Sunt ceea ce gândesc

Vine Pastele, da? Si la noi in familie traditia este ca de Paste sa se ofere cadouri, la fel si de Craciun, zile de nastere, nume etc. Ai mei nu stiu sa lucreze pe calculator si deseori devin nostalgici si vor sa se uite la poze. Dupa cum majoritatea pozelor din ultimii ani sunt pe suport digital (dvd-uri sau pe hdd) m-am gandit sa le fac cadou anul acesta o rama foto digitala.

Am comandat astfel de la Emag cea mai ieftina rama foto digitala de 7 inchi (Serioux de 130 ron). Nu am comandat-o pentru ca sunt zgarcita, ci din 2 motive: 1. nu imi permit sa dau 500 de ron pe o rama foto digitala si 2. nu inteleg de ce as da atata pe o rama foto digitala.... ca pana la urma nu face nimic, e doar un ecran cu 3 butoane care are un slideshow...

In orice caz... ajung azi sa imi ridic comanda de la punctul de livrare de la Obor (din cadrul Flanco). Totul bine si frumos, pana cand ii rog pe baietii de acolo sa imi testeze rama foto. De la alte patanii deja prefer sa imi ridic comenzile personal si sa ii pun sa imi faca proba, ca asa e normal.... Si imi face tipul de acolo proba sau cel putin incearca si vede ca nu merge... Schimba priza... schimba iarasi priza... apasa pe alte butoane... nimic. Cheama pe cineva. Persoana respectiva repeta aceleasi chestii ca celalalt... Tot nu merge... Cheama pe altcineva... pe altcineva... De pana la urma au tras concluzia ca rama nu functioneaza.

Il cheama pe manager (presupun ca managerul era sau cel putin o ierarhie mai sus decat ei) si acesta imi spune ca daca vreau imi pot da banii inapoi si sa ma duc eu in Crangasi sa imi iau alta rama de la showroom-ul Emag. Le zic ca nu vreau... ca mie imi trebuie rama aia blestemata ca este cadou si am nevoie de ea azi (as fi facut un efort si as fi ridicat-o si maine la o adica da' maine am alte treburi si na.... mai greu)

In fine, dupa ce am stat pe acolo o juma' de ora.... apoi a primit managerul telefon de la Emag ca o sa imi aduca rama cu urmatoarea livrare de produse de dupa ora 18.00. Am zis OK, si-asa am treaba prin oras si pot trage de timp... merge.

O chestie de notat... in micul haos produs de rama mea nefunctionala un tip ma intreaba: cat ati dat pe rama? Ii zic ca 130 ron la care el scoate un "aaaah, da... " in sensul de "pai daca ai luat-o pe cea mai ieftina, normal ca nu merge". Da, eu am raspuns cu o injuratura in gand, da' nu am mai spus nimic cu voce tare ca nu e frumos si nu sunt o persoana agresiva verbal (yeah, right)

Anyways... au fost draguti in rest si am plecat de acolo in ideea ca vin dupa ora 18.

Am revenit pe la 17.45 si am intrat din nou in Flanco sa intreb de rama, ca poate venise mai devreme. Nu venise. OK, nici o problema. Am revenit la 18.30 si cand mi-a venit randul la coada sa imi ridic rama m-au luat astia care lucreaza acolo (era alta tura mi se pare) cu o atitudine de mi-a venit sa imi dau palme.

De fapt unul dintre ei era problema... Pentru ca in momentul in care l-am rugat pe tipul care mi-a aratat rama sa mi-o si probeze a sarit de cur in sus celalalt ca "Noi nu probam aici, ca n-avem ce sa probam"...
Zic "Domn'e cum sa nu probati? Pai azi de dimineata cum mi-ati probat-o? Nu tre' sa o bagati decat in priza si sa ii dati drumu'. De dimineata nu mergea si mi-au adus alta... "
La care asta micu' tot o tinea pe a lui ca nu probeaza ca nu si nu....

Eu sincer n-am inteles faza. N-am plecat de acolo pana nu mi-au probat-o pentru ca nu mi se parea normal si n-am inteles atitudinea tipului de a refuza sa imi faca proba la ea, care era faza? Ti-e lene? Ai nervi? Lasa-ma, frate, ca nu tie ti-au adus o rama defecta si a trebuit dupa aia sa pierzi timpul in oras ca sa poti sa ridici una buna... Unii oameni n-au nici un pic de logica in gandire si sincer, astia merita o partida de injuraturi ca la carte, da'-s fata finuta si oricum am fost multumita ca intr-un sfarsit mi-au adus o rama buna si cei de la Emag au fost profesionisti asa ca am zis treaca-mearga. Nu pot sa zic ca nu m-a enervat, m-a enervat... imi venea sa il bat, sa il injur da' asta e... I'm a lady... desi uneori e bine sa fii si de alta etnie.

Baietii de care zic lucrau la Flanco, deci Emag-ul a lucrat profesionist din punctul meu de vedere, n-am avut treaba cu ei, da' astia mici de la Flanco ar trebui sa faca ceva cursuri de relatii cu clientii ca unii sunt cam depasiti de unele situatii... adica da-o-n sconcs de treaba si managerul a fost mai dragut, bre :) Se poate?

Update 22.04.2011: Oh, wow... tocmai am primit un telefon de la directorul magazinului Flanco in care si-a cerut personal scuze si mi-a oferit si un card reducere. Nu-mi vine sa cred... exista astfel de atitudini in magazinele de la noi? Omg... exista... wow... sunt inca in soc... foarte tare! frate...

Adolescenţa e o perioadă interesantă din viaţa unui om, au tot felul de schimbări.... mai plăcute, mai neplăcute. Mă rog, cred că în mare parte sunt neplăcute. Când suntem puşti atitudinea pe care tindem să o adoptăm este aceea de rebeli (că doar de-asta au şi făcut şi numit filmul Rebel Without a Cause, nu?:) )... Recunosc că şi eu am trecut prin ea, dar nu a fost o atitudine faţă de părinţii mei sau faţă de anumite persoane, ci doar faţă de subiectele zilnice, faţă de sistem... ştiţi voi "fuck the system". Argumentam cu înverşunare, scriam cu înverşunare... uneori mi-e dor de acea "înverşunare", dar anii mi-au potolit setea de teribilism... aşa cum trebuia să se şi întâmple.

Ca adolescentă am fost mult mai liniştită decât cei pe care i-am văzut în metrou acum câteva săptămâni. Întâmplarea fu aşa:

Vreo 4 indivizi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani să zicem, îmbrăcaţi în haine "cool" dă hip-hapări vorbeau despre "părinţii" lor. În primul rând ei erau "cool" nu numai pentru că erau îmbrăcaţi în haine dă hip hapări, dar şi pentru că vorbeau unii cu alţii de pe o parte şi alta a metroului. Adică unul dintre dăştepţi stătea pe un rând de scaune care era paralel cu celelalte şi fireşte îşi vorbeau cu un sonor suficient de puternic să se audă între ei şi să audă şi tot vagonul ce căcaturi le ies din gură.

- Aualeu, frate, am vorbit aseara cu aia... m-a stresat mai rău ca maică mea, frate...

- Da, frate, să vezi maică mea ce mă enervează, frate... Mă sună mereu că aah, Florine să ajungi la 22 că ţi se răceşte mâncarea, Florine hai în casă să ne uită la televizor, Florine să ajungi devreme că vreau să stai în casă, că aşa vreau eu...

