Sunt ceea ce gândesc

1. blogul meu nu este foarte cunoscut pentru ca
2. e personal, nu comercial si
3. nu ma intereseaza comentariile rautacioase date de dragul de a ma enerva
4. adica chiar nu ma intereseaza si nu o sa mai raspund la ele
5. nu va convine ce cititi, inchideti tab-ul sau fereastra, etc.
6. nici nu trebuie sa va placa
7. realitatea fiecaruia difera
8. La multi ani tuturor!

Va scriu de pe un peron. In fata mea sta Don Draper, cativa cred ca stiu despre cine vorbesc. E anul o mie noua sute saizeci si ceva... poate si 4, poate si 5. De cateva zile, de fapt, de o luna, sunt in anul asta. Miros a whiskey si ma vad ca fiind Peggy, doar putin mai aratoasa, slaba si poate nu atat de usuratica. Sunt in New York si iubesc ce fac.

Va scriu de pe un peron. Am schimbat magistrala la Dristor. Stiu ca nu sunt speciala cu nimic, chiar daca am trecut prin lucruri dureroase. Putea fi mai rau si sunt foarte multi ca mine, care sufera in taina. Mai sunt si cei care intra in cafenele si se uita dupa tipe si exclama deloc discreti "mama, ce pizda buna". In anii 60' nu cred ca strigau asa. Nu ma sinucid pentru ca nu vreau sa supar pe nimeni. Daca as fi singura pe lume tot nu as face-o. Sunt curioasa ce-mi rezerva viitorul si e chiar nostim daca te gandesti la zicala "curiozitatea a omorat pisica". Ei bine, curiozitatea tine in viata pisica.... asta. Ma uit la oamenii din jurul meu, multi au facut aceiasi pasi ca mine, au gandit aceleasi lucruri, poate au facut chiar aceleasi gesturi. Ce farsa proasta, sa crezi ca esti special, ca esti unic. Esti unic fizic. Nimic din ce gandesti si din ce ai facut sau faci nu e unic, nu stiu daca stii cat de banali suntem.

Aseara, dupa cearta pe care am avut-o, am mancat jeleuri in forma de inima. Am auzit ca dulciurile sunt bune la nervi. Jeleurile sunt niste chestii foarte interesante, daca le turtesti revin la loc. Ma gandeam ca e valabil si pentru o inima adevarata, daca o turtesti, calci pe ea, dar ii dai drumul, revine la aceeasi forma. O sa incerc si eu.

Am niste cercei draguti si imi place cum sunt imbracata. Miros a tigari din cap pana in picioare si am propriul meu birou. Se afla in emisfera sudica a creierului meu. E cald, e bine si acolo imi sunt propriul copywriter. Fumez iarba acolo si beau mult, visez si ma gandesc intens la idei cretive. In general am multe idei, dar nici asta nu ma face speciala. Probabil din 10 oameni (sunt optimista) care au inceput sa citeasca articolul asta doar 2 l-au dus pana la capat. Unul dintre ei il citeste pentru ca are impresia ca are sa se regaseasca aici si al doilea pentru ca spera sa scriu ceva interesant pana in final, sa am o idee buna. Stiu un lucru sigur, cel de-al doilea e un curios si nu o sa se sinucida in viata asta.

Din pacate creierul meu nu are o fereastra. De fapt, din fericire. Fumul nu se duce nicaieri, impute peretii biroului si plamanii mei creativi, poate o sa dau in cancer creativ, desi nu cred ca ma omoara si probabil nu o sa trebuiasca sa ma operez. Nu sunt intr-o pasa buna, nici rea. In continuare nu am nimic de zis. Hey, tu, cel de-al doilea care citesti.... nu mai citi... nu am nimic interesant de spus, serios!

Nu sunt prima care pleaca de aici. Am vrut sa cred mult timp ca nimeni nu e ca mine, de fapt, asta esti invatat sa crezi. Nu e deloc asa, uneori nici nu stiu de ce mai fac unele lucruri. Uneori ma simt ca un cerc. Trasata cu un creion care se sterge, un cerc gol, poate inegal. Sunt un cerc nu foarte aratos. Imi placea cercul asta fara sa imi dau seama, l-am trait si l-am trasat, l-am ingrosat zilnic cu iluzii. Mi-am traiat propriul cerc. Cum suna asta?

