Sunt ceea ce gândesc

Primul telefon a fost un Bosch. Era telefonul familiei de fapt, dar statea mai mult acasa, deci era mai mult la dispozitia mea.

Al doilea telefon care a fost cu adevarat al meu a fost un Nokia gen caramida, chiar nu mai stiu cum se numea tipul. Oricum era destul de cunoscut pe atunci, toata lumea avea. Mi l-au luat ai mei cu o cartela al carui numar il am si acum. Mi l-au luat in urma unui incident pe care l-am avut in care nu stiau unde sunt si nu au avut cum sa dea de mine. A fost acum foarte mult timp si urmatorul telefon l-am primit cand am implinit 15 ani si am intrat la liceu. Siemens A50. Damn cat am iubit telefonul ala la inceput, mi l-am dorit foarte mult si uite ca l-am si avut. Iubeam tot la el, cum arata, cum suna, butoanele, tot. La un an-doi de cand am primit Siemensul au aparut cele cu ecran color si camera foto. Obsedata de tehnologie, m-au fascinat din prima telefoanele alea. Clar voiam si eu unul candva.

In fine, timpul a trecut si Siemensul meu a imbatranit. Toata lumea avea telefon cu camera foto, pana intr-o zi de 2007 in care taica-miu a cumparat un Sony Ericsson k310i si mi l-a dat mie. Toate telefoanele mele au ajuns la tata, asa ca Siemensul a ajuns la el in timp ce eu imi faceam damblaua cu noul SE. SE a fost cel mai bun telefon pe care l-am avut dintre toate. Cel mai bun! Niciodata nu mi-a facut figuri, pozele se vedeau cam prost, dar presupun ca era din pricina camerei foto de slaba calitate. Who cares, ideea e ca nu mi s-a blocat niciodata si intotdeauna a sunat si am primit mesaje. Bateria m-a tinut brici mereu, Sony Ericsson rulez. Eh, un an mai tarziu am mers iar sa luam alt telefon pe puncte. Taica miu a insistat, in ideea ca o sa aibe el SE meu. Si asa s-a si intamplat, numai ca in momentul in care am ales noul telefon am fost posedata. In loc sa iau Nokia 2330 (parca), am lut un telefon tip Vodafone, Vodafone 715. Adica telefon de-al lor. De 2 ori mai slab decat Nokia. Mi-am dat pumni in cap din prima ora de cand am iesit din magazin. A fost cea mai proasta alegere, cel mai prost telefon pe care l-am avut vreodata. De fapt inca il am.

Problemele pe care le are?

Mi s-a intamplat sa se restarteze in timpul convorbirilor. Castile s-au stricat si nu le-am folosit decat de 2 ori maxim si sunetul din casca principala face uneori urat. Dupa o jumatate de ora de vorbit imi ia mana foc pe el si bateria cade instantaneu, alarma nu suna niciodata, nu stiu nici acum cum se blocheaza tastele, l-am pus sa se blocheze automat dupa 30 de secunde. Am incercat toate combinatiile de taste posibile si chiar am citit manualul de utilizare si nimic nu merge. Se blocheaza cand intra in jocuri uneori. Cand am cumparat telefonul, am luat si un bluetooth in ideea sa imi pot scoate pozele si tot ce am pe el. Cei de la Vodafone mi-au tras o mare tzeapa pentru ca nu mi-au dat cd de instalare la bluetooth si deci am dat banii inutil pe el. Multi au patit-o de fapt si pe net nu exista niciun kit de instalare. Bine ca e pe USB si a mers sa descarc un program de la ei de pe site cu care sa imi pot scoate cateva poze, pentru ca dupa aia sa nu il mai recunoasca calculatorul. Yey. Si last but not least, ca era sa uit, nu pot sa ii scot vibratiile cand e pe silentios. Deci daca vreau sa nu aud deloc cand cineva ma suna sau primesc mesaje, nu pot. El vibreaza si nu ma lasa sau nu am meniu din care sa ii scot vibratiile. Sa nu mai zic de faptul ca nu pot sa imi aleg alta sonerie cand primesc mesaje... foarte enervant.

Un an de zile l-am tinut in buzunarul cel mai la indemana hotilor si nu l-a luat nimeni. E cel mai prost telefon pe care l-am avut vreodata si nici acum, dupa un an jumate de cand il am nu incetez sa imi dau pumni in cap pentru alegerea facuta. Azi de dimineata m-am trezit si era inchis. I se descarcase bateria peste noapte cu toate ca ieri arata ca e plina.

Una din dorintele de anul viitor: alt telefon.

Sa va dea Dumnezeu sanatate, noroc, bani, iubire si cat mai putina durere (de orice tip). Si sa stea virusii departe de voi si cei virtuali si cei care ne leaga de pat. Nu de alta, dar scanez calculatorul de 10 ore si nu reusesc sa ii scot toti troienii si cu toate astea, sper ca o sa reusesc intr-un final.

Craciun fericit!

Aduceţi-mi aminte să nu mă mai uit niciodată la filme de groază seara când sunt singură... Am văzut Paranormal Activity aseară, în timp ce lucram la nişte cercei, după ce băusem un 3în1 şi aia am fost. Filmul a fost chiar bun, aproape uiţi de lumea ta şi trăieşti alături de personaje, mult mai bun decât Blair Witch Project.

Ca să îmi iau mintea de la film după ce s-a terminat, am zis să ma ocup cu altceva. Am început să stau pe Twitter, am vorbit cu un coleg şi când văd ştirea despre moartea lui Brittany Murphy. M-a cam dat peste cap sinceră să fiu. 32 de ani... Rest in peace! M-a şocat, am pierdut anul ăsta la artişti de valoare cu carul... Cred ca Dumnezeu pregăteşte un show şi are nevoie de ei, că altfel nu îmi explic de ce se duc aşa repede. Citesc pe TMZ că se vehiculează că lua multe medicamente... poate e vina medicilor... şi la MJ, şi la ea. Nu ştiu, nu mai ştiu ce să cred.

În orice caz, după ce am închis calculatorul m-am aşezat în pat şi m-am apucat să citesc. Pe la 3 am adormit cu becul deschis, cartea lângă mine şi pisica în braţe. Ţin să precizez că ora mea de culcare în mod normal e 22-23 şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că azi sunt în concediu.

Ce nu cred ca stiti despre mine este ca imi plac la nebunie gadgeturile! Imi place sa ma informez despre el sa vad ce pot face, sa le testez, dar nu imi place sa am decat ce imi este de folos. Spre exemplu nu mi-as lua un ipod de 80 de gb pentru ca nu as avea ce sa fac cu el, e ipod, e misto, dar nu mi-ar fi util pentru ca iriverul meu de 2gb imi este suficient.

In orice caz, stiti ca mi-am luat netbook acum o luna si ceva... Am stat si m-am gandit de atunci ce fel de net sa ii pun, prin modem sau sa imi iau un router si sa am wireless. Avand in vedere ca prin modem, cu abonament la Orange era aproape de 3 ori mai scump, am zis sa incerc prin routerul wireless cu atat mai mult cu cat am gasit unul la un pret foarte modest si cu reviewuri bunicele.

Ieri am primit comanda si spre seara m-am apucat de instalat. Nu sunt experta intr-ale IT-ului si habar n-aveam cum se instaleaza un router, dar am citit instructiunile si m-am impiedicat de o informatie pe care nu o aveam. Adresa Mac. De unde sa fac rost de ea? Am conectat cablul de internet inapoi la calculator si am dat un search pe Google. Sfantul Google. Iubesc internetul pentru ca am gasit aici o pagina foarte utila care mi-a explicat ce e Mac-ul, cum arata un Mac, cum il afli si cum il schimbi. Am aflat adresa si usernameul si m-am mai impiedicat eu de niste lucruri minore, dar important e ca pana la urma m-am descurcat si in 2 ore am avut internet wireless. Ciudat oricum ca routerul meu pierdea conexiunea de net si dupa ce il scoteam din priza si il cuplam la loc, mergea perfect. Ma rog, pana la urma m-am descurcat destul de binisor. Yey.

Sâmbătă am vazut în sfârşit la cinema New Moon şi mi-am făcut şi card cu ocazia asta, ca să pot rezerva şi eu locuri pe viitor. Am mers aşa târziu pentru că mi-am închipuit că o să fie nebunie la lansare aşa că am preferat să mai aşteptăm câteva săptămâni decât să ne călcăm în picioare.

Sunt sigură că filmul este văzut diferit în funcţie de sex şi preocupări literare. Filmul îl poţi înţelege mult mai bine dacă citeşti cartea înainte. Eu am văzut Twilight şi prima oară m-a bufnit râsul: vorbesc serios! Cu toate că aşteptasem filmul o grămadă doar pentru că era "cu vampiri", mai mult nu ştiam. Nu ştiam nici măcar că e făcut după o carte de mare succes în State. În orice caz "o porcărie", asta a fost prima reacţie. De fapt am zis că prima jumătate e proastă rău şi a doua e mai OK că are şi ceva acţiune. După asta, sor'mea a început să citească cărţile şi să îmi explice cam cum stau lucrurile. Am văzut că de fapt, filmul nu a fost chiar atât de prost. În primul rând pentru că au avut un buget foarte redus şi scenele şterse dădeau de fapt continuitate cadrelor. În al doilea rând, Bella chiar e împiedicată şi banală ca în film şi dialogurile alea chiar aşa sunt scrise. Cu toate astea, nu am citit Twilight pentru că ar fi fost inutil. Oricum ştiu tot ce se întâmplă şi nu mai reprezintă o curiozitate pentru mine.

După Twilight, au apărut secvenţele din New Moon şi mi s-a părut hardcore cu lupii and all. De data asta am aplicat o strategie diferită. M-am pus pe treaba: am citit New Moon. Cartea mi-a plăcut foarte mult şi a mers foarte repede, iar filmul... mai bun decât Twilight sigur.

Puncte tari:

• Efectele speciale au fost frumos făcute
• Soundtrackul nemaipomenit (oricum îl ascult de o lună)
• Respectă cartea în proporţie de 80% şi nu sunt adăugate scene inutile.
• Binişor redată relaţia dintre Jacob şi Bella, apoi durerile lor sufleteşti (în special cea a Bellei)
• Taylor Lautner (Jacob) arată foarte foarte bine şi joacă la fel de bine. Mi s-a părut cel mai bun actor din tot filmul, urmat de Robert Pattinson.

