Sunt ceea ce gândesc

Mă prinde această zi, 23 august, cu nimic de zis. Parcă în jurul meu şi în mintea mea s-a produs un mare gol, parcă ar fi fost o mare explozie nucleară care mi-a şters toate cuvintele din vocabular. Nu ştiu dacă e din cauza unei nopţi petrecute cu capul în WC-ul cu vise dureroase sau e altceva. E o senzaţie de care nu dau foarte des şi nici măcar nu pot să o tratez cu filme sau cărţi. Voi aţi trecut vreodată prin aşa ceva?

În fine, hai că pun o suită de poze aici ca să nu vă plictisesc în ultimul hal... Sunt poze neprelucrate, făcute cu un Canon A560, sper să vă placă.

Am deschis o pagina de browser si am cautat pe trilulilu melodiile celor de la Holograf. Am ascultat "Dragostea mea" si mi-am adus aminte de o declaratie de dragoste pe care am facut-o cuiva acum ceva vreme Au fost cele mai frumoase cuvinte si cele mai inutile cuvinte pe care le-am spus cuiva vreodata . M-am posomorat, apoi cumva am realizat ce e de fapt important si fata mi s-a luminat. Stomacul mi s-a relaxat, lacrimile s-au retras si mi-am adus aminte cat de rau pot sta lucrurile de fapt, cat de norocoasa sunt privind obiectiv.

In orice caz, am pus si o a doua melodie mai jos - "Taina", pentru ca mi s-a parut un pic mai vesela si simpatica, pacat că cei de la Holograf nu au mai scos nimic remarcabil in ultimii ani. Imi aduc aminte ca au avut un mare succes cu melodiile "Undeva departe", "Ti-am dat un inel" şi "N-am iubit pe nimeni".

No, it's not. It's fucking Sunday. And I've got to go to fucking work in four fucking hours 'cos every other fucker in my fucking department is fucking ill! Now can you see why I'm SO FUCKING ANGRY?

Mi-am promis ca voi posta zilnic luna asta, dar observ ca nu am reusit. Sunt doar 15 postari si suntem in 21, deci as mai avea 6. Din pacate, nu gasesc atatea subiecte interesante despre care sa scriu aici, daca aveti sugestii, sunteti mai mult decat bineveniti sa le impartasiti.

Azi o sa scriu cateva cuvinte despre Shaun of The Dead, un film din 2004 cu nota 8 pe IMDB. Filmul este in stilul Edgar Wright, deci cadrele alterneaza exact ca in Hot Fuzz. Intalnim de asemenea aceiasi doi actori, Simon Pegg in rolul lui Shaun si Nick Frost ca Ed.

Din punctul meu de vedere (si vad ca si al IMDBului) filmul e mai mult comedie si as spune ca e putin horror pentru ca m-am speriat la anumite faze, dar cam atat. As spune ca Shaun of The Dead a excelat in anul respectiv prin forma lui si portiunile de film care tin de comedie, dar pentru ca am vazut mai intai Hot Fuzz, acesta nu mi s-a mai parut atat de neobisnuit.

Pe scurt, e vorba despre Shaun, un tip care lucreaza intr-un supermarket si este parasit de prietena. Exact in noaptea aceea, orasul se transforma si oamenii devin zombies. Destul de comun subiectul, nu? Ei bine, cu toate ca am zis ca nu am fost extrem de fascinata de stilul filmului, tot mi s-au parut amuzante replicile (de-aia ii si scriu review si il recomand), iar Simon Pegg mi-a dovedit ca e un actor bun... totusi mi-a placut mai mult postura lui de bad-ass-motherfucking-cop si cred ca i s-a potrivit mai mult.

Cheers :)

"... este mania numai omului semnificativ. Geniul vede clar si prin haos."

Prima parte a mesajului e total incoerenta, probabil voiau sa spuna "mania omului nesemnificativ", cum bine a observat sora mea. A doua parte e cea care m-a pus o secunda pe ganduri.

Ti s-a intamplat vreodata sa ai de ales intre... ce vrei si ce trebuie sa vrei ? Este o pozitie pe care nu o doresc nimanui si imi pare tare rau ca sunt persoane pe lumea asta care traiesc pe veci cu intrebarea "cum ar fi fost daca?"

Ce trebuie e intotdeauna calea dreapta, dar de ce sa nu alegi calea stramba pentru a te indrepta tu? Practic e ce vrei, dar nu recunosti ca vrei. De ce te-ai duce in directia opusa curentului? Ca sa te convingi si sa nu ramai cu dubii. Cred ca intrebarea asta, "cum ar fi fost daca", marcheaza pe toata lumea si... nu o sa iti gasesti niciodata pacea cu ea. Probabil si la 70 de ani o sa te intrebi acelasi lucru pentru ca nimeni nu iti poate confirma ca ar fi fost total alegerea nepotrivita, ca nu ai fi ajuns unde trebuie.

