Sunt ceea ce gândesc

Metroul pune frana, eu ma trezesc si imi dau seama cu lehamite ca trebuie sa imi ridic fundul de pe scaun si sa ma indrept spre usi. De obicei se intampla ca calc oamenii pe picioare, stiu - ma urati, asta e- de multe ori incerc sa fiu atenta, dar pur si simplu se intampla. Sunt cascata, oricum le cer scuze.

Cobor din vagon, ajung pe peron si ma apropii de iesire, respectiv de ceasul care imi arata ca iar o sa intarziem. Imi simt corpul greu, mai ales cand ajungem in fatza treptelor si cand mergem pe jos cele 10 minute. Cele 10 minute de la suprafata ma enerveaza din trei motive. Primul este ca de multe ori vad tipi draguti care trec pe langa noi, doi: in timpul asta mereu apare intrebarea frustranta "ce mancam azi?" si trei: intotdeauna mi se face cald.

Ma opresc la un magazin de pe trotuar, un magazin unde isi face veacul o pisica. Datorita acestui fapt, noi (sor'mea mai mult) il numim "magazinul cu pisica". Dupa ce ies si imi dau o palma peste frunte ca sigur am uitat sa cumpar ceva sau am lasat prea multi bani, ne continuam scurtul drum.

Ajungem in curtea firmei in fatza altui rand de scari. Nu reprezinta un efort suprem in mod normal, dar cand nu ai niciun chef de viata se schimba treaba. Le urcam si ajungem in biroul deprimant si neaerisit. Deschid geamul si ma asez pe scaun unde fundul meu ramane lipit si amortit in mare parte a zilei. La 13.30-14 ne ridicam pentru pauza de masa. Ca niste robotei constiinciosi, ne luam canile si mancarea si ne asezam in bucatarie la masa. Dupa ce mancam si dezbatem subiecte despre mancare, ne luam canile si ne ducem inapoi la biou unde incepem iar sa lucram.

Munca noastra se reduce la navigat pe internet dupa diverse date si corectat texte. Click dupa lick dupa click dupa click. Cateodata mai intervin diverse lucruri care ne tulbura rutina, spre exemplu azi nu avem apa... toata ziua! Se mai strica o usa, un calculator, se mai face un misto, se mai doarme pe masa, dar pana si astea intra in comun cu restul lucrurilor. La 17.30-18 plecam acasa. Scarile nu mai par asa monotone cand le cobori si cand duc spre casa. Nici cele din cladirea firmei, nici cele de la metrou.

Metroul e plin de oameni obositi. Daca dimineata vezi pe toata lumea cu cate o carte, un ziar in mana, seara toata lumea doarme. Am vazut la propriu oameni care dormeau si nici nu ii condamn. Cand iesim din metrou mereu imi ramane gatu' in urma la magazinele care au haine. Ieri era sa pacatuiesc si sa imi iau un shal, dar din fericire de fiecare data cand vreau sa imi cumpar ceva e o persoana in fatza mea (uneori doua) care se converseaza cu vanzatorul si sta o mie de ani pe ganduri ignorand existenta persoanei din spatele ei care pufaie nervos in semn ca ar vrea sa cumpere ceva si chiar stie si ce sa cumpere.

Acasa nu ne mai ramane timp decat pentru baie si nani. De fapt, sor'mea mai citeste ... carti sau reviste, ziare etc. in putinul timp ramas si eu ma mai asez la calculator sau ma apuc sa invat pentru facultate. Either way, nu vorbim aici decat de doua-trei ore.

Deci asa se desfasoara o zi obisnuita din viata mea. Boring nu? Eh, asta e. Oricum lucrurile se vor schimba, imi promit mie insami :)) numai nu acu' ca-i criza si se pare ca nu vrea nimeni sa ma faca sa imi dau demisia.

Sunt curioasa, voi cum va petreceti zilele?