Sunt ceea ce gândesc

Am vazut sculptura in nisip si desene in nisip... La urma urmei, de ce nu s-ar putea desena si in sare? :)

[daca preluati videoclipul pe blogul vostru, va rog mentionati sursa. merci]

Am batut darabana in birou mai devreme, cu pagina de blogger deschisa pe o noua postare. Cum sa incep? Ce sa spun? Am inchis-o si am deschis alta, inainte sa ma culc (la momentul actual), pe notebook si am inceput sa bat darabana langa touchpad. Cum sa incep? Ce sa scriu?

Ce-ar fi sa tac in seara asta pana la urma si sa va uitati la reclama asta pe care am vazut-o azi la un curs foarte misto, sa va minunati si voi de simplitatea... genialitatea ei si poate are sa va faca ziua mai buna. Mie mi-a facut bine sa stiu ca in lume sunt oameni atat de creativi, atat de inspirati si m-a facut sa sper ca o sa fac parte din acea categorie de oameni, ca o sa am si eu un proiect la care lumea sa ramana cu gura deschisa in mod admirativ si sa spuna "wow... genial!"

All in all... here's one Goodgle ad from Superbowl 2010 that I hope you will enjoy as much as I did.

Din categoria "Hai sa ne relaxam cu ce am gasit pe youtube"....

Stiti cu totii ca de mult timp imi caut de lucru. Zilele trecute ma uitam iar peste CV, pentru a mai pune o virgula, un semn diacritic, sa fac ceva pentru a fi mai atractiv. M-am uitat per ansamblu si m-am intrebat "ce striga CV-ul meu? Ce domeniu? La ce sunt eu buna?". CV-ul meu striga "literatura" si raspunsul m-a intristat pentru ca nimeni nu cauta "literatura". Toti cauta "marketing", toti cauta "economist", "contabil", "programator", pe cand al meu striga "literatura", adica "scriitor", adica "inutil", adica "muritor de foame". Nu striga numai asta, fireste, dar per ansamblu.... datorita (sau "din cauza"?) tuturor activitatilor/premiilor din liceu, CV-ul meu are stampila de "literatura".

Si iata-ma in seara asta, cu aceeasi carte a Cellei Serghi in fata, "Panza de paianjen", o carte pe care o savurez de o saptamana-doua si care nu as fi vrut sa ia sfarsit. Raspunsul imi apare din noua in minte, "Literatura", dar care este intrebarea?

Cum as putea sa descriu cartea acestei femei minunate? Autobiografie? Roman de dragoste? Nu. Nu este un roman de dragoste. In nici un caz asta. "Panza de paianjen" este de fapt o carte despre razboi. Da, e o carte cu lupte, cu victime si morti. E o carte trista, dar optimista in acelasi timp. E viata unui om. Oamenii sunt incredibil de barfitori in general, cum de cartea asta nu a avut mai mult succes? Cum de nu vorbeste toata lumea despre ea in sus si in jos? Cum de nu am citit recomandari? CUM??? Oamenii barfesc... si aici, in fata noastra, avem viata unui om. In pagini. In litere. In sentimente, emotii, trairi, descrieri, culori, dialog, naratiune, prejudecati, oameni. Oameni.

Nu am cuvinte sa descriu frumusetea acestei carti, complexitatea ei. Nu am puterea sa va spun de ce o recomand, pentru ca vorbele mele palesc in fata acestui talent. Si stau si ma gandesc... Stiti... in liceu... aveam de citit, ca fiecare generatie, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". In primul rand am gasit-o foarte greu la biblioteca. Mi-a cumparat-o sor'mea dintr-un anticariat si am inceput astfel sa o citesc, cu intarziere. M-am zbatut sa o duc la capat, m-a pierdut, m-a dezamagit pentru ca toata lumea era innebunita dupa ea si spunea ca e foarte misto si ca pe ici-si pe dincolo. Pe mine nu m-a prins. E un mister. Nu m-a prins niciodata. Am incercat in prima faza sa citesc rezumatul si sa invat pe dinafara ce se intampla in carte. Ca un papagal. Nu am reusit pentru ca eu de obicei nu reuseam sa scriu un comentariu sau o lucrare pe baza unui roman pe care nu il citisem. Si ce daca stiam ce se intampla in mare... era egal cu 0. Rezumatul imi intra pe o ureche si imi iesea pe alta.

