Sunt ceea ce gândesc

So, am scris acum cateva posturi ca am castigat premiul 3 la poezie si mentiune la proza la "Tinere condeie", right? Well.. asa am fost anuntata... Bon, am uitat sa mentionez in acel post de mai devreme ca mi-au gresit liceul. Cough* assholes cough* (da, deci numai la numele meu se greseste de
FIECARE DATA!!) Astfel,
mentiunea de la proza o luase Alexandra Ghita din liceul Ion Creanga... ok, fine. A zis indrumatoarea mea ca o sa vorbeasca sa clarifice. Ieri am aflat ca s-au interesat si ca de fapt chiar exista o Alexandra Ghita din Ion Creanga si ca diploma e a ei. Mda... eu nu stiu ce sa cred. Sincer? Nu ca as vrea sa... fiu snoaba sau mai stiu eu ce, dar mi se pare o coincidenta mult prea mare :|. Slava Domnului ca premiul era insa al meu.. m-as fi ofticat sa fie invers. :))

La 4.30 nu mai puteam sa dorm, ma perpeleam de pe o parte pe alta. Am mai atipit un pic pana la 5.30. Am asteptat intre 5 si 6 ore pana m-am operat.
Episodul 1. Vizita anestezistei.

Vine o hoasca inalta, vopsita, cu niste ochelari pe nas si se rezema de calorifer.
- Cine e A. G.?
- Eu, raspund.
Baba se uita la asistenta si zice asa indignata.
- Asta e copil? Cati ani ai draga?
Pe mine ma bufnise deja rasul.
- 17, zic eu.
Se uita pe fisa.
- Si ce cauti aici?
- Pai... aici mi-a fost data trimiterea.
- Si cine te-a trimis aici?
Socata fiind de tot interogatoriul asta fara rost, tac. Ma uit la maica-mea si astfel raspunde ea in locul meu. Pe mine ma bufnea rasu... pe bune, nu mai puteam. Ma vede hoasca.. incepe si ea sa rada si ma mangaie usor pe obraz. Cica ea e dura... pffff... am dat-o ko cu zambetul meu de Miss Nicu Univers. Sunt smenara domn’e, sa vedeti mai departe. Mai asteptam noi ce mai asteptam. Cum intra cineva pe usa cum imi sarea inima. BBbrrrrr...

Episodul 2. Operatia.
Vine un asistent si ma duce in sala de operatii. Ma asaza pe o masa cam subreda. El cu o asistenta incep sa ma pregateasca. Asistenta cu acu’ si perfuzia, el imi pune dej’etar d’ala de monotorizare a inimii. Mama frate, o luase ala razna, cred ca aveam un puls de 100-120... ma gandeam “Aualeu, cum dracu sa ma linistesc sa nu ma dau de gol ca mi-e frica”. Apoi.. naspa sa-ti fie inima pe aparate, iti citeste toata lumea sentimentele.
Imi leaga sorici dintr’ala pe mana ca sa bage perfuzia, o aud p’aia in urechea mea “Aualeu, ce dracu stai asa teapana, uite ca nu pot sa iti bag acu’ aici” Mai avea un pic si trantea si un “P*** mea”. Mda... am ramas pan’ la urma cu vanataie.
In fine.. hoasca de mai devreme statea pe un scaun si citea un ziar. Stateam cu capul perfect orizontal, nu vedeam mare lucru. Se apropie de capul meu. Cerceteaza incet si zice: “200”. De atunci nu mai stiu ce s-a intamplat timp de 2-3 ore. M-am trezit cu vocea medicului in cap, cu asistenta langa mine care imi punea perfuzia, cu o durere ce imi pulsa si ce imi aducea numai lacrimi in ochi. Mi-era somn, asa as fi vrut sa mai raman in anestezie. Dormisem asa de bine, de ce trebuia sa ma trezesc acum in chinul asta? Nu putea sa mai zica baba inca “200” ? Plangeam, suspinam si ma incordam. Cu cat ma incordam mai mult cu atat ma durea mai rau. Imi repetam in minte “Relaxeaza-te si nu o sa mai doara”. Reuseam 10 secunde dupa care iar incepeam sa ma zbat. Nu cred ca plangeam numai de durere fizica. Asta e. Pana la urma am strans papusa de plus pe care o aveam cu mine. Era Nini, mascota jocurilor olimpice din 2008 care o sa se tina la Beijing (adica una dintre mascote). Papusa 100% chinezeasca, de culoare verde, ciudata. Imi place. Am fost inspirata ca am luat-o cu mine.

