Sunt ceea ce gândesc

Am uitat să vă spun acum câteva zile ce planuri am pentru weekend. Eh, mult spus weekend. Mai degrabă, ce planuri am pentru azi, Sâmbătă. Am luat-o pe Andreea de o aripă şi am mers să îmi mai cumpăr nişte Fimo de la Le franc. Am mers tot acolo pentru că e acelaşi preţ peste tot la Fimo şi pentru că ştiam sigur unde e. Am întârziat un pic pentru că mi-am adus aminte că trebuie să scriu recenzia la Private Practice pentru serialetari.com, dar Deea a fost înţelegătoare ca întotdeauna şi a acceptat mica întârziere.

A fost o mare tentaţie să nu intru la Mec. Sincer, cu atât mai mult cu cât am cam tras frigu' fiin'că n-am apreciat cât de gros să mă îmbrac. După ce am făcut târguielile, am luat-o înspre iancului cu metroul pentru a ajunge La Scînteia unde se ţinea întâlnirea dintre fanii Lost. Well, da, eu nu sunt fană Lost, n-am văzut nici măcar un episod, dar am mers pentru că m-a rugat Marius, cel care se ocupă de serialetari.com... ca să ne cunoaştem, fiindcă el nu e din Bucureşti şi nici nu vine foarte des pe aici. În orice caz, din cauza idioatei mele memorii, am luat Bd. Ferdinand la pas dus şi întors de la şoseaua M. Bravu până la Gara de Est aproape. Cretina mea memorie a reţinut că La Scînteia este undeva înainte de intersecţia cu Mihai Bravu. Dumb-dumb. Asta e, am făcut niţică mişcare, până l-am sunat pe Marius şi i-am zis să îmi dea nişte puncte de reper. Imediat după ce mi-a zis ce şi cum, am înţeles unde era poziţionat localul. Am ajuns acolo dârdâind, nerăbdătoare să beau o ceaşcă de cafea caldă şi tare. Am făcut cunoştinţă cu lumea, am băut cafeaua, am discutat diverse chestii, m-am jucat niţel cu telefonul Andreei (un Samsung 52 nu-mai-ştiu cât, de care vreau să îmi iau şi eu cândva) şi am plecat. Drăguţă întâlnirea, serios, dacă eşti fan Lost... that's the place to be! Şi din punctul meu de vedere ar trebui să fie mai dese, sunt sigură că ar veni şi mult mai mulţi oameni.

Acum sunt acasă şi mă gândesc ce să fac... să lucrez la accesorii, să mă uit la un film sau să citesc o carte? Hmm. E bine că există un mâine şi acel mâine e Duminică.

Numai de-ar fi weekend în fiecare zi.

V-am pregătit o surpriză în seara asta....

Blogul meu dedicat lucrurilor handmade este gata! Îl puteţi găsi la adresa: http://alte-lucruri.blogspot.com

De acum încolo toate creaţiile mele vor apărea acolo şi nu uitaţi să daţi linkul mai departe iubitorilor de lucruri făcute manual!

Mulţumiri anticipate,
Lexis.

În sinea noastră râdem de bătrâni când îşi aduc aminte de X şi de Y. Râdem cum îşi fac nervi sau cum îşi aduc aminte de diverse lucruri din timpul vieţii, lucruri trecute care nu mai au mare valoare pentru noi. Dacă e trecut, ce rost să ne mai zvârcolim? Ce rost să mai regretăm? Privim acea lacrimă în colţul ochiului ridat, cum se scurge pe obrazul îmbătrânit de timp şi ne gândim cât de duşi cu pluta sunt bătrânii.

Mă uit în piept în seara asta şi văd că au mai apărut nişte găuri în sufletul meu. Poate nu la fel de adânci ca altele care s-au astupat în timp, dar la fel de chinuitoare. Şi în colţul ochiului meu se află o lacrimă precum a bătrânei când povestea de casa de la ţară şi de copiii ei, când erau tineri.

Viaţa mi-a deschis cărări pe care eu trebuie să merg, unde eu am de ales în ce parte o iau şi ce voi face. Timpul, în această ecuaţie, este banda de alergat, care nu se opreşte niciodată. Poate nu trebuie să aleg, ce-i drept, dar trebuie să merg. Şi am de ales dacă mersul meu va fi unul drept sau unul cocoşat. Dacă în momentul în care banda se împarte în două sau în mai multe, eu aleg ce trebuie. Trebuie să merg încontinuu şi dacă mă opresc, cad. În seara asta am vrut să mă opresc şi să privesc per ansamblu, pe hartă, unde sunt. Mi-am dat seama că a durut această oprire, această căzătură şi că trebuie să mă urc înapoi pe bandă cât de curând.