Pana acum nu suna foarte optimist ce am scris, dar sunt optimista. M-am programat si de pe 1 o sa gandesc optimist. Am citit in ziar mai devreme, in "Adevarul de seara" pe care l-am luat asteptand masina, am citit ce-a spus un pusti de vreo 22... a zis ca nu-i plac oamenii pesimisti si ca... nu-i plac... cei care se uita in trecut si nu in viitor. M-am mirat putin pentru ca eu ma uit in trecut foarte mult. Am crezut ca tipul are 32 de fapt, la 22 e cam putoi. Asta a fost gandul meu, dar ceea ce a zis mi s-a parut interesant, oare cand intalneste oameni noi ii intreaba? Oare ii ia la un interviu si ii intreaba cat de mult se uita in trecut si cat de mult in viitor? Eu tind sa cred ca ma uit si in viitor si in trecut... Bine, poate mai mult in trecut, dupa cum am recunoscut si mai devreme, dar trecutul te construieste, viitorul ne motiveaza, au scopuri diferite, dar fiecare are un scop, mai putin prezentul. "Traieste clipa" e o gluma, prezentul nu tine mai mult de 1 secunda. Spune "prezent" si la sfarsitul cuvantului vei afla ca e de fapt trecut. Culmea, asa crede si Faulks, din nou am spus ceva banal.

... in care va urez Craciun fericit! Multa sanatate, multe bucurii si liniste sufleteasca! E timpul sa va indopati, sa beti, sa dormiti si sa va uitati la filme sau seriale sau sa ascultati muzica.... sa faceti ce vreeeeti vooooooooi....

Si daca va uitati la filme, nu uitati in dreapta exista eticheta "recenzii" care va poate ajuta sa alegeti unul sau lasati un comentariu si va recomand eu daca vad la timp :D

"- Oh, I wish I could take you there...
- I know.
- I swear I'm not talking about our future. I entered this with my eyes open.
- I pushed you.
- What does it matter? Here we are and I look at your life... and even if I remove myself from the picture, I see a man who is not happy.
- I'm happy now."

(Mad Men, ep. 11, season 3)

cand m-am inecat
in gri
am vazut o pata de lumina alba
era capatul
unei lumanari
era visul unui copil
un geam aburit,
mazgalit.
coaja unei nuci verzi.
picaturi de ploaie sarata.
o imaginatie
plantatie
de iluzii.

am simtit mirosul proaspat
al ierbii sangerande.
atinge-mi ochii.
ma prabusesc
peste cactusi
si tulpini de trandafiri
si obsesiile-mi
stau la adapost
intr-un depozit de
mucegai.

m-am apropiat
cu pasi de aer
de ceramica
fara suflare
si-am atins lumina
cu palma vie
pulsand caldura prin arterele
principale
ale drumului meu.

te-am auzit
in gri.
transpirai ganduri,
iti scriai viata
cu un pahar de whiskey
in care puneai cuburi de ignoranta
si fumai tigari
din care ieseau lespezi
cu numele meu
gravat
macinat
de vreme
adanc
gresit
avid
de gura ta.

in cel mai intunecat mormant
apare o lumanare
cineva
in lume
stie.
ca exist.
lumanare de amintiri,
sa nu te stingi
nici la sfarsit...
pastreaza-ma
in trupul tau de ceara.

Nu stiu daca si-a mai dat cineva seama de asemanarea amuzanta dintre intalnirile amoroase si interviurile pentru joburi. O sa scriu cateva chestii pe care le-am copt toata saptamana...

Poate in mod exagerat sau nu, mie mi se par foarte amuzante primele intalniri dintre un el si o ea (nu stiu daca la persoanele atrase de acelasi sex se aplica). In primul rand e interesant cum fiecare sta sa isi aleaga hainele, ce i se potriveste mai bine, ce ii pune anumite caracteristici in valoare, ce-l face sa para interesat, serios, loial... jobului sau jobului de a fi cu cineva intr-o relatie.