- Da, bă, da... aşa şi cu maică mea... Să vezi ce mă bate la cap şi începe să se roage de mine. Frate, păi io pă taică miu îl respect, că dacă nu fac ce zice nu stă la discuţii cu mine, îmi baga mâna în gât şi mă dă cu capu' de perete de nu mai zic nimic.

Mă rog, au mai zis ei nişte prostii pe acolo... pe-astea le-am reţinut pentru că mi s-au parut... epice. Deci dragi mame... daţi-vă copiii cu capul de pereţi la propriu, se pare că le place!

Şi când a coborât teribilistu' ăla mic, care se împiedica în pantaloni, le spune ceva băieţilor si foarte şmecheraş, cu o figură de poppin' le arată dej'tu mijlociu şi coboară. Vai di mini, ce cul eştimăăă, ptiuu....

Ştiu că n-am mai trecut demult pe aici cu tasta, dar revin azi în forţă ca să vă povestesc prin ce peripeţii am mai trecut în mijloacele de transport în comun.

Întâmplarea a fost acum aproape o lună, dacă nu mai mult... Am plecat eu pe la 13-14 cred, cu minunata "căruţă" trasă de boi, care în mare parte transportă cartofi şi alte animale raţionale sau nu. Am făcut 2 km în 30 de minute, ca de obicei. În fine, eu m-am obişnuit suficient cât să nu mai am aşteptări de la boii noştri, pentru că sunt şi ei sleiţi şi aleargă stând pe scaun după bani ca fiecare om (bou?) fără standarde în viaţă, fără moralitate sau alte cuvinte jignitoare.

Să trecem totuşi la acţiune: mă aşez pe ultimul loc din căruţă, pe ultimul rând de scaune unde nimeni nu te deranjează cu sacoşe, sarsanale, peşti, varză murată, castraveţi, bere Noroc sau mai ştiu eu ce poartă ei p-acolo. Căruţa opreşte şi urcă o femeie în vârstă, dar nu foarte, cu un cojoc "de Leana Ceauşescu" (cum obişnuia să spună un fost coleg de birou) Până una alta ca să uit de viteza căruţei cu totul şi să intru în lumea mea, ascultam muzică la mp4. Doamna Cojoc a venit chiar lângă mine. Nasul meu a tras timid aer, ca să nu aibă nicio surpriză, dar era OK, mirosea a naftalină... după cum mă aşteptam, aşa că mi-am văzut de muzică în continuare până când a mea Dragoste Cosmică a celor de la Florence and the Machine a devenit un: "A falling star..." Da??? Ce zici mă acolo?? Aloo!! "Fell from your heart and landed in my..." "Da, cobor acolo, n-auzi?"... "The stars... the moon.." Aloo???

Am oftat... am încercat să dau mp4-ul mai tare, dar dna. Cojoc avea plămânii luaţi de la Apple şi IRiverul meu nu putea face faţă. De fapt, femeia aia vorbea atât de tare la telefon încât sunt sigură că şi ceilalţi participanţi la trafic o auzeau din maşinile lor. Îmi pun muzica pe pauză chiar la fix când dna. Cojoc mă întreabă:
- Auzi, fetiţo, aici scrie Gicu??
Şi îmi arată telefonul. Dă mai jos, îi zic că acolo era... Şi iar vorbeşte la telefon de mi se umflă creierii în cutie. Spre norocul meu... s-a dus pe scaunul din spatele şoferului şi acolo a vorbit. Bineînţeles, se auzea până la mine limpede ca apa ce spunea, dar era mult mai bine mai departe de scenă. Şi spre norocul şoferului, dna. Cojoc a coborât cam la jumătatea drumului. Vă imaginaţi cum ar fi fost dacă ar fi mers până la capăt?

Horror.

Dupa atatia ani de American Idol nu credeam sa mai existe auditii si interpreti care sa ma dea pe spate... Well, I was wrong. Jacob Lusk is amazing, so full of passion! Incredibil...

In seara asta ma simt dezamagita. Ma simt debusolata si aproape ca mi-e rau de la stomac pentru ca nu ma pot exterioriza. E frig peste tot, mi-e frig tot timpul si ora 18 a trecut fara ca nimic sa se intample, ceea ce mi-a produs si mai mult greata. Am stat atat de incordata (de frig, de suparare) incat abia am putut sa mananc fara sa nu vars.

Ma zbat in ultimul hal. Ma zbat mental sa reusesc ceva in viata asta, in tara asta, pe Pamantul asta. Ma zbat ca un viermisor intr-un carlig numit... numit cum? Cum sa numesc carligul? Ghinion? Disperare? Sau pur si simplu "Romania"?

Sunt o mie de intrebari care imi trec prin minte: Ce fac? Ce sunt? Unde sunt? Unde o sa ajung? Cat o mai tin asa? De ce nu reusesc? De ce bat pasul pe loc? Cum sa mai fac, ce sa mai fac, cum sa nu exasperez? Cum sa ma abtin sa nu plang de disperare?

Stiu ca suna exagerat, dar nu mai pot... am obosit sa ma zbat, am ramas fara planuri, fara optiuni, nu stiu cum sa ma mai pun pe picioare. Nu am cu cine sa vorbesc, nu stiu cine ar intelege... De ce considerati ca faptul ca-s tanara inseamna asa mult? Credeti ca anii nu o sa treaca si la mine? Credeti ca vreau sa ajung abia la 40 de ani sa castig un salariu decent? Am planuri, vreau sa fac lucruri in viata asta, nu sa bat pasul pe loc asa cum sunt obligata acum si sa pierd timp, un timp pe care nu mi-l da niciunul dintre voi inapoi...

Citeam ieri un cacat de articol in care mari directori dintr-un anumit domeniu se plangeau ca nu mai merg lucrurile ca alta data. De ce ? Iti spun eu de ce... pentru ca nici macar o sansa nu li se acorda oamenilor ca mine, tineri, care vor sa invete, sa se formeze, sa faca ceva in viata asta. Nici macar o amarata de sansa... Toti sunt atat de egoisti... sa nu ajute si pe altii care-s la inceput, sa nu cumva sa le acorde o speranta, o oportunitate, ceva... orice...

Interviuri fara ca nimeni sa sune inapoi, stres, planuri, asteptari. Cat mai trebuie sa astept? De ani de zile astept... astept una, astept alta, in curand o sa astept sa mor si Romania tot n-are sa-si revina. La 60 de ani (daca apuc) cu o pensie de 100 de ron o sa imi spuneti la fel? Lasa ca esti tanara? Sau atunci imi spuneti "daca n-ai vrut sa muncesti"? Care o sa fie atunci? Tre' sa imi fac copii ca sa ma intretina? Pe cont propriu de ce nu pot sa ma descurc? De ce nu pot sa imi asigur o viata linistita prin propria munca? De ce nu merit si eu o sansa? Hmm? Doar am facut tot ce imi sta in puteri si nu inteleg... de ce?

Toamna e problematica atunci când vine vorba de sentimente şi gânduri. Cel puţin azi a fost un pic de haos la mine. Am fost cam morocănoasă, anti-socială (cu toate ca ce urmeaza sa va povestesc o sa demonstreze contrariul) si iar am dat atenţie cuplurilor. Nu vorbesc neapărat despre cuplurile el-ea, mă refer şi la grupurile de prieteni. Ştiu că anul ăsta o să fie şi mai singuratic decât până acum pentru că aveam o singură prietenă cu care mă înţelegeam la facultate şi ea de anul ăsta nu mai vine.

