Sunt ceea ce gândesc

Mă gândeam de fapt să scriu despre cu totul altceva... mă gândeam să scriu despre măritiş, să întreb lumea de ce se căsătoreşte, am articolul deja scris, dar nu cred că îl voi publica până la urmă. Mulţi mi-ar sări în cap, nu că mi-ar păsa, dar aş aduce nelinişte în lume şi în viaţa celorlalţi

Aşa că, scotocind prin lucruri mai vechi am dat de o cutie plină cu prostii, amintiri, lucruri... chestii! Şi am vrut să vi le arăt şi vouă ca să vă amuzaţi cum m-am amuzat şi eu când le-am redescoperit. Pozele nu au ieşit foarte clare pentru ca am futut ceva prin setări şi abia după ce le-am descărcat mi-am dat seama.

Aşadar... Începem cu un set de ascuţitoate. Ceainicul era şi încă este preferatul meu design, am mai avut forme dar le-am pierdut, cam asta a rămas din colecţie. În a doua poză este tot o ascuţitoare (incredibil de proastă, dar frumoasă), asta are apă în căpăcel deşi jumate s-a evaporat... Deh, în atâţia ani...


Asta e o busolă cu aer comprimat care nu funcţionează niciodată cum trebuie. Îmi amintesc că am gasit-o în apartament la o curăţenie de toamnă.


Ăsta e un set de scrisori şi de copiuţe. Unele datează din 2000-2003 (deja lucruri bune de pus în muzeu pentru mine). Cele două folii de staniol sunt de la ciocolate, fireşte, le păstram pentru diverse decoraţiuni de Craciun sau pentru proiectele de la şcoală.


Doamne... fluturaşii ăştia au praf de Buşteni pe ei buey!!!... Doamne, Maica Domnului şi toţi sfinţii câte s-au schimbat de atunci...


Ăsta e de fapt motivul pentru care am dat de toate lucruşoarele astea. E un laser de pe vremea LaserMania, ce la modă erau... Ei bine, acum l-am căutat mai mult pentru tembela asta de fi-mea să mai aibă şi ea cu ce să se joace că toată ziua doarme... pe mine

Vechea boală cu castanele. De fiecare dată mă opream la castanii de lângă poliţia pe lângă care treceam în drum spre şcoală şi le strângeam cu grijă, le puneam în ghiozdan şi acolo le uita Dumnezeu până iarna. Victimele mele de Crăciun, ce le mai coloram-pictam-coseam-înveleam în staniol *LOL* şamd. Ah da, în dreapta e o piatră amintire de la o fostă colegă... parcă.



Wa... ăsta e primul meu tamagoci. Iubirea vieţii mele, săracu' în ce stare a ajuns, dar cred că dacă îi pun baterii şi acum merge. Serios. Cea mai rezistentă jucărie ever... bine, tot am reuşit eu să îi stric ceva după cum se vede

Altă obsesie este cea cu breloacele. Le iubesc, am mai multe breloace decât chei, ce vedeţi în imagine e o căpăţână realizată din mici elastice. Am avut vreo 2-3, dar n-a mai rămas nimic din ele.

Ăsta e un ursuleţ-breloc pe care mi l-a dăruit mama cândva demult...


Şi am cam terminat. BTW când faceţi cadou un breloc cuiva, ţineţi cont (printre altele) şi de mărime şi greutate. Am unele foarte frumoase pe care însă nu le pot purta din cauza faptului că ori sunt prea mari, ori prea grele.

Cheers.

p.s. cred că am nişte greşeli de exprimare, ceva cacofonii, dar treceţi voi cu vederea... Aaaaah, apropo de limba română... cred că următorul articol despre asta va fi... Hmmmm....