Sunt ceea ce gândesc

Cand ai de ales intre sacrificiu si singuratate, multi aleg sacrificiul. Ce este singuratatea in raport cu fiintele vii?

Poate este o necesitate. Cand esti sufocat de lucruri inutile, de oameni pe care nu vrei sa ii mai cunosti, de aer prafuit pe care nu vrei sa il mai respiri, cel mai bine e sa te inchizi intr-o carapace. Asta simtim nevoia si asta facem. Ne izolam de lume intr-un mic glob de sticla si nu mai iesim decat in momentul in care ni se incretesc degetele.

Poate e o intamplare. Si intamplarile au scopul lor. Poate atunci cand suntem singuri trebuie sa ne gandim la mai mult decat noi insine, desi se intampla contrarul. De fapt, fiintele umane sunt destul de egoiste si egocentriste. De cate ori ne gandim la noi insine in timpul zilei? De cate ori includem pronumele „eu” „mine” etc. ? „Ce ma fac?” „Unde ma duc?” „Ce mananc (eu) azi?” „De ce am uitat (eu) sa fac-cutare-lucru?” Va zic eu, daca nu vreti sa recunoasteti voi, de multe ori. Si cel mai infiorator lucru este ca o facem inconstient. E o chestie automata pentru ca asa ne e firea. Asadar, poate atunci cand ramanem singuri e un semnal de alarma, cum ca ar trebui sa ne gandim mai mult si la ceilalti. „Dar oare de ce a plecat (el)?” „Oare de ce te-ai suparat (tu) pe mine?” samd.

Poate e doar o libertate. Libertatea de a fi singur. O libertate de care nu prea stim sa ne bucuram odata ce o avem. Poate pentru ca nici nu e placut. Poate nu e placut pentru ca nu sesizam noi asta.

Poate e obisnuinta.

Poate e etc.