Sunt ceea ce gândesc

V-am mai promis un fragment din "Viata pe un peron" de O. Paler si uite pe care l-am ales. Sunt aproape sigura ca la un moment dat toti v-ati simtit asa, poate nu in acelasi context doar.... "Jocul" de care vorbeste e sahul.

"Acest joc, nu stiu daca va dati seama, era destul de periculos. Pana atunci nu-mi pusesem la incercare decat memoria. Acum atacam chiar unicitatea fiintei mele. Dintr-odata, fiinta mea s-a rupt in doua. Una care juca cu piesele albe, alta care juca cu piesele negre. Aceste jumatati din mine se combinau, se refaceau, se reuneau, intr-o continua sfasiere si reconstituire a unitatii mele. Dupa un timp am renuntat si la tabla. Stateam intins in pat si ore intregi, cu ochii in tavan, ma luptam corp la corp cu mine insumi, cum zicea Van Gogh, dar nu ca sa creez ceva, ci ca sa castig o partida pe care in acelasi timp o pierdeam. [...] Nu mai puteam castiga o partida fara ca ea sa insemne in acelasi timp o infrangere. [...] Incepeam sa ma suspectez pe mine insumi si, cumva, sa ma apar de propria mea umbra sau s-o urmaresc banuitor pe furis ca sa-i aflu intentiile. Cel care ma privea din oglinda era adversarul meu. Trebuia sa nu ma uit in ochii lui ca sa nu ma divulg."

Din punctul meu de vedre, daca nu ati experimentat niciodata aceste stari, sunteti cu adevarat niste persoane norocoase...