Sunt ceea ce gândesc

Pagina 41, D.H.Lawrence, volumul I din cartea "Fii şi îndrăgostiţi": "După aceasta scenă, Walter Morel se arătă câteva zile stânjenit şi ruşinat, dar curând îşi recăpătă nepăsarea brutală. Totuşi, s-ar fi zis că-i mai scăzuse siguranţa de sine, îi mai slăbise. Chiar şi fiziceşte se inchircise parcă, statura lui frumoasă, masivă, se gârbovise. Nu fusese niciodată corpolent, aşa încât, pe măsură ce ţinuta treaptă, impunătoare, i se pleoşti, trupul lui păru să se fi contractat, o data cu mândria şi forţa morală."

O nepăsare brutală mi-ar plăcea şi mie să am mai mult decât orice acum. Mi-aş dori să nu îmi pese de toţi proştii care se cred superiori tuturor, mi-aş dori să nu mai fiu judecată de către oricine pentru că eu nu dau socoteală în faţă nimănui în afara lui Dumnezeu. El m-a lăsat aşa şi numai El are voie să mă judece. Toţi avem limite şi eu le am pe ale mele, de la o vreme încoace nu mai suport zeii mici de pe pământ ce îşi permit să arunce în stânga şi în dreapta cu fulgere în formă de căcat, uitând de unde au plecat şi ce sunt de fapt. Îmi doresc în cazurile de tipul acestora să pot avea şi eu mândria şi forţa lor morală pentru a avea un suflet murdar şi rece. Sufletele murdare şi reci întotdeauna rezistă celor mai proaste condiţii şi întotdeauna li se pare ceva regesc bunătatea şi căldura atât încât sunt incapabili să le mai înţeleagă. Şi iată că nu ştiu dacă mai am cuvinte şi putere să exprim ce gândesc şi până la urmă nici nu cred că merită vreun cuvânt situaţia. Ce am scris e mai mult decât suficient. Mereu uit să merg pe principiul lui Ilie Moromete, "nu ştiu dacă eşti vrednic să îmi citeşti/auzi gândurile". Diferenţa e că ştiu răspunsul în cazul ăsta, tu ştii care e ?

Astea sunt ultimele cuvinte către fiinţele ca tine şi am capacitatea să învăţ a fi şi nepăsătoare, dar nu îmi cere să mă cobor la nivelul tău de prostie şi superficialitate pentru ca mi-e aproape imposibil.