Sunt ceea ce gândesc

(postarea asta trebuie citită de la început spre sfârşit şi nu altfel)

Prima oară a mea a fost azi... Jumătate de zi am fost emoţionată ca naiba, mă tot gândeam dacă fac alegerea corectă. Mulţi deja au făcut-o, unii nici nu erau siguri pe ei.... şi tot au făcut-o. Şi mulţi o fac... fără probleme, mai ales fetele... unde e mai complicat.

Tre' să iau taurul de coarne, da... asta trebuie să fac.

Sor'mea m-a încurajat vertiginos...

Hai că nu e mare lucru, o faci şi gata...

Mi-a spus să am grijă, să îmi asigur protecţia.

Mama se întreba dacă o să o fac. Stătea şi ea în cumpănă, apoi s-a emoţionat. S-a speriat mai mult, serios. A recunoscut că i-a fost frică pentru mine, că nu ştia cum o să reacţionez, cum o să fie pentru mine. Am respirat adânc, mi-era frică. Speram să nu doară, să nu păţesc nimic, să fie totul bine. Am îngustat ochii sub lumina slabă a soarelui...

Am introdus cheile în broască, am deschis uşa, era acolo. Gata să mă îmbrăţişeze, era cald materialul pe care m-am aşezat, mă frigea la palme pielea lui ce stătuse toată ziua sub soare... nu i-a fost greu să facă primul pas aşa că am continuat eu...

Viraj stânga.

Asta a fost prima oară când am condus singură, fără tata în dreapta.

Drumul îl cunoşteam, dar ieşind dintr-o piaţă aglomerată, pe străzi care ar trebui să fie cu sens unic la cât de strâmte sunt... m-am întâlnit cu doi şi a trebuit să dau înapoi, ăia doi au râs când m-au văzut cât eram de concentrată. Nu m-am supărat, m-am bucurat că am trecut cu bine de ei... apoi mama a îndoit mânerul din spate de frică... LOL! Am ieşit pe Fundeni... unde m-au trecut toate apele la schimbarea benzilor ca să fac stânga că nu aveam loc... Am reuşit până la urmă OK, am luat un claxon parcă, da' cine mai ştie... Am făcut virajul la stânga... Am putut să îmi bag tot ce am vrut în maşină când nu intra în viteză. Oh, Doamne şi ce divin e să înjuri în voie...

Şi apoi nu mi-a mai fost frică... Pur şi simplu am zburat înspre casă, e foarte bine să cunoşti drumul cu ocolişurile de rigoare, trecerile de pietoni şi totul. Am ajuns acasă fără problemă. Tata mândru, io mândră... mama... păi... încă tremura de frică... :)) Bine şi mie îmi tremurau picioarele şi mâinile, dar doar pentru că stătusem mai încordată decât de obicei. OMG.... I just flied solo...
Încă nu îmi vine să cred... şi toată lumea e întreagă... şi maşina... şi ceilalţi... wow...

Am preluat o alta leapsa. Mi s-a parut interesanta, am dat de ea prin google, pe blogul asta. Cum sunt obosita, plictisita si destul de sictirita (a se citi: trista), o sa raspund la intrebarile astea incercand sa ma auto-binedispun (asta e un cuvant inventat de mine, cred).

1. luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pag. 18 si scrieti al 4lea rand

"in timp ce omenirea este teatrala si trebuie sa pregateasca si sa repete fiecare lovitura de pasiune."

2. fara sa verificati, cat e ora?

11.55

3. verificati

11.22

4. cum sunteti imbracat(a)?

Niste pantaloni trei sferturi verzi, un tricou maro si adidasi.

5. inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

La marches-publics.info

6. ce zgomot auziti, in afara de cel al calculatorului?

Radioul, nici n-aud calculatorul.

7. cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Duminica, cu doua prietene, la povesti.

8. ce ati visat ieri noapte?

Lifturi, redactii si oameni. Prea multe pentru detalii.

9. cand ati ras ultima data?

Aseara cand a zis sor'mea ca... ah, nu pot sa zic :))

10. ce aveti pe peretii incaperii in care sunteti?

Vopsea lavabila

11. daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Cel mai performant laptop de pe piata :D

12. care este ultimul film pe care l-ati vazut?

I love you man, cred.. da, e misto, e funny....

13. ati vazut ceva neobisnuit azi?

Da, Wu Xing au chestii noi in meniu.

14. ce parere aveti despre acest chestionar?

Cel putin nu ma adorme.

15. spuneti-ne ceva ce noi nu stim inca.

