Sunt ceea ce gândesc

Timpul e un Joker. Ne-o trage bine.
Ne nastem, crestem, ne maturizam. Ne inaltam, invatam fiecare pas toata viaţa.
Am inchis ochii in seara asta. Afara ninge iar, a fost o iarna grea, cu ciorapi in geanta de schimb pentru ca ghetele cumparate din salariu full-time nu au rezistat nici 2 ploi. A fost o iarna cu caderi de curent, cu frustrări, cu momente grele. Am trecut prin lacrimi şi noduri în gât şi în stomac. Am trecut prin beţii, prin regrete, prin mâinile lui Dumnezeu. Şi uite că am ieşit din toate zâmbind... nu ştiu cum am făcut asta, am simţit că a fost un miracol. Vremea rea s-a terminat, chiar dacă afară ninge. Vreau să rămână aşa. Îmi convine aşa pentru că a ajuns să îmi fie teamă să cer mai mult, de frică să nu pierd până şi ce am. Şi am tot ce îmi trebuie, cu restul mă descurc.

Ştiu că trebuie să fac ceva cu viaţa mea, că o să mi se deschidă uşi şi dacă sunt suficient de "brici" o să reuşesc. O să am o viaţă spectaculoasă, o să vină vremea mea.

Răbdarea se învaţă. Am învăţat şi în curând se fac 3 ani de când scriu aici.
Pe 5 martie 2007 am postat o poezie aici.
Pe 5 martie 2008 am scris cu înverşunare de adolescentă despre homosexualitate şi discriminare.
Pe 5 martie 2009 am scris despre stările de izolare completă de lume pe care le am uneori. De atunci nu am mai avut niciuna. De atunci am învăţat să cresc frumos, în sus, nu strâmb.

Gândesc singurătate şi sunt singură şi mă descurc, e OK, pentru că am tot ce îmi trebuie.