Parul pieptanat atent, farduri si accesorii pentru femei, barbierit si aftershave pentru barbati. Ideea e sa apara in fata celuilalt prezentabil, ca cineva cu care ai vrea sa mergi la brat pe strada inspre un restaurant sau... inspre un birou.

Partea cea mai amuzanta din proces o constituie intalnirea in sine. Am fost la intalniri foarte aiurea la viata mea, cu oameni tacuti care ma lasau numai pe mine sa vorbesc 3 ore in sir sau care nu ma lasau sa vorbesc deloc, palavragind intr-una despre propria persoana. "Angajatorul" se schimba de la unul la altul intr-o conversatie, o data incearca ea sa il impresioneze pe el, altadata el pe ea (daca e cazul si persoanele se plac).

E vorba de ce zici, e vorba de gesturi, de expresia fetei, de ce expresii folosesti, de ce cuvinte folosesti, ce pareri ai despre anumite subiecte, ce statut social (zic asta pentru ca sunt foarte rare cazurile in care 2 persoane se cupleaza si au statuturi sociale diferite... de fapt, eu am auzit numai in filme si povesti chestia asta... deci...) si multe multe alte chestii care pana la urma presupun ca tin de comunicare si de compatibilitate, fie ca e cu jobul sau cu o alta persoana.

- Ce liceu ai facut... ce facultate... ce specializare... da' ai mai lucrat pana acum? Si cum ti s-a parut jobul?
- OK, vrei sa mai comandam ceva?

sau

- Ce asteptari ai ?
- 300 de euro pe luna.

Deci daca te uiti atent, multe dintre intrebari poti sa le intalneti si la intalnirile amoroase si daca a doua zi nu suna telefonul te incearca aceleasi sentimente: dezamagire daca voiai sa sune sau usurare daca nu voiai. Acum raman cu o curiozitate, oare a incercat cineva sa trimita un mail persoanei cu care a iesit la "date", prin care sa ii zica ca nu se "potriveste profilului"? Eu nu am primit din astea decat din partea angajatorilor... deocamdata :))

Salut tuturor.

Stiu ca mai este o saptamana pana la Craciun si 2 pana la Anul Nou, dar as vrea sa scriu deja cateva cuvinte despre acest sfarsit de an.

Nu cred ca o sa mai fac o retrospectiva cu ce s-a intamplat si ce nu s-a intamplat anul asta in viata mea si in lume. De la moartea presedintelui Poloniei, pana la lansarea Ipadului si Iphone-ului 4, de la faptul ca mi-am schimbat telefonul cu un BB Pearl si am ramas fara serviciu, anul asta a fost destul de plin gandindu-ma per total.

M-am hotarat sa fac o lista cu lucruri pe care mi-ar placea sa le fac/termin anul asta, adica in urmatoarele 2 saptamani... iata lista:

- vreau sa ma reapuc de facut cercei din FIMO (ne-am luat azi un aragaz nou)
- vreau sa termin cele 2 carti pe care le-am inceput "Engleby" de Sebastian Faulks si Anger Management for Dummies (desi nu cred ca o sa o termin, mai am 300 de pagini)
- vreau sa imi fac o parte din temele pentru facultate
- vreau sa fac un tort sau prajituri, sa gatesc niste dulciuri in mare parte
- sa imi reglez programul de somn
- sa nu cheltui mai mult de 50 de lei pana la Revelion
- vreau sa fac niste decoratiuni de Craciun (mi-am luat azi un spray auriu, niste hartie glasata, etc.)
- sa termin de vazut toate episoadele din Cake Boss (dar probabil o sa le las pentru zilele de Craciun)
- imi doresc sa te mai vad o data, pentru ultima oara anul asta :)

Voi ce planuri aveti de dus la capat in restul asta de 2010?

sunt treaza,
dar nu chiar.
lumini palpaitoare.
o pisica pe gard.
o spranceana ridicata.
si miros putred
de licoare.

aceleasi intrebari
fara zambete
stelele sunt moarte
luna nu se arata
florile au atipit
sunet
o sageata.

in spitalul
constiintei mele
reanimarea de hartie
amintiri ca o primejdie
un incediu pornit din
pieptul
furiei mele.

