Sunt ceea ce gândesc

Am inceput sa ma gandesc la anger management. Suna bine "anger management", nu? De fapt este vorba despre cum ne controlam reactiile, nervii si de cele mai multe ori auzim sintagma referitoare la persoanele care au probleme cu asta. Uneori am si eu problemele astea, destul de rar la intensitate maxima, dar nu pot sa spun ca sunt chiar o persoana calma.

Sunt mai calma decat unii si mai nervoasa decat altii. In orice caz, am dat un mic search pe sfantul Google si primul rezultat se referea la un film, din 2003, numit Anger Management. Am facut imediat rost de el, mai ales ca am vazut ca e cu Adam Sandler si Jack Nicholson. Cum Dumnezeu am ratat eu un film cu Adam Sandler? Imi place foarte mult actorul, la fel si Jack Nicholson care a crescut in topul meu de la vizionarea filmului Zbor deasupra unui cuib de cuci. In film am regasit-o si pe blonda absolut superba din Mad Men - January Jones (acolo joaca rolul lui Betty Draper), careia nu i s-a potrivit rolul asa bine cum i se potriveste ca Betty.

Dave e un tip destul de normal, cu ceva traume din copilarie totusi (cine nu le are?). Intr-o calatorie pe care trebuia sa o faca in interes de serviciu, Dave il cunoaste pe Buddy Rydell si este implicat intr-un incident minor, cu repercursiuni mari. In urma intamplarii, Dave ajunge in instanta si este obligat sa ia parte la sedinte de terapie pentru controlarea furiei.

Au fost niste chestii foarte interesante in film care ar putea chiar sa ajute in viata reala. Nu, nu vorbesc despre oprirea circulatiei pentru a canta "I'm so pretty, oh, so pretty" si nu vorbesc nici de "goosfraba" sau goos-bla-bla, vorbesc de faza in care Buddy ii spune lui Dave sa nu mai asculte muzica care implica un anumit grav de furie, care induce sentimente negative si scenele in care iti comunica non-verbal sentimentele personajului (asta e interesant de observat). Chestia cu cenzurarea pentru sine a chestiilor negative o sa incerc si eu cat pot, adica deja ascult Enya...

In fine, filmul are niste faze de te cracanezi de ras si e foarte bun pentru a te relaxa intr-o seara de vineri, dupa o saptamana de munca, dupa un weekend de cacat, dupa o zi de cacat sau pentru a-ti calma nervii. Filmul nu iti face un curs de anger management, pentru ca, la fel ca orice productie, trebuie sa fie comercial, sa placa aproximativ oricarui tip de public. Merita vazut pentru scenele amuzante, pentru actorii foarte buni si pentru ideea de la sfarsit.... pe care o sa o aflati voi dupa ce il urmariti.

Sa imi spuneti si mie daca v-a placut! Cheers.

Cativa stiu chestia asta. Altii nu stiu. Acum stiu sigur ca stie toata lumea. Nu stiu daca lucrul asta ma defineste ca persoana, dar m-am apucat pentru ca asa am simtit. De fapt, exista un concurs: NaNoWriMo. Tre sa scrii un roman intr-o luna (noiembrie) si initial am zis sa incerc si m-am inscris, dar apoi mi-am dat seama ce tampenie e aceasta limita de timp. Initiativa e buna si ideea la fel, dar limita de timp nu mi se pare potrivita.

De aici am inceput sa scriu un roman si sunt mandra ca am trecut de 30 de pagini. Trebuie sa insemne ceva si mai mult, inca scriu periodic... cred ca e bine, sunt sperante ca o sa il termin. Lucrez la el cu trup si suflet, lucrez pe notebook de obicei pentru ca imi place tastatura. Contine intamplari adevarate, sentimente adevarate, dar contine si fictiune foarte multa.