Episodul 3. O fiola, greu greu...

Intra un grup de asistente in camera. Una dintre ele care prezenta fiecare pacient, se uita la patul meu si zice “Acolo i-am dat o fiola de algocalmin. Nu stiu ce se tot vaita.” Ppppfff... va dati seama ce mi-a facut? O FIOLA DE ALGOCALMIN... Doamne.. ce tampita sunt, plang de fite, nu am nici o durere ca vorba aia... mi-a dat algocalmin. Mama, cand am auzit-o pe aia.... asa imi venea sa ma duc sa ii fut o punga de perfuzie intre dinti, sa vada ce-i aia durere... auzi, algocalmin... parca mi-ar fi dat cine stieeee ce medicament scump, ‘ai de capu’ ei....
Am incercat sa dorm, reusisem cat de cat. Mai miorlaia plodu’ care era in patul din faţă, dar nu foarte rau. In schimb, in timpul zilei, cand trebuia sa manance facea ca toti dracii vazuti si nevazuti. “Nu manaaaaaaaaaaaaaaaaanc, nu-mi placeeeeeeeee” Oricum, slava Domnului ca era singurul din salon. Am rezistat cu brio.

Episodul 4. Externare?

A doua zi, trebuia sa imi schimbe cearsaful ca era patat cu sange de la drena. Hai sa ma ridic.. hopa.. mamicile mele, v-ati inmultit... hopa, plodu’ ridicat la patrat... clar, vedeam dublu. Mi-am revenit un pic si am reusit sa merg. Vine don’ soara doctora la mine.
- Ok, azi pleci acasa.
- Poftim?
- Da, ce? Mai vrei sa stai?
Uhm... ok... am convenit cu maica mea sa stam pana mai pe seara... Totusi.. nu puteam sa plec asa repede. Totul a decurs binisor, cu exceptia unei probleme de respiratie. Cand merg nu pot sa respir, de frica sa nu ma doara, si tre’ sa ma opresc sa iau guri de aer. Oh well.. o rezolv eu si pe asta. Sunt sigura ca mai erau chestii de zis sus, de povestit, dar le-am uitat. Oricum, o sa mai scriu pe parcurs daca imi aduc aminte.

Episodul 5. Multumiri

Multumesc celor care au sunat si s-au interesat de starea mea, m-ati ajutat enorm. Ii multumesc lu’ maica mea care a vegheat asupra mea tot timpul.
Multumiri vara mii si tatalui ei care au venit sa ma ia.
Multumesc echipei de medici care m-a operat si binevoitoarei asistente care mi-a dat acele mirifice fiole. Nush ce ma faceam fara ele, deh, oamenii astia... niciodata recunoscatori. Sanatate tuturor!

Here we go, majoritatea care m-au criticat au zis ca sunt "slaba la scris poezii" si eu am inceput sa le dau dreptate. Da, asa e, sunt unele mai vechi care nu mi-au iesit f bine. Na.. eram la inceput, woteva. Sincera sa fiu, nici acum nu sunt asa de convinsa de valoarea lor. :)) in fine, tine si de gusturile fiecaruia. Sunt oameni carora le place ce scriu si oameni carora nu. Oricum, una peste alta, am castigat premiul 3 (sectiunea poezie :O ) si mentiune (sectiunea proza) la concursul "Tinere condeie". Nu ma asteptam, asta e, nu ma asteptam, am ramas masca cand am auzit... Poezie.. lol... eu... cred ca au gresit numele :))