Puncte slabe:

• Kristen Stewart a jucat prost din punctul meu de vedere. Mai bine decât în primul, dar prost per total.
• Ce urmează să zic nu e neapărat un punct slab al filmului, cât al celor care s-au ocupat de el. Au făcut o greşeală pe care a semnalat-o mai întâi sor'mea şi anume, au dat prea multe secvenţe înainte din film atât încât scenele cele mai tari le ştiam dinainte.
• Pe unul dintre vampirii răi l-au făcut cam nebun aşa. Mă refer la Aro, cel care are cele mai multe replici la final.
• Şi-au bătut joc de viziunea lui Alice în care Bella şi Edward erau vampiri. Ce fulgii mei a fost aia? Ani de liceu?

În rest, nu prea mai ştiu ce să zic de rău pentru că am fost chiar încântat de ce au reuşit să scoată din carte. Şi mi-a plăcut în special cum au descris în imagini durerea Bellei după ce pleacă Edward, abia acolo Kristen şi-a arătat puţin talentul.

În rest ce să zic. Mie mi-a plăcut. A fost chiar mai bun decât Twilight şi nu înţeleg de ce i s-a dat nota mai mică decât precedentului când a fost evidentă diferenţa. Acum m-am apucat de citit Eclipsa şi nu o să mă mai uit la niciun trailer ca să nu stric toată supriza cum a fost de data asta.

Stiu ca putini oameni isi sarbatoresc permisul de conducere... adica spun La multi ani unei bucati de plastic, dar uite ca eu o fac pentru ca toata istoria lui e scrisa aici, pe blog, si anul asta nu poate face exceptie.

Asadar, din 4 decembrie 2007 incoace:

• nu am fost niciodata oprita de politie
• nu am fost niciodata implicata in vreun accident, decat intr-o cu un stalp (adica am zgariat-o usor cand am incercat sa o scot din garaj)
• am invatat sa injur cu tata langa mine (si el s-a obisnuit cu asta, nu ca ar avea incotro)
• am inceput sa urasc persoanele care dau "flashuri" -baga-si-le-ar in cur-
• mi-am dat seama ca atunci cand urmeaza o trecere de pietoni chiar e foarte util sa incetinesti pentru ca exista persoane sinucigase care se arunca din senin pe trecere
• mi-am dat seama ca e important sa ai geamul si oglinzile curate
• mi-am dat seama ca mama sta prost cu inima
• mi-am dat seama ca unii prieteni au foarte mare incredere in mine si altii foarte putina
• stiam ca sunt multi nebuni pe sosele, dar acum numarul lor s-a triplat
• am condus o data cu masina plina ochi cu marfa, incat nu vedeam in oglinda retrovizoare
• am condus o data cu masina plina de oameni ametiti de bautura
  
• am condus o data singura
• am condus cand nu vedeam nimic pentru ca mi se aburisera geamurile si ploua torential
  
• permisul meu s-a dovedit util cand tata a stat pe bara o luna
  
• de cand mi-am dat lamaia jos, am avut parte de mai putine injuraturi
• din vara asta conduc in fiecare saptamana de cateva ori, sau chiar in fiecare zi
• m-am obisnuit cu dacia 1310 si nu stiu daca mi-ar fi la fel de simplu sa conduc o masina mai buna. am si uitat ca o masina normala intra in viteza intai din prima incercare si nu din viteza a doua
  
• am inceput sa fiu mai atenta la drum si la soferi... si a inceput sa imi fie frica cu unele persoane la volan, chiar daca ele au experienta
• am invatat sa fac plinul :))
• a inceput sa imi placa solidaritatea dintre soferi

Si cred ca ar mai fi niste puncte, dar mi s-a facut somn si tre' sa ma duc la masa.
In concluzie: La multi ani, carnetule! Sper sa o tin tot asa.

Băi, mă simt naşpa în seara asta. Da' naşpa-naşpa. Ştiu că ar trebui să merg la medic, dar să îmi bag picioarele dacă îmi pasă. Mă gândeam ca un beţiv melancolic, un fel de Bacovia high-tech (aşa îmi place mie să zic "haitec") de ce sunt lucrurile atât de futute pe pământul nostru românesc. Vorbisem acum ceva timp cu o prietenă. O întrebasem cum şi unde a făcut practica pentru facultate. Mă rog, am avut această conversaţie şi cu colegii de facultate care mi-au zis acelaşi lucru pe care vi-l spun şi vouă.

Băi... în ţara asta nu face nimeni nimic cu cap. Uite o chestie simplă. Faza asta cu practica. La mine n-a fost aşa, dar sunt sigură că în proporţie de 90% se procedează exact în felul următor: se duce studentu' prost şi entuziasmat să facă practică într-o firmă în care toată lumea îl ignoră. Crezând că o să înveţe ceva îşi face planuri, speranţe şi aşa mai departe. În orice domeniu în care faci practică situaţia în care un student vine la tine să înveţe este una win-win în mod normal, nu? Deci dacă aş fi eu în locul omului care primeşte studentu' eu aş profita de el frate. Aş profita în nesimţire. L-aş pune să facă tot ce se poate. TOT! Pentru că studenţii de-aia vin... ca să înveţe, să vadă cum e! Îl pui la muncă, să plece cu ceva cunoşinţe de acolo. Sunt sigură că majoritatea dintre cei care merg acolo au dorinţa de a afla lucruri noi, de a face ceva util pentru că e simplu... dacă nu vrei să înveţi, îţi faci rost de o adeverinţă la negru şi gata.

Gândiţi-vă... win-win. Tu eşti mai relaxat, el învaţă ceva. Tu faci un bine, îi arăţi cum stau lucrurile, el cască ochii şi ia aminte ca pe viitor să ştie ce şi cum să aleagă. Gândiţi-vă câte puteţi face pentru studenţii ăştia care vin la voi, gândiţi-vă câte drumuri le deschideţi şi cum puteţi profita de ei că-s mici şi proşti şi vor să înveţe.

Repet, nu a fost cazul la mine, dar am auzit pe mulţi cum au fost puşi să stea într-un colţ şi să nu facă nimic, dacă se poate nici să nu respire. It's dumb and dull şi e lipsit de profesionalism şi n-ar trebui să acceptaţi dacă nu sunteţi în stare să explicaţi unui om munca voastră şi responsabilităţile pe care le aveţi.

Amin to that, sisters! YYYYHHHAAAA!

Toţi oamenii pe care îi vedeţi în poză... sau cel puţin majoritatea, aşteptau un autobuz în care să se poată urca. Azi, unii au ales să meargă pe jos, mulţi şi-au luat maşina, bicicletele, trotinetele (chiar am văzut pe cineva) şi altele. Când metrorex este în grevă, un singur cuvânt poate descrie traficul bucureştean: IAD


Şi uitându-mă prin folder, am găsit şi o poză într-o zi normală...

Vişan Maricel, doctor la Policlinica cu plată Nr. 2 şi la spitalul Colţea. Din start trebuie să vă spun clar că nu intenţionez prin această postare să fac reclamă negativă sau altceva, o să povestesc doar prin ce am trecut cu acest doctor şi vă las pe voi să trageţi concluzia.

Acum mai mult de o săptămână cineva din familia mea a început să aibă dureri foarte mari de cap. S-a dus în cele din urmă la ORL, la policlinica cu plată, la doctorul Vişan Maricel. Acesta i-a spus să facă o radiografie. A făcut radiografia şi în urma acesteia a tras concluzia că pacientul său are o sinuzită destul de urâtă.

I-a spus:
- Veniţi mâine cu actele şi vă internăm să vă operăm.
X (pacientul) s-a alarmat şi a venit acasă demoralizat, cerând parerea ce să facă şi cum să procedeze. Eu nu m-am prins că domnul doctor Vişan i-a făcut trimitere practic tot la el, că dumnealui lucrează în două părţi. În orice caz, am hotărât să meargă pe mâna acestui medic.
A doua zi X a fost internat. Când însoţitorul lui X, l-a întrebat pe medic:
- Cam cât credeţi că o să îl ţineţi?
Răspunsul a fost:
- Aaaah, dacă mă luaţi aşa, ieşiţi afară!
X a stat în spital pe un tratament cu antibiotice intravenoase, fără să fie operat. În fiecare zi în care X întreba doctorul ce urmează... acesta îi răspundea:
- Păi, văd că te vindeci... o să îţi fac nişte spălături.
Peste 2 ore...
- Eh, tre' să vedem dacă e de operat...

În a patra zi de spitalizare pacientul a fost anunţat că i se va face puncţie. Nu i s-a explicat în ce constă procedura. I s-a făcut anestezie şi nu s-a aşteptat nici 5 minute ca aceasta să îşi facă efectul, aşadar puncţia a fost mai mult făcută pe viu. După toate astea, când anestezia abia începuse să îşi facă efectul, X a fost externat. I s-au dat nişte antiinflamatoare şi asta a fost. Bineînţeles nu vom mai reveni la acest medic niciodată, X a slăbit 3 kg în 4 zile doar stând în acel spital cu stresul că va fi sau nu operat.

Am căutat pe google informaţii despre acest medic şi nu am găsit decât o părere care spunea că "Nu cred ca ma insel cand spun ca este printre cei mai slabi doctori!!! Am fost azi la urgenta la Coltea la domnul Visan care dorea sa ma interneze pentru ca,spunea dansul, aveam timpanul "grav infectat si sufeream de otitia post traumatica". La monitor mi-a aratat acel timpan ingalbenit si m-am speriat. O ora mai tarziu la spiatalul Panduri, tot la urgente, am aflat ca acel timpan ingalbenit era un dop de ceara ce imi retinea apa de la piscina... NO COMMENT"

Ei bine, în urma acestei experienţe nu putem să dăm decât dreptate domnişoarei/doamnei care a scris acest comentariu şi să sperăm că nu vor mai fi oameni "păţiţi".