Într-adevăr, am evoluat. De la starea de neputinţă, de la tristeţe pură şi durere, la a sta în cumpănă. Sunt conştientă de ce mă aşteaptă şi parcă pentru prima oară doare mai puţin. Şi spun să doară acum, în ideea că la momentul cu pricina, voi rezista mai bine decât ultima oară. Mai bine să îţi cureţi propria rană, decât să o facă altcineva. Mai bine plâng acum jumătate din lacrimile care ar urma să curgă.

Acum două săptămâni am gândit toate astea. Când am fost să îmi cumpăr materialele, la întoarcere, pe peron la Piaţa Unirii, era un cor ce cânta melodii bisericeşti. Ce spuneau nu are atât de mare importanţă. Modul în care cântau... m-a făcut să plâng. Serios, am început pur şi simplu să plâng pe peron. M-am ascuns după un stâlp să nu mă vadă nimeni pentru că mi s-a părut jenant şi în acelaşi timp nu puteam să mă opresc, nu înţelegeam de ce nu pot. Acum ştiu, nu trebuie să fii bătrân ca să plângi şi să ai resentimente. Se poate şi mai devreme.

Articol publicat de Lexis (AG)

Ei bine, am luat o mică pauza de modelat pentru a lăsa timp talentului să se acomodeze în mâinile mele. Gnihi. Şi uite că m-am apucat acum într-o seară să fac un suport de lumânare în formă de stea, dar l-am "copt" abia în seara asta când am făcut mai multe ca să nu aprind cuptorul doar pentru o singură chestie. Muza a fost iarna care vine şi vine însoţită cu dese pene de curent. Sper ca anul ăsta să fie diferit, să avem lumină de Crăciun nu numai în suflete, dar şi în casă. Mă rog, pentru orice eventualitate, uite ce mi-a ieşit...

Suport Stea
Cod: 0515
Preţ: 8 lei



Biluţele sunt transparente. Din cauza bliţului ies altă culoare. În orice caz, mă gândesc să deschid un alt blog separat pentru accesoriile create de mine. Ce ziceţi? Vă rog votaţi în dreapta, în poll, ajutaţi-mă să iau o decizie.

Al doilea suport care avea iniţial paiete pe el. Bineînţeles nu mi-am dat seama că în cuptor o să se topească, dar le-am dat jos şi am lipit manual altele. Nu arată cine ştie ce, dar am investit o grămadă de muncă în el.

Suport Simplu
Preţ: 4 lei



Ăsta e preferatul meu. E superb, nici nu mă aşteptam să iasă aşa de bine. Am investit iar o grămadă de timp, dar sunt mândră. Un suport din ăsta mi-aş cumpăra şi eu :))

Suport Ciupercă
Preţ: 15 lei



Yeap, o pereche de cercei nouă. Mie îmi plac foarte mult.

Cercei Rulou
Preţ: 8 lei

Un nou pandantiv. Repet: biluţa e transparentă, văd că în poza asta se vede mai bine lucrul ăsta. Oricum pandantivul îl consider o reuşită.

Pandantiv Rulou
Preţ: 8 lei



Şi ca fapt divers: azi am văzut Up (nu e comedie, este chiar un film de animaţie la care am plâns), ieri am făcut recenzie la ultimul episod din Private Practice şi mâine începem din nou săptămâna. Vineri si sâmbătă am făcut săpături după un netbook care să se potrivească cu ce vreau. Fireşte că nu am găsit. Am abandonat prin a mă resemna cu 1GB ram standard şi suportat şi 160 hdd. Asta e. E bine şi atât.

P.S. Pentru detalii în legătură cu lucrurile realizate de mine, contactaţi-mă la G_Lexis2005@yahoo.com

O seara bună şi o săptămână bună vă doresc!

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu am reuşit să fiu o scriitoare de succes cum îmi propusesem. Nu sunt nici regizor, nici director. Nu am bani să îmi iasă pe nări şi nu am "relaţii". Nu sunt critic de literatură ori de artă. Am doar doi ochi şi sunt un simplu cititor. Aceste comentarii sunt subiective.

Cartea al cărui titlu îl constituie şi titlul postării, am primit-o de la un coleg şi datorită acestui fapt, este dragă inimii mele. În plus, are şi o dedicaţie foarte mişto. Nu a fost chiar la ce mă aşteptam. Adică... nu mă aşteptam la nimic, dacă stau bine să mă gândesc. M-am apucat să o citesc pentru că m-am simţit îndatorată. Parcă e aiurea să primeşti o carte pe care să o laşi deoparte. Bineînţeles, contează şi de la cine o primeşti. În orice caz, am început să o citesc acum câteva săptămâni. Am citit încet, doar câteva pagini pe zi, şi uneori deloc din pricina lipsei de timp.

Ce nu mi-a plăcut la carte:

1. Faptul că are ilustraţii. Nu consider că asta e o carte căreia îi trebuiau ilustraţii cu atât mai mult cu cât...
2. poveştile sunt foarte pe scurt. Multe personaje, multe date, multe nume şi mai puţină acţiune. Cel puţin mie, nu mi-au rămas prea multe în cap după ce am terminat-o. Poate o fi din cauza faptului că am citit-o pe oboseală, poate o fi din cauza faptului că nu am acordat suficientă atenţie paginilor... nu ştiu, dar mi se pare că întâmplările din viaţa lui şi oamenii pe care i-a cunoscut, meritau mai mult de 102 pagini scrise cu 12 pe un rând de 1.5 (sper că am estimat corect).