Ooof, oooff, măi, măăăăi.. imi pare rau ca nu am mai postat pe blog... So much going on at the moment, am ramas fara timp ca de obicei. In a way e bine, e bine sa fii mereu ocupat, nu mai gandim asa mult. Actionam. Cugetam mai incolo, cand ne asezam capul pe perna tragand o ultima suflare adanca si constienta. De fapt adormim instantaneu, cine mai are timp sa-si faca si griji? Ne trezim din somn cu dorintele pe buze, spunand daca nu chiar strigand, cele mai ascunse ganduri si visele ni se dizolva in realitate. Cand dai cu pleoapele de tavanul alb ce vegheaza asupra ta, clipesti cu repeziciune, ca si cand nu ti-ar veni sa crezi ce vezi. E doar un tavan. Plat... drept, varuit... in viata? De ce nu vorbiti cu el? E si el trist. E si el singur. E si el alb si rece. E si el... ca tine.

E ultima oară când o să vorbesc despre tine. Azi şi ieri şi ziua de dinaintea lui ieri...şi ziua de dinaintea-dinaintea lui ieri am mers pe străzi cu ochii închişi. Puteam să calc păsări nenăscute şi pe care nu le mai îngrop lângă trotuare cum făceam mai demult. M-am obişnuit cu tine şi când gândurile ni se împreunesc mă simt ca o sticlă de vin care se umple treptat. Şi ce-ar trebui să fac? Nu îmi permit să scap de tine pentru că nivelul meu nu o să mai crească, înţelegi? Toţi mă sorb de vie, dar tu eşti singurul care nu face asta.
Tu nu ştii. Încerci să vezi pe unde am ajuns, dar nu poţi zări. Nu pot nici eu să îţi zic pentru că dacă aş face asta, nici un pas în faţă nu aş mai îndrăzni să calc. Când am gândul păşesc în siguranţă. Adică ştiu, da? Înţeleg că o să rămân mereu pe pământ, ştiam asta de foarte mult timp. Ştiu, da? Înţeleg că nu o să pot zbura alături de tine, înţeleg că aripile mi se vor îndoi întotdeauna sub greutatea adevărului. Înţeleg că nu îţi poţi lua zborul decât de pe aeroport. În nici un caz de pe un deal oarecare, scos din lege.
Dar am înnebunit. Mă pierd prin camerele minţii mele, închid uşi pe care le deschid de “n” ori şi aud clanţele cum scârţâie încet, fricos, să nu cumva să trezim ştim-noi-ce. Dar cum să mai păşeşti? S-a trezit deja. Eşti în alea patru camere esenţiale şi tâmpita a început să bată din ce în ce mai tare. Se zdruncină pompând tot sângele prin coridoarele de unde am venit.
Gândindu-mă la “dar dacă...”. În cimitirul vechi, fantasmele oamenilor mei se caţără pe o piatră de mormânt, în cimitirul ăla vei sta şi tu. Vă vizitez din când în când, dar cu o lumânare aprinsă ca să nu uit de ce am venit. Cu o rază de lumină, să nu mă rătăcesc pe holuri. Dar nu m-am putut abţine şi am lăsat firmituri în urma mea, îmi vei urma oare calea înapoi? Gata, e ultima oară când vorbesc despre tine, linişte!

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

... can mean more than you want.

EVANESCENCE LYRICS

"Away From Me"

I hold my breath as this life starts to take its toll
I hide behind a smile as this perfect plan unfolds
But oh, God, I feel I've been lied to
Lost all faith in the things I have achieved
And I

[Chorus:]
I've woken now to find myself
In the shadows of all I have created
I'm longing to be lost in you
(away from this place I have made)
Won't you take me away from me

Crawling through this world as disease flows through my veins
I look into myself, but my own heart has been changed
I can't go on like this
I loathe all I've become

[Chorus]

Lost in a dying world I reach for something more
I have grown so weary of this lie I live

I've woken now to find myself
In the shadows of all I have created
I'm longing to be lost in you

I have woken now to find myself
I'm lost in shadows of my own
I'm longing to be lost in you

Away from me.