Geniul vede si prin haos pentru ca geniul se ghideaza nu numai cu mintea, dar si cu inima si stie ca o sa ajunga intr-un anumit punct pe propria raspundere, stie ca a incercat tot, stie ce simte si vede... prin haos.

O sa inchei postarea cu un citat din cartea "Eat, Pray, Love" de E. Gilbert pentru ca mi s-a parut geniala personificarea a 2 sentimente carora incerc si eu sa le fac fata de ceva vreme:

“It’s not fair for you to come here,” I tell Depression. “I paid you off already. I served my time back in New York.”
But he just gives me that dark smile, settles into my favorite chair, puts his feet on my table and lights a cigar, filling the place with his awful smoke. Loneliness watches and sighs, then climbs into my bed and pulls the covers over himself, fully dressed, shoes and all. He’s going to make me sleep with him again tonight, I just know it."

Nu pot sa scriu aici decat parerea mea despre aceasta bautura.... pentru ca Bacardi Breezer este o bautura, nu un film, cum as fi crezut daca as fi fost un simplu cititor al blogului.

Nu multi stiu ca eu nu beau, in mod normal, sucuri acidulate sau orice fel de suc. Din cauza greutatii, din octombrie anul trecut, am inceput sa beau numai apa plata, nici macar apa minerala. Totusi, zilele astea am facut o exceptie si am scapat "ca vaca in lucerna" (cum ar spune un fost coleg de birou) si am tinut-o pe mancat prostii si haotic. Multi dintre voi nu stiu ca eu nu prea mananc carne... de cateva luni... De unde imi iau proteinele? I don't give a shit :)) Adevarul e ca nici inainte nu mancam carne cum mananca "romanii" la gratare. Mai mereu am mancat doar pui. In orice caz, de ceva vreme nici pe ala nu l-am mai mancat.... si nu numai din cauza greutatii, din mai multe motive. Vara asta oricum n-am mancat mai nimic pe caldura asta... dar deja am deviat prea mult de la subiect.

Asadar, revenind. Am dat iama in junk food si am mancat carne zilele astea (nu multa, azi o jumatate de copanel de pui si ieri la fel+ un carnacior) si pe langa asta, am baut si sucuri... si bauturi alcoolice. Eu nu le am cu alcoolul deloc, e suficient sa iau 2 guri de vermut si se invarte camera cu mine si urasc senzatia asta, deci nu a fost ceva "strong". Per total: un pahar de sampanie, 1 bere, 2 pahare de vin si Bacardi Breezer.

In afara de sampanie, toate celalalte au fost slabe (berea a fost Redd's, chiar ma amuza si ma incanta berile de tipul asta, sunt absolut delicioase si absolut tampite si bautorii de bere inraiti stiu despre ce vorbesc. Mie imi place sa ii spun "bere" in gluma, e de fapt suc cu putin alcool si aroma de bere, in categoria intra si Tuborg Tropical which I also love). So anyway, azi am experimentat Bacardi Breezer Tropical Orange si nu m-am putut abtine sa nu deschid o "postare noua" sa scriu cateva chestii despre bautura asta.

Caracteristici pe scurt: are 4% alcool, vine intr-o sticla de 275ml, facuta din (conform etichetei): apa carbogazoasa, rom 12%, zahar, suc concentrat de portocale 4,7%, arome, acidifiant: acid citric, corector de aciditate E331, conservanti E202 si E212, coloranti E104 si E124. Pret? Tineti-va bine: in jur de 10 lei.

N-am cumparat-o eu, drept sa spun, dar tot mi-a parut rau de banii aia. Are gust de Brifcor, fratilor... cel putin formula asta pe care am baut-o eu, Tropical Orange. Stiti Brifcor, nu? Ala luat de la dozator cu 1 leu, sau cat era...(later edit: tot cu "B" incepe) Nu inteleg pretul si nu inteleg pasiunea, dar ce-i drept n-am auzit pe multi care sa se dea in vant dupa Bacardi Breezer. Acum nu pot sa nu ma intreb cum sunt celalalte formule si cat de bune pot fi, incat sa merite banii astia. Tropical Orange clar a fost o dezamagire.

Cine nu are dubii asupra şi celor mai mărunte lucruri pe care le face ?

