Sunt ceea ce gândesc

3 luni de căutat un job sau ceva de făcut şi abia în ultimele săptămâni am fost la 2 interviuri. Unul dintre ele pentru un job în bătaie de joc şi un al doilea, interviu pentru un internship. Despre primul nu am mare lucru de zis. O să vorbesc puţin despre interviul pentru internship şi despre interviuri în general.

Astea două au fost primele interviuri la care am participat vreodată, în viaţa mea. Internshipul mi l-am dorit/mi-l doresc foarte mult, măcar să ajung să văd cum se desfăşoară activitatea şi dacă îmi place. Nu este pe domeniul meu, dar cred că trebuie să înţeleg sau să cunosc mai multe domenii pentru a mă stabili în totalitate pe unul. Totodată este de viitor, mult mai de viitor decât orice am făcut până acum. Bineînţeles, dacă eşti bun într-o arie, restul e istorie, dar în fine.

Aşadar, acest al doilea interviu la care am fost... m-a pus puţin pe gânduri şi mi-am dat seama de importanţa faptului că pur şi simplu iau parte la ele. Să zicem că prezentarea mea... nu a fost tocmai ce voiam să fie, nu am putut fi suficient de convingatoare, nu am putut să îmi argumentez suficient hotărârea de a învăţa, de a pune osul la muncă... În loc să mă axez pe lucruri relevante capacităţilor mele profesionale, am dat-o în altceva... deşi sincer, multe din activităţile astea se regăsesc în CV şi nu văd folosul repetării lor. Consider că un interviu vrea să scoată la iveală ce fel de persoană eşti, dacă eşti capabilă să duci la capăt un proiect, dacă eşti dezinvolt, comunici bine cu oamenii sau nu, dacă te adaptezi repede situaţiilor, etc.

M-am măcinat o zi întreagă şi am reluat de o mie de ori ce am spus la întâlnirea cu cei care fac preselecţiile pentru internshipul de care vă vorbesc. Sunt destul de... pesimistă că o să mă aleagă pentru că au fost persoane mult mai... capabile, mai experimentate în domeniu, decât mine, dar este OK pentru că cel puţin mi-am dat seama că data viitoare o să trebuiască să îmi scriu speech-ul pe o foaie de hârtie. Altfel, emoţiile get the best of me şi încep să spun chestii total dezorganizate care tind să ducă în eroare oamenii sau să îi zăpăcească de cap.

Până la urmă, din greşeli se învaţă şi toţi greşim. Trebuie să avem capacitatea de a nu considera ăsta un lucru rău, ci unul benefic, să învăţăm şi să ţinem capul drept şi fruntea înainte. Raţionamentul fiecăruia şi deciziile luate mai departe definesc un om, nu greşelile pe care le face, nu ?

Cheers :)

Bună ziua, care este numele dvs.complet?

Lazar Dinu Gheorghe Stefan

În ce an aţi avut prima oară acces la internet?

Primul computer tip PC l-am cumparat in decembrie `89. Primele transmisii de imagine le-am facut in 1990 deja. Dupa un stagiu in lumea BBS, care a fost intre 1993-1995, am descoperit Internetul intr-o deplasare la Singapore, de Craciun, in 1995. Acolo am cumparat Netscape... ce vremuri... Din 1996 am avut acces la web acasa, cu un modem de telefon, si din 1997 am avut si site... era primul site al unui fotograf in Ro, si singurul, pina mult dupa 2000.

Cât timp petreceţi pe internet?

Greu de zis. Surfare, sa zicem cam o ora pe zi, sa vad noutatile foto, si situri, si imagini; si comunicatii, adica in principal mailuri, cam doua, trei ore pe zi... poate mai mult. Primesc cam 200 de spamuri pe zi, cam 150 de mesaje de pe listele de discutii, si cam 20-30 de mailuri de afaceri, la care de obicei raspund in aceeasi zi.

Aveţi vreun pseudonim cu care sunteţi cunoscut în mediul virtual?

Cred ca doua... fotografu` in general si bildu` la Flickr.

Consideraţi că este mai uşor în ziua de azi să fii „artist” publicându-ţi lucrările online? (fie ele că sunt imagini sau texte literare)

Nu stiu ce inseamna sa fii artist. Democratizarea penei de gisca si a papirusului nu a dus la o explozie a geniilor scrisului, si faptul ca peste tot se gasesc pensule si culori nu inseamna ca numarul de mari pictori a crescut dramatic.
Este mult mai usor sa scrii acum, sa publici, sa te exprimi. Asta cred ca face mult mai grea aparitia unui mare scriitor, pentru ca este mult mai greu sa distingi ... si sa te distingi
Toti timpitii au blog si sunt mari scriitori si se exprima on line oricine. E mai simplu decit acum o suta de ani sa te faci cunoscut. Toti fotografii au site si multi sunt exceptionali. Asta face ca sa existe inflatie de calitate, e ca si cum miine ar descoperi unul cum sa faci aur din rahat. Piata aurului s-ar prabusi. Asta se intimpla cu fotografia acum... si poate si cu scrisul.

Care este calitatea principală pe care trebuie să o aibă un fotograf?

