Sunt ceea ce gândesc

Spunem lucruri răutăcioase., uneori rele. Criticăm mult ce se petrece în jurul nostru şi nu iertăm nimic uneori. Suntem atât de prinşi în vârtejul de a spune ceva, în euforia momentului, momentul în care arăţi ce perspicace eşti şi ce simţ al observaţiei ai încât uităm că suntem oameni.

Oamenii rănesc oamenii. Vorbele rănesc oamenii. Fie că o facem intenţionat sau nu, îi rănim pe cei din jurul nostru şi uneori nici nu regretăm asta.

Nu toţi suntem de fier încât să nu ne pese de ce scriu sau spun ceilalţi. Mă aşteptam ca unele persoane pe care le-am întâlnit în viaţa mea, să fie mai puternice, mai ignorante cu lumea, să aibă mai multă încredere în ceea ce fac şi mai mult, în ceea ce sunt. Din păcate, nu e aşa. Nu trebuie să ne lăsăm răniţi de cuvintele străinilor, doar de cuvintele celor care ne cunosc şi care ne iubesc. Până la urmă un străin nu te critică pentru că îţi vrea binele, ci pentru a arăta ce grozav e el, însă o persoană care te cunoaşte şi te iubeşte, urmăreşte să te vadă crescând, să te vadă învăţând. Dacă nu o faci din proprie iniţiativă sau refuzi pur şi simplu să înţelegi, se mai învaţă şi prin mijloace mai dure, doar scopul scuză mijloacele, nu ?

Important e ca în final să îţi dai seama de cum stau lucrurile. La rândul tău o să îi înveţi pe alţii prin aceleaşi căi, dacă eşti forţat de împrejurări.

Offtopic: mi-e dor, îndrăznesc să sper că sentimentul e reciproc, dar nu îndrăznesc să şi întreb.