Sunt ceea ce gândesc

Stau într-un oraş şi într-o casă pe care le iubesc şi le urăsc deopotrivă. Azi mă voi concentra asupra motivului principal pentru care urăsc oraşul în care stau. Motivul principal sunt oamenii nespălaţi. Maşina cu care merg zi de zi a devenit pur şi simplu insuportabil de împuţită. Din cauza oamenilor, maşinile pur şi simplu au prins miros. Azi am pierdut acea maşină, aşa că am aşteptat-o pe următoarea care nu numai că nu mirosea, ci ajungea să fie băgată şi în viteza a patra. M-am bucurat copilăreşte.

Am luat un loc, pentru că nu era nici aglomerat. Ultimul loc din maşină, în care era cald şi bine şi care mă îmbia să deschid cartea lui Preda, "Marele singuratic". După vreo 5 minute şi 1 pagină de citit, maşina opreşte şi se urcă un bărbat. Un muncitor, tare popular (i-a sunat telefonul de cel puţin 3 ori) şi tare împuţit. Dintre toate scaunele libere, nu a putut să se aşeze decât lângă mine. Îi miroseau hainele, gura, tot. La un moment dat chiar şi el a tras aşa de propriul păr... ca să verifice dacă are păduchi probabil. Şi cum eu stăteam la geam şi el pe scaunul de lângă, tot întorcea capul să se uite pe geam... moment în care simţeam şi mai mult duhoarea.

Am mai avut parte de experienţe din astea traumatizante, dar rareori cu maşina goală. Am stomacu' format pentru aşa ceva, sincer, tre' să te ţii tare. De la oameni care îşi respectă tradiţia de a traumatiza pe ceilalţi cu mirosul ce indică lipsa de apă şi săpun, până la muncitori şi boschetari betivi care mirosc a bere ieftină, le-am experimentat pe toate.

I-am mulţumit în gând fetei care stătea în faţa mea că mirosea frumos, a om curat şi parfumat şi mai venea aşa o pală de aer respirabil. Din nefericire şi micul capriciu a fost scurt, întrucât am trecut pe lângă nişte vidanjori care îşi făceau meseria şi m-a liniştit pe loc.

Prima gură de aer, după ce am coborât din maşina aia azi a fost... Rai, chiar dacă mergeam împleticit.