Am mancat cam multe dulciuri in ultima vreme.

16. care ar fi prenumele copilului vostru, daca ar fi o fetita?

Frusina Paraschiva Putzaru

17. si daca ar fi vorba de baiat?

Calamar Porsh Putzaru

18. v-ati gandit sa locuiti in strainatate?

M-am gandit sa locuiesc si la metrou. Ma gandeam ca acolo e mereu temperatura buna, vara racoare, iarna cald... e mai bine decat la noi in firma chiar :))

19. ce-ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?

OK, acum spune-mi, care sunt celalalte 2 dorinte?

20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?

As sterge creierele tuturor celor care traiesc in Romania si le-as implanta alta mentalitate. Apoi le-as da restart ca sa ma asigur ca nu mai recupereaza niciodata ce le-a fost sters din creier.

21. Va place sa dansati?

Imi place sa ma zbengui uneori, nu stiu daca se poate numi dansat...

22. George Bush?

Sa dansez cu el? Daca am zis ca dansatul inseamna zbenguiala la mine... ce dracu se mai intelege? Deci, nu...

23. Ce-ati vazut la televizor ultima data?

Pe Guruul Vremii (Busu, porecla e data de sor'mea, eu o ador). Zicea ca o sa fie cald dar nu canicula...

24. Care sunt acele 4 persoane care ar trebui sa primeasca acest chestionar?

Tezeu, Sorin Rusi, Luluts Berbecuts si... si cine se simte amuzant....

Am primit două lepşe de la Lilia. Nu ştiam că şi-a schimbat adresa, chiar zilele trecute mă întrebam de ce nu merge blogu'. N-am avut timp să o întreb, am şi uitat şi uite că azi am primit offline-uri cum că aş avea nişte lepşe de la ea. Tre' să îţi mulţumesc că mi-ai dat un priej să mai scriu pe aici, s-ar putea ca lumea să se fi săturat să tot citească despre maşini, şofat şi chestii de genul... aşa că merci... şi iată răspunsurile mele:

6 lucruri care mă fac să zâmbesc (fără a avea vreo importanţă ordinea):

1. fata mea (aka pisica)
2. ziarele de tipul: Libertate, Cancan
3. oraşul/ţara în care stau
4. oamenii următori: Marian Vanghelie, Gigi Becali, Nikita şi oricine are IQ-ul cu minus
5. oamenii care ştiu să povestească şi sunt amuzanţi din născare
6. declaraţiile de dragoste

De enumerat cinci cadouri speciale primite de-a lungul timpului (fără să conteze ordinea):

1. darul de a scrie
2. o cutie de ceai
3. viaţa cu tot ce are, cu toţi oamenii care fac parte din ea
4. o bluză neagră de la mama, destul de fină pe care nici nu am purtat-o de frică să nu păţească ceva. în plus, pentru un cadou special îmi trebuie o ocazie specială :D
5. un job OK

Ştiu că nu sunt tocmai cadouri materiale, majoritatea, dar... sunt cadouri... şi sunt speciale... şi mulţumesc tuturor celor care mi le-au oferit sau care m-au ajutat să le obţin.

Acu, spune-ne Deea, pe tine ce te face să zâmbeşti şi ce cadouri speciale ai primit?

Azi de dimineaţă, la ora 7, mă trezea mama să îmi zică să o duc la muncă şi după aia să îl ajut pe tata cu nişte treburi. Toate astea se reduc la un cuvânt "condus". După ce duminică am mers la ţară şi mi-am făcut nervi cu căcăţoiu' ăsta de maşină că nu intră în viteză şi altele, iată-mă azi... la 8, din nou pe şosele. Încep să cred că lucrurile astea îmi prind bine, adică... plimbările şi condusul. Pentru prima oară în viaţa mea pot să zic şi eu că ştiu cu adevărat să conduc şi că nu îmi mai e frică de nimic. Nu ştiu cât o să ţină treaba asta cu încrederea de sine, dar cert e că mă simt mult mai relaxată la volan şi mult mai... sigură. Ştiu ce trebuie făcut, când trebuie făcut, cum trebuie făcut. Mai sunt pe punctul de a greşi uneori, dar asta e firesc zic eu. Nu sunt nici Schumi, da' nici petardă fără pic de experienţă. Bine şi zilele astea, duminică şi azi, am întâlnit tot felul de proşti. Pietoni care traversează pe unde li se scoală lor puţa, dobitoci care nu semnalizează, dobitoci care vor să facă dreapta când este obligatoriu stânga... tot felul. Toate astea nu au făcut decât să arăt ca tipul din imaginea alăturată. Nici eu nu merg 100% regulamentar, dar 90%, da. În plus, eu încă am o scuză... ba chiar două, dacă pui la socoteală problemele tehnice.