Articol publicat de Cailum

Oh-oh-oh-oh-oooh-oh-oh-oooh-oh-oh-oh-oh!
Caught in a bad romance


"I want your love and
I want your revenge
You and me could write a bad romance"


Monica, sora lui Lexis, avea la status zilele astea o recomandare interesanta, Lady Gaga si ultimul ei clip la Bad romance, asa ca am zis sa incerc si a fost......... WOW, mindblowing !!!!!!! Pe cuvant, e cel mai tare clip de la Thriller-ul lui Michael incoace, nu-mi amintesc sa mai fii vazut un clip care sa ma dea pe spate din toate punctele de vedere (o concureaza Kylie, diva absoluta in inima mea cu clipurile ei absolut hipnotice si frumusetea de neegalat, dar tronul ii este amenintat si veti vedea de ce), este absolut fantastic.
Geniul consta in imbinarea perfecta dintre ritm, versuri, mesajul melodiei si cadre, imagini, coregrafie, hair, make-up si tinutele absolut fabuloase pe care le are tanti Gaga, tinute pe care am inteles ca ea le imagineaza, le creeaza si le da la croit. Bonusul suprem e ca absolut toate melodiile ei, asta insemnand tot albumul The Fame, inclusiv The Fame Monster cu un plus de 8 piese dintre care Bad Romance e cap de afis, absolut totul e conceput de ea. La ora actuala e singurul artist care merita tot respectul si admiratia pentru munca depusa.
E excentrica, efervescenta, fabuloasa, geniala, talentata si mai presus de toate ORIGINALA!!!! O ador!!!!
Iar toate adjectivele de mai sus reflecta perfect geniul ei in melodia si clipul care sustine piesa Bad Romance. Imi plac la nebunie cadrele de la inceput din camera cu sicriele sanitare (pe unul din ele sunt imprimate cu rosu o cruce si cuvantul "Monster", aluzie la albumul cu bonusuri, pe piata din 23 nov) cand lumina se reflecta succesiv in forma de dreptunghi pe peretii camerei, dupa care ies monstrii din sicriele sanitare, imbracati in latex alb si fara expresii faciale, deoarece si capetele sunt acoperite cu latex descoperind numai gura. Absolut fascinanti si sinistri, dar nu mai sinistri decat ea, the Lady intr-o cada, tot alba, cu ochii mariti de nebunie si degetele nevrotice, inclestate de marginea cazii.

Urmeaza exorcizarea din iubirea/relatia rea, nociva si maniaca si ultimele zbateri neputincioase in incercarea de a se agata de ce a fost candva (dansul sincron din fata LUI, cand Gaga danseaza in chiloti transparenti si o semiarmura din cristale, geniala tinuta) si totul culmineaza cu razbunarea...... ultimul cadru face toti banii, e absolut speechless. Bonusuri : tinuta extraterestra de pe "Walk, walk fashion baby/Work it/Move that bitch crazy" si faşele rosii de pe ultimul sincron din clip. Cadrul preferat ramane cel in care e ea in lenjerie neagra, prinsa intr-o ploaie de cristale/diamante. E cea mai frumoasa imagine.

Melodia e perfecta, toti cei prinsi in relatii nocive se vor regasi, gusta si trai in ritmul ei. Personal, imi aminteste de relatia cu mine insami si nu spun mai multe, asta explica un pic fascinatia fata de acest clip, dar acesta e doar un mic argument, "Bad Romance" se reflecta pe sine ca o mica bijuterie muzicala, o bucatica de arta ce reuneste alte arte, un sincretism ideal de imagine, muzica, coregrafie, dans, lumini, umbre si mai presus de toate fashion, machiaj si coafura.
Sfatul meu e sa nu ratati acest clip si aceasta artista. I-am ascultat si albumul care este fooooarte bun. Il recomand cu caldura si fac o reverenta in fata unui artist de referinta care va face istorie in industria muzicala, garantat.
Si acum.....

Avem această gripă de care se face mare tam-tam. Mulţi au înţeles că e vorba de o altă gripă în bibliotecă, nu e nimic grav, nimic de care să ne facem atâtea griji. Şi mai mulţi au înţeles că gripa ucide şi că dacă nu poartă măşti şi nu se protejează riscă clar să facă această boală şi să moară. Instituţiile intră în carantină, se face dezinfectare, lumea e panicată şi aşa mai departe. Toate astea sunt efectele jurnaliştilor care exploatează subiectul la nesfârşit. Gripa nouă suferă încă o dată mutaţii când trece prin cuvintele jurnaliştilor. În orice caz, ideea de bază care ar fi ? Că lumea a început să poarte măşti sterilizate. Cei de la metrou poarta măşti, cei de la patiserii poartă măşti, toată lumea trebuie să se protejeze de "moarte" (că până la urmă nu de gripă în sine ne e frică ci de ce se speculează că urmează după ea).

Weekendul trecut, dimineaţa, în metrou am văzut o astfel de persoană care purta o mască de acest gen. Nu conta că eram 3 într-un vagon, omul se proteja de germenii noştri. Persoana de care vă vorbesc era un puşti de vreo 15-16 ani, ce butona în zor pe un telefon şi avea plete de Leonardo Di Caprio. Întâmplarea făcu că eram exact pe scaunul din faţa lui, astfel am observat că purta masca incorect. Masca îi acoperea numai gura şi iniţial am gândit "ce idiot" (sincer!), dar m-am lămurit în 3 secunde de când am avut acest gând de ce o purta aşa.

Nu mi-am dat seama pe moment, abia când am văzut ce forări făcea în nas cu degeţelul mi-am dat o palmă peste frunte în semn de "idioata sunt EU, evident ca de-aia o ţinea aşa".

Acum mă gândesc serios să îmi cumpăr o pereche de mănuşi.

Vineri dimineaţa, după ce am fost la emag să îmi iau scula de netbook, am zis să dau o fugă şi pe la SigmaNet să îmi ridic premiul. Nu mai ştiu dacă v-am zis, dar am participat pe Twitter un concurs foarte simplu şi am câştigat o cască handsfree prin Bluetooth (şi nu, nu sunt plătită să fac reclamă, am douăj de vizitatori pe zi).

În orice caz, am ajuns la Eroilor cu metroul şi am luat-o pe jos pe Ştirbei Vodă. Eh şi mergând eu cu scula în pungă, mulţumită nevoie mare, cobor capu' din nori şi văd în faţa mea un om al străzii. Acel om al străzii se uita în jos şi din gură îi curgea o mare-mare bală (singularul cuvântului "bale"). Acel "om al străzii" s-a transformat în fraza "aurolac la orizont!". Şi acest aurolac se holba la ceva jos. Erau nişte jucării pe care după bălire le-a luat şi le-a pus în buzunar. Am băgat eu viteză la mers, gândind paranoică că o să mă urmărească. Paranoia sau nu, pe trecerea de pietoni m-am trezit că strigă aurolacu' după mine cu punga la gură. Moment în care am belit ochii şi am mărit pasul mai mult.

Aaaaaaaaaaa... get away from meeeeeeeee

Am traversat de două ori intersecţia şi nu prea ştiam pe ce parte să o iau... o iau înainte, dar nu sunt sigură aşa că mă întorc să mă uit în urmă şi să întreb pe cineva. Aurolacul se apucase să traverseze după mine. Futui! Am întrebat repede pe cineva şi am luat-o înainte la ghicea pentru că persoana nu a ştiut să mă îndrume. Am găsit SigmaNet repede după asta, am luat premiul (am gândit: Wow! Ăştia chiar s-au ţinut de cuvânt) şi precaută, am păşit înapoi spre metrou...

În locul în care aurolacul şi-a lăsat balele ca firmituri de Hansel şi Gretel, zăcea o jucărie, un pitic de grădină în miniatură. Din fericire, nici urmă de aurolac. Piticul era de-a dreptul "creepy"... până la urmă, aşa pitic-aşa stăpân! Mă întreb ce vedea aurolacul în piticul ăla, dar bine că nu mai era prin preajmă să aflu. Pfiu!

Şi la metrou... în decurs de câteva zile, am fost întrebată aproape de 6 ori în ce direcţie e staţia cutare sau cutare... Bine că la metrou am învăţat binişor să mă orientez şi am putut să îi îndrum corect şi pe ceilalţi fără să mă abţin la a mă întreba dacă cineva mi-a lipit pe spate în glumă o hârtie pe care scrie "Birou de informaţii Metrorex". După ce am ajuns acasă mi-am reamintit faza cu aurolacul şi mi s-a părut amuzantă... eu fugind pe trecerea de pietoni de un arolac ameţit care probabil mă vedea ori Dumnezeu ori un cartof prăjit. Emoţionant.

Scuze pentru întârziere: here is my baby! (ştiu e naşpa poza, dar lipsa de timp nu mi-a permis să fac una mai bună)


Mini-bijuteria mea este cumpărată de la EMAG la ofertă. O am de vineri şi sunt extrem de mulţumită de el. Am stat şi m-am răsucit pe toate părţile şi nu am găsit ceva mai bun. Raportul calitate/preţ este foarte bun. Şi să vă zic şi plusurile şi minusurile... Păăăăi... nu prea îmi place touchpadul, mă obişnuiesc foarte greu cu el şi mi se pare că e destul de sensibil, abia îl ating şi dă click şi am făcut multe prostii din cauza acestei sensibilităţi. Nu se mişcă incredibil de repede, doar mai repede decât calculatorul de acasă, dar e OK, satisfăcător la partea asta. Hardul e de 160GB, ceea ce e mai mult decât suficient pentru mine. 1GB ram, maxim suportat 2GB, ceea ce e foarte bine. Ecranul se vede bine, webul bine şi partea cea mai bună e că Windows Home XP vine preinstalat şi are foarte multe programe utile. Vine cu Microsoft Office 2007 instalat şi McAfee ca antivirus, dar eu nu prea îl folosesc.

Bateria ţine puţin, are 3 celule, deci ţine în jur de 2-3 ore. Eu nu ţin bateria în el decât în deplasări, în rest îl ţin conectat la priză şi bateria în ambalajul cu pocnitori. Am fost sfătuită astfel şi mi se pare normal pana la urmă pentru ca se uzează destul de repede dacă o foloseşti aiurea. În orice caz, ce-ar mai fi de spus... cam nimic, asta e cam tot. E cam naşpa că nu are husă protectoare, cum scrie cineva pe site la review, dar asta e... eu l-am ţinut într-o servietă pe care am pus-o în ghiozdan şi ghiozdanul l-am ţinut ca obsedata cu braţele încrucişate, să nu cumva să dau de înţeles că în braţe am un Acer nou nouţ :)) hahahahaha... yeah, laugh all you want, dar când munceşti două luni pentru el... eheeeeee....

Mâine o să mai postez, că o să am timp. Am nişte poveşti puţin amuzante de scris pe aici... să daţi un refresh mai pe seară.

