sa incerce) pentru ca mai apoi sa se laude la colege cum ca "am vorbit cu profu' de romana pe mess si am aflat ca se duce si el la Gaudeamus, veniti?? Poate ne intalnim cu el acolo". A dat ignore-uri, si-a schimbat idul... ma rog, măsurile bine stiute. Al doilea an a plecat din liceu. Nu l-am mai vazut de atunci. Am mai vorbit o singura data pe messenger, dar nu mai stiu cu ce ocazie, insa stiu ca am mai vorbit pentru ca mi-a zis un lucru pe care nu il voi uita niciodata. Sunt sigura ca nu a avut o conotatie pozitiva(zic cu siguranta pentru ca eram de-a dreptul idioata la cenaclurile alea, atat de idioata incat sustineam in gura mare ca "eu continui" era corect si ca chiar daca nu era, oricum mie asa imi placea sa zic... stupid, i know), dar eu vreau sa cred ca a avut.

Si in acea ultima conversatie mi-a zis: normal ca mai ştiu cine eşti, mai greu de uitat o fiinţă ca tine

Cred ca a fost cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus un barbat vreodata, fie vorba intre noi. Oricum, n-am mai auzit de el ani de zile. A disparut din peisaj, dar nu pentru totdeauna pentru ca acum vreo doua saptamani cand l-am vazut in drum spre serviciu, l-am recunoscut imediat. Acelasi barbat inalt, tanar, slab, cu ochi albastri, cu dintisori de Sid ce statea candva la catedra din Sadoveanu in fiecare joi seara ascultand prostiile pe care le scriam noi atunci... la inceputuri. Nu l-am salutat cand am trecut pe langa el, nici nu ma observase, era cam pierdut in propriile ganduri si... n-avea rost sa il deranjez. Culmea e ca l-am mai vazut de vreo doua ori si tot nu am avut curajul sa il salut. Poate e din cauza faptului ca mi-e rusine de cum ma stie din trecut, poate n-as sti ce sa ii spun si oricum nu m-a observat... sau poate doar mi-e teama ca nu ma va recunoaste si replica spusa atunci pe nesemnificativul messenger se va pierde pur si simplu.

Cine e putred de bogat?

12/14/2008 09:31:00 AM 6 Comments

Sâmbătă:

Am dormit
M-am jucat online o grămadă
Am văzut Heroes
Am văzut un film spre seară, Doomsday
Am dormit

Duminică:

Am dormit
Am învăţat pe cont propriu fără pic de ajutor câte ceva din programul Adobe PageMaker. Aşadar am creat prima mea pagină de ziar, ce mândră îs! M-am chinuit mult, n-a ieşit exact cum trebuia şi nu am terminat de lucrat la ea... dar tot am reuşit ceva. Uite şi rezultatul, are multe defecte şi diferenţe, dar pentru o persoană care n-a lucrat în viaţa ei cu programul ăsta, eu zic că e destul de bine.

Originalul.


Pagina creată de mine


Am băgat maşina de spălat (am uitat de ieri, oricum maşina mea de spălat e o păcătoasăsad smileys)
Am strâns multe manii (cea a hainelor, a ghetelor pe care nu mai apuc să le cumpăr, a cadourilor pe care nu mai apuc să le iau, a tutoratelor peste care nici un ochi n-am mai trecut, a nasului înfundat, a lipsei de oxigen etc.)
Am dormit.
M-am uitat la Girl with a pearl earing
Şi pentru că Duminica asta nu s-a terminat încă trebuie să vă spun ultima întrebare care mi-a răsărit în minte... Şi anume... Cine e putred de bogat şi îmi dă şi mie 15-18 milioane pe degeaba să îmi iau un laptopangel smileys? jumping smileys

Şi last but NOT least! LA Mulţi Ani Cristiana! Să îţi dea Dumnezeu multă sănătate şi
succesuri.angel smileys

Noi ne mai auzim...

13 decembrie 2008

12/13/2008 12:46:00 AM 0 Comments

Nu s-au întâmplat prea multe, nimic interesant în orice caz. E frig afară şi îmi place. Răceala asta nu mai trece o data şi aseară am pierdut o oră jumate din viaţă uitându-ne la cel mai slab film. E weekend şi urât afară şi o să dorm toaaaată ziua. Mi-am dat seama acum de o chestie... când timpul liber devine un lux începi să apreciezi mai mult week-endurile. Vă las cu cea mai faina melodie ascultată săptămâna asta...



Pep`s - Liberta

Vin sarbatorile...

12/11/2008 08:45:00 AM 0 Comments

... şi abia aştept.

Azi am stat de dimineaţă la o coloană de câţiva km, în rest, o zi fără incidente.

Ne citim mâine.

Noapte bună.

9 decembrie 2008

12/09/2008 02:54:00 AM 0 Comments

N-aveam io de gand sa mai critic societatea noastra, n-aveam de gand sa mai injur pe nimeni, sa ma plang de nimic, sa scot in evidenta partile rele... dar uite ca o fac altii, ca tot vorbeam de paza metroului... Ah si for the record, intr-una din zilele astea am vazut in postul de paznic o femeie de vreo 40-50 de ani, mica de inaltime si slabuta. Nu am nimic cu femeile, Doamne fereste! dar pentru asemenea posturi ne trebuie brute, pardon, barbati, puternici si ''cu coaie'' daca e sa fim sinceri...

Placerea de a scrie

12/08/2008 10:03:00 AM 3 Comments

Am pierdut această plăcere. Aceea de a scrie. Nu am mai scris de ceva timp. Am chef de ceva în proză, am şi idei dar îmi lipseşte luciditatea pentru un text literar. Cred că nu mai pot ieşi din cercul ăsta de oameni mari cu responsabilităţi. Sunt aici ca să rămân, dar nu vreau să îmi irosesc nesemnificativul talent de a produce un text literar. Am uitat să spun, nu mai am nici muză. Adică ceva care să mă inspire să scriu, nu să înjur. Să mă inspire să scriu ceva frumos, nu urât. Că muze care să te facă să scrii negativ sunt destule. Nu vreau să merg pe principiul esteticii urâtului. Nu e benefic sufletului. În fine.

Ma uitam la postările de anul trecut. WOW! Aproape scrisesem câte o postare în fiecare zi. Anul ăsta nici jumătate n-am scris. Bine, că am luat şi pauza aia de câteva luni dinainte de bac... deci am măcar o scuză. Am publicat pe Realitatea pozele cu starea deplorabilă în care se află strada noastră. Le puteţi vedea aici. Sunt nişte poze menite să vă încânte. Intenţionez să le trimit şi la Compact.

In rest...
NUMAI BINE!

Melodia unui inceput bun de saptamana

12/08/2008 04:05:00 AM 0 Comments

Laura Izibor - Shine

Lista de cadouri

12/07/2008 02:53:00 AM 1 Comments

Anul 2009 va fi un an plin de schimbari. Cel puţin în ce mă priveşte pe mine şi activitatea mea pe internet. Pun la cale un plan de bătaie prin care voi schimba... multe. O să vorbim mai multe peste ceva timp, acum e prea devreme. Şi pentru că moş Nicolae a trecut şi urmează moş Crăciun... o să încep să scriu de pe acum lista de cadouri pe care mi le doresc. E mult mai practic şi e bine să fie stabilite din timp. Şi trebuie să spun, fără pic de modestie, că sunt persoana pentru care se alege cel mai uşor un cadou... pentru că în principiu, totul e binevenit.

NB. adevărul este că eu cam am ce îmi trebuie, dar cadourile sunt o tradiţie şi cum ştiu că răspunsul "Sănătate" la întrebarea "Ce îţi doreşti de Crăciun?" nu depinde de voi, ci de The Big Boss, lista asta vrea doar să vă vină în ajutor şi să mă scutească şi pe mine de o stoarcere de creieri acută când trebuie să ofer un răspuns oe loc. Aş vrea:

1. o pereche de căşti şmechere pentru mp4 (nu de alta, dar eu mereu uit să îmi iau)
2. un card de doi GB pentru mp4.
3. două memorii pentru calculator care să depăşească 1 GB împreună (LOL, în curând o să îl cer şi pe Wall-E)
4. o întâlnire
5. să apară o dată volumul ăla nenorocit, De ce iubim Bucureştiul, că de nu ştiu câte luni o tot lungesc.
6. un urs mare de pluş!
7. o zi liberă.
8. o trusă cu farduri. multe nuanţe şi multe pensule şi multe multe multe...
9. nişte papuci de casă pufoşi
10. bluze/cămăşi/pulovere
11. cărţi despre jurnalism sau teatru
12. un ceas de mână
13. un medalion
14. să îmi facă cineva toate temele şi înveţe pentru examene în locul meu
15. să văd un film bun la cinematograf
16. eşarfe/şaluri
17. un mouse nou
18. o inimioară antistres din burete
19. zăpadă
20. un Crăciun liniştit

Dacă mai apare ceva pe parcurs, mai adaug, dar eu zic ca aveţi de unde alege. Şi pentru cine doreşte să îmi facă un cadou de sărbători am un sfat:
Să îmi daţi şi mie listele voastre cu ce vă doriţi să primiţi, ca să fiu şi eu pe felie.