Nu stiu daca acum l-as intelege diferit, daca m-ar atrage. Sincera sa fiu nici nu vreau sa mai incerc, la cat de mult m-am chinuit sa o duc la bun sfarsit. Nu, nu am reusit nici pana in ziua de azi sa termin "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Bate-ma. N-am putut. Asta e. Ma impac cu incapacitatea de a trece peste paginile romanului lui Camil Petrescu.

Fac aceasta comparatie si ma gandesc la Camil Petrescu pentru ca in cartile lui a fost un singur lucru ce mi-a lipsit si peste care n-am putut sa trec. E un lucru pe care l-am regasit din plin la Cella si anume, sufletul. Eu nu am simtit urma de sinceritate sau suflet in paginile scrise in 1930 de Camil Petrescu. Cine sunt eu sa critic? Un simplu cititor. E parerea mea. In orice caz, ma bucur ca Petrescu a fost unul dintre acei multi care au incurajat-o pe Cella Serghi sa scrie.

Viata ei, povestea ei, merita stiute, merita traite. Eu am trait si am plans alaturi de paginile ei. Si acum imi vine sa plang cand imi aduc aminte pasaje din carte, dar imi dau seama ca s-a terminat. Si viata ei si cartea. S-a terminat razboiul... s-a terminat lupta ei dusa cu viata. S-au terminat din momentul in care a inceput sa scrie tind sa cred.

Iata, ma regasesc in fata cartii inchise, cu intrebarea in gand... Ce i-a salvat pana la urma viata?

Si raspunsul mi se propteste in minte precum fulgerul care lumineaza firesc pe timpul furtunii: Literatura.

Si poate nu vi se pare mare lucru, intr-adevar scriitorii sunt muritori de foame. Nu ma consider scriitoare, nici macar cand mi-a aparut povestirea intr-o carte tiparita nu m-am considerat scriitoare. Poate norocoasa, dar nu "scriitoare" pentru ca nu ma vad capabila de asemenea maiestrie, de asemenea pagini, asemenea romane sau poezii. Nu mai scriu la modul serios de ceva vreme pentru ca... poate n-am suficienta incredere in mine, suficient curaj sau suficienta dorinta de afirmare. Poate n-am suficienta vointa sa scriu pur si simplu. Cui ii pasa? Nici nu vreau sa am poate, dupa ce ochii mei trec peste asemenea randuri, ca ale Cellei, am impresia ca nimic nu poate fi mai bun.

Ca sa inchei... pentru ca e foarte tarziu si mi-e somn. Raman cu o curiozitate: De cate ori "contabilitatea", "programarea" sau "marketingul" au salvat o persoana de la sinucidere, de la inec, de la mizerie si nefericire? Imi imaginez ca nu prea des. Ei bine, o sa pun capul pe perna in seara asta cu mandria ca CV-ul meu striga "literatura", chiar daca sunt somera, pentru ca cel putin stiu ca e mai mult decat un domeniu pentru cei care stiu sa inteleaga. Stiu ca e o stare. Stiu ca e o fericire pentru unii. Stiu ca unii o scriu si altii o citesc cu acelasi interes, cu bucurie, cu simplitate, cu usurinta, cu claritate. Stiu ca pentru multi e o salvare.

Noapte buna.

Ce-a fost mai important pe ziua de azi am notat aici, asa ca pe blogul ăsta nu imi rămâne decât să fac un review la un film... asta dacă reuşesc să văd unul azi care să merite review luând în considerare durerea de cap cu care m-am bătut şi eu şi ibuprofenul toată ziua.

Ah da, am început să îndrăgesc o nouă melodie. Este cântată, fireşte, de cei de la Florence and The Machine. Enjoy.