Nu am ce sa iti explic. In letargia asta continua, printre norii astia gri de tigara, nu am ce sa iti zic. Nu pot sa scriu acum. Bisturiul ala o sa ma dezveleasca, o sa taie carnea ce-am hranit-o pana acum cu saliva si o sa ma coasa cu sentimente la loc. Mie, sincer, imi este frica. Bulinele alea negre ce imi apar pe iris sunt cheaguri de sange amestecate cu aurul comorilor de dincolode pupila. Am puterea sa vad. Am puterea sa aud. Am puterea sa zic. Zic pan’ la urma ca tin la cel ce ma priveste acum cu atata nonsalanta. Nu stiu cum sa te numesc, pentru mine esti.... cel-far-de-cuvinte. Eu? Fara cuvinte? Realizezi? Si clipocitul ochilor se aude destul de tare, iar pleoapele-mi sunt perdelele de aer atasate de ochi.O agrafa de birou imi mustra constiinta stiind ca am bagat-o in gura lacom, fara sa ma mai gandesc ca iti tinea foile lipite. Te vad acum ca o pelicula de apa, ca un voal transparent ce curge si nu se imprastie. Imi pare rau, stiu ca ma citesti. Imi pare rau ca ventriculele mele nu te-au putut inconjura si nu ti-au putut da o alta lume de cristal pe care sa nu o poti sparge in cuvinte. Imi pare rau ca nu te-am putut atinge cu sarutarile din varful unghiilor si regret cu adevarat ca nu am putut sa imi arat seva si cercurile de trunchi ce mi-au numarat veacurile in care te-am asteptat. E absurd ca scriu pentru tine randurile astea cand tu esti doar o simpla frunza de copac pe jumatate uscata. Imi doresc sa te fi scapat eu de pustii care te calcau jucaus in picioare, de vantul ce te-a luat de langa copacul tau sau de punga de plastic ce te-a adus langa mine.

Stateam in picioare, langa un automat si in fata mea lua nastere o multime de oameni. Tumultul acela ma facea sa imi pierd capul departe de inima gandirii logice. Ce sa fac? Cum sa reactionez? Unde sunt? Sunt aici, acum. Simt cum nebunia imi intuneca orizontul, o caut. E copilul meu. O strig. O strig din nou. Ea nu raspunde si oamenii se imping, se imbulzesc, tipa in toate partile. Unde esti, copila mea? Dintre siluetele vestede o batrana imi raspunde. “Sunt aici, eu sunt” Insa stiu ca ma minte, incearca sa ma duca in eroare. Copilul meu e mic si e posibil sa nu il vada nimeni. Lumea poate sa il calce cu talpi de fier ruginit, sa il sfasie in aschii de copac, sa il arunce si sa nu il mai zaresc niciodata. Copilul meu! Unde esti??? Batrana imi raspunde din nou, de atunci am vazut-o. Era inalta, cu un chip desfigurat de soarta ce-o alesese. Printr-un batic ros in zadar de soarecii virtutii, se inaltau doua urechi de vulpe, iar in loc de gura i se arcuia un cioc ascutit de uliu. Fireste, am tresarit, dar batrana disparu. Cand mi-am strigat copilul, vocea ei lua nastere din nou. E inutil.
Totul fu cuprins de ceata. Luminile palpaiau firav, usor, de frica sa nu deranjeze intunericul. S-a clarificat. Ma aflu intr-o padure in care copacii asteapta sa fie laudati. Erau toti aplecati spre pamant si cioturile pe trunchiuri ma priveau nerabdatori. Cercetez zona in care sunt. O bucata de gand dintr-o sageata imi patrunde in sinapse si fac legatura. Copilul meu. Unde e? Ca o floare plantata in pamant, frica crestea din radacina picioarelor mele pana la petalele din craniul meu in care culorile sentimentelor se schimbau frecvent. O strig. Sus, o vad. Copacii, o prinsesera de crengile lor cu o panza de paianjen.
De asta data eram singura, dar din momentul in care vocea mea a scartait numele ei, frunzele de pe jos incepura sa planga si salciile de pe marginea padurii incepura sa danseze. Pe carare se apropie de mine Cineva. Panzele dispar si copilul cade direct in bratele sale.
- Da-mi-o.
- Iti cer 9 lei in schimb, ai?
- Iti dau 10 numai da-mi-o.
Am inceput sa scot banii. Cineva imi arunca copila departe.
- Las’ ca poti sa iti gasesti alta.
Am inlemnit.
- Dar eu o vreau pe ea!