Ce mi-a plăcut la carte:

1. Are faze foarte haioase. Faza cu Ghiţă Ilie şi balega a fost genială.
2. Stilul în care este scrisă cartea e foarte accesibil.

Şi cam atât am avut de zis. Probabil mâine o să mai postez lucrările mele handmade, dar până atunci poate un film şi o porţie de somn. E totul prea dull pentru altceva.

Articol publicat de Lexis (AG)

În sfârşit mi-a ieşit aproape tot cum trebuie. După o zi istovitoare la birou, am ajuns acasă nerabdătoare să creez alte accesorii după cum mă taie mintea. De data asta le-am băgat la cuptor, 10 minute, după cum am citit pe net. Cred că mergeau ţinute chiar 15 dar nu am vrut să risc chiar aşa mult. În orice caz, cert e că au ieşit BINEEEEEEE.... uhuuuuu... şi de data asta am folosit şi suportul de inel. Mi se cam termină materialele, sârma, tortiţele de cercei, dar asta e, văd eu de unde mai fac rost. Aşadar, primul meu inel handmade... tadadaaaaam....



Asta e pentru gât. E preferata mea şi mă gândesc cu amuzament că nu aveam nici o formă în minte când m-am apucat să modelez. Biluţele din mijloc sunt transparente, a iesit aiurea din cauza bliţului. Am făcut la repezeală pozele.



Mai ştiţi că postarea trecută v-am spus că iar s-a ars Fimo? Ei bine, făcusem 8 mini-steluţe, care s-au ars... adică s-au înegrit. Dar atât... doar şi-au schimbat culoarea, nu miros dubios, aşa că le-am ataşat panglicii şi am făcut o mică brăţară. Am cusut la ele de mi s-au topit ochii, dar a meritat, mie imi place rezultatul.



Asta e o pereche de cercei. Ochii sunt câte două paiete mov, nasul şi gura tot din Fimo. Nu le-am mai pus tortiţă. Când *dacă* o să îi vrea cineva, o să le pun.




Astea iar le-am făcut la nimereala. Dreptunghiurile le-am făcut cu o cutie de chibrituri şi apoi am adăugat paiete mov. Din cauza luminii ai zice că-s negre, dar sunt mov... Cercei şi pandantiv... aşa zis... :D

Deocamdată sunt mulţumită de rezultat. Mai aveam o pereche de cercei drăguţi, dar i-am rupt eu cu brutalitatea mea de amazoană (cum mi-a zis un prieten, descriindu-mi personalitatea la nervi. Era chiar "amazoană nebărbierită" dacă îmi aduc bine aminte. Bineînţeles, nu am ce să bărbieresc, e doar o metaforă ) Oricum, cei care s-au rupt nu au fost foarte greu de făcut, aşa că îi pot reface oricând. Urmează să încerc ceva obiecte decorative, într-un viitor apropiat... că tot vine Crăciunul. Până atunci, o porţie de somn bună merit şi eu...

Sper că v-au plăcut şi nu uitaţi pentru întrebări despre accesorii contactaţi-mă la : G_Lexis2005@yahoo.com

Noapte bună.

Articol publicat de Lexis (AG)

Iar am ars Fimo. Nu înţeleg de ce se duce aşa repede, dar presupun că era prea mare căldura în sobă. De data asta m-am ofticat mai mult, s-au ars o gramadă de chestii mişto. Gata! De mâine încerc la cuptor, păi ce-i asta... În fine, mi-au ieşit o pereche de cercei şi o brăţară. Prima mea brăţară hand-made. Tadadaaaaaaaa....


Ăştia sunt nişte cercei care se cam fărâmiţează, mă gândesc să decorez ceva cu ei. Până la urmă n-arată rău...întregi.


Singura pereche de cercei reuşiţi în seara asta. Sper să reziste eroic.



Până acum nu a fost nimeni interesat de obiectele astea, dar nu renunţ, nu încă... până la urmă mie îmi plac şi poate o să le port eu dacă nu le vrea chiar nimeni. Şi mai am o veste proastă... mi s-a terminat sârma subţire cu care legam cerceii. Damn şi weekend-ul sunt ocupată până peste cap. Damn. Damn. Damn. Not good. Uf.

