Sunt ceea ce gândesc

Hot Fuzz (sursa poza) nu a fost deloc filmul la care m-am asteptat. Credeam ca o să fie o comedioară idioată, care nu o să îmi placă, pe care o să o întrerup de 100 de ori... Ei bine, nu a fost aşa. Mi-a plăcut la nebunie. A fost un fel de "breath of fresh air" pe canicula asta. Nu mă prind de ce se numeşte "hot fuzz", dar in fine, sa va zic subiectul...

Unul dintre cei mai buni politisti din Londra este transferat într-un orăşel mic, numit Sandford. Politistul ăsta, Nicholas Angel, e brici omul. Un adevărat profesionist, ce să mai, un om al legii care ajunge în cel mai liniştit oraş din Anglia, unde nu se întâmplă decât accidente. Liniştit până începe el să investigheze nişte decese foarte suspecte şi descoperă ce înseamnă de fapt Sandford.

Angel e interpretat de Simon Pegg şi trebuie să spun aici că sunt unele roluri... făcute pentru unii actori. Se potrivesc perfect. Şi nu pot să zic că rămâi cu o super idee, cu o super morală după ce vezi filmul, dar actorul principal, cadrele şi acţiunea îmbină perfect elementele comediei cu genul mystery.

E ceva nou, e ceva bun, englezesc şi cred că e ceva de văzut. Tot în categoria filmelor englezeşti de văzut se încadrează şi This is England şi comedia Cemetery Junction. Din astea 3, cel mai mult mi-a plăcut Hot Fuzz, de-aia am şi scris despre el. Despre celalalte două nu prea am ce să scriu, decât un simplu rezumat pentru că nu m-au impresionat peste măsură, dar sunt bune. Oricum, mai multe puteţi afla dând click pe ele, sunt linkuri spre IMDB care vă oferă mai multe detalii... as always :)

Nu stiu cum sa incep reviewul asta. Filmul asta a fost cel mai emotionant dintre toate vazute aproape in toata viata mea. Nici la Titanic nu am plans cum am plans la asta, adica pur si simplu nu m-am putut abtine. S-a putut cineva abtine sa planga? Dintre cei care l-au vazut deja? Daca da, sa stii ca, oricine ai fi, esti tare... esti de piatra, la propriu.

Hachi a fost un caine real, a existat si povestea lui e veche si binecunoscuta. O sa va spun despre ce e vorba integral pentru ca e suficient sa dati un search pe Google si sa cititi pe Wikipedia cine a fost. Asa ca, daca nu vreti sa stiti subiectul filmului integral si ce se intampla, incetati sa mai cititi in aceasta clipa.




Bun. Hachi este un caine din rasa Akita, gasit de un profesor japonez prin anii 1924 mi se pare. Profesorul l-a crescut pe Hachi si s-a atasat foarte mult de el, conexiunea dintre ei a fost una extrem de speciala. Atat de speciala incat, atunci cand a murit profesorul de un atac cerebral in 1925, Hachi a continuat sa il astepte la gara, cum facea inainte. Nu a asteptat o zi, 2, 3... ci 9 ani de zile. A fost dat unui alt proprietar, dar el a fugit si s-a intors la gara si la casa profesorului. Cand a vazut ca profesorul nu mai locuieste in casa aceea, Hachi a devenit cainele strazii, dar mereu, la aceleasi ore, Hachi venea si il astepta pe profesor.

Povestea pare rupta din carti fantasy, dar cainele a devenit celebru inca de atunci. Japonezii i-au ridicat o statuie din bronz in statia unde venea si il astepta pe profesor, iar statuia a fost inaugurata chiar cand cainele inca mai traia. Hachiko a reprezentat de atunci simbolul loialitatii si in fiecare an se face o festivitate in amintirea lui.

Rolul principal in film il detine Richard Gere, iar actiunea se petrece prin 1998-2008. Coloana sonora a filmului si cadrele fac povestea atat de emotionanta. Este pur si simplu uimitor ce au putut sa faca din el. Pe parcursul vremii s-au scris carti despre acest akita, s-au facut cercetari, s-au facut filme, seriale si ce-i drept, nu le-am vazut. Cunostintele mele despre existenta cainelui au inceput cu acest film care pur si simplu m-a facut sa plang la sfarsit. Pe parcursul randurilor pe care le scriu aici si de fiecare data cand vorbesc de Hachi parca vorbesc de un roman inventat de cineva, nici acum nu m-am obisnuit cu ideea ca a existat, ca l-a asteptat 9 ani si ca nici macar nu a fost vorba de prostia unui caine. Asa cum a vazut ca profesorul nu mai sta in casa aceea si s-a oprit sa se mai duca acolo, asa putea sa se opreasca sa mai vina si in gara.