Cineva m-a intrebat ce gen e... I-am spus ca e "fantastic", dar nu m-am referit la zane-si-elfi-fantastic, ci Mircea-Eliade-fantastic, cu simboluri si intelesuri ascunse. (p.s. a nu se intelege ca ma compar cu Eliade, era doar o explicatie a genului de fantastic pe care il scriu) E o chestie complexa, in care si eu ma pierd uneori. Trebuie sa recitesc pasaje ca sa imi aduc aminte unde am ramas sau ce am mai facut. Trebuie sa imi scot la imprimanta pagini ca sa imi dau seama unde am gresit, sa il corectez. Poate ar fi trebuit sa imi fac un plan inainte...

In final, ideea postarii ar fi ca scriu o carte, pe care nu stiu daca apuc sa o public, daca o sa fie ceva de capul ei, daca o sa vrea cineva sa o citeasca in afara de prieteni (si nici ei nu cred ca o sa o faca). Stiu ca un roman nu inseamna mai nimic pentru o persoana oarecare, dar mai stiu ca e greu sa il scrii si admir pe oricine reuseste. Mi se pare o provocare interesanta, grea si cred ca orice om care e pasionat de scriere ar trebui sa incerce. Totodata, un alt motiv pentru care m-am apucat de scris o lucrare asa lunga e pentru a avea un scop, un target, ceva de facut, de lucrat.

Ca sa termin intr-o nota literara... va las cu o prostioara scrisa pe moment:

scoici albe
si marea de argint
o suflare
doua suflari
o gura
batai in usa
batai de inima

miros sarat
fii al meu
si lasa
ma sufoc
straine
cat te iubesc

a ta e marea
sunt si eu
ma-nec
in gri.

vreau o culoare
un scop
piatra
la un capat
de curcubeu

fulgerul taie o pagina
din caietul meu
alb
asa e in jur
si asa se simte
tacere

De cateva zile exersez Adobe Premiere si ieri am lucrat la clipul de mai jos. Am folosit secvente din filmul From Paris with Love la care am facut si review acum ceva vreme. Pentru filmuletul de mai jos nu am folosit numai Adobe Premiere, ci si Windows Movie Maker. Eu sunt multumita de ce a iesit, pentru un incepator intr-ale publicitatii si A. Premierului.... Si da, nu stiu daca exista bautura la care am facut reclama gratuit aici, dar mai conteaza?

Astept comentarii cu parerile voastre. E nevoie apriga de un feedback !

Acum cateva zile, intr-o seara... am ratacit pe strazile centrale ale Bucurestiului. De problema asta m-am mai lovit de o mie de ori in ultimii ani - unele strazi nu au placute cu numele lor si nu mai stii pe unde sa o iei. In fine... replica evidenta ar fi fost "Mda, Romania", spusa pe un ton de sictir. Mi se pare totusi foarte cliseica asa ca am inlocuit-o cu un "of, pe unde p... ma'sii am luat-o".

Am observat anul asta... 3 momente in care romanii s-au dovedit a fi foarte patrioti:
1. momentul in care comedianul francez i-a facut in mod indirect pe romani - tigani si cersetori cu un simplu, memorabil gest... ramas in istorie ca "salutul romanesc", stiti despre ce vorbesc, nu?
2. momentul in care cei de la McCann au facut campania ROM, relansand ciocolata cu steagul SU pe ambalaj
3. 1 decembrie (adica azi)

La un curs, profesoara ne-a vorbit despre efectul fluture, teoria haosului si gandirea pozitiva. Acum un an, atitudinea ei si incurajarea de a gandi pozitiv m-ar fi ambitionat sa gandesc si eu asa. De altfel, anul trecut chiar faceam experimentul asta cu gandirea pozitiva si consideram ca imi da roade, pana mi-am dat seama ca ma minteam in asa hal incat pana si rezultatul in sine era o minciuna si nu un adevar. Adevarul e considerat o valoare, iar gandirea pozitiva si conceptele prezentate in documentarul The Secret (pentru ca asta le rezuma cel mai bine) te indeamna sa te minti, nu? Deci nu prea inteleg cum vine chestia asta.... desi candva o intelegeam.

