Sunt ceea ce gândesc

Doamne, azi am scris în minte o grămadă de articole pentru blog, dar acum pe toate le-am uitat. Am reuşit să ma angajez şi pentru că tot m-a întrebat pe mess o prietenă de-a mea cum o duc şi ce mai fac, uite că zic aici. Scuze că azi nu am avut timp să îţi răspund, dar chiar n-am avut când. Sorry. Da' uite că mă revanşez aicişa:

După cum ziceam, m-am angajat. 8 ore pe zi nu sunt disponibilă. O altă nouă viaţă. Am ieşit de pe băncile liceului, nici n-am intrat bine pe cele alea facultăţii şi iată-mă din nou într-un alt mediu. Săptămâna trecută am încercat să mă duc la cursuri în fiecare zi să văd cum e. Sinceră să fiu, nu mi-a plăcut. Mi s-a părut inutil. Oare nu îţi ajung 12 ani de şcoală? Şi spun asta pentru că eu, spre deosebire de 60% din liceeni, chiar am fost la ore şi m-am şi distrat ( în timpul liber). În fine, să nu deviem de la subiect. De ce nu îmi place facultatea la zi? Pentru că : cursurile, laboratoarele şi seminariile se fac în trei clădiri diferite şi mai mult oboseşti pe drum. Pentru că: nu mi-am făcut niciun grup cu care să îmi petrec grupul şi nu m-am acomodat cu nimeni în afară de sala de lectură (dar nu se pune pentru că sala de lectură nu este o persoană). Pentru că: în facultatea asta nu mi-am găsit locul deocamdată deşi îmi place foarte mult ce se studiază. Şi în final: cred că e timpul să fiu şi responsabilă, pentru ca atunci când o să fiu forţat-responsabilă să nu dau din colţ în colţ (nu ştiu dacă înţelegeţi, e posibil ca exprimarea mea să fie defectuoasă, dar sunt cam obosită şi gândul meu nu e decât în douâ locuri: 1. cum să scriu mai repede lucrurile pe care le gândesc şi 2: cum să fac să mâ bag mai repede în pat, să dorm).

E cam tocană în capul meu momentan, sunt foarte multe lucruri noi de învăţat şi la sfârşitul zilei mă simt foarte secată de orice putere, dar este doar o senzaţie. După trei luni de vacanţă în care stăteam acasă precum un cartof şi nu făceam nimic toată ziulica, cred că ce experimentez este un lucru normal. Am avut o perioadă mult mai grea acum câteva săptămâni, în care confuzia mea ajungea la cote maxime de dădeam în depresie. Nu-i nimic, totul are un leac. Weekendul asta sunt ocupată până peste cap, cui pe cui se scoate. Sunt ok cu ceea ce fac şi cu locul în care sunt momentan şi sper să fie în continuare bine, dacă nu chiar mai bine.

A lucra şi a face o facultate în acelaşi timp au fost lucrurile pe care mi le-am promis să le fac şi eu mă ţin de promisiuni de obicei. E greu, dar este bine aşa cum este şi nu e vorba că "sper să fac faţă", e vorba că "trebuie să fac faţă". Alţii au reuşit înaintea mea, eu de ce să nu pot reuşi? Te adaptezi şi mergi mai departe.

Cel mai dor mi-e de fi-mea, în timpul zilei când nu sunt acasă. Acum doarme la mine în braţe învelită în pătura mea preferată. M-am obişnuit aşa mult cu ea lângă mine încât acum mi-e greu departe de ea, dar şi singurătatea se învaţă.

Mai mult... Cam ar fi... o fază pe care am văzut-o la metrou, dar voi scrie altădată despre asta, numai să îmi aducă cineva aminte :)) şi cam atât. Aş mai scrie... multe, da' mai am o droaie de lucruri de făcut şi acum sincer, îmi dau lacrimile pentru că mă ustură f. tare ochii din cauze... multiple inclusiv ochii beliţi în calculator şi prafu' de pe străzi.

Mi-ar plăcea să se întâmple ceva drăguţ, frumos şi util.... care să mă facă să gândesc mai mult pozitiv. Gânditul pozitiv e vital... şi la momentul actual sunt prea realistă ! :))

Noapte bună, copii...