Sunt ceea ce gândesc

Prin aceasta postare vreau sa le ofer cu drag, o mare MUIE celor care au stabilite regulile de cacat dupa care se ghideaza prestigioasa facultate de Limbi (!) si Literaturi straine din cadrul Universitatii Bucuresti.

Cu ceva timp in urma m-am hotarat sa depun si eu dosar pentru aceasta MINUNATA facultate. M-am inscris la doua limbi straine, la concursul de dosare.

Concurs de dosare= se intra pe baza mediilor de la unele materii din liceu si media de la Bacalaureat.

Dupa ce am alergat in stanga si in dreapta dupa acte, legalizari, dupa ce am platit taxa ENORMA de 200 de lei, am ajuns in sfarsit sa ma inscriu. Organizarea ok, nimic de reprosat. Totul a mers bine. La concursul de dosare, la prima limba straina pe care mi-am ales-o, erau 5 LOCURI LA BUGET si vreo 100-150 la taxa. Am stiut chestia asta de la inceput, dar nu m-am putut abtine sa nu imi spun in gand ca "e bataie de joc".

Pe 29, pe siteul facultatii scrie ca s-au afisat rezultatele online. Dai click pe linkul pe care ti-l dau ei si cand sa vezi rezultatele ti se cere o parola si un username. Parola pe care o iei de la facultate. Asadar, niciun folos daca esti de exemplu, din Satu Mare si nu te poti deplasa pana la Bucuresti. Nu poti sa "dai o fuga" sa iti iei parola si username. In fine, futu-i. Asta e.

Pe 29 asadar, m-a sunat o prietena si mi-a spus ca am intrat a 30-a pe locurile cu taxa. Bun, m-am bucurat enorm. Planul meu era sa am un loc asigurat, in cazul in care nu intru la Jurnalism (deoarece admiterea la Jurnalism este pe 8 septembrie). Am fost foarte incantata sa aflu ca am intrat la o facultate de stat, chiar daca la taxa.

Bucuria mea nu a tinut mai mult de o zi, pentru ca ieri m-am dus sa ma interesez daca trebuie sa dau vreun avans. Lucru anormal din punctul meu de vedere. Bineinteles ca m-am interesat si am realizat ca trebuie sa dau 5 milioane zilele astea ca sa imi pastreze locul. De unde pizda mam'ii lor sa scot eu inca 5 milioane pentru a imi confirma locul, loc la care oricum renunt daca intru la Jurnalism in septembrie. Si fireste ca daca platesc locul acum, si renunt in septembrie la el, banii aia se duc pe masinile lor. De ce spun asta? Pai voi ati vazut in ce paragina e facultatea aia? Cu banci de pe vremea interbelica (vorba lu' sor'mea) si profesori muritori de foame. Deoarece ei au salariul fix, nu e dupa cati elevi au sau cacaturi din astea.

Uite asa domn'e, cu regretul ca v-am dat 200 de lei pe taxa de inscriere, si cu regretul ca sunteti niste muisti imputiti care nu stiu cum sa stoarca banii din oameni, eu o sa ma duc sa imi retrag dosarul. N-am nevoie sa stau pe bancile unei facultati atat de imputite, cu niste labagii profitori care oricum nu dau o ceapa degerata pe facultate in sine si pe ce inseamna ea. Eu nu inteleg de ce cei din celelalte orase vor sa vina aici. NU VA INTELEG, FRATILOR! Ce dracu sa cauti in mizeria asta, cand in Craiova, Iasi, Timisoara samd. sunt facultati MULT MAI BUNE! de unde chiar poti invata ceva.

N-am mai pomenit in viata mea atata nesimtire si nepasare. Cat de... tampit idiot cretin si ignorant sa fii, sa nu iti dai seama ca unii oameni chiar au muncit pentru bani. Da' e firesc sa nu isi dea seama, daca pulile lor stau in puf si aur pe bani picati de la fraierii care se inscriu la ei... cum pizda ma'sii sa isi dea seama cat de greu e sa chiar muncesti pentru milioanele alea. E taaaaaare usor sa pui taxa de 2 milioane, sa te intinzi la 3 la 4... la inca 5, ca deh frate... e UNIVERSITATEA BUCURESTi... suntem LImbile straine... pula mea, numai genii pe aici, numai spuma, intelectuali, oameni inteligenti si culti. Numai savanti au iesit de pe bancile facultatii asteia... Pff, right. Si daca n-as fi asistat la unele cursuri sa vad cum e, as fi fost de acord cu cei care imi scoteau ochii ca nu stiu ce inseamna. Ba stiu ce inseamna pentru ca intamplarea face ca am vazut cat de pregatiti sunt elevii de acolo si profesorii de asemenea.

Daca as putea, as pleca din orasul asta fara sa ma uit inapoi. Se fac la magarii de te doare capul, ce-am scris sus e doar ce mi s-a intamplat mie. Daca as mai pune si pe altii sa povesteasca prin ce au trecut... S-ar ajunge la o mini Revolutie.

Cred... de fapt, sunt sigura, ca lucrurile nu stateau la fel cu ceva timp in urma. Am auzit si cred ca a fost ceva mai bun, acum e doar bataie de joc si nu sfatuiesc pe absolut nimeni sa incerce acolo pentru ca nu stiu daca avantajele ar bate dezavantajele acestei facultati.

p.s. am intrat la minunata facultate pe locul 30, cu 9,76. Ultima medie a fost 9,60. Cred ca asta spune tot.

Daca nu gasesti pe cineva in statia de maxi taxi atunci cand ajungi acolo, sa astepti, e de rau. Inseamna ca ai pierdut masina. Nu mai e alta linie care sa treaca pe aici, the middle of nowhere. Luni, cand am vrut sa ma duc la o policlinica sa imi fac un control oftalmologic, era o singura persoana in statie. O femeie mai in varsta. Dupa ce mi-am ocupat locul la umbra m-a intrebat daca stiu unde e spitalul Victor Babes. I-am zis ca nu stiu, eu si directiile... right. Apoi cu cat venea mai multa lume, ii intreba pe fiecare. Deh, normal, voia sa stie cum se ajunge. Intr-un sfarsit gaseste informatia la un domn de vreo 40-50 de ani. Au vorbit 5 minute si simteam ca innebunesc daca ii mai aud. Dialogul a fost dupa cum urmeaza (aproximativ):
- Stiti cumva unde e spitalul V. Babes?
- Da, luati 146 pan' la Socului si de-acolo va urcati in 335 sau 330 si mergeti...
- 335, da' pe asta de unde il iau?
- Va lasa domn'e in statie maxi taxi...
- Aha aha.... si... cate statii merg?
- Aaaaaaaaah.... Victor Babes? Nu, m-am incurcat. Nu e ala.
- Da, ala de care ati zis era altul.
- Dadada... (sta pe ganduri)... Asta e pe la muncii pe acolo...
- Si cum ajung?
- Pai luati 146 pana la Socului... dupa aia va urcati in 5... Asta, 55... nu 5... Ah ba nu, ca nu mai merge pe acolo... Stati asa...