Noapte bună

Cred că ştiţi că îmi caut netbook de ceva vreme, nu? Eh, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum. Am căutat şi am tot căutat şi până la urmă mi-a spus cineva de un Acer la Emag, la 10 milioane. Ieri l-am comandat, de frică să nu pierd oferta şi mâine merg să îl iau. yey! Ieri am fost foarte entuziasmată, azi m-am mai potolit şi totuşi, abia aştept! Mâine sar din pijamale în haine şi în parfum şi gata, spre o nouă aventură! (zici că fac reclamă la cereale)


Văd că am căzut în zelist cu câteva mii de locuri :)) Ştiu de ce, pentru că n-am mai postat des. Asta s-a întâmplat pentru că nu am făcut altceva decât să lucrez toată ziua şi seara să lucrez la accesoriile handmade. Am avut câteva comenzi pe care le-am onorat, iar în weekend încep cursurile aşa că voi fi din nou ocupată până peste cap. Oricum, mâine îmi iau netbookul şi o să postez aici impresii şi poze. Mi-am comandat şi un stick şi tre' să mă interesez şi de net prin modem... ce şi cum merge. Apropo, am câştigat un Handsfree bluetooth de la SigmaNet, prin twitter. Super tare! Rareori câştig lucruri de genul ăsta, m-am bucurat cu atât mai mult cu cât mie îmi plac la nebunie gadgeturile oricât de folositoare sau nefolositoare mi-ar fi.

Revin mâine cu poze.
Noapte bună.

Am uitat să vă spun acum câteva zile ce planuri am pentru weekend. Eh, mult spus weekend. Mai degrabă, ce planuri am pentru azi, Sâmbătă. Am luat-o pe Andreea de o aripă şi am mers să îmi mai cumpăr nişte Fimo de la Le franc. Am mers tot acolo pentru că e acelaşi preţ peste tot la Fimo şi pentru că ştiam sigur unde e. Am întârziat un pic pentru că mi-am adus aminte că trebuie să scriu recenzia la Private Practice pentru serialetari.com, dar Deea a fost înţelegătoare ca întotdeauna şi a acceptat mica întârziere.

A fost o mare tentaţie să nu intru la Mec. Sincer, cu atât mai mult cu cât am cam tras frigu' fiin'că n-am apreciat cât de gros să mă îmbrac. După ce am făcut târguielile, am luat-o înspre iancului cu metroul pentru a ajunge La Scînteia unde se ţinea întâlnirea dintre fanii Lost. Well, da, eu nu sunt fană Lost, n-am văzut nici măcar un episod, dar am mers pentru că m-a rugat Marius, cel care se ocupă de serialetari.com... ca să ne cunoaştem, fiindcă el nu e din Bucureşti şi nici nu vine foarte des pe aici. În orice caz, din cauza idioatei mele memorii, am luat Bd. Ferdinand la pas dus şi întors de la şoseaua M. Bravu până la Gara de Est aproape. Cretina mea memorie a reţinut că La Scînteia este undeva înainte de intersecţia cu Mihai Bravu. Dumb-dumb. Asta e, am făcut niţică mişcare, până l-am sunat pe Marius şi i-am zis să îmi dea nişte puncte de reper. Imediat după ce mi-a zis ce şi cum, am înţeles unde era poziţionat localul. Am ajuns acolo dârdâind, nerăbdătoare să beau o ceaşcă de cafea caldă şi tare. Am făcut cunoştinţă cu lumea, am băut cafeaua, am discutat diverse chestii, m-am jucat niţel cu telefonul Andreei (un Samsung 52 nu-mai-ştiu cât, de care vreau să îmi iau şi eu cândva) şi am plecat. Drăguţă întâlnirea, serios, dacă eşti fan Lost... that's the place to be! Şi din punctul meu de vedere ar trebui să fie mai dese, sunt sigură că ar veni şi mult mai mulţi oameni.

Acum sunt acasă şi mă gândesc ce să fac... să lucrez la accesorii, să mă uit la un film sau să citesc o carte? Hmm. E bine că există un mâine şi acel mâine e Duminică.

Numai de-ar fi weekend în fiecare zi.

V-am pregătit o surpriză în seara asta....

Blogul meu dedicat lucrurilor handmade este gata! Îl puteţi găsi la adresa: http://alte-lucruri.blogspot.com

De acum încolo toate creaţiile mele vor apărea acolo şi nu uitaţi să daţi linkul mai departe iubitorilor de lucruri făcute manual!

Mulţumiri anticipate,
Lexis.

În sinea noastră râdem de bătrâni când îşi aduc aminte de X şi de Y. Râdem cum îşi fac nervi sau cum îşi aduc aminte de diverse lucruri din timpul vieţii, lucruri trecute care nu mai au mare valoare pentru noi. Dacă e trecut, ce rost să ne mai zvârcolim? Ce rost să mai regretăm? Privim acea lacrimă în colţul ochiului ridat, cum se scurge pe obrazul îmbătrânit de timp şi ne gândim cât de duşi cu pluta sunt bătrânii.

Mă uit în piept în seara asta şi văd că au mai apărut nişte găuri în sufletul meu. Poate nu la fel de adânci ca altele care s-au astupat în timp, dar la fel de chinuitoare. Şi în colţul ochiului meu se află o lacrimă precum a bătrânei când povestea de casa de la ţară şi de copiii ei, când erau tineri.

Viaţa mi-a deschis cărări pe care eu trebuie să merg, unde eu am de ales în ce parte o iau şi ce voi face. Timpul, în această ecuaţie, este banda de alergat, care nu se opreşte niciodată. Poate nu trebuie să aleg, ce-i drept, dar trebuie să merg. Şi am de ales dacă mersul meu va fi unul drept sau unul cocoşat. Dacă în momentul în care banda se împarte în două sau în mai multe, eu aleg ce trebuie. Trebuie să merg încontinuu şi dacă mă opresc, cad. În seara asta am vrut să mă opresc şi să privesc per ansamblu, pe hartă, unde sunt. Mi-am dat seama că a durut această oprire, această căzătură şi că trebuie să mă urc înapoi pe bandă cât de curând.

Într-adevăr, am evoluat. De la starea de neputinţă, de la tristeţe pură şi durere, la a sta în cumpănă. Sunt conştientă de ce mă aşteaptă şi parcă pentru prima oară doare mai puţin. Şi spun să doară acum, în ideea că la momentul cu pricina, voi rezista mai bine decât ultima oară. Mai bine să îţi cureţi propria rană, decât să o facă altcineva. Mai bine plâng acum jumătate din lacrimile care ar urma să curgă.

Acum două săptămâni am gândit toate astea. Când am fost să îmi cumpăr materialele, la întoarcere, pe peron la Piaţa Unirii, era un cor ce cânta melodii bisericeşti. Ce spuneau nu are atât de mare importanţă. Modul în care cântau... m-a făcut să plâng. Serios, am început pur şi simplu să plâng pe peron. M-am ascuns după un stâlp să nu mă vadă nimeni pentru că mi s-a părut jenant şi în acelaşi timp nu puteam să mă opresc, nu înţelegeam de ce nu pot. Acum ştiu, nu trebuie să fii bătrân ca să plângi şi să ai resentimente. Se poate şi mai devreme.

Articol publicat de Lexis (AG)

Ei bine, am luat o mică pauza de modelat pentru a lăsa timp talentului să se acomodeze în mâinile mele. Gnihi. Şi uite că m-am apucat acum într-o seară să fac un suport de lumânare în formă de stea, dar l-am "copt" abia în seara asta când am făcut mai multe ca să nu aprind cuptorul doar pentru o singură chestie. Muza a fost iarna care vine şi vine însoţită cu dese pene de curent. Sper ca anul ăsta să fie diferit, să avem lumină de Crăciun nu numai în suflete, dar şi în casă. Mă rog, pentru orice eventualitate, uite ce mi-a ieşit...

Suport Stea
Cod: 0515
Preţ: 8 lei



Biluţele sunt transparente. Din cauza bliţului ies altă culoare. În orice caz, mă gândesc să deschid un alt blog separat pentru accesoriile create de mine. Ce ziceţi? Vă rog votaţi în dreapta, în poll, ajutaţi-mă să iau o decizie.

Al doilea suport care avea iniţial paiete pe el. Bineînţeles nu mi-am dat seama că în cuptor o să se topească, dar le-am dat jos şi am lipit manual altele. Nu arată cine ştie ce, dar am investit o grămadă de muncă în el.

Suport Simplu
Preţ: 4 lei



Ăsta e preferatul meu. E superb, nici nu mă aşteptam să iasă aşa de bine. Am investit iar o grămadă de timp, dar sunt mândră. Un suport din ăsta mi-aş cumpăra şi eu :))

Suport Ciupercă
Preţ: 15 lei



Yeap, o pereche de cercei nouă. Mie îmi plac foarte mult.

Cercei Rulou
Preţ: 8 lei

Un nou pandantiv. Repet: biluţa e transparentă, văd că în poza asta se vede mai bine lucrul ăsta. Oricum pandantivul îl consider o reuşită.

Pandantiv Rulou
Preţ: 8 lei



Şi ca fapt divers: azi am văzut Up (nu e comedie, este chiar un film de animaţie la care am plâns), ieri am făcut recenzie la ultimul episod din Private Practice şi mâine începem din nou săptămâna. Vineri si sâmbătă am făcut săpături după un netbook care să se potrivească cu ce vreau. Fireşte că nu am găsit. Am abandonat prin a mă resemna cu 1GB ram standard şi suportat şi 160 hdd. Asta e. E bine şi atât.

P.S. Pentru detalii în legătură cu lucrurile realizate de mine, contactaţi-mă la G_Lexis2005@yahoo.com

O seara bună şi o săptămână bună vă doresc!

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu am reuşit să fiu o scriitoare de succes cum îmi propusesem. Nu sunt nici regizor, nici director. Nu am bani să îmi iasă pe nări şi nu am "relaţii". Nu sunt critic de literatură ori de artă. Am doar doi ochi şi sunt un simplu cititor. Aceste comentarii sunt subiective.

Cartea al cărui titlu îl constituie şi titlul postării, am primit-o de la un coleg şi datorită acestui fapt, este dragă inimii mele. În plus, are şi o dedicaţie foarte mişto. Nu a fost chiar la ce mă aşteptam. Adică... nu mă aşteptam la nimic, dacă stau bine să mă gândesc. M-am apucat să o citesc pentru că m-am simţit îndatorată. Parcă e aiurea să primeşti o carte pe care să o laşi deoparte. Bineînţeles, contează şi de la cine o primeşti. În orice caz, am început să o citesc acum câteva săptămâni. Am citit încet, doar câteva pagini pe zi, şi uneori deloc din pricina lipsei de timp.

Ce nu mi-a plăcut la carte:

1. Faptul că are ilustraţii. Nu consider că asta e o carte căreia îi trebuiau ilustraţii cu atât mai mult cu cât...
2. poveştile sunt foarte pe scurt. Multe personaje, multe date, multe nume şi mai puţină acţiune. Cel puţin mie, nu mi-au rămas prea multe în cap după ce am terminat-o. Poate o fi din cauza faptului că am citit-o pe oboseală, poate o fi din cauza faptului că nu am acordat suficientă atenţie paginilor... nu ştiu, dar mi se pare că întâmplările din viaţa lui şi oamenii pe care i-a cunoscut, meritau mai mult de 102 pagini scrise cu 12 pe un rând de 1.5 (sper că am estimat corect).