Uitati-va, este nemaipomenit si este bun de vazut in familie. Toti avem de invatat, chiar de la un simplu (aparent) caine.

Chloe... un film... ce m-a lasat fără cuvinte.

Sunt actori de top in el, Julianne Moore si Liam Neeson, iar Amanda Seyfried joacă excelent cu toate că nu se încadrează în "de top" pentru că e tânără şi nu a avut foarte multe roluri. Pe Amanda o mai vedem şi în Dear John şi Mean Girls şi din punctul meu de vedere se descurcă foarte bine în toate.

Julianne e Catherine, o doctoriţă ginecolog care are un fiu şi un soţ, o casă superbă şi o carieră OK, din care scoate bănet.... lucrurile merg bine pentru ea... aparent. De fapt, are un fiu adolescent cu care nu se înţelege deloc şi un soţ foarte rece, mă rog, tot o invidiez pentru bani :)) În orice caz, Catherine o angajează pe Chloe pentru a îl seduce pe soţul ei. De ce? Pentru că are impresia ca el o înşală cu studentele lui... ce se întâmplă mai departe? Oh, o să vedeţi voi, dacă vă uitaţi la film.

Filmul conţine sex... destul de mult şi chiar nu înţeleg de ce e pus la thriller, dar presupun ca e puţin freaky faţa lui Julianne Moore cu pistrui. Nu am nimic cu pistruii, pe bune, atâta timp cât nu sunt pe fiecare suprafaţă a corpului persoanei respective. It's so... weird. Julianne e o actriţă foarte bună, pe care în Chloe o vedem în nişte ipostaze... diferite... faţă de cele obişnuite şi n-am nimic cu ea, dar pistruii aia. Disturbing.

În fine, uhm... de fapt, disturbing e tot filmul. Cum e şi postarea asta, nu? Şi acest patetic review pe care nu îl pot face cum trebuie din cauza unor piese lipsă din mine, cum ar fi mâncarea sau somnul.

So... anyway, serios, mai bine uitaţi-vă dacă vreţi ceva inedit, senzual şi a bit sick. Sfârşitul iar mi s-a părut ciudat... Astea cam sunt toate cuvintele mele despre film.

Mâine revin cu un review la o comedie mişto, fiţi pe fază.

Leap Year înseamnă în limba engleză "an bisect". Eu nu ştiam, de fapt, cred că ştiam, dar am uitat. Am uitat mult din engleza pe care o ştiam pentru că nu am mai practicat.... copii, nu faceţi ca mine! Revenind la film...

Există o tradiţie irlandeză şi anume, în anul bisect, pe 29 februarie, fata poate veni să îl ceară în căsătorie pe bărbatul visurilor ei.... ca excepţie de la regulă (nu ştiu dacă e adevărată tradiţia, dar aşa e în film). Anna speră ca Jeremy să o ceară în căsătorie, dar când acest lucru nu se întâmplă, decide să meargă în Dublin să profite de tradiţia irlandeză şi să îl ceară ea pe Jeremy în căsătorie. Filmul urmează tiparul binecunoscut al tinerilor care se îndrăgostesc într-o călătorie. Anna nu ajunge la Dublin, ci într-un orăşel izolat de lume şi aşa îl cunoaşte pe Declan, care ajunge să îi fie tovarăş de drumeţie.

Eu am început să fiu mare fană Amy Adams şi cred că i se potriveşte foarte bine rolul de femeie cochetă pe care îl are atât aici ca Anna, cât şi în filmul Miss Pettigrew Lives for a Day ca Delysia (la care voi face review în curând). Declan, interpretat de Matthew Goode, reprezintă irlandezul tipic, plin de sarcasm, glumeţ, dar şi foarte bun de iubit. Accentul irlandez e... delicios, chiar nu prea ai habar ce spun la un moment dat dacă nu ai avea subtitrarea care să îţi vină în ajutor. O parte a sfârşitului mi s-a părut foarte frumoasă, iar întregul film este de urmărit. E o comedie romantică utilă în momentele de oboseala şi-sau depresie cronică, dar romantismul nu e pentru toată lumea.