SAMD

Slava Domnului ca a inteles femeia aia (oare?) sau cel putin a mimat ca a inteles si ne-am urcat in masina. Baba s-a asezat pe unul dintre scaunele duble de la geam. Dupa ce am platit, m-am dus in spate sa imi aleg si eu locul. Baba imi face semn sa stau langa ea. Chiar n-am luat in seama si nu am presupus ca e ciudat sau mai stiu eu ce. In mana ramasesem cu cheile de la casa. Chei care au atasate 2 breloace pe ele. Un breloc e o broscuta verde din burete, iar al doilea e unu' obisnuit cu "absolvent 2008". Ma uitam la broscuta si calculam cat de repede o sa se rupa, fiind din burete. Gandul mi-a fost intrerupt de baba care se uita la mine si mi-a zis:
- Iti poarta noroc broscuta?
- Ha... nu cred. Abia am cumparat-o, i-am raspuns.
- Ah, deci nu sti.

Nu stiam? Da, nu stiam si inca nu stiu daca imi poarta noroc. Nu cred ca imi poarta nici noroc si nici ghinion, e doar o... broscuta. Mi s-a parut ciudata faza. Probabil ca daca nu imi scoteam cartea sa citesc, dialogul ar fi continuat, dar sa ii multumim lui "Siegfried" pentru asta.

Ma uitam pe trafic dot ro si ma miram ca 5 persoane au intrat pe blogul meu azi. 5 persoane. Incredibil de mult. Era o vreme in care cu siguranta as fi facut mici crize ca nu intra mai multa lumea, ca nu imi citeste si comenteaza lumea blogul. Si acum, stii ce? Nu imi mai pasa. Nici nu stiu de ce. Dar cui i-a trebuit vreodata un motiv pentru indiferenta? Nu pot sa cer sa imi viziteze lumea blogul din multe motive. Care ar fi? Uite cateva. Nu pup picioarele bloggerilor "mari" ca sa imi mai lase cand vor pulile lor cate un comment sau sa imi puna link pe siteu' lor. Nu umblu ca disperata din blog in blog prin blogbrowsing lasand comentarii la fiecare blog kitschos pe care il vad. Nu scriu despre ce se intampla in lume, despre cate filme porno au mai facut Irinel si Monica, despre cati au mai murit stupid, sau cat a crescut pretul la caramizi. Am zis si ma voi repeta, nu ma uit la televizor decat foarte rar... cand sunt pe moarte sau cand nu am internet... si nici atunci. Prefer sa citesc o carte.

De ce spun toate astea? Pentru ca simt nevoia sa clarific anumite aspecte ale acestei meserii. Mi se par de-a dreptul... folositi cei pe a caror spinare si-au facut unii trafic. Si eu ii felicit pe cei care au facut-o. Mi-ar placea si mie sa am vointa de a pupa in cur un om/mai multi atat de mult, mi-ar placea si mie sa am rabdarea de a face lucrul asta, mi-ar placea sa ma duca si pe mine altii. Da, regret ca nimeni nu se apleaca sa ma ridice si pe mine de la... 5 vizitatori. Cu toate astea, nici nu intind o mana asa ca nu pot avea pretentii. Nici nu ma bag in seama cu oameni pe care nu ii cunosc si carora nu am ce sa le spun. 5 vizitatori nu e putin. Eu multumesc persoanelor care au citit azi paginile astea pentru ca imi dau seama ce inseamna. 5 oameni care totusi au dat de mine sau si-au adus aminte de mine sau care pur si simplu au intrat din obisnuinta. De 5 oameni... am nevoie eu. Nu imi trebuie cuvinte penibile folosite in exces ca sa fiu gasita pe google, nu imi trebuie beri baute la motoare sau la terase de lux. Mie de fapt nici nu imi place berea.

Ce vreau eu de fapt sa spun aici?
Vreau sa spun un singur lucru general.
Sunt multumita.

De cand mi-am schimbat telefonul numai probleme am avut cu el. Ba nu a sunat alarma, ba n-am mai avut semnal, ba pe ma'sa. Alaltaieri mi-am setat niste chestii "de facut", adica sa imi aduca aminte ca: pe 26 e ziua blogului si pe 27 ziua lu' Chubb Chubb. De obicei uit exact cand nu trebuie.... e blestemul meu. So, imi cer scuza fatza de persoanele a caror zi de nastere o sa o uit. Nu e pentru ca nu mi-am adus aminte de voi, ci pentru ca exact de ziua voastra uit sa zic la multi ani.

Eh, pentru blog o sa fie cu o zi dupa. Da' las' ca ma intelege, ca daca nu, ii pot trage una dupa ceafa oricand :D. La multi ani blogusorule, sa fii cu noroc, sa fii sanatos si sa ai serverul bun pe cat mai multi ani... etc etc etc. Anyway, so... ja... tudei ist zer barzdei of Chubb Chubb ja... Deci... LA MULTI ANI, CHUBB CHUBB!!!!! Sa fii sanatoasaaaaaa..... fericitaaaaaaaaaa.... si nebuna, cum te stim noi... Sa nu incetezi niciodata sa dansezi pe baruri cand mergem in Bavaria... si sa intri la ce facultate doresti ! Si tine minte, intotdeauna sa ai incredere in tine si sa fii optimista, conteaza foarte mult in viata.

Pup you, girl!
Long live the Chubb Chubbs! :))

Cum de maine intram in zodia leului, este fair enough sa spun ca asta e zodia mea si candva o sa fie ziua mea. Oh boy, joy! Well... este joy ptr. ca primesc multe cadouri. Adevarul e ca nimic nu ma bucur mai mult decat cadourile... Cadourile bine facute.

Bineinteles, intrebarile au inceput cu "ce vrei de ziua ta?/ ce iti doresti de ziua ta?" etc. Si raspunsurile mele au venit. Cei care doresc sa imi faca un cadou au o gama larga de produse din care pot alege... De la cadouri ieftine de genul: ceas, farduri, inele castigate la snacksuri etc. pana la masini si... apartament de doua camere in centru. Hai bine, sunt modesta, merge si in sectorul 123456 al capitalei... La o adica primesc si excursii in strainatate, numai nu la mare ca nu imi place ( =)) ).

Oricum ar fi, orice ar fi, sunt multumita, va zic dinainte. O sa ma bucur de fiecare maruntis ca un copil mic. O sa sar in sus, o sa tin obiectul respectiv ca pe un trofeu, o sa il admir, o sa il venerez si apoi o sa trec la urmatorul... :D

Adevarul e ca ma gandesc serios la o trotineta.

Da, o trotineta. Stiti ca exista si pentru adulti, nu ? Faza e ca nu gasesc :( Bine, sa nu mai zic de trotuarele distruse pe care nu stiu daca poti sa mergi cu o... trotineta. Ma rog, ideea e ca n-am de ales.

Masina e prea scumpa. Pe role nu stiu sa merg. Pe skateboard nu stiu sa merg. Bicicleta e in pod, putrezeste de cativa ani acolo... asta pentru ca nu exista pista speciala pentru biciclisti si cu toate ca atunci cand eram mica eram destul de sinucigasa si ma strecuram cu ea printre masini, acum nu mai am coaiele de atunci. Si deci, cum sunt si soferii nostri extrem de grijulii si mentin mai mult de o gramada distanta intre masina si biciclist, mi-e de-a dreptul teama ca pasesc cu bicla pe un drum public....