Asistentele rad de mine
ca n-am putut sa ma abtin
sa iubesc
sa sufar
un monstru
am devenit.
geamurile se sparg
vreau sa zbor
peste tine
peste voi
departe
sa pasesc
pe timpul ingerilor
cu aripi
de nisip.

pot sa dispar
in emisfera sudica
a sufletului
lumii.
in vis.
in material.
in corp.
placere.

am plecat si am atins pamantul
cu glasul stins,
cu palma stransa
si nici macar o privire
nu ai trimis spre samburii de iubire
care aduna durere
care aduna tacere
care striga
chinuiti.

indiferenta e un raspuns
e o solutie
e un munte de catifea alba
cand e frig
cand tremur.
cand tremuri.

sclipiri in amanunt,
particule de fericire
Toate prabusesc
un om.
dilata dorinte.
rup ratiunea in multe
bucati de nemurire.
de insomnie.

"Controlarea furiei" e traducerea pentru "Anger Management" pentru cei care nu stiau. Nu o sa folosesc denumirea romaneasca pentru ca 1. suna fals si 2. nu asta e titlul cartii despre care o sa scriu (nici nu vreau sa o traduc, ar suna cam aiurea... Controlarea furiei pentru dobitoci?) .

Cartea pe care am inceput sa o citesc azi se numeste Anger Management for Dummies. M-am apucat sa o citesc pentru ca uneori (nu foarte des, ce-i drept) ma enervez foarte rau si reactionez putin exagerat. Poate toata lumea are momentele astea, de fapt... mai mult ca sigur, dar eu as vrea sa am control mai mult asupra lor. Un al doilea motiv ar fi pentru ca mi se pare un subiect interesant si pur si simplu as vrea sa stiu mai multe informatii despre furie si despre emotiile puternice.

Cartea e scrisa de un psiholog pe nume W. Doyle Gentry si e simpla, usor de citit, desi inca nu am terminat-o si nu pot sa va prezint o parere generala. Articolul asta nu se vrea a fi un review, evident, vreau doar sa va spun cateva lucruri pe care le-am aflat pana acum.

Mie mi se pare important sa iti recunosti greselile, defectele si sunt mai mult ca sigura ca aceasta carte ar ajuta multe persoane care nu-si pot tine in frau emotiile puternice de acest fel.

Cele mai tari chestii pe care le-am citit pana acum sunt urmatoarele:

Before you can manage your own anger, you need to be aware of what anger
is and isn’t. Unfortunately, myths about anger seem to abound. Here are
some of the myths I want to dispel right from the get-go:

• Males are angrier than females. If by angrier you mean how often people experience anger, it’s simply not true that men are angrier than women. Surveys show that women get mad just as frequently as men — about once or twice a week on average. On the other hand, men tend to report more intense anger, while women tend to hang on to anger longer.
• Anger is bad. Anger serves a variety of positive purposes when it comes to coping with stress. It energizes you, improves your communication with other people, promotes your self-esteem, and defends you against fear and insecurity. (Jesus, Gandhi, and Martin Luther King, Jr., were all angry men — but they turned that anger into social reform that made the world a better place.)
• Anger is good. When it leads to domestic violence, property damage, sexual abuse, drug addiction, ulcers, and self-mutilation, anger is defi- nitely not good.
• Anger is only a problem when you openly express it. As few as 10 per- cent of people act out their feelings when they get angry. The other 90 percent either suppress their anger (“I don’t want to talk about it!”) or repress their anger (“I’m not angry at all — really!”). People who express their anger are the squeaky wheels who get everyone’s attention; people who repress or suppress their anger need anger management just as much.
• The older you get, the more irritable you are. It’s the other way around — as people age, they report fewer negative emotions and greater emotional control. People — like wine and cheese — do tend to improve with age.
• Anger is all in the mind. Nothing could be farther from the truth. Emotions are primarily physical in nature. If anger were only a state of mind, why would someone say, “I feel like I have a big fist in my chest when I get that angry”? Believe me, when you get mad, that emotion is instantly manifested in muscles throughout your entire body, the hairs on the back of your neck, your blood pressure, your blood sugar levels, your heart rate, your respiration rate, your gut, even your finger temper- ature (it warms up!) — long before you’re aware of what’s happening.
• Anger is all about getting even. The most common motive behind anger has been shown to be a desire to assert authority or independence, or to improve one’s image — not necessarily to cause harm. Revenge is a secondary motive. A third motive involves letting off steam over accumulated frustrations — again with no apparent intent to harm anyone else.
• Only certain types of people have a problem with anger. Actually, over the years I’ve spent helping people with anger management, I’ve worked with all types of people — truck drivers, college professors, physicians, housewives, grandmothers, lawyers, policemen, career criminals, poor people, millionaires, children, the elderly, people of various colors, nationalities, and religions. Anger is a universal emotion!
• Anger results from human conflict. Sometimes yes, sometimes no. One of the leading experts on anger has found that people can get angry by being exposed to foul odors, aches and pains, and hot temperatures — none of which involve (or can be blamed on) the actions of others.