Articol publicat de Lexis (AG)

Azi am cedat tentaţiei şi pe la 12 m-am apucat iar de lucru. De data asta mi-am luat inima în dinţi şi am încercat plastilina asta Fimo. Am deschis pachetul albastru şi am luat mai puţin de un sfert din el şi am început să mă joc. Este exact ca plastilina, puţin mai dură totuşi, dar destul de "modelabilă". Mi-a venit ideea să fac nişte steluţe de mare şi să le pun nu la cuptor, ci în sobă. Şi norocul meu că am găsit o cutie de metal ceva mai veche în care le-am putut aşeza la "copt", că altfel nu ştiu în ce le-aş fi băgat la foc. Eh, perechea asta am ţinut-o în jur de 10 minute şi a ieşit bine, am fost chiar încântată.

După ce am făcut steluţele de mare am zis să mai fac o steluţă şi nişte mărgeluţe tot din Fimo pentru o brăţară care să se asorteze. Am stat aproape o oră-două, nici nu ştiu sigur, peste o oră în orice caz şi le-am băgat iar la sobă, însă am făcut prostia de a închide cutia şi deci s-au prăjit bine de tot. Miroseau oribil şi arătau oribil, abia de-am recuperat cutia... După asta am mai stat o oră să fac alţi cercei, pe două culori, am inclus şi albul de data asta şi din pricina faptului că nu mai era aşa încins focul, când i-am scos şi am încercat să lucrez cu ei, s-au fărâmiţat. Deci am pierdut azi timpul pe nimic practic. Mă rog, până la urmă am mai făcut nişte scoici, care n-au ieşit chiar cum trebuiau... dar cel puţin au ieşit... normal. Şi acu' poze...



S-a ars o muncă de zeci de minute



Cerceii de tipul ăsta mereu sunt plăcuţi, sunt invidioasă...


Astea se voiau a fi scoicile...

Steluţele, prima reuşită Fimo....


Ah da... am făcut şi ceva de pus la gât... dar nu ştiu dacă ar putea cineva să placă asta Dacă sunt totuşi doritori, o dau pe gratis

Articol publicat de Lexis (AG)

Toată săptămâna mi-am înnebunit prietenii cu ideea de handmade şi cu faptul că abia aştept să încerc şi eu să fac diverse chestii. Am fost foarte hotărâtă să mă duc sâmbătă la magazinul de care am aflat ca să îmi iau ce am nevoie. Am plecat la 11.30 de acasă şi am aşteptat o juma de oră maşina. Într-un sfârşit a venit şi am mers cu unul dintre cei mai cretini şoferi ever! Aproape în fiecare zi merg cu câte un şofer, eh... ăsta de ieri a mers extrem-extrem de încet şi mă enerva rău că nu depăşea deloc, mor după ăştia, zici că-s de la pompe funebre.

Magazinul se închidea pe la 14 aşa că mă cam grăbeam drept să spun. În orice caz, am ajuns pe la Piaţa Romană pe la 12.45. Pe drum mi-am dat eu seama că mi-am uitat harta acasă da' dacă-s cu capu'-n nori, asta e. Am zis că am în minte cum se ajunge la magazin şi mă descurc eu. Bineînţeles că am fost prea încrezătoare în propriile forţe. Adică dacă ştiu unde e Piaţa Unirii şi cunosc zona Timpuri Noi-Tineretului, nu înseamnă că mă descurc şi mai departe. Eh, glumesc... orientarea mea în spaţiu s-a îmbunătăţit pe parcursul anilor, dar mai greşeşte omu' direcţia.

Reţinusem că de la Piaţa Romană tre' să o iau în faţă până dau în Griviţei ş-apoi să fac dreapta. "Norocul" meu a fost că am uitat pe ce bulevard trebuia să o iau şi în loc să o iau pe Dacia, am luat-o pe Lascăr Catargiu. Şi am meeers până am dat de Piaţa Victoriei. Acolo m-am oprit şi mi-am dat seama că ceva nu e în regula (da, puteţi să vă căcaţi pe voi de râs) O sun pe sor'mea ca să se uite ea pe pliant să îmi spună pe unde să o iau. Nu răspunde. După care o sun pe Deea, care a fost pe fază şi mi-a răspuns... spunându-mi că nu mai are pliantul . În orice caz, am rugat-o să se uite pe salutbucureşti să îmi zică cum să dau în Griviţei şi cu ajutorul ei, am reuşit să ajung unde trebuia cam după o oră de mers pe jos. Slavă Domnului că a avut Internet şi a fost acasă Merci încă o dată...

O dată ce am ajuns în magazin am fost hipnotizată de ce aveau acolo. Fix ce îmi trebuia mie: mărgeluţe, pietricele, şnururi, pastă FIMO, tot! După ce am stat şi m-am chiorât îndelung la fiecare chestie ca să îmi dau seama de ce îmi trebuie pentru început, am început să pun în coşuleţ aproape din fiecare produs. Muhahahaha... şi pasta Fimo mi s-a părut un pic cam scumpă, dar am luat 3 pachete din culori diferite ca să văd ce reuşesc să fac cu ea. Suportul de inel mi s-a părut iar puţin cam scump... acum îmi dau seama de ce sunt preţurile mai mari la produsele făcute de mână, unele materiale nu sunt chiar ieftine. În orice caz, la 14 nu m-au dat afară din magazin. De altfel, nici nu mă aşteptam la ce vânzare le-am făcut În orice caz, am plecat de acolo dornică să mai cumpăr... dar ce să mai cumpăr cu buzunarul deja golit. Şi aşa mai sunt aproape trei săptămâni până la salariu şi am rămas în 50 de lei pentru supravieţuire .