M-am mai gandit ce-i drept la patine cu rotile.... tot pentru adulti... Dar cred ca a doua parte am inventat-o eu. Exista patine cu rotile pentru adulti? Daca da, spuneti-mi unde ca poate reusesc sa imi iau si eu o pereche. Le adoram cand eram mica... si nu cred ca s-a schimbat nimic de-atunci, nu ?

Pe cine oi incerca eu sa pacalesc cu permisu' ala de categoria B.... *rolling on floor laughing*

Inca niste puncte in plus pentru patinele cu rotile si trotineta ar fi ca sunt usor de transportat. Adica daca dupa o statie de mers cu ajutorul lor obosesti, poti mereu sa te urci in tramvai/autobuz si sa vii acasa... pe propriile picioare.

Am incercat sa fac un scenariu pentru Mondenii. E ceva scurt, asa am vrut sa fie, sa nu plictiseasca. Sper sa va placa macar putin :)) So, enjoy...

Narator: Zilele toride de vara isi spun cuvantul in Romania, iar casa divortatilor/sotilor Prigoana nu ramane neatinsa de arsita dupa-amiezii.

[Prigoana sta pe canapea citind ziarul, soacra lui croseteaza pe un fotoliu si Adriana isi face aer cu evantaiul pe fotoliul paralel cu al mamei ei.]

Adriana: Prigoana?

Silviu: Da, Bahmu?

Adriana (isterica): Da’ de ce imi zici, draga Bahmu?

Silviu: Pai, n-am divortat acu’ juma de minut, draga?

Adriana (bosumflata isi lasa privirea jos) [pauza] : Auzi, P-p-Prigo.... Tie nu ti-e cald?

Silviu: Nu.

Adriana: Da’ mie mi-e... Nu mai pot.

Silviu: Pai, nu mai sta langa ma’ta...

Adriana : Da’ de ce, Prigoana, ce-are mama?

Silviu: Nu vezi ca deja ii fac dracii incalzirea pentru iad... Normal ca ti-e cald.

Soacra: Esti un nesimtit, Prigoana. Nu stiu ce-a vazut Adriana la tine.

Silviu: A vazut bine culorile pe bancnote. Hehehehe.

Adriana: Adica?

Silviu: Adica nu esti daltonista, draga.

Adriana (enervata) : Prigoana, daca nu pui aer conditionat in casa, DIVORTEZ!

Silviu: Da’ du-te draga la fast-food, au aia gratis. Hai ca iti dau eu bani de un brifcor.

Soacra [ridicandu-se in picioare]: Hai Adriana sa plecam, da-l naibii pe... gunoieru’ asta!

Silviu: Mama soacra, sa imi aduci si mie un suvenir.. O cruce cu numele tau pe ea. Hehehehee.

[Cele doua pleaca. Dupa ce se inchide usa, Prigoana mai asteapta putin apoi se repede la perete si da o placa la o parte descoperind un aparat de aer conditionat]

Silviu (multumit): Ah, ce imi place vara...

Sa vedem, de la ora 9 pana la ora 14 (ora actuala) n-am stat o clipa locului. Am inceput sa imi pun dosarul la punct cu ce imi trebuie pentru inscrierea la facultate. Ceva ciudat s-a intamplat. Ieri mi-a zis mama sa fac direct copii si sa iau actele sa mi le legalizez. Acum, ori a uitat ea sa imi zica ca imi mai trebuie si originalele, ori n-am inteles eu... ori nu stiu ce s-a intamplat, ideea e ca am avut impresia ca erau suficiente copiile. In orice caz, mi-am luat si originalele cu mine. Cu toate astea, cand am iesit din casa mi-am adus aminte ca nu am luat certificatul de nastere in original. Si ce mi-am zis? Da-l dreacu, poate merge doar cu copiile. Smart ass. Anyway, a fost o chestie ciudata, stiam ca trebuie sa il iau da' nu m-am mai intors. Na, idioata.

Am ajuns la un notariat de pe Pantelimon unde isi facuse o colega inainte niste copii legalizate. Ma duc acolo, zbang... Concediu. Baga-mi-as, facea-mi-as, samd. Asta e, aveam drum spre Obor asa ca am luat-o incolo, trebuia sa fie unu' da-o-ncolo de treaba. Am sunat o prietena, mi-a zis ea pe unde ce si cum. Il gasesc. Ajung acolo, un apartament de 3 camere. Absolut plin de oameni. Baga-mi-as, facea-mi-as samd. Asta e, faza e ca mi-a venit randul destul de repede. Aia de la notariat (cum era si normal, doh!) imi cere certificatul in original. Io ciu-ciu... nu-l aveam.

Da-l dracu, faceti-mi numai dupa ce am.

O sun pe maica mea.
Maica mea "Daca esti cascata! Eu ti-am zis ca iti trebuie si originalul... "
Eu: "Mhm... sigur, imi zici sa fac copii si uiti sa imi zici ca trebuie si originalul"

Ma rog, conversatia a fost mai lunga. Oricum vina era clar a mea, de ce dracu nu m-oi fi intors nu stiu. In fine. Vine tata sa ma ia si ma duc acasa sa iau cacatul ala de certificat de nastere. Pe drum am oprit cred ca la 3 librarii sa intreb de dosar plic, NIMENI N-AVEA! + ca una dintre ele era in CONCEDIU! Apoi mai oprim la un notariat... si ala in concediu. Doamne, deci pe bune... freaky ppl! Stiti cati bani se castiga in perioada asta din legalizari? Vai de capu' meu, va cacati pe ele de concedii frate...

Deci chiar nici nu imi mai pun mintea sa ma enervez. Am ajuns asadar, dupa lupte seculare, la un alt notariat de pe Socului... Acolo... guess what! Plin de oameni. Iarasi nu stiu prin ce miracol nu a trebuit sa astept mult sa imi vina randul, am impresia ca m-am bagat in fatza unei tipe dar fara sa imi dau seama... pf, in fine... nici nu mai conteaza. Aveam doar 2 copii amarate de facut. Era un tip destul de scortzos acolo, care n-avea aer ! De unde voia sa aiba aer la 20 de persoane intr-o camaruta, din pizda ma'sii... Trecand peste, s-au miscat destul de repede... dar frate mi-au facut o ditamai chitanta, m-au pus sa scriu un fel de proces verbal ca vezi Doamne am primit copiile, sa semnez vreo 2 foi, sa arat buletinul... Parca as fi cerut permisiunea sa vizitez Pentagonu' nu sa legalizez doua cacate de copii!

Nici nu vreau sa imi imaginez cum o sa fie cand ma duc sa ma inscriu. Bine ca acum am tot ce imi trebuie, da' tre' sa ai nervi de otzel frate cand te duci sa rezolvi cu hartzogaraia. 'Ai de capu' meu...

Am vazut adineaori ca Andrei (Rosca) a scris despre programul de lucru de 8 ore care se transforma in 9. Din pacate (scuze Andrei) n-am avut rabdare sa citesc cum trebuie articolul, ci doar mi-am aruncat ochii fugitiv. Sunt cam obosita si mi-e greu sa ma concentrez asupra a ce citesc. In orice caz, subiectul mi-a adus aminte de cel mai util lucru pe care l-am invatat in zilele la care a trebuit sa apelez la maxi-taxi. (adica aprox. de fiecare data cand am iesit din casa si nu stiu de ce vorbesc la trecut) E foarte usor sa iti dai seama care sunt orele de varf. Bine, unii spun ca nu mai exista ore de varf... ca mereu e full orice mijloc de transport, dar nu e adevarat. Poti sa iti dai seama foarte usor calculand orele la care NU POTI sa urci in masini dimineata.