La un moment dat am citit ca pentru a te auto-educa (pentru ca pana la urma despre asta e vorba) trebuie sa ai parte de sustinerea morala a rudelor, a prietenilor si asa mai departe, asa ca pentru toti apropiatii mei, nu uitati...

Si printre ultimele randuri pe care le-am citit, am gasit fragmentul asta care da niste sfaturi bune pentru toata lumea, as zice eu:

• Keep in mind that most people want to be supportive — they’re just waiting on you to give them an opportunity. Take the initiative and ask your closest friends and family members for their support. Support that goes unrecognized or unused does you no good. Most people have far more support than they take advantage of. This is no time to think, “I don’t want to be a burden on anyone.” Believe me, you’re more of a burden when you’re angry than when you’re not!
• Be willing to give support to your friends and family in turn. Support must be reciprocal. In order to receive it, you must give it.
  
• Keep in mind that no one person can satisfy all your support needs. One person may be able to offer emotional support, while another may help out in a more tangible way.

Am inceput sa ma gandesc la anger management. Suna bine "anger management", nu? De fapt este vorba despre cum ne controlam reactiile, nervii si de cele mai multe ori auzim sintagma referitoare la persoanele care au probleme cu asta. Uneori am si eu problemele astea, destul de rar la intensitate maxima, dar nu pot sa spun ca sunt chiar o persoana calma.

Sunt mai calma decat unii si mai nervoasa decat altii. In orice caz, am dat un mic search pe sfantul Google si primul rezultat se referea la un film, din 2003, numit Anger Management. Am facut imediat rost de el, mai ales ca am vazut ca e cu Adam Sandler si Jack Nicholson. Cum Dumnezeu am ratat eu un film cu Adam Sandler? Imi place foarte mult actorul, la fel si Jack Nicholson care a crescut in topul meu de la vizionarea filmului Zbor deasupra unui cuib de cuci. In film am regasit-o si pe blonda absolut superba din Mad Men - January Jones (acolo joaca rolul lui Betty Draper), careia nu i s-a potrivit rolul asa bine cum i se potriveste ca Betty.

Dave e un tip destul de normal, cu ceva traume din copilarie totusi (cine nu le are?). Intr-o calatorie pe care trebuia sa o faca in interes de serviciu, Dave il cunoaste pe Buddy Rydell si este implicat intr-un incident minor, cu repercursiuni mari. In urma intamplarii, Dave ajunge in instanta si este obligat sa ia parte la sedinte de terapie pentru controlarea furiei.

Au fost niste chestii foarte interesante in film care ar putea chiar sa ajute in viata reala. Nu, nu vorbesc despre oprirea circulatiei pentru a canta "I'm so pretty, oh, so pretty" si nu vorbesc nici de "goosfraba" sau goos-bla-bla, vorbesc de faza in care Buddy ii spune lui Dave sa nu mai asculte muzica care implica un anumit grav de furie, care induce sentimente negative si scenele in care iti comunica non-verbal sentimentele personajului (asta e interesant de observat). Chestia cu cenzurarea pentru sine a chestiilor negative o sa incerc si eu cat pot, adica deja ascult Enya...