Ce facem cu atata caldura?

12/06/2008 06:41:00 AM 0 Comments

Noaptea de 5 decembrie.
După ce am ajuns aseară acasă şi l-am primit pe moş Nicolae cu alai şi voie bună, am început să mă simt puţin ameţită, moleşită şi... răcită. Ştiţi sentimentul de răceală. Înainte să mă culc, am simţit chiar că am febră. Mi-am pus termometrul însă aveam 37. Nu mi s-a părut a fi grav. 37 e încă normal. N-am luat niciun medicament. Abia după ce m-am urcat în pat mi-am dat seama că ar fi trebuit, dar am amânat şi cu capul pe pernă pe jumătate adormită mi-am zis "hai că stau şi eu puţin cu ochii închişi cât să îmi treacă senzaţia asta de oboseală, iau după aia..." Cum bine se poate deduce, am adormit. La 1.30 m-am trezit arzând, fără a putea respira. M-am ridicat din pat, am fost până la baie, apoi m-am dus în bucătărie să îmi fac un ceai pentru că la fiecare înghiţitură experimentam nişte dureri cumplite de parcă de fiecare dată cineva îşi trecea sabia prin gâtul meu. M-am uitat întâmplător în oglinda din bucătărie şi aveam ochii atât de roşii... de oboseală/răceala/sau cine ştie ce mama mă'sii alt motiv, încât aveam impresia că din minut în minut o să îmi sângereze. M-am întors în cameră cu cana de ceai. Am luat două medicamente pentru a îmi scădea febra. Nu mi-am pus termometrul dar am aproximat eu, cred ca aveam ceva gen 38-38.5, apoi m-am băgat la loc în pat. În timpul nopţii m-am mai trezit o dată din cauza căldurii. La ora 7 sună alarma de la telefon. Alarmă care nu fusese setată. Şi pardon, chiar dacă fusese setată să sune, ar fi trebuit să facă asta în fiecare zi, nu numai sâmbăta. Mă dau jos din pat. O închid. Peste 5 minute sună iar. Am un telefon posedat. L-am închis de tot.

Cu două seri în urmă (în birou)
Eu către sor'mea: Auzi, tu nu simţi curent?
Sor'mea: Ba da, cam vâjâie pe aici...

Aseară:
Eu cu fularul pe cap şi gâtul înfăşurat în el: Nu mai suport curentul ăsta... Hapciu!
Sor'mea după 5 minute: Hapciu!

All in all.
Nu înţeleg de ce se mai dă drumul la căldură în metrou. Şi-aşa dimineaţa se încălzeşte de la sutele de oameni care urca şi coboară. Ieşi transpirat din metrou şi mergi afară în frig. Dăm în judecată metrorexul. (şi NU! nu îmi pot da haina jos să o ţin pe mână în condiţiile în care mai am şi altele de cărat)
Nu înţeleg de ce în hipermarket este căldura care este, oricum afară au fost temperaturi de peste 10 grade. Nu iau căruţ ca să pot face "striptis" la cumpărături, să am cu ce să îmi car haina, iau doar un coş pentru că mai mult de o juma' de oră nu îmi trebuie. Şi la cât de cald este, da, într-o juma de oră transpiri, te transformi în cascadă. Dăm în judecată hipermarketul. Căcat.
În birou... e cum e. Nu mai comentez asupra acestui aspect că şi-aşa...

Aşadar.... cum dracu să nu te îmbolnăveşti când lucrurile sunt MEREU făcute fără cap?

Aaah... apropo, că tot veni vorba... de ce pizda mă'sii e aşa cald afară?? A trecut iar un alt val tropical? Suntem in DECEMBRIE pentru numele lui Dumnezeu, nu în MAI!

A murit Anca Parghel

12/04/2008 11:48:00 PM 0 Comments

Marea cantareata de jazz, Anca Parghel, a incetat din viata in dimineata aceasta (vineri, 5 decembrie) la spitalul din Timisoara. Trebuie sa recunosc ca ascult de foarte multa vreme melodiile ei. Avea o voce superba si o personalitate cum rar intalnesti. Plina de viata si mereu optimista. Asa as putea sa o caracterizez pe scurt, cu toate ca nu am cunoscut-o niciodata personal. Se pare totusi ca iubirea pentru viata nu a ajutat-o pana la capat in lupta cu cancerul.

Dumnezeu sa o ierte!
Sunt de-a dreptul trista... si consider ca este o pierdere de neinlocuit. Nu mai am cuvinte.

Sursa de informatii-Hotnews

Acum un an

12/04/2008 01:09:00 AM 5 Comments

... pe vremea asta asteptam sa dau traseul dupa ce luasem sala cu 24 de puncte. Azi arunc lamaia. La multi ani permisului meu de conducere. Nici nu zici ca a trecut atata timp. Parca si acum simt frigul acelui 4 decembrie si vad parcul IOR cu toate masinile inscolite pe capota. Ce zi frumoasa si ce sentiment placut sa vezi ca ceea pentru ce ai muncit este apreciat. Mi-ar placea sa mai retraiesc macar 10 minute din ziua aia...

Tu ce faceai acum un an ??

Moment de cumpana

12/03/2008 12:49:00 PM 0 Comments

Dragul meu blog,

Cu toate că îmi este foarte somn şi abia îmi ţin ochii deschişi... o să trec puţin şi pe aici să îţi mai spun ce s-a mai întâmplat în lumea mea super-mega-neinteresantă.

De dimineaţă am tras de mine să mă trezesc, dar am ajuns relativ devreme la birou. Am mâncat, am făcut anunţuri... A venit prânzul, azi am avut mâncare de acasă. Ceilalţi şi-au comandat chinezării, dar de data asta n-am mai căzut pradă tentaţiei şi am rămas cu ce aveam. Spre seară am zis să mergem puţin prin Cora să îmi caut din nou... haină. Am găsit o p... âine. Am avut nervi rău de tot. De fapt, a fost pe undeva pe lângă o cădere psihică pentru că nu am reuşit nici acum să cumpăr niciun cadou. Aproape că am plâns de nervi. Nu mai există timp pentru mine. Deja nu mai ştiu în ce lună suntem, când a trecut cealaltă, pe ce a trecut cealaltă.. şi când mă gândesc că totul părea aşa simplu de dinafară.

Păi, cum ? Nu ai timp ? Pf, LOL! Eu nu ştiu ce să fac cu el (asta fiind vechea eu)

Ce n-aş da eu acum pentru câteva zile libere în care să nu fiu nevoită să fac aaabsolut nimic. Ca pe vremuri, când eram şi eu tânără (adică acum 5 luni) Asta e. Trec eu şi peste asta...

Aaaah... şi că tot veni vorba. Azi este 3 decembrie. Şi mâine fac un an de când mi-am luat permisul. Acum un an pe vremea asta intram în crize mari (vezi aici) ce emoţii am avut, mai ţii minte ? Doamne... dar despre asta vorbim mâine, azi despre azi.

Tocmai am terminat de mâncat nişte iarbă. Mai nou pasc. Ceasul este fix, la şi zece mă îndrept spre vise. Şi apropo de vise... am avut nişte coşmaruri oribile în ultima vreme. Ciudat, eu de obicei nu visez, după cum ştii. Dar ieri... numai cadavre, morţi... Beah, o nenorocire. Să nu mai zic că am început să visez oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Este... cam nasoală treaba. Hai că mi-e somn. Să fii cuminte.

Noapte bună.