Dubii (sursă poză). Slăbiciuni. Despre asta e vorba în filmul ăsta, dar nu ştiu de ce am menţionat asta, de parcă nu vă daţi seama şi singuri din titlu. Ne îndoim când vine vorba de probleme... importante, oare am făcut ce trebuia? Oare ăsta e sfârşitul pe care îl vreau? Sau continuarea pe care o vreau? Oare cuvântul cuiva e suficient pentru a ştii adevărul?

Le întâlnim din nou pe Amy Adams şi Meryl Streep, în rolurile maicilor James, respectiv Beauvier, de această dată în cadru intrând şi un al treilea personaj, Father Flynn interpretat de Philip Hoffman. Acţiunea se petrece la o şcoală catolică din Bronx, în anii '60 şi urmăreşte povestea celor două măicuţe, total opuse la caracter, care încep să îl suspecteze pe Părintele Flynn de pedofilie.

Doubt e din 2008 şi Julie and Julia e din 2009, deci presupun că acesta a fost primul film în care cele două actriţe au lucrat împreună. Amândouă sunt excelente şi triunghiul format din aceste personaje aduce în prim plan anumite avantaje care pot deveni dezavantaje. Aduce ideea de echilibru. Sister Beauvier este tipul de om sever, care pune la îndoială totul, mai puţin propria judecată şi raţiune, iar sister James persoana naivă, cu suflet pur, care nu ar răni nici măcar o muscă. Sinceră să fiu mi se par două extreme destul de periculoase şi cred că ăsta a fost şi unul dintre punctele cheie ale filmului. Father Flynn... ei bine, despre el nu pot să spun mare lucru, decât că pentru mine a reprezentat cumva echilibrul.

Cam atât despre Doubt, vreau să vă spun câte ceva despre Meryl Streep. De când am văzut o compilaţie pe youtube cu numeroasele accente pe care le poate face (vezi filmuletul de mai jos), mi-am dat seama ce actriţă nemaipomenită e. Poate asta se datorează şi faptului că şi mie îmi place să imit diverse accente chiar dacă "măcelăresc" limba respectivă. Parcă ştiţi, nu? Am pus mai demult nişte fişiere audio de pe trilulilu aici şi oricum prietenii ştiu accentele pe care le fac eu... chiar dacă nu îmi ies bine, îmi place să îi amuz :D So anyway, here are the many voices of Meryl Streep:

Hot Fuzz (sursa poza) nu a fost deloc filmul la care m-am asteptat. Credeam ca o să fie o comedioară idioată, care nu o să îmi placă, pe care o să o întrerup de 100 de ori... Ei bine, nu a fost aşa. Mi-a plăcut la nebunie. A fost un fel de "breath of fresh air" pe canicula asta. Nu mă prind de ce se numeşte "hot fuzz", dar in fine, sa va zic subiectul...

Unul dintre cei mai buni politisti din Londra este transferat într-un orăşel mic, numit Sandford. Politistul ăsta, Nicholas Angel, e brici omul. Un adevărat profesionist, ce să mai, un om al legii care ajunge în cel mai liniştit oraş din Anglia, unde nu se întâmplă decât accidente. Liniştit până începe el să investigheze nişte decese foarte suspecte şi descoperă ce înseamnă de fapt Sandford.

Angel e interpretat de Simon Pegg şi trebuie să spun aici că sunt unele roluri... făcute pentru unii actori. Se potrivesc perfect. Şi nu pot să zic că rămâi cu o super idee, cu o super morală după ce vezi filmul, dar actorul principal, cadrele şi acţiunea îmbină perfect elementele comediei cu genul mystery.

E ceva nou, e ceva bun, englezesc şi cred că e ceva de văzut. Tot în categoria filmelor englezeşti de văzut se încadrează şi This is England şi comedia Cemetery Junction. Din astea 3, cel mai mult mi-a plăcut Hot Fuzz, de-aia am şi scris despre el. Despre celalalte două nu prea am ce să scriu, decât un simplu rezumat pentru că nu m-au impresionat peste măsură, dar sunt bune. Oricum, mai multe puteţi afla dând click pe ele, sunt linkuri spre IMDB care vă oferă mai multe detalii... as always :)

Nu stiu cum sa incep reviewul asta. Filmul asta a fost cel mai emotionant dintre toate vazute aproape in toata viata mea. Nici la Titanic nu am plans cum am plans la asta, adica pur si simplu nu m-am putut abtine. S-a putut cineva abtine sa planga? Dintre cei care l-au vazut deja? Daca da, sa stii ca, oricine ai fi, esti tare... esti de piatra, la propriu.