Am urcat în "căruţă". Mulţi copii, pentru că mai nou se ia căruţa la şcoală, nu se mai merge pe jos cum făceam noi "pe vremea noastră". Chiar mă scoate din sărite lucrul ăsta cu copiii... chiar încep să mă enerveze copiii şi dacă aveţi de gând să îmi daţi replica cu "şi tu ai fost aşa cândva" eat shit and die că nu eram aşa prost crescută, nu vorbeam tare şi nu împingeam lumea. Când căruţa e oricum aglomerată îi vezi şi pe ăştia că vor să se urce că le e lene sa meargă pe jos... şi asta pe orice timp. Hai că poate înţeleg dacă e viscol afară, poftim... că nici mie nu îmi era uşor, chiar dacă erau doar 10-15 minute de mers pe jos, dar când e acceptabil afară cred că poţi să îţi foloseşti picioarele că n-au să cadă.

După ce coboară plodărimea la şcoală, cineva în spatele meu se apucă să vorbească la telefon... Şi am aflat... aproape tot programul persoanei respective pe ziua de azi. Se ducea undeva la Foisorul de Foc, unde îi trebuia nu ştiu ce adeverinţă că "are grijă de ăla bătrânu" şi toate astea "pentru ce? pentru 10 pachete de biscuiţi şi 1 kg de făină? un rahat!"

Nu mai suport... îmi pun căştile pe urechi până îmi vine rândul să cobor. Când îmi vine rândul să cobor, o femeie mai în vârstă se bagă în faţa mea (moment în care a trebuit să strig şoferului peste ea unde să oprească) şi apoi se aşază într-o parte, semn că îmi lasă spaţiu să cobor... cobor şi apoi coboară şi ea... deci... ce ?

Ajung unde aveam treabă şi aştept nu mai puţin de o oră şi un sfert să las o chitanţă. Chitanţă pe care de altfel am mai încercat să o las şi mai devreme, dar nu mi-au primit-o pentru că "după 15 să veniţi"... şi continuarea era probabil "... pentru că atunci puteţi să aşteptaţi mai mult, acum suntem prea liberi să vă primim chitanţa". Nu-i nimic. Suntem în România şi sistemul e de căcat, de ce să angajeze pe cineva mai competent? Uite, mă ofer eu să le fac treaba contra cost.. acelasi pe care il primesc si ele, dar nuuuu... că ce experienţă am eu într-ale chitanţelor. Fine.

Şi mă întorc acasă, după 3-4 ore de stat în picioare şi mers pe jos. Vânez un loc în metrou, pentru că mă durea spatele de credeam că am să mă rup în două şi nimeresc în faţa unui om care se uita la mine fix. Ştiu că se uita prin mine, înţeleg, dar nu poţi să te uiţi prin încălţările mele? Prin geanta mea? Prin picioare? Mâini? De ce tre' prin faţă? E atât... de naşpa chestia. Urăsc să se uite oamenii prin mine aşa...

Şi urăsc ploaia mult de tot când trebuie să ies din casă pentru că o mână clar o ai ocupată cu umbrela. Mi se făcu foame şi poftă de o perniţă cu caşcaval de la Fornetti. Cum Fornetti era chiar lângă locul de unde luam "căruţa", am zis să îmi iau o perniţă... cu toate că într-o mână aveam umbrela şi într-alta o sticlă cu suc. Bag mâna în buzunar sigură că aveam banii ficşi, scot un leu... şi o moneda care s-a dovedit a fi de 10 bani, nu 50 cum ştiam.

M-am dat într-o parte (urăsc când se întâmplă chestia asta, fie că e la mine sau la alţii), mi-am pus umbrela între umăr şi gât şi apucă-te de scotocit după bani în portofel, portofel care era în geantă. Cu o mână ţineam sucul. În fine, dau 5 lei şi îmi rest 3,20. Mă uit... scumpiseră perniţa, deci chiar dacă aveam moneda potrivită tot trebuia să scotocesc după mai mulţi bani. Haos. Acum cum era să mănânc când într-o mână ţineam umbrela şi în cealaltă sucul? Până la urmă mi-am pus sucul în buzunarul hainei, de zici că eram boschetarul de la semafor care tre' să se hidrateze la locul de muncă sau tre să aibă cu ce să spele parbrizurile şi am mâncat.

Căruţa a venit mai târziu aşa că am avut timp să termin ce aveam de mâncat şi să revin la regimul sticlă de suc-umbrelă. Spatele încă durea chiar dacă avusesem privilegiul să stau câteva staţii jos în metrou. Fiind oră de vârf, mă aşteptam să nu prind loc şi aşa a şi fost. Acum vine partea amuzantă şi contradicţia stării mele anti-sociale de azi....

Plătesc biletul şi mă duc în spatele căruţei. Acolo ma uit la un băiat şi băiatul se uită la mine. Băiatul semăna foarte bine cu un vecin aşa că i-am zis "bună" şi la sfârşitul cuvântului rostit mi-am dat seama că nu era el şi m-am înroşit toată la faţă dându-mi palme invizibile peste frunte. M-am întors cu spatele simţind cum mă încălzesc toată. Tipu' n-a zis nimic, s-a uitat aşa... de genul... "cine eşti şi de ce m-ai salutat? eşti nebună", de parcă putea gândi altceva. În fine, după primul sfert sau jumătate... (cine mai ştie la cât de încet a putut să meargă) am prins loc şi fireşte mirosurile au început să apară precum fulgerele într-o furtună.

Am ajuns acasă pe la 17. La 18 am pus capul pe pernă şi am adormit instantaneu.

Acum cateva luni (de fapt, cam juma de an-un an) am fost in Unirii sa caut un magazin de suveniruri, inscriptionari pe tricouri, cani, samd. Cumva am ajuns la etajul 4, unde am dat de multe mese, multi oameni (pentru ca era aproape de sarbatori si lumea era libera) si vreo 2-3 tipe, cu fluturasi in mana, care m-au intampinat si m-au intrebat ce caut. Probabil aratam total dezorientata, pentru ca habar nu aveam ca exista o asemenea portiune cu restaurante la ultimul etaj al magazinului Unirea. Le-am zis ce caut si foarte amabile mi-au zis ca nu se afla la etajul respectiv, mi s-au parut OK.

Azi chiar voiam sa ajung la etajul 4, la unul dintre localuri si am fost absolut asaltata de vreo 3 tipe care au inceput sa vorbeasca repede-repede, aproape legat si sa imi dea pliante de nu mai stiam ce se intampla. Una dintre ele, mai mica si blonda mi se pare a fost de-a dreptul terorista... Nu am dat in viata mea de o persoana mai disperata ca ea. O alta mi-a dat pliantul spunandu-mi "eu o sa va dau doar pliantul si o sa va las sa alegeti singura" si i-am zis "merci, chiar apreciez", pentru ca am apreciat chiar daca era si asta o strategie.

Jesus Christ, nu le-a spus nimeni oamenilor astora ca mai mult sperie clientii decat ii atrag? Jur ca primul instinct a fost sa fug, sa cobor inapoi cu scarile rulante. Chiar m-a speriat si sunt sigura ca in momentul in care o sa dea de cineva mai nervos, mai influent, mai important... care sa se duca la manager sa ii zica ca ii da in judecata pe motiv ca a fost agresat, o sa se potoleasca tipele... tipa... sau poate chiar o sa ramana fara un job. Cum sa te asezi in fata omului si sa nu il lasi sa treaca, sa ii scoti ochii cu pliante si... Doamne fereste :)) La momentul respectiv m-a socat si enervat, acum ma amuza teribil... totusi, daca mergeti la etajul 4 in magazinul Unirea, sa stiti la ce sa va asteptati.

