Sunt ceea ce gândesc

Galma cel Bun imi spune sa nu scriu despre acest subiect pentru ca se prea poate sa nu fiu placuta pentru asta, dar Galma cel Rau ma impunge cu pixul pe la spate sa imi astern gandurile pe blog. De dimineata am avut un conflict cu cineva in legatura cu punga in care imi tineam biscuitii, pliculetele de cafea si alte chestii minore.

- Alta punga n-ai gasit?
- Da' asta ce are?
- Pai mergi asa cu ea, sa se vada tot?

Am urcat in metrou si am inceput sa studiez punga fiecaruia. Pungi de cadouri, pungi de plastic, pungi total netransparente. Am inceput sa ma simt prost ca mi se vedeau biscuitii prin punga. Adica acum toata lumea putea sa vada ca eu am o punga de biscuiti la mine pe care o voi manca in decursul acestei zile sau in decursul zilei de maine. Ce o sa creada lumea despre mine ? Cati dintre ei urasc biscuitii mei, cati dintre ei mananca biscuiti ca ai mei? E rusinos sa vada lumea ce vei manca tu. De ce e rusinos? Pentru ca... nu stiu de ce. Pentru ca pur si simplu e. Un lucru e rusinos cu motiv, cele fara motiv pur si simplu exista. Multi nu considera ca motivarea si argumentarea sunt lucruri importante in stabilirea unei probleme. De ce? Si acum urmeaza o alta intrebare: ce e mai rusinos dintre a avea o punga transparenta si a spune lumii ca tu mananci biscuiti/sarmale/mamaliga/snitele etc. si a arunca o hartie pe jos? De ce ti se atrage atentia ca ai o punga transparenta si nu li se atrage atentia celor care arunca ambalaje pe jos sau celor care isi scuipa guma sau celor care se pisa pe garduri? Dar celor care se imbata si incep sa injure femeile pe strada sau sa le hartuiasca? Dar de ce nu li se atrage atentia celor care vorbesc foarte tare in spatii publice sau celor care lasa masina parcata in intersectii? Sau celor care mananca seminte in parcuri si arunca cojile pe jos?

Toate raspunsurile la intrebarile de mai sus le-am gasit: pentru ca voua va pasa de un cacat de punga transparenta. De parca lumea nu mai mananca biscuiti, nu mai bea cafea, nu mai aduce mancare de acasa pentru pranz. Pentru ca e rusinos sa mananci sarmale la pranz in loc sa dai 20 de lei la comanda de catering. Pentru ca totul e pe dos si ma doare in cur daca vedeti voi ce am eu in punga si de fapt, in primul rand, ochii vostri numai pe punga mea nu ar trebui sa cada. Data viitoare o sa umblu mandra cu punga mea transparenta de plastic si o sa o umplu cu prezervative si tampoane, sa vedem daca e mai rau decat o caserola cu mancare.

Această povestire este 2% ficţiune.

Ieri v-am vorbit despre Gâlmă. A început să devină un personaj destul de haios, cel puţin pentru mine şi sper să nu uit să vă mai scriu despre el din când în când. Azi însă o să avem parte de un personaj care joacă alt rol important în viaţa mea şi anume inconştienţa. O să o numesc Mica Inconştienţă pentru că mi-o imaginez mereu ca pe un copil mic şi răutacios ce pune piuneze pe scaunul profesorului şi trişează cum ştie el mai bine pentru a ieşi în avantaj.