Am ajuns acasă mândră de fapta mea măreaţă şi după ce am căutat informaţii pe net despre Fimo şi am văzut câteva tutoriale, m-am apucat de treabă. Am reuşit să fac 3 perechi de cercei şi o cutie de bijuterii. O să pun pozele cu cercei în ordinea în care i-am făcut. La cutie am pierdut o grămadă de timp cu vopsitul şi apoi era să îmi lipesc degetele cu superglue, nu a ieşit cine ştie ce, dar mie îmi place oricum şi îs mândră. Fimo n-am folosit încă, mi-e teamă că o să o stric şi la cât am dat pe ea... grrrr, n-aş vrea. Va las cu poze acum, că doar am vorbit destul şi nu vreau să vă plictisesc.

NB. Nu merge să încarc pozele pe blogspot, nu ştiu ce puii lui are, aşa că uite pozele de pe Twitpic... Doar cu primele două perechi şi cutia de bijuterii, aici, aici şi aici.

Mi-ar plăcea din suflet în seara asta să pot scrie despre ce s-a întâmplat azi în birou, dar din păcate, paranoică cum sunt din fire, nu pot. Poate voi scrie după ce îmi voi depune demisia, dar până atunci cred că mai e ceva vreme... din păcate.

În orice caz azi a fost o zi de coşmar, dar săptămâna a trecut repede din fericire. Sâmbătă plănuiesc să merg la magazinul de care am aflat... magazinul cu materiale pentru hand-made, trebuie sa fiu foarte hotărâtă să reuşesc şi cred că sunt... trebuie să fiu. E puţin ciudat, pe pliant îmi arată mărgele şi nebunii... şi pe site... magazinul e cu pensule şi acuarele.... ceea ce e bine, pentru că aşa mi-am găsit pensule pentru machiaj... dar eu voiam mărgele şi asta sper să găsesc... O să revin pe aici cât de curând.

Noapt bună.

Articol publicat de Lexis (AG)

Între 10 şi 11 octombrie s-a desfăşurat târgul de lucruri hand-made la Muzeul Municipiului Bucureşti (paralel cu Universitatea). V-am mai spus şi într-o postare anterioară faptul că îmi caut materiale pentru a putea realiza şi eu astfel de obiecte... poate doar pentru mine, poate ca să le vând... mainly de fapt doar ca să încerc. Înainte nu vedeam rostul acestor obiecte sinceră să fiu, asta poate doar din cauză că nu le acordasem prea multă atenţie.

În orice caz, azi - Duminică- am fost la Târgul acesta ilovehandmade. Da, corect... i love handmade... am început să apreciez foarte mult oamenii care lucrează la ele şi rezultatele care ies. Iniţial am crezut că voi fi dezamăgită de ce voi găsi acolo pentru că am intrat şi am dat de mulţi moşi care îşi vindeau vechiturile pe preţuri de neimaginat (a se citi: târgul anticarilor- târg pe care l-am vizitat deseori când eram în liceu şi se ţinea în parcul Obor). După ce am trecut de tarabele cu vechituri, am dat de micii artişti care îşi vindeau munca. Ce-i drept nu erau prea entuziasmaţi, nu erau prea fâşneţi, erau chiar cam trişti micii vânzători... lucru ce m-a cam mirat având în vedere ce aglomerat era şi câte lucruri frumoase găseai. Unele mai puţin inspirate ce-i drept, altele geniale... Ce mi s-a părut genial, am cumpărat... Şi mi-a făcut plăcere să ştiu că banii mei se duc fix la persoana care mi-a lucrat perechea de cercei.

Am dat 31 de lei pe 3 perechi de cercei. Prima oară am cumpărat de la Soricik această pereche de cercei de care m-am îndrăgostit pe loc şi pe care abia aştept să o port. Am mai mers un pic până observ că o gagică din spatele unui stand se uita la gâtul meu şi spune ceva despre faptul că port un zar la gât. Tipa mi-a sugerat o pereche de cercei în formă de zaruri de la ei. Chiar am gândit "Nu-mi vine să cred, am găsit în sfârşit cercei zaruri... yes!" şi am ignorat faptul că zarul de la gât era negru cu alb, iar cerceii erau alb cu negru, i-am cumpărat pe loc... (cu atât mai mult cu cât nu au fost decât 6 lei). Ultima pereche de cercei pe care am cumpărat-o a fost de la Alexandra. Sunt nişte cercei lungi, în formă de cireşe, de cum i-am văzut am rămas hipnotizată... Am întrebat cum i-a făcut şi mi-a spus că sunt făcuţi dintr-un fel de plastelină care se întăreşte la cuptor. Sweet.