Dupa salcii, o cascada stropeste culorile curcubeului si perdeaua de apa ce curgea cu putere isi croia propria spuma. Copila mea a cazut, dar de indata ce atinse suprafata rochiei de apa, se transforma intr-un porumbel ce incepu sa dea din aripi stangaci. M-am aruncat dupa ea si am prins-o. Era uda, penele ei zaceau inmuiate in visele carora le daduse crezare. Am inceput sa o striga cu putere, vocea imi scadea din ce in ce mai mult si forta de a mai lupta pentru ea incepuse sa oboseasca. Ma auzi si pieptul porumbelului se dilata intr-o prima suflare. Am strans-o in brate, era copilul meu.

Pan' la urma se amana pana sambata. Cica boala fara simptome nu exista, tineti-mi pumnii sa nu am simptome zilele astea [-O<. Anyway, nu inteleg doctorii dintr-un punct de vedere, tin sa precizez ca nu ma plang sau ii judec. Incerc doar sa inteleg. Am fost la2 doctori si amandoi mi-au apasat abdomenul de credeam ca il scot pe Nicu in momentul ala. Partea amuzanta e ca aproape m-au invinetit, cum Doamne iarta-ma sa nu doara daca apasa asa tare??? Jezman... in fine, ei stiu mai bine, corect? dar totusi... dupa ce ca zilele astea m-au impins in pamant psihic ca "aualeu daca, aualeu daca" acum ce sa mai zic? ca simt durere la cea mai mica atingere, si-un bobarnac daca imi dai si incep sa zbier :)))) . O sa continui postingu' si maine, vad eu cu ce va mai entertain... :P

p.s. mersi Andrei

Post post post... proba... 2-10; 2-10... proba de microfon... asha, voiam sa anunt ca voi lipsi vreo 5-6 zile deoarece Nicu Apendicu ( cine a mai auzit sa isi boteze apendicele? :))) ) s-a hotarat sa faca bum!... oh well... so, anyway anywhow. Hope I'll be fine soon, take care ppl!