Va invat eu care e smecheria. Dimineata, intre ce ore nu poti urca in masini? Sa vedem... De la 6 la 9, ca la 5 se deschide linia plus ca nu am incercat niciodata ora aia. La ora 6 si 7 nu reusesti nici macar sa te urci sau sa respiri in autobuze/tramvaie/maxi-taxi etc. La 8 reusesti sa te urci, dar... CU MARE DIFICULTATE! Ei bine, la 9-10 lucrurile se schimba. Fireste, daca ai "norocul" sa astepti foarte mult in statie, nu te astepta sa fie goala masina. Luxul de... a prinde pana si scaun... tine pana la ora 12-14 cand incep sa intre cei din tura a doua. Oh, joy! Nu se compara totusi cu masacrul de dimineata, ce-i drept. Asta vorbim de dus... adica opusul locului unde stai. Intors e gol dimineata (cum e si normal) dar pe la ora 14-15 incepe masacrul de dupa-amiaza. [ma simt de parca as povesti despre un film de groaza, desi nu sunt departe]

Asadar, stai si te gandesti. Daca intre 6 si 9 dimineata lumea pleaca la munca, conform programului de 8-9 ore, acestia ar trebui sa se intoarca (deci masinile sa fie full) undeva intre 14-18. Si chestia asta e foarte folositoare daca esti printre cei nu-stiu-cati oameni care apeleaza la transportul in comun pentru ca te ajuta sa iti alegi mai bine modul in care te vei intoarce in barlogul tau, safe and sound. Ce o sa fie? Perpedes sau bicicleta? Eu uneori merg pe jos, bicicleta e in pod cu rotile lasate, ruginita pana-n ghidon. So...

[aici am vorbit in general, nu stiu cum e pe liniile cu care mergeti voi in fiecare zi...]

[aceasta povestire a fost scrisa pentru concursul deceiubimbucurestiul, voturile publicului conteaza 60% asa ca va rog sa votati daca v-a placut povestea domnisoarei M]

Domnişoara M. avea 6 ani când a făcut cunoştinţă cu Bucureştiul în care avea să-şi scalde restul copilăriei. Prin mintea unui copil trec zeci de poveşti în fiecare zi, iar acest 5 iulie nu era cu nimic mai prejos. Ajunsă acasă, mama domnişoarei M îşi aruncă şalul pe patul din sufragerie, luă un pahar cu apă şi rămase ceva timp cu el în mână şi cu ochii fixaţi în gol. Domnişoara M ura când mama ei făcea lucrul ăsta deoarece îi părea că seamănă cu un robot, iar domnişoarei M nu îi plăceau roboţii.

- Vrei să mergi cu mine în piaţă?

- Da, vreau.

- Hai, fugi de te îmbracă.

Domnişoara M se dădu jos de pe scaun cu pricepere şi alergă cu nerăbdare spre dormitor. După ce deschise uşile şifonierului ochii ei negri începură să caute îmbrăcămintea după culori. Într-un sfârşit ea alese o bluză roşie cu un ursuleţ mic în partea dreapta şi o fustiţă de blugi cu imprimeuri colorate conturând diferite forme.

Împachetă hainele de casă cu atenţie, aşa cum îi arătase mama ei cu mult timp în urmă.Rasuflă greu, ca un om mare obosit după o zi de munca şi îşi puse mâinile în şold zicându-şi că a făcut o treabă foarte bună. Uşa dormitorului se deschise şi chipul blând al mamei ei apăru:

- Eşti gata?

- Da, îţi place cum am împachetat hăinuţele?

- Da, e foarte bine şi foarte frumos, spuse mama sa pe un ton admirativ.

Domnişoara M se despărţi repede de păpuşa pe care o ţinuse lângă ea tot timpul acesta şi întinse mâna pentru a-i cuprinde mâna mamei.

Când a ieşit din apartament, domnişoara M a simţit binecunoscutul miros de bloc cu balustrade albastre şi lift verde. Un alt miros, de mâncare, se transformă într-o mână transparentă ce o îndemna să vină la sursă, dar domnişoara M nu se lăsă păcălită. Văzuse de atâtea ori manevra asta ieftină în desene animate încăt ştia deja cum se va termina episodul.

Drumul i s-a părut lung domnişoarei M, ea recunoştea de multe ori că „e mica şi totul e mare”. Până şi timpul era mai lung pentru ea.

În piaţă, totul luă amploare. Mirosul de legume şi fructe nu se mai transformă în mâna ademenitoare, iar când domnişoara M văzu tot ce se afla acolo se îndrăgosti lulea.

Alerga de la o taraba la alta şi privea culorile diferite ca şi când ar fi fost ceva nemaipomenit. Vânzătorii erau nişte bărbaţi cu burţi mari, cu mustaţă sau fără, cu şorţuri şi pomeţi îmbujoraţi. Din când în când mai erau şi femei la vânzare, ele aveau baticuţ pe cap, erau mai tinere sau mai în vârstă şi întotdeauna binevoitoare şi vesele.

Era un loc nou pentru domnişoara M, un loc nou şi magic. Din lădiţele albastre, ciupercile îşi ridicau pălăriile sfioase ca să vadă cine a venit, apoi se-mpingeau unele în altele nervoase pentru a nu fi alese şi despărţite de celelalte. Pepenii imenşi, verzi, cu dungile caraghioase şi inegale păreau flăcăi gata să înfrunte orice. Dar când venea momentul să fie tăiaţi aceştia se turteau pentru a părea mai mici şi mai pricăjiţi.

Domnişoara M era fascinată de tot ce se petrecea în acel loc. Oamenii păreau totuşi că ignoră magia lucrurilor ce prindeau viaţă, dar asta nu a făcut-o pe M să-şi desprindă ochii de acest carnaval.

Căpşunile făceau o plecăciune când trecea cineva prin faţă lor şi îşi scoteau repede codiţele verzi pentru a privi lumea demne şi neînfricate. Cireşele săreau fericite şi se învârteau în aer precum nişte elice, iar strugurii se certau de zor din cauza faptului că nu aveau loc pe ciorchine. Domnişoara M era absorbită de tot ce se întampla însă mama sa o aduse la realitate:

- M, vrei îngheţată?

- Da, mami.

Mama ei scoase din poşeta maro două bancnote verzi şi le dădu vânzătoarei. Aceasta le luă şi îi întinse restul. Doi bănuţi galbeni se aşezară în palma mamei fetei, dar ea întrebă:

- M, îi vrei tu?

Mama îi strecură fetei monedele în mânuţă.

- Mami, sunt de aur?

- Vrei să fie de aur?

- Da.

- Atunci sunt.

- Şi îi pot păstra?

- Normal, puiule. O să fie comoara ta.

