Un pas înainte şi treizeci înapoi

3/25/2009 11:37:00 AM

La începutul vremurilor de messenger, ajunsesem ahtiată după programul ăsta. Vorbeam zi şi noapte cu oameni, nu conta dacă îi cunoşteam sau nu. Îmi amintesc că stăteam până dimineaţa şi îmi împărtăşeam ideile cu cine nimeream. Eram obsedată, ăsta e cuvântul. Făcusem o obsesie. Dacă nu eram logată simţeam că înnebunesc, mă plimbam prin camera ca un leu în cuşcă, iar când revenea conexiunea eram în culmea fericirii. Slavă Domnului că atunci intram în vacanţa de vară şi nu aveam şcoală pe cap. Cu siguranţă nu m-ar mai fi interesante temele, lecţiile etc. Mă pişam pe toate atâta timp cât puteam sta de vorbă cu oamenii mei :)).

După obsesie, a venit o perioadă de domolire în care îmi canalizam atenţia asupra unor oameni doar cu anumite scopuri (a se citi: cunoşteam pe viu oamenii cu care vorbeam) M-am lăsat şi de asta în timp şi am ajuns la reacţia firească, aceea de a nu îmi mai păsa dacă sunt conectată sau nu decât pentru persoanele cu care vreau sa vorbesc gen: prieteni, familie. Prieteni mi-am făcut şi cu ajutorul acestui program, da şi am început să învăţ lucruri utile despre oameni în general. Am învăţat despre diferenţele dintre mediile de comunicare, cum este perceput un mesaj transmis într-un mediu rece şi unul cald. Sunt o grămadă de lucruri pe care le-am observat pe cont propriu, lucruri legate de comunicare. Totodată am observat că am şi o înclinaţie spre domeniul ăsta şi am început să mă interesez mai mult de el. Cum percepem lucrurile, cum reacţionăm în contexte diferite, dar pe aceleaşi subiecte. Cu toate că nu am notat nicăieri ce am văzut, le am în minte şi încerc să le păstrez acolo şi să le împărtăşesc cu ceilalţi când am prilejul. Îmi pare rău de faptul că mulţi nu au trecut prin ce am trecut eu şi nu vor să înţeleagă ce le explic. Aş îndrăzni să spun că sunt concluzii care ar trebui să intereseze pe toată lumea din moment ce toţi folosim programul ăsta, dar se pare că nu este aşa.

Una dintre concluziile cele mai importante pe care le am asupra acestui subiect este că tinde să aibă o influenţă negativă asupra reacţiilor dintre oameni şi într-o mai mică măsură, una pozitivă. Messengerul aduce oamenii aproape, aşa este, se pot lega relaţii (pe care la un moment dat trebuie să le transpui şi în real din punctul meu de vedere, fie că sunt între oameni pe care îi cunoşti personal dinainte, fie că nu) şi se poate comunica mai facil. Şi într-o mai mare măsură, acest canal de transmitere a informaţiei poate strica relaţii. De ce se întâmplă lucrul ăsta? Simplu. Îţi pui întrebarea: ce îmi oferă realitatea? Răspunsul este: realitatea îţi ofera un ton al vocii, îţi oferă comunicare nonverbală - prin gesturi, priviri etc.- îţi oferă o persoană reală ce nu poate stăpâni tot ce transmite sau dimpotrivă care poate stăpâni tot ce transmite.

De exemplu: un tată şi un fiu au o discuţie pe peronul de la metrou. Tatăl îl întreabă pe cel tânăr: te-ai apucat de fumat? El nu o să spună adevărul, însă sunt şanse mari ca ceea ce comunică nonverbal să fie adevărul. Poate pleca privirea vinovat, poate deveni irascibil, iritat etc. Aceasta e realitatea.
Un tată şi un fiu au aceeaşi discuţie pe messenger... Tatăl întreabă: auzi, tu te-ai apucat de fumat?jumping smileys El răspunde: nu, Doamne fereştesick smileys ce? crezi că am înnebunit?innocent smileys Tatăl are mai multe şanse să îl creadă în contextul acesta, decât în cel al realităţii.

Din lipsa "umanităţii" -ca să spun aşa- se răcesc relaţiile, foarte mulţi oameni se ceartă dacă vorbesc cu ajutorul acestui intermediu. A nu avea persoana în faţă reprezintă şi un motiv, mai degrabă un îndemn, pentru a te ascunde, pentru a nu fi tu însuţi. Reacţiile oamenilor pot fi extrem de diferite de la un caz la altul. Eu, de exemplu, dacă reacţionez impulsiv, dacă spun lucruri pe care apoi le regret, o fac pentru că am mai mult curaj (este un curaj fals indus de senzaţia depărtării dintre mine şi cel cu care vorbesc). Dacă nu reacţionez la fel în realitate, nu înseamnă că mă prefac, ci că îmi filtrez mai mult reacţiile. Până la urmă, ideea e simplă: reality means humanity.

Nu îmi scoateţi ochii cu greşelile din text pentru că sunt prea obosită ca să îmi mai pese... noapte bună!

2 commentsuri:

Prometheu said...

Cred si eu la fel. Am avut nenumarate tentative de a renunta la genul asta de comunicare, instant message. Dauneaza destul de mult majoritatii care folosesc sistemul asta. Bineinteles ca nimeni nu e constient de treaba asta. Cred ca daca stai si analizezi mai bine situatia ajungi la concluzia ca nu face aproape nimic bun serviciul asta. E-mail-ul mi se pare mult mai bun si parca e o alta latura care nu are nici o legatura cu instant message-ul. Cred ca in comunicare ca importanta dupa cuvinte se afla gesturile/expresiile. Poate gesturile si expresiile sunt chiar mai importante decat cuvintele, nu se stie ... Daca se va supune la vot vreodata renuntarea la instant message, votez PENTRU fara nici o ezitare.

PS: Remember cand am vrut sa ne intalnim si nu ai avut chef? :)

Lexis (AG) said...

hahahaha... da, să ştii că regret acuma, cine ştie când oi mai ajunge prin Bucureşti. :P Şi da, mail-ul s-ar putea să fie mai bun (spun "s-ar putea" pentru ca eu nu prea il folosesc) fiindcă sunt scrisori până la urmă.

Au revoir, Prometheu :))