Ce mi se intampla mie e irational. Nu este pur si simplu posibil. Zilele astea am trecut prin fuckin HELL si tot timpul m-am gandit la un lucru. Ok, o sa incerc sa descriu lucrul ala... intr-un mod codat. Ok... so...
Pe drum... de fiecare data cand ma intorc de undeva, trebuie sa citesc o carte. O citesc in timp ce merg pe strada (si nu dau cu capul in copaci sau stalpi pentru ca merg pe drumul asta de years and years), o citesc in masina, o citesc unde pot. Imi tine companie si apreciez lucrul asta. Ma intelege, e acolo pentru mine si ma foloseste la randul ei. Stie ca mi-e drag de ea si imi cere mangaierile de fiecare data cand vreau sa citesc mai departe. Cooperam. Suntem in legatura stransa cu toate astea nici una nu admite lucrul asta. Ma priveste temator din geanta si imi sopteste
"Atinge-ma, citeste-ma, alinta-mi ideile pe care ti le dau, mangaie-mi compania pe care ti-o tin, ajuta-ma sa te ajut"
Ca de fiecare data cand fac cunostinta cu una noua, mi-e teama. Asa s-a intamplat si cu asta. Nu stiu sau nu pot sa recunosc ce simt. Simt? Simt.. dar nu stiu clar, cee? God, ce simt? Adica... hai sa fim sinceri, stiu ce simt dar nu recunosc. ok? NU RECUNOSC... vrei sa stiti de ce ? (ah, la dracu' cu vb codat) pentru ca o iubesc. Deci... nu stiu, Doamne, divinitatea la care ma inchin. Cum e posibil sa iubesc o carte ca tine? O carte ale carei coperti nu le-am vazut? si pe care am citit-o pe sfert.. ? Cum? Stiu... e irational, ilogic, fara sens, oricum ai vrea sa numesti faza prin care trec. Stiu, sunt doar o copila, dar alinta-ma si tu, citeste-ma si tu, roaga-ma si tu, SARUTA-MA SI TU CU RATIUNEA TA... pentru ca a mea a disparut. Ma auzi? Tu... cartea mea, ma auzi? Daca nu vrei sa ma lasi a te citi, nu ma lasa... Daca nu vrei sa ma lasi a te mangaia, nu ma lasa... Dar stii bine ca acum scriu despre tine. Esti cartea mea. Esti in cartea mea. Stii bine despre cine scriu...

Poza de Florin Constantinescu- www.crosslight.ro

Ma tot chinui de cateva ore sa gasesc niste versuri. Versuri... simplu, nu? Da' sa vedem daca le gasesti cand sunt in chineza. Pe tipa o cheama Na Ying si am un cd care se presupune ca e albumul ei, se numeste (surprinzator, si in engleza) I am not your angel. Am gasit eu cate ceva da' nu e ce imi trebuie :((((....

Ma oftica asiaticii astia, in afara de limba lor materna nu mai stiu nimic... Nici engleza, nici spaniola, nici franceza nici NIMIC... Trebuie sa zic cu mana pe inima, mandra, ca romanii stau mult mai bine la capitolul asta... Si unii ar zice : "Da... stim si noi engleza de balta" Da mah, engleza aia de balta e mai buna decat nimic. Darn comunism... Aaaaa... si nu e vorba numai de asiatici (ma rog, ei sunt pe primul loc) sunt si altii, de ex. ieri mi-a dat add un italian care abia balbaia engleza aia, nu am inteles nimic, pana la urma am apelat la spaniola. Ma intreb de ce o fi
dezinteresul asta total in ce priveste engleza... ciudat...