Fetiţa puse bănuţii cu grijă în buzunarele fustiţei şi luă îngheţata de la mama sa. Aproape de ieşirea din piaţă exista o alee ce ducea spre un loc. Acel loc era şi el special. Domnişoara M şi mama sa ajunseră acolo. Pantofiorii fetiţei făcură cunoştinţă cu balustrada înaltă. Era ceva de nedescris. Lacul se întindea leneş până la blocurile şi casele construite de cealaltă parte a malului. Clădirile se vedeau din depărtare ca păstrătorii unor secrete, fiind mângâiate de razele soarelui ce mergea la culcare. Domnişoara M se opri din mâncat îngheţată pentru a asculta şoaptele oraşului de peste apă. Era sigură că avea să audă ceva, că totul va prinde viaţă. Cu toate astea ea dădu numai peste o tăcere dezamăgitoare. O întrebă pe mama ei dacă or să mai vina în acest loc apoi plecă capul şi se dădu jos de pe balustradă.

Inainte de a auzi ca vine Alanis Morissette in Romania, nu stiam decat cantecele pentru care a devenit faimoasa. De curiozitate am descarcat ultimele 2 albume, Flavors of Entanglement (2008) si So-called Chaos (2004). Surprinzator chiar mi-au placut cateva melodii. Cea mai misto e Citizen of the Planet... pacat ca tema nu e tocmai pe gustul meu, dar ce conteaza... melodia in total, rulz! N-am gasit-o pe trilubrilu ca sa o pun aici, dar uite un link de pe youtube. Imi mai place foarte mult Straitjacket si Moratorium.

Mi-am dat seama ca imi place mult shinedown, dar ca nu am decat 3-4 melodii. Dintre care si coverul Simple Man despre care am mai scris in trecut. Am gasit unul dintre albumele lor mai vechi, Us and Them. Cam dezamagitor. Singura care e cat de cat ok e Shed some light si poezia la inceput ale carei versuri o sa le pun la sfarsitul postarii. In rest mi se pare ca seamana foarte mult cu Seether si melodiile au aproape aceeasi structura... dupa auzul meu. Bineinteles ca peste cateva zile ma vad scriind ca au inceput sa imi placa toate melodiile de pe album, dar... pe moment cam asta e impresia. O sa incerc sa ascult si ultimul album, poate o sa fie altfel. Va tin la curent, nicio problema.

Si poezioara....

Shinedown - Dream

Whisper in the yard and turn the trees all into toys
Lay there on the ground, and turn the dirt into your joy
From what I see and what I know, it's all been boring lately
So I suggest we trade a question mark in for a maybe
Time your riddles right, and make a point that has no sense
Make sure that you're smiling, and the money's been well spent
Innocence and ignorance, it all goes hand in hand
I'm not sure that I'm right, but I hope you'll understand
I hope that you're still searching for the start that has no end
And all the plastic people have now become your friends
Before you start to drift and your soul begins to scream
I just wanted to tell you that you're listening to a dream

In ultimul blogpost al lui Bendeac, este mentionat faptul ca isi cauta un co-scenarist. Am lasat eu un mesaj acolo intrebandu-l daca e pe bune faza, dar se pare ca inca nu l-a vazut. Daca ar fi pe bune ar fi super tare sa... ajung sa lucrez cu el. Dada... vise mari, dar nu pot sa ma abtin sa nu sper si eu, ca vorba aia le-am vazut toate emisiunile si a lucra in domeniul asta e una dintre dorintele mele. Mai ales ca stiti obsesia mea cu imitatul anumitor persoane mondene... samd.

Si daca nu o sa se intample nimic... in ceea ce priveste cele spuse mai sus, poate cineva sa ma ajute sa imi gasesc un job online? Ceva gen... sa lucrez cu power point, sa... redactez ceva, ceva simplut si dragut? Presupun ca nu. Nu de alta, dar mai sunt 2 luni pana la admiterea pentru jurnalism si mi-ar placea sa imi folosesc timpul intr-un mod util... Oh well, asta e, poate o sa ma apuc sa dau cu var in casa... si asta e util.

Ce fac eu sambata seara....

Eu sambata seara vorbesc cu Dee despre cat de nervoasa sunt pe o specie de animale. Si astfel m-am hotarat sa imi revars aici dracii si frustrarile acumulate in timp. ATENTIE! O sa injur! Deci sa nu va speriati. Imi scot vocabularul de 2 lei si incep.

De fapt, ce pizda ma'sii va tot cacati atata pe voi... Vai, cum vorbeste... Voi nu stiti ca si artistii injura? I-am auzit eu. De fapt asta e avantajul blogului, ca nu te forteaza nimeni sa il citesti. Nu e un manual pentru scoala obligatoriu pe care trebuie sa il parcurgi sau sa il analizezi. Nu e o stire esentiala fara de care omenirea n-ar putea trai. E un cacat de blog. Un loc unde eu pot sa injur si un loc unde eu pot sa scriu cate in stele si in luna. Nu mai fiti asa mimoze.

Eu chiar voiam sa fiu pasnica, voiam sa scriu despre flori pe camp... rosii... sa scriu despre miei albi ca dintii mei si... despre... pajisti... verzi... galbene... ca dintii mei. Si pana la urma, eu ce fac? Eu scriu o postare nervoasa, plina de cuvinte injurioase... Si asta e doar inceputul.

Asa e, postarile mele... si astea de aici si alea de dincolo... sunt tare... pline de... ganduri... neprietenoase, personale... in doua cuvinte "de cacat". Tristete... speranta... singuratate... niste cacaturi poetice, niste teme expirate, niste... sentimente cliseice.

Si mai scriam... dar mi-e somn si ma duc sa dorm, nene.

Imi jur ca o sa dau click pe "publicare postare".... nu o sa cenzurez nimic. Click!

Ieri am vazut Kung Fu Panda. Si e super tare, il recomand oricui!

Am citit blogul lui Bendeac si a fost chiar misto sa aflu cele 10 motive pentru care a plecat Dragos Stoica din echipa Mondenii! Sa nu mai zic de faptul ca ne impartaseste cum expresia 'La naiba!"a luat nastere si cum adevaratul Solcanu a preluat-o de la el.

Eu am mai postat si pe http://ochii-din-oglinda.blogspot.com in caz ca va mirati de ce e liniste aici.

Dupa cum v-am zis, m-am apucat de "Femei in tara barbatilor"... pana acum n-am reusit sa trec de pagina 37. Simone de Beauvoir nu m-a impresionat decat prin puterea de a analiza marunt orice concluzie la care ajunge. Singura pagina pe care am citit-o cu placere a fost cea in care caracterizeaza femeia ce "cauta salvarea in literatura si arta". In rest... abia astept sa trec la urmatoarea autoare.

M-am hotarat sa nu mai dau la UNATC. Faza cu admiterile si cu facultatile e destul de fututa pentru ca sunt extrem de nehotarata si nu stiu ce sa fac... si cand ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac ma intristez asa rau incat as putea indispune si un clovn. Eh, long story...

Pana una alta cred ca... ma duc sa imi beau cafeaua.

Mai vorbim.

p.s. in curand o sa vin cu o surpriza, sper sa va placa

Dupa un an intreg de macinare a intelectului, dupa freneticul bac ce a pus stapanire asupra noastra (a celor prosti care chiar au dat importanta acestui examen) iata ca a venit vremea pentru o mica detasare de realitate. Mi-am luat lumea in cap si marti dimineata, la ora 6 am plecat pe drum hai-hui spre Muntele Rosu si Valea Prahovei. Au fost si peripetii... binevenite as zice, ca de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, dar o sa incerc sa zic tot cat mai pe scurt.