Peisajele sunt superbe şi filmul ăsta chiar m-a făcut să vreau să ajung acolo într-o zi , dar drept vă spun, mi-e cam teamă că n-am să înţeleg engleza vorbită acolo.

See ya, bobs!

Forgetting Sarah Marshall este o comedie.

Este vorba despre un tip căruia prietena i-a dat papucii şi care nu realizează că ăsta a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Nu se numeşte degeaba Forgetting Sarah Marshall, omu' ca orice om normal care e el om, încearcă să o uite şi pleacă în Hawaii (mi s-a inflamat o amigdală cât am scris reviewul ăsta). Acolo dă chiar de Sarah Marshall şi noul ei iubit, aşa că lucrurile se complică. Slavă Domnului că Rachel e acolo şi că e şi frumoasă şi reuşeşte să îi distragă atenţia.

Mai departe vedeţi voi ce se întâmplă. Despre film nu pot să spun foarte multe pentru că mi-e foarte cald şi mă doare gâtul cu toate că nu am băut nimic rece.... şi mi-e cald, am zis asta? Ah da, nu-i nimic, am zis-o iar. Şi pentru că mi-e cald, sunt cam prost dispusă, dacă nu aş fi văzut Forgetting Sarah Marshall ăsta ar fi fost un moment bun să mă uit... pentru că e şi vorba de noi începuturi. E vorba despre bitches, despre curve, despre oameni care profită de alţi oameni cu slăbiciuni... şi oricât de amuzant e filmul, îţi dai seama că tot ce suporta Peter din partea ei, era din dragoste. Aşa sunt oamenii proşti, they fall for others.

Cuz love's a bitch too.

p.s. Filmul e din 2008 şi joacă Jason Segel, Kristen Bell şi Mila Kunis care e superbă.

Articol publicat de Cailum

Stau si privesc cerul printr-un ochi de geam... cerul e albastru ca ochii tai, cu norisori albi-albi ca cei din privirea mea ; un cablu negru pleaca din unghiul drept format de cadrul geamului si imparte cadrul in doua unghiuri perfecte de 45 de grade ; daca ma uit mai bine, pot sa vad si patratelele de la plasa impotriva tantarilor.
De dimineata ma uitam in oglinda din baie la punctele de lumina prinse de firele mele de par, zburlite in toate directiile.
Cerul e albastru, albastru ca ochii tai...
Cosul din coltul gurii se incapataneaza sa isi continue evolutia, iar punctele de lumina din parul meu sunt inca acolo reflectand zeci de culori.
Un alt nor albicios trece repede pe cerul albastru....
Soneria de la usa ma trezeste din visare ; deschid, mirata sa te vad la ora aia improbabila, dar nu apuc sa te intreb ce faci, pentru ca un branci in perete si o durere fenomenala in ceafa ma lasa fara cuvinte.
Cerul e incredibil de bleu, iar eu ma uit la el cu ochii albi-albi ca norii rataciti de pe el.

Azi nu mai scriu despre filme. Azi scriu despre ieşirea mea de luni cu Zgubilitca. După luni întregi de căutare a unor parteneri "de bicicletă", a venit vremea să îmi găsesc şi eu pe cineva... sau mai bine zis... ea m-a găsit pe mine? Oricum ar fi fost, în sfârşit am mers în Tineretului pe biclă, profitând de campania asta a celor de la Raiffeisen Bank care îţi oferă şansa de a te plimba cu bicicleta, gratis, timp de 2 ore.

Băieţii sunt amplasaţi la intrarea dinspre Gheorghe Şincai şi tot ce trebuie să faci e să completezi un formular şi să laşi buletinul, apoi întregul parc îţi stă la dispoziţie. E foarte mişto senzaţia de libertate pe care ţi-o conferă un parc gol şi o bicicletă care se mişcă binişor şi mai mult de atât, contrar aşteptărilor, nu am dat de foarte mulţi câini. A fost doar un amărât mai mititel care nu ştia la care bicicletă să se repeadă, aşa că l-am lăsat în urmă confuz.