Sunt mai multe calitati necesare. Sa reziste. Sa invete economie si marketing. Sa invete mereu. Sa stie sa comunice. Sa aiba unul sau mai multe mijloace principale de supravietuire. Sa nu spere. Sa aiba rabdare si sa faca imagini care sa-i placa in primul rind lui. Sa nu-i pese de ceilalti.

Credeţi că a fi fotograf necesită talent sau este un lucru ce poate fi învăţat?

Foarte greu de spus. Stiu oameni care nu au invatat nimic si fac poze superbe, asa cum stiu multi invatati care fac fotografii de-ti vine sa vomiti. Dar, evident, munca, procesul de invatare, nu cred ca dauneaza fundamental.

Cat la sută reprezintă talent şi cât informaţie într-un domeniu ca acesta?

Talentul este la urma urmei 1% geniu si 99% munca. Informatia e si ea utila ca sa stii pe ce lume esti, ce au facut ceilalti, ca sa nu mai descoperi America inca o data, sau de mai multe ori...

Un fotograf poate excela în domeniul său doar prin talent?

Se intimpla si astfel de cazuri. Rar, dar se intimpla. Dar nu va amagiti, sunt rare exceptii.

Daca aţi putea alege alt domeniu în care să lucraţi care ar fi acela?

As putea sa fiu sofer de cursa lunga, aviator, scafandru, sef, shaman, profesor si chiar boier la tzara, cu mosie, pur si simplu.

Aţi avut vreodată ocazia să surprindeţi ceva inedit şi să nu aveţi aparatul foto la dvs.?

Nu prea, pentru ca am mereu ceva de facut poze cu mine. Mai degraba de multe ori aveam cu ce, aveam ce, dar nu am facut poza din diverse motive, ca sa am multe mii de regrete pe urma.

Când v-aţi ales telefonul mobil aţi ţinut cont de camera foto încorporată şi de performanţa ei?

In mare masura inca telefoanele fac imagini modeste. Dar s-a intimplat sa fac o fotografie care a aparut intr-un ziar american cu telefonul. De obicei am un aparat minuscul cu mine cu care fac poze mai bune decit cu telefonul.

Credeţi că fotografiile caracterizează într-un mod sau altul fotograful?

Greu de zis... poate cele facute pentru incercari personale, cu siguranta. Cele la comanda, mai rar sau deloc... depinde.

Cât de importantă este performanţa aparatului foto?

Nu conteaza absolut deloc. Fotografii senzationale s-au facut cu aparate foarte simple.

Este mai important să fii cunoscut pe internet? (să ai pagină personală, să postezi comentarii şamd) Sau este mai bine să participi la expoziţii şi să cunoşti lume în realitate?

Sunt lumi diferite. Este important si si. Si este important de asemeni sa ai calea ta.

Care a fost cel mai riscant lucru făcut „de dragul” fotografiei? De ce aţi făcut lucrul respectiv?

Cel mai riscant lucru a fost sa ma fac fotograf profesionist. Am facut lucrul acesta pentru ca pe vremea aia inca mergea, inca puteai sa fii boier din ce cistigai in fotografie, inca fotografia era ceva si fotograful cineva.

Rezultatul a fost pe măsura efortului?

Categoric nu. Am o masina de 10 ani, nu am casa la tara, nu am vila, stau in acelasi apartament de bloc ca acum 30 de ani, si nu sunt sigur de ziua de miine. Nu stiu niciodata daca o sa am ce pune pe masa din fotografie peste o saptamina sau peste o luna. Pe de alta parte am primit multe injuraturi si invitatii sa las dracu pe ai tineri sa roada osu` si sa ma duc la tzintirim.

Credeţi că se acordă suficientă atenţie acestui domeniu în România?

Depinde. Cine sa acorde atentie? Momentan fotografii sunt incapabili sa se organizeze, nu exista sindicat, asociatie profesionala, fotografie profesionala face orice timpit care a facut un curs de 40 de ore si are hirtie in sensul asta recunoscuta de Ministerul Muncii. Viata merge inainte, poporul are fotografia care o merita, facuta de oamenii pe care ii merita.

Numiţi un fotograf român pe care îl admiraţi foarte mult.

Sunt foarte multi fotografi care imi plac foarte mult. Imposibil sa spun numai de unul. Dintre cei care nu mai sunt, printre idolii mei sunt Aurel Mihailopol si Armand Rosenthal, si printre cei care traiesc, Dan Dinescu este categoric cel mai mare fotograf roman in viata, dar sunt si multi tineri de mare exceptie, Narcis Virgiliu, sau mai ales Stelian Pavalache.

Numiţi un fotograf român pe care aţi dori să îl cunoaşteţi personal.

Nu stiu... pe cei pe care trebuie sa-i cunosc, ii cunosc... restul nu conteaza.

Există un sfat pe care aţi dori să îl transmiteţi tuturor fotografilor??

Da. Uniti-va, treziti-va, faceti asociatii profesionale, sindicale, grupuri de initiativa...

Mulţumesc pentru timpul acordat. Spor la navigat si la pozat.

Multumesc! si Dvs si va urez o toamna minunata si minunate fotografii si momente fotogenice.