Am facut o gramada de poze, (ca deh, am avut cu ce) si o sa povestesc o data cu ele. Asadar am plecat la drum lung. Drumurile sunt incredibil de bune pe anumite portiuni. Aproape ca ma intrebam daca suntem inca in Romania.

Am realizat ca Ploiesti este cel mai poluant oras. Adica... uite cum se vede. Fratilor, daca nu vedem pe loc repercursiunile poluarii asta nu inseamna ca nu exista. Nu sunt greenpeace and all, dar totusi....


Ne-am oprit in Cheia... si am urcat putin intr-o padure. Ne-a intampinat la poarta un caine aparent "fioros", dar care s-a dat la o parte cu plictiseala. He was a good dog after all. Avea asa o expresie de... lene... incredibil. (pacat ca nu i-am putut surprinde decat profilul)

Asta e o "sala sport" care avea si un nume, dar l-am sters eu ca n-avea sens sa il las. Interesant era ca:
1. inauntru era un dezastru total.
2. sala de sport in cabana? Ma rog, mi s-a parut putin ciudat.

Multe poze au fost facute din masina si culmea au iesit chiar bine !

Spre Muntele Rosu a fost un drum foarte greu. Cu o "sosea" ciuruita si mancata de... ce dracu o fi fost mancata. Am pupat pamantu' cand am coborat din masina, atat de naspa a fost (cel putin pentru mine). La un moment dat mi-am acoperit si ochii sa nu vad pe unde trecem. Cu toate astea, am reusit sa trecem cu o dacie 1310 si cu un sofer bun... deci e semn ca se poate ! Cand am ajuns acolo, in Cucu Dealului am dat de o liniste absurd de placuta. Am admirat imprejurimile poftind sa stam mai mult.

Erau si niste casute... caraghioase cu forma de triunghi de branza topita.


Si ce m-a amuzat... O cabana din lemn toata, dar... cu usa de termopan.

Apoi am trecut in Valea Prahovei. Ne-am plimbat putin prin Busteni, in observarea schimbarilor... sau nu.


Peisajul a ramas la fel de breath-taking.

Ma intreb cat o sa reziste...


Am dat de doi pisoi cam nazdravani, dar frumosi foc.

Am vazut si doua pitzi simpatice pe drum.



Si la sfarsitul plimbarii ne-a prins ploaia pe drum. Masina o lasasem in oras, asa ca ne-am adapostit in gara. Asta nu inseamna ca am scapat, am ajuns in gara.... dar fleasca.



Am mai oprit si in Sinaia, in speranta ca o sa stam la terasa, dar dupa ploaia care a fost mesele erau ude si n-am mai avut sanse. Dupa cum se vede, intr-o poza e soare intr-una e ploaie. Si noi am fost la fel, intr-un minut eram uzi pana la piele in urmatorul minut muream de cald. Deh, asa e la munte. Nu pot sa imi dau seama cum de n-am racit.

Si la sfarsitul zilei.... inapoi in Bucuresti.

Mai, e ora 23 si ceva. Sunt foarte obosita, sunt de la 5 in picioare, dar uite ca am vazut ceva pe un blog si nu m-am putut abtine sa nu scriu aici cateva randuri... de cat am putere.

Primesti link pe youtube sau pe mama ma'sii stie ce, catre un filmulet "misto". Filmuletul ti se pare atat de misto incat il publici repede pe site ca sa ai trafic mare, sa dea lumea linkul mai departe sa faci senzatie etc. Ce ma deranjeaza pe mine sunt persoanele care scriu despre showurile din SUA (de genul : america's got talent, american idol, x factor s.a.m.d.) fara sa aiba habar de ele. Pot sa bag mana in foc ca dintre cei... 99,9 % care au scris despre castigatorii acestor concursuri, 3% urmaresc intr-adevar emisiunile in intregime. Frate, dai de un link misto? Vrei sa il postezi ca sa iti faci trafic si cacaturi? Pune-l nene acolo, comenteaza nitzel, dar nu te da mare cunoscator. Urasc cand gasesc atotstiutori dintr-astia si as vrea sa stie ceva : UP YOURS!

+ a urmari un show nu inseamna a vedea ce a mai aparut nou pe youtube.

Am terminat azi inca o carte de la Cotidianu. "Printre altele, m-am apucat de fumat" (A. Sweeney) e destul de ok scrisa. Sfarsitul nu m-a impresionat, a fost cam dezamagitor pentru mine. Acum m-am apucat de niste povestiri adunate in volumul "Femei in tara barbatilor". Chiar sunt curioasa ce o sa gasesc in paginile astea. In orice caz, pana acum cel mai mult mi-au placut : Sarutul dinaintea mortii de Ira Levin, Domnilor copii de Daniel Pennac si Regina de gheata de Alice Hoffman.

In mod normal am foarte mare grija de carti, mai ales daca nu sunt ale mele, dar astea sunt pur si simplu cu ghinion. Cartea lui Hoffman am patat-o de sange cand mi-a scos perfuzia asistenta (cand m-am operat), -dar slava Domnului ca sunt niste coperti cu plastic si sunt oarecum protejate- si azi am observat niste miere pe coperta lu' "Printre altele, m-am apucat de fumat". Am zis ca mor. Din fericire, s-a sters destul de usor si nu a ramas lipicioasa. O sa fiu mai atenta de acum inainte, sper sa nu mai pateasca nimic.

... din punct de vedere profesional. Sergiu Nicolaescu, faimosul Sergiu Nicolaescu mi se pare cel mai implinit om din Romania din punct de vedere profesional. De ce spun asta?

In primul rand are peste 20-30 de filme regizate. A fost primul care a adus filmul pe retina romanilor. Incepand din 1966 pana in 2008, omul asta a fost scenarist, actor, regizor si s-a afirmat si pe plan politic. A trecut printr-un razboi mondial, prin 2 regimuri politice aspre (cel stalinist si cel national-comunist), a supravietuit celui mai mare cutremur din Romania si a trecut si printr-o revolutie. A publicat pana si carti, deci a avut o viata de-a dreptul ocupata...

Din pacate nu am avut ocazia sa il cunosc personal. M-as fi considerat extrem de norocoasa daca as fi reusit macar sa fiu in aceeasi camera cu el... Dar de unde vine respectul meu pentru el? Ei bine, am realizat un lucru. Nu stiu daca interpretez bine ceea ce am observat, dar este cel putin propria opinie daca nu adevarul. Cu toate ca nu l-am cunoscut personal (repet) si nu am stat sa il observ ca om, mi-am dat seama involuntar de o... calitate... daca o pot numi asa.

Domnul Sergiu Nicolaescu este regizor, dar ce m-a... surprins putin a fost faptul ca el joaca in propriile filme. Ma intreb daca isi da ca regizor sfaturi ca actor. Nu stiu daca ma intelegeti. Mi se pare o dovada de... egocentrism sau/si egoism sa faci filme in care joci tot tu. Si stau si ma gandesc daca e un lucru rau sau unul bun. M-am decis. E un lucru bun. Cred ca toti ar trebui sa luam exemplu de la dumnealui. Vorbesc cat se poate de serios. Asta e unul dintre motivele pentru care il admir. A reusit sa faca tot ce si-a propus, fara sa tina cont de ceilalti. Cred ca tocmai mi-am gasit modelul in viata.

