Sunt ceea ce gândesc

Articol publicat de Cailum

Stau de o ora si ma holbez la monitor, gandindu-ma cum sa scriu asta. Tamplele ma ard, nu mai vad clar, tigara a ars aproape pe jumatate de cand nu am mai tras un fum, mirosul de cafea de la a nspea cana bauta azi ma mai dezmorteste putin, dar intrebarea asta nu imi da pace de o ora : cine esti tu pentru mine?.... de ce ma intreb asta? Simplu : din cauza ei.

Ne stim de cativa ani buni deja, am impartit bune si rele, am ras mult impreuna, m-ai ascultat mereu…. crezi ca ma cunosti, cred ca te cunosc ; acum ca am aflat despre ea, oare te cunosc cu adevarat? De cand am aflat despre ea si ce a insemnat ea pentru tine, perspectiva mea asupra ta s-a rasturnat complet ; te vad in alt fel, te percep in alt fel….incerc sa te vad prin intermediul si influenta ei asupra ta….si ma deprima cumplit, deoarece aveati mult mai multe in comun decat vei avea vreodata cu mine ; ai spus odata ca in afara de muzica, nu va lega nimic…. oare? Eu vad si alte punti de legatura : carti, preocupari, stil de viata, mod de gandire ; sunt multe punti de legatura sufletesti (stii ca muzica si cartile sunt vitale pentru mine, stii ca ele vorbesc pentru mine, ca nu pot fara ele ; poate nu sunt mijloace de comunicare decisive pentru tine, dar pentru mine sunt, versurile unei melodii pot spune mai multe decat un roman intreg), asa ca vrei sa spui ca numai muzica v-a legat? Intuitia nu m-a inselat vreodata si nu cred ca o face in cazul asta….a fost mai mult intre voi decat vrei sa recunosti, dar nu vrei sa spui, pentru ca stii cat de mult ma va rani, cred ca banuiesti ce cicatrice imensa mi-ai lasat in suflet cand ai spus ca la inceput nu am fost decat o simpla curiozitate pentru tine, o mica provocare, un premiu de consolare dupa ce pierdusei titlul cel mare…..oricum nu mai conteaza, “ea e trecutul, tu esti prezentul, nu mai despica firul in o mie!”. Si nici nu am mai facut-o, dar de fiecare data cand ii aud numele, cand ii vad pozele prin reviste la evenimente, ii citesc afirmatiile intelepte despre autocunoastere si profunzimea sufletului, ei bine, imi aminteste de voi doi si curiozitatea aia bolnava ma face sa caut in sufletul tau usa aia pe care scrie “Accesul interzis in afara persoanelor autorizate” in spatele careia stati voi doi undeva, candva in timp….si ma seaca de energie, si sufletul mi se strange ghem si ma intreb in ce consta fascinatia ei asupra ta, fascinatie care te atrage si hipnotizeaza chiar si acum, fascinatie pe care nu o regasesc in ochii tai cand ma privesti.

Da, sunt multe usi inchise in ochii tai, stiu ca nu am voie sa privesc, stiu ca nu am voie sa intreb. Am invatat prea bine sa iti evit privirea, atat de bine, incat nici nu te mai cunosc azi…..nici nu stiu daca am facut-o vreodata….Stiu, iubirea gaseste si alte mijloace de a lega doi oameni in afara de muzica, mod de gandire, stil de viata, carti…..dar nu pot sa nu ma vad ca pe un premiu de consolare, cand intuiesc atata regret si jind in spatele usii cu numele ei. De ce? Pentru ca ea a plecat spre zari mai senine si autocunoastere, iar eu sunt singura care a ramas, care a ales sa stea.

Am mai tras o data din tigara, am baut ultima gura de cafea rece, iar focul din tample s-a mutat in piept si arde,arde……doare rau, dar imi place…la modul voluptuous, macabru si masochist. Maine o sa imi treaca, pentru ca o sa ma saruti si o sa imi spui ca numai prezentul conteaza, iar eu o sa zambesc si o sa ma consolez rapid cu minciuna, pentru ca stii sa o spui atat de frumos! Dar intrebarile raman : cine esti tu pentru mine, eu pentru tine, cine suntem noi?