Intaiul meu decembrie

12/01/2008 09:43:00 AM 0 Comments

De zi cu zi
Cu toate că azi am fost printre (ne)norocoşii care au lucrat, am simţit mirosul de sărbătoare. Multe lucruri au fost diferite. De dimineaţă metroul a fost gol şi a venit mai greu. A mai lucrat cineva, chioşcul de ziare a fost deschis şi nu era coadă. McDonalds de la Unirii era gol. Biroul a fost însă plin. Respect celor care au venit azi la lucru. Oamenii adormiţi, dar parcă tot emanau emoţia specifică întâiului decembrie. Nu-i aşa?? Şi toată ziua am lucrat voioşi şi bucuroşi pentru că nouă... ne place! Comanda a venit în 30 de minute (în mod normal venea într-o oră sau chiar mai mult). Am mâncat şi am stat de vorbă, am schimbat impresii... am fost un colectiv. Spre seară, am primit însă o veste puţin tristă. Două colege au fost nevoite să se mute din birou şi tare triste arătau locurile neocupate. Acum am rămas şi mai puţini... ce tăcere o să fie... of...


Imi place sa ma plang si sa nu fac nimic...

11/30/2008 11:24:00 AM

NB: Acestea sunt părerile mele proprii şi personale, nimeni nu este obligat să le citească sau să le accepte.

Se ajunge până la urmă la tot felul de polemici din cauza acestei probleme. Să mergem sau nu la vot?? Cu foarte puţin timp în urmă nu dădeam doi lei pe această acţiune, de a merge la vot, motiv pentru care ţineam partea celor care dădeau argumentele penibile pe care le voi enumera mai jos. Am fost de două ori la vot de când am căpătat acest drept... Cel puţin eu ştiu cum e să votezi şi măcar am sentimentul că am făcut şi eu ceva, că nu am stat ca dobitoaca cu mâinile în sân şi am început să dau cu pumnii în masă... enumerând aceleaşi motive stupide şi inutile pe care le voi scrie mai jos. Mi se pare penibil să ai o vârstă trecută de majorat şi să nu ştii ce înseamnă "a vota". Măcar din curiozitate şi tot te duci.

De fapt, politica nu a fost niciodată un domeniu care să mă atragă. Nici acum nu pot spune că ştiu ce înseamnă de fapt politica în România. Cert e că sunt pe drumul spre iluminare, că de n-ar fi unii să mă bată pe umăr şi să îmi zică "hey, ai şi tu un cuvânt de spus... nu te abţine" şi pe mine m-ar durea în cur în continuare, ca pe mulţi alţii şi nu m-ar deranja să plutesc în deriva necunoaşterii. (şi ca o completare... politica e totuşi ceva care ne afectează în cel mai direct mod posibil şi până la urmă nu e OK să nu ştii cu ce se mănâncă)

Ce am observat azi la momentul cu pricina...

Păi, am intrat în curtea şcolii în care s-au amenajat urnele de votare. La intrare era o bătrână în baston care sunt sigură că a făcut o oră până a ajuns la urnă. Mai sunt sigură şi că a votat PSD, dar asta e altă mâncare de peşte. Am intrat în şcoală şi unul de la pază s-a uitat foarte mirat la mine. Şi până la urmă nu m-a surprins având în vedere că eu şi sor'mea eram singurele fără fire albe în cap. Am intrat în sală. O sală goală. Când să semnez pe liste... goale şi alea. Un moment trist. Mi-am luat ştampila, m-am dus în urnă, am votat, apoi am ieşit. Ceea ce regret în urma votului meu este că nu am fost prea bine informată cu vedere la candidaţii de pe listele alea, dar... în fine, să spunem că nu este prea importantă aglomerarea asta de detalii personale. Vederea în ansamblu contează. Când am ieşit din şcoală, m-am simţit... bine domn'e. Pentru prima oară de când am ajuns să critic lumea în care trăiesc, nu m-am băgat în oala de egoişti şi ignoranţi. Acum o să vi se urce sângele la cap pentru că am spus lucrurile astea şi vă regăsiţi în ele, dar adevărul este dureros. O să încep clasificarea... Ţineţi-vă bine, dacă sunteţi sensibili vă rog chiar să închideţi fereastra. Oricum nu o să activez comentariile.

Tipuri de alegeri:

1. cel care votează.
2. cel care nu votează.
3. cel care se prezintă la vot dar doreşte anularea (adică pune mai multe ştampile, nu pune deloc etc.)
4. cel care stă acasă, urmăreşte rezultatele şi zice "da... după cum ziceam, nici nu se merită... o ţară de căcat"

1. Motive penibile şi inutile pentru care oamenii se duc la vot.
- că mi-a dat Gigi găleată/psdu' farfurie şi chestii de genul. Aşadar, cei maniPULAţi.. Aici se încadrează foştii comunişti de obicei. Se merge pe principiul "ia că-i moca"
- că n-am ce face.
- ca să mă dau mare
- ca să se producă o schimbare, vreau să trăiesc mai bine. Aşadar... e inutil să mai comentez la asemenea speranţe. E ca şi când ai spera să câştigi în fiecare zi la loto.
- pentru ca mie îmi pasă de mine şi de ce mi se întâmplă... ăsta nu e un motiv penibil sau inutil, dar nu îmi place mie replica. Motviul ăsta l-am avut şi eu că altfel n-ajungeam să scriu ditamai postarea de blog.

2. Motive penibile si inutile pentru care oamenii nu se duc la vot.
- nu am chef.
- nu am pe cine (LOL!)
- nu îi cunosc (poţi citi Academia Caţavencu şi să vezi dacă au făcut căcănării, oricum nimeni nu a stat la cafea cu ei, stai calm.
- votul meu nu contează. (dacă mergi pe principiul ăsta...)
- plouă afară/ e noroi
- nimic nu se schimbă (oare de ce ?)
- toţi sunt la fel (ideea e să alegi răul cel mai mic, şi da, există diferenţe între ei - asta am spus şi în cealaltă postare)
- nu mă interesează ( atunci îţi pierzi dreptul de a te plânge că ţara e de căcat... TU prin indiferenţa ta ai făcut-o de căcat)

3. Aici nu există motive. Sunt de părere că cei care au făcut/fac lucrul ăsta e OK pentru că măcar îşi mişcă fundul până la urnă să ştie lumea că ei sunt neutrii.

4. Indiferenţă oferiţi, indiferenţă primiţi. VOI îi lăsaţi să îşi umple buzunarele cu banii voştri munciţi, VOI strigaţi "Mă doare în cur de mine şi de restul" VOI îi lăsaţi pe alţii să vă conducă. Până la urmă şi VOI sunteţi nişte marionete prin indiferenţa voastră. Vă place să ignoraţi, vă place să daţi motive penibile, vă place să trăiţi în întuneric. Trist.

Concluzia principală (mă rezum că şi-aşa nu ştiu câţi au rezistat să citească până la capăt)

Un vot nu contează, aşa e, dar mai multe DA!

Nu iese cu cine am votat şi tare mi-e teamă că o să ajungem mai jos decât suntem cu acest partid în senat şi camera deputaţilor.... şi asta numai din cauza celor care au ales să nu le pese. Ruşine.

Mai bine acum decat niciodata

11/29/2008 11:52:00 AM 1 Comments

Cu toate că am susţinut sus şi tare că :

Domn'e io nu mă duc la vot că nu am ce să votez, că oricine ar ieşi tot nimic nu se schimbă...

Acum vreo săptămână aud că PSD-ul conduce în sondaje. Şi atunci m-am enervat... şi am zis:

Mă duc la vot!

Pentru că până la urmă... ideea de bază e că... nu mă duc să votez pe cine cred eu că e cel mai bun, ci mă duc să votez pe cine cred eu că face răul cel mai mic. Adică aleg răul cel mai mic dintre toţi dracii care candidează. Plus că sor'mea m-a convins mainly, când am văzut-o aşa înverşunată cu... :

Huooooo!! Comuniştiiii!!!

Nu am putut-o contrazice.... şi am completat şi eu cu un:

Aşa e fată, aşa e... mergem duminică.

Fii prost, fii nesimtit, fii in randul lumii!!!