Acum, seara, am venit pe jos cu metroul şi microbuzul. Şi microbuzul de azi a fost condus de un şofer... ori nebun, ori extrem de prost. Deci a fost printre rarele dăţi în care mie mi s-a făcut frică într-o maşină din cauza halului în care era condusă. Depăşiri aiurea, frâne de parcă transporta cartofi, înjurături, vorbit cu clienţii din maşină, viraje tăiate, viraje prost făcute pur şi simplu, băi, pericol... Când băga în viteză n-apăsa ambreaju' ăla până la capăt şi se auzea un hârcâit de ţi se făcea pielea găină... Şi pentru prima oară în viaţa mea am zis "până şi eu conduceam mai bine decât ăsta". De câteva ori m-am gândit chiar să cobor mai devreme decât trebuia ca să pun capăt chinului, dar am renunţat din cauza temperaturii ridicate de afară şi a oboselii acute. Am rezistat. Sunt vie, dar sper să nu îl mai prind. Serios.


Kiss ya, bitches!

Zilele mele parcă ar fi vise. Nu îmi dau seamă unde sunt sau ce fac. Totul e robotic, vorbesc eu... dar nu vorbesc eu. Aş vrea să dorm. Mă uit în jur, merg... Un picior în faţa celuilalt. Îmi ţin echilibrul cu puţin efort. Un picior în faţa celuilalt. Metroul e vechi. Grafitti. Culori. Respir şi miroase a vechi. În dreapta mea e un cuplu. Ea e vopsită, e blondă. E simplă. Nu are cercei, nu are inele, nu are sutien. El e total îndragostit de ea. Se sărută des. Ea îi caută mâna pe şold. Mă uit insistent. Poate nu ar trebui, dar nu pot să îmi iau ochii de la ei. El nu îşi poate lua ochii de pe ea. Sigur sunt împreună de puţin timp. Se sărută iar, el ţine ochii închişi, parcă doarme şi el. O sărută pe gât. Da' nu e un sărut vulgar, nu e nici unul gol dat din obişnuinţă. E unul pur, plin de dragoste. E totul aşa simplu. Nu gândesc nimic, doar mă uit. Parcă ei ar fi gândul pe care nu îl pot avea. Ce ciudat şi plăcut de simplu e. Coborâm şi eu rămân pe peron. Mă uit după ei, nimeni nu mă vede. Ce bine e când nimeni nu mă vede şi totuşi parcă m-am săturat de atâta singurătate. Parcă aş vrea oameni în jurul meu, parcă aş vrea să vorbesc cu cineva şi totuşi sunt singură. Până acum ceva vreme oamenii m-au sufocat, acum nu mai e nimeni. E bine. E o fericire, e o libertate să nu gândeşti. Ce libertate lipsită de efort. Mă simt ca un balon. Goală plutind. Câtă libertate.

Toţi avem câte o ciudăţenie care ni se întâmplă şi ne rămâne mereu în amintire. Ei bine, nu cred că v-am mai povestit de diriginta mea ţăcănită din generală. Din clasa a 5a până în a 8a am fost pur şi simplu terorizaţi de această femeie. Eu una nu o să o uit în viaţa mea şi nu neapărat pentru că m-a marcat în sens negativ ci pur şi simplu pentru că a fost o tanti... marcantă. Era de română şi în consecinţă habar n-avea materia pe care o preda... ştia sintaxă şi atât... din câte îmi aduc aminte, dar corect româneşte nu vorbea. Spunea "mascara" cu accent pe ultimul "a" şi altele.

Era o comunistă convinsă. Nu ne lăsa să venim cu bluze colorate, voia numai o clasă de trişti în alb, negru şi bleumarin. De parcă conta în pula mea cu ce culoare te îmbraci atâta timp cât stăteai la locu' tău. Poate ăsta e motivul pentru care acum mă îmbrac mai colorat. N-am decât o bluză albă în toată garderoba, bleumarin nici atât... mai am negre, dar oricum le port din motive serioase (adică îmi plac modelele, mă subţiază, chestii de genul ăsta ) Pe fete le punea mereu să poarte bentiţă... şi cum i se scula ei, ne spunea că unele modele sunt bune, altele nu. De exemplu într-a şasea a venit o gagică nouă la noi în clasă cu o bentiţă gen sârmă neagră care nici nu se vedea. Tovarăşa a zis "ia uite ce bentiţă drăguţă ai, aşa discretă". A doua zi, toate aveam bentiţă dintr-aia că nu se vedea aşa rău ca oribilităţile alea albe cu burete. Fireşte, faza n-a ţinut mult. Peste o juma' de an ne trimitea acasă să ne luăm bentiţe albe. Ah, ne trimitea acasă şi dacă uitam într-o zi bentiţă... dadada... La începutul clasei a 8a a ne-a trimis acasă exact în prima zi în care nici orarul nu era stabilit. De ce? Pentru că nimeni nu venise cu bentiţă, normal.