"Deschideti citatul... "

Si toti elevii deschisera pe propria foaie de caiet, propriul set de ghilimele, ca atunci cand deschizi un capitol nou din propria viata.

"Adevarul e ca o picatura de apa salvatoare. O picatura din ploaia senina care acoperea orasul, o picatura tacuta, linistita, lina care avea sa salveze o persoana. Oare cel care tine picatura stie ca are sa se evapore? Oare alege sa salveze existenta picaturii? Sa ii dea un scop nobil? Alege sa salveze un suflet cu pretul propriului sacrificiu? Ma intreb acum daca tu ai... ce? ce? ce? Scurgatorul! Scurgatorul! Ca barfitoarele alea... ce? Ce? Nuuuuu... Inchideti ghilimelele".

Si toti elevii au inchis ghilimelele. Se mai termina un capitol.

Noapte buna.

- Sper ca intr-o zi sa apuc sa spun lumii intregi povestea noastra.
- De ce? E prostesc sa faci asta.
- Nu e. E o poveste grozava.
- E o poveste trista…
- Vrei tu sa fie trista?
- Nu vreau eu…
- Atunci nu spune ca e trista.

----------------------------------------------------------------------------------------------

- Mi-ar placea sa plec.
- Unde? Unde ai vrea sa fii?
- Departe, poate in Olanda. Visez.
- Viseaza. Imi plac visele. Imi plac visele tale.
- Mie nu imi plac ale tale.
- De ce?
- Nu cred ca ma includ.
- Habar n-ai.
- N-am, asa e. Mai bine spune-mi tu.
- Lasa.
- De ce? Nu vrei sa recunosti ca nu ma includ?
- Chiar vrei sa intram in discutia asta?
- Oricum nu exista.
- Si ce daca.. nu vreau sa iti spun nimic. Nu vreau sa stii nimic.
- De ce? E mai bine sa ma lasi in negura? Sa ma lasi singura cu presupunerile mele?
- Nu, imi place sa te las singura cu fanteziile tale.
- Dar ce? Tu nu ai fantezii ?
- Nu imi permit sa am.
- De ce? Toti ar trebui sa avem fantezii. Imaginatia e unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu. Daca lumea intreaga, planeta e o limita, imaginatia si universul sunt singurele lucruri infinite.
- Poate ca da, dar mie imi place mai mult imaginatia ta.
- Si mie imi place a ta. M-am plictisit de a mea.
- Vrei sa ne certam?
- Dimpotriva.
- Ce?
- Vreau sa nu ne certam. Vreau sa facem altceva.
- Din nou, ce ?
- Sa ne atingem mainile poate.
- Cam stupid.
- Nu e, deloc. Demult visez la atingerea palmelor noastre.
- Poate ar trebui sa incetezi.
- O sa incetez cand o sa vreau palma altcuiva.
- O sa vrei in curand.
- Nici macar nu stiu daca tu o vrei pe a mea. Nu stiu nimic. Imi lipseste zaua care ma prinde de lant, exact ca in poza. Zaua e la tine, dar nu stii daca e lucrul corect sa mi-o dai. Cand ai sa mi-o dai?
- Pai da, nu cred ca e lucrul corect.
- De ce ?
- Pentru ca nu stiu nici eu. Nu stiu nici eu ce trebuie sa fac.
- E simplu. Tre sa fii sincer, dar nu cu mine sau ceilalti, cu tine insuti.
- Nu pot nici cu mine insumi sa fiu sincer.
- Incearca. Pun pariu ca n-ai incercat.
- Ai dreptate. N-am incercat.
- Sa imi spui ce se intampla, dar sa fie curand.
- Nu stiu cand.
- Curand. Pierdem timp, pierdem momente.
- Mi-e teama.
- N-ai de ce. Sunt aici. Inca sunt aici.