11/27/2008 10:22:00 AM 1 Comments

Şcoală
Am fost azi să duc referatele. Slavă Domnului am urcat la etaj, în lift, cu încă cineva (am fobie de lifturi şi ma sperii repede)... De fapt, chiar cu una dintre secretare... Şi bineînţeles că am trecut prin nişte mici aventuri, da' nu le voi povesti... aici :D

Zomby Joby
Azi am avut parte de un prânz delicios. Am luat ditamai pizza, care şi-a meritat cu vârf şi îndesat banii... dar din păcate nu am putut să o mănânc înfometată, ci mai degrabă sătulă. Dacă ieri au venit cu comanda în două ore jumate, azi au fost foarte prompţi şi la 13 şi ceva deja ne ridicam spre bucătărie. Eu ca dăşteapta, ronţăisem înainte biscuiţi şi băusem şi o cafea. Aşadar, n-am putut să mă bucur prea mult de ce aveam în cutie. A fost OK până pe la 15 când mi s-a făcut rău, mă luase aşa o durere de cap şi ameţeli de am zis că leşin la birou. Am făcut anunţurile alea mai mult ca prin vis. Şi de la ce era? Păi în primul rând de la diferenţa de temperatură, birou-afară/afară-birou. Din cauza faptului că mi-a fost lene să îmi mai pun căciula pe cap şi de la acest lucru mi s-a declanşat sinuzita ca în spaţiu. Atenţie! Ciupercă! Zbuf! Groaznic a fost. Până am plecat mi-am revenit.

Extralife şi timp liber
Cică să mergem în hipermarket să ne facem cumpărăturile. Super obosite, şi eu şi sor'mea... şi puţin presate de timp, abia am reuşit să apucăm ce voiam de pe rafturi. Când ajungem acasă sor'mea observă că unul dintre cadourile pe care le cumpărase era şi desfăcut şi folosit. Mare nesimţire frate, mare de tot. Am tot auzit guri inteligente care spun că "hai lasă, că nu numai la noi aşa... " Hai zi zău! Mă îndoiesc că mai există neamuri proaste cum e al nostru. Cât de departe poate ajunge, oare, răutatea şi jegoşenia asta... mi-e silă... rău. Ah, şi cică în cutia unde erau pungi cu jeleuri... erau aruncate pungi rupte, cu măsline ... N-ai cu cine domn'e... nişte ţărani! Dar să trecem la lucruri mai serioase. Magazinul era plin de oameni, în limitele bunului simţ, dar pentru o Joi... destul de mulţi. Deh, se apropie sărbătorile. Eu n-am apucat să cumpăr nimic din ce trebuia :)) Nici acum nu am luat cadouri, oh i'm so screwed... Sper să reuşesc să îmi fac şi radiografie la mână weekendul ăsta, să îmi cumpăr şi haine... şi of, Doamne... câte sunt de făcut...

La Prison Break eu nu mă mai uit!!! Să îmi bag ce are Naomi de nu... deci serialul ăsta a devenit o glumă proastă, când ziceam şi eu că uite domn'e s-au îndreptat, atunci au dat-o în bară. Nu, deci nu mă mai uit! GATA! Ah şi în seara asta trebuie să îmi schimb lista de muzică din mp4 că m-am plictisit de ce am, ceva sugestii ? :D

Noapte bună, fraţilor...

Mosu' cauta groapa de 2 metri

11/26/2008 06:49:00 AM 0 Comments

Scoala
Aseara mi-am adunat toate puterile si am reusit sa scriu referatul ramas. Deci pe ambele eu le-am scris, sunt scurte si au si greseli, numai din atata lucru ar trebui sa se vada ca sunt facute de mintea mea brilianta, dar parca vad ca profesoara nici nu va observa ca cineva chiar a muncit pentru temele respective si ma va include in aceeasi oala de ''furaciosi''. Va tin la curent.

De zi cu zi
Il mai stiti pe mosul cu gura mare de sambata ? Cel cu care m-am luat in gura ca ma impotmolisem la el in cacat ? Ei bine, se pare ca acum ne acuza de faptul ca i-am rupt nu-stiu-ce-tevi sau instalatii. Eu m-am impacat cu ideea ca batranul asta e senil si se hraneste din raul facut celorlalti. Instalatia aia nu aveam cum sa o rupem noi cu masina, in primul rand pentru ca instalatiile se pun la 1.5-2 m sub pamant si groapa aia mai mult de un metru nu are cum sa aiba, ca altfel nu mai ieseam din ea. Si in al doilea rand, dupa noi s-au mai impotmolit alte 5 masini. Asa ca, aceasta e concluzia mea... mosule, fierbeti coliva si nu iti mai irosi timpul spionand vecinii. Ce ? Esti invidios pe sanatatea lor mintala? Nu iti face probleme, cei normali au inceput sa devina anormali...


Zomby Joby
Azi am comandat de la unii care se presupune ca fac mancare italieneasca... Si pe langa faptul ca au venit in doua ore jumate, portiile au fost mici si prost facute. Numai cand ma gandesc si mi se face rau de la tortelinii aia plini cu o chestie ciudata care se presupunea a fi carne. Yuck... Si o veste buna ar fi ca am un soricel nou, yey :D si nici nu mi-a luat prea mult sa ma obisnuiesc cu el, doar o tura de aji france :))

Extralife si timp liber
Da, care free time???... Pai timpul liber pe care il petreci in metrou, bineinteles! Am ascultat mult P!nk si Dido pentru ca ambele artiste au albume noi scoase anul acesta. Sunt destul de OK, cel al lui Dido este cam foarte trist si tre' sa recunosc ca ma regasesc in el intr-o anumita masura... cel al lui Pink este... na, in stilul ei. Seriale n-am mai vazut, nici nu am mai facut rost de ele de fapt. Am uitat, aseara a trebuit sa ma culc mai devreme pentru ca astazi sa nu mai am nevoie de sticla de jumate pentru a imi sustine capul. Nu am mai avut nevoie. Sper sa termin sticla asta de suc repede ca sa trec la apa, nu stiu de ce dar parca si simt ca ceea ce beau e eeevil :D desi eu n-am avut niciodata fixatii din astea buha :D Va las cu o melodie a Rihannei care imi place foarte mult, atat mesajul cat si melodia per total. Touchy touchy...


Rutina intr-un metrou gol

11/23/2008 01:25:00 PM 0 Comments

Uneori îmi doresc să mor pentru o zi... am fost şi sunt foarte obosită. Atât de obosită încât azi rămăsesem singură în metrou şi nu îmi dădeam seama ce s-a întâmplat cu persoanele care erau lângă mine cu două secunde mai înainte când s-a anunţat penultima staţie. Oribil mai e să ai prea multe de făcut. De dimineaţă am şi întârziat la primul curs, nici nu ştiu ce am făcut la testul ăla... cui îi mai pasă, cel puţin am intrat în examen la altă materie unde am luat notă de trecere...

Apropo... ce e chestia asta domn'e cu datu' examenului pentru a intra în examen? E examenul ăsta aşa o mare plăcere încât trebuie să arăţi că eşti calificat pentru a participa la această activitate? Ţi se dă vreo primă de Crăciun pentru că ai reuşit să intri în examen şi să îl şi iei ? Nu, chiar nu prea înţeleg mecanismul ăsta de gândire dar oi fi eu înapoiată...

Cu toate că sunt obosită şi aş avea nevoie de o săptămână de moarte ca să mă refac, am reuşit să nu calc niciunul dintre cei nuştiucâţi câini care mi-au ieşit în faţă când eram la volan. Deci am dat azi numai de câini sinucigaşi... Câini emo... Câini care au nevoie de cămăşi de forţă. C'est la vieeeeeeeeeeeeeee..... lalalalaa...

Voiam să mai scriu, da' ce să mai scriu... că mi-a căzut un ochi adineaori şi o pleoapă... şi mai bine, dacă am timp, o să scriu mâine ce am uitat azi...

Noapte bună

Du-te-n piz-da ma-tii !!

11/22/2008 07:08:00 AM 0 Comments

A înjura este un lucru minunat. Nu vorbesc despre înjurătura urâtă spusă din cinci în cinci minute, nu vorbesc de înjurătura spusă ca alint, nu vorbesc de înjurătura spusă fără suflet, doar de dragul de a fi spusă. Vorbesc despre înjurătura care se ţipă, care se spune cu năduf, care te face să te simţi mai bine atunci când ai nervi. Vorbesc despre dă-te-n pizda mă'tii spus cu patos şi ură, vorbesc de dă-te-n pula mea strigat, răstit, scuipat, vorbesc de să te fut în gură spus cu plăcere, cu draci.