Orele nu le prea ţinea femeia. Venea şi începea să ne povestească de "copiii ei"... ne preda o lecţie pe săptămână şi apoi ne asculta din ea cum avea chef. Ah da şi altoia copii... Îmi amintesc... Doamne Dumnezeule... Avusese loc un incident în clasă, una de la o clasă mai mare i-a pus piedică şi a înjurat-o pe o colegă de-a mea. Cum s-a rezolvat problema la tovarăşa? A chemat-o pe respectiva în clasă la noi şi a întrebat-o ce a făcut... aia începuse să zică că "nu, doamna, nu io şamd" şi nici n-a terminat bine de zis că tovarăşa a început să îi tragă la palme fetei cu atâta sete încât îi înroşise ambii obraji. Mi-a fost o milă teribilă, serios. Şi gândiţi-vă că toate astea se întâmplau după '99. Aşa a fost "rezolvată" problema. Adică nu a mai fost nicio continuitate. A bătut-o pe aia în faţa noastră până au durut-o palmele şi c'est fini.

Era nostimă cu ce debita uneori. De cele mai multe ori plictisitoare, eu nu am îndrăgit-o... cu atât mai mult cu cât ne împingea pe absolut toţi să facem "matematică-info" când o să ajungem la liceu şi să dăm "geografie la capacitate că la istorie nu ştiţi nimic". Şi mark my words, am dat-o pe femeia asta în pizda mă'sii cu ideile ei şui şi am făcut exact invers. Nu am dat la materia asta ca să îi fac în ciudă, dar familia mă bătea la cap să dau istorie... pentru că la noi toată lumea dădea istorie... eu la şcoală nu făceam, deci trebuia să învăţ pe cont propriu... Îmi plăcea geografia drept să zic şi aveam şi o profesoară bună care îşi dădea interesul, dar iată-mă pe mine... singura care a dat la istorie. E ciudat, poate a fost greşit, acum e oarecum irelevant.

Avea un stil de a asculta elevii... lua catalogul şi îl deschidea unde pica sau spunea diverse numere. Cine era număru' respectiv la catalog pac... la ascultare. Să dea dracu mereu pica la mine, şi la număr şi când îl deschidea la nimereală. Eu eram la mijloc, mereu se deschidea acolo catalogul, în consecinţă mereu aveam note şi stăteam liniştită pentru restul semestrului. Bine, pentru noi, copii fiind, era tăierea mieilor. Niciunul nu stătea liniştit, nici măcar "şmecheraşii".

Într-a opta începuse să dea meditaţii. Aproape toată clasa făcea cu ea, eu eram nedumerită... ce făceau ei cu ea... când ea nu ştia să vorbească corect româneşte? Nici o clipă nu mi-a trecut prin gând să fac cu ea. Am făcut cu altcineva care m-a ajutat mai mult, mă duceam liniştită, nu mi-era frică că mă poate şantaja la note când ajungeam în clasă... Şi pentru că n-am făcut cu ea meditaţii în a 8a, fireşte că m-am trezit peste noapte cu diverse note mici menite să mă bage în boală. Au reuşit să mă bage în boală, dar asta n-a însemnat că nu mi-am dat capacitatea şi n-am intrat la un liceu bun. Nu la liceul la care voiam, dar la un liceu bun. Cel mai potrivit pentru mine. Şi mai mult, i-am râs în nas şi m-am dus pe limbi străine şi filologie şi am dat-o din nou în pizda mă'sii cu matematica ei.