Mica Inconştienţă îmi spune lucruri în timpul zilei şi în timpul nopţii, în vise, în imaginaţie. Gândurile pe care Mica I. mi le adresează sunt de cele mai multe ori acaparate de Gâlmă cel Bun ori de cel Rau. Ei doi întotdeauna îi dau replică şi o pun la punct. Mica Inconştienţă mi-a bătut la uşă de dimineaţă, iar eu am lăsat-o să intre pentru că nu întotdeauna aduce lucruri rele. Când îmi asum riscuri şi iau deciziile dictate de ea, mă las purtată de valuri şi dau frâu liber primelor impulsuri, se mai întâmplă să aibă dreptate . Se întâmplă să mai şi am de câştigat. Dimineaţă Mica Inconştienţă mi-a dictat să închid telefonul când sună şi să las ochii închişi până telefonul va suna din nou, atât încât să ajung să mă dau cu forţa jos din pat, împleticindu-mă de-un scaun... care de fapt erau propriile picioare. Mă aşez în fund pe fotoliu, mă dezmeticesc puţin apoi pornesc spre baie. Când să pun mâna pe periuţa de dinţi, aceasta cade în chiuvetă şi ricoşează în jos direct în găleata de lături. Mă simţeam ca după o mahmureală forte. Ridic periuţa, apoi îmi pun pastă pe deget şi dăi cu drag şi spor. Trebuia să mă spăl într-un fel că altă periuţă n-aveam.

Termin cu baia, apoi mă apuc să îmi calc o bluză. Gâlmă cel Bun mi-a spus să nu o mai las pe mama să mi le calce pentru că nici ei nu îi place şi oricum face destule lucruri prin casă, pot să fac şi eu atâta lucru. Îmi iau bluza, bag fierul de călcat în priză şi cu ochii beliţi şi usturând de somn ca şi când toată noaptea aş fi tăiat cepe, dă-i şi încearcă să netezeşti materialul. După ce am dat de câteva ori cu fieru şi am văzut că nu vrea să arate şi ea decent, Gâlmă cel Rău se trezeşte din KO-ul pe care i l-au dat Mica Inconştienţă şi Gâlmă cel Bun şi îmi spune să las bluza în p... lui aşa cum e (el e mai vulgar de fel) pentru că oricum am pulover deasupra şi nu se vede.

"Nu are rost să îţi baţi capu' şi-aşa arăţi nasol orice ai face"

Eh, nu m-am împotrivit spuselor şi nu mi-am bătut capul prea mult în privinţa asta. Am fost eu însămi pentru ceva timp şi nimeni nu s-a mai bătut, totul a fost tăcut până în apropierea biroului când se punea problema ce să mănânc la micul dejun. Mica Inconştienţă îmi spunea să îmi iau pufuleţi, cornuri şi covrigei vanilaţi, Gâlmă cel Rău îmi zicea să nu mai mănânc deloc pentru că şi-aşa nu mai am bani cât să mă ţină până la salariu, iar Gâlmă cel Bun mi-a spus să îmi iau doi covrigi şi să îi mănânc împreună cu iaurtul cumpărat ieri. Aşa am făcut numai că Mica Inconştienţă a câştigat şi ea puţin prin faptul că am adăugat o clătită cu ciocolată.