În reality-showul zilelor mele se întâmplă lucruri anormale care după un anumit număr de repetări devin normale. Şi am întâlnit în ultima lună... toate speciile pământului. Când credeam că le-am experimentat pe toate, că le-am văzut pe toate... mi se dă o palmă peste faţă şi mi se strigă "NU! Stai să vezi!"

Ma trezesc la 8... foarte devreme pentru mine, dar nu ma deranjeaza. Ma duc si fac dus, ma parfumez, ma machiez, ma accesorizez, imi calc hainele, ca scoasa din cutie (/a Pandorei) ma duc sa iau "căruţa". Si fireste, in jurul meu pute, dar nu imi acopera parfumul, asa ca e inca OK. Mai merg ce mai merg, dorm pe mine, apoi in minte imi vin cuvintele unui fost coleg de serviciu....

Puiu', peştele şi p... se mănâncă cu mânuţaaaaa...

Bănuiesc că e doar o pală de vânt venită dinspre persoana nepotrivită, aşa ca nu bag de seamă... apoi din nou...

Puiu', peştele şi p... se mănâncă cu mânuţaaaaa...

Încep să îmi pun semne de întrebare şi să dau din nări. Deodată mă doboară... un miros puternic de peşte... Stomacul meu protestează, ficatul la fel... până şi parfumul cu care mă dădusem s-a ascuns pe sub haine.

Mă uit în jur... şi când văd... ceva ce n-am mai văzut până acum în viaţa mea. Cineva lângă mine... mânca peşte... dintr-o pungă... pungă care se afla în geantă. Era peşte... peşte prăjit acasă, peşte care pute, PEŞTE! Cum dracu' să mănânci peşte... în... e ca şi când te-ai apuca să mănânci în autobuz piure sau fasole. DAR peştele puţea în ultimul hal, în primul rând, în al doilea rând persoana respectivă mânca cu ambele mâini, nu era însărcinată şi lovitura de graţie a fost când a început să sugă oasele. GAAAAAH... bine că mi-a fost distrasă atenţia când a urcat un tip foarte drăguţ cu ochi albaştri şi bine că a trebuit să cobor, ca altfel...nu aş mai fi trăit să vă scriu despre asta.

Şi întrebarea rămâne: cum poţi să mergi cu împuţiciunea în geantă? Chiar şi în pungă... CUM?? Şi de ce te-ai apuca să mănânci împuţiciunea într-o maşină în care merg şi alţi oameni? Mi se întoarce stomacul pe dos şi când îmi aduc aminte...

Am descoperit azi cum poti baga burta in draci pe bani putini. Nu prea am mai dat de locuri unde sucu' la 330ml sa coste mai putin de 4 lei, dar iata ca cei de la Springtime mi-au facut ziua frumoasa... si mai putin frumoasa...

O sa scriu aici cate cuvinte despre experienta Spring, pro-uri si contra-uri. Nu e o postare platita de nimeni, nici facuta cu reavointa, asta-i doar un blog, eu sunt doar un om, care azi a fost client in acest fast-food. Asta ca sa clarificam posibile neintelegeri care ar putea aparea.

La PRO:

• Servire rapida
• Mancare buna (cel putin pizza) si proaspata
• Preturi exceptionale (a se citi foarte mici pentru centrul al Bucurestiului)
• Pozitionare buna, la indemana, aproape de metrou
• Cafea buna

La CONTRA:

• Personalul de cacat
• Putin cam inghesuit, tavanul jos imi dadea o teribila senzatie de claustrofobie. Si pe langa asta mai era si foarte cald pentru ca nu dadusera drumu la aparatul de aer conditionat
• Serviciul de servire e cam aiurea. Platesti, apoi te duci sa lasi bonul, apoi astepti pana e gata comanda, apoi te duci sa o ridici... apoi... apoi... si se mai uita si alea urat la tine ca nu stii cum merg treburile, de parca eu mananc in fiecare zi acolo, parca n-a fost a treia oara in viata mea cand am intrat la ei.. Pfff, ma lasi...

Cam astea ar fi. Stiu ca avantajele sunt mai multe decat dezavantajele, dar pentru mine conteaza foarte mult personalul... asa ca a reprezentat un MARE minus partea asta. Recunosc ca preturile mi s-au parut foarte bune, mai ales ofertele speciale. Spre exemplu, eu mi-am luat o pizza si o cola la doza cu doar 10 lei, iar pizza a fost foarte gustoasa si nici nu am putut sa o termin. Sa nu mai zic de cafea, care pe langa faptul ca a fost buna, a fost doar 2.5 lei.

Concluzia... ? Am aflat un loc bun unde poti manca bine si ieftin, dar trebuie sa ai nervi de otel sa comanzi... si multa ignoranta la bord. That's all.

Cya.

Ziua mea idioată... cum poate fi o zi idioată doar stând în casă? Vă spun eu cum.

A început cu o cană de cafea şi cu neatenţia mea. Mi-am făcut cafea la ibric, proaspătă, am pus un strat de frişcă considerabil şi am luat o gură ca pelicanul. Dap, mi-a ars limba. Şi acum mă doare foarte rau.

Ziua se continuă cu o veste foarte proastă care m-a enervat şi ofticat atât de rău, aproape să plâng, dar n-am plâns pentru că m-am concentrat mai mult pe nervi. Am aşteptat o lună întreagă pentru ceva şi acel ceva n-a mai venit şi azi am aflat şi uite aşa...

După asta mi-am venit în fire, am zis că nu e un sfârşit de lume cu toate că îmi pusesem atât de multe speranţe... Primesc un telefon, era o colegă de facultate care îmi spunea că sunt probleme cu unele examene. Iar mă enervez.

Am nişte probleme cu notebookul, minore ce-i drept, dar supărătoare, pe care încerc să le rezolv şi nu îmi ies. Iar nervi.

Da, mi-ar plăcea să se termine mai repede ziua pentru că nu mi-a plăcut şi mi-e teamă de ce o să îmi mai aducă. Şi poate nu sună cine ştie ce, poate fi mai rău, mult mai rău, dar mi se pare stupid, foarte foarte stupid. Nici măcar nu am putut să intru în starea mea de "whatever", aşa că pe toate le-am pus la suflet. Direct acolo s-au dus... la sursă... stupid...

A mai trecut o noapte de rahat si de data asta nu a fost numai din cauza caldurii. Am adormit relativ repede, insa iar m-am trezit... de data asta mult mai des, din cauza vantului.

Nu mai continuu povestea, cum m-am perpelit jur de ora 5 si am inceput sa ma gandesc la vrute si nevrute. Cea mai neplacuta parte din toata noaptea asta zbuciumata a fost dimineata, cand am avut un ultim cosmar si m-a facut sa nu mai vreau sa adorm.

Trecand de partea dezgustatoare, pe care oricum n-am de gand sa o spun, imi aduc aminte destul de clar ca imi spuneai ca ma urasti si parca as fi simtit asta in vis. Mi-ai zis "te urasc din prima zi in care ai rosit in obraji", asta fiind o alta metoda de a spune ca urasti ziua in care m-am nascut probabil. Oare o fi adevarat? Parea adevarat. Ce subconstient ciudat mai am si eu. Vreau sa se termine visele si noptile nedormite cum trebuie, m-am saturat pana peste cap. I used to be normal, wtf happened?