Nu spun ca gandirea pozitiva e un lucru rau, Doamne fereste.... indiferent ca te minti sau nu, numai ca eu nu mai stiu cum sa gandesc pozitiv. Si da, am observat ca optimistilor le merge mai bine in viata decat realistilor sau pesimistilor. Revenind la patriotism, la curs... profesoara ne-a mai spus ca Romania din cauza asta se afla in pozitia in care se afla, pentru ca suntem un popor de negativisti. OK, probabil e adevarat, dar cred ca asta se intampla pentru ca mass-media promoveaza ceea ce nu trebuie.

Asadar, in fiecare an (cu exceptie 2008 in care am lucrat) am urmarit la TV parada militara, programele special facute pentru sarbatorirea zilei nationale si altele. Anul asta imi dau seama ca 1 decembrie este singura zi din an in care poti vedea ceva pozitiv.... lucruri bune si despre tara si despre locuitorii sai. Cred ca daca programele s-ar face cu mai mult cap, s-ar observa o schimbare majora atat in ceea ce priveste mentalitatea oamenilor cat si atitudinea lor cand vine vorba de tara in care traiesc.

Am fost tentata sa scriu mai sus ca si de sarbatori vezi lucruri pozitive la TV, dar apoi mi-am adus aminte de stirile cu "un tanar s-a sinucis pentru ca era singur de Craciun" si altele pe care cu siguranta le stiti si voi.

Deci, as vrea din suflet o schimbare in mass-media din punctul asta de vedere. Sa fie mai multe legi aplicate, sa se mai interzica o pagina de Cancan, o pagina de Libertatea... un chilot, o ţâţă... si daca astea nu se schimba, mi-ar placea macar atitudinea mea sa se schimbe... numai de-as gasi ceva care sa ma motiveze suficient de mult...

Sa va mai zic ceva... si cu asta am incheiat. Nu e usor sa gandesti pozitiv, e chiar un efort in plus din partea oricui pentru ca e un fel de bariera mentala asupra tuturor chestiilor negative si nu stiu daca acest exercitiu poate deveni pur si simplu un obicei, daca devine vreodata simplu. Voi ce spuneti? Cati credeti ca aveti un mod de a gandi pozitiv?

Am inotat cu draga inima in trecut si cand s-a terminat bazinul am iesit la suprafata unde m-a muscat ca un rechin, realitatea.

Cuvintele le-am tremurat si presarat peste al tau morman de suflet rece. Am strans din dinti si n-am lasat niciun suspin sa imi scape...

flacari albe,
lumina vie
si un nou munte de suferinta.

visul placerii,
strabate un corp
mort.

pierzania
tacerii
si umbra
unui sarut.

buze imbibate.
minciuni
sfaramate.
o dragoste
pura
lasata in pamant.

putrezeste
se transforma
in ura,
deznadejde
si o elice de vant
arunca in apropiere
suspine si ploaie.

2 pasi străini.
2 sfere metalice.
noi.

pleoape cazute,
ochi inecaţi,
voci ascuţite,
război.
eu.

raţiunea are bagaje în mână,
frica pândeşte după colţ,
durerea străbate drumul.
tu.

am aflat ce e dragostea:
o formă incurabilă a nebuniei.
nu există doctori,
doar cădere.
doar noi.

Sursa poza: IMDB

Ii spuneam mai devreme unui amic ca daca ar exista un loc in care as vrea sa mi se intample cele mai frumoase lucruri sau un loc in care m-as refugia sufleteste, ar fi cinematograful. Iubesc sala de cinematograf si mi-ar placea sa merg mult mai des, dar din pricina preturilor ridicate la bilete nu am cum. Si cand zic mers "mult", ma gandesc la un de doua-trei ori pe saptamana. Probabil m-as satura (oare?), dar cam asta ar fi damblaua mea: cinema-ul. CineMA iubeste.