După asta nu am mai avut parte de conflicte între cele două Gâlme. Mica Inconştienţă şi-a făcut de lucru cu mine azi deoarece am avut numai gânduri emo. M-am gândit la cum o să reacţioneze lumea dacă aş muri. Hai, hai.. nu vă pleoştiţi şi îngrijoraţi că am dat-o în psihoze, că nu îi aşa. Vorbea Inconştienţa, copilul cel rău. Şi pe când vorbea ea în capul meu, se trezeşte cu două palme de la Gâlmă cel Bun de nu-şi mai vede decât spatele. Năucă întreabă ce l-a apucat şi el îi zice că n-are voie să îmi implanteze mie astfel de gânduri că şi-aşa nu reuşesc deloc să fiu mai optimistă. Eu tăceam mâlc, că mi-a fost frică să intervin, mai ales că grămda cere vârf şi hop s-a trezit şi Gâlmă cel Rău să aţâţe focul mai tare. Gâlmă cel Rău zice că Gâlmă cel Bun are dreptate în felul lui f... ut, dar că oricum toţi o să ajungem acolo. Eh şi pe când vorbeau ei despre subiectul ăsta, eu stăteam mică cu anunţurile în faţă ascultând vorbele lor. S-a ajuns la concluzia că toţi murim o dată şi o dată, numai că noi toţi (Gâlmele, Mica Inconşienţă şi cu mine) am face-o diferit dacă am afla vestea asta mâine. Am pleca departe, în altă ţară şi am muri acolo, apoi ne-am incinera (şi ce dacă nu-i creştineşte zice Gâlmă cel Rău) şi asta ar fi tot. Aici oricum nu ne mai ţine minte nimeni şi nu o să fie decât o tristeţe tăcută, amărâtă şi trecătoare. Aici Mica Inconştienţă şi-a spus cuvântul clar şi Gâlmele au fost neutre în faţă mea, dar dându-i pe la spate dreptate. În drum spre casă au analizat modul de a privi lucrurile şi fiecare a mai expus nişte idei, însă Oboseala a început să îşi spună cuvântul şi eu nu am mai putut să aud nici Gâlmele, nici Mica Inconştienţă. M-am lăsat purtată de metrou spre casă precum o firmitură dusă de insecte în cârcă şi am ales să nu mai stau cu ochii în calculator. Peste 10 minute de linişte mi-am adus aminte că trebuie să vă povestesc despre vocile mele şi am ajuns din nou cu mâinile pe butoane tastând ce mi s-a întâmplat şi ce am gândit eu azi.

Noapte bună

Această poveste este 1% ficţiune.

Gâlmă. Aşa m-am decis să îmi numesc conştiinţa şi drăcuşorul de pe umărul stâng. Aşadar, Gâlmă este ca un fel de a doua persoană. Uneori am apucături schizofrenice, aştept să termine Andreea facultatea pentru a îmi da verdictul. Despre el veţi începe să auziţi din ce în ce mai des pentru că mi se pare nostim şi pentru că... aşa am eu chef. Gâlmă petrece foarte mult timp în capul meu. Când fac anunţuri, când merg, când dorm, când sunt la toaletă. El e mereu acolo să îmi facă viaţa amară sau să mi-o îmbunătăţească. Când lucrează ca Gâlmă cel Bun îmi spune că nu voi ajunge niciodată nicăieri, nici ca bloggeriţă, nici ca jurnalistă, nici ca nimic. O să fiu un nimeni. Asta de fapt este partea realistă a lucrurilor. Mulţi oameni ajung nimeni şi tot Gâlmă îmi spune să las totul baltă şi să intru în "whatever mood", cum numim eu şi Andreea starea latentă în care nu ne mai pasă de nimic şi doar lăsăm orele să curgă precum un râu de lapte în castronul cu cereale. Ador momentele în care chiar reuşesc să intru în starea de care vă vorbesc, dar atunci Gâlmă se transformă în drăcuşorul de pe umărul stâng şi îmi spune că trebuie să simt lucruri şi frustrări şi toată ziua se schimbă.

Aseară am intrat în whatever mood. Azi de dimineaţă Gâlmă cel Rău m-a trezit din ea spunându-mi că trebuie să mă enervez pe situaţii şi oameni. Am încercat din răsputeri să mă împotrivesc mâniei şi sentimentelor negative, dar drăcuşorul (că nu degeaba i se spune aşa) a învins. M-am enervat, am tunat, am fulgerat apoi din oboseală m-am lăsat din nou cuprinsă de Gâlmă. De fapt, el e partea bună şi partea rea a conştiinţei mele. Uneori pot să îl controlez, alteori nu. Da, asta e el de fapt. Gâlmă cel Rău este de câteva ori doborât şi de oboseală, nu numai de Gâlmă cel Bun. Oricât de mult s-ar împotrivi el, Oboseala câştigă. Ca şi acum de altfel, când el îmi spune să mai stau... dar oboseala spune NU. Oboseala câştigă aşa că mă duc la culcare.

1-0 pentru Oboseală, Gâlmă cel Rău... eşti veriga slabă, tată!