Am avut o viaţă bună până acum datorită acelor decizii şi nu regret nimic, dar cu siguranţă nu o să uit cât o să trăiesc această persoană... cu personalitatea ei dublă, cu atitudinea ei tragic-comică şi cu regresul mental în care n-a mai vrut să iasă după revoluţie. M-am întâlnit cu ea acum 2-3 ani. Era mai trasă la faţă şi mai bătrână decât ultima oară când am vazut-o plângând de ciudă în clasă că nu i s-a dat şpagă mai multă pentru eforturile ei de a ne ridica în a 8a şi de a trece capacitatea. M-am aşezat lângă ea în maşină şi nu ştiam dacă să o salut sau nu. Am salutat-o. S-a uitat la mine cu ochii ei gri şi m-a recunoscut îndată. Eu, tipa cu filologia. Eu, tipa care n-a făcut meditaţii cu ea. Eu, cea care acum se căcase pe bentiţele ei şi le arsese cu benzină şi care umbla în haine colorate. Da, eu. I-am spus... că scriu, i-am spus că am câştigat diverse premii... şi de astă dată nu mi-a mai zis "nu faci nimic cu româna, uită-te la mine, sunt profesoară", ci mi-a zis "la facultate dai la matematică, nu?"

Glumesc, a zis "Bravo ţie" şi mi-a întors spatele intrând grăbită în curtea şcolii de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Începea furtuna.

Kiss ya, bitches!

De o lună şi ceva am avut aceste mici sondaje pe blog. Vor urma altele, însă deocamdată să vedem ce aţi răspuns la astea.. şi să le comentăm puţin. La prima întrebare, primul răspuns trebuie să vă spun că cei care au dat click aici au dreptate. Dacă vreţi să muriţi mai repede, asta tre' să faceţi-să fumaţi. Atenţie totuşi, ţigările au un efect special asupra socităţii! Fumatul apropie oamenii. Aşadar, s-ar putea să vă faceţi mai mulţi prieteni şi astfel să nu mai vreţi să muriţi prea repede.

A doua vairantă este "pentru că mi-a plăcut", nu a dat nimeni click. Să înţeleg că e justificat să spunem că mulţi nu s-au apucat de fumat pentru ca nu le-a plăcut prima ţigară. Se pare că nimănui nu a plăcut, nici măcar celor care au continuat cu a doua.

"Din plictiseală"... aici nici nu ştiu ce sa zic... şi culmea e primul în top. Păi... celor care se plictisesc le recomand să citească, să înveţe programe de pc, să scrie, să înveţe să cânte la chitară, să se uite la seriale... numai să nu fumeze... deci este chiar de râs...
Ce faci? Mă plictisesc deci cred că o să mă apuc să fumez.
Ce faci? Mă plictisesc deci cred că o să mă fac alcoolic...
... poftim?

Ca să fiu cool... Un singur răspuns.. man, I don't fuckin' blame you. La cât de căcat sunt unii oameni, e posibil să îţi fi trebuit într-adevăr o ţigară ca să te integrezi undeva.

"De dobitoc/dobitoacă"....

"Habar n-am"... man, asta e grav. Trebuie neapărat să ştii de ce fumezi, ca să ştii de ce continui.. Te întreabă cineva... de ce fumezi? Şi tu te uiţi la ţigara din mâna ta şi zici... "să mor eu dacă ştiu". Vezi, cred că am descoperit un răspuns.

Acum trecem la oamenii responsabili... care NU fumează... şi ne spun de ce... ia să vedem...

"Pentru că nu mi-a plăcut prima ţigară"... aici e justificat să NU fumezi, dacă nu îţi place...

"Pentru că nu e sănătos"... aici au răspuns optimiştii şi ecologiştii. Sau pesimiştii? Să vedem... un optimist ar spune: băi, io fumez... asta e, viaţa merge înainte. no worries.
Şi un pesimist ar zice: dacă fumez dau în cancer sau alte boli...
Hmmmmm.... Dap, deci pesimiştii...

"Nu mi s-a părut cool"... uite nişte oameni originali. Ţin la marca lor, respect!

"Pentru că nu îi place/plăcea prietenuluimeu /prietenei mele" ... n-a răspuns nimeni asta. That's right, screw them

"Pentru că sunt prea scumpe pentru buzunarul meu"... aici doar un răspuns, culmea. Eu sunt de acord. Sunt foarte scumpe, imaginează-ţi că îţi fumezi bancnotele.. that sucks big time.

"Mi se pare o prostie"... mie nu... sincer. Eu văd totul ca pe un experiment... poţi să ai motive pentru care să fumezi sau să te apuci de fumat... de genul... să mori mai repede... sentimentul de vină e mai mic, în plus ajunge să îţi placă... Pe de altă parte te integrezi mai repede, o ţigară îţi dă motiv să ieşi afară de vorbă sau la bere... Se creează o legătură, un nefumător stă cu mâinile în sân şi dă din cap... e cam aiurea... şi trust me, I know cuz I don't smoke.