In fine, filmul are niste faze de te cracanezi de ras si e foarte bun pentru a te relaxa intr-o seara de vineri, dupa o saptamana de munca, dupa un weekend de cacat, dupa o zi de cacat sau pentru a-ti calma nervii. Filmul nu iti face un curs de anger management, pentru ca, la fel ca orice productie, trebuie sa fie comercial, sa placa aproximativ oricarui tip de public. Merita vazut pentru scenele amuzante, pentru actorii foarte buni si pentru ideea de la sfarsit.... pe care o sa o aflati voi dupa ce il urmariti.

Sa imi spuneti si mie daca v-a placut! Cheers.

Cativa stiu chestia asta. Altii nu stiu. Acum stiu sigur ca stie toata lumea. Nu stiu daca lucrul asta ma defineste ca persoana, dar m-am apucat pentru ca asa am simtit. De fapt, exista un concurs: NaNoWriMo. Tre sa scrii un roman intr-o luna (noiembrie) si initial am zis sa incerc si m-am inscris, dar apoi mi-am dat seama ce tampenie e aceasta limita de timp. Initiativa e buna si ideea la fel, dar limita de timp nu mi se pare potrivita.

De aici am inceput sa scriu un roman si sunt mandra ca am trecut de 30 de pagini. Trebuie sa insemne ceva si mai mult, inca scriu periodic... cred ca e bine, sunt sperante ca o sa il termin. Lucrez la el cu trup si suflet, lucrez pe notebook de obicei pentru ca imi place tastatura. Contine intamplari adevarate, sentimente adevarate, dar contine si fictiune foarte multa.

Cineva m-a intrebat ce gen e... I-am spus ca e "fantastic", dar nu m-am referit la zane-si-elfi-fantastic, ci Mircea-Eliade-fantastic, cu simboluri si intelesuri ascunse. (p.s. a nu se intelege ca ma compar cu Eliade, era doar o explicatie a genului de fantastic pe care il scriu) E o chestie complexa, in care si eu ma pierd uneori. Trebuie sa recitesc pasaje ca sa imi aduc aminte unde am ramas sau ce am mai facut. Trebuie sa imi scot la imprimanta pagini ca sa imi dau seama unde am gresit, sa il corectez. Poate ar fi trebuit sa imi fac un plan inainte...

In final, ideea postarii ar fi ca scriu o carte, pe care nu stiu daca apuc sa o public, daca o sa fie ceva de capul ei, daca o sa vrea cineva sa o citeasca in afara de prieteni (si nici ei nu cred ca o sa o faca). Stiu ca un roman nu inseamna mai nimic pentru o persoana oarecare, dar mai stiu ca e greu sa il scrii si admir pe oricine reuseste. Mi se pare o provocare interesanta, grea si cred ca orice om care e pasionat de scriere ar trebui sa incerce. Totodata, un alt motiv pentru care m-am apucat de scris o lucrare asa lunga e pentru a avea un scop, un target, ceva de facut, de lucrat.

Ca sa termin intr-o nota literara... va las cu o prostioara scrisa pe moment:

scoici albe
si marea de argint
o suflare
doua suflari
o gura
batai in usa
batai de inima

miros sarat
fii al meu
si lasa
ma sufoc
straine
cat te iubesc

a ta e marea
sunt si eu
ma-nec
in gri.

vreau o culoare
un scop
piatra
la un capat
de curcubeu

fulgerul taie o pagina
din caietul meu
alb
asa e in jur
si asa se simte
tacere

De cateva zile exersez Adobe Premiere si ieri am lucrat la clipul de mai jos. Am folosit secvente din filmul From Paris with Love la care am facut si review acum ceva vreme. Pentru filmuletul de mai jos nu am folosit numai Adobe Premiere, ci si Windows Movie Maker. Eu sunt multumita de ce a iesit, pentru un incepator intr-ale publicitatii si A. Premierului.... Si da, nu stiu daca exista bautura la care am facut reclama gratuit aici, dar mai conteaza?