Simţurile îmi sunt atât de departe. Totul e inodor. Totul e incolor şi silenţios. Cum să trăieşti într-o astfel de lume răpită de tot ce aduce fericire? Mi-e poftă de veacurile nemuririi. De norii pe care jucăm leapşa cu îngerii. De mirosul dulce-greţos de flori. Mi-e dor de vremurile trecute în care îmi făceam griji că mi-am uitat penarul acasă. Mi-e dor de copiii ce acum se înalţă. Şi simt acum. Eu simt, dar nu ce trebuie. O umbră de dragoste mă urmăreşte. Sunt părinţii ce mă strigă la masă şi mă ceartă că am stat până târziu. Şi plâng pentru că mă ceartă. Vreau să plâng că mă ceartă.
Când eram muguri căutam comori ascunse de o floare. Plângeam când nu le găseam, dar am învăţat că acele comori nu erau decât lucruri fără valoare. Am devenit flori şi am văzut că fructele contează, că ce simt ele e sacru, că ce simt e important. Stăteam în lădiţe diferite,mergeam să ne vândă.
Toţi ajungem acolo.
Priveam din spatele daciei cum liniile negre de pe geam îmi tăiau orizontul şi copacii pe o parte şi alta treceau cursiv de-a lungul drumului. Pieliţă cu pieliţă, sub cuţitul timpului ne uzam şi minutele muşcau lacom din noi, noi... neajutoraţi... noi, resemnaţi. Ce zâmbet frumos avea copacul meu... Ce tânăr şi frumos era... Ne iubea şi pe cracile sale atârnam zi şi noapte, ne ţinea cu drag, ne iubea fără măsură.
Şi eu ca ceilalţi speram că voi atârna mereu, că nu voi lovi niciodată pământul negru şi aspru, dar... Uneori îi îngreunam sarcina, ne legănam jucăuş pe crengile sale, dar nu se supăra deşi durerea nu era tocmai uşor suportabilă ne strângea cu putere şi nu ne lăsa să cădem nici măcar când venea iarna şi viscolul îi tăia faţa cu lamele de vânt şi nea
Îmi pierdeam vremea aiurea, fugind după fluturi de cârpă. Făcând baloane de săpun prin curte şi dându-mă 10 paşi înapoi când trecea o pisică neagră prin faţa mea. Mă loveam, mă zgâriam şi plângeam de durere. Vreau durerea aia de copil înapoi. Vreau să plâng pentru durerea aia. De ce nu pot să plâng? Dar cum? Uite. Lacrimi. „Haha”, râde îngerul meu păzitor. „Nu sunt aceleaşi. Apa din ochii tăi e putredă şi seacă. Nu mai ai suflet, nu mai ai suflet, Alexandra!”

Intotdeauna am fost foarte revoltata cand am vazut o persoana ca uita sa fie copil. It sucks to forget... anyway, zilele astea am facut rost de multe osturi (*drooling*) de la tot felul de filme si desene animate... Mi-am adus aminte de vremurile alea in care stateam si ma uitam la video de o mie de ori la aceleasi pisici aristocrate sau aceeasi carte a junglei. Frumoase vremi..
Va las cu niste versuri din diferite melodii ca sa va aduca aminte de acea adorabila atmosfera...

Artist: Louis Prima Lyrics
Song: Wan'na Be Like You Lyrics

Now I'm the king of the swingers
Oh, the jungle VIP
I've reached the top and had to stop
And that's what botherin' me
I wanna be a man, mancub
And stroll right into town
And be just like the other men
I'm tired of monkeyin' around!

Oh, oobee doo
I wanna be like you
I wanna walk like you
Talk like you, too
You'll see it's true
An ape like me
Can learn to be humen too

[...]

Now don't try to kid me, mancub
I made a deal with you
What I desire is man's red fire
To make my dream come true
Give me the secret, mancub
Clue me what to do
Give me the power of man's red flower
So I can be like you

Artist: Lyrics
Song: Everybody Wants to be a Cat Lyrics

Everybody wants to be a cat,
because a cat's the only cat
who knows where it's at.
Everybody's pickin' up on that feline beat,
'cause everything else is obsolete.
Now a square with a horn,
can make you wish you weren't born,
ever'time he plays;
and with a square in the act,
he can set music back
to the caveman days.
I've heard some corny birds who tried to sing,
but a cat's the only cat
who knows how to swing.
Who wants to dig
a long-haired gig
or stuff like that?

. :Disney - The Aristocats : .


Which pet's address
Is the finest in Paris?
Which pet possess
The longest pedigree?
Which pets get to sleep
On velvet mats?
Naturalment! The aristocats!

Which pets are blessed
With the fairest forms and faces?
Which pets know best
All the gentle social graces?
Which pets live
On cream and loving pats?
Naturalment! The aristocats!

They show aristocratic bearing
When they're seen
Upon an airing
And aristocratic flair
In what they do
And what they say!

Aristocats are never found
In alleyways or hanging around
The garbage cans where
Common kitties play, oh no

Which pets are known
To never show their claws?
Which pets are prone
To hardly any flaws?
To which pets do the others
Tip their hats?
Naturalment! The aristocats!