Ce mi-a plăcut la carte:

1. Are faze foarte haioase. Faza cu Ghiţă Ilie şi balega a fost genială.
2. Stilul în care este scrisă cartea e foarte accesibil.

Şi cam atât am avut de zis. Probabil mâine o să mai postez lucrările mele handmade, dar până atunci poate un film şi o porţie de somn. E totul prea dull pentru altceva.

Articol publicat de Lexis (AG)

În sfârşit mi-a ieşit aproape tot cum trebuie. După o zi istovitoare la birou, am ajuns acasă nerabdătoare să creez alte accesorii după cum mă taie mintea. De data asta le-am băgat la cuptor, 10 minute, după cum am citit pe net. Cred că mergeau ţinute chiar 15 dar nu am vrut să risc chiar aşa mult. În orice caz, cert e că au ieşit BINEEEEEEE.... uhuuuuu... şi de data asta am folosit şi suportul de inel. Mi se cam termină materialele, sârma, tortiţele de cercei, dar asta e, văd eu de unde mai fac rost. Aşadar, primul meu inel handmade... tadadaaaaam....



Asta e pentru gât. E preferata mea şi mă gândesc cu amuzament că nu aveam nici o formă în minte când m-am apucat să modelez. Biluţele din mijloc sunt transparente, a iesit aiurea din cauza bliţului. Am făcut la repezeală pozele.



Mai ştiţi că postarea trecută v-am spus că iar s-a ars Fimo? Ei bine, făcusem 8 mini-steluţe, care s-au ars... adică s-au înegrit. Dar atât... doar şi-au schimbat culoarea, nu miros dubios, aşa că le-am ataşat panglicii şi am făcut o mică brăţară. Am cusut la ele de mi s-au topit ochii, dar a meritat, mie imi place rezultatul.



Asta e o pereche de cercei. Ochii sunt câte două paiete mov, nasul şi gura tot din Fimo. Nu le-am mai pus tortiţă. Când *dacă* o să îi vrea cineva, o să le pun.




Astea iar le-am făcut la nimereala. Dreptunghiurile le-am făcut cu o cutie de chibrituri şi apoi am adăugat paiete mov. Din cauza luminii ai zice că-s negre, dar sunt mov... Cercei şi pandantiv... aşa zis... :D

Deocamdată sunt mulţumită de rezultat. Mai aveam o pereche de cercei drăguţi, dar i-am rupt eu cu brutalitatea mea de amazoană (cum mi-a zis un prieten, descriindu-mi personalitatea la nervi. Era chiar "amazoană nebărbierită" dacă îmi aduc bine aminte. Bineînţeles, nu am ce să bărbieresc, e doar o metaforă ) Oricum, cei care s-au rupt nu au fost foarte greu de făcut, aşa că îi pot reface oricând. Urmează să încerc ceva obiecte decorative, într-un viitor apropiat... că tot vine Crăciunul. Până atunci, o porţie de somn bună merit şi eu...

Sper că v-au plăcut şi nu uitaţi pentru întrebări despre accesorii contactaţi-mă la : G_Lexis2005@yahoo.com

Noapte bună.

Articol publicat de Lexis (AG)

Iar am ars Fimo. Nu înţeleg de ce se duce aşa repede, dar presupun că era prea mare căldura în sobă. De data asta m-am ofticat mai mult, s-au ars o gramadă de chestii mişto. Gata! De mâine încerc la cuptor, păi ce-i asta... În fine, mi-au ieşit o pereche de cercei şi o brăţară. Prima mea brăţară hand-made. Tadadaaaaaaaa....


Ăştia sunt nişte cercei care se cam fărâmiţează, mă gândesc să decorez ceva cu ei. Până la urmă n-arată rău...întregi.


Singura pereche de cercei reuşiţi în seara asta. Sper să reziste eroic.



Până acum nu a fost nimeni interesat de obiectele astea, dar nu renunţ, nu încă... până la urmă mie îmi plac şi poate o să le port eu dacă nu le vrea chiar nimeni. Şi mai am o veste proastă... mi s-a terminat sârma subţire cu care legam cerceii. Damn şi weekend-ul sunt ocupată până peste cap. Damn. Damn. Damn. Not good. Uf.

Articol publicat de Lexis (AG)

Azi am cedat tentaţiei şi pe la 12 m-am apucat iar de lucru. De data asta mi-am luat inima în dinţi şi am încercat plastilina asta Fimo. Am deschis pachetul albastru şi am luat mai puţin de un sfert din el şi am început să mă joc. Este exact ca plastilina, puţin mai dură totuşi, dar destul de "modelabilă". Mi-a venit ideea să fac nişte steluţe de mare şi să le pun nu la cuptor, ci în sobă. Şi norocul meu că am găsit o cutie de metal ceva mai veche în care le-am putut aşeza la "copt", că altfel nu ştiu în ce le-aş fi băgat la foc. Eh, perechea asta am ţinut-o în jur de 10 minute şi a ieşit bine, am fost chiar încântată.

După ce am făcut steluţele de mare am zis să mai fac o steluţă şi nişte mărgeluţe tot din Fimo pentru o brăţară care să se asorteze. Am stat aproape o oră-două, nici nu ştiu sigur, peste o oră în orice caz şi le-am băgat iar la sobă, însă am făcut prostia de a închide cutia şi deci s-au prăjit bine de tot. Miroseau oribil şi arătau oribil, abia de-am recuperat cutia... După asta am mai stat o oră să fac alţi cercei, pe două culori, am inclus şi albul de data asta şi din pricina faptului că nu mai era aşa încins focul, când i-am scos şi am încercat să lucrez cu ei, s-au fărâmiţat. Deci am pierdut azi timpul pe nimic practic. Mă rog, până la urmă am mai făcut nişte scoici, care n-au ieşit chiar cum trebuiau... dar cel puţin au ieşit... normal. Şi acu' poze...



S-a ars o muncă de zeci de minute



Cerceii de tipul ăsta mereu sunt plăcuţi, sunt invidioasă...


Astea se voiau a fi scoicile...

Steluţele, prima reuşită Fimo....


Ah da... am făcut şi ceva de pus la gât... dar nu ştiu dacă ar putea cineva să placă asta Dacă sunt totuşi doritori, o dau pe gratis

Articol publicat de Lexis (AG)

Toată săptămâna mi-am înnebunit prietenii cu ideea de handmade şi cu faptul că abia aştept să încerc şi eu să fac diverse chestii. Am fost foarte hotărâtă să mă duc sâmbătă la magazinul de care am aflat ca să îmi iau ce am nevoie. Am plecat la 11.30 de acasă şi am aşteptat o juma de oră maşina. Într-un sfârşit a venit şi am mers cu unul dintre cei mai cretini şoferi ever! Aproape în fiecare zi merg cu câte un şofer, eh... ăsta de ieri a mers extrem-extrem de încet şi mă enerva rău că nu depăşea deloc, mor după ăştia, zici că-s de la pompe funebre.

Magazinul se închidea pe la 14 aşa că mă cam grăbeam drept să spun. În orice caz, am ajuns pe la Piaţa Romană pe la 12.45. Pe drum mi-am dat eu seama că mi-am uitat harta acasă da' dacă-s cu capu'-n nori, asta e. Am zis că am în minte cum se ajunge la magazin şi mă descurc eu. Bineînţeles că am fost prea încrezătoare în propriile forţe. Adică dacă ştiu unde e Piaţa Unirii şi cunosc zona Timpuri Noi-Tineretului, nu înseamnă că mă descurc şi mai departe. Eh, glumesc... orientarea mea în spaţiu s-a îmbunătăţit pe parcursul anilor, dar mai greşeşte omu' direcţia.

Reţinusem că de la Piaţa Romană tre' să o iau în faţă până dau în Griviţei ş-apoi să fac dreapta. "Norocul" meu a fost că am uitat pe ce bulevard trebuia să o iau şi în loc să o iau pe Dacia, am luat-o pe Lascăr Catargiu. Şi am meeers până am dat de Piaţa Victoriei. Acolo m-am oprit şi mi-am dat seama că ceva nu e în regula (da, puteţi să vă căcaţi pe voi de râs) O sun pe sor'mea ca să se uite ea pe pliant să îmi spună pe unde să o iau. Nu răspunde. După care o sun pe Deea, care a fost pe fază şi mi-a răspuns... spunându-mi că nu mai are pliantul . În orice caz, am rugat-o să se uite pe salutbucureşti să îmi zică cum să dau în Griviţei şi cu ajutorul ei, am reuşit să ajung unde trebuia cam după o oră de mers pe jos. Slavă Domnului că a avut Internet şi a fost acasă Merci încă o dată...

O dată ce am ajuns în magazin am fost hipnotizată de ce aveau acolo. Fix ce îmi trebuia mie: mărgeluţe, pietricele, şnururi, pastă FIMO, tot! După ce am stat şi m-am chiorât îndelung la fiecare chestie ca să îmi dau seama de ce îmi trebuie pentru început, am început să pun în coşuleţ aproape din fiecare produs. Muhahahaha... şi pasta Fimo mi s-a părut un pic cam scumpă, dar am luat 3 pachete din culori diferite ca să văd ce reuşesc să fac cu ea. Suportul de inel mi s-a părut iar puţin cam scump... acum îmi dau seama de ce sunt preţurile mai mari la produsele făcute de mână, unele materiale nu sunt chiar ieftine. În orice caz, la 14 nu m-au dat afară din magazin. De altfel, nici nu mă aşteptam la ce vânzare le-am făcut În orice caz, am plecat de acolo dornică să mai cumpăr... dar ce să mai cumpăr cu buzunarul deja golit. Şi aşa mai sunt aproape trei săptămâni până la salariu şi am rămas în 50 de lei pentru supravieţuire .

Am ajuns acasă mândră de fapta mea măreaţă şi după ce am căutat informaţii pe net despre Fimo şi am văzut câteva tutoriale, m-am apucat de treabă. Am reuşit să fac 3 perechi de cercei şi o cutie de bijuterii. O să pun pozele cu cercei în ordinea în care i-am făcut. La cutie am pierdut o grămadă de timp cu vopsitul şi apoi era să îmi lipesc degetele cu superglue, nu a ieşit cine ştie ce, dar mie îmi place oricum şi îs mândră. Fimo n-am folosit încă, mi-e teamă că o să o stric şi la cât am dat pe ea... grrrr, n-aş vrea. Va las cu poze acum, că doar am vorbit destul şi nu vreau să vă plictisesc.

