Sunt ceea ce gândesc

Libertatea este unul dintre lucrurile care ma face sa ma simt fericita. De fapt este vorba de o eliberare sufleteasca. Atunci cand poti face orice doresti, sa mergi in orice loc vrei, cand nu ai nicio constrangere, te simti stapan pe situatie, stapan pe propria ta viata. De multe ori suntem obligati sa ne schimbam planurile, sa ne limitam situatiilor, suntem obligati sa avem limite pentru ca, pe buna dreptate, daca nu ar fi asa, am trai intr-un haos de nedescris. Cu toate astea, avem dreptul si puterea sa nu ne cenzuram si sa nu ne controlam visele. Este singura libertate totala pe care un individ o are.

Visam fara sa ne dam seama uneori, alteori visam constient. Visul ne antreneaza vointa de a supravietui, dorinta de a merge mai departe, de a sparge limitele oricare ar fi ele. Faptul ca alegem sa cenzuram aceasta libertate totala este simplu optiunea noastra, este ceea ce alegem noi pentru ca in multe cazuri visele dauneaza sanatatii mintale. Asadar, cand o iei razna si simti ca nu mai poti tine in frau dorintele reflectate in visuri incepi sa iti controlezi imaginatia. Atunci este momentul in care spui NU pentru tine ca sa te protejezi. Atunci spui NU pentru a renunta la idee. Spui acest cuvant si speranta ramane, insa dorinta scade in intensitate. Am spus NU de o saptamana si simt ca nu mai am ganduri atat de haotice si multe si ma simt atat de libera. Pana la urma, a visa este o libertate si a nu visa este tot o libertate. Pe care as alege-o? Pe ultima pentru ca a visa la lucruri imposibil de realizat nu poate sa iti faca decat rau.

Scriind ultima propozitie din paragraful de mai sus mi-am dat seama ca tocmai mi-am incalcat un principiu, de fapt, o credinta. Aceea ca nimic nu e imposibil. Lucruri care au 000000000000000000000000, 000000000000000, 000 1% sanse sa se intample. Lucruri care pur si simplu stii ca NU o sa aiba loc, deci de ce sa iti mai obosesti imaginatia? Si acum o sa atasez o postare de blog tare draga mie nu spun din ce motive, dar spun ca ce scrie aici este valabil si pentru mine:

Revelatia saptamanii

Am citit un articol interesant acum vreo două săptămâni (nu întrebați unde, pentru că nici eu nu mai ştiu), care se numea ceva de genu': "What happened to all the nice guys? The answer is simple: you did.". Spunea că femeilor cărora li se pare că nu mai există tipi de treabă pentru ele, de fapt, i-au întâlnit pe parcursul vieţii lor, însă nu i-au luat în calcul din diferite motive. Ei bine, pare puţin confuză chestia asta, dar ideea era că de fapt aceştia există, numai că trebuie să fi puţin mai deschisă ca să îi vezi. Probabil că articolul a fost scris de un bărbat, după cum ne încuraja, însă serios, mi-a apărut ca un soi de revelaţie. Mi-am dat seama că am fost de câteva ori în astfel de situaţii cărora le-am dat cu piciorul şi apoi tot eu mă plângeam. Să recunoşti că ai o problemă este primul pas spre vindecare, nu?

Am găsit totuşi ceva cu care nu sunt de acord. Mai scria că femeile aşteaptă să fie invitate şi din cauza asta ratează multe ocazii preţioase. Este adevărat, dar mie aşa mi se pare corect. Poate am o concepţie învechită aici (vorbeşte latura mea romantică, gotta put a sticker over its mouth), dar eu cred bărbaţii ar trebui să facă primul pas. Acum, nu pot să vorbesc în numele tuturor femeilor, însă eu una prefer bărbaţii cu c... curaj. :D Nu vreau să am eu şi pentru el. Sigur, aici nu mă refer la "curajul" tipilor de genul celor care te "agăţă" (oribil termen, dar n-am altul mai potrivit) la metrou, evident.

Aţi fi înţeles mai multe dacă găseam articolul real, dar concluzia e următoarea: deşi uneori îţi vine să zici că nu mai există nimeni pentru tine, mai ales după ce treci prin experienţe mai puţin plăcute, de fapt poate că şi tu porţi o parte din vină; încearcă să afli care este aceea and embrace it.

Se pare că azi e ziua mea optimistă şi deci trebuie să profit de ea, fiindcă nu apare prea des... aşa că o să îmi fac din cuvintele acestea un motto. Să vedem dacă ţine. ;)

And now I wait for the magic to happen :))
Kiss ya, bitches!