Sunt ceea ce gândesc

Ce mi se intampla mie e irational. Nu este pur si simplu posibil. Zilele astea am trecut prin fuckin HELL si tot timpul m-am gandit la un lucru. Ok, o sa incerc sa descriu lucrul ala... intr-un mod codat. Ok... so...
Pe drum... de fiecare data cand ma intorc de undeva, trebuie sa citesc o carte. O citesc in timp ce merg pe strada (si nu dau cu capul in copaci sau stalpi pentru ca merg pe drumul asta de years and years), o citesc in masina, o citesc unde pot. Imi tine companie si apreciez lucrul asta. Ma intelege, e acolo pentru mine si ma foloseste la randul ei. Stie ca mi-e drag de ea si imi cere mangaierile de fiecare data cand vreau sa citesc mai departe. Cooperam. Suntem in legatura stransa cu toate astea nici una nu admite lucrul asta. Ma priveste temator din geanta si imi sopteste
"Atinge-ma, citeste-ma, alinta-mi ideile pe care ti le dau, mangaie-mi compania pe care ti-o tin, ajuta-ma sa te ajut"
Ca de fiecare data cand fac cunostinta cu una noua, mi-e teama. Asa s-a intamplat si cu asta. Nu stiu sau nu pot sa recunosc ce simt. Simt? Simt.. dar nu stiu clar, cee? God, ce simt? Adica... hai sa fim sinceri, stiu ce simt dar nu recunosc. ok? NU RECUNOSC... vrei sa stiti de ce ? (ah, la dracu' cu vb codat) pentru ca o iubesc. Deci... nu stiu, Doamne, divinitatea la care ma inchin. Cum e posibil sa iubesc o carte ca tine? O carte ale carei coperti nu le-am vazut? si pe care am citit-o pe sfert.. ? Cum? Stiu... e irational, ilogic, fara sens, oricum ai vrea sa numesti faza prin care trec. Stiu, sunt doar o copila, dar alinta-ma si tu, citeste-ma si tu, roaga-ma si tu, SARUTA-MA SI TU CU RATIUNEA TA... pentru ca a mea a disparut. Ma auzi? Tu... cartea mea, ma auzi? Daca nu vrei sa ma lasi a te citi, nu ma lasa... Daca nu vrei sa ma lasi a te mangaia, nu ma lasa... Dar stii bine ca acum scriu despre tine. Esti cartea mea. Esti in cartea mea. Stii bine despre cine scriu...

Poza de Florin Constantinescu- www.crosslight.ro