Da, consideraţi pe oricine care înjură că e ţăran şi prost crescut. Ba pardon! Eu sunt pro înjurat, eu când sunt nervoasă înjur aşa cum unii la nervi fumează, aşa cum unii mănâncă, aşa cum se coţăie şamd. EU CÂND ÎNJUR MĂ SIMT BINE! Şi să vă dau cel mai bun exemplu de acum un sfert de oră.

Am avut cursuri, tata a venit să mă ia cu maşina de la metrou. E normal, doar nu îţi laşi odrasla în frig şi ploaie, plus că mai avea de făcut şi nişte cumpărături. La noi pe stradă s-a săpat că s-au trezit unii cu minte de aur să ne pună şi nouă apă rece curentă, că doar suntem doar în 2008 (aproape 2009). Eh, când ajungem cu maşina pe stradă, nici bine nu începe să intre cu spatele că dă în ditamai gropanul plin de apă şi noroi. M-am dat jos şi am început să împing maşina. Eh şi iese un moş cu băşini la cur ca mitraliera şi începe să ne boscorodească pe noi că n-am făcut şanţ pe stradă că aşa ne trebuie, că îi futem-că îi dregem.... Şi dialogul a urmat după cum urmează:
Eu: Hai bre du-te şi lasă-ne pe noi în treaba noastră, stai pe ploaia asta afară...
El: Da' ce ? Că sunteţi la mine în poartă, ia vezi ia vezi că acuma intraţi în alt şanţ, că n-aţi făcut şanţ la voi, că sunteţi nişte putori, vai de capul vostru...
EU (ţipând) : Auzi bre, ia mai du-te în spanac, cine dracu n-a făcut şanţ ???? CĂ NOI AM FOST SINGURII CARE AU FĂCUT DE PE TOATĂ STRADA ASTA DE ŢĂRANI JEGOŞI!
Moşu' beleşte fasolea la mine şi foarte ofensat zice : Auzi, da' ţie nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa cu mine?
Şi io îi răspund: Da' dvs. nu vă e ruşine să spuneţi lucrurile astea despre noi? Ai venit matale cu centimetru să vezi cine a facut şanţ şi cine nu ?
Moşu: DA! (Şi între noi fie vorba, sunt convinsă că aşa a fost numai că...
EU: Şi ce ai făcut?? nu ţi-ai luat ochelarii la tine că şi un orb şi-ar da seamă că la mine în poartă e şanţ...

După aceea l-am lăsat în plata Domnului şi în drum spre casă de nu i-am umplut frigideru' de carne şi i-am promis şi un fier în gură să îi curăţ niţel limba aia spurcată. S-a găsit cine să comenteze, că doar groapa şi căcatu' în care ne-am împotmolit o fi fost la mine în poartă.... Futu-te în gură de căpuşă...

Aşadar... povaţa acestui blogpost... este... înjuraţi (cu toate că cu el am vorbit frumoooos mai sus) dacă aveţi cu ce şi dacă vă simteţi bine... Numa' să o faceţi când trebuie şi cum trebuie.

Hai noroc!

p.s. titlul mai este valabil şi pentru alte persoane.

Up

11/21/2008 12:26:00 PM 0 Comments

Promit că o să scriu mâine, acum mi-e prea somn...

Pe ganduri despre diferentele intre catolicism si ortodoxism

11/18/2008 11:11:00 AM 0 Comments

Diverse:
Am citit câteva diferenţe dintre aceste rituri (am înţeles că nu e corect dacă zic "religii") şi mi-am dat seama că nu e mare distanţă între cele două. Pe mine mă interesează doar dintr-un anumit aspect, aşa că dacă cineva e catolic şi are cinci minute să mă lămurească şi pe mine în legătură cu unele aspecte... Aş fi veşnic recunoscătoare. Da, deci mă bate gândul să mă convertesc, dar sunt încă în stadiul de informare.

Dido a scos album nou, l-am ascultat dar versurile îmi par cam.... neclare. Mesajele sunt puţin cam aiurea şi melodiile sunt triste. Din această cauză nici nu l-am mai ascultat, şi-aşa sunt eu aproape de pământ cu psihicul, nu îmi mai trebuie o altă voce să îmi zică unele lucruri.

Şcoală şi de zi cu zi:
Weekendul ăsta am cursuri de dimineaţă. Mă gândesc cu groază că aveam două referate de făcut şi nu am reuşit să fac nimic, mai ales din cauza faptului că nu m-am putut odihni zilele astea deloc cum trebuie. Nu ştiu ce e cu mine, eu nu am avut niciodată probleme cu somnul. Mergeam şi merg pe principiul : dacă eşti obosit, dormi, dacă nu, nu. Dar acum chiar sunt foarte obosită şi cu toate astea mi-e greu sa adorm şi mă trezesc devreme ca să stau cu ochii pe pereţi. E ceva în neregulă.

Zomby Joby:
Azi a fost a doua dimineaţă în care am condus. Am bafta că nu e drumul prea lung până la gura de metrou şi e cât de cât OK, dar seara n-am avut curaj să mai încerc. Nu de alta, dar oricum îmi ţin ochii în geantă(jantă)... Să mai ţin şi geanta deasupra capului ar fi cam mult, nu ? La job mi se pare obositor, mai ales că nu prea există momente de relaxare... Azi am stat la Masa Tăcerii de-a dreptul, nimeni nu zicea nimic şi toţi mâncam liniştiţi. Ieri am comandat o pizza pe care am taiat-o cu drujba... Deci am tras de pizza aia cât n-am tras de o mâncare în viaţa mea, a fost de pomină, şi mi-a luat 40 de minute să o mănânc. 40 de minute e foarte mult, în mod normal dacă sunt şi cu foamea în gât, în 20 de minute termin. Da' deh... la ce coajă mi-au adus ăştia ieri... Pfii, oricum de la ăia nu îmi mai iau nimic, AM ZIS! Hihi...
Şi pe drum n-am mai văzut pe nimeni, nici pe chinezoaice, nici pe Le Templier, nici pe MY GAY LITTLE FRIEND :((

Extralife:
Pregătesc un nou interviu, mp4ul meu (puişorul mamii) e şi el bine. Fi-mea e bine, am ditamai zgârietura pe mână ceea ce înseamnă că e în apele ei. Şi în rest... Vin sărbătorile şi nu ştiu ce cadouri să cumpăr celor dragi, adică n-am nicio idee... Vin sărbătorile şi mi se pare trist. Vin sărbătorile şi... în sfârşit o să pot sta şi eu să frec menta puţin.

Au revoir!

Saturday morning

11/15/2008 05:57:00 AM 0 Comments

E posibil să fi exagerat un pic cu ultima postare, au fost primele gânduri după incident şi cred că m-a luat puţin valul. Zic asta pentru că de dimineaţă am primit o veste destul de tristă şi am început să mă gândesc mai mult la felul meu de a gândi, la reacţiile care până la urmă sunt destul de omeneşti în unele cazuri, la oameni in general.

Nu am abilitatea de a îmi închipui unele dureri sufleteşti, dar un lucru e cert, nu sunt plăcute. Nicio durere nu este plăcută oricât de mică ar fi ea. Şi pentru că de când am scris răndurile de mai sus şi până acum, a trecut o oră, o să închei postarea aici.

Nu v-am spus nimic nou pentru că până la urmă azi restul e tăcere.

Betivi in metrou si paznici de ochii lumii

11/14/2008 09:56:00 AM 2 Comments

Oftez adânc şi cu amărăciune mă apuc să scriu din nou o întâmplare nu foarte plăcută.

În fiecare seră de când lucrez m-am întors acasă OK. Adică nu am avut parte de incidente de genul acestuia de care am avut parte în seara asta superbă de vineri. Ei bine, există un început pentru toate... De fapt, dacă stau bine să mă gândesc... nu am avut niciodată de când circul cu transportul în comun, parte de aşa ceva. O plăcere în adevăratul sens al cuvântului.