- Si... actorul care joaca rolul principal cine e ?
- Cum cine? Eu. Scriu scenariul, regizez filmul si te astepti sa nu joc in el? Ai innebunit de tot, mai baiatule...

p.s. : voiam mai demult sa scriu despre asta. abia acum am apucat

Aseara n-am mai rezistat si la 12 m-am prabusit in pat. Am dormit pana la 7 cand m-a trezit maica mea sa ma intrebe de rezultate. I-am zis ca nu aparusera cand m-am culcat. Am facut un efort supra-omenesc si m-am ridicat din pat, m-am dus la calculator si l-am deschis. (Il lasasem pe stand by). Intru pe edu. Nimic. Sor'mea din somn "S-au afisat?" Zic "Nu."

M-am trezit la 8. Am vorbit cu Chubb Chubb pe mess, care mi-a zis ca n-a putut sa doarma toata noaptea de emotii.... si mi-a transmis si mie emotiile. Ma rog, am fost la cununia civila dupa ce am suferit un accident cu florile... :-L Ma rog, nu intru in detalii. (asta o sa scriu in alt post, o sa fie special edition).

Am avut o tinuta mai speciala. Na, cauza-efect. Nunta-tinuta. Deci : niste papucei si o fusta. Eu nu sunt obisnuita sa merg in : sandale (indiferent daca sunt cu toc sau fara toc), papucei cu barete, slapi etc. Adica nu sunt obisnuita sa merg in nimic decat in adidasi ! Adidasi rulz! Deci efect cauza: papucei - bataturi si mers ca o ratza pe strada. Am ajuns la liceu pe arsitza de ora 12. Rebecca sarmana avea si tocuri. Am mai stat nitzel pana au venit si Grupul "Tz", Chubb Chubb si Tweety (sa nu crezi ca nu stiu porecla >:) ) . O sun pe mama:
- Mama, nu s-au afisat rezultatele si siteu' ministerului e blocat.
- Bine, mai stai?
- Pai daca vreau sa aflu rezultatele, stau, normal. Dar e o problema. Nu sunt imbracat normal, nu mai pot de picioare si fusta asta n- o mai suport mult. Du-te si cumpara-mi o pereche de papuci ieftini si niste pantaloni... ca io nu rezist mult asa.
- Bine, sa vad ce pot face.

Si a vazut mamica mea. L-a trimis pe tata cu o pereche de papuci de casa (adica cei din poza) si o pereche de pantaloni foarte lejeri. N-am mai avut nicio treaba. Cine ma vedea avea doua reactii:

1. vreau si eu papuci, nu mai pot de picioare.
2. ai venit de la strand?

Cu toate ca arata foarte ciudat, papuci cu camasa... ei bine, situatia a cerut-o. Oricum m-am simtit bine si iesita din comun. :)) I always wanted to be a freak. *daydreaming* Oricum, amuzanta faza. Ma rog, m-am simtit comod. Anyway... deci de la ora 12 pana la 16.20 am stat degeaba cu fetele... vanand orice coltz de umbra unde se putea sta jos :)). Am vorbit, ne-am dat cu parerile.. am baut.. am mancat... deja mai aveam un pic si puneam cort sa dormim, sau faceam focul desi soarele era de ajuns.


In orice caz, pana la urma s-au afisat rezultatele pe la 16.30. Cred ca am fost ultimul liceu la care s-au afisat rezultatele. Am inceput sa plang cand am vazut ce note am luat. Colegii s-au speriat ca am disparut subit si m-au gasit cu lacrimi in ochi. Ce sa mai... prin ce-am trecut... Wow...

Am ajuns acasa franta de oboseala, abia mergand (in papuci :)) ) Am mancat, am baut, m-am linistit si uite-ma scriindu-va despre plina mea zi de sambata. Si asta a fost pe jumate, detaliile picante le-am pastrat pentru cei ce intreaba. Heheheeee... Si acum iar nu stiu ce sa fac, mai am 30 de pagini dintr-o carte pe care am inceput-o acum mult timp... da' n-am nicio tragere de inima... Ofof.

p.s. inca ma dor picioarele de la asteptat. 4 ore, Doamneeeee....
p.s.s. notele nu s-au afisat nici acum pe net, deci puteam sa asteptam mult si bine.

Pana si timpul a stat. Pentru ca timpul nu mai are baterie. Nu mai am rabdare. Nu mai pot, fierb. Parca nu mi-o fi de ajuns caldura asta. Nu mai stiu pe ce siteuri sa intru, la ce filme sa ma mai uit... ce seriale sa mai vad... cred ca o sa ma apuc de american idol sezoanele 5 si 6. Oare o sa dorm in seara asta? Daca da, daca nu... nu mai conteaza.

+ Mi-ar placea ca persoana care imi bantuie mansarda si care nu imi lasa gandurile in pace sa se decida asupra unui lucru si sa vorbeasca. In caz contrar, sufletul meu mi-a zis ca ma paraseste in curand, asadar.... :)

Te rog nu face din asta o competitie.

Astazi am implinit ritualul de impachetare a cartilor si a materialelor de Bacalaureat si clasa a 12a.

^^ Scufitza (adica fi-mea, adica pisica) incerca sa ma ajute... cica!

In sfarsit am putut sa arunc caietul de latina, fara sa zic "da' daca imi mai trebuie..." pentru ca stiu ca NU o sa imi mai trebuiasca. Pentru ca s-a terminat. S-a terminat tot si am o stare foarte ciudata. Undeva intre:

"Nu mai am nimic de invatat?"
"Ce fac acum?"
"Oare ce note am luat... (+ emotii)"

Cred ca o sa trag de mine mult sa stau pana la 12 cand (poate !!!) o sa se afiseze rezultatele. Parca as scrie ceva, dar nu stiu ce... si ma labaresc in postarea asta alambicata de blog. Cred ca descrie starea mea abramburita.
As pleca. Mama, si ce-as pleca... sa nu mai stiu de caldura, de oras, de bac, de note, de admitere, de neintelegeri. Pur si simplu sa plec. Ii aud pe toti amicii/prietenii/fostii colegi cum isi fac planuri ca o sa plece, ca o sa faca, ca o sa dreaga si ma uit in jurul meu si nu vad nimic. Nu pot sa zic decat "distractie placuta" si sa ma resemnez. Deh, asta e. Datele problemei nu permit rezolvarea.

Pana la urma s-ar putea sa ma apuc sa fac curat in casa. Mereu ma binedispune... :)) Ah, da' e asa cald... mai bine mai stau putin pe aici. :D

Cica am vazut filmul "Restul e tacere". Beliciune de film, e favoritul meu. Vi-l recomand cu caldura, este absolut superb. Nici nu am adjective pe masura sa il descriu... Stiti ca am pus trailer mai demult? Si ma plangeam ca nu-l gaseam? Eh, l-am gasit. L-am vazut. Mi-a placut. M-am indragostit. Cred ca am invatat replicile pe de rost. Chiar daca majoritatea spun ca "Cee domn'e, e film romanesc? Porcarie." Chiar nu e. E cu mult diferit de cele clasice pe care le stim, cu actori de mana a doua care par atat de falsi incat nu pacalesc nici un copil.

Si ultimul eveniment e ca am inceput sa port fusta in casa... Ceea ce e grav :| .

Cam atat deocamdata, poate o sa scriu mai incolo, dar acum ma duc sa vad cu ce imi mai ocup timpul... cred ca o sa citesc o carte... dar ce carte... hm...