De obicei încerc să urăsc cât mai puţine lucruri, nu e bine să fii plin de resentimente. Uneori e inevitabil, cum a fost şi aseară. Poate nu e un subiect prea interesant, poate am mai scris despre asta, dar nu pot să mă abţin să nu vă împărtăşesc cât de mult urăsc SĂ NU DORM CUM TREBUIE!

Toată lumea se uită chiorâş la mine când spun că urăsc luna august. Am un motiv pentru care o urăsc, de fapt mai multe, dar unul mare de tot şi anume: e foarte cald. Ei bine, e ca o reacţie în lanţ, dacă e foarte cald, nu pot să mănânc, nu pot să dorm şi tot sistemul meu se duce dracu'. Aşa că... urăsc august pentru ca e cald şi urăsc căldura pentru că nu pot dormi şi urăsc să nu pot dormi.

În viaţa mea nu foarte lungă s-a întâmplat destul de rar să am probleme cu somnul... chiar şi vara. Mereu am apreciat lucrul ăsta la organismul meu, că a dormit mereu la grupa mare. Când lucram, puneam capul pe pernă nu mai auzeam nimic până dimineaţa când suna ceasul. Puteai foarte bine să tai buşteni pe mine că nu m-aş fi sinchisit. Aş putea să număr chiar pe degete dăţile în care nu am putut să dorm decât câteva ore, exceptând luna asta. Probabil din... 28 de nopţi, doar 10 le-am dormit cap coadă fără să mă trezesc cel puţin o dată. Să nu mai spun câte oi am încercat să număr până să adorm, mama lor de oi...

Mi se pare atât de frustrant să nu poţi să adormi repede şi să te trezească nişte coşmaruri cum mi s-a întâmplat mie la 4 dimineaţa. Până la 6 am stat cu ochii pe pereţi, trecând prin toate gândurile posibile şi imposibile, foindu-mă şi aşezându-mă în toate poziţiile (pe stânga, pe dreapta, perfect întinsă, perfect chircită, învelită, dezvelită, învelită pe jumate, stând în fund, stând culcat, aşteptând cu ochii închişi, aşteptând cu ochii deschişi, cu mâna pe frunte, cu mâna pe burtă, pe lângă corp, cu a doua pernă, fără a doua pernă, cu perna pe o ureche, fără pernă pe o ureche şi altele). Şi lucrurile capătă proporţii când ai şi la ce să te gândeşti. Eu chiar cred că noaptea e un sfetnic bun şi e atât de bun, că nu mă mai satur de el. Am observat că după ce dorm, perspectiva mea asupra lucrurilor se schimbă radical şi de cele mai multe ori în bine. Cum se presupune că îmi pot schimba perspectiva în bine când nu pot dormi? Un lucru e sigur, dacă Moş Ene chiar ar exista, l-aş da în pizda mă'sii.

Povestea mea începe cu faptul că Zâna Măseluţă m-a urât de moarte când eram mai mică. După ce mi-au căzut dinţii de lapte, care erau de o mie de ori mai frumoşi decât cei care mi-au crescut apoi, au început problemele fără-de- sfârşit.

Prima concluzie: I hate Zâna Măseluţă.

Am purtat aparat dentar de la 7-8 ani şi, ce-i drept, după chinul extracţiei de canin de pe partea stângă şi ani de purtat aparat dentar, am avut dinţii cât de cât drepţi. Dar oare a avea dinţii aliniaţi e suficient pentru un zâmbet frumos? Cu siguranţă că uneori nu şi sper să nu mă înţelegeţi greşit, îi mulţumesc mamei că m-a pus să port sârme în gură, pentru că realizez că m-au ajutat, dar nu au rezolvat mare lucru. Dacă aparatul dentar mi-ar fi rezolvat dinţii masiv crescuţi, ar fi fost OK, dar bineînţeles că nu a fost suficient. Au început să îmi apară carii peste tot şi aşa au început peripeţiile cu extracţiile de nervi, plombe, plombe căzute, plombe refăcute şi cea mai recentă problemă – măselele de minte.

Cum am zis mai devreme, dinţii mei sunt mai mari decât maxilarul. Cu toate astea, nu arată extraordinar de rău (doar „rău” din punctul meu de vedere) decât dacă eşti medic şi te uiţi de aproape. De fapt, să fiu sinceră... stomatologul care mi-a pus ultima plomba şi-a cam pus mâinile în cap când a văzut câte ar fi de rezolvat. Şi eu? Eu mi-am pus mâinile în cap de câţi bani ar trebui să dau la stomatolog ca să scap de toate.

De ce apar cariile astea? Nu ştiu dacă e demonstrat ştiinţific, dar eu cred că este şi genetic. Am făcut un mic experiment. Am găsit o carie nouă, în cele mai incipiente faze. Era doar un vârf de ac, aşa că am început să mă spăl mai des, cu mai multă atenţie, să folosesc aţă dentară, să nu mai mănânc dulciuri, sucuri oricum nu mai beau de ceva vreme. Asta se presupune că trebuie să faci pentru un zâmbet frumos, aşa tre’ să faci ca să previi cariile sau să le opreşti, nu? Nu aşa spune în cărţi? Dar care a fost rezultatul? Caria s-a mărit în câteva luni. Deci... ce??
N.B. : încă se măreşte.

A doua concluzie: I really hate Zâna Măseluţă.

În fine, pe lângă carii... ar mai fi încă 2 lucruri de rezolvat la dantura mea. Apropo de ce spuneam mai devreme, de măselele de minte. Bănuiam că o să am eu probleme şi cu astea când o să vină timpul şi timpul a venit, aşa că măselele mele de minte s-au hotărât să nu mai iasă la suprafaţă pentru că le era ruşine. 3 dintre ele au crescut sub gingie şi a 4a, mai curajoasă, a crescut perpendicular cu ceilalţi dinţi. Ultima problemă, care ar fi (aparent) cea mai simplă, ar fi faptul că nu am dinţii albi.

A treia concluzie: cine dracu’ a inventat-o pe Zâna Măseluţă?

Uneori, jur, visez că îmi cad toţi dinţii şi nu mă doare, pentru că ştiu că vreau alţii. Aştept bătrâneţea pentru a-mi pune placă, pentru a avea şi eu o dantură normală, chiar dacă falsă. Vă daţi seama cum sună? Eu îmi dau seama, dar îmi dau seama şi că mă chinui deja de peste 10 ani cu ei şi nu îmi permit să îi tratez nici de carii, nici de orice altceva... până la urmă, cine îşi permite dacă nu e o urgenţă? Oricum ar fi, consider că sunt un caz foarte special şi o adevărată provocare pentru medicii stomatologi. Chiar unii dintre ei au recunoscut asta, însă eu regret că nu îmi „permit” cu adevărat să îi provoc.

Ultima concluzie: am împuşcat-o demult pe Zâna Măseluţă.

(acest articol a fost scris pentru concursul organizat de dentist.ro)

Am avut serviciu... un an si opt luni de zile, dupa care departamentul in care am fost s-a desfiintat. In acest timp, am cotizat cu peste 55 de milioane la stat. Asadar, somajul meu a fost 75% din salariul minim pe economie si ceva din acei 55 de milioane...