Azi am avut mai mult de lucru aşa că a trebuit să stăm peste program. La ora 18.22 eram în staţia de metrou. Mă zici "metrou"... de mult ori spui "oameni normali"... Conceptul ăsta de echivalare a dispărut. În orice caz, metroul... nu mai venise în staţie de aproape 10 minute! Peronul era plin, m-am gândit că nu o să ajungem să ne urcăm, dar iată că am reuşit. Ne-am aşezat pe partea dreaptă, sprijinite de uşi. La una dintre staţii se urcă un grup de patru oameni cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, beţi morţi şi aterizează exact lângă noi. După ce încep să zbiere la noi, ne dau la o parte şi ne înjură (asta toate în mai puţin de un minut) noi enervate şi (de ce să nu recunosc?) speriate ne ducem oleacă mai încolo cât ne-a permis spaţiul. Grupul de oameni maturi şi responsabili continuă să ţipe spre noi şi să ne facă în toate felurile, atrăgând atenţia până şi roboţeilor cu dopuri în urechi (adică cei care ascultau muzica la mp3) Un tip de la pază se aşază între noi şi grupul de oameni, fără ca măcar să le spună să înceteze cu ţipetele, urletele, răgetele şi aşa mai departe. Până la urmă am ajuns la capătul celălalt al metroului şi când am coborât am luat-o aproape la fugă ca să evităm o posibilă intersectare cu acele persoane.

Am ajuns acasă tremurând. Nu ştiu dacă de frică sau de nervi, dar cred că de frică. Mi s-a făcut şi rău de la stomac deşi maica mea mă aştepta cu nişte spaghete delicioase, a trebuit să beau un pahar de limonadă şi să stau puţin să mă opresc din tremurat. Jur că îmi străng bani să îmi iau un aparat cu şocuri electrice băga-mi-aş pula în ei de lepre. Este incredibil domnule, nu te mai poţi întoarce liniştit de la serviciu că li se pune lor pata pe tine, futu-vă în gură de rataţi labagii... sper să muriţi în chinuiri! Asta meritaţi, faceţi umbră pământului degeaba fute-m-aş în voi să mă fut şi în mamele alea care v-au futut că aşa e obiceiul. Că pe altcineva nu găsirăţi mă jegoşilor, hai să vedeţi voi ce surpriză cu volţi vă fac. Deci până acum nimeni nu m-a deranjat în metrou şi oriunde! cum au facut-o flegmele astea de oameni. S-a mai strigat după mine, am fost înjurată de mulţi da' aşa ceva nu... N-am mai experimentat, dar se pare ca din nefericire există o primă dată pentru toate. M-am şi enervat pe parcurs ce am scris postarea asta. Îmi vine să omor pe cineva. Şi să nu dea dracu' să vă luaţi de limbaju' meu licenţios că atâta vă trebuie... De parcă ar merita viermii ăia altceva... Căca-m-aş să mă cac pe ei şi pe ţara asta care le permite să trăiască.war smileys

In Romania se fura ORICE! Pana si niste amarate texte literare publicate online, vorbesc din proprie experienta

11/13/2008 09:03:00 AM 8 Comments

Ce să spun, titlul este un scurt rezumat. Să vă spun povestea zilei.

Se făcea că în data de 2 noiembrie anul curent am publicat pe internet, pe blogul meu personal de literatura si fotografie, o poezie pe nume Geniul Schizofrenic. Poezia mea a prins tupeu şi pe 10 noiembrie anul curent a ajuns şi pe siteul Cafeneaua.com. La două zile după publicare aveam pe acest site 8 comentarii. Azi când deschid din nou pagina, textul meu avea nu mai puţin de 89 de comentarii. Curioasă, m-am dus sa văd despre ce este vorba. Şi iată ce s-a întâmplat. O domnişoară coborâtă din postările blogului pitzipoanca.org sau de pe haifaiv s-a gândit că ar fi foarte mişto frate să ia toate poeziile care îi plac şi să le publice pe blogul ei personal, fără a îşi aduce aminte insignifiantul detaliu de a pune şi numele autorului. Când am vrut în această după amiază să îi vizitez blogul... Hopşaşa... Nu mai era... Dar nu e nimic!! De aceea avem COPYSCAPE! Intru eu frumuşel şi găsesc pagina originală a blogului. Şocul retinei mele s-a dus în inimă, în mâinile care au început să tremure de nervi şi în urechile care răsunau înjurături. Îmi doresc să înjur şi să omor pe cineva, dar nu am s-o fac pentru că sunt în mijlocul unei povestiri. Aşadar foarte mulţi membrii cafeneaua.com şi-au regăsit textele pe blogul acestei domnişoare.(nb. textul meu era publicat pe blogul ei pe data de 12.11.2008)

Eu zic aşa... E bine că domnişoara stă în Constanţa şi nu în Bucureşti. E bine că l-a şters înainte să i se întâmple ceva mai rău. E bine că am aflat la timp. E de admirat faptul că duduia ştie să folosească copy paste, dar nu e bine că nu cunoaşte legea dreptului de autor. Îmi pare rău că mi-a masacrat textul cu acele culori oribile şi piţiponceşti şi îmi pare rău că o astfel de persoană mi-a provocat atâţia nervi. E bine, stimabili oameni... E bine că cineva îndrăgeşte atât de mult munca noastră încât o fură fără neruşinare... E bine, domnule... e al DRACU de BINE! Ce pizda mă'sii... doar e gratis!


Despre noua achizitie

11/12/2008 04:33:00 AM 0 Comments

(acest post este scris fara diacritice din cauza faptului ca nu folosesc calculatorul personal)

Toata lumea care citeste acest blog si e cat de cat la curent cu el, stie despre faptul ca vand un mp3 si caut un mp4. Intr-o perioada ma razgandisem, nu mai voiam niciun mp4, niciun mp3, dar doar pentru ca interpretasem gresit semnele. Nu trebuia sa renunt la idee, ci doar sa caut mai mult. Si dupa ce am dat gata vreo 5-6 magazine cu electronice, online sau neonline, dupa ce am cautat de mi-a venit rau, dupa ce m-am gandit, am ales, m-am razgandit si tot asa... Duminica dimineata, cand eram in pijamale in fata calculatorului, mi s-a sculat sa plec de acasa la emag si sa imi cumpar un mp4 pe care pusesem ochii si pe care il studiasem vreo 2 zile. Probabil actiunea asta a fost facuta in mod inconstient, de frica sa nu ma razgandesc din nou. In mod spontan m-am imbracat si am iesit pe usa fara sa ma mai uit inpoi (tadadammmm) Am ajuns in Crangasi, am intrat in magazin si acolo am dat de un rand de vreo 20 de oameni care stateau sa comande produsele pe care le voiau. M-am informat despre cum se procedeaza ca sa cumperi un produs, apoi m-am resemnat si m-am asezat la rand. In mod curios, intr-un moment de neatentie, majoritatea oamenilor au disparut. In fata mea mai era o singura persoana care voia sa isi cumpere o camera foto (am auzit inevitabil) . Tipu' care se ocupa cu comenzile a anuntat-o ca nu au produsul respectiv si ca trebuie sa vina a doua zi sa il ridice (asta explica de ce se golise magazinul in no time). In capul meu s-au perindat tot felul de ganduri. Daca nu aveau produsul, daca daca daca... am ajuns eu la tejghea... am dat comanda... am platit si l-am si ridicat. Asadar de luni am avut un nou prieten. El sta chiar acum in fata mea pe birou, se odihneste dupa efortul pe care l-a depus sa imi redea ultimul episod din prison break pe care l-am fortat sa il inghita aseara.

Fireste, nu am stiut la inceput cum sa convertesc eu fisierele cat sa fie gustoase pentru el, dar era cum nu se putea mai simplu, trebuia doar sa le schimbi rezolutia (extensia ramanea .avi desi in descriere spune ca suporta numai mpeg4). E primul filmulet pe care l-am vazut cu ajutorul lui si sunt foarte mandra. Normal ca nimeni nu se multumeste cu putin in afara de mine. Nu stiu cati ar fi de acord sa isi urmareasca serialul pe un ecran de 2.4 inchi, ascultand la casti. Dar pentru mine este exact ce trebuie. Pot sa il tin in buzunar, pot sa vizionez pana si in metrou filme/seriale, pot sa ascult muzica, sa vad poze, sa ascult radio si bateria sa nu ma lase cand mi-e lumea mai draga. Castile sunt singurele care nu exceleaza, dar momentan ma multumesc si cu ele (dar cred ca le voi schimba candva in viitorul apropiat) Astfel dragii mei, imi face mare placere sa va fac cunostinta cu noul meu prieten, pe numele sau... iRiver E100 E de vis!

Se intampla ca in filme

11/10/2008 11:32:00 AM 0 Comments

Mă apuc să scriu postarea asta, în ciuda oboselii mele, din dorinţa de a vă împărtăşi ciudăţenia ce mi se întâmplă de când lucrez.