Articol publicat de Cailum

Stau si privesc cerul printr-un ochi de geam... cerul e albastru ca ochii tai, cu norisori albi-albi ca cei din privirea mea ; un cablu negru pleaca din unghiul drept format de cadrul geamului si imparte cadrul in doua unghiuri perfecte de 45 de grade ; daca ma uit mai bine, pot sa vad si patratelele de la plasa impotriva tantarilor.
De dimineata ma uitam in oglinda din baie la punctele de lumina prinse de firele mele de par, zburlite in toate directiile.
Cerul e albastru, albastru ca ochii tai...
Cosul din coltul gurii se incapataneaza sa isi continue evolutia, iar punctele de lumina din parul meu sunt inca acolo reflectand zeci de culori.
Un alt nor albicios trece repede pe cerul albastru....
Soneria de la usa ma trezeste din visare ; deschid, mirata sa te vad la ora aia improbabila, dar nu apuc sa te intreb ce faci, pentru ca un branci in perete si o durere fenomenala in ceafa ma lasa fara cuvinte.
Cerul e incredibil de bleu, iar eu ma uit la el cu ochii albi-albi ca norii rataciti de pe el.

Articol publicat de Lexis (AG)

Între 10 şi 11 octombrie s-a desfăşurat târgul de lucruri hand-made la Muzeul Municipiului Bucureşti (paralel cu Universitatea). V-am mai spus şi într-o postare anterioară faptul că îmi caut materiale pentru a putea realiza şi eu astfel de obiecte... poate doar pentru mine, poate ca să le vând... mainly de fapt doar ca să încerc. Înainte nu vedeam rostul acestor obiecte sinceră să fiu, asta poate doar din cauză că nu le acordasem prea multă atenţie.

În orice caz, azi - Duminică- am fost la Târgul acesta ilovehandmade. Da, corect... i love handmade... am început să apreciez foarte mult oamenii care lucrează la ele şi rezultatele care ies. Iniţial am crezut că voi fi dezamăgită de ce voi găsi acolo pentru că am intrat şi am dat de mulţi moşi care îşi vindeau vechiturile pe preţuri de neimaginat (a se citi: târgul anticarilor- târg pe care l-am vizitat deseori când eram în liceu şi se ţinea în parcul Obor). După ce am trecut de tarabele cu vechituri, am dat de micii artişti care îşi vindeau munca. Ce-i drept nu erau prea entuziasmaţi, nu erau prea fâşneţi, erau chiar cam trişti micii vânzători... lucru ce m-a cam mirat având în vedere ce aglomerat era şi câte lucruri frumoase găseai. Unele mai puţin inspirate ce-i drept, altele geniale... Ce mi s-a părut genial, am cumpărat... Şi mi-a făcut plăcere să ştiu că banii mei se duc fix la persoana care mi-a lucrat perechea de cercei.

Am dat 31 de lei pe 3 perechi de cercei. Prima oară am cumpărat de la Soricik această pereche de cercei de care m-am îndrăgostit pe loc şi pe care abia aştept să o port. Am mai mers un pic până observ că o gagică din spatele unui stand se uita la gâtul meu şi spune ceva despre faptul că port un zar la gât. Tipa mi-a sugerat o pereche de cercei în formă de zaruri de la ei. Chiar am gândit "Nu-mi vine să cred, am găsit în sfârşit cercei zaruri... yes!" şi am ignorat faptul că zarul de la gât era negru cu alb, iar cerceii erau alb cu negru, i-am cumpărat pe loc... (cu atât mai mult cu cât nu au fost decât 6 lei). Ultima pereche de cercei pe care am cumpărat-o a fost de la Alexandra. Sunt nişte cercei lungi, în formă de cireşe, de cum i-am văzut am rămas hipnotizată... Am întrebat cum i-a făcut şi mi-a spus că sunt făcuţi dintr-un fel de plastelină care se întăreşte la cuptor. Sweet.

