Sunt ceea ce gândesc

Povestindu-ţi o mica istorioară a unei persoane mi-am adus aminte de un bilet de tramvai.
Era galben cu roşu însă nu asta e important, ci mai degrabă ce s-a întâmplat atunci. O fată de vreo 23 de ani, cu visuri măreţe şi speranţe ca orice om, se duce într-o zi la casa de bilete, cumpără unul şi se întoarce în staţie. Este inutil sa vă povestesc cum nu taxa biletul ci doar îl ţinea strâns în mână fiind atentă să nu fie controlori. Zile la rând... poate chiar luni, de fiecare dată când urca în vreun mijloc de transport al RATB-ului degetele ei erau încleştate pe bucaţica de hârtie.
Acuma, na, e nevorisimil să vă spun că nu au fost controlori de-a lungul atâtor luni şi deci într-o zi fata l-a taxat. Şi-a cumpărat bineînţeles a doua zi alt bilet însă a uitat să îl arunce pe cel anterior.
Primul bilet : Sunt trist... sunt amărât... sunt găurit... nu o să îi ia mult timp până să mă arunce.
El oftă adânc având în ochi o privire tristă şi pierdută.
Cel ( cea ) nou : Stai... poate o să te păstreze.
Primul bilet : Pentru ce? nu mai sunt bun de nimic, uită-te la mine.
Cel ( cea) nou : Păi... lasă că o să te ţin eu lipit de mine şi nu o să te arunce.
Primul bilet : Îţi mulţumesc însă... eu m-am obişnuit cu căldura mâinii ei, sunt obişnuit cu atingerile ei, nu vreau să plec din buzunarul ăsta niciodată.
Cel(cea) nou : Roagă-te să uite de tine.
Primul bilet: Dar...
Cel ( cea) nou : Roagă-te!
Primul bilet : Bine, aşa voi face.
După zece minute în care se rugă cu lacrimi în ochi, mâna fetei îl atinse şi îl scoase din buzunar.
Fata zise enervată : Ah,la dracu' ! şi îi dădu drumu' înapoi în buzunar luându-l pe cel nou. După o vreme îl pune înapoi şi cei doi începură din nou să vorbească.
Primul bilet : Ce s-a întamplat?
Cel ( cea ) nou : Nu erau...
Primul bilet : O sa mă arunce...
Cel ( cea ) nou : Aşa se pare...
Primul bilet : Ştiam... oricum nu mai sunt de nici un folos şi fără ea viaţa mea nu are nici un rost, o să dorm puţin, sper că nu te superi...
Cel ( cea ) nou : Nu, dormi, îţi va face bine.
Încercând să termin mai repede de povestit vă spun că fata l-a aruncat la gunoi, însă a realizat că a greşit pentru că ziua următoare a mers cu acelaşi tramvai ca prima oară
şi biletul încă îi era de folos .
Suntem cum suntem : uzaţi, neuzaţi, bătuţi de anii grei ai vieţii, cu toate astea întotdeauna vom lipsi cuiva.Realizăm prea târziu că nu am profitat de ce aveam până atunci. Iar biletul cel nou eram eu ... m-am întors singură.