Copil fiind,
Cu lacrimi de metal plângeam.
Vorbeam în tăcere
Pentru că adeseori strigau
Taci din gură !
Era pleonasm,
Le ziceam,
Dar copil fiind
Nu mă ascultau.
Am găsit pe cineva.
Vorbea, gândea,
Era mereu acolo.
Însă copil fiind
Nu am văzut
Că era tot un “eu”
Ce plângea cu lacrimi de argint.
O ştampilă corectă
3/07/2007 11:41:00 AM
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 commentsuri:
Aceeasi impresie de nonpoezie. Si aceeasi perseverenta incapatanata de a pune banalul si incolorul intr-o schema care le vrea ... poetice.
mie imi place poezia asta. si chiar cred ca ai talent. si mai ai un atu: tineretea. ceea ce inseamna ca iti vei imbunatati scrierile pe masura ce te maturizezi. continua! succes!
Mey... anonimule, ma bucur ca ti-a placut... multumesc, nu credeam ca mai citeste cineva p'aci
Post a Comment