Sunt ceea ce gândesc

Citind una dintre poeziile Danei Banu (de aici) mi-am adus aminte cum gasisem un remediu nervilor mei. Intr-o seara, acum mai bine de un an jumate,
ma intorceam de la liceu si aveam o durere ingrozitoare de cap. Era iarna.
Ajunsesem la taica
miu la serviciu, eram neagra de suparare... Nu mai stiu motivul, dar pot sa simt si
acum starea pe care o aveam in momentul ala. Era seara, eram obosita... si era frig,
tocmai ninsese.
Era zapada pe capota masinii... si nu o sa uit niciodata cum pentru un minut mi-am fixat privirea asupra ei, mi-am trecut mana deasupra, am scris ceva si durerea a disparut.
A disparut pentru cateva secunde. Eram parca hipnotizata de stelele pe care in sfarsit le puteam atinge.
A trebuit sa intrerup mangaierea pentru ca plecam si de cum mi-am luat mana de pe capota, durerea s-a revarsat din nou in mine. Cert e ca am probleme cu autocontrolul... de fapt aveam, parca
acum sunt mai calma si tratez altfel problemele. Anyway, la un moment dat imi luasem plastilina la mine... na.. pentru nervi :)) de-asta mi-am adus aminte.
Era misto... imi iesisera niste forme chiar frumusele, broaste testoase, serpi si oameni de zapada. Hehe.. si acum mai am un pachet de plastilina neinceput... nu stiu daca ajuta cu ceva... sa iti indrepti atentia asupra lucrurilor migaloase dar la mine merge uneori. Ah... memories.. would it be life without them?


p.s. ma duc la concertu' lu' Manson uhuuuu si pozele sunt luate de pe net, lucrate de mine in photoshop.... Cheers!