Ziua mea idioată... cum poate fi o zi idioată doar stând în casă? Vă spun eu cum.

A început cu o cană de cafea şi cu neatenţia mea. Mi-am făcut cafea la ibric, proaspătă, am pus un strat de frişcă considerabil şi am luat o gură ca pelicanul. Dap, mi-a ars limba. Şi acum mă doare foarte rau.

Ziua se continuă cu o veste foarte proastă care m-a enervat şi ofticat atât de rău, aproape să plâng, dar n-am plâns pentru că m-am concentrat mai mult pe nervi. Am aşteptat o lună întreagă pentru ceva şi acel ceva n-a mai venit şi azi am aflat şi uite aşa...

După asta mi-am venit în fire, am zis că nu e un sfârşit de lume cu toate că îmi pusesem atât de multe speranţe... Primesc un telefon, era o colegă de facultate care îmi spunea că sunt probleme cu unele examene. Iar mă enervez.

Am nişte probleme cu notebookul, minore ce-i drept, dar supărătoare, pe care încerc să le rezolv şi nu îmi ies. Iar nervi.

Da, mi-ar plăcea să se termine mai repede ziua pentru că nu mi-a plăcut şi mi-e teamă de ce o să îmi mai aducă. Şi poate nu sună cine ştie ce, poate fi mai rău, mult mai rău, dar mi se pare stupid, foarte foarte stupid. Nici măcar nu am putut să intru în starea mea de "whatever", aşa că pe toate le-am pus la suflet. Direct acolo s-au dus... la sursă... stupid...

Letters to Juliet... este un film... pe marginea prapastiei. Adica pe marginea prapastiei de prost. Hai sa zic ca prima jumatate mi s-a parut... oarecum OK. Sophie e o tanara logodita cu un tip care vrea sa isi puna pe picioare un restaurant si merg in Italia pentru a-si face luna de miere in avans. Inceputul este tipic filmelor romantice slabute pe care le vezi intr-o vineri seara. Sau pe care le vad eu intr-o vineri seara...

Filmul se continua cu Sophie care ajunge la peretele Julietei, unde femei din toata lumea scriu biletele si le lasa lipite de/in perete. Secretarele Julietei sunt niste femei care aduna toate scrisorile la sfarsitul zilei si raspund la ele. Sophie ajunge sa raspunda si ea unei scrisori pe care o gaseste printre caramizi, din 1957. Ideea e draguta, nu? Si ce se intampla mai departe e dragut, dar pe la jumatatea filmului-spre sfarsit, un film "slab, dar care merge", devine doar "slab". De-aia si scriu recenzie la el, pentru ca nu prea pot sa imi dau seama daca mi-a placut cat de cat sau nu. Tind spre "nu" pentru ca ultima parte a fost de-a dreptul idioata, super cliseica, trasa de par, penibila si asa mai departe.

Nu pot sa ma consider o persoana fara inima, dupa cum bine stiti, bocesc la multe dintre filmele bune pe care le vad, dar la asta aproape ca am plans la cat de prost a fost sfarsitul. M-am uitat pana la capat pentru Amanda Seyfried, o consider o femeie frumoasa si mi-a placut mult in celalalte filme pe care le-am vazut cu ea (Dear John, Mean Girls si Chloe). But man... nu prea mai am ce sa zic, serios. Mi-ar placea sa va uitati si voi la el, daca nu l-ati vazut.... si stiu, am innebunit, va spun sa va uitati la un film care mi s-a parut slab, dar serios, poate nu l-am inteles eu si l-am etichetat gresit. Oricum, nu pot sa zic chiar ca se incadreaza in topul meu de "iar mi-am pierdut o ora jumate din viata aiurea" si au fost lucruri care mi-au placut foarte mult, cum ar fi scrisoarea Sophiei (pe care o sa o pun mai jos) si "indemnul" filmului de a nu astepta o viata intreaga pentru a fi cu cel pe care il iubesti.