In prima luna am luat 450 de ron. Ceea ce a fost OK pentru mine, chiar daca a trebuit sa imi cumpar un medicament de aproape 1 milion. Pentru ca stau cu ai mei si nu am facturi de platit si alte chestii de genul, 450 de ron mi-au ajuns pana azi, cand ramasesem cu 10 lei in buzunar. Si bine ca azi a fost zi de luat somaj pe luna iulie. Scaderile stiam ca se fac de la 1 august, dar surpriza... cat am luat eu somajul azi? 383 de lei. IIIIIiiiiii... seminteeeee... Si am facut un calcul...

Cu 383 de lei poti face urmatoarele (una din fiecare):

• sa joci la loto 6/49 in fiecare zi
• sa mananci de aproximativ 10 lei in fiecare zi (adica ori iti faci o ciorba pentru o saptamana, ori mananci shaorma in fiecare zi si asta pentru o singura persoana, nu cred ca iti ajunge sa faci de exemplu doua feluri de mancare sau sa hranesti mai multi oameni din banii astia)
• iti cumperi 2 perechi de blugi si 3 bluze sau 2 perechi de blugi si o pereche de incaltari
  
• platesti factura la telefon (dar depinde de factura)
• platesti factura la lumina sau cel putin o parte din ea
• iti platesti benzina/motorina pentru 3 drumuri
• sa mai zic de facultate? sau control la medic? medicamente si altele? Slava Domnului ca nu am nevoie. Bine ca am doi prieteni pe cale sa devina psihologi, desi statul isi pune mana in cap ca nu ma sinucid ca tre sa imi dea in continuare banii inapoi :)).
  

Am ajuns la intrebarea... ce mai poti face cu 383 de lei?

N-as fi crezut ca nu o sa ma multumesc cu banii astia, dar uite ca cu 383 de lei chiar nu ma multumesc. Si ma intreb, mai ales, ce faceam daca eram pe cont propriu? Ce faceam eu cu 383 de lei atunci?

Pe de alta parte... Romania e in criza economica. Au crescut si TVA-ul, au scazut si pensiile si somajul. Au scazut 70 de lei de la fiecare, cu aproximatie. Asta inseamna 70 de lei x 900.000 de someri (cu aproximatie ca nu am gasit cati sunt la ora actuala) = 63000000 de lei noi (later update pentru ca gresisem suma) pe luna (14651162,79069767 de euro). Atat "economiseste" statul numai de la noi, intr-o luna. Pai tata, in ritmul asta, pana in (later update) DECEMBRIE, scoatem Romania din criza :)) Cine stie ce or face ei cu banii si cine stie cat or lua si de la amaratii de pensionari... si din TVA, si din salarii, si din...

LATER EDIT: Gresisem titlul!!! Nu era 383 pe saptamana, ci 383 pe luna....

"Căruţa", aşa am intitulat mijlocul de transport în comun cu care ajungem la metrou. De fapt, sor'mea e naşa, ea a venit cu ideea. O idee bună, după cum am tras eu concluzia azi, când am crezut că şoferul vrea să ne demonstreze că poate merge chiar mai încet decât o căruţă... ba nu! Mai încet decât o maşină ce conduce un cortegiu funerar!

Căruţa e un fel de reality show. Nu mai ştiu dacă am mai scris asta aici. Vezi numai stereotipuri şi majoritatea îţi cam taie calmul sau respiraţia. Calmul când se ţipă în ureche ta în ţigănească şi respiraţia când dai de vreun sconcs care nu ştie nici acum rolul apei, săpunului şi deodorantului (sconcşii îi întâlneşti cel mai des). Pe timpul verii, în căruţă este foarte aglomerat. Există câteva tipuri de oameni care nu deschid vara geamurile pentru că "îi trage curentul" şi există câteva tipuri de oameni care deschid geamul toamna sau iarna pentru că vor mai multă răcoare decât în maşinile neîncălzite. Există copii de 1-2 ani care strigă pe voce piţigăiată "Dă-te-n pula mea" şi scapă doar cu un zâmbet de admiraţie de la mamele lor care spun şoptit "măi, mamă, ţi-am zis să nu mai vorbeşti aşa".

Există şoferi care vorbesc tot drumul la telefon şi conduc cu o singură mână, şoferi amabili, şoferi mai puţin amabili, şoferi care conduc bine, şoferi care nu conduc bine, dar toţi au în comun faptul că merg încet pe o anumită porţiune a drumului. În orice caz, azi am mers cel mai încet... probabil şi când parchezi lateral foloseşti mai multă viteză. Azi chiar am crezut că o să se oprească motorul. În fine.

În general, fiecare om care urcă e într-o categorie. Cei mai mulţi sunt oameni simpli, nu prea sunt intelectuali. Nu cred că am văzut... 5 oameni care să citească în căruţă... vreodată! Eu am fost chiar mocked pentru că citeam într-o zi, deci ce pot să mai spun? Nivelul de cultură e scăzut, dar măcar cei cu bun simţ există. Încă mai există.

În sfârşit, ajungem la ce m-a mirat azi extraordinar de mult. V-am făcut o introducere a locului unde se întâmpla minunea. Pe la... 17 şi ceva, cred... Se deschide uşa căruţei şi în ea urcă un om... normal, ba chiar intelectual! Cel puţin părea intelectual... Purta ochelari, o cămaşă simplă (nu avea ghiul pe degete, fără zgardă de aur la gât, fără paiete pe cămaşă sau orice alt fel de accesoriu dubios), nişte pantaloni normali, de culoare închisă, adidaşi albi şi în mână îşi ţinea ghiozdanul pe care nu scria adibas, ci chiar adidas. Am rămas fascinată. Nu m-am holbat la el, pentru că ştiu că nu e frumos... dar în mintea mea se aprindea girofarul roşu care îmi spunea "Alertă de gradul 1! Temperatura din corpul tău a ajuns la nivelul maxim de 110 grade şi de aceea ai halucinaţii". Am pus mâna la frunte. Temperatura era normală.

Deci nu aveam nimic! Omul ăsta chiar exista, în carne şi oase.... şi a călătorit cu mine în căruţă şi a fost un sentiment plăcut de eliberare. În lume mai există speranţă.

Îţi mulţumesc, Oricum-te-oi-numi şi sper că în rucsac nu aveai droguri, arme sau ţigări de contrabandă.

Am pus la bookmarks trei-patru ziare online. A fost o greşeală din partea mea să mă ataşez de informaţie. Nu pot să spun că sunt dependentă, dar curiozitatea de a afla lucruri noi e prezentă aproape zilnic de ceva vreme.

Pe lângă faptul că au masacrat ştirea morţii Mădălinei Manole, găsesc că materialele în general sunt foarte-foarte-foarte prost scrise (nu vorbesc neapărat de formă). Nu cred că am citit până acum un material care să nu aibă greşeli gramaticale sau de scriere. Să stabilim un lucru, nu vorbesc de forumuri, nu vorbesc de USG (user generated information), nu vorbesc de bloguri, facebook, mirc şamd... vorbesc de materiale de presă. Sunt materiale care se presupun a fi scrise de jurnalişti. Jurnalişti care termină o facultate, poate un master, jurnalişti plătiţi care reprezintă instituţii importante aş zice eu.

Instituţiile de presă au o mare mare responsabilitate, de care, am observat eu, nu se ţine cont sub nici o formă. Am 4 ziare în minte, dintre care unul e tipărit, în care am văzut o lipsă de interes totală din partea redactorilor asupra conţinutului articolului. Cât poate să îţi ia să reciteşti ceea ce ai scris? Asta în ceea ce priveşte greşelile de tastare, apoi greşelile gramaticale... nu ştiu ce caută oamenii ăştia în presă.