"Habar n-am"... eh, aici e normal presupun să nu ştii de ce nu te apuci de fumat sau de ce nu fumezi. E normal, nu e o prioritate în gânduri ca să zic aşa. Nu stai seara cu ochii pe pereţi şi te gândeşti bă, de ce nu mă apuc io de fumat... Să vedem de-aia, de-aia, de-aia, de-aia...


Kiss ya, bitches!

Ontopic, offtopic, random:

Programul meu s-a schimbat foarte mult de câteva zile. Fac practică pentru facultate, deocamdată nu vă spun unde. Vă spun doar că e la o redacţie şi este absolut nebuneală. Total diferit de cum este la noi în birou, mult mai multă muncă... Comparam cu ce fac eu zilnic şi ce fac eu este lăbăreală cruntă... Cred că mi-ar plăcea să lucrez intens, să am mai multe lucruri de făcut, să fie diferite... dar ar fi fantastic de greu pentru o persoană ca mine care ar porni de la zero. În orice caz, n-am mai avut când să mai trec pe aici. Dimineaţa am o oră-două la dispoziţie, timp pe care îl pierd făcând alte lucruri mici de tipul: strâng hainele prin casă, iau micul dejun etc. Seara sunt foarte obosită, ajung în jur de 18-19. Colac peste pupăză în weekend tre' să fac iar pe şoferul şi n-am nici un chef cu atât mai mult cu cât destinaţia nu mă încântă: middle of nowhere. Vreau să plec far far away, la munte, la răcoare.. la verdeaţă... nu la ţară... *crying*.

Ştiţi că eu sunt o persoană care experimentează tot felul de muzici, da? Păi, de la radio Guerilla am aflat de două formaţii... La Roux şi Florence and the Machine. Nu sunt foarte cunoscute după nume, dar melodiile In for the Kill şi Rabbit Heart cu siguranţă le ştiţi... adică dacă ascultaţi posturile de radio româneşti. Am încercat să găsesc albumul celor de la La Roux, dar n-am reuşit să îl ascult cap coadă... doar ce am găsit pe youtube. În schimb am ascultat Florence and the Machine, tot albumul şi nu numai o dată, aproape zilnic îl am în căşti în metrou, în microbuz, peste tot. Mie îmi place extrem de mult muzica lor, în special melodiile Rabbit Heart, Dog Days şi Cosmic Love. Cea din urmă o să o pun aici cu tot cu versuri şi filmuleţ.

În rest, ce pot să vă mai spun... mă gândesc pe la ce terasă să merg în weekend şi cu cine... Se oferă cineva sau poate nişte sugestii ceva? :) And now enjoy the music...

Kiss ya, bitches!





A falling star fell from your heart and landed in my eyes
I screamed aloud, as it tore through them, and now it's left me blind

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

And in the dark, I can hear your heartbeat
I tried to find the sound
But then it stopped, and I was in the darkness,
So darkness I became

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

I took the stars from our eyes, and then I made a map
And knew that somehow I could find my way back
Then I heard your heart beating, you were in the darkness too
So I stayed in the darkness with you

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

Mă gândeam ce bine am ales url-ul blogului meu. Alte poveşti... Pentru mine totul e o poveste. Mulţi ştiu asta, aş putea să descriu şi cum am aruncat o gumă de mestecat ca pe ceva nemaipomenit. Ca pe ceva măreţ, când nu e decât o gumă de mestecat.

De dimineaţă am condus până în voluntari ca să îi ajut pe ai mei cu nişte treburi. E şosea până unde trebuia să ajungem. Cu toate că m-a cicălit tata la cap şi iar am stat încordată ca un arici, m-am simţit aşa de liberă când băgam viteză şi nu era nimic în faţa mea... beatitudine. Ăsta e cuvântul bun de folosit, a fost superbă senzaţia, nemaipomenită.... îmi imaginez că la o viteză mai mare decât cea cu cât am mers e şi mai frumos... OK, mă întreb dacă asta se numeşte că-s însetată de viteză sau care era expresia... :)) şi mă întreb dacă ar trebui să fiu îngrijorată sau dacă tata ar trebui să fie.... :))

Anyhow, mergând în sens invers cronologic sâmbătă am băut o cafea cu Deea şi iar a fost foarte fun and stuff, păcat că ne-am ales un loc cam gălăgios unde nu se puteau vorbea lucruri prea ieşite din comun... De ex. nu puteam să îi povestesc cu zâmbetul pe buze cum era să mă calce o maşină pe trecerea de pietoni fără ca cei din jur să facă feţe-feţe.. LOL, nu ştiu asta sigur că nu m-am uitat la ei, dar înţelegeţi ideea... Şi înainte de cafea am fost la Ice Age Dawn of the dinosaurs 3D. Am cumpărat ultimele două bilete de pe rândul 13, my lucky nr. Ne-au dat Nişte ochelari de mă-te mari cu care ne holbam la ecran. Eu cred că se vede mai mişto cu ochelari din ăia de carton totuşi... Deea a zis că se vede la fel, hmmm... Oricum a fost miştoc şi la film. Plină sala ochi, plozi nenumăraţi... Şi băieţi drăguţi la popcorn :D Asta pe scurt.