"Dear Claire,

'what' and 'if' 'are two words as non-threatening as words can be. But put them together, side by side, and they have the power to haunt you for the rest of your life.

What if? What if? What if?

l don't know how your story ended, but if what you felt then was true love then it's never too late. lf it was true then, why wouldn't it be true now? You need only the courage to follow your heart. l don't know what a love like Juliet's feels like, a love to leave loved ones for, a love to cross oceans for, but l'd like to believe, if l ever were to feel it, that l'd have the courage to seize it. And, Claire, if you didn't, l hope one day that you will.

All my love, Juliet."

Ce-a fost mai important pe ziua de azi am notat aici, asa ca pe blogul ăsta nu imi rămâne decât să fac un review la un film... asta dacă reuşesc să văd unul azi care să merite review luând în considerare durerea de cap cu care m-am bătut şi eu şi ibuprofenul toată ziua.

Ah da, am început să îndrăgesc o nouă melodie. Este cântată, fireşte, de cei de la Florence and The Machine. Enjoy.

O parte importanta a filmelor este coloana sonora. O coloana sonora bine aleasa poate ajuta filmul cu mult, si invers, una proasta, il poate dezavantaja. Imi place sa ascult lista de soundtracks si separat daca un film si-a pus amprenta pe mine, asa ca cele 6 filme care mi se pare ca ies in evidenta prin prisma melodiilor de pe fundal sunt (netinand cont de ordinea asezarii):

1. Queen Of The Damned
2. An Education
   
3. Mean Girls
4. New Moon
5. Romeo si Julieta
6. Moulin Rouge!

Queen of The Damned e un film destul de slab, dar care la vremea lui era considerat o capodopera de marea majoritate a adolescentilor care visau la Lestat si Akasha. Cand l-am revazut prin 2008 aproape ca m-a bufnit rasul si singurul lucru care mi s-a parut in continuare exceptional a fost coloana sonora.

An Education, un film pe care l-am indragit de la bun inceput, aduce in prim plan povestea unei adolescente care este cucerita de un barbat mai in varsta, cu bani. Ei traiesc o frumoasa poveste de dragoste care, din punctul meu de vedere, a fost si mai frumos zugravita cu ajutorul melodiilor alese.

Mean Girls, cu Rachel McAdams si Lindsay Lohan, este o comedie savuroasa, facuta dupa cartea lui Rosalind Wiseman - Queen Bees and Wannabes. Sunt sigura ca multi au vazut deja filmul pentru ca e una dintre acele comedii de care nu te plictisesti. Eu l-am vazut de zeci de ori (stiu, usor exagerat) la vremea respectiva sau cel putin faze din el.

Controversatul film New Moon, realizat dupa a doua carte din seria Twilight, de Stephenie Meyer a castigat votul meu pentru coloana sonora. Hey, stiu ca multi dintre voi... (in special cei care apartineti genului masculin) nu dau 2 bani pe el (si probabil si-au dat ochii peste cap cand au vazut titlul) si mi se pare normal, e mai mult film de fete. Si da, ma enerveaza cei care arunca cu balegar in el pentru ca eu nu arunc cu balegar intr-un film despre box de exemplu, care nu mi-a placut. Ciocu mic people, fiecare cu gusturile, pasiunile si durerile lui. Eu am citit inainte cartea si mi s-a parut bine ecranizata, mult mai bine decat Twilight.

Romeo si Julieta si Moulin Rouge! se incadreaza amandoua in categoria musical, dar nu le pun pe acelasi plan. Romeo si Julieta mi s-a parut mai bun decat Moulin Rouge!, chiar daca la o diferenta foarte mica. Oricum, coloanele sonore sunt de top.