Dupa ce mi-am futut putin retina uitandu-ma la pozele de pe pitzipoancadotorg, am avut o revelatie si mi-am dat seama ca trebuie sa imi redeschid blogul.

Incepem o scurta recapitulare de la ziua de Paste. A trebuit sa urc la volan in ziua aceea.... adica prima sau a doua zi de Paste.... cred ca prima... Da, sigur. Am fost la o mica plimbarica, deh... si-asa nu e trafic in ziua de Paste. De condus am condus oarecum bine... faza foarte „amuzanta” a fost cand la un moment dat am ajuns la un semafor situat pe un „deal”. Asadar si prin urmare, numai prima masina care pica la semafor statea pe teren drept, ceilalti din spate stand in panta. Fireste ca pentru a o lua din loc tre’ sa faci pornirea din rampa... Si cine a picat prima masina la semafor??? Eu.... cu dacie... 1310.... Si cand s-a facut rosu cui i-a murit motoru’ cu coloana in spate si o singura banda pe sens?? Mie, of course. Mi-am luat la injuraturi de o sa am pentru tot restul anului... Si faza si mai delicioasa e ca... motoru’ ca motor, ca se mai opreste... da’ ia incearca sa il mai pornesti daca mai vrea... Pfiiii....

A urmat luna mai... O luna in care n-am mai stiut altceva decat carte-carte-carte. Fiind ultima luna inainte de Bacalaureat, ce Doamne iarta-ma sa faci... te apuci sa inveti, na. Nu mai ai habar de lume, nu mai ai habar sa socializezi, sa comunici... te baricadezi in casa cu totul... Cand iesi in lume dupa o luna de tocit ca boul toata materia, te simti ca un nou nascut ce se sperie de orice zgomot mai puternic. Te sperii si de Naomi cand o zaresti cu tigara in mana pe treptele... ah nu... stai... asta e normal.

La sfarsitul lui mai, am scris o postare scurta pe care am astept sa o public la redeschidere asa ca o atasez pur si simplu aici.

25 mai 2008

La 22.00 mergem sa o luam pe Sandra. La 22.40 eram in club. Pe drum a fost foarte liber, dar am gresit strada. Nici o problema, am avut harta scoasa la imprimanta cu adresa (traiasca salutbucuresti).

La intrare ne-a intampinat Pif, apoi am urcat sus la masa unde ne-am intalnit cu Ana, Elena si prietenul ei. Era gol clubul, insa o ora mai tarziu, la 24, era full. Am fost foarte surprinsa de faptul ca toata lumea parca a venit in acelasi timp. Adica ceva gen, intr-un moment e gol, in urmatoarea clipa era plin.

Am zis eu ca o sa beau, dar pana la urma m-am rezervat la un pahar de vin pe care nu l-am terminat, si o gura mica de tequila. Fetele s-au distrat din plin, cu shot-uri si dansat pe bar. Cine si-ar fi inchipuit ca se afla asa niste party animals in voi? Hehe, ma bucur ca am vazut si partea asta salbatica a voastra (lol).

Muzica a fost ok. Muzica de club. Remixuri la greu. Astia ar putea face remix si din imnul Romaniei.

Am avut animatoare. Vaaaaai.. si dj-ul care avea niste replici...

“Hai Ancutzaaaa, da jos sutienuuuuu… da jos chiloteii…”

Iar cand era muzica mai incet sau cand avea pauze se auzea din coltul nostru „Haaaai Ancutzaaaaaa, jos sutienuuuuu...” Asta fiind eu. :D Gnihihihihi... Bine, pana la sfarsit a scapat aia si de sutien si de tot.

Am dansat toata noaptea si a fost super tare. Mi-a placut mult. Multumim Pif si Ana pentru tot, ramanem datori vanduti. Adaug: Sunteti cel mai tare cuplu pe care l-am intalnit ever! Va sta extraordinar de bine impreuna, sunteti niste oameni exceptionali si sper ca atunci cand vine vremea, sa ma chemati la nunta si botez/uri. Sa ramaneti asa cum sunteti, sa nu va schimbati (cu toate ca Pif, ai merita o bataita pentru riscurile prea mari pe care le faci :P ).

In concluzie, a fost supertarefrate! Si noua mea deviza e : Jos sutienuuuuuu!!!!

Sa scapam noi de examene cu bine si sa vezi de nu ma fac si eu praf. Uhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu... si apropo, n-am prea ragusit... deocamdata.

N-am schimbat nimic din ce am scris atunci. A fost chiar marfa... Dupa club a urmat festivitatea cu robe, pe 2 iunie, care a fost superba. Mie mi-a placut enorm de mult, chiar daca unii striga sus si tare ca „ceeee domn’le.... ce-i prostia asta imprumutata de la americani?” Si fac ei pe national-comunistii... Scutiti-ne, ca ipocrizie avem destula in tara asta.

Am fost la curent cu tot ce a mai aparut despre Britain’s got talent, America’s got talent si American Idol. Apropo, American Idol de anul asta a fost castigat de David Cook. Adevarul e ca amandoi Davids meritau sa castige in egala masura, dar m-am bucurat mai mult ca a castigat D.C.

Brintain’s got talent s-a terminat foarte repede. Bine, ca nu e un show care sa tina foarte mult, dar din nou am fost foarte multumita de cine a castigat. Ador cum danseaza pustiul si ador atitudinea lui.

America’s got talent e abia la al treilea episod acum si am avut asa niste socuri pe parcursul primei emisiuni... Cand le-am vazut pe-alea de la Indigo cum se fac de ras pe scena in fata a peste nu-stiu-cate-milioane de americani care se uita la emisiunea asta... Si al doilea soc a fost cand am vazut-o pe Britney-wannabe... Jesus Christ... Adica... Wow...

(nu mai pun clipurile, dati voi click pe linkuri)

(+ m-am indragostit de tipul asta... God... )

De doua saptamani am fost in foc continuu cu examenele... Am trecut super bine de cele orale, iar la scris eu zic ca m-am descurcat. A fost norocul meu sa pic singura cu o anume materie in sala de clasa... Eram inconjurata numai de cei care dadeau la matematica... In orice caz, notele pe care o sa le iau o sa fie pe merit. Si intr-un fel imi pare bine, oricare ar fi ele. Sambata le aflam. Si sper sa fie bine. Oricum media de la bac nu conteaza la admitere, deci...

Ieri am fost invitata la o cununie civila... personal ! Adica nu din mosi-stramosi, unchi-matusi... nu... Si sunt tare mandra si bucuroasa... Sper sa ajung. Oh boy, oh boy.... *daydreaming*

Si... cam asta a fost, copii... Am inceput sa fac poze si am mai publicat aici cate ceva, dar majoritatea cred ca stiu si celalalt blog... De scris n-am mai scris, de condus n-am mai condus (de la Paste), bacu’ asta iti mananca zilele la propriu... N-am mai iesit la un film de nici nu mai stiu cand... Am multe de recuperat, dar bine ca s-a terminat...

S-au intamplat bineinteles mai multe, dar cam asta e esentialul. Sper ca sunteti toti bine, sper ca voi n-ati avut examene si n-ati fost asa stresati si chinuiti ca noi (cei de-a 12a) si... sa speram la ploaie... :D

It’s good to be back, v-am pupat!