Sunt ceea ce gândesc

Aseară, cică să mă duc şi io la biserică ca tot omul, ştiam cum a fost în ceilalţi ani, ştiam cum se procedează... cine vine şi ce înseamnă, dar niciodată nu am avut ocazia să povestesc cum e.
Am plecat acasă de la 23.30, nu aveam de gând să stau la slujbă, niciodată n-am stat... Întotdeauna ne-am umplut de nervi pentru că era prea multă lume şi ne pierdeam. Parinţii mei nu obişnuiau să meargă la biserică în noaptea de Înviere, să ia lumină, (repercursiunile comunismului, fireşte) dar când eram mai mică le-am zis să mergem, şi am rămas de atunci cu această tradiţie. Printre primii ani, când am fost la Înviere m-am pierdut de ai mei... adică mai bine zis ei s-au pierdut de mine, eu mai şmecheră o luasem după un poliţist care mergea cu preotul şi după care se făcuse puţin spaţiu cât să treci în spatele lor. Mama s-a panicat, dar ne-am gasit mai încolo, no problem.
Aseară, plec de-acasă... ajung pe main road, lume alea alea, ca în fiecare an. Boon, la şcoală, în centrul oraşului, vânzători cu candele şi lumânări. Anii trecuţi nu erau, anul ăsta văd ca au prins şpilu’. Pe drum, care mai de care.. găşti găşcuţe (gâscuţe), în familie, cu prietenii, cu colegii de serviciu, de birou, de pahar.. etc. La noi, biserica e pusă pe un fel de deal, trebuie să urci puţin ( urcatul reprezentând curtea bisericii), este o alee largă şi principală, iar pe margini este ca un fel de gradină cu iarbă delimitată de garduri. Mai nou am văzut că au mai pus o troieniţă foarte mişto unde s-a ţinut slujba aseară şi nişte scări pe aleea menţionată mai sus. So, să vă prezint tabloul de ansamblu. În spate/ faţă/ stânga şi dreapta avem ţigani ce clămpăne seminţe şi mirosul specific: ţaca, ţaca, fleoşc! Ptiu! -pe jos; ţaca, ţaca, fleoşc! Ptiu! pe jos...

* Ţăranuuu e pă cââââmp/ Ţăranu eeee pă câââmp/ Ura! leliţa mea/ Ţăranu e pă cââââmp!!!*

Ne-am ales un loc mai ferit (cică, da’ de unde) unde oamenii obosiţi ascultau slujba cu ochii închişi (dacă nu mă înşel am auzit şi un sforăit). Vedeam cum sar năzbâtiile alea de copii gardul şi călcau pe iarbă ca să ajungă mai repede, iar poliţia? Păi.. da, era şi poliţie, vreo 4-5 maşini strânse într-un colţ, timid. Domnii miliţieni stăteau cu ţigările în nas -una pe o nară şi una pe cealaltă- şi făceau glume şi glumiţe idioate între ei... aşa menţineau ei liniştea publică. S-a dat lumină, vrruuuum acasă. Ah, stai... să ieşim mai întâi, ia-o dacă ai pe unde.. unii veneau, unii plecau, se făcuse o hărmălaie de nedescris. Pe drum, grupurile de ţigani glumesc prieteneşte şi binevoitori ( citez: “Bă, băgami’aş pula în mă’ta, cică curva aia îmi dă mie la muie, ahahahhahahaa” ), iar în spatele meu, păşindu-mi pe urme peste o dală de piatră un pic ciudată, aud în spate “Hauăleu, ne-am urcat p’aici pă trambulină”
Mama, total dezgustată de tot şoul ăsta ieftin, a declarat că nu mai vine anul viitor şi odată cu ea m-am hotărât şi eu să nu mai vin, cel puţin nu la biserica asta... acum, eu mă întreb dacă e peste tot aşa.. deşi mi-e greu să cred că la fiecare biserică sunt 2000-3000 de oameni ca aici.