Sunt ceea ce gândesc

Am ezitat sa ma uit la filme in ultima perioada dintr-un motiv simplu: mi s-a stricat coolerul la desktop, deci am ramas doar cu notebookul. Pentru ca este un notebook si nu un laptop, are ecranul de 10 inchi si nu e foarte confortabil sa te uiti la filme sau seriale. In ciuda ecranului mititel am urmarit in ultima perioada 2 seriale noi, un episod-doua din cele vechi si uite ca aseara n-am mai rezistat si mi-am pus un film.

It's Kind of a Funny Story are chiar o nota maricica pe IMDB ceea ce imi da de inteles ca a fost pe gustul multora... si de ce n-ar fi ? Toata lumea s-a gandit la sinucidere o data si o data in viata, fie ca a fost la 10 ani cand credeai ca lumea se sfarseste daca nu ai jucaria pe care ti-o doresti sau la 20 cand credeai ca lumea se sfarseste daca nu esti impreuna cu persoana de care te-ai indragostit. O spun pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios... Depresia si tentativele de sinucidere fac parte din viata noastra fie ca vrem sau nu, iar pustiul din filmul asta isi incepe mica aventura spunand "hey, eu ma gandesc la asta, eu cred ca e ceva in neregula cu mine, ajutati-ma". Nu stiu cat de des se intampla lucrul asta, nici nu am un medic pe care sa il intreb, dar ceva imi spune ca majoritatea ajung la spital asa cum au ajuns colegii pustiului de salon: abia dupa ce incearca sa isi ia viata si nu reusesc cauta ajutor.

Asadar pustiul, Craig, interpretat de Keir Gilchrist, se interneaza singur intr-un spital spunandu-si problema, cautand ajutor. Intr-o mica masura filmul seamana cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, mediul cam este acelasi, poate la un nivel mai putin infricosator. Fireste, nu aveau de ce sa ii dea filmului un ton sumbru pentru ca se vrea a fi o comedie moderna care se termina intr-un ton optimist. Ei bine, mie nu a reusit sa imi smulga foarte multe zambete. Asta imi spune ca nu au ales categoria cum trebuie, poate trebuiau sa il puna mai intai la drama. Nu este nici un film foarte trist, este simpatic, e un fel de lectura usoara dupa sesiune, un desert dupa o masa imbelsugata sau o zi libera dupa o saptamana lunga de lucru.

Actorii fac si ei o treaba buna, alaturi de Keir Gilchrist ii regasim si pe Emma Roberts, Jim Gaffigan si Lauren Graham.

Concluzii? Nimic important... e un film de vazut, simpaticut cu o anumita substanta si idei simple, dar esentiale care nu trebuie date la o parte. Sper sa va placa si sa considerati recenzia utila! See ya!