În prima săptămână, la sfârşitul programului, în drum spre gura de metrou, o tipă de vreo 20-25 de ani stătea într-o poziţie foarte ciudată, leşinată pe nişte scări la ieşirea dintr-un bloc. Doi oameni se oprisera şi sunaseră la ambulanţă. Noi treceam pe lângă.

A doua săptămână, de dimineaţă aflu că cineva se aruncase în faţa metroului cu o zi în urmă. Cred că ştiţi şi voi despre ce ştire vorbesc.

A treia săptămână, tot la sfârşitul programului, în drum spre gura de metrou, maşini de pompieri şi ambulanţe se opriseră exact paralel cu noi. Am crezut că vrea cineva să se sinucidă din nou folosind însă altă metodă. Săritul de pe bloc, pe cetăţenii care treceau pe acolo. Am mărit pasu'.

Aşadar, ajungem la a patra săptămână. Azi de dimineaţă când, în drum spre serviciu, ajungem într-o zonă în care oamenii erau foarte agitaţi şi lumea era disperată. Pompieri, salvare... Şi noi, trecând pe lângă un bloc care ardea.

Vreau şi eu să ştiu ce se întâmplă. Poate cineva să ma lumineze? Doamne-fereşte!

Şi trecând la lucruri mai drăguţe legate tot de drumul spre serviciu. Deseori (acum rar) vedeam anumiţi oameni în fiecare dimineaţă. Aceiaşi! Două fete asiatice, Templierul (porecla nu e dată de mine, e client vechi al drumului. De ce Templierul? Pentru ca este un rocker foarte înalt cu o bărbuţă foarte templierish like) Şi last but not leaaaaaaaaaaaaast!! Tadadam... my gay little friend!!!! Un tip care sunt sigură că este gay şi care mi se pare foarte foarte simpatic în puii mei, la naiba!! Într-o dimineaţă când mă uitam la el şi îl admiram m-a bufnit râsul şi el s-a uitat repede în altă parte... de genul... I'm not interrested in you! Şi eu în gândul meu... I KNOW! ThAT's WHY I LOVE YOU! DOH! Be my frieeeeeend în puii mei!!!! S-ar mai adăuga nişte personaje la listă, dar nu sunt aşa importante. Ar mai fi un tip care are nişte câini mărunţi tare şi urâţi gnihihihi.... şi un motociclist mai grăsunel care aşteaptă cine-ştie-ce în faţa blocului... şi nu cel care luase foc.

Noapte bună!

Saptamana a trecut, dar urmeaza alta

11/08/2008 11:09:00 AM 0 Comments

Bineînţeles, nici nu ştiu când s-a terminat săptămâna. Şi tare mi-era groază de weekend pentru că am de învăţat şi de făcut teme şi trale lale... şi uite totuşi că azi am reuşit să fac ceva ! Am citit, învăţat... cum vreţi să numiţi, vreo două cursuri... şi am făcut şi o temă. Mă simt foarte mândră de mine... având în vedere că m-am trezit oficial la ora 15smilies Şi acum aud numai OMG-uri. Da, ştiu, e exagerat... Cică am adormit aseara la 21.30.-22 şi m-am trezit la 8.30. Am stat trează până la 11-12 şi apoi m-am culcat din nou. Ce orar nebun, nu ? Eh, n-a fost planificat. Dar tre' să spun că nu mi s-a mai întâmplat până acum oricum. Şi pe la 16 m-am apucat de învăţat... şi acu am terminat şi am deschis televizorul. Am fost izbită de rochia dezgustătoare de bling-bling a Andreei Raicu, la Megastar 3. Planific să mă uit la un film sau la un serial şi mâine vreau să merg să îmi iau mp4ul ăla nenorocit... M-am hotărât! Cu toate că am zis că este un semn, că nu trebuie să îmi iau... parcă nu văd altă soluţie problemei mele cu zgomotul insuportabil de fundal pe care trebuie să îl suport şi dimineaţa şi seara. Şi mainly, aş vrea să îmi găsesc ceva să suporte video OK ca să reuşesc să îmi văd şi eu serialele că am rămas rău de tot în urmă cu toate.

Aaaaaah... hai că am văzut acum puţin din Megastar 3. Penibil ca întotdeauna, dar trebuie să zic şi io ceva că nu mă pot abţine... Cică asta e seara disco, da' eu aş numi-o seara Aura Urziceanu! Ce de bling blinguriscared smileys...

Gata, vă zic mâine ce am mai făcut... Noapte bună !

Cutia de lapte

11/04/2008 08:33:00 AM 0 Comments

Bineînţeles că tot ce mi se întâmplă ajunge aici, ca întotdeauna vă povestesc şi acum ce am păţit azi cu o cutie de lapte. Am plecat de acasă la ora 8.00. La 8.20 sau ceva de genul eram în staţia de metrou. Pentru prima oară m-am aşezat pe scaun şi mi-am pus punga cu mâncare în braţe. Pungă destul de grea dealtfel. Tocmai de-aia mă şi aşezasem. Şi cum stăteam eu aşa cu punga în braţe, pe scaunul cojit, roşu... destul de trează pentru ora aia... simt ceva ud pe mine. Când mă uit. Din pungă curgea lapte, lapte care bineînţeles ajunsese pe blugii mei. Grozaaaav... mă ridic, mă uit la pantaloni... vă imaginaţi cu ce semăna.... Urc în metrou cu punga plină de lapte, cu prânzul plutind prin laptele respectiv... Ce pot să spun mai mult... trebuia să mă vedeţi. Am observat că nu era bine sigilată cutia, am pus-o în picioare şi am zis că nu se va mai vărsa. Ba pe dracu'.... Am lăsat ditamai balta de lapte în metrou, de îmi venea să dau cu toate alea de pământ. Şi pe drum picura, mi-a mai udat puţin pantalonii ca să fie super complet peisajul. Of, mamă... Ah, şi pe această cale, îmi cer scuze faţă de toţi călătorii care s-au uitat cu scârbă la locul pe care stătusem eu şi la lichidul de pe jos. Era doar lapte. Super pasteurizat...

Pentru toţi cititorii... un mic desert înainte de culcare... (uitaţi-vă până la capăt) Mie îmi place la nebunie, filmuleţul ăsta de scurt-metraj. Îl ador !

Metallica - One

11/02/2008 10:53:00 AM 2 Comments

Pentru că v-am spus că am intrat în Metallica mood, o să vă arăt ce variantă de "one" îmi place foarte mult. O ascult mereu la birou, dar nu am văzut niciodată clipul pentru că lucrez. Hehehehe, so enjoy. Din câte am înţeles este un mix între videoclipul de la metallica şi replici+scene din filmul Johnny Got His Gun. Mie îmi place mult... TOT...

Corectez ce-am zis: nu e un mix, ci varianta extinsa a videoclipului. Mersi pentru corectare.


Am cazut la 21

10/31/2008 11:17:00 PM 0 Comments

Am aflat ieri de la o amică faptul că filmul Restul e tăcere, de Nae Caranfil, nu se termină unde credeam eu că se termină... că mai e o grămadă după scena pe care o ştiam eu ca fiind ultima. Am bănuit la momentul respectiv că nu era tot, ce văzusem eu, aşadar intenţionez să îmi iau dvdul original. Oricum venerez filmul ăla, merită să îl am în original.

Aseara pentru prima oară in a long time, am căzut pur şi simplu lată şi am adormit instanteu... la ora 21. Şi de dimineaţă la 7 cine era în picioare? rolleye smileys Să facem un scurt rezumat al săptămânii ce a trecut:

The main mood: Metallica mood!

Nereuşite: nu mi-am luat mp4, nu m-am putut abţine să nu îmi comand cosmetice, nu am reuşit să citesc toate ziarele (urmează azi), nu m-am putut abţine să nu fiu într-o dispoziţie bună dimineaţa (e de rău pentru că nu am un motiv anume) nu am reuşit să gândesc mereu optimist, nu am reuşit să văd prison break, private practice, grey's anatomy şi supernatural, nu am reuşit să fac decât 2 sudoku (asta pentru că am renunţat la ele în metrou, am mai dat de sudoku freaks care se holbau în ziarul meu şi am zis că e un joc prea riscant pentru minerolleye smileys. ) n-am reuşit să vorbesc coerent în unele momente de maxim interesrolleye smileys

Reuşite: ieri am reuşit să îmi ţin ochii cât de cât deschişi, fără cafea. Am reuşit să cobor scările pe întuneric, să beau 4 litri de coca-cola -toată săptămâna-, să fiu aproape la zi cu blogul, să vorbesc cu Andreea, să mă enervez mult, să îmi înfrumuseţez biroul, să fac din nou sinuzită, să nu citesc nici un curs (urmează azi), să o enervez pe fi-mea cu pupăceala, să mă uit în fiecare seară la Heroes mai puţin aseara (da, m-am apucat şi de ăsta) să fac nişte poze artistice care oricum nu au ieşit, să scap de o obsesie şi ultimul, dar cel mai important, am reuşit să uit.