Deci oamenii ăştia chiar investesc timp şi muncă multă în ceea ce fac. Mi-a plăcut foarte mult şi modul de prezentare, cum fiecare avea expusă adresa blogului şi faptul că nu îţi dădeau cerceii în mână direct (cum m-aş fi aşteptat), ci ţi-i puneau ori într-o punguţă, ori într-un pliculeţ cu datele de contact pe el ceea ce, din punctul meu de vedere, dă dovadă de seriozitate. Am plecat de acolo toată un zâmbet şi chiar m-am oprit să îmi pun una dintre perechile de cercei proaspăt cumpărate, ghiciţi pe care am ales-o :P

P.S. pentru că m-am îndrăgostit aşa mult de această "artă", o să îmi dau mai mult silinţa să găsesc materiale. Chiar am primit un fluturaş cu locul de unde pot cumpăra lucrurile de care aş avea nevoie, din păcate trebuie să aştept abia până sâmbăta viitoare pentru că nu am timp altcândva.

Ontopic, offtopic, random:

Programul meu s-a schimbat foarte mult de câteva zile. Fac practică pentru facultate, deocamdată nu vă spun unde. Vă spun doar că e la o redacţie şi este absolut nebuneală. Total diferit de cum este la noi în birou, mult mai multă muncă... Comparam cu ce fac eu zilnic şi ce fac eu este lăbăreală cruntă... Cred că mi-ar plăcea să lucrez intens, să am mai multe lucruri de făcut, să fie diferite... dar ar fi fantastic de greu pentru o persoană ca mine care ar porni de la zero. În orice caz, n-am mai avut când să mai trec pe aici. Dimineaţa am o oră-două la dispoziţie, timp pe care îl pierd făcând alte lucruri mici de tipul: strâng hainele prin casă, iau micul dejun etc. Seara sunt foarte obosită, ajung în jur de 18-19. Colac peste pupăză în weekend tre' să fac iar pe şoferul şi n-am nici un chef cu atât mai mult cu cât destinaţia nu mă încântă: middle of nowhere. Vreau să plec far far away, la munte, la răcoare.. la verdeaţă... nu la ţară... *crying*.

Ştiţi că eu sunt o persoană care experimentează tot felul de muzici, da? Păi, de la radio Guerilla am aflat de două formaţii... La Roux şi Florence and the Machine. Nu sunt foarte cunoscute după nume, dar melodiile In for the Kill şi Rabbit Heart cu siguranţă le ştiţi... adică dacă ascultaţi posturile de radio româneşti. Am încercat să găsesc albumul celor de la La Roux, dar n-am reuşit să îl ascult cap coadă... doar ce am găsit pe youtube. În schimb am ascultat Florence and the Machine, tot albumul şi nu numai o dată, aproape zilnic îl am în căşti în metrou, în microbuz, peste tot. Mie îmi place extrem de mult muzica lor, în special melodiile Rabbit Heart, Dog Days şi Cosmic Love. Cea din urmă o să o pun aici cu tot cu versuri şi filmuleţ.

În rest, ce pot să vă mai spun... mă gândesc pe la ce terasă să merg în weekend şi cu cine... Se oferă cineva sau poate nişte sugestii ceva? :) And now enjoy the music...

Kiss ya, bitches!





A falling star fell from your heart and landed in my eyes
I screamed aloud, as it tore through them, and now it's left me blind

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

And in the dark, I can hear your heartbeat
I tried to find the sound
But then it stopped, and I was in the darkness,
So darkness I became

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

I took the stars from our eyes, and then I made a map
And knew that somehow I could find my way back
Then I heard your heart beating, you were in the darkness too
So I stayed in the darkness with you

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart

Deci eu personal nu înţeleg de ce stau aşa lucrurile. E ca şi când ar câştiga Britney Spears în locul lui Michael Jackson, ca şi când Queen ar fi detronaţi de Trei Sud Est, ca şi când ai vrea să mănânci pâine goală în loc de clătită cu ciocolată la micul dejun. Ce-au americanii ăştia? Ah, ştiu, IQ sub limita permisă de lege.

