Ziua mea idioată... cum poate fi o zi idioată doar stând în casă? Vă spun eu cum.
A început cu o cană de cafea şi cu neatenţia mea. Mi-am făcut cafea la ibric, proaspătă, am pus un strat de frişcă considerabil şi am luat o gură ca pelicanul. Dap, mi-a ars limba. Şi acum mă doare foarte rau.
Ziua se continuă cu o veste foarte proastă care m-a enervat şi ofticat atât de rău, aproape să plâng, dar n-am plâns pentru că m-am concentrat mai mult pe nervi. Am aşteptat o lună întreagă pentru ceva şi acel ceva n-a mai venit şi azi am aflat şi uite aşa...
După asta mi-am venit în fire, am zis că nu e un sfârşit de lume cu toate că îmi pusesem atât de multe speranţe... Primesc un telefon, era o colegă de facultate care îmi spunea că sunt probleme cu unele examene. Iar mă enervez.
Am nişte probleme cu notebookul, minore ce-i drept, dar supărătoare, pe care încerc să le rezolv şi nu îmi ies. Iar nervi.
Da, mi-ar plăcea să se termine mai repede ziua pentru că nu mi-a plăcut şi mi-e teamă de ce o să îmi mai aducă. Şi poate nu sună cine ştie ce, poate fi mai rău, mult mai rău, dar mi se pare stupid, foarte foarte stupid. Nici măcar nu am putut să intru în starea mea de "whatever", aşa că pe toate le-am pus la suflet. Direct acolo s-au dus... la sursă... stupid...
My stupid day
9/06/2010 07:05:00 AM
Codul morse:
Blitz,
din seria what the F,
peripetii din lumea mea,
sub semnul intrebarii
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 commentsuri:
Post a Comment