Băutura săptămânii: cola.

Culorile săptămânii: maro, roşu, mov (mult mov) şi negru.

Smileyul săptămânii: sick smileys

Tasta săptămânii: End

Melodia săptămânii: One... de Metallica, normal.

Regretul săptămânii: că nu am maşină.

De ce m-am săturat săptămâna asta: de emisiunea Mondenii care devine pe săptămână ce trece mai slabă, de proşti cu băşini, de ştiri legate de Mihaela Rădulescu, de oameni care citesc Libertatea şi iau ziarul ăsta în serios, dobitoci care taie calea altor maşini *m....eeee* m-am săturat de tăcere trebuie să socializez.

Dorinţa săptămânii: să ies la o cafenea.

Minunea săptămânii: aseară a fost metroul gol! A fost magic!

Şi cam atât.

Cat de inutil mi-am irosit eu timpul

10/30/2008 09:43:00 AM 1 Comments

După cum ştiţi din celelalte postări, caut să îmi iau un mp3/mp4. De fapt, un mp4 sinceră să fiu, nu mp3. Nu am reuşit să îmi vând vechiul mp3 şi de-aia bugetul meu este mai mic. În orice caz, am pus ochii pe un model super Jmecher super Jmenar... super de super cu autonomie de 35 de ore audio si 8 video. Şi la un preţ acceptabil. Eh, am vorbit eu cu sor'mea să mergem de dimineaţă înainte de serviciu, la A...u' din Unirii. La 8.40 eram acolo, aşteptând să se deschidă magazinul. După douăzeci de minute de aşteptat în frigul dimineţii, în sfârşit vine un bădigârd să ne dea drumul la uşă. Ca la penitenciar. Am urcat noi pe scări, am căutat magazinul, l-am găsit, am căutat secţiunea de mp3uri. Nu găsim modelul pe care îl căutam. Îl întrebăm pe nenea de acolo.
- Nu vă supăraţi, aveţi cumva şi alte modele în afara celor expuse?
- NU, ne pare rău, acestea sunt toate. Dar puteţi căuta la M...G.... Acolo au mai multe.
-Aha, mulţumim.

Aşadar, mergem la M... G.... Acolo, ditamai panoul cu multe multe mp3uri si mp4uri. În gându' meu zic, trebuie să găsesc şi eu ce caut din toată marea asta. Ne oprim. Ne holbăm. Găsesc modelul, o chem pe o tanti de acolo să îl cumpăr. Toate bune şi frumoase până la...
- Ah, ştiţi modelul acesta nu-l mai avem în stoc. De fapt, foarte puţine din cele expuse mai sunt disponibile.
- Ok, dar modelul acesta? (am arătat alt model)
- Nici acesta.
-Dar acesta? (alt model)
- Nu, îmi pare rău. Uitaţi-vă la cele din cutii, pe alea le avem sigur. Da' poate la A... găsiţi modelul.
- Păi, de acolo venim...

În cutii erau numai mp3uri.
O să gândiţi: Moamă, da' era imperios necesar să îţi iei nenorocitul ăla de mp3 atunci, nu mai puteai aştepta câteva zile? Răspunsul meu este: mi s-a pus pata şi când mi se pune pata e de rău. Eu am vrut AZI! De ce să nu se poată? Uite de ce... pentru unii oameni idioţi... expun nişte produse pe care nu le au. Scoateţi-le mă în pizda mamii voastre că nu e mare lucru. Băga-mi-aş pula în voi să îmi bag. Ok, revenind cu povestirea (aceasta a fost partea personalităţii mele cu sindromul tourette).

Deoarece mi se pusese pata... am început să cotrobăi prin cutii să văd dacă găsesc ceva ok. Eh, găsisem io un Samsung care părea ok... o întreb pe tipa de acolo cât costă... Era oricum prea mult. Unu' avea 2 gb, altul avea 4. Da' îmi zice aia...
"Uite, ăsta e de 1gb, cu siguranţă e mai ieftin, dacă vrei putem merge să vedem cât costă şi dacă nu îl vrei, nu-i nicio problemă."
Sor'mea pe de o parte: nu trebuie să îţi iei neapărat ceva dacă nu e ce vrei. Dacă nu au modelul pe care îl vrei, venim altă dată.

Pe de cealaltă parte conştiinţa mea: am întârziat azi o juma de oră la serviciu , măcar să nu fie degeaba da' şi sor'mea are dreptate, că decât să iau o prostie mai bine nu mai iau nimic.

Şi uite aşa s-au zbătut cele două părţi până când am zis : Gata! Hai să plecăm. Şi mi-a explodat capu' de nervi într-o durere... Am ajuns la birou într-o stare de tot rahatul. Îmi venea să plâng de nervi, serios. Mi-am băgat căştile pe urechi şi am pus numa' metallica la maxim. (nb. am intrat în metallica mood) De ce m-am enervat? Căci poate nu e clar pentru toţi... Că mi-am pierdut o oră, în mod inutil, aşteptând şi alergând ca să nu găsesc nimic. Şi nu mi se pare normal, după cum am mai spus, să arăţi o marfă pe care nu o ai. Băi ce m-am enervat. Şi să vă zic ceva, când lucruri din astea se întâmplă... în cazul meu întotdeauna este un semn. Dacă sunt împiedicată să fac ceva, înseamnă că nu trebuie făcut. Şi o să vă dau un exemplu.

Acum ceva timp am fost tentată să sun pe cineva. De la metrou până în staţia de maxi-taxi, de trei ori am scos telefonul să formez numărul şi de trei ori am fost întreruptă de ceva. Ba a venit metroul şi în tunel se aude prost, ba nu-ştiu-ce-s-a-mai-întâmplat. Oricum, ideea e că până la urmă, am făcut foarte bine că nu am sunat. Prin coincidenţa aia am aflat şi eu la sfârşitul acelei zile ce fel de om era persoana respectivă.

În concluzie: nu îmi mai iau niciun mp4! Cel puţin nu în viitorul apropiat, ma cac pe el... pe ei şi pe magazinele lor. Las' că banii pe care i-am păstrat nu îmi cer de mâncare.

O zi de marti

10/28/2008 11:44:00 AM 3 Comments

Am trecut puţin şi pe aici ca să vă ăpdătez asupra vieţii mele super mega ultra neinteresante. O sa fac o listă.

Plăcerea dimineţii: să mă uit cu sor'mea la a doua staţie cum se dă startul la maraton pentru locuri. Azi lumea a fost cuminte, huooooo! Noi vrem disperaţi!!!

Băutura zilei de azi: Fanta mango beat. Sugativă am fost.

Ce nu am băut azi: nici lapte, nici cafea.

Bucuria zilei: mi-am luat umbreluţe de hârtie! (din alea decorative) Şi două le-am pus în tastatura de la birou.

Neplăcere dimineţii: frigul din birou.

Starea actuală: mare somnolenţă.

Stări din timpul zilei: Starea semnului întrebării (ce mp3 să îmi iau?de unde să mi-l iau? când să mi-l iau?) şi stare de somnolenţă şi plictis.

Dorinţa zilei: să am mai mult timp liber.

Primul gând de acum: nu e bine că am început deja să mă împrumut de bani.

Al doilea gând: ce mi-ar mai plăcea un (alt) ceas de mână...

Dorinţa orei: să o iau pe asta mică cu mine la birou.

Ce ne-ar trebui la birou: un coş de gunoi la wc.

Ce urmează să fac: să mă chinui să fac nişte poze "hartistice" cu umbreluţele de hârtie, duş, ziar, somn. Pe zi ce trece vreau tot mai mult un mp3/mp4... de ce nu pot să am şi eu un duh care să îmi facă măcar cumpărăturile... Weeeaaaaah...

Starea actuală: tot mare somnolenţă...

Noapte bună.