NB. Nu merge să încarc pozele pe blogspot, nu ştiu ce puii lui are, aşa că uite pozele de pe Twitpic... Doar cu primele două perechi şi cutia de bijuterii, aici, aici şi aici.

Mi-ar plăcea din suflet în seara asta să pot scrie despre ce s-a întâmplat azi în birou, dar din păcate, paranoică cum sunt din fire, nu pot. Poate voi scrie după ce îmi voi depune demisia, dar până atunci cred că mai e ceva vreme... din păcate.

În orice caz azi a fost o zi de coşmar, dar săptămâna a trecut repede din fericire. Sâmbătă plănuiesc să merg la magazinul de care am aflat... magazinul cu materiale pentru hand-made, trebuie sa fiu foarte hotărâtă să reuşesc şi cred că sunt... trebuie să fiu. E puţin ciudat, pe pliant îmi arată mărgele şi nebunii... şi pe site... magazinul e cu pensule şi acuarele.... ceea ce e bine, pentru că aşa mi-am găsit pensule pentru machiaj... dar eu voiam mărgele şi asta sper să găsesc... O să revin pe aici cât de curând.

Noapt bună.

Articol publicat de Lexis (AG)

Între 10 şi 11 octombrie s-a desfăşurat târgul de lucruri hand-made la Muzeul Municipiului Bucureşti (paralel cu Universitatea). V-am mai spus şi într-o postare anterioară faptul că îmi caut materiale pentru a putea realiza şi eu astfel de obiecte... poate doar pentru mine, poate ca să le vând... mainly de fapt doar ca să încerc. Înainte nu vedeam rostul acestor obiecte sinceră să fiu, asta poate doar din cauză că nu le acordasem prea multă atenţie.

În orice caz, azi - Duminică- am fost la Târgul acesta ilovehandmade. Da, corect... i love handmade... am început să apreciez foarte mult oamenii care lucrează la ele şi rezultatele care ies. Iniţial am crezut că voi fi dezamăgită de ce voi găsi acolo pentru că am intrat şi am dat de mulţi moşi care îşi vindeau vechiturile pe preţuri de neimaginat (a se citi: târgul anticarilor- târg pe care l-am vizitat deseori când eram în liceu şi se ţinea în parcul Obor). După ce am trecut de tarabele cu vechituri, am dat de micii artişti care îşi vindeau munca. Ce-i drept nu erau prea entuziasmaţi, nu erau prea fâşneţi, erau chiar cam trişti micii vânzători... lucru ce m-a cam mirat având în vedere ce aglomerat era şi câte lucruri frumoase găseai. Unele mai puţin inspirate ce-i drept, altele geniale... Ce mi s-a părut genial, am cumpărat... Şi mi-a făcut plăcere să ştiu că banii mei se duc fix la persoana care mi-a lucrat perechea de cercei.

Am dat 31 de lei pe 3 perechi de cercei. Prima oară am cumpărat de la Soricik această pereche de cercei de care m-am îndrăgostit pe loc şi pe care abia aştept să o port. Am mai mers un pic până observ că o gagică din spatele unui stand se uita la gâtul meu şi spune ceva despre faptul că port un zar la gât. Tipa mi-a sugerat o pereche de cercei în formă de zaruri de la ei. Chiar am gândit "Nu-mi vine să cred, am găsit în sfârşit cercei zaruri... yes!" şi am ignorat faptul că zarul de la gât era negru cu alb, iar cerceii erau alb cu negru, i-am cumpărat pe loc... (cu atât mai mult cu cât nu au fost decât 6 lei). Ultima pereche de cercei pe care am cumpărat-o a fost de la Alexandra. Sunt nişte cercei lungi, în formă de cireşe, de cum i-am văzut am rămas hipnotizată... Am întrebat cum i-a făcut şi mi-a spus că sunt făcuţi dintr-un fel de plastelină care se întăreşte la cuptor. Sweet.

Deci oamenii ăştia chiar investesc timp şi muncă multă în ceea ce fac. Mi-a plăcut foarte mult şi modul de prezentare, cum fiecare avea expusă adresa blogului şi faptul că nu îţi dădeau cerceii în mână direct (cum m-aş fi aşteptat), ci ţi-i puneau ori într-o punguţă, ori într-un pliculeţ cu datele de contact pe el ceea ce, din punctul meu de vedere, dă dovadă de seriozitate. Am plecat de acolo toată un zâmbet şi chiar m-am oprit să îmi pun una dintre perechile de cercei proaspăt cumpărate, ghiciţi pe care am ales-o :P

P.S. pentru că m-am îndrăgostit aşa mult de această "artă", o să îmi dau mai mult silinţa să găsesc materiale. Chiar am primit un fluturaş cu locul de unde pot cumpăra lucrurile de care aş avea nevoie, din păcate trebuie să aştept abia până sâmbăta viitoare pentru că nu am timp altcândva.

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu sunt o persoană slabă, asta să fie clar. Nu sunt trasă prin inel, nu-s păpuşă Barbie, n-am abdomen plat. Sunt eu, întotdeauna am fost plinuţă. De mică aveam colăcei pe burtă, jur! Vă arăt poze dacă vreţi...

So acum două săptănâni ne-am luat cântar. Am avut un mic şoc. Am pus ceva de când m-am cântărit ultima oară (prin August şi de atunci nu mă mai cântărisem de vreun an). De acum două săptămâni am început să am mai multă grijă cu ce mănânc. Am băut NUMAI apă plată sau minerală şi ceai neîndulcit sau îndulcit cu miere. Am lăsat-o mai moale cu prăjelile şi cu dulciurile. Dau la bicicletă de 3-4 ori pe săptămână, mănânc mai multe fructe şi mănânc la ore fixe. Şi acum am 2 kg mai puţin.

Mi-am zis că nu e bine să tai dulciurile din start, mi-e greu să mă abţin. Ce-i drept nici înainte nu făceam aşa mari excese, dar nu mă abţineam când venea vorba de clătite cu ciocolată sau bomboane cu lichior. Acum mă abţin, dar nu m-am lăsat de tot. E greu cu dulciurile, de suc pot să stau departe fără probleme. Seara nu mănânc, dar mai fac excepţii. De exemplu săptămâna asta am mâncat de două ori seara: o dată nişte senvişuri şi o dată nişte supă de pui. Se întâmplă să mai ronţăi seminţe ca să îmi păcălesc stomacul în cazul în care cere ceva.

So înainte nu îmi prea păsa câte kg am, pentru că nu aveam de unde să aflu. De când ne-am luat cântar lucrurile s-au schimbat, trebuie să recunosc că nu în rău. Nu slăbesc decât pentru mine, pentru satisfacţia pe care o am când văd că numerele scad. E şi mai ieftin până la urmă, în loc să îţi cumperi o sticlă de suc de 5 lei, mai bine îţi iei o sticlă de apă plată la 3 lei. Muhahahahahaaaa.... se umplu buzunarele şi burta scade...

Articol scris de Lexis (AG)

Cailum a scris în postarea anterioară că vrea un băiat... eu vă spun acum că am fost unul.

Nu credeam în vieţi anterioare, prostii fantastice, supranaturale şi blabla-uri ieftine. Jur că nu credeam în ele... până şi acum sunt sceptică în privinţa multor prostii, cu excepţia ăsteia.

Pentru început să stabilim că eu mă simt atrasă de bărbaţi, deci sunt hetero 100%... deci nu mă înţelegeţi greşit prin ce urmează să scriu.

• Când eram mică am făcut pipi din picioare într-o zi, ca băieţii, cu toate că nu am furtunel.
• Mă fascinau maşinile, am condus prima oară când aveam vreo 5-6 ani pe un câmp.
• Pe la 11 am mai încercat o dată să conduc, dar nu mi-a ieşit aşa că m-am lăsat păgubaşă.
• Tind să preiau controlul asupra unor lucruri. Domin.
• Cândva, demult, am avut un vis... foarte... pe dos... de fapt mai multe... Deci de mai multe ori m-am visat cu sculă, fraţilor... Da, cu sculă, cu puţă... O dată chiar am visat că i-o trăgeam uneia, că eram bărbat...
• Pe stradă mă uit la tipe şi nu admirativ... ci porcos. Nu, nici mie nu mi se par normale lucrurile astea şi da, şi eu mă tăvălesc pe râs când îmi dau seama cum sună... de-asta şi scriu, ca să râdeţi şi voi de ele.
• Când văd o gagică mă uit de sus în jos la ea... şi dacă e frumoasă sau are ceva placut ochiului meu, nu pot să mă abţin să nu gândesc "Mamă, ce i-aş trage-o lu' asta dacă aş fi bărbat".

Din toate chestiile astea nu reiese decât o singură concluzie... cândva sigur am fost bărbat... şi e al naibii de amuzant. Oare de ce de data asta am ieşit femeie?

Articol publicat de Cailum

Discutia a pornit de la mai multe prietene care fie au devenit mame, fie sunt pe cale sa devina. Si ma gandeam la emotia vestii de a afla ca vei avea un copil, moment in care incepi sa iti imaginezi cum va arata, ce preferinte va avea, inclinatii, sa il dai sau nu la balet sau fotbal si mai presus de toate, te intrebi ce vei avea : baietel sau fetita? Pentru mine nu conteaza sexul, banuiesc ca e valabil pentru toate mamele de pe lumea asta, dar gandindu-ma in profunzime la lumea, moravurile si mentalitatile rasei umane, mi-am zis "stai, nu e asa de simplu!!! trebuie sa fie baietel, e imperios necesar sa fie baietel!". De ce ??? Pai sa o luam in ordine :

1. Incepem cu ce e mai simplu, aspectul fizic, ingrijirea personala si tot ce tine de ele. Daca esti barbat, ai nevoie de maxim un sfert de ora ca sa iesi pe usa (te speli, te piepteni, te imbraci si esti gata ; eventual iti dai doua fâs-uri de deodorant si un pic de gel prin par). Daca esti femeie, lucrurile se complica : trebuie sa fii mereu epilata, pensata, machiata, coafata, cu mani-pedi mereu facute, adica impecabila, asta daca esti o femeie care se respecta pe ea insasi si pe cei din jur (igiena corporala nu am mai mentionat-o, se subintelege ca exista din start).

