Sunt ceea ce gândesc

"... este mania numai omului semnificativ. Geniul vede clar si prin haos."

Prima parte a mesajului e total incoerenta, probabil voiau sa spuna "mania omului nesemnificativ", cum bine a observat sora mea. A doua parte e cea care m-a pus o secunda pe ganduri.

Ti s-a intamplat vreodata sa ai de ales intre... ce vrei si ce trebuie sa vrei ? Este o pozitie pe care nu o doresc nimanui si imi pare tare rau ca sunt persoane pe lumea asta care traiesc pe veci cu intrebarea "cum ar fi fost daca?"

Ce trebuie e intotdeauna calea dreapta, dar de ce sa nu alegi calea stramba pentru a te indrepta tu? Practic e ce vrei, dar nu recunosti ca vrei. De ce te-ai duce in directia opusa curentului? Ca sa te convingi si sa nu ramai cu dubii. Cred ca intrebarea asta, "cum ar fi fost daca", marcheaza pe toata lumea si... nu o sa iti gasesti niciodata pacea cu ea. Probabil si la 70 de ani o sa te intrebi acelasi lucru pentru ca nimeni nu iti poate confirma ca ar fi fost total alegerea nepotrivita, ca nu ai fi ajuns unde trebuie.

Geniul vede si prin haos pentru ca geniul se ghideaza nu numai cu mintea, dar si cu inima si stie ca o sa ajunga intr-un anumit punct pe propria raspundere, stie ca a incercat tot, stie ce simte si vede... prin haos.

O sa inchei postarea cu un citat din cartea "Eat, Pray, Love" de E. Gilbert pentru ca mi s-a parut geniala personificarea a 2 sentimente carora incerc si eu sa le fac fata de ceva vreme:

“It’s not fair for you to come here,” I tell Depression. “I paid you off already. I served my time back in New York.”
But he just gives me that dark smile, settles into my favorite chair, puts his feet on my table and lights a cigar, filling the place with his awful smoke. Loneliness watches and sighs, then climbs into my bed and pulls the covers over himself, fully dressed, shoes and all. He’s going to make me sleep with him again tonight, I just know it."