Exemple de greşeli?
Greşeli gramaticale : "a lucrat ca şi nu-ştiu-ce"... Oameni buni, terminaţi cu "ca şi", nu e corect şi sună ca dracu. Credeţi că evitaţi o cacofonie dacă puneţi "şi" ? Mai bine lăsaţi cacofonia dacă nu puteţi înlocui cu nimic.
Greşeli de scriere: în loc de "fan", scris "fun" (şi nu ştiu dacă a fost o glumă sau ce o fi fost, pentru că "a" e destul de departe de "u" pe tastatură).
În interviuri sunt bolduite replicile persoanei greşite sau se uită de tot bolduirea, atât încât te zăpăcesc de cap că nu îţi mai dai seama cine vorbeşte.

Cred că e suficient să deschideţi o ediţie online a unui ziar şi să vedeţi cu ochii voştri despre ce vorbesc aici. Pe lângă asta, apropo de masacrul ştirii cu sărmana Mădălina Manole, toţi reporterii şi toate redacţiile considerate ca fiind "serioase" au arătat o foame şi o lipsă de respect inimaginabile. Din nou mă întreb ce caută oamenii ăştia în presă. Oricum, în mare parte e de fapt vina conducerii, pentru că ei îi trimit pe teren şi le spun ce să facă, cum să facă. Este atât de revoltător modul în care a fost tratat acest eveniment nefericit încât te lasă fără cuvinte. Eu, personal, i-aş lua la şuturi pe toţi.

Eu nu înţeleg un lucru. Presa a început să evolueze după revoluţie, da? Pentru că înainte "presa" însemna modalitate de a spăla pe creier populaţia. Şi după revoluţie ai noştri nu prea au ştiut cam de unde şi cu ce să înceapă aşa că s-au inspirat şi ei de la alte ţări (în mare parte SUA şi spun asta pentru că am văzut multe asmănări între ce e la noi şi ce e la ei). În procesul ăsta, nu ştiu ce a mers greşit de am ajuns la nivelul ăsta de... nici nu ştiu cum să îl numesc. Incultură? În senul că ştirile îndeamnă la bârfe, prost gust şi nu se pune accentul pe informaţia cu adevărat importantă, prezentată într-o formă corectă din punct de vedere structural, etic şi deontologic.

Azi am primit un fluturaş dintr-ăsta pe stradă. Era cineva care îi împărţea pe stradă, ca şi când ai împărţi pliante cu oferte de vacanţă... De fapt, asta am şi crezut că e... şi când mă uit mai bine...

Nu ştiam că există oameni chiar ATÂT de disperaţi...

Stau într-un oraş şi într-o casă pe care le iubesc şi le urăsc deopotrivă. Azi mă voi concentra asupra motivului principal pentru care urăsc oraşul în care stau. Motivul principal sunt oamenii nespălaţi. Maşina cu care merg zi de zi a devenit pur şi simplu insuportabil de împuţită. Din cauza oamenilor, maşinile pur şi simplu au prins miros. Azi am pierdut acea maşină, aşa că am aşteptat-o pe următoarea care nu numai că nu mirosea, ci ajungea să fie băgată şi în viteza a patra. M-am bucurat copilăreşte.

Am luat un loc, pentru că nu era nici aglomerat. Ultimul loc din maşină, în care era cald şi bine şi care mă îmbia să deschid cartea lui Preda, "Marele singuratic". După vreo 5 minute şi 1 pagină de citit, maşina opreşte şi se urcă un bărbat. Un muncitor, tare popular (i-a sunat telefonul de cel puţin 3 ori) şi tare împuţit. Dintre toate scaunele libere, nu a putut să se aşeze decât lângă mine. Îi miroseau hainele, gura, tot. La un moment dat chiar şi el a tras aşa de propriul păr... ca să verifice dacă are păduchi probabil. Şi cum eu stăteam la geam şi el pe scaunul de lângă, tot întorcea capul să se uite pe geam... moment în care simţeam şi mai mult duhoarea.

Am mai avut parte de experienţe din astea traumatizante, dar rareori cu maşina goală. Am stomacu' format pentru aşa ceva, sincer, tre' să te ţii tare. De la oameni care îşi respectă tradiţia de a traumatiza pe ceilalţi cu mirosul ce indică lipsa de apă şi săpun, până la muncitori şi boschetari betivi care mirosc a bere ieftină, le-am experimentat pe toate.

I-am mulţumit în gând fetei care stătea în faţa mea că mirosea frumos, a om curat şi parfumat şi mai venea aşa o pală de aer respirabil. Din nefericire şi micul capriciu a fost scurt, întrucât am trecut pe lângă nişte vidanjori care îşi făceau meseria şi m-a liniştit pe loc.

Prima gură de aer, după ce am coborât din maşina aia azi a fost... Rai, chiar dacă mergeam împleticit.

Grey's Anatomy, Private Practice, Dr House (probabil), ER sunt doar povesti. In Romania si poate nu numai, medicii nu stiu sa se comporte cu pacientii lor. Asta e parerea mea despre majoritatea cadrelor medicale, in special cei din spitalele de stat. Cei din particulare sunt o idee mai calmi, dar cei din spitalele mari, de stat, au un comportament care iti da de gandit sau chiar te pun pe fuga. Nu mai zic nimic de aparatura medievala, holurile deprimante si alte chestii de genul... vorbesc doar de o chestie simpla. Stiu ca si ei sunt oameni si gresesc, dar nu vorbesc de greseli, vorbesc de o atitudine fatza de pacient total nepotrivita. Am auzit/vazut prea multe ca sa raman pasiva si sa nu spun nimic

Primul lucru pe care ar trebui sa il invete un viitor medic este ca oamenii bolnavi sunt ca niste copii mici. Nu trebuie sa tipi la ei, sa te rastesti, sa le vorbesti de sus, sa ii jignesti, sa ii iei peste picior. Oamenii bolnavi sunt cu mult mai sensibili decat in mod normal, omul ala deja sufera, psihic nu ii face bine ca tu (cel care teoretic ar trebui sa il ajute, sa ii inspire incredere) sa te comporti urat cu el, sa ii tii morala sau altele de genul. Omul respectiv o sa inteleaga daca a gresit si fara ca tu sa urli la el. Meseria ta inseamna si comunicare buna cu pacientii, fii calm, respectuos si cel mai important - explica. Necunoasterea, misterul, nu tin de meseria asta. Un om neinformat este un om orb, poate tu stii ce e de facut si stii ce ai de facut ca sa il ajuti, insa daca pacientul nu stie pas cu pas ce se va intampla se vor instala panica, frica, stresul etc. si ii va afecta psihicul.

Psihicul influenteaza enorm starea de sanatate si voi stiti asta, numai ca va doare cumva la basca de aspectul asta. Sunteti prost platiti si nu sunteti multumiti de conditiile in care lucrati ? Nu va place meseria? Nu v-a obligat nimeni sa o alegeti, stiati foarte bine care sunt "termenii si conditiile". Daca aveti nervi si suferiti de sindromul Tourette sau nu va puteti stapani agresivitatea poate vreti sa va ganditi din nou la cariera pe care o alegeti/o veti alege.

Nu am fost in spitale din alte tari, dar din ce am auzit, medicii si asistentele stiu ce inseamna profesionalism atat in tratarea pacientului cat si in comunicarea cu el. Poate cineva o sa confirme aici lucrul asta, eu nu pot sa spun decat ce am auzit.

Oricum ar fi, ce am expus in articolul asta reprezinta o problema grava, din punctul meu de vedere, dar care poate fi reparata cu putina bunavointa.