Aşa so pentru cine nu ştie ce-i ăla ămericăn aidăl... este emisiunea după care s-au inspirat ăştia de la megastar. Şi din tot top 36-ele lor... foarte speciali au fost Allison Iraheta, Megan Joy, Adam Lambert, Tatiana del Toro, Alexis Grace, Matt Giraud şi încă câţiva. Allison a ieşit pe patru, Tatiana este o psihopată scăpată de la nouă care oricum n-a intrat în top 13, Matt Giraud a fost salvat de juriu şi are o voce destul de faină dar nu suficient de faină, pe Megan Joy au scos-o pe motive că o luase şi ea pe arătură, Alexis Grace a ieşit prima din top 13, iar Adam Lambert... Zeul, atotputernicul muzicii, cel mai talentat om din industria muzicală americană, cel care a fost comparat cu Freddie Mercury, un om care chiar merita să câştige American Idol anul acesta! Un om care a fost pe măsura celor de la Kiss şi care a interpretat fiecare melodie în mod original, cu o voce bestială, care a lăsat juriul cu gura căscată aproape de fiecare dată... Acest Adam Lambert... este trecut pe locul doi de către puţoiu' de Kris Allen... Eu nici nu ştiam cine e ţâşti bâştiu' ăsta până în top 5. Mă întrebam ce caută ăsta în finală, dar ziceam că mai bine că e el... ca să fie câştigul asigurat lui Adam. Şi când colo... din 100 de milioane de voturi, o treime din populaţia Statelor Unite ale Americii, PUŢOIU' IESE PE PRIMU' LOC! Incredibil, mă duc să mă dau cu capu' de pereţi spunându-mi că americanii sunt de-a dreptul surzi şi orbi, domn'e.

Mda, am uitat să zic... cred cu tărie că voturile au fost şmenuite, din păcate nu îmi pot da seama de ce... asta e... Şi acuuuum... vi-l preziiint.. pe ADEVĂRATUL American Idol 2009!
Kiss ya, bitches!

Ştiţi emisiunea American Idol? Am impresia că se va transforma în American Psycho! Au trecut niste persoane mai departe care au probleme psihice, dar cântă bine. Se pare că totuşi americanii nu au aşa multe prejudecăţi ca noi şi îi acceptă chiar şi pe nebuni. E de admirat, ar trebui să le urmăm exemplul şi să nu ne mai căcăm atâta pe noi când vine Naomy la Festivalul de la Mamaia sau altele. Tipa e foarte enervantă şi se înjoseşte mult, dar o salvează vocea. Tatiana del Toro a trecut mai departe şi e acum chiar în top 36. Din păcate nu am găsit decât clipul ăsta cu prima ei audiţie, pe youtube nu se mai găseşte nimic, cred că au pus poliţie online. Hai că vă las să vă bucuraţi de ea...

Zilele astea am tot sperat să apară emisiunea cu rezultatele finale în întregime, azi n-am mai rezistat tentaţiei şi am văzut o parte din emisiune pe youtube. Cea cu rezultatele, fireşte. Top 5 a fost format din Queen Emily, Nuttin But Stringz, Neal E. Boyd, Eli Mattson şi Donald Braswell. My fav a fost şi este Eli Mattson, după cum am mai scris şi în alte postări.

Prima oară a ieşit Queen Emily (locul5), apoi Donald Braswell (locul 4). Pe locul 3 s-a plasat Nutting But Stringz şi bătălia s-a dat între Eli Mattson () şi Neal E. Boyd.

Şi cine credeţi că a câştigat? Tadadadam.... NEAL E. BOYD!

Nu mi-a venit să cred pentru că în niciun caz nu-l vedeam câştigător, mai ales pentru că mi s-a părut mai bun Eli şi mult mai originali Nuttin But Stringz. Da' asta e... Acum avem doi Paul Potts-i.

Rezultatele- prima parte poate fi vizionată aici, şi a doua parte aici.

Şi o să pun trei filmuleţe cu Eli Mattson (nr. 1 pentru mine), Nuttin But Stringz (locul 2 ptr mine) şi câştigătorul, Neal.

Eli Mattson - If I ain't got you



Nuttin But Stringz


Neal E. Boyd



All in all, a fost un sezon bun, dar prea mulţi muzicieni au ajuns în finală şi a fost mai uşor de ales. Toţi au fost buni ce-i drept, dar au avut puncte slabe unii dintre ei. Anul trecut când a câştigat Terry Fator... mi s-a părut mai dificilă alegerea pentru că toţi erau specializaţi pe domenii diferite şi toţi erau foarte buni pe domeniul lor...