Bineinteles, ce am scris aici... e total subiectiv, nu trebuie sa fiti de acord cu ele. Sunt filme si filme, oameni si oameni, dar pana una alta, iata top 5 cele-mai-tari-melodii alese din cele 6 filme de mai sus:

Sunt sigura ca multi dintre voi nu au auzit de filmul asta. Sincer, nici eu n-auzisem de el pentru ca este, in primul rand, mai vechi (de prin 2005) si in al doilea rand, se incadreaza la genul "family" si eu nu prea aleg filme din aceasta categorie. In orice caz, a fost difuzat asta iarna, la TV si atunci l-am vazut pentru prima oara. Am tinut minte destul de bine ce se intampla, pentru ca treceam printr-o perioada mai grea si filmul a atins un punct sensibil.

Duma este numele unui ghepard care ajunge la o familie de australieni (cred) care locuia in Africa de Sud. Familia il ia pe Duma alaturi de ei si il cresc pana la un moment dat. Ca in orice film cu animale, ca orice film care te impresioneaza, intre Duma si copilul celor doi soti, se formeaza o legatura speciala, insa ghepardul nu este un animal de casa, asa ca baiatul ia decizia corecta de a-l duce inapoi in salbaticie. Au parte de un drum plin de aventuri, in urma caruia atat ghepardul, cat si baiatul trec prin diverse schimbari, inteleg si invata mai multe din lumea care ii intampina.

Nu ma omor dupa filmele "family" pentru ca de obicei bocesc la ele. Doar de-asta sunt facute, nu? Ca sa stoarca lacrimile din noi. Cu toate astea, la Duma nu am plans, chiar daca a fost foarte impresionant. Relatiile astea dintre oameni si animale, cum a fost si cea a profesorului cu Hachi despre care am scris aici, sunt un subiect inepuizabil pentru regizori.

Fie ca e vorba de un ghepard, delfin, caine sau o balena, intotdeauna au succes. Si stii de ce? Pentru ca sunt posibile, pentru ca exista dovezi ale acestor legaturi dintre stapan si animal si pentru ca este ceva nemaipomenit, ceva dat de la Dumnezeu, din punctul meu de vedere. Legaturile astea puternice... e ceva cu ele, nu sunt doar intamplari. Nu stiu nici eu de ce cred asta, poate pentru ca ma face sa caut o explicatie, poate pentru ca nu e usor de explicat, pentru mine e cert ca sunt speciale.

Acum, despre film, ce pot sa va mai spun? E simplu si totusi profund, e plin de aventura, te tine atent si cel mai important, te pune pe ganduri. Cei care joaca in film nu sunt foarte renumiti, dar fac o treaba bunicica, mi s-a parut realizat decent, as zice. Nu o sa enumar aici numele actorilor, ramane sa va uitati voi pe IMDB daca sunteti curiosi. Sper sa va uitati daca faceti rost de el, pentru ca merita cu adevarat si nu uitati sa imi spuneti parerea voastra, sunt foarte curioasa cum vi s-a parut.

Cheers.

Dupa cum bine stiati, am avut 3 bloguri la un moment dat:
unul ca jurnal de suflet in care scriam rahaturi etichetate ca "texte litereare", acesta, pe care am postat cel mai des in ultima vreme si un altul pe care l-am dedicat accesoriilor hand-made.

Alte-lucruri.blogspot.com a fost al treilea blog. A ramas doar el si acesta, dar nu am mai postat acolo nimic din 18 iulie pentru ca ceva s-a intamplat. Nici eu nu stiu ce s-a intamplat, nu stiu nimic, nici macar daca o sa ma reapuc de facut accesorii sau felicitari. Ceva imi spune ca nu. In fine, intrati pe link ca sa cititi ce m-a determinat sa deschid tabloul de bord in care sa scriu o postare nou :)

M-am simtit datoare sa anunt si aici, din moment ce ati fost cu mine tot drumul.