Deci oamenii ăştia chiar investesc timp şi muncă multă în ceea ce fac. Mi-a plăcut foarte mult şi modul de prezentare, cum fiecare avea expusă adresa blogului şi faptul că nu îţi dădeau cerceii în mână direct (cum m-aş fi aşteptat), ci ţi-i puneau ori într-o punguţă, ori într-un pliculeţ cu datele de contact pe el ceea ce, din punctul meu de vedere, dă dovadă de seriozitate. Am plecat de acolo toată un zâmbet şi chiar m-am oprit să îmi pun una dintre perechile de cercei proaspăt cumpărate, ghiciţi pe care am ales-o :P

P.S. pentru că m-am îndrăgostit aşa mult de această "artă", o să îmi dau mai mult silinţa să găsesc materiale. Chiar am primit un fluturaş cu locul de unde pot cumpăra lucrurile de care aş avea nevoie, din păcate trebuie să aştept abia până sâmbăta viitoare pentru că nu am timp altcândva.

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu sunt o persoană slabă, asta să fie clar. Nu sunt trasă prin inel, nu-s păpuşă Barbie, n-am abdomen plat. Sunt eu, întotdeauna am fost plinuţă. De mică aveam colăcei pe burtă, jur! Vă arăt poze dacă vreţi...

So acum două săptănâni ne-am luat cântar. Am avut un mic şoc. Am pus ceva de când m-am cântărit ultima oară (prin August şi de atunci nu mă mai cântărisem de vreun an). De acum două săptămâni am început să am mai multă grijă cu ce mănânc. Am băut NUMAI apă plată sau minerală şi ceai neîndulcit sau îndulcit cu miere. Am lăsat-o mai moale cu prăjelile şi cu dulciurile. Dau la bicicletă de 3-4 ori pe săptămână, mănânc mai multe fructe şi mănânc la ore fixe. Şi acum am 2 kg mai puţin.

Mi-am zis că nu e bine să tai dulciurile din start, mi-e greu să mă abţin. Ce-i drept nici înainte nu făceam aşa mari excese, dar nu mă abţineam când venea vorba de clătite cu ciocolată sau bomboane cu lichior. Acum mă abţin, dar nu m-am lăsat de tot. E greu cu dulciurile, de suc pot să stau departe fără probleme. Seara nu mănânc, dar mai fac excepţii. De exemplu săptămâna asta am mâncat de două ori seara: o dată nişte senvişuri şi o dată nişte supă de pui. Se întâmplă să mai ronţăi seminţe ca să îmi păcălesc stomacul în cazul în care cere ceva.

So înainte nu îmi prea păsa câte kg am, pentru că nu aveam de unde să aflu. De când ne-am luat cântar lucrurile s-au schimbat, trebuie să recunosc că nu în rău. Nu slăbesc decât pentru mine, pentru satisfacţia pe care o am când văd că numerele scad. E şi mai ieftin până la urmă, în loc să îţi cumperi o sticlă de suc de 5 lei, mai bine îţi iei o sticlă de apă plată la 3 lei. Muhahahahahaaaa.... se umplu buzunarele şi burta scade...

Articol scris de Lexis (AG)

Cailum a scris în postarea anterioară că vrea un băiat... eu vă spun acum că am fost unul.

Nu credeam în vieţi anterioare, prostii fantastice, supranaturale şi blabla-uri ieftine. Jur că nu credeam în ele... până şi acum sunt sceptică în privinţa multor prostii, cu excepţia ăsteia.

Pentru început să stabilim că eu mă simt atrasă de bărbaţi, deci sunt hetero 100%... deci nu mă înţelegeţi greşit prin ce urmează să scriu.

• Când eram mică am făcut pipi din picioare într-o zi, ca băieţii, cu toate că nu am furtunel.
• Mă fascinau maşinile, am condus prima oară când aveam vreo 5-6 ani pe un câmp.
• Pe la 11 am mai încercat o dată să conduc, dar nu mi-a ieşit aşa că m-am lăsat păgubaşă.
• Tind să preiau controlul asupra unor lucruri. Domin.
• Cândva, demult, am avut un vis... foarte... pe dos... de fapt mai multe... Deci de mai multe ori m-am visat cu sculă, fraţilor... Da, cu sculă, cu puţă... O dată chiar am visat că i-o trăgeam uneia, că eram bărbat...
• Pe stradă mă uit la tipe şi nu admirativ... ci porcos. Nu, nici mie nu mi se par normale lucrurile astea şi da, şi eu mă tăvălesc pe râs când îmi dau seama cum sună... de-asta şi scriu, ca să râdeţi şi voi de ele.
• Când văd o gagică mă uit de sus în jos la ea... şi dacă e frumoasă sau are ceva placut ochiului meu, nu pot să mă abţin să nu gândesc "Mamă, ce i-aş trage-o lu' asta dacă aş fi bărbat".

