Sunt ceea ce gândesc

II

Adevarul e ca nevasta-mea e frumoasa. Are ochii albastri, un par negru valvoi si niste obraji frumosi, sanatosi. E bine facuta. Are niste sani rotunzi de ti se umple palma cand ii atingi, iar curu’... misto rau. Cu toate astea eu sunt barbat si e de natura mea sa ma uit si la altele. Asta e, iubesc femeia. Si ele ma iubeste pe mine.

Hannah nu insemna nimic pentru mine. Era doar o alta eleva. Ma hotarasem sa fiu serios, sa respect juramintele din biserica. Nimic nu avea sa-mi incurce trebile. Dracusoru’ de pe umaru’ stang m-a impuns cu furca aia incinsa a lui sa ma dau la Hannah. Nu speram nimic, Doamne fereste. Era momentul sa ma opresc.

Ce m-a excitat si incitat la Hannah a fost raceala asta inumana pe care nu o pot percepe si explica in nici un fel. Sunt obisnuit cu femei pe langa mine, cu iubire din toate partile, cu foc, pasiune, caldura, pe cand Hannah nu era nimic decat un cub de gheata ce sfaraia pe urmele mele.

- Vezi ca o sa intarzii azi.

- Iar ai de dat meditatii? Spuse nevasta-mea lasand ochii in jos, cat sa nu imi dau seama de furia acumulata. Era nostima. Era copilaroasa. Era frumoasa. Era femeie si o iubeam. Am luat-o de mana, i-am rasucit verigheta usor pe inelar si i-am sarutat obrazul aprins. I-am zambit. Ii stiam punctele slabe, stiam ce sa fac pentru a scapa cu basma curata. Nu a constituit asta o problema niciodata. De cand imi promisesem sa nu o mai insel ma simteam oarecum prins intr-o cusca. Imi iubeam familia, parintii, casa si tot ce pusesem pe picioare pana atunci, dar nu suportam sa ma stiu legat de cineva. Simteam cum imi pierd autoritatea, cum imi pierd credibilitatea fata de mine insumi, cum se instala rutina. Aceiasi craci perfecti, aceleasi replici, aceleasi coincidente. Nu suportam sa ma inteleg cu cineva atat de bine. Nu am realizat cat de multe am in comun cu femeia asta pana nu m-am casatorit cu ea. Gandim la fel, vorbim la fel, visam la fel, mancam la fel. Suntem propriile noastre copii de sexe diferite.

- Imi pare rau, iubito! Promit sa ma revansez (adicatelea o partida strasnica de tavaleala)

- Of... ce ma enervezi... bine.

- Vezi ce usor a fost?

- Da... iar folosesti chestia aia de jedi pe mine, rusine sa iti fie.

- Stii prea multe.

Am sarutat-o lung si apasat, cum ii placea. Mi-a zambit apoi s-a intors in sufragerie. Ah, le am la dej’tul mic de la picioru’ stang. Asa viata mai zic si eu, numai de n-as avea o constiinta. Eram astfel in bucatarie, cu mobilu’ in mana... George, Gilda, Hannah, Henry... Hannah... Hannah... hmhmhm, sa o sun? Hai ca o sun, nu-i nimic rau, vreau sa vad daca e bine, atat.

- Alo?

- Da.

- Ciau bella!

- Ce au?

- Ciau ciau.

- Pai, ce au?

- E in italiana. Ceao...

- Salut.

- Esti de moda veche.

- De-asta m-ai sunat?

- Nu, domnisoara. (ma incurcase, ce rea era) Voiam sa ma asigur ca veniti in seara asta.

- Sa va asigurati ca nu vin?

- Ca vii... ca veniti.

- Pai nu vin, n-aveam cursuri azi.

- Eh na, serios? (voiam sa par cica surprins)

- Da, serios.

- Inseamna ca mi-am notat eu in agenda gresit. Pai si ce fac? Raman cu ora libera?

- Nu ma priveste, azi e Miercuri, nu avem cursuri.

- Vai... nu pot sa cred, pai si ce fac, mai Hannah, raman singur? Ca sunt obligat sa stau pana la 21.00

- Pai...

- Hai, te rog, vino tu.

- Dar de ce nu il chemati pe Mihai? (spuse asa repezit)

- Pai si dansez eu cu Mihai? Ar fi nepotrivit.

-... distractiv ce-i drept.

- Deci vii, da?

- Nununu...

- Dadadada... te astept diseara, hai, nu fi rea.

- Nu e vorba ca sunt rea, dar..

- Dar ce? Trebuie sa ii gatesti sotului?

- Pisicii.

- Uite diseara ii cumpar eu fripturica de la magazin, numai vino.

- ...

- Hannah, te rog eu mult.

- Bine, fie. E prima si ultima oara.

- Esti o scumpa bella, ciau.

- Ce-au?

- Pa, frumoaso!

- La revedere.