Hachi a fost un caine real, a existat si povestea lui e veche si binecunoscuta. O sa va spun despre ce e vorba integral pentru ca e suficient sa dati un search pe Google si sa cititi pe Wikipedia cine a fost. Asa ca, daca nu vreti sa stiti subiectul filmului integral si ce se intampla, incetati sa mai cititi in aceasta clipa.




Bun. Hachi este un caine din rasa Akita, gasit de un profesor japonez prin anii 1924 mi se pare. Profesorul l-a crescut pe Hachi si s-a atasat foarte mult de el, conexiunea dintre ei a fost una extrem de speciala. Atat de speciala incat, atunci cand a murit profesorul de un atac cerebral in 1925, Hachi a continuat sa il astepte la gara, cum facea inainte. Nu a asteptat o zi, 2, 3... ci 9 ani de zile. A fost dat unui alt proprietar, dar el a fugit si s-a intors la gara si la casa profesorului. Cand a vazut ca profesorul nu mai locuieste in casa aceea, Hachi a devenit cainele strazii, dar mereu, la aceleasi ore, Hachi venea si il astepta pe profesor.

Povestea pare rupta din carti fantasy, dar cainele a devenit celebru inca de atunci. Japonezii i-au ridicat o statuie din bronz in statia unde venea si il astepta pe profesor, iar statuia a fost inaugurata chiar cand cainele inca mai traia. Hachiko a reprezentat de atunci simbolul loialitatii si in fiecare an se face o festivitate in amintirea lui.

Rolul principal in film il detine Richard Gere, iar actiunea se petrece prin 1998-2008. Coloana sonora a filmului si cadrele fac povestea atat de emotionanta. Este pur si simplu uimitor ce au putut sa faca din el. Pe parcursul vremii s-au scris carti despre acest akita, s-au facut cercetari, s-au facut filme, seriale si ce-i drept, nu le-am vazut. Cunostintele mele despre existenta cainelui au inceput cu acest film care pur si simplu m-a facut sa plang la sfarsit. Pe parcursul randurilor pe care le scriu aici si de fiecare data cand vorbesc de Hachi parca vorbesc de un roman inventat de cineva, nici acum nu m-am obisnuit cu ideea ca a existat, ca l-a asteptat 9 ani si ca nici macar nu a fost vorba de prostia unui caine. Asa cum a vazut ca profesorul nu mai sta in casa aceea si s-a oprit sa se mai duca acolo, asa putea sa se opreasca sa mai vina si in gara.

Uitati-va, este nemaipomenit si este bun de vazut in familie. Toti avem de invatat, chiar de la un simplu (aparent) caine.

Chloe... un film... ce m-a lasat fără cuvinte.

Sunt actori de top in el, Julianne Moore si Liam Neeson, iar Amanda Seyfried joacă excelent cu toate că nu se încadrează în "de top" pentru că e tânără şi nu a avut foarte multe roluri. Pe Amanda o mai vedem şi în Dear John şi Mean Girls şi din punctul meu de vedere se descurcă foarte bine în toate.

Julianne e Catherine, o doctoriţă ginecolog care are un fiu şi un soţ, o casă superbă şi o carieră OK, din care scoate bănet.... lucrurile merg bine pentru ea... aparent. De fapt, are un fiu adolescent cu care nu se înţelege deloc şi un soţ foarte rece, mă rog, tot o invidiez pentru bani :)) În orice caz, Catherine o angajează pe Chloe pentru a îl seduce pe soţul ei. De ce? Pentru că are impresia ca el o înşală cu studentele lui... ce se întâmplă mai departe? Oh, o să vedeţi voi, dacă vă uitaţi la film.

Filmul conţine sex... destul de mult şi chiar nu înţeleg de ce e pus la thriller, dar presupun ca e puţin freaky faţa lui Julianne Moore cu pistrui. Nu am nimic cu pistruii, pe bune, atâta timp cât nu sunt pe fiecare suprafaţă a corpului persoanei respective. It's so... weird. Julianne e o actriţă foarte bună, pe care în Chloe o vedem în nişte ipostaze... diferite... faţă de cele obişnuite şi n-am nimic cu ea, dar pistruii aia. Disturbing.

În fine, uhm... de fapt, disturbing e tot filmul. Cum e şi postarea asta, nu? Şi acest patetic review pe care nu îl pot face cum trebuie din cauza unor piese lipsă din mine, cum ar fi mâncarea sau somnul.

So... anyway, serios, mai bine uitaţi-vă dacă vreţi ceva inedit, senzual şi a bit sick. Sfârşitul iar mi s-a părut ciudat... Astea cam sunt toate cuvintele mele despre film.

Mâine revin cu un review la o comedie mişto, fiţi pe fază.