Din toate chestiile astea nu reiese decât o singură concluzie... cândva sigur am fost bărbat... şi e al naibii de amuzant. Oare de ce de data asta am ieşit femeie?

Articol publicat de Cailum

Discutia a pornit de la mai multe prietene care fie au devenit mame, fie sunt pe cale sa devina. Si ma gandeam la emotia vestii de a afla ca vei avea un copil, moment in care incepi sa iti imaginezi cum va arata, ce preferinte va avea, inclinatii, sa il dai sau nu la balet sau fotbal si mai presus de toate, te intrebi ce vei avea : baietel sau fetita? Pentru mine nu conteaza sexul, banuiesc ca e valabil pentru toate mamele de pe lumea asta, dar gandindu-ma in profunzime la lumea, moravurile si mentalitatile rasei umane, mi-am zis "stai, nu e asa de simplu!!! trebuie sa fie baietel, e imperios necesar sa fie baietel!". De ce ??? Pai sa o luam in ordine :

1. Incepem cu ce e mai simplu, aspectul fizic, ingrijirea personala si tot ce tine de ele. Daca esti barbat, ai nevoie de maxim un sfert de ora ca sa iesi pe usa (te speli, te piepteni, te imbraci si esti gata ; eventual iti dai doua fâs-uri de deodorant si un pic de gel prin par). Daca esti femeie, lucrurile se complica : trebuie sa fii mereu epilata, pensata, machiata, coafata, cu mani-pedi mereu facute, adica impecabila, asta daca esti o femeie care se respecta pe ea insasi si pe cei din jur (igiena corporala nu am mai mentionat-o, se subintelege ca exista din start).

2.Tinuta vestimentara. Barbatii iar sunt castigati la capitolul asta ; indiferent de momentul zilei sau ocazie, le e infinit mai usor sa isi aleaga o tinuta + un buget mai consistent. La femei....dragele mele, stiti cum este....timp sa te decizi cu ce te imbraci, daca se asorteaza geanta cu pantofii, ce accesorii merg la tinuta etc etc. Nu mai zic de ocaziile festive, momente de maxim stres cand te gandesti la ce rochie si pantofitrebuia sa iti mai cumperi. La barbati, doua costume, doua camasi mai de Doamne-ajuta, trei cravate, pantofi si combinatiile merg mana in mana de acum inainte.

3. Viata sexuala. Iar, barbatii sunt in avantaj : se incing pana numeri la 10, in 5 minute ajung pe culmile placerii si da, au asigurata placerea de fiecare data. Ca femeie, apuca-te sa incingi motorul, dupa care concentrare maxima pe moment ca sa te asiguri ca ajungi cu bine la finish. Asta e partea placuta, stresul incepe odata cu metodele contraceptive de care trebuie sa ai mereu grija, ca doar nu iti arde sa faci copii pe banda rulanta. Si aici ajungem la corpul unei femei si intregul mecanism care o pune in miscare, iar acest mecanism se invarte in jurul aparatului reproducator si al hormonilor care il guverneaza. Daaaa, menstruatia e o placere lunara pe care fiecare femeie sanatoasa, o cunoaste ani buni, urmata de menopauza sau intrerupta de cateva sarcini care culmineaza cu nasterea, cel mai sadic proces pe care l-a putut concepe organismul uman. Isi bat capul barbatii cu contraceptia, igiena intima, sarcina, nastere, alaptare, crescut/educat copii, menopauza, vizite la ginecolog? Nuuuu...corpul lor e linistit toata viata lor, nu se modifica luna de luna, au parte de liniste sufleteasca si sunt condusi de un singur scop in viata dupa cum sunt condusi de cel mai iubit organ al lor. Daaa, e excelent sa fii barbat, numai daca tii cont de punctul asta. Trecem la urmatorul

4. Pozitia barbatului/femeii in societate. Pai, aici toata lumea stie cum stau lucrurile. Desi, cica am fi pe picior de egalitate cam de 30-40 de ani, in Romania zilelor noastre, se stie ca barbatii fac legea, iar femeia e inferioara barbatului pe toate planurile : fizic, intelectual, moral si profesional. Daca ati asistat la o slujba religioasa de casatorie, stiti la ce ma refer. De sute de ani, se promoveaza ideea ca femeia e un rau necesar barbatului pentru intretinerea lui, satisafacerea lui si asigurarea continuitatii LUI genetice....si de aici toata pozitia infecta a unei femei in societate. Da, dragele mele, suntem un rau necesar. E greu sa accepti aceasta idee, stiu. Acest punct poate fi dezvoltat in mai multe postari, nu ma intind, esentialul l-am exprimat. As vrea doar sa subliniez ca o femeie frumoasa si fizic, si sufleteste nu se poate consola cu ideea ca va intalni un barbat care sa o iubeasca si sa o respecte asa cum e, fara sa se mai uite la "concurenta". Ei bine, poti sa fii Angelina Jolie, ca al tau Brad tot va intoarce capul dupa alta frumusete, poate nu asa reusita ca a ta, dar daca ii atrage privirea masculului, fara indoiala ca el sa va uita. Si cam asta ar fi argumentul decisiv pentru care o femeie nu si-ar dori sa fie barbat : e nasol sa fii guvernat de un singur organ, foarte nasol.