2.Tinuta vestimentara. Barbatii iar sunt castigati la capitolul asta ; indiferent de momentul zilei sau ocazie, le e infinit mai usor sa isi aleaga o tinuta + un buget mai consistent. La femei....dragele mele, stiti cum este....timp sa te decizi cu ce te imbraci, daca se asorteaza geanta cu pantofii, ce accesorii merg la tinuta etc etc. Nu mai zic de ocaziile festive, momente de maxim stres cand te gandesti la ce rochie si pantofitrebuia sa iti mai cumperi. La barbati, doua costume, doua camasi mai de Doamne-ajuta, trei cravate, pantofi si combinatiile merg mana in mana de acum inainte.

3. Viata sexuala. Iar, barbatii sunt in avantaj : se incing pana numeri la 10, in 5 minute ajung pe culmile placerii si da, au asigurata placerea de fiecare data. Ca femeie, apuca-te sa incingi motorul, dupa care concentrare maxima pe moment ca sa te asiguri ca ajungi cu bine la finish. Asta e partea placuta, stresul incepe odata cu metodele contraceptive de care trebuie sa ai mereu grija, ca doar nu iti arde sa faci copii pe banda rulanta. Si aici ajungem la corpul unei femei si intregul mecanism care o pune in miscare, iar acest mecanism se invarte in jurul aparatului reproducator si al hormonilor care il guverneaza. Daaaa, menstruatia e o placere lunara pe care fiecare femeie sanatoasa, o cunoaste ani buni, urmata de menopauza sau intrerupta de cateva sarcini care culmineaza cu nasterea, cel mai sadic proces pe care l-a putut concepe organismul uman. Isi bat capul barbatii cu contraceptia, igiena intima, sarcina, nastere, alaptare, crescut/educat copii, menopauza, vizite la ginecolog? Nuuuu...corpul lor e linistit toata viata lor, nu se modifica luna de luna, au parte de liniste sufleteasca si sunt condusi de un singur scop in viata dupa cum sunt condusi de cel mai iubit organ al lor. Daaa, e excelent sa fii barbat, numai daca tii cont de punctul asta. Trecem la urmatorul

4. Pozitia barbatului/femeii in societate. Pai, aici toata lumea stie cum stau lucrurile. Desi, cica am fi pe picior de egalitate cam de 30-40 de ani, in Romania zilelor noastre, se stie ca barbatii fac legea, iar femeia e inferioara barbatului pe toate planurile : fizic, intelectual, moral si profesional. Daca ati asistat la o slujba religioasa de casatorie, stiti la ce ma refer. De sute de ani, se promoveaza ideea ca femeia e un rau necesar barbatului pentru intretinerea lui, satisafacerea lui si asigurarea continuitatii LUI genetice....si de aici toata pozitia infecta a unei femei in societate. Da, dragele mele, suntem un rau necesar. E greu sa accepti aceasta idee, stiu. Acest punct poate fi dezvoltat in mai multe postari, nu ma intind, esentialul l-am exprimat. As vrea doar sa subliniez ca o femeie frumoasa si fizic, si sufleteste nu se poate consola cu ideea ca va intalni un barbat care sa o iubeasca si sa o respecte asa cum e, fara sa se mai uite la "concurenta". Ei bine, poti sa fii Angelina Jolie, ca al tau Brad tot va intoarce capul dupa alta frumusete, poate nu asa reusita ca a ta, dar daca ii atrage privirea masculului, fara indoiala ca el sa va uita. Si cam asta ar fi argumentul decisiv pentru care o femeie nu si-ar dori sa fie barbat : e nasol sa fii guvernat de un singur organ, foarte nasol.

In rest, luand toate argumentele in calcul, as prefera totusi sa am un baietel, pentru ca asa stiu ca va fi respectat de o societate idioata, cramponata in mentalitati vechi, depasite si fara nicio substanta. Pentru respect!!!!

Articol publicat de Lexis (AG)

Am scris acest gând pe Twitter, poate în curând ar trebui să mă las de blogging şi să scriu doar acolo. Cred că pot schimba lumea în 140 de caractere după cum urmează :))



Lexis23 apropo, pentru mine înjurătura "mă cac pe manelele tale" începe să capete un alt sens când aud această muzică stând pe budă :))

Nu cred că mai e nimic de spus, nu? :D

Articol publicat de Lexis (AG)

Discuţiile din birou sunt multe şi diferite. Concluzia la care am ajuns în urma discuţiei cu titlul simbolic "pentru ce e bună o facultate?" a fost una previzibilă însă m-a pus pe gânduri mai mult. De ce am ales eu facultatea pe care am ales-o... drumul pe care l-am ales... domeniul pe care mă specializez... ce şanse de reuşită am în poziţia asta în care mă aflu, fără "relaţii" şi bănet... Fireşte răspunsul la întrebările astea nu mă satisfac. În totalitate, vreau să fac ceva util, ceva din care să iasă bani, ceva la care să lucrez pe cont propriu pentru mine, ceva care să îmi placă.

Ador bijuteriile (poate ca orice femeie) şi am o afinitate pentru arta machiajului. Ce să fac eu cu cele două? M-am gândit la cursuri de machiaj şi m-am interesat, însă nu mi le pot permite... De asemena pe cont propriu nu ma pot apuca să machiez pentru că nu găsesc materiale.... mai clar, nu găsesc pensule. Am înnebunit căutând pensule profesioniste... probabil pe internet aş găsi, pe ebay sau eu ştiu pe unde, dar nu am încredere în magazinele virtuale.

În orice caz, unde voiam să ajung... Aş vrea să fac accesorii hand-made. Problema aici este că nu am timp să mă duc să caut materiale. Am fost azi prin Obor şi mi-am luat nişte panglici, în rest mi-a fost cam ruşine să stau să mă holbez la fiecare năsturel pe care îl aveau şi să mă gândesc ce aş putea să fac cu el. În fine, după cum ziceam, până la urmă mi-am cumpărat nişte panglici. Ador panglicile, chiar dacă probabil nu o să fac nimic cu ele concret.

So, aş vrea să găsesc un loc unde să găsesc tot ce vreau, de la aţe, până la... metale şi alte chestii interesante, biluţe, etc. Ştie cineva un astfel de loc în Bucureşti şi îmi poate explica drumul până acolo? Sau poate aveţi alte idei de chestii hand-made care s-ar putea vinde... Sugestiile sunt bine venite de orice natură ar fi ele.

Azi a fost ca toate celelalte, nimic nu se întâmplă... aşa că nu am despre ce să scriu pe aici. Mi-a fost somn şi lene, e o plictiseală totală oriunde întorc capul. M-a durut gâtul, sper din suflet să nu fi răcit din nou cu toate că mă simt mai moleşită acum şi parcă îmi curge nasul. Sper că e doar în mintea mea, cu toate că mi se întâmplă rar lucrul ăsta. Mă tot gândesc la sărbători... cum o să ni se întrerupă curentul... şi cum iar nu o să ningă foarte mult, sau chiar dacă ninge nu o să se menţină... şi cum o să îmi fie iar dor de liceu şi o să fiu singură şi tristă... şi mă întristez de pe acum... pentru că sunt prea obosită ca să mă abţin.

Peste tot se vorbeşte despre bani... în stânga şi în dreapta... am capul îmbuibat de înţelesurile acestui cuvânt. Îmi fac planuri şi speranţe... şi ştiu că nu ar trebui, pentru că nu există nici o certitudine nicăieri.... dar aşa sunt eu... Planuri, dorinţe... BANI! Aş vrea să am şi eu un Jacob al meu, o sobiţă de patruj' şi ceva de grade pe care să o ţin în braţe... care să mă ţină de mână şi să îmi încălzească sufletul. Păcat că asta există doar în cărţi... şi totuşi... e plăcut... e plăcut să te minţi... pe moment.

Cred că am mai pus melodia asta aici, dar iată că o mai pun o dată. De când am ascultat melodia asta, l-am descoperit în adevăratul sens pe Bob Marley şi muzica sa. A fost un artist de valoare şi întotdeauna se va afla în playlistul meu spunându-mi să nu îmi mai fac griji.

Metroul este unul dintre cele mai rapide mijloace de transport in comun din Bucuresti, ajunge in punctele cheie ale orasului si asta il face indispensabil.

Nu se aglomereaza decat la orele de varf, dimineata-seara in general si cei mai multi oameni ii poti gasi la magistrala 2 Piata Unirii -indiferent de ora, cred-. O data am avut examen la Universitate si pur si simplu am fost strivita de oameni, atat de aglomerat era. A fost pentru prima oara in viata mea cand am mers intr-un metrou ATAT de aglomerat. Cred ca erau peste 6000 de oameni in el, mi s-a parut fantastic si am pupat pamantul cand am ajuns la Universitate. I-am multumit lu' Dumnezeu ca am avut doar o statie de mers in conditiile alea, a fost oribil. De obicei metroul vine des, dar la Unirii nu prea e glumit. Daca astepti peste 5 minute trenul care merge spre Romana, te-ai futut.

In august a facut metrorexul economie de energie si au venit mai rar trenurile, a fost foarte enervant. Stationari multe si lungi, intarzieri, etc. OK, noua ne pare bine ca a fost pentru o cauza nobila si ca lucrurile au revenit in normal. S-au apucat de schimbat scarile, ne forteaza sa urcam pe jos, e bine, exercitiu fizic :D suntem cam lenesi... cu toate astea, abia asteptam sa vedem scarile rulante la loc.

Merg cu metroul de peste 1 an si trebuie sa recunosc ca imi place in ciuda micilor defecte si mi se pare foarte foarte util. In metrou am cunoscut oameni. La anumite ore urca anumiti oameni si chiar daca nu i-am mai vazut inainte, tot ajung sa ii cunosc. Multi citesc, dar sunt si cativa care pur si simplu stau. Uneori nici eu n-am chef sa citesc si stau ca acei cativa si le intalnesc privirile. Ne spunem cat de obositi suntem si ce nechef avem de munca. Stim cine merge la serviciu, ne recunoastem dupa pungutele in care ne tinem pranzul la caserola sau servieta. Stim cine merge la facultate, vedem cursurile iesind din genti, din ghiozdane, etc.

E interesant, e o lume aparte cu o aroma aparte... fie ea ca e de cacat de la canalele refulate-tevile sparte sau eu stiu ce alta defectiune-, fie ca e mirosul specific de tabla comunista si grafitti.

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu sunt fană a politicii, mă pricep foarte puţin la acest domeniu, ba chiar îl urăsc cu pasiune. Mă uit şi văd că peste 50% din presă e legată de politică şi înţeleg şi de ce, dar cert e că nu îmi place...

