Sunt ceea ce gândesc

E luni dimineata, ora 10. Sunt treaza de trei ore jumate si incepe sa imi fie somn. Ieri, la un curs am vorbit putin despre Rai, ce inseamna el si cum este perceput de lume. Eu m-am indepartat de Biserica si tot ce inseamna religia promovata de ceilalti, asta din motive... pe care nu vreau sa le scriu aici. N-am bagat de seama si nu am reflectat ieri prea mult asupra ideilor expuse de profesor, dar azi de dimineata am deschis discutia in metrou cu sor-mea si am intrebat-o daca ea percepe Raiul ca fericire. Mi-a zis ca nu. Eu as fi zis ca da, daca as fi fost intrebata. La curs, profesorul ne-a spus ca Raiul este promovat de biserica ca locul (scuzati cacofonia) in care ajung sufletele curate, locul lipsit de suferinta si dureri. Eh, eu nu stiam asta, dar este foarte interesant ca nu e direct fericirea. Asadar, daca exista Raiul, acesta nu este egal cu fericirea ci cu gasirea fericirii prin faptul ca nu exista suferinta si durere.

Probabil sunt total incoerenta si nu ati inteles mare lucru. Oricum, concluzia ar fi ca dam prea mare importanta lucrurilor mici, neplacerilor inutile. Am fost nevoita sa merg mult pe jos de dimineata, asa, si? De ce tre sa fie o povara, o durere, o suferinta? Pot sa o ignor si sa nu bag de seama ca am mers atat, sau pot sa ma bucur. Am avut ocazia sa slabesc cateva grame si sa ma bucur de vremea frumoasa.

De azi o sa incerc sa gasesc fericirea, o sa va anunt cand reusesc sau cand ma las pagubasa.

Pana una alta, o saptamana frumoasa va urez si spor la treburi!