La job nu mă mai duc, m-am apucat de practică... probabil după ce se termină şi perioada asta zbuciumată a vieţii mele o să umplu pagina cu păreri şi chestii... sau cel puţin sper să fie aşa, să nu vă mai plictisesc cu lucruri irelevante. Hehehe, but then again, dacă ar fi irelevante nu aţi da click pe link muhhuhahahahahahaa...

Kiss ya, bitches!

Ar trebui să pun şi o categorie "peripeţii din lumea şoselelor" sau ceva pe acolo că ieri am comis-o. Ştiu că recunoscându-mi greşelile aici şi în faţa tuturor oamenilor pe care îi cunosc nu îmi creez o imagine de şofer prea bun... până una alta, scopul meu e de fapt să vă amuz că în afară de întâmplarea asta am condus mai bine ca niciodată, n-a avut tata de zis nimic.

Deci ieri dimineaţă am ieşit de pe stradă uitând să mai încetinesc... de fapt, n-am uitat, doar că am zis io că nu mai trebuie (chicken brain).... că la ora aia nu prea circulă maşini. Şi când am intrat să iau viraju' tocmai venea un logan, am pus frână brusc şi normal că mi-a murit motoru' că am pus piciorul doar pe frână... nu şi pe ambreaj. Nu ai cum să mergi cu viteză mare pe străduţele astea deci nu s-a întâmplat nimic, slava Domnului şi omu' din spate care era la volan nici măcar nu m-a înjurat/claxonat, ci dimpotriva a zâmbit. M-am mirat sincer... adică da, puerilă greşeala... dar la şoferii din acest oraş nu e nimic considerat "comic", sau "amuzant"... sau măcar... deci ce să mai, nimic relaţionat în orice fel cu opusul cuvintelor "nervi", "supărare", "înjurături" şi "pizde proaste la volan". A fost de-a dreptul un şoc.

Asta a fost singura mea greşeală, în rest am mers regulamentar până la măduvă... :D Cu semnale, cu frâne cu tot... nici n-apuca tata să îmi zică să încetinesc că io eram deja cu chicioru' pe frână... ha!!! Dar să nu exagerăm şi să continuăm cu ziua de ieri şi peripeţiile....

După ce am lăsat maşina în parcare, m-am apucat să traversez strada pe trecerea de pietoni... cu verde... la pietoni... Toate maşinile opriseră, doar unu' cu o maşină dintr-aia mare de curăţat şoselele căuta ceva în torpedou şi clar nu se uita la ce e în faţa lui. Nici nu încetinise şi dacă nu îl vedeam să mă opresc eu din mers, mă lua din plin. M-a văzut târziu şi s-a speriat, a pus frână... deci să zicem că... avariile care ar fi putut fi de dimineaţă din cauza neatenţiei mele nu se comparau cu faptul că era să mă lovească cineva pe trecerea de pietoni... şi colac peste pupăză era şi bărbat... şi sigur cu mai multă experienţă decât mine. Deci se întâmplă...

Dupa o perioada de cateva zile in care n-am mai pus piciorul pe ambreaj, iata ne intoarcem azi la vechea problema... condusul si masina lui peste. Stiu ca unii cred despre mine ca sunt prea plangacioasa, ca mereu ma plang de lucruri... de fapt, eu ma plang de lucruri ca sa va amuzati voi nu neaparat ca sunt nemultumita. Cu toate astea azi chiar a fost altceva.... M-am urcat la volan dupa ce am visat de dimineata ca am lovit o masina parcata pe sens opus si cu vitejie am luat-o la drum... Si mi-am facut o mie de nervi ca nu intra in viteza, masina curului...

Si colac peste pupaza ma tzacanea si tata la cap ca apas ambreaju' prea mult. Cum domn'e daca pe mine asa m-a invatat toata lumea? Sa il apas pana la podea, wtf ???!!!!?? Imi zice sa il apas pe jumate si il apas, iar cand incearca sa bage in viteza nici el nu poate... ha!!!! Who's laughing nowww!! Bai, m-am enervat. Serios ca m-am enervat... si nici nu puteam sa injur ca era tata acolo, moama da' ce ar fi fost la gura mea... Si cu toate astea am mers bine :)) Am pornit cu a doua de vreo trei-patru ori...