... din punct de vedere profesional. Sergiu Nicolaescu, faimosul Sergiu Nicolaescu mi se pare cel mai implinit om din Romania din punct de vedere profesional. De ce spun asta?

In primul rand are peste 20-30 de filme regizate. A fost primul care a adus filmul pe retina romanilor. Incepand din 1966 pana in 2008, omul asta a fost scenarist, actor, regizor si s-a afirmat si pe plan politic. A trecut printr-un razboi mondial, prin 2 regimuri politice aspre (cel stalinist si cel national-comunist), a supravietuit celui mai mare cutremur din Romania si a trecut si printr-o revolutie. A publicat pana si carti, deci a avut o viata de-a dreptul ocupata...

Din pacate nu am avut ocazia sa il cunosc personal. M-as fi considerat extrem de norocoasa daca as fi reusit macar sa fiu in aceeasi camera cu el... Dar de unde vine respectul meu pentru el? Ei bine, am realizat un lucru. Nu stiu daca interpretez bine ceea ce am observat, dar este cel putin propria opinie daca nu adevarul. Cu toate ca nu l-am cunoscut personal (repet) si nu am stat sa il observ ca om, mi-am dat seama involuntar de o... calitate... daca o pot numi asa.

Domnul Sergiu Nicolaescu este regizor, dar ce m-a... surprins putin a fost faptul ca el joaca in propriile filme. Ma intreb daca isi da ca regizor sfaturi ca actor. Nu stiu daca ma intelegeti. Mi se pare o dovada de... egocentrism sau/si egoism sa faci filme in care joci tot tu. Si stau si ma gandesc daca e un lucru rau sau unul bun. M-am decis. E un lucru bun. Cred ca toti ar trebui sa luam exemplu de la dumnealui. Vorbesc cat se poate de serios. Asta e unul dintre motivele pentru care il admir. A reusit sa faca tot ce si-a propus, fara sa tina cont de ceilalti. Cred ca tocmai mi-am gasit modelul in viata.

- Si... actorul care joaca rolul principal cine e ?
- Cum cine? Eu. Scriu scenariul, regizez filmul si te astepti sa nu joc in el? Ai innebunit de tot, mai baiatule...

p.s. : voiam mai demult sa scriu despre asta. abia acum am apucat

Ieri am aflat ca avem un nou photoshop-blog in blogosfera. Bleedinside e o tipa misto, cu imaginatie bogata care a invatat Photoshopul pe cont propriu. Ea m-a inspirat sa ma informez si eu despre acest program si sa invat si eu cate ceva din el. N-am ajuns la nivelul ei si nu stiu daca o sa ajung vreodata. Unele lucrari de-ale ei le-ati vazut si pe aici cu ceva timp in urma. Sunt superbe, din punctul meu de vedere. Asadar, as vrea sa ii urez Bun venit! si sa ii dau cateva sfaturi:

1. posteaza zilnic sau cat mai des.
2. nu lua in seama comentariile rautacioase ale celorlalti (daca vor fi).
3. o idee e sa postezi si tutoriale facute de tine :D
4. sa iti stampilezi pozele cu marca ta... asta ca sa nu te trezesti ca si le insuseste careva.

So... ce sa zic, sa ai grija de blog ca si cum ar fi un copil mic :)) ... in rest, la cat mai multe postari si la cat mai multi vizitatori :P!

Dupa cum sunteti familiari cu pasiunea mea pentru Simon Cowell si showurile sale, de vreo cateva saptamani urmaresc American Idol, sezonul 7. Bineinteles, multi tampiti dar si oameni normali. Unii noi, dar si unii care au mai fost si in anii anteriori la preselectii.

