Sunt ceea ce gândesc

"Muhahahahahaha"

Nu voiam să aud râsul ăsta. Credeam că visez, apoi iar

"Muhahahahahahaa".

Of.

Pipăi patul, găsesc telefonul şi îl închid. Nu mă trezisem cu adevărat, dar ştiam că asta urma. Mi se părea că dormeam de puţin timp şi pentru prima oară mi-era greu să mă dau jos din pat. La numai 2 zile de trezit mai târziu, uitasem ce înseamna soneria alarmei. Am deschis ochii, aducându-mi aminte visul pe care îl părăsisem. I-am închis din nou. Simţeam că nu o să rezist tentaţiei de a cădea iar în visare aşa că m-am ridicat în fund, apoi am coborât din pat şi am ieşit pe hol.

Holul era călduţ şi luminos. M-am aşezat pe scaun şi mi-am frecat uşor fruntea cu degetele. Avea să fie o altă zi dureroasă. Capul dădea semne de protest din nou. M-am ridicat şi m-am dus în bucătărie să îmi fac ceva de măncare. Am pus laptele la încălzit şi pâinea la prăjit. Am scos untul din frigider şi în cana din care am băut zilnic în ultimii ani am turnat un pliculeţ de nes. Un sentiment de linişte m-a cuprins cu totul în timp ce pisica începu să fugă înspre mine cu coada zburlită şi ochii aprinşi de fericire. Era totul bine. Pisicii îi place afară, îi place să vâneze şi când o văd pe ea bucuroasă şi jucăuşă mă simt şi eu bucuroasă, dar nu la fel de jucăuşă.

E 16. Încă mi-e somn şi n-am nici cea mai vagă idee de ce scriu aici lucrurile astea. Poate din plictiseală, poate ca să nu adorm. A fost o zi ciudată, dar ordinară, nu ştiu cum să explic. Nu s-a terminat încă, dar ştiu că se va termina. Continuu să scriu pentru că nu am găsit nici un motiv deştept pentru care m-am apucat iniţial.

De fapt, de ce îmi trebuie un motiv pentru toate?