Am vazut demult trailerul la Legend of The Guardians si sincera sa fiu nu planuiam sa merg, adica ma gandeam "da, pare ca merita sa dau 20 de lei pe bilet, dar daca iar nu o sa am cu cine sa merg...". Si uite ca s-a ivit ocazia si am mers sa il vad.

Guardians of Ga'Hoole este un roman in serie scris de Kathryn Lasky, inceput in 2003, terminat prin 2008 si ecranizat anul acesta, disponibil in 3D si (cica) in IMAX. Am intrat pe site-ul aficotroceni.ro si vad ca programul IMAX e blank, ori nu se incarca, ori nu ruleaza nimic. Asta inseamna ca bufnitele nu au venit in IMAX si la noi, dar cu siguranta puteti merge sa le vedeti in 3D.

Soren si Kludd sunt doua bufnite-inca pui, care isi incep primele antrenamente de zbor. Cei doi frati au personalitati foarte diferite, Soren fiind mai mult genul aventurier care se hraneste din legendele spuse de tatal sau despre Gardieni. Kludd, pe de alta parte, se crede mai rational, cazand mereu in umbra lui Soren care era mult mai priceput, entuziasmul lui dandu-i forta si curaj. Cei doi sunt rapiti si ajung in regatul St. Aggie's, unde puii de bufnita sunt spalati pe creier si antrenati pentru a fi soldati. Soren reuseste sa scape si pleaca in cautarea Gardienilor pentru a le spune depre planul bufnitelor de la St.Aggie's care incearca sa puna stapanire pe toate tinuturile.

Nu ma mira ca am inceput sa ne uitam la filme cu bufnite, sincer. Si atata timp cat sunt foarte bune, nici nu ma deranjeaza. Mai degraba m-as uita la bufnite o zi intreaga decat la SAW, de exemplu. Care e faza cu filmele astea horror? De cand horror este egal cu sange si masacru? Uitati-va la Paranormal Activity, The Ring, El Orfanato, Mirrors, astea da filme de groaza. SAW si multe alte rahaturi aparute sub eticheta "horror" sunt doar o versiune necenzurata a Stirilor de la ora 17, zau.

In orice caz, revenind la The Owls of Ga'Hoole.

Parerea mea e urmatoarea: e un film foarte-foarte bun si usurel. Poate fi urmarit si in familie, desi cred ca in 2D isi cam pierde farmecul. 3D se vede foarte bine si efectele speciale sunt cu mult mai valoroase. Povestea e noua, e interesanta, unele lucruri sunt (cum e normal, de altfel) cliseice, cum ar fi lupta bine-rau si chestia cu rasa pura pe care o intalnim des de la o vreme incoace, dar nu plictiseste. Bufnitele sunt tare simpatice si unele scene sunt chiar spectaculoase. Vi-l recomand cu caldura! Daca nu aveti ce face, duceti-va sa vedeti acest film in 3D pentru ca merita. Pe mine nu m-ar deranja de ex. sa il mai vad inca o data chiar... hihi.

P.S. scuze pentru greselile de scriere/exprimare/gramaticale din acest review, dar din motive serioase atentia mea a fost cam redusa cand l-am scris.

Pentru raspuns urmariti urmatorul filmulet...






Un prieten mi-a aratat reclama si mi s-a parut asa buna, incat n-am avut cum sa rezist tentatiei de a vi-o arata... Sper ca v-a placut!

Ziua de azi a fost irezistibil de frumoasă aşa că nu puteam sa pierd ocazia să ies. Parcul IOR fremăta de oameni, n-am mai văzut demult un parc atât de viu şi frumos. Colorat cu zâmbete, cu sărutări de îndrăgostiţi, colorat cu prietenii vechi, prietenii noi, familii, colorat cu toamnă, chiar am simţit că am ajuns într-un oraş al reveriei.

Pe un ton mai non-literar, ne-am plimbat, am vorbit, am pozat (şi am dat de foarte mulţi cu aparatul foto în mână) şi am râs, lasând totul în urmă. Mâine e un nou început.

NB: ştiu, prima poză e cea mai bună... şi mie îmi place :D