Am gasit pe torrenti (Dumnezeu sa binecuvanteze uploaderii) si s-au terminat auditiile de inceput, urmeaza partea a doua din Hollywood. Abia astept sa vad, din pacate urmatoarea emisiune se difuzeaza abia martea viitoare :( . Si cu ocazia asta, tin sa va spun ca m-am indragostit... gata, mi-am gasit perechea. Vorbesc despre tipul din clipul de mai jos, cel care e blond, roacker, cu oachi albastri si canta "Simple Man". Iubesc melodia si iubesc tipul. Sper sa va placa si voua -primul-.




Si restul e ca sa va mai delectati si voi cu ciudatenii...

Este ora 1.43 la momentul actual si tocmai am terminat de vazut un film extraordinar ce mi-a aprins sufletul prin cadre si mi-a aratat ca totul e posibil. Nici macar starea de somnolenta acuta nu ma poate opri sa scriu acest scurt review asa ca sa incepem cu subiectul...

Suntem undeva prin 1940, vremuri cand negrii erau discriminati si tratati ca sclavi. Acest om, Vivien Thomas viseaza sa ajunga chirurg si printr-o intamplare ajunge sa fie asistentul celebrului -pe atunci- doctor si cercetator, Alfred Blalock. Pe parcursul filmului observam evolutia lui Vivien ca doctor si ca om, cum isi castiga statutul in ciuda prejudecatilor si devine unul dintre cei mai celebri cardiac surgeons (ca imi scapa cuvintele in romana)Povestea este inspirata din realitate (puteti vizita pagina de wikipedia la care aveti link mai sus pentru a afla mai multe)

Actori principali, cunoscuti-necunoscuti: Mos Def,Alan Rickman, Kyra Sedgwick, Gabrielle Union.

Nota pe imdb: 8,3

Anul lansarii: 2004 (mai)

Parti... nu asa de bune: Nu prea am gasit :))

Sper sa va placa, dupa cum mi-a placut si mie.

Noapte buna!

Asa se numeste filmul pe care l-am ales pentru discutia din seara aceasta. De ieri si pana azi am vazut trei filme a cate aproximativ doua ore fiecare. Toate trei mi-au placut: The Red Violin, I, Robot si Freedom Writers.

Mi-ar placea sa vorbesc despre fiecare in parte insa starea mea de somnolenta nu imi permite asa ca voi spune cateva cuvinte despre cel din urma.

Se aseamana cu Sister act partea a doua, insa nu e chiar la fel. Cu mult mai bine realizat si cu povesti verosimile filmul mi-a captat atentia din primele minute.

Subiect: o profesoara noua incearca sa predea limba engleza intr-o scoala unde totul era haos. Da, fireste, problema negrilor si nu numai, fiecare imbarligat intr-o poveste grea induiosatoare care te face sa te gandesti de doua ori. Problema de baza este fireste discriminarea si rasismul. Lucrurile sunt dezastroase, iar profesoara incepe sa adopte noi metode de predare. Reuseste sa uneasca aceasta clasa insa pe parcurs ce se inalta pe plan profesional, ea decade pe plan personal.

Actori principali, cunoscuti-necunoscuti: Actrita care o joaca pe hoasca nesuferita din harry potter 5, Umbridge; Hot-Sexy-Momma din Grey's anatomy si personaja principala pe care n-am mai vazut-o in vreun film. Toti actorii joaca foarte bine, nu e nimic de reprosat la aceasta categorie :D

Nota pe imdb: 7,6 (si tinand cont de notele de pe imdb, as zice ca e destul de bine)

Anul lansarii: 2007 (ianuarie)

Parti... nu asa de bune: actorii alesi pe post de elevi sunt prea in varsta, zic eu. In film se presupune ca au 14 ani si ei arata de 24. Bineinteles ca se intalnesc si clisee, insa partile bune preiau din urma neajunsurile.

Sper sa va placa, dupa cum mi-a placut si mie.

Noapte buna!

As zice ca a iesit bine, aici e tutorialul pentru cine vrea sa incerce :D

p.s. ceva dubios s-a intamplat cu voturile asa ca le-am scos de tot, nu stiu daca vor reaparea...

Mi-am pus wallpaperul asta pe telefon si l-am desenat cand am avut timp, apoi l-am colorat cu ce-am avut la indemana. Va place?