Sunt ceea ce gândesc

Vineri dimineaţa am ajuns la birou pe la 8.40. După ce am luat micul dejun şi am surfat puţin pe valul de internet, când mă pregăteam să mă apuc de lucru, aud nişte fluierături de poliţist disperat şi mă uit să văd ce s-a întâmplat. Exact în faţa ferestrei erau aliniaţi următorii: un bătrân cu capu' spart, ambulanţa, un tip îmbrăcat în piele lângă un scuter şi un logan roşu. Quiz: ce caută loganu' roşu pe linia ce despărţea sensurile?

Bun, accidentul s-a întâmplat aşa: bătrânul a coborât din autobuz şi nu s-a mai dus până la trecere, ci a luat-o la picior pe mijlocul şoselei, scuteristul a dat peste el, iar loganul... Ei bine, loganul roşu era al poliţiei, nu ştiu de ce. A plecat ambulanţa şi poliţia s-a apucat să ia măsurile şi declaraţiile. Între timp pe trotuar era o babă cu turban bej care gesticula şi povestea de zor, era foarte nostimă dacă o urmăreai.

Cam la o juma de oră după accident, un cocălărel cu ochelari de soare se dă jos dintr-un autobuz în staţia de lângă locul cu pricina şi se repede să traverseze printre maşini. Capu' de cretă fluieră la el, îi arată trecerea de pietoni. Ăsta nemulţumit, îşi bagă mâinile în buzunarele şucare şi se duce spre trecere.

După 45 de minute de la accident o femeie care nu prea părea întreagă la minte traversează deodată şi se duce să studieze balta de sânge pe care o lăsase victima în urmă. Am rămas şocată, nu îmi venea să cred... M-a trezit pentru a doua oară fluierul capului de cretă care îi gesticula să plece de acolo.

La 70 de minute după accident nu mai rămăsese decât un poliţist acolo şi lua o declaraţie sau ceva de genul. Stătea cu spatele la şosea încât nu a văzut că la mai puţin de 50 de metri de trecerea de pietoni o maşina a întors pe linie continuă în viteza a treia.

A fost totul ca un film tragic-comic...