Tot mai mult aud fraza asta "Eşti în România" spusă sarcastic, de genul "eşti în căcat, nu te aştepta la ceva bun" şi o folosesc chiar eu uneori. Nu o detest numai că observ cât de des este folosită şi îmi dau seama că politica noastră se reduce la un singur cuvânt: corupţie.

Mai demult, în anii tinereţii mele, credeam că dacă vrei un lucru suficient de mult o să reuşeşti. Am mers pe premisa asta până de curând când mi-am dat seama că nu e corectă. Dacă îţi doreşti un lucru suficient de mult şi chiar depui toate eforturile pentru el, nu înseamnă că o să îl ai. Şi când eram mai tânără îmi spuneam "eu nu o să plec niciodată din ţară, sunt sigură că dacă depun efort şi muncesc mult o să reuşesc şi aici". Mă uit în urmă la cea care spunea cuvintele astea şi chiar zâmbesc de propria naivitate. Nu spun că este imposibil să reuşeşti aici... dar există anumiţi oameni care pot ajunge, anumiţi oameni cu un anumit caracter. Nu prea mă văd fiind unul din acei oameni.

Am văzut persoane cu bani care se plimbau în Volkwgenu' lor nou-nouţ (probabil a 5a maşină cumpărată pe anu respectiv) şi se duceau la mama naibii să cumpere diverse mărunţişuri pentru că erau mai ieftine. E penibil, eu n-aş face aşa ceva şi cu toate astea ei au bani. Şi sper că nu sunteţi suficient de naivi să vă imaginaţi că bugetul lor se măreşte pentru că strâng acei bănuţi jerpeliţi dintr-o pâine cumpărată cu 80 de bani în loc de 1 leu. Nu ştiu de ce fac lucrul ăsta, chiar mă întreb dacă ţine de zgârcenie, de educaţie sau de altceva... Oricum, mi se pare penibil şi stupid, să cauţi ce e mai ieftin e pentru cei care NU îşi permit, pentru cei care chiar contează acei 20 de bani.

Şi cei de care vorbeam în paragraful anterior sunt oameni corupţi, care merg pe şmen, care trag ţepe sau alte treburi de genul ăsta, pentru că ei se adaptează corupţiei... Poate cu mai puţină conştiinţă decât mine şi mulţi alţii, pentru ei merge numai zicala "banu' să iasă". Ei sunt viitorul, nu noi... Pentru că noi, cei cu mai mult de doişpe clase, cu puţin mai mult respect de sine şi cu mai multă demnitate o să plecăm dracu' de aici cu prima ocazie dacă nu reuşim să facem ceva. Este un act de laşitate, poate că da, dar nu prea mai văd nicio soluţie. Chiar cred, chiar sunt convinsă, că ţara asta nu mai are nicio scăpare şi chiar cred că se duce în jos pe zi ce trece tot mai mult... pentru că toata lumea îşi vede de propriile interese.

Scriitorii, oamenii culţi, cu facultate... îi vezi cum stau pe salarii de mizerie şi se chinuie să îşi strângă bani să îşi cumpere o amărâtă de maşină second-hand. Asta nu mai e o ţară pentru noi, asta e o ţară pentru cei care muncesc la negru şi nu le tremură izmenele să o facă, e o ţară pentru cei care pot fura bine.

Mai sunt excepţii de la regulă, dar nu multe. Mai sunt oameni care şi-au pus propriile afaceri pe picioare şi sunt în regulă... rari, ce-i drept, dar nu pot să neg că există excepţii. Ideea e că sunt EXCEPŢII şi încă rare pentru că majoritatea se încadrează în ce am spus mai sus.

Articol publicat de Lexis (AG)

Pe 4 decembrie permisul meu de conducere implineste 2 ani. Nu imi vine sa cred cat de mult imi pare. In atata vreme ar fi trebuit sa am mai multa experienta la volan, dar ma multumesc si cu asta pe care o am. 2 ani de cand am picat traseul prima oara, 2 ani de cand am intrat in ultimul an de liceu, 2 ani de cand am picat sala si 2 ani de cand eram in al 9lea cer ca am luat tot exemnul a treia oara.

Zilnic conduc din iulie, cu fiecare pauza in care nu pun piciorul pe acceleratie imi scade increderea de sine si gafez. Presupun ca e normal. Intr-un procent mare imi pare bine ca nu avem o masina straina, scumpa, jucarie pe care o poate manevra oricine. In dacia asta a lu' tata am trecut prin multe si trec in continuare fiindca nu e o masina usor de condus, dar nici extrem de greu. E o masina cu care te calesti, e o masina care, cu toate ca are defectele ei, merge bine... asa cum trebuie. Cand pui frana se opreste, cand accelerezi prinde mai multa viteza.

Tata mi-a impus sa bag masina in garaj intr-o zi, practic m-a obligat chiar daca i-am spus ca nu sunt in stare ca nu stiu sa o manevrez bine. N-a vrut sa m-asculte si pentru ca aveam dreptate am intrat cu ea in stalp. (e mai complicat sa o bagi in garaj la noi pentru ca e strada foarte stramta) A tipat la mine ca de ce n-am fost atenta, de parca eu nu stiam ca o sa urmeze ceva de genul asta. N-a patit nimic, a fost o zgarietura usoara pe aripa din spate, dar cand m-am dat jos (am reusit sa o parchez pana la urma) imi tremurau picioarele si mainile de parca as fi urcat 2000 de scari si as fi carat 2 tone de pietre. De atunci n-am mai incercat, e mult prea complicat pentru putina experienta pe care o am. Daca ar fi sa aleg intre o garare, o parcare laterala si sa o bag in garaj... clar le-as alege pe primele doua, orice ar fi.

Acum aproximativ doua luni am condus pentru prima oara singura. Am scris si aici, sper ca va mai aduceti aminte. Ce chestie... ce sentiment si ce dezamagire cand am aflat ca mamei ii e frica cu mine in masina la volan pana si daca e tata in dreapta mea. Of! Sa zicem ca o credem cand spune ca e vorba de instinct matern, in plus o sperie ca injur foarte mult cand sunt in spatele volanului... asa imi exprim eu emotiile, ce sa fac...

De obicei am mers pe sosea uscata, pe vreme frumoasa, in zone in care nu sunt blocaje care sa ma oblige sa fac manevre complicate de ocolire a altor masini sau mai stiu eu ce, dar uite ca acum aproape o luna nu am reusit sa evit condusul pe o ploaie torentiala. Sunt cam obsedata cu viteza si imi dau seama ca asta e unul dintre motivele pentru care zic merci ca e o Dacie veche cu atat mai mult cu cat nu pot sa o bag in viteza a 5a. Nu intra, cum nu intra direct nici in a intaia de multe ori din cauza unei defectiuni. Si pe ploaia torentiala, la scurt timp dupa ce am luat-o din loc, mi s-au aburit toate geamurile si conduceam ca un liliac pe lumina. Din fericire era duminica si traficul era light asa ca nu s-a intamplat nimic. Am dat drumul la caldura, pentru ca merge spre deosebire de cealalta dacie in care nu meargea nimic, si totul s-a stabilizat. Am aprins farurile, am dat drumul la stergatoare si am continuat sa conduc prin ploaie aproape o ora din sectorul 2 in 3 si apoi iar afara din oras.

Cea mai noua problema pe care o am este legata de pietoni. Am mai pus eu problema aici cu mult timp in urma si m-am lamurit partial. Regula e simpla: e angajat in traversare, opresti, nu e angajat in traversare, nu opresti. Pe mine ma deruteaza la culme, urmeaza o trecere de pietoni... incetinesc, nu vad niciun pieton si imi continui drumul cand colo, pac- deodata sare unul de dupa masinile parcate pe dreapta. Sau mai e faza, cineva care sta pe trotuar in dreptul trecerii si se angajeaza exact in ultimul moment cand eu deja nu mai pot opri. Ce mama dracu' e cu oamenii astia, sunt sinucigasi? Jesus Christ! Nu stiu, mi se pare periculos si de asta mi-e cel mai frica, oricum sper ca mi-a intrat bine in cap ca tre sa incetinesc cand vad semnul de trecere... Una dintre cele mai importante reguli invatate in scoala de soferi cu adevarat. Una e sa zgarii masina, una e sa ranesti sau in cel mai rau caz sa omori un om...

Articol publicat de Lexis (AG)

Nu prea ştiu ce să scriu aici. Nu s-a întâmplat nimic bun de povestit. M-am apucat să citesc mult ca să îmi ţin mintea ocupată. Nu reuşesc ce mi-am propus dar descopăr lucruri surpinzătoare.

Una dintre cărţile pe care le citesc este Lună Nouă a lui Stephenie Meyer. Pun pariu că peste 50% dintre voi v-aţi dat ochii peste cap după ce aţi citit propoziţia de mai sus. Da, Twilight-filmul a fost de căcat. Total de acord, total prost realizat. Am dat o şansă primei cărţi... (am citit 20 de pagini), dar am renunţat pentru că filmul mi-a stricat toată curiozitatea. Cu toate astea, am văzut trailerul celui de al doilea film - New Moon pe care îl vor lansa în noiembrie şi mi s-a părut GENIAL. Cred că va fi mult mai bine realizat şi actorii vor juca mult mai OK. În orice caz, pentru că trailerul m-a aţâţat aşa mult, am început să citesc cartea. Mi se pare chiar uşurică şi... bună în mare. E parcă prea uşurică, dar interesantă. Mă identific cu personajul (ca orice carte pe care o citesc, tre' să fie ceva care să mă atragă în mod deosebit), nu în totalitate, dar în mare măsură. Aceasta carte nu poate fi înţeleasă de oricine, asta e clar.

Trăirile personajului feminin (Bella) şi relaţia sa de prietenie pe care o încropeşte în această parte a poveştii sunt lucruri în care poţi numai să te regăseşti. Nu poţi să trăieşti prin carte durerea unei despărţiri, nu poţi să trăieşti iubirea unui prieten şi căldura pe care ţi-o oferă acesta doar citind New Moon. Din punctul meu de vedere al doilea volum din seria de succes "Amurg" este o carte a regăsirii, nu este o carte pe care o citeşti pentru a afla lucruri sau pentru a-ţi dezvolta imaginaţia. E precum o gură de ceai fierbinte când ai o răceală, este precum o pătură ce te înveleşte prietenos. Cel puţin asta e părerea mea de acum, citită pe sfert. Poate până la sfârşit o să îmi schimb părerea.... cu toate astea, mă îndoiesc serios. Uite trailerul, ca poate vă fascinează şi pe voi măcar pe sfert cât m-a fascinat pe mine...