Astept comentarii cu parerile voastre. E nevoie apriga de un feedback !

Acum cateva zile, intr-o seara... am ratacit pe strazile centrale ale Bucurestiului. De problema asta m-am mai lovit de o mie de ori in ultimii ani - unele strazi nu au placute cu numele lor si nu mai stii pe unde sa o iei. In fine... replica evidenta ar fi fost "Mda, Romania", spusa pe un ton de sictir. Mi se pare totusi foarte cliseica asa ca am inlocuit-o cu un "of, pe unde p... ma'sii am luat-o".

Am observat anul asta... 3 momente in care romanii s-au dovedit a fi foarte patrioti:
1. momentul in care comedianul francez i-a facut in mod indirect pe romani - tigani si cersetori cu un simplu, memorabil gest... ramas in istorie ca "salutul romanesc", stiti despre ce vorbesc, nu?
2. momentul in care cei de la McCann au facut campania ROM, relansand ciocolata cu steagul SU pe ambalaj
3. 1 decembrie (adica azi)

La un curs, profesoara ne-a vorbit despre efectul fluture, teoria haosului si gandirea pozitiva. Acum un an, atitudinea ei si incurajarea de a gandi pozitiv m-ar fi ambitionat sa gandesc si eu asa. De altfel, anul trecut chiar faceam experimentul asta cu gandirea pozitiva si consideram ca imi da roade, pana mi-am dat seama ca ma minteam in asa hal incat pana si rezultatul in sine era o minciuna si nu un adevar. Adevarul e considerat o valoare, iar gandirea pozitiva si conceptele prezentate in documentarul The Secret (pentru ca asta le rezuma cel mai bine) te indeamna sa te minti, nu? Deci nu prea inteleg cum vine chestia asta.... desi candva o intelegeam.

Nu spun ca gandirea pozitiva e un lucru rau, Doamne fereste.... indiferent ca te minti sau nu, numai ca eu nu mai stiu cum sa gandesc pozitiv. Si da, am observat ca optimistilor le merge mai bine in viata decat realistilor sau pesimistilor. Revenind la patriotism, la curs... profesoara ne-a mai spus ca Romania din cauza asta se afla in pozitia in care se afla, pentru ca suntem un popor de negativisti. OK, probabil e adevarat, dar cred ca asta se intampla pentru ca mass-media promoveaza ceea ce nu trebuie.

Asadar, in fiecare an (cu exceptie 2008 in care am lucrat) am urmarit la TV parada militara, programele special facute pentru sarbatorirea zilei nationale si altele. Anul asta imi dau seama ca 1 decembrie este singura zi din an in care poti vedea ceva pozitiv.... lucruri bune si despre tara si despre locuitorii sai. Cred ca daca programele s-ar face cu mai mult cap, s-ar observa o schimbare majora atat in ceea ce priveste mentalitatea oamenilor cat si atitudinea lor cand vine vorba de tara in care traiesc.

Am fost tentata sa scriu mai sus ca si de sarbatori vezi lucruri pozitive la TV, dar apoi mi-am adus aminte de stirile cu "un tanar s-a sinucis pentru ca era singur de Craciun" si altele pe care cu siguranta le stiti si voi.

Deci, as vrea din suflet o schimbare in mass-media din punctul asta de vedere. Sa fie mai multe legi aplicate, sa se mai interzica o pagina de Cancan, o pagina de Libertatea... un chilot, o ţâţă... si daca astea nu se schimba, mi-ar placea macar atitudinea mea sa se schimbe... numai de-as gasi ceva care sa ma motiveze suficient de mult...

Sa va mai zic ceva... si cu asta am incheiat. Nu e usor sa gandesti pozitiv, e chiar un efort in plus din partea oricui pentru ca e un fel de bariera mentala asupra tuturor chestiilor negative si nu stiu daca acest exercitiu poate deveni pur si simplu un obicei, daca devine vreodata simplu. Voi ce spuneti? Cati credeti ca aveti un mod de a gandi pozitiv?