Părţi proaste? Căldura... care e oricum peste tot. Când o să inventeze şi ei hainele alea cu aer condiţionat? M-am ales cu o insolaţie de toată frumuseţea de care am scăpat în 2 zile şi m-am bronzat cu model pe picior şi mâini :D Să zicem că bronzul nu mă deranjează mai deloc în comparaţie cu durerile de cap insuportabile provocate de insolaţie. Asta e învăţătură de minte. Sper ca data viitoare să nu uit să îmi iau o şapcă pe cap sau o bandană.


p.s. Titlul nu e compus de mine, sunt doar cuvintele de pe un zid. Mi s-a părut interesant, asta doar dacă nu înseamna altceva mai porcos şi nu ştiu eu "slangul" copchiilor din ziua de azi. Mă rog, eu m-am gândit la Enigma Otiliei, dar cine ştie la ce s-au gândit ei.

Am văzut Kung Fu Panda chiar în 2008 dacă nu mă înşel, am mers cu o prietenă la cinema. Din păcate atunci încă nu era tehnologia 3D pe meleaguri româneşti. Mă gândesc că dacă ar fi fost 3D, filmul ar fi fost mult mai mişto... mai ales pentru că e animaţie.

Aşadar, l-am văzut atunci, dar cum se întâmplă cu majoritatea filmelor pe care le văd la cinema, am uitat mare parte din el. L-am revăzut azi şi cu toate că destul de multă lume a văzut Kung Fu Panda, m-am hotărât să scriu aici un review pentru cei care nu l-au văzut... sau pentru cei care l-au văzut şi au o opinie, dar în mare parte pentru cei care nu l-au văzut.

Po este ursul panda care visează să ajungă un războinic kung fu în echipa celor cinci (Tigress, Monkey, Mantis, Viper şi Crane). La Jade Palace se dă un spectacol în cadrul căruia se alege the Dragon Warrior şi bineînţeles toată lumea se aşteaptă ca unul din cei cinci experţi în kung fu să fie ales de către maestrul Oogway, cu toate astea Oogway îl alege pe Po. Cum se descurcă grăsuţul urs panda cu artele marţiale? Ei bine, asta o să vedeţi voi.

Culmea e că nu uitasem numai ce se întâmplă în filmul de animaţie, dar şi actorii care interpretează vocile... şi sunt multe nume mari, cum ar fi Jack Black (Po), Angelina Jolie (Tigress) sau Dustin Hoffman (Shifu).

De asemnea, permiteţi-mi să zic (pardon my french) că m-am căcat pe mine de râs la unele faze şi nu mi se întâmplă aproape deloc să râd de una singură la un film. E o comedie mai mult decât bună şi recomandată pentru toate vârstele, iar pe lângă asta te mai şi pune pe gânduri.

Dacă vrei acţiune, romance, actori care joacă şi arată bine From Paris With Love e filmul pe care vrei să îl vezi.

James Reece (Jonathan Rhys Meyers) este un agent CIA căruia i se oferă şansa de a lucra alături de agentul FBI super bad ass mother fucker, Charlie Wax (John Travolta) care a fost trimis în Paris pentru a opri un atac terorist.

Cei doi reprezintă opuşii care lucrează bine împreună. James e bărbatul arătos, care a lucrat toată viaţa cu lucruri importante, după un birou, logodit cu o franţuzoaică frumoasă, visând la căsătorie, dar şi la o carieră de succes, iar Wax e cel care face lucrurile fără prea mult tact, dar bine, slujba lui fiind şi viaţa lui.

Am văzut filmul acum ceva timp şi iniţial am făcut-o numai pentru Jonathan Rhys Meyers pentru că îmi place de el... şi cum arată şi cum joacă şi după vreo 30 de minute de film mi-am dat seama că John Travolta e cel care străluceşte de fapt. Mi s-a părut că rolul i s-a potrivit ca o mănuşă şi acum tuturor le spun să se uite la From Paris With Love pentru Travolta. E şi un film de acţiune bun, exagerat la unele faze, ce-i drept, dar na, ăsta e "the wow" factor la care nu stai să te gândeşti cât de verosimil e.

Ah, ce e foarte tare e că îl auzim pe Jonathan RM vorbind iar chineză, nu e nouă chestia având în vedere că The children of Huang Shi e film din 2008 şi acolo o parte considerabilă din film o dă pe chineză... which I think is hot, but that's just me :D

So anyways dacă aţi văzut filmul şi mai aveţi ceva de completat sau vreţi să vă spuneţi părerea, feel free to leave a comment. Until next time...

Checkmate, motherfucker!