In rest, luand toate argumentele in calcul, as prefera totusi sa am un baietel, pentru ca asa stiu ca va fi respectat de o societate idioata, cramponata in mentalitati vechi, depasite si fara nicio substanta. Pentru respect!!!!

Articol publicat de Lexis (AG)

Am scris acest gând pe Twitter, poate în curând ar trebui să mă las de blogging şi să scriu doar acolo. Cred că pot schimba lumea în 140 de caractere după cum urmează :))



Lexis23 apropo, pentru mine înjurătura "mă cac pe manelele tale" începe să capete un alt sens când aud această muzică stând pe budă :))

Nu cred că mai e nimic de spus, nu? :D

Articol publicat de Lexis (AG)

Discuţiile din birou sunt multe şi diferite. Concluzia la care am ajuns în urma discuţiei cu titlul simbolic "pentru ce e bună o facultate?" a fost una previzibilă însă m-a pus pe gânduri mai mult. De ce am ales eu facultatea pe care am ales-o... drumul pe care l-am ales... domeniul pe care mă specializez... ce şanse de reuşită am în poziţia asta în care mă aflu, fără "relaţii" şi bănet... Fireşte răspunsul la întrebările astea nu mă satisfac. În totalitate, vreau să fac ceva util, ceva din care să iasă bani, ceva la care să lucrez pe cont propriu pentru mine, ceva care să îmi placă.

Ador bijuteriile (poate ca orice femeie) şi am o afinitate pentru arta machiajului. Ce să fac eu cu cele două? M-am gândit la cursuri de machiaj şi m-am interesat, însă nu mi le pot permite... De asemena pe cont propriu nu ma pot apuca să machiez pentru că nu găsesc materiale.... mai clar, nu găsesc pensule. Am înnebunit căutând pensule profesioniste... probabil pe internet aş găsi, pe ebay sau eu ştiu pe unde, dar nu am încredere în magazinele virtuale.

În orice caz, unde voiam să ajung... Aş vrea să fac accesorii hand-made. Problema aici este că nu am timp să mă duc să caut materiale. Am fost azi prin Obor şi mi-am luat nişte panglici, în rest mi-a fost cam ruşine să stau să mă holbez la fiecare năsturel pe care îl aveau şi să mă gândesc ce aş putea să fac cu el. În fine, după cum ziceam, până la urmă mi-am cumpărat nişte panglici. Ador panglicile, chiar dacă probabil nu o să fac nimic cu ele concret.

So, aş vrea să găsesc un loc unde să găsesc tot ce vreau, de la aţe, până la... metale şi alte chestii interesante, biluţe, etc. Ştie cineva un astfel de loc în Bucureşti şi îmi poate explica drumul până acolo? Sau poate aveţi alte idei de chestii hand-made care s-ar putea vinde... Sugestiile sunt bine venite de orice natură ar fi ele.

Azi a fost ca toate celelalte, nimic nu se întâmplă... aşa că nu am despre ce să scriu pe aici. Mi-a fost somn şi lene, e o plictiseală totală oriunde întorc capul. M-a durut gâtul, sper din suflet să nu fi răcit din nou cu toate că mă simt mai moleşită acum şi parcă îmi curge nasul. Sper că e doar în mintea mea, cu toate că mi se întâmplă rar lucrul ăsta. Mă tot gândesc la sărbători... cum o să ni se întrerupă curentul... şi cum iar nu o să ningă foarte mult, sau chiar dacă ninge nu o să se menţină... şi cum o să îmi fie iar dor de liceu şi o să fiu singură şi tristă... şi mă întristez de pe acum... pentru că sunt prea obosită ca să mă abţin.

Peste tot se vorbeşte despre bani... în stânga şi în dreapta... am capul îmbuibat de înţelesurile acestui cuvânt. Îmi fac planuri şi speranţe... şi ştiu că nu ar trebui, pentru că nu există nici o certitudine nicăieri.... dar aşa sunt eu... Planuri, dorinţe... BANI! Aş vrea să am şi eu un Jacob al meu, o sobiţă de patruj' şi ceva de grade pe care să o ţin în braţe... care să mă ţină de mână şi să îmi încălzească sufletul. Păcat că asta există doar în cărţi... şi totuşi... e plăcut... e plăcut să te minţi... pe moment.

Cred că am mai pus melodia asta aici, dar iată că o mai pun o dată. De când am ascultat melodia asta, l-am descoperit în adevăratul sens pe Bob Marley şi muzica sa. A fost un artist de valoare şi întotdeauna se va afla în playlistul meu spunându-mi să nu îmi mai fac griji.