În următoarea postare voi scrie opiniile mele, nu trebuie să luaţi ca literă de lege ceea ce voi spune.

Ştiu că scriu mai rar pe aici şi probabil foarte puţini mai vizitează pagina, însă am o scuză... am două bloguri care trebuie întreţinute! În plus, nu vreau sa vă plictisesc cu subiecte neinteresante, aşa că mă apuc şi fac cercei de ciudă că n-am ce scrie şi uite aşa postez mai mult pe http://alte-lucruri.blogspot.com

Ei, astăzi am despre ce să scriu aici.

În ultima vreme am văzut foarte multe persoane îmbrăcate prost. Prost în sensul de fără gust... şi machiate la fel de prost. Culmea e că ştiu câte ceva despre estetic şi despre machiajul ce pune în evidenţă sau nu o tipă şi tocmai de-asta mă frapează.

Sâmbătă am văzut una dintre cele mai urâte femei... de care a dat ochiul meu în viaţa asta. Tipa nu era urâtă pentru că aşa a lăsat-o Dumnezeu, ci pentru că nu ştie să se machieze. M-a şocat pur şi simplu. Avea buze enorme... încep să mă întreb dacă era travestit ce îşi făcuse operaţii estetice sau pur şi simplu o tipă care şi-a făcut operaţii estetice la greu. Oricare ar fi cazul... acele buze enorme (clar nenaturale)... erau date cu contur... Arăta absolut grotesc. Şi de parca asta nu te hipnotiza suficient, sprâncenele erau desenate cu un negru puternic şi se întindeau pân' la urechi (exagerez bineînţeles) şi arcuite excesiv, aia nefiind clar linia naturală a sprâncenelor ei. Părul era lung, drept şi vopsit cu negru. Naomi sau Nikita arătau de o mie de ori mai prezentabil. M-am speriat. Vă spun sincer. Şi tot la fel am văzut diferite piţi exagerat de fripte la solar... şi blonde! Băi nene, voi nu vă uitaţi în oglindă? Arătaţi oribil... Când le văd pe astea îmi vine să arunc cu un ou, că poate o punem de-o omletă.

Şi am făcut şi eu greşeli de-a lungul vremii în ce priveşte look-ul, dar important e să înveţi din greşeli şi din fericire am învăţat de la o vârstă fragedă, atât încât să nu ajung la treij' de ani şi să mă machiez/îmbrac nepotrivit.

Uite unde am greşit eu în ce priveşte lucrurile care mă avantajează sau nu, câteva reguli pe care le-am învăţat din proprie experienţă:
1. hainele largi nu avantajează mereu persoanele supraponderale. Personally, am observat că pe mine mă fac mai mare decât sunt şi asta nu e deloc ce urmăresc. So, pentru persoanele supraponderale... hainele nici strâmte de să dea şunca pe afară, nici foarte largi nu sunt bune. Găsiţi ceva potrivit, care să vă acopere în totalitate burta, chiar şi când staţi jos. Acelaşi sfat se aplică pentru toate obiectele de vestimentaţie, pantaloni, geci, etc.
2. Tot pentru persoanele supraponderale: negrul subţiază mult! Negrul nu inseamnă numai doliu, înseamnă şi eleganţă, sobrietate, etc.
3. Sunt sigură că multe femei supraponderale au un bust mare. Scoateţi-l în evidenţă! Nu spun să purtaţi decolteuri care expun ţâţele cum atârnă, depinde de bust... Dacă sânii sunt foarte mari încercaţi să purtaţi ceva care vă descoperă doar pieptul, dacă sunt mai mici (adică dacă nu atârnă ca nişte omlete) puteţi apela la decolteuri mai adânci, dar nu exageraţi. De asemenea: purtaţi sutien pentru numele lui Dumnezeu! Ceva tre' să le susţină...
4. Nu purtaţi fuste scurte sub nicio formă (ăsta e un sfat obiectiv, n-am purtat niciodată fustă scurtă). Arată dizgraţios, purtaţi doar fuste medii sau lungi. Nu vreţi ca lumea să vă vadă celulita de pe coapse, trust me!
5. La partea de machiaj sunt multe sfaturi de dat... Nici nu ştiu cu ce să încep aşa că o să spun doar anumite lucruri. Dacă nu ştii să te machiezi, dacă nu vrei să înveţi... nu te apuca din start de asta. Trebuie să ştii ce te avantajează, încearcă acasă mai multe tipuri de machiaj şi vezi care te prinde. Nu exagera cu glossul, nu exagera cu negrul, nu exagera cu nimic mainly. Discret e bine! Vezi ce culori îţi pun în evidenţă ochii.

Ochii pot capta atenţia de la toate imperfecţiunile tale.
Câteva sfaturi de farduri pentru ochii de diferite culori:

• pentru ochii albaştri: arămiu, negru, roz
• pentru ochii căprui: negru (creion sau tuş), verde
• caprui spre verde şi verzi: roz-mov, negru, verde
• ochii negri: aici cam toate culorile, depinde şi de forma ochiului.

Alte sfaturi:

• dacă ai un creion ce curge sau un rimel care se întinde şi nu stă unde trebuie - pe gene, renunţă la produsul respectiv, nu vrei să fii Morticia Adams
• atunci când vrei să te fardezi cu mai multe nuanţe fii atentă la culori, ai grijă să se întrepătrundă corect, o culoare sau o nuanţă nu are voie să treacă brusc la alta.
• găseşte nuanţa potrivită de fond de ten. Nu îţi lua o nuanţă mai închisă decât pielea ta, te poate dezavantaja total. Şi pe de altă parte, nu folosi deloc dacă nu ai probleme cu tenul. Eu am folosit foarte mult la început şi mi-am dat seama că nu e nici comod (trebuia mereu să am grijă să nu ma ating de haine, etc), nici OK ca look. Acum folosesc mult mai puţin, doar pentru a acoperi cearcănele şi pentru a-mi defini pomeţii.
• ştiu că o să spuneţi că pentru definirea pomeţilor se foloseşte fardul de obraz, dar eu nu folosesc aşa ceva, nu prea îmi place. Din nou, folosit în exces poate arăta ca naiba, dar folosit corect poate pune în evidenţă frumos trăsăturile unei femei.
• dacă aveţi buzele ceva mai mari, nu folosiţi glossuri. Glossul măreşte. Folosiţi un ruj mat, iar culoarea să nu fie extrem de puternică....
  
• dacă aveţi buze subţiri puteţi folosi atât gloss, cât şi rujuri mate.
• creionul de contur am înţeles că are ca scop păstrarea rujului pe buze, adică nu rişti să te trezeşti că îţi curge... well, eu nu folosesc nici aşa ceva, dar am un sfat şi aici. Nu alegeţi o culoare cu mult mai deschisă decât culoarea buzelor/a rujului. Arată naşpa de cele mai multe ori.
• Încercaţi să scăpaţi de aspectul uleios/ strălucitor al feţei. Nu am văzut nicio femeie pe care să prindă aşa ceva.
• nu mai purtaţi 1500 de culori la haine. Aualeu, ştiu că ţine de stilul personal, dar frate, când văd o tipă din asta-papagal... mi se zbârleşte pielea pe mine. Înţeleg că personalitatea voastră e bubbly şi vreţi să arătaţi asta, dar puteţi să o faceţi doar îmbrăcându-vă în haine de nuanţe diferite din aceeaşi culoare sau maxim două culori!

Va urma....