Tu cum reacţionezi când primeşti un cadou?

3/11/2009 08:33:00 AM

La 7-8 ani eu îi făceam mamei cadou lucruri banale, de tipul: spălam vasele, îi făceam lănţicuri de hârtie, conuri vopsite, felicitari decupate şi alte tâmpenii. Pentru mine erau lucruri mari, munceam la ele şi puneam suflet în fiecare colţ de hârtie din felicitările alea. Mama îmi mulţumea, se uita la ele, îi spunea lu' tata un "ia uite mă ce a făcut fi'ta" admirativ, apoi lăsa respectivul obiect deoparte şi se lua cu treburile ei. Eram OK cu prima parte a propoziţiei de mai sus (mă umflam în pene), dar cu ultima nu. Credeam aşa că e dat la o parte gestul meu de mare trudă. Îmi mai amintesc că la un moment dat, din marile mele economii i-am luat mamei un bibelou mic de moş Nicolae, lu' tata un pachet de cărţi de joc şi soră-mii un portofel cu oglindă. Of, ce mândră am fost.. mai ştiu şi acum preţurile la două dintre ele (bibeloul fusese vreo 40.000 ROL deh şi portofelul 16.000). Bibeloul l-a pus mama frumos să troneze, dar celelalte două cadouri n-au fost folosite vreodată.

Şi când eram mică, nu îmi plăceau hainele. Pfoai, uram cel mai mult hainele... dacă le primeam eram cel mai nefericit om de pe pământul ăsta... cu atât mai mult cu cât multe nu îmi veneau şi mă băga în depresie imediat. Şi cu toate că nu îmi plăceau hainele şi le spuneam asta DES! ei tot insistau cu ele. Nu înţelegeam de ce îmi tot zicea mama că-s bune că nuştiuce că mie NU IMI PLACEAU! şi mă enervam teribil. Fireşte că ce primeam dădeam mai departe din cauza faptului că eram o persoană dificilă şi la gusturi şi la numere. În orice caz, hainele au început să îmi placă teribil de pe la 15-16 ani încolo şi atunci, cum se întâmplă de obicei, îmi aduceau orice altceva numai haine nu.

Mie toate cadourile îmi plac dacă vin din suflet. Şi un pix dacă îmi dai şi ştiu că l-ai dat cu bunătate, apreciez... Până şi un covrig de la patiserie mă impresionează (că tot am primit când eram în sesiune şi mi-am adus aminte). Aşadar, eu am devenit pe parcurs persoana cea mai practică. Dacă mă cunoşti câtuşi de puţin, ştii că nu o să refuz niciodată: ceasurile, bijuteriile, bluzele de culori închise şi pe mărimea mea, gadgeturile, parfumurile, fardurile etc. E o gamă foarte largă, dar la fiecare ocazie oricum fac listă ca să fie mai uşor celor din jur (chiar s-a dovedit a fi foarte utilă) Ideea e una singură: apreciez din suflet gestul din suflet.

Cu timpul am crescut şi eu, mi-a crescut şi bugetul aşa că am putut face cadourile pe care am dorit să le fac. Cu toate că eu încă am impresia că fac cadouri OK, mi se întâmplă des să primesc contrariul. Replici spuse cu juma' de gură, cadourile lăsate deoparte şi niciodată folosite... Da, recunosc: sunt şi eu puţin paranoia. Adicăăăă... poate ar trebui să mă doară la banană de faptul că nu le place, ori că nu folosesc ei ce le daruiesc, dar... na, nu ştiu, aşa sunt eu. Şi azi am avut parte de o reacţie foarte... exagerată şi puerilă din partea cuiva căruia i-am făcut un cadou. Dar cadoul e ca o bluză, poţi să nu o îmbraci niciodată şi să o laşi în şifonier iar la curăţenie când mai dai de ea să îţi aduci aminte de mine. Ăsta e de fapt lucrul care mă deranjează, că voi nu mai faceţi niciodată curăţenie. Şi referitor la azi... mi-am promis, de acum înainte o să vă dau cadouri numai în plic măcar ştiu că o să vă fie mai de folos şi zâmbetul sincer e garantat.

3 commentsuri:

Lilia said...

Mie sigur nu mi-ai dat azi nici un cadou :d, ca si eu reactionez la fel la cadouri: ma bucur de intentie, daca imi dau seama ca vine din suflet( daca imi aduce un deodorant pe jumatate folosit, clar nu vad partea buna)
Faza proasta e ca nu prea stiu sa imi exprim bucuria nici cand imi place cadoul la nebunie. Cred ca de bucurie, imi pierd toate cuvintele.
Cat despre haine: nici un copil nu vrea sa primeasca haine cu ocazii speciale. Jucariile sunt cele mai tari! Si Amelia ne zice ca '' voi imi cumparati mereu numai haine, dar eu vreau jucarii''

Bleed.Inside said...

Ahh, cunosc, cunosc... Taica-miu si bunica iti si zic daca nu le place cadoul! :| Iti dai seama ca eu una nu ma mai chinui sa le gasesc ceva pe plac. Si eu si mama ne-am dat seama ca mai bine ii intrebam direct ce vor. Stiu, nu mai are acelasi farmec, dar asa ne-am obisnuit, e mai practic.
Personal, eu nu ii inteleg. Cand un cadou vine din suflet (si de obicei iti dai seama cand se intampla asta), nu te mai gandesti atat la utilitatea lui, cat la semnificatie. But try explaining that to the trolls! *rolleyes* :D

lexis said...

@lilia: deci, cu siguranta o inteleg pe Amelia :))
@andreea: mi se pare super naspa sa intrebi pe cineva ce vrea, dar asa e... cu astfel de persoane n-ai cum sa negociezi altfel :)) screw the surprise! sau le dai bani si ai scapat de toate angoasele