Sunt ceea ce gândesc

Toţi avem câte o ciudăţenie care ni se întâmplă şi ne rămâne mereu în amintire. Ei bine, nu cred că v-am mai povestit de diriginta mea ţăcănită din generală. Din clasa a 5a până în a 8a am fost pur şi simplu terorizaţi de această femeie. Eu una nu o să o uit în viaţa mea şi nu neapărat pentru că m-a marcat în sens negativ ci pur şi simplu pentru că a fost o tanti... marcantă. Era de română şi în consecinţă habar n-avea materia pe care o preda... ştia sintaxă şi atât... din câte îmi aduc aminte, dar corect româneşte nu vorbea. Spunea "mascara" cu accent pe ultimul "a" şi altele.

Era o comunistă convinsă. Nu ne lăsa să venim cu bluze colorate, voia numai o clasă de trişti în alb, negru şi bleumarin. De parcă conta în pula mea cu ce culoare te îmbraci atâta timp cât stăteai la locu' tău. Poate ăsta e motivul pentru care acum mă îmbrac mai colorat. N-am decât o bluză albă în toată garderoba, bleumarin nici atât... mai am negre, dar oricum le port din motive serioase (adică îmi plac modelele, mă subţiază, chestii de genul ăsta ) Pe fete le punea mereu să poarte bentiţă... şi cum i se scula ei, ne spunea că unele modele sunt bune, altele nu. De exemplu într-a şasea a venit o gagică nouă la noi în clasă cu o bentiţă gen sârmă neagră care nici nu se vedea. Tovarăşa a zis "ia uite ce bentiţă drăguţă ai, aşa discretă". A doua zi, toate aveam bentiţă dintr-aia că nu se vedea aşa rău ca oribilităţile alea albe cu burete. Fireşte, faza n-a ţinut mult. Peste o juma' de an ne trimitea acasă să ne luăm bentiţe albe. Ah, ne trimitea acasă şi dacă uitam într-o zi bentiţă... dadada... La începutul clasei a 8a a ne-a trimis acasă exact în prima zi în care nici orarul nu era stabilit. De ce? Pentru că nimeni nu venise cu bentiţă, normal.

Orele nu le prea ţinea femeia. Venea şi începea să ne povestească de "copiii ei"... ne preda o lecţie pe săptămână şi apoi ne asculta din ea cum avea chef. Ah da şi altoia copii... Îmi amintesc... Doamne Dumnezeule... Avusese loc un incident în clasă, una de la o clasă mai mare i-a pus piedică şi a înjurat-o pe o colegă de-a mea. Cum s-a rezolvat problema la tovarăşa? A chemat-o pe respectiva în clasă la noi şi a întrebat-o ce a făcut... aia începuse să zică că "nu, doamna, nu io şamd" şi nici n-a terminat bine de zis că tovarăşa a început să îi tragă la palme fetei cu atâta sete încât îi înroşise ambii obraji. Mi-a fost o milă teribilă, serios. Şi gândiţi-vă că toate astea se întâmplau după '99. Aşa a fost "rezolvată" problema. Adică nu a mai fost nicio continuitate. A bătut-o pe aia în faţa noastră până au durut-o palmele şi c'est fini.

Era nostimă cu ce debita uneori. De cele mai multe ori plictisitoare, eu nu am îndrăgit-o... cu atât mai mult cu cât ne împingea pe absolut toţi să facem "matematică-info" când o să ajungem la liceu şi să dăm "geografie la capacitate că la istorie nu ştiţi nimic". Şi mark my words, am dat-o pe femeia asta în pizda mă'sii cu ideile ei şui şi am făcut exact invers. Nu am dat la materia asta ca să îi fac în ciudă, dar familia mă bătea la cap să dau istorie... pentru că la noi toată lumea dădea istorie... eu la şcoală nu făceam, deci trebuia să învăţ pe cont propriu... Îmi plăcea geografia drept să zic şi aveam şi o profesoară bună care îşi dădea interesul, dar iată-mă pe mine... singura care a dat la istorie. E ciudat, poate a fost greşit, acum e oarecum irelevant.

Avea un stil de a asculta elevii... lua catalogul şi îl deschidea unde pica sau spunea diverse numere. Cine era număru' respectiv la catalog pac... la ascultare. Să dea dracu mereu pica la mine, şi la număr şi când îl deschidea la nimereală. Eu eram la mijloc, mereu se deschidea acolo catalogul, în consecinţă mereu aveam note şi stăteam liniştită pentru restul semestrului. Bine, pentru noi, copii fiind, era tăierea mieilor. Niciunul nu stătea liniştit, nici măcar "şmecheraşii".

Într-a opta începuse să dea meditaţii. Aproape toată clasa făcea cu ea, eu eram nedumerită... ce făceau ei cu ea... când ea nu ştia să vorbească corect româneşte? Nici o clipă nu mi-a trecut prin gând să fac cu ea. Am făcut cu altcineva care m-a ajutat mai mult, mă duceam liniştită, nu mi-era frică că mă poate şantaja la note când ajungeam în clasă... Şi pentru că n-am făcut cu ea meditaţii în a 8a, fireşte că m-am trezit peste noapte cu diverse note mici menite să mă bage în boală. Au reuşit să mă bage în boală, dar asta n-a însemnat că nu mi-am dat capacitatea şi n-am intrat la un liceu bun. Nu la liceul la care voiam, dar la un liceu bun. Cel mai potrivit pentru mine. Şi mai mult, i-am râs în nas şi m-am dus pe limbi străine şi filologie şi am dat-o din nou în pizda mă'sii cu matematica ei.

Am avut o viaţă bună până acum datorită acelor decizii şi nu regret nimic, dar cu siguranţă nu o să uit cât o să trăiesc această persoană... cu personalitatea ei dublă, cu atitudinea ei tragic-comică şi cu regresul mental în care n-a mai vrut să iasă după revoluţie. M-am întâlnit cu ea acum 2-3 ani. Era mai trasă la faţă şi mai bătrână decât ultima oară când am vazut-o plângând de ciudă în clasă că nu i s-a dat şpagă mai multă pentru eforturile ei de a ne ridica în a 8a şi de a trece capacitatea. M-am aşezat lângă ea în maşină şi nu ştiam dacă să o salut sau nu. Am salutat-o. S-a uitat la mine cu ochii ei gri şi m-a recunoscut îndată. Eu, tipa cu filologia. Eu, tipa care n-a făcut meditaţii cu ea. Eu, cea care acum se căcase pe bentiţele ei şi le arsese cu benzină şi care umbla în haine colorate. Da, eu. I-am spus... că scriu, i-am spus că am câştigat diverse premii... şi de astă dată nu mi-a mai zis "nu faci nimic cu româna, uită-te la mine, sunt profesoară", ci mi-a zis "la facultate dai la matematică, nu?"

Glumesc, a zis "Bravo ţie" şi mi-a întors spatele intrând grăbită în curtea şcolii de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Începea furtuna.

Kiss ya, bitches!