Cum nimic interesant nu s-a întâmplat, nici n-am mai dat pe aici decât cu ochiu'.... Momentan mi-e somn de crăp şi n-am baterie la telefon (nu că ar avea vreo legătură). Am capul îmbuibat de căcaturi care trebuie puse la locul lor cu pliciul. Mare prostie e şi oboseala asta, parcă e un copil răutăcios care dă iama în hainele frumos aranjate şi călcate. Cam aşa şi cu mintea mea, e totul vraişte fir-ar mama a dracului de treabă.

Weekendu' nu prea a fost weekend, azi am fost numa' pe drumuri cu maşina... Maşină care la un moment dat a refuzat cu desăvârşire sa intre în viteză de câteva ori. Nici măcar trucurile vechi n-au mai mers. A trebuit să o las să îşi facă damblaua, bine că a fost duminică şi nu erau multe maşini pe drum. Am văzut vreo trei filme cred... Coraline, Knowing... şi... atât, deci două. Coraline e mişto, Knowing sucks.

Am mai citit din cartea aia Erotica, mă tot chinui să o termin şi mai am câteva pagini. Fir-ar să fie. În schimb, m-am apucat de alta, după cum mi-e stilu'. Şi am twittărit, da' lumea a fost plecată la Bestfestu' lu' peşte şi... la mare... şi mai mult am vorbit de una singură pe twitter... but oh well, ce să îi faci... BTW am citit în Academia Caţavencu că a fost super naşpa la Noaptea lungă a filmelor scurte... Hăhăhăhă, să mor io ce mă amuză cum lipsesc de la evenimentele la care îmi doresc cel mai mult să ajung şi care se dovedesc a fi foarte prost organizate... hăhăhă...

Şi cum e aşa harababură în capu' meu... nu pot decât să vă las... să vă spun că-s vie, mai mult sau mai puţin sănătoasă due to some problems şi că nu v-am uitat, fanii mei! Şi după un somn bun sper din fibră şi din muşchi să îmi revin... Hai că sunt simpatică dă-mă dreacu'...



Kiss ya, bitches!

... era tata. Până într-o zi, acum două săptămâni când a făcut un mic accident (doar avarii). Mic accident, dar mare repercusiunile: amendă+carnet suspendat pe două luni. A avut dovada cu care a mai putut circula timp de două săptămâni şi ghiciţi ce s-a întâmplat azi... da, i-a expirat. Şi acum şoferu' familiei sunt eu. Nu sunt petardă, da' nici prea relaxată nu stau cu atât mai mult cu cât maşina nu intră în viteză din prima, ci din a doua încercare sau din a doua viteză. Deci... ca să bagi maşina în viteza a întâia ai două opţiuni:

1. apeşi ambreaju' de două ori şi abia apoi încerci să o bagi... iar dacă nu reuşeşti aşa...
2. apeşi ambreaju, bagi a doua apoi a întâia.

Dacia rulz!

De dimineaţă am mers satisfăcător, în seara asta la fel. Mi-am luat claxoane, înjurături şi le returnam dacă nu îl aveam pe tata în dreapta să îmi asigure o palmă dacă îmi luam ochii de la drum în cazul în care voiam să le arăt celorlalţi splendidul meu deget mijlociu. Oricum, n-am buşit nimic, n-am omorât nici un câine, nici o pasăre. Am fost vigilentă pe cât am putut şi am mers încet, cu prudenţă, că n-am nevoie să mă uşureze nimeni de bani sau de permis.

Şi acum.. (pentru că nu pot să mă abţin, sincer): să îmi bag fulgii în toţi care m-au claxonat şi m-au înjurat că mi s-a oprit motoru' în intersecţie sau că nu am putut să o iau din loc din cauză că nu intra în viteză! :)) Ha! Ce bine mă simt, de-aia există blog... aşea...

Şi luaţi aminte băi disperaţilor cu claxoanele... butonul ăla dă dependenţă şi dă impresia de putere, nu putere în sine... să îmi ziceţi voi de câte ori vi s-a făcut loc doar pentru că aţi claxonat... pe bune şi să vă întrebaţi asta înainte să apăsaţi butonaşul magic şi să vă aduceţi aminte de mine.... fir-ar mama dracului de treabă...


Kiss ya, bitches!