Am multe defecte. Asta e adevarul gol golut. Am multe defecte, am spus-o. Am defecte atat fizice cat si de caracter. Sunt impulsiva. Sunt posesiva, uneori sunt chiar turbata, de parca nu mi-am facut vaccinul cand m-a muscat cainele de pe strada. Nu multi pot tine pasul cu mine si cu comportamentul meu, dar si cei care o fac, sunt cei care conteaza si cei care raman. De exemplu, sor'mea tine pasul cu mine, nici ea nu stie asta. Nu e usor si nu isi da seama ca are mai multa putere in ea decat crede. Sunt o persoana nervoasa, geloasa si vorbareata, toate sunt defecte. Si cel mai rau e ca am slabiciuni. Stiu ca toata lumea le are, dar slabiciunile mele fac din mine orice. La asta am incercat sa lucrez in ultima perioada. Totodata am vise, poate prostesti, nepotrivite, la care nu renunt. Vise idioate, care imi fac mai mult rau decat bine si la care renunt cu greu, poate niciodata. Mai sunt niste defecte urate pe care le am, dar nu o sa le spun pentru ca aici sunt cam irelevante.

Am si o calitate (printre alte cateva) pe care incerc sa o... slefuiesc de mai multi ani. Sinceritatea. La inceput sinceritatea mea a fost bruta, prea directa, jignea, faceam oamenii sa sufere, asa ca nu o consideram calitate. Vezi tu, mereu am vrut sa fiu sincera cu oamenii, sa stau cu cartile pe fata. Adica de cand eram mica, serios.... mi-am zis "eu... o sa spun mereu ce simt si ce gandesc pentru ca asa e corect". Declaratia mea de cand eram copila a suferit modificari pentru ca nu pot sa spun mereu ce simt si ce gandesc. Mi-a luat timp sa descopar asta, dar am reusit.

Mi-a luat mai mult timp sa descopar lucrul asta pentru ca intervenea Impulsivitatea din mine care mereu ma lua prin surprindere si dadea totul peste cap. In liceu, imi aduc aminte, m-am rastit la cineva (nu mai stiu la cine, oricum scuze) cand mi-a cerut tema, pentru ca pur si simplu ma saturasem pana peste cap de acest cerut al temei. E oribil sa traga toti de tine, uneori nu-mi mai faceam tema doar ca sa ma lase lumea in pace. In cap imi strigau tot felul de lucruri in momentele alea si din cauza Impulsivitatii, mai si ieseau. Eram ceva de genul "Asta gandesc, asta spun, deal with it", dar nu e corect. Stiu, asa ca am adunat mai multa forta in mine sa ma abtin. Consider ca am ajuns la nivelul in care sa trec sinceritatea de partea opusa barierei ce desparte defectul de calitate.

Vorbesc despre sinceritate pentru ca e una dintre calitatile care pot fi invatate, in primul rand si in al doilea rand, e una dintre calitatile pe care le astept de la ceilalti. Nu cred ca e greu sa spui ce simti sau ce crezi si daca nu esti sincer in general, cu ceilalti, fii cu mine, pentru ca asa te rog, pentru ca asa e bine pentru mine, pentru ca asa cred eu ca e bine pentru comunicarea dintre mine si tine. Intelegi ? Si crede-ma ca nu mananc cacat cand spun asta. Lucrurile ies de o mie de ori mai incurcate daca nu vrei sa fii sincer cu mine. De altfel, cred ca lucrurile ies de o mie de ori mai incurcate intre oricare 2 sau mai multe persoane care refuza sa fie sincere. Lumea ar fi un loc mult mai simplu daca s-ar pune mai mult accent pe ce simtim.

Am scris despre subiectul asta pentru ca azi a fost a doua oara in ultima luna cand am observat ce mare diferenta e atunci cand stii datele problemei. De fapt, doar stiind datele problemei, rezolvi problema. E fix ca o problema logica:

1. eu simt/vreau X lucru
2. nu stiu ce simti/vrei
concluzie: ce?

Nu stiu cat de multi pricep importanta acestui detaliu, sinceritatea, sau calitatii sau cum vreti sa o numiti. Eu zic ca e importanta, eu zic ca e foarte importanta si ca descurca noduri, descurca fire, separa boabele de grau de cele de